Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Epigonii de M.Eminescu (comentariu literar)

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Postmodernism
POEZIA IUBIRII SI A NATURII IN LIRICA EMINESCIANA
Dictionar de sinonime – litera V
VASILE VOICULESCU - LOSTRITA
Aspecte ale comicului de caracter si de moravuri intr-o comedie studiata: O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale
Iarna de Vasile Alecsandri - Tema si Universul poeziei
LITERATURA POSTBELICA - „MOROMETII'de Marin Preda
ROMANUL OBIECTIV – ION
GEORGE BACOVIA - PLUMB
LUCRARE DE LICENTA LITERE - Realismul lui Liviu Rebreanu:Romanul Ion

TERMENI importanti pentru acest document

: epigonii comentariu pe strofe : epigonii comentariu literar : comentariu epigonii pe strofe : epigonii comentariu pe versuri :

                                 'E p i g o n i i '

                                                                        de M.Eminescu

                                ( comentariu literar)

                       

                        Publicata in 1870 in 'Convorbiri literare', alaturi de 'Venere si Madona' si 'Mortua est', poezia 'Epigonii' este un adevarat manifest poetic eminescian, o marturisire creatoare si metaforica a conceptiei sale despre literatura, despre functia sociala a poeziei si a poetului.

Este prima din creatiile eminesciene care ilustreaza programatic crezul estetic al poetului.

                          Titlul insusi dezvaluie intentia autorului, deoarece 'epigon' inseamna urmas nedemn, lipsit de valoare, al unui inaintas ilustru.

Tocmai pe acesti epigoni ii vestejeste satira necrutatoare a poetului.

                        Tema : Eminescu slaveste creatia inchinata marilor idealuri de catre inaintasi si zdrobeste sub povara unei critici necrutatoare creatiile lipsite de valoare ale epigonilor.

                        Compozitia : Poemul are o constructie antitetica, urmare a conceptiei romantice a scriitorului.De aceea poezia se constituie din doua parti masive, corespunzatoare celor doua elemente ale antitezei: trecutul de marire si prezentul decazut.

                        Prima parte este o adevarata oda inchinata 'zilelor de aur', cind au trait 'poeti ce-au scris o limba ca un fagure de miere',contribuind la zidirea pentru eternitate a tarii, a limbii si a neamului.                       Poetul face aici  o prezentare lapidara si elogioasa a scriitorilor inaintasi, iar partea a doua constituie o caracterizare a epigonilor, a acelor scriitori contemporani  lipsiti de idei si idealuri, incapabili de creatii artistice valoroase, capabile sa infrunte timpul.

                        Prima parte cuprinde 11 strofe si incepe inca de la primul vers cu marturisirea admiratiei superlative a poetului fata de  inaintasi,evocati in metafora ' zilele de-aur a scripturilor romane'). Se observa aici  un fel de sanctificare a trecutului, prezentat ca un tarim de basm.

Cresterea usor retorica a frazei poetice,  si unele epitete ca 'visari dulci si senine', 'dulci si mindre primaveri' , 'verzi dumbravi cu filomele'  din

prezentarea acestei periade 'de aur'  mai amintesc de Alecsandri si Bolintineanu. Dar  gestul cufundarii intr-o mare de vise, oceanele de stele,

zilele 'cu trei sori in frunte' , izvoarele gindirii si riurile de cintari sint imagini care ni-l prezinta pe marele Eminescu:

            'Cind privesc zilele de-aur  a scripturilor romane

             Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci  si  senine

             Si in jur parca-mi colinda dulci  si mindre primaveri.

             Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele,

             Zile cu trei sori in frunte, verzi dumbravi cu filomele,

             Cu izvoare-ale gindirii si cu riuri de cintari.'

                        In urmatoarele doua strofe Eminescu exagereaza constient valoarea unor precursori pre-pasoptisti pentru ca, la vremea lor, acestia au netezit drumul creatiei literare a scriitorilor de la 1848.

Intr-o scrisoare catre Iacob Negruzzi poetul insusi scria ca scriitori ca Bolliac, Muresanu, Eliade sint laudati in 'Epigonii' nu 'pentru meritul intern al lucrarilor lor', ci pentru 'naivitatea sincera', pentru idealul lor inalt. 

Apreciindu-le contributia la dezvoltarea limbii noastre literare, Eminescu considera ca ei 'au scris o limba ca un fagure de miere'.

                        Sunt mentionati pe rind, fara a respecta vreo ordine cronologica,  cu ajutorul unor scurte sintagme caracterizatoare devenite clasice, fabulistul Tichindeal - 'gura de aur',   Mumulean - 'glas cu durere', Prale - ' firea cea intoarsa'  ( un boem sucit, traducator al 'Psaltirii' in versuri), Daniil - 'cel trist si mic' (aluzie la scundul poet

 Daniil Scavinschi, care era trist pentru ca in urma unui tratament medicamentos ramasese fara par si mustatile la care tinea foarte mult).

Mai sint amintiti Iancu Vacarescu - autorul 'Primaverii amorului', Cantemir 'croind la planuri din cutite si pahara' (aluzie la 'Divanul sau gilceava inteleptului cu lumea' ,dar si o referire la planurile politice ale domnului moldovean, care dadea banchete la Iasi in cinstea tarului Petru cel Mare) , Beldiman - cel care a scris 'Jalnica tragedie a Moldovei' si la care se refera sintagma 'glas cu durere'.

Sunt mentionati in continuare Sihleanu - poetul 'Armoniilor intime', caracterizat prin metafora 'lira de argint', fabulistul Donici - 'cuib de-ntelepciune' sau Anton Pann - ' finul Pepelei,cel istet ca un proverb' ( aluzie la 'Povestea vorbei').

                        Segmentul principal al primei parti , alcatuit din 8 strofe, evoca pe cei mai cunoscuti poeti din prima jumatate a secolului al XIX-lea, fiecare cu trasatura sa definitorie.                                                                                                                                                                                                                     

                        Proiectindu-l pe Eliade Radulescu pe fondul evenimentelor de la 1848, Eminescu dovedeste ca aprecia personalitatea complexa a marelui inaintas si rolul considerabil pe care l-a jucat in viata culturala si politica a tarii.                                                                                                                                          

Eminescu se refera la lucrarea 'Biblice', in care Eliade exprima procesul dialectic al triadelor.Grafic, aceasta teorie este exprimata sub forma lui

'D' grecesc (delta). Acest semn determina expresia eminesciana ' delta biblicelor sfinte ' .

Expresia 'profetiilor amare' se refera tot la 'Biblice', in care comentariile lui Eliade cu adversarii sai politici cuprind avertizari privind viitorul Principatelor Romane.

Aluziile politice si efuziunile sentimentale al lui Eliade ii sugereaza lui Eminescu aceasta caracterizare:

                        'Eliad zidea din visuri si din basme seculare

                         Delta biblicelor sfinte, profetiilor amare,                                  

                     Adevar scaldat in mite,sfinx patrunsa de-nteles'

Plina de contradictii, opera lui Eliade ramine pentru Eminescu  'o enigma nesplicata'. Poetul il compara pe acest inaintas al sau cu un 'munte cu capul de piatra' bintuit de fulgerele furtunilor abatute asupra-i sau cu o 'stinca arsa intre nouri de eres'.

Cuvintul 'eres'  insemnind 'superstitie' se refera la balada 'Sburatorul', in care Eliade prelucreaza mitul folcloric al zburatorului.

                        Pentru Eminescu , Bolliac ramine cintaretul suferintelor taranimii clacase, iar pe Cirlova il caracterizeaza printr-o referire la 'Marsul ostirii romane': ' L-ale tarii flamuri negre Cirlova ostirea cheama'.

                        Asemuit cu Byron, Grigore Alexandrescu este caracterizat in lumina primelor sale poezii romantice, scrise dupa moartea parintilor('Adio la Tirgoviste, Miezul noptii, Meditatie):

                 'Palid stinge-Alexandrescu sinta candel-a sperarii'.

Eminescu ii intregeste apoi caracterizarea printr-o aluzie la poeziile 'Umbra lui Mircea.La Cozia' spunind ca vrajea umbre 'dintr-al secolilor plan'  si la  'Anul 1840', in care Alexandrescu , 'descifrind eternitatea din ruina unui an' se face ecoul sperantelor poporului sau intr-un viitor mai bun.

                        Strofa urmatoare, inchinata lui Dimitrie Bolintineanu, isi are izvorul in sensurile poeziei 'O fata tinara pe patul mortii'.

                        O atentie deosebita acorda poetul lui Andrei Muresanu. Acesta este cintaretul protestatar al umilintelor de veacuri ale iobagilor, dar si poetul redesteptarii noastre nationale. Poetul face aluzie la poezia 'Un rasunet', pusa pe muzica de Anton Pann si devenita imn.    

Aici Muresanu cheama la lupta si vesteste, in accente profetice, ceasul marii biruinti, cind tirania va fi zdrobita si poporul eliberat.

                    Constient de valoarea inaintasului sau, Eminescu face o stralucita apropiere intre acesta, considerat 'preot desteptarii noastre, semnelor vremii profet' si 'miticul poet' Orfeu, la cintecul caruia si pietrele se urneau din loc, copacii isi framintau ramurile, iar fluviile isi opreau apele.

                        'Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita,

                         Rumpe coarde de arama cu o mina amortita,

                         Cheama piatra sa invie ca si miticul poet,

                         Smulge muntilor durerea, brazilor destinul spune,

                         Si bogat in saracia-i ca un astru el apune,

                         Preot desteptarii noastre, semnelor vremii profet'.

G.Calinescu sublinia deosebita putere sugestiva a epitetelor 'ruginita' si 'amortita': 'Vocea lui nu e ragusita, ci - de atita imbratisare cu fieraria - ruginita; pe lira cinta cu mina amortita de strinsoare. In acelasi spirit urias si fabulos, el vorbeste brazilor, face sa rasune muntii si invie piatra'.

Poetul foloseste deasemenea arhaicul 'rumpe' sugerind gestul energic al cintaretului.

 Din opera lui Costache Negruzzi Eminescu retine doar scrierile de evocare istorica , prin care 'Negruzzi sterge colbul de pe cronice batrine', care i-au servit drept izvor de inspiratie.Se stie ca nuvela istorica 'Alexandru Lapusneanul' pleaca de la 'Letopisetul Tarii Moldovei' de Gr.Ureche,  iar 'Sobieschi si romanii' - din 'Istoria Imperiului Otoman' de D.Cantemir.

In operele sale de inspiratie istorica Negruzzi realiza culoarea epocii muind pana in cerneala vremurilor:

                        'Moaie pana in cerneala unor vremi de mult trecute'.

                        Lui Alecsandri, reprezentant de frunte al generatiei de la 1848, Eminescu ii consacra trei strofe, vadit semn de recunoastere a personalitatii complexe a bardului de la Mircesti .

Caracterizarea lui Alexandri incheie , intr-o apoteoza, elogiile aduse predecesorilor.

Eminescu vede in Alecsandri pe cel mai proeminent scriitor al epocii. El il prezinta in culori luminoase,  considerindu-l un adevarat 'rege-al poeziei'.

Subliniind de la inceput optimismul  acestui 'vesnic tinar si ferice' poet, Eminescu staruie asupra poeziei de inspiratie folclorica din 'Doine si lacramioare' a bardului 'ce din frunza iti doineste,ce cu fluierul iti zice'sau 'cu basmul povesteste', insirind - in 'Insira-te, margarite' - margaritare pe firul unei raze de stele.                                                         Poetul se opreste apoi asupra caracterului romantic al poeziilor de dragoste din ciclul 'Dridri', cit si al celor din  'Legendele istorice ',pline de patos patriotic:

                        'El desteapta-n sinul nostru dorul tarii cei strabune,

                          El revoca-n dulci icoane a istoriei minune,

                          Vremea lui Stefan cel Mare,zimbrul sombru si regal '.        

            Partea a doua  satirizeaza pe parcursul a 8 strofe ,  intr-o tonalitate sarcastic-amara , superficialitatea, blazarea, scepticismul,  lipsa de ideal , de  avint patriotic si de sinceritate a contemporanilor.

Aceasta parte ia forma unui stralucit dialog intre poet si marii sai inaintasi, punind in discutie problemele de baza ale creatiei literare a timpului sau.

Din complezenta sau din nevoia de a fi mai convingator, poetul se include si pe sine in rindul epigonilor, pe care ii portretizeaza  printr-o enorma aglomerare de determinari negative.

Nominalizarea scriitorilor dispare, epigonii  fiind caracterizati in grup.

In aceasta parte, vorbind la persoana intii, Eminescu foloseste tehnica rechizitoriului, prin care se formuleaza capete de acuzare la adresa contemporanilor.

Se observa acum miscarea sacadata a frazei satirice.

Antiteza se realizeaza aici  si pe cale gramaticala,prin stabilirea unui raport de coordonare adversativa  in primul vers.Conjunctia 'iara' aseaza tot textul intr-un raport de coordonare adversativa, corespunzator antitezei dintre trecut si prezent.

                        'Iara noi ? noi, epigonii?Simtiri reci, harfe zdrobite,

                          Mici de zile, mari de patimi, inimi batrine, urite,

                          Masti rizinde puse bine pe-un caracter inimic;

                          Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;                                              In noi totul e spoiala, totu-i lustru, fara baza;

                          Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic!'

Imaginile prin care sint caracterizati contemporanii capata un caracter pictural, descriptiv.

            O insiruire de epitete sugestive creioneaza portretul moral al epigonilor,universul lor sufletesc macinat de neputinta creatoare.

 Ei sunt  insensibili ('simtiri reci'), corupti ('mari de patimi'),

meschini ('masti rizinde puse bine pe-un caracter inimic'), demagogi ('patria noastra: o fraza'), superficiali ('in noi totul e spoiala,totu-i lustru,fara baza'), dar,  mai ales, lipsiti de un ideal inalt ('voi credeati in scrisul vostru,noi nu credem in nimic').

                        Fiecare strofa a acestei parti constituie o confruntare intre prezent si trecut, subliniind in imagini antitetice  superioritatea , sinceritatea si profunzimea gindirii inaintasilor  - pe de o parte - si sterilitatea si falsa literatura a contemporanilor - pe de alta.

Prin inaltimea gindirii lor si sinceritatea sentimentelor exprimate, prin idealul lor estetic  inaintasii reprezinta - in imaginea lui Eminescu - viitorul, in timp ce epigonii insensibili  si indiferenti  apartin trecutului.

Expresia 's-a intors masina lumii' sugereaza regresul izbitor al prezentului literar fata de literatura inaintasilor. Epigonii rastoarna ordinea fireasca a timpului, intorcindu-l pe dos, pentru ca -  prin creatiile lor lipsite de ideal si sentimente profunde - ei reprezinta trecutul, desi traiesc in contemporaneitate.

            'Si de-aceea spusa voastra era sinta si frumoasa,

                          Caci de minti era gindita, caci din inimi era scoasa,

                          Inimi mari, tinere inca, desi voi sunteti batrini.

                          S-a intors masina lumii, cu voi viitorul trece;

                          Noi suntem iarasi trecutul , fara inimi, trist si rece

                          Noi in noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain!'

            Dialogul poetului cu inainatasii care aveau un ideal si priveau in viitor  continua prin acelasi procedeu antitetic, ce subliniaza prin contrast formalismul si orizontul ingust al epigonilor.

Astfel in timp ce inaintasii 'pierduti in ginduri sinte' convorbeau 'cu idealuri' sau faceau 'valul sa cinte', urmind 'cugetarile regine' , epigonii  cirpesc 'cerul cu stele',  minjesc  'marea cu valuri' sau pun

'haine de imagini pe cadavrul trist si gol', mimind marile viziuni.

                        Contrastul intre generatii se realizeaza prin acel joc antitetic al pronumelor personale 'noi' si 'voi' asezate la inceput de vers sau la cezura,in propozitii simetrice:

                        'Voi pierduti in ginduri sinte convorbeati cu idealuri,

                         Noi cirpim cerul cu stele,noi minjim  marea cu valuri'.

Daca primul din aceste doua versuri sugereaza atitudinea  visatoare, tipic pasoptista , versul al doilea, de o mare precizie, cade ca o sentinta fara apel.

Lipsa de idei a poetilor formalisti este prinsa admirabil in imaginea 'privirea scrutatoare ce nimica nu viseaza'.

                        Condamnindu-i pe epigoni pentru scepticismul, incapacitatea lor de a vedea si exprima realitatea, pentru saracia lor spirituala, Eminescu aduce in discutie, ca pe un motiv in plus de discreditare, ideea succesiunii ciclice a vietii si a mortii, ce se justifica - cu necesitate - una pe cealalta:

                        'Moartea succede vietii, viata succede la moarte'.

            Pentru a sugera antiteza trecut-prezent Eminescu s-a inclus si pe sine in rindul epigonilor, dar in penultima strofa el se delimiteaza de acestia. Aceasta delimitare reiese din definitia pe care el o da poeziei.   

Daca  filozofia este pentru el un fel de oracol , o 'carte trista si-ncilcita / Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra',Eminescu scrie despre poezie:

                        'Ce e poezia?  Inger palid cu priviri curate,

                          Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate,

                           Strai de purpura si aur peste tarina cea grea.'

Metaforele 'icoane' si 'glasuri tremurate' sugereaza conceptia poetului ca poezia este o creatie pura, un joc de imagini si sunete, o transfigurare a realului ('strai de purpura si aur'). Ea poate fi realizata numai atunci cind ratiunea si sentimentul fuzioneaza, ca la marii inaintasi:

                        'Si de-aceea spusa voastra era sinta si frumoasa,

                         Ca de minti era gindita,ca din inimi era scoasa'

Deci datoria creatorului este de a tese o posibila imagine a perfectiunii peste dura realitate ('tarina cea grea').

Aceasta ideea subliniaza conceptia lui Eminescu despre functia transformatoare a artei  in general si a poeziei in special.

Aceasta definitie constituie cheia mesajului eminescian. Ea  face din poem o adevarata arta poetica, deoarece sintetizeaza conceptia lui Eminescu asupra rolului poetului si poeziei in viata spirituala a umanitatii.

Influentat de idealurile pasoptiste, Eminescu este adeptul unei arte angajate, menita sa slujeasca idealurile de bine , frumos si adevar.

                        In strofa finala poetul isi ia ramas bun de la stralucitii sai inaintasi, acele 'sfinte firi vizionare ',  subliniind inca o data nimicnicia epigonilor , mediocritatea si scepticismul lor,  limitarea  la ideea ca lumea in care traiesc este imuabila si , prin urmare, visul si lupta pentru mai bine sunt zadarnice:

                        'Noi reducem tot la pravul azi in noi, mini in ruina,

                         Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumina -

                         Toate-s praf.Lumea-i cum estesi ca dinsa suntem noi.'

                 Realizarea artistica a poeziei:

               1.      Modalitatea artistica fundamentala a acestui poem este antiteza dintre trecutul si prezentul literar.

Antitetice sunt nu numai cele 2 parti mari ale poemului, ci si fiecare strofa a partii a doua se constituie artistic pe baza aceleiasi antiteze de fond.

Antiteza se realizeaza si pe plan lexical, antonimele avind o frecventa neobisnuita .

Antiteza 'tinar-batrin', 'noi-voi' se intilneste foarte des:                

                        'In noi  totul e spoiala,totu-i lustru,fara baza;

                        Voi  credeati in scrisul vostru,noi  nu credem in nimic!'

                        'Inimi mari, tinere  inca, desi voi sinteti batrini.

                         S-a intors masina lumii, cu  voi viitorul  trece;

                        Noi  suntem iarasi trecutul , fara inimi, trist si rece;'..

            2.    Desi grele de sensuri, epitetele - apreciative pentru inaintasi si depreciative pentru contemporani - se caracterizeaza prin limpezime si simplitate. (vezi carcacterizarea inaintasilor si a epigonilor).

             3. In aceasta poezie Eminescu dovedeste un rafinament deosebit in distribuirea rimelor.Versurile de 16 silabe sint grupate in sixtine (strofe de

6 versuri), rimind 1 cu 2, 3 cu 6 si 4 cu 5.

              4. Deasemenea  poetul minuieste cu deosebita siguranta  ritmul

trohaic.

              5.  Vocabularul: Eminescu foloseste atit  arhaisme ('scripturi', 'filomele', 'nenturnata',  'rumpe' , 'colb', 'sinte',  etc), dar si neologisme( 'nesplicata' ,' scrutatoare', ' simuleaza', ' succede', ' vizionari'),  carora le descopere sensuri noi.

              6. In functie de context,poetul foloseste maiestrit sinonimele.

Vorbind despre Negruzzi,el scrie ca acesta 'sterge  colbul'  de pe 'mucedele pagini' ale  cronicilor moldovene,scrise de mina 'veche'  a cronicarilor moldoveni.

Cind vorbeste insa despre epigoni,foloseste muntenescul 'praf', ce

 sugereaza distrugerea si neantul.

                        'Toate-s prafLumea-i cum este si ca dinsa suntem noi'.

              7. Nevoie de conciziune l-a determinat pe Eminescu sa recurga uneori la crearea de cuvinte noi.

Astfel 'a incifra' este  creat prin opozitie cu 'a descifra' in versul 'Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra'.

Exprimarea concentrata,sintetica poate fi constatata si in constructiile in care este elidat articolul posesiv-genitival,fapt care da comunicarii aspect de dativ:

                        'Delta biblicelor sfinte, profetiilor amare

                       Ce-aratau faptele crunte unor domni tirani, vicleni'

                         

                       Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita

                          Unor lucruri nexistente.'.

                        Eminescu nu este interesat de perfectiunea gramaticala,pe care a sacrificat-o de multe ori ideii.

Asa se explica eliminarea lui 'ca' in introducerea circumstantialului din versul 'Si vegheaza-o stinca arsa dintre nouri de eres' in loc de 'ca o stinca arsa'.

Necesitati de versificatie explica si adjectivul gerundival din constructia 'lebada murinda',  antepunerea adjectivului precedat de prepozitie in expresia 'umbra dulce cu de-argint aripe albe' sau pluralul 'mite' in loc de 'mituri'.

                        Poezia 'Epigonii', adevarata arta poetica, exprima conceptia inaltatoare a poetului conform careia arta este menita sa reflecte aspiratiile de frumos si perfectiune ale umanitatii.

                 

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4090
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved