Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Limba si stereotipurile etnice

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Structura si limbaj in textul dramatic/ comedia; citat Adrian Marino
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” - Demonstratie - roman subiectiv, modern
Ilustreaza conceptul operational de “nuvela istorica”, prin referire la o opera literara studiata
Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu
Camil Petrescu (1894-1957) - Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi
Elemente de compozitie si de limbaj dintr-un text de Lucian Blaga: Paradis in destramare
Amintiri din copilarie - Povestire pe parti
La tiganci Mircea Eliade - Planul profan (real)
Viata si activitatea literara a lui VASILE ALECSANDRI
Liviu Rebreanu – „Ion” - comentariu

Limba si stereotipurile etnice




„Imaginarul poate servi drept interpret al istoriei si nimic mai legitim decat evidentierea impactului sau considerabil asupra societatilor umane. () Istoria se prezinta ca o retea extrem de complexa, al carei imaginar nu constituie decat o parte. Pentru a incerca sa intelegem aventura umana trebuie cautat locul de intalnire, punctul de echilibru intre spirit si materie, intre fictiune si realitate. Aceasta este marea dificultate pentru care nu exista nici o reteta.”

Identitatea este o tema recurenta, piatra de incercare intr-o lume contemporana in care apar tendinte tot mai pronuntate de globalizare economica, de universalizare a culturii de masa, de circulatie intensa a persoanelor, tendinte ce pot duce la diferite forme de crize identitare. Formele traditionale de identitate isi pierd din semnificatie pentru indivizi, moment in care se disociaza doua orientari de baza: una care tinde spre o acomodare mai usoara in spatiul planetar decat in cel national si alta - spre o afirmare a unor identitati mai restranse decat cele date de culturile nationale sau de formele de organizare social-politica de tip national. Preocuparea pentru identitate poate fi, in mare masura, o reflectare a incertitudinii produse de schimbarile rapide si de contactele culturale.

Din punct de vedere psihologic, identitatea este acel principiu care confera coeziune, unitate experientelor sociale diverse, multiple ale individului si care deriva dintr-un ansamblu de circumstante etnice, profesionale, demografice s.a. Individul isi construieste identitatea in cursul procesului de socializare prin insusirea normelor, regulilor, valorilor care ii permit sa se integreze, sa comunice cu alti membri ai grupului caruia ii apartine. Aceasta stransa legatura intre identitatea individuala si identitatea de grup este evidentiata si de faptul ca individul se percepe pe sine in functie de felul in care altii il evalueaza, de categoriile investite cu prestigiu la nivelul grupului respectiv, de modul in care grupul e obisnuit sa perceapa identitatea individuala. Astfel, indivizii care traiesc in acelasi mediu social au identitati asemanatoare, inrudite.

Constructia sociala a realitatii” (P. Berger, Th. Luckmann) are, astfel, ca rezultat si o identitate colectiva, concept care presupune o constiinta de sine a grupului, capacitatea de a se recunoaste ca grup, ceea ce ii confera acestuia stabilitate, coerenta si continuitate. Intre membrii grupului apare un sentiment de unitate care poate fi de durata lunga (precum in cazul etniilor, al identitatilor nationale) sau scurta (spre exemplu la un grup de admiratori). Durata este determinata si de motivatia acestui sentiment, care se poate naste sub semnul unui ideal (ca in cazul etniilor, al natiunilor) sau in jurul unei idei, unui proiect. Deosebirea cea mai semnificativa dintre identitatea individuala si cea colectiva rezida in faptul ca cea dintai pune un accent mai mare pe diferenta, iar ultima pe similaritate.

Identitatile colective sunt extrem de diverse ca natura si forma de manifestare si pot fi puse in evidenta prin studiul unui grup uman in relatie cu conditiile concrete ale existentei lui. Problematica identitatii colective poate fi inteleasa pornind de la specificul existentei umane, de la faptul ca sociabilitatea tine de insasi natura umana. Individul nu poate exista, prin natura sa, in afara grupului. Aceasta sociabilitate a omului genereaza anumite forme patologice de raportare a individului la grup, iar aceste patologii au caracter istoric. Daca in Evul Mediu afirmarea identitatii individului in afara grupului tinea mai mult de exceptie, iar individul se integra in grup fara sa reflecteze asupra relatiei sale cu ceilalti, in epoca moderna cultivarea unicitatii individului accentueaza problematizarea raporturilor in cadrul grupului. Asadar, identitatea omului traditional este mai mult traita si mai putin gandita, pe cand omul modern are o identitate colectiva stabilita de apartenenta la natiune, etnie. Pentru a completa tabloul, se poate aduce in discutie si omul postmodern, „recent” (H.-R. Patapievici), care contesta orice forma de identitate colectiva, dorind sa isi aleaga singur o identitate.

Constituirea identitatilor colective, a felului in care apare sentimentul de solidaritate urmareste, in general, o schema consacrata ce presupune doua tipuri de procese. Pe de o parte, este vorba despre solidarizare in interiorul grupului prin crearea de similaritati, prin dezvoltarea constiintei elementelor comune, prin constientizarea a ceea ce leaga membrii grupului. Pe de alta parte, are loc si un proces de diferentiere ce se bazeaza pe posibilitatea de delimitare a unui grup in raport cu alt grup, pe opozitia dintre „noi” si „ei”. Dupa cum sustinea si L. Wieseltier, afirmarea identitatii, precum in ecuatia A=A, inseamna si o afirmare a diferentei.[2]

In procesul constructiei identitatii de grup sunt valorificate, in egala masura, premise obiective (experiente comune ale membrilor, cadrul comun al vietii de grup) si subiective (reflectia asupra acestor date obiective). Reprezentarile asupra experientelor comune ale grupului pot fi spontane, nesistematizate sau sistematizate. Cele spontane se regasesc la nivelul mentalitatilor, al folclorului si sunt rezultatul firesc al convietuirii in conditii comune, al impartasirii unui destin comun. Iar reflectia sistematizata asupra existentei grupului are ca efect conturarea unor idei precise, a unor reprezentari ce se impun cu o anumita autoritate in grup sau in afara lui. Aceste tipuri diferite de reprezentari trimit, intr-un anumit fel, si la distinctia intre omul traditional, ce traieste spontan, si omul modern, ce se interogheaza sistematic asupra conditiei sale. Insa cele doua tipuri de reprezentari se intrepatrund; identitatile colective presupun concomitent reprezentari spontane si meditatii sistematice. Rolul acestora este fundamental.

Sociologii, psihosociologii sustin ideea ca un grup constient de sine se construieste mereu in jurul unei naratiuni despre sine. Identitatea colectiva imbina intotdeauna un plan al faptelor, al evenimentelor si un plan simbolic al naratiunii. Simbolurile sunt forma cea mai concisa, vizibila si penetranta a unor conceptii, a unor elaborate mentale mult mai complexe si au forta de a solidariza multimile in jurul lor. Ilustrativa este afirmatia lui B. Spinoza ca „ceea ce face un popor sa fie un popor sunt interesele si simbolurile”, „interesele” fiind reprezentarile obiective, iar „simbolurile” reprezentarile prin care grupul se exprima cel mai bine (eroi, evenimente istorice s.a.) si care il ajuta sa perceapa ideea de unitate. De asemenea, se poate mentiona si opinia lui H. P. Jeudy care considera ca, in lumea contemporana, apararea identitatilor colective se identifica cu apararea simbolurilor (limba, traditie, istorie etc.) si ca aceste identitati se definesc in plan cultural.

Identitatea colectiva implica si ideea de etnicitate. In conturarea etnicitatii sunt posibile doua tipuri de abordare. Cea substantialista sau primordialista considera ca etnicitatea tine de natura grupului, ca deosebirile dintre grupuri sunt niste date obiective, ireductibile, ca si datele naturale. Abordarea constructivista sau instrumentalista sustine ideea ca grupurile de tip etnic se definesc mai mult prin relatiile dintre ele, iar deosebirile lor sunt preponderent rezultatul unei constructii constiente al unei identitati de grup. Pentru a descrie aceste doua abordari, R. Jenkins utilizeaza sintagmele „etnicitate primordiala” („esentiala si neschimbatoare”) si „etnicitate situationala” („manipulabila, negociabila”).[3]

De asemenea, exista pozitii extremiste si mai nuantate. Chiar in cadrul gruparii constructivistilor se remarca o orientare mai nuantata care afirma ca etniile se definesc in termenii relatiei „identitate-alteritate”, nefiind privite ca grupuri inchise in ele insele, ci ca grupuri ce isi stabilesc specificul in comparatie cu alte grupuri. Teoreticianul Fr. Barth pune accentul pe ideea interdependentei grupurilor, pe faptul ca formele colective nu sunt fixe. Acesta considera ca grupurile etnice se deosebesc intre ele printr-o serie de procese ce au loc la granita, in masura in care relatiile dintre ele reinnoiesc continuu coduri culturale. In lucrarea „Ethnic Groups and Boundaries: The Social Organization of Culture Differences[4], Fr. Barth afirma: „A considera un grup etnic in mod izolat nu are sens () ceea ce merita studiat este frontiera ce le separa, definita prin indici constituiti, in principal, din trasaturi culturale”. Identitatile etnice sunt procesuale sau practice („pentru a actiona [] mai curand decat pentru a contempla”). Astfel, etnia este categoria a carei continuitate depinde de mentinerea unei frontiere (ca o conditie sine qua non), reinnoite in mod constant, iar etnicitatea tine de masura in care indivizii percep asemanarile si deosebirile, un proces cu dublu sens, implicandu-i pe „ei” si pe „noi”. In aceeasi directie de gandire se incadreaza si R. Jenkins pentru care identitatea de grup se constituie dincolo de frontierele grupului in cursul interactiunii cu altii, proces prin care se ajunge la un echilibru intre identificarea de grup si categorizarea de catre altii: „frontierele sunt permeabile, rezistand in pofida circulatiei persoanelor peste ele, iar identitatea se edifica in cursul unor tranzactii care apar la si peste aceasta granita”. O sugestie asemanatoare este data si de S. Wallman (citat de R. Jenkins), care observa ca identitatea se refera la procese de granita si nu la granita propriu-zisa: „Privite ca episoade tranzactionale, aceste procese sunt, mai curand, un fel de puncte de control decat ziduri de beton. Astfel, dupa cum afirma si R. Jenkins, „identitatea nu doar <exista>, ci trebuie in permanenta stabilita”.

Problema raportarii la „Celalalt” este foarte importanta in zilele noastre in analizarea, in desfasurarea concreta a relatiilor dintre diverse grupuri etnice, dintre grupuri si indivizii dintr-o societate diferita de ele. „A-l judeca pe Celalalt serveste, in principal, la a comunica cu el[8] afirmau J.-P. Leyens, V. Yzerbyt si G. Schadron in studiul „Stereotypes and social cognition”. Iar G. Vattimo considera ca, in vreme ce modernitatea avea o puternica incredere in unitatea umanitatii, postmodernitatea pune accent pe diferenta.

Analiza identitatii colective necesita, astfel, si punerea in discutie a conceptului de „alteritate”, a ceea ce este „altceva / celalalt”. „Celalalt” este un personaj omniprezent in imaginarul oricarei comunitati. Atunci cand „Celalalt” se afla in interiorul cetatii, el ofera adesea mai multe trasaturi de alteritate si stimuleaza in mai mare masura tot felul de nelinisti decat „Celalalt” din afara cetatii.[9] Strainul este perceput cu intensitate maxima in orice civilizatie traditionala, este o aparitie nelinistitoare, o posibila amenintare ce tulbura, un construct cultural incarcat cu valente multiple. „Strain” este termenul generic, ce inglobeaza, indiferent de componenta etnica, pe cei care reflecta un alt sistem de valori decat, in genere, cel acceptat sau impus. Exista anumite fenomene in inima unei societati care nu pot fi percepute decat daca sunt puse in raport cu o alta lume.



In general, raportarea la Celalalt implica un discernamant critic si chiar respingerea atunci cand acesta incalca anumite norme morale. In lumea contemporana se vorbeste despre dificultatile morale ale solidarizarii cu Celalalt si apare chiar sintagma de „reciprocitate infernala”. La mijlocul anilor ’50, unele cercetari sociologice au pus in evidenta faptul ca relatiile dintre grupuri sunt determinate de compatibilitatea sau incompatibilitatea de moment sau de durata a intereselor lor. Cercetarile mai recente au introdus ideea ca simpla situare a indivizilor in grupuri diferite este o premisa pentru crearea unor tensiuni intergrupale.

In aceeasi ordine de idei, existenta deosebirilor de tip etnic se bazeaza pe faptul ca existenta umana presupune, in mod firesc, existenta grupurilor deosebite prin personalitatea, identitatea lor de grup. A. Leroi-Gourhan arata in „Gestul si cuvantul” ca, foarte de timpuriu in istoria umanitatii, evolutia s-a desfasurat in cadrul unor grupuri delimitate lingvistic, prin obiceiuri la nivelul vietii cotidiene sau prin traditii culturale si ca, din momentul in care evolutia nu a mai fost dominata de legi biologice, aceasta a devenit una de tip cultural.[11]

La nivelul cognitiei intragrupale se evita judecatile globalizatoare, in timp ce pentru out-grup schemele sunt stereotipice. In sociologie, stereotipurile se incadreaza in categoria distorsiunilor atributionale, moment in care intervine o deformare in judecarea grupurilor, ceea ce duce la promovarea unor imagini globale relative, considerate insa relevante pentru specificitatea Celuilalt. In istoria popoarelor a functionat mereu acest gen de caracterizari, insa ele nu au creat tensiuni majore intre grupuri decat atunci cand au fost instrumentalizate politic.

Folosit initial in domeniul tipografic pentru a desemna o matrita de plumb destinata realizarii unui cliseu, termenul de „stereotip [12] este aplicat, in 1922, in stiintele umane de catre W. Lippmann, care voia sa descrie printr-o metafora opiniile preluate de-a gata si imaginile rapid elaborate. Stereotipul desemneaza, in mod obisnuit, o prima reactie, de obicei primara, un „cliseu”, mediatizat prin limbaj, influentat, uneori, in mod „subliminal” sau asociativ si care poate fi, astfel, activat automat de catre un subiect „x” in raport cu toate tipurile de indivizi, grupuri sau obiecte, pe baza infatisarii lor, a unor ideosincrasii, a semnalarii apartenentei lor sociale ori culturale sau al oricarei alt gen de caracteristica vizibila sau ascunsa.

Stereotipurile, in calitatea lor de elemente constitutive ale reprezentarilor sociale, sunt, mai precis, niste „scurtaturi cognitive”, „scheme de perceptie” sau teorii implicite ale personalitatii, relativ rigide, pe care le impartasesc indivizii apartinand unei entitati date, cu privire la ansamblul atributelor sau al membrilor unui alt grup ori ai grupului propriu. Ele cristalizeaza credinte si cunostinte, bazandu-se pe mecanisme de simplificare a complexitatii sau de generalizare, pornind de la categorisirea unor informatii fie incomplete, fie prea numeroase. Stereotipurile tind sa reduca diversitatea situatiilor sociale sau culturale la cateva dimensiuni, cele mai importante in ochii celui care le retine. Acestor „scheme” le acapareaza atentia si modul de codare a realitatii. Sunt efectuate evaluari si judecati expeditive asupra Celuilalt. Stereotipurile sunt guvernate, atat in efectele lor, cat si in organizarea lor interna, de aceeasi logica structurala si cognitiva. Chiar daca nu au aceeasi autoritate normativa ca si elementele centrale ale reprezentarilor din viata grupurilor, ele pot deveni centrale sau marginale in functie de context. Desi constituie cunostinte aproximative, adesea voit caricaturale si distorsionate, stereotipurile raman metode de organizare si de aplicare ale unor grile de „lectura” doctrinara si ale unor teorii ale bunului-simt colectiv.

Ca rezultat al unor procese de „categorisire sociala”, stereotipurile conduc la o accentuare a diferentelor percepute in raport cu alte grupuri („ei”) si la o egalizare a atribuirilor in ceea ce priveste comunitatea de apartenenta („noi”). Iar aceasta diferentiere accentuata de sine, confruntata cu alte entitati de grup, duce, in paralel, la o simplificare a modurilor de percepere a caracteristicilor altor grupuri.

De vreme ce stereotipul implica, in fapt, o generalizare, pornind de la anumite caracteristici particulare observate, acesta are un caracter speculativ. El constituie o „profetie care se implineste”, generand comportamente conforme cu continutul sau, in functie de polaritatea sa pozitiva sau negativa. E. Goffman coreleaza aceasta constatare cu efectul de stigmatizare a minoritatilor, care, in aceste cazuri, revendica, printr-o confirmare cinica, artistica sau activa, „insultele”, etichetarile realizate de ceilalti in privinta lor.[13] Astfel, poate fi generata o predispozitie spre esec sau o forma de autodiscriminare.

Asadar, stereotipul etnocultural, ca imagine mentala prin care noi nu vedem inainte de a defini, ci definim inainte de a vedea[14], are o valoare explicativ-simplificatoare, atributii in crearea solidaritatii sau a disfunctionalitatii, a disolutiilor operate, mai ales, in cazul constructiilor cu finalitati mitologizante. Stereotipurile etnice pornesc de la doua concepte: competenta si moralitate. Chiar daca un in-group accepta superioritatea unui out-group (la nivel de competenta, spre exemplu), se activeaza totusi o strategie de protejare a identitatii in-group-ului (amendare la nivel de moralitate).

Stereotipurile se bazeaza pe anumite procese cognitive gresite, printre care corelatia iluzorie, pseudocontingentele si accentuarea categoriala.[15] Corelatii iluzorii apar atunci cand exista o tendinta de a supraestima frecventa a doua categorii non-frecvente de stimuli co-ocurenti. Pseudocontingentele reprezinta un tip de eroare cognitiva, care tinde sa faca false legaturi intre doua fenomene ce au tendinta de co-ocurenta. Accentuarea categoriala presupune, la randul ei, favorizarea in-group-ului (autostereotipuri pozitive) si perceperea omogena negativa a out-group-ului (heterostereotipuri negative). Ca factori motivationali ce influenteaza stereotipurile pot fi amintite stima de sine, teorii ale dominarii sociale justificate prin mituri credibilizante si solidaritatea grupala ca antidot al fricii de moarte.

In psihologia sociala au fost cercetate cateva operatii, trasaturi ale stereotipurilor, in special a celor etnice. Dintre acestea trebuie mentionate favorizarea in-group-ului, efectul familiaritatii (tendinta de a evalua pozitiv stimulii cunoscuti), prototipicaritatea, efectul autoreferential (aparut in momentul in care procesam mai usor informatii despre noi insine decat alte tipuri de informatii). In aceasta enumerare poate fi introdus si dublul tratament al informatiei in cazul judecatilor de variabilitate: pentru in-group, judecata se bazeaza pe exemplare, apar nuantari si reprezentari eterogene ale referentilor, iar pentru out-group, judecata este omogenizanta. In acelasi context se poate vorbi si despre „vigilenta automata”, o inclinatie naturala a subiectilor de a percepe instantaneu o informatie dizarmonica in raport cu asteptarile lor.

Stereotipurile se memoreaza pe termen lung si se concretizeaza in limbaj prin clisee. Informatia categoriala fixata in memorie refuza sa se restructureze chiar si in fata unei evidente contrare, astfel incat se produce fenomenul de subtipizare, iar individul care contrazice asteptarile noastre preliminare devine pentru noi o exceptie, in acelasi timp insa ideile despre grup se mentin. Astfel, stereotipurile se modifica foarte greu. Aceste modelari se pot obtine lent prin contacte intergrupale directe, prin proiecte multiculturale, prin colaborari multietnice pe diverse teme intr-un climat tolerant sau prin educatie.

Stereotipurile sunt investite cu valoare afectiva, desi constituie versantul cognitiv al prejudecatilor. Pot fi pozitive, sunt cel mai adesea negative si nu sunt niciodata neutre. Montesquieu enunta o parte din miza problemei in „Spiritul legilor”: „M-as considera cel mai fericit dintre muritori daca as putea face in asa fel incat oamenii sa se poata vindeca de prejudecatile lor. Numesc aici <prejudecati> nu faptul ca ignoram anumite lucruri, ci ceea ce face sa ne ignoram pe noi insine”.[16]

Termenul „prejudecata [17] apartine, atat prin etimologie („praejudicare”), cat si prin consecintele sale potentiale, campului de reprezentari anticipante si justificatoare de conduite, care genereaza uneori quiproquo-uri si confuzii. „A judeca inainte” sau a te baza pe o „opinie luata de-a gata” sunt expresii sinonime curente.

In cadrul psihosociologiei, acest termen numeste o judecata negativa, devalorizanta, bazata uneori – si partial – pe presupuneri pozitive; ea se refera la obiecte (materiale, simbolice, sociale), grupuri sau persoane caracterizate, din punct de vedere socio-demografic sau cultural, printr-o trasatura specifica, adesea minora. Este vorba despre o „atitudine” care are, in mod clasic, trei componente: cea a afectelor si a evaluarilor la care acestea conduc (dispret, respingere, negare, ura, dragoste, ambivalenta); domeniul cognitiilor si al modurilor de organizare a lumii pe care acestea le presupun, bazate, in principal, pe stereotipuri si categorisiri; spatiul practicilor si al actiunilor (nivelul conativ) care ar trebui sa decurga, direct sau nu, din prejudecata sau care ar putea, eventual, sa ii dea o inspiratie si o forma.

Prejudecata etnica[18], judecata eronata anterioara experientei contactului direct, este produsul unei logici istorice create in comunitatile autarhice, in acord cu experienta istorica tezaurizata in constiinta colectiva. Prejudecata etnica se manifesta in relatiile cu alte spatii socio-culturale; actiunea ei pare fireasca in structurile comunitare arhaice, postuland grupul ca pe o fiinta ideala, in permanenta competitie de afirmare a identitatii ei, perceputa ca identitate pozitiva. Acest „narcisim grupal” (E. Fromm) devine sursa a solidaritatii de grup, dar si justificare a agresivitatii fata de Celalalt.



Limba este sistemul semiotic ce exprima si fixeaza gandirea stereotipica. Alteritatea etnica se regaseste in straturile limbajului. Astfel, abordarea culturala avanseaza ipoteza conform careia stereotipurile, prejudecatile sunt invatate, mentinute sau schimbate prin intermediul limbajului[19], ce confera inteles credintelor uniformizatoare la nivel de grup. Aspectele principale din achizitia limbajului sunt procesele de numire, etichetare si categorizare: indivizii sunt categorizati in grupuri, iar stereotipurile sunt insusite prin comunicare. Limbajul si comunicarea sunt fenomene sociale, deoarece au loc intre indivizi, se refera la indivizi si urmeaza reguli si conventii care sunt produsul unei comunitati.

Filosoful alteritatii, E. Lévinas, in lucrarea „Intre noi. Incercare de a-l gandi pe celalalt”, aduce ideea ca a-l intelege pe Celalalt („l’autre”) inseamna deja a-i vorbi, a-i fi acceptat existenta si a fi tinut cont de ea. Accentul este pus pe limbaj: „E vorba despre a percepe limbajul nu ca subordonat faptului de a lua cunostinta despre prezenta altuia sau despre vecinatatea lui sau despre comuniunea cu el, ci ca o conditie a acestei <luari de constiinta>”.[20]Nici o <cognitie>, nici o <motivatie> si nici un <comportament> nu exista ca atare si nu pot avea un impact decat daca semnifica ceva, iar a semnifica presupune, prin definitie, cel putin doua persoane avand un limbaj comun, valori comune si amintiri comune. , afirma intr-un studiu S. Moscovici.

Desi identitatea lingvistica[22] nu este decat o componenta a identitatii individuale sau colective, trebuie admis ca practicile lingvistice se afla in centrul procesului de identificare, inscriind subiectul locutor intr-o retea de interactiuni. Limba este, asadar, mai mult decat „vehicul” al identitatii. Permitand inscrierea „eului” in sfera sociala, ea participa in mod direct la constructia identitara a subiectului individual. Iar in calitate de obiect impartasit de membrii unui grup, limba constituie o dimensiune specifica si pentru identitatea colectiva.

Limba inseamna, in acelasi timp, invarianta (relativa, la scara individului) si variatie (la scara comunitatii, in timp si in spatiu), permanenta (in transmitere) si schimbare (in insusirea ei de catre vorbitor). Acestea permit un larg evantai de tipuri de apartenenta, de la grupuri restranse (argoul) pana la comunitati supranationale (de ex. germanofonia). Abordarile uzajului limbii[23] intr-un context social se bazeaza pe existenta variatiilor lingvistice care coincid cu situatii si caracteristici personale (varsta, sex) si sociale (clasa sociala, apartenenta etnica). Variatiile privesc atat fenomenele verbale, cat si fenomenele paralingvistice si prozodice, cele din urma referindu-se la aspectele muzicale sau melodice ale discursului. Individul isi alege repertoriul in functie de situatie. Astfel, codul sau registrul utilizat in cadrul ocaziilor oficiale va fi complet diferit pe plan sintactic si pe plan lexical de cel folosit in contexte mai putin oficiale, cum ar fi intalnirile cu prietenii.

Relatia dintre limba si mentalitate a fost studiata initial, in anii ’60, de sociolingvistica, urmand ca apoi etnolingvistica sa plaseze limba intr-un context cultural. Etnolingvistica porneste de la ipoteza lui E. Sapir si B. L. Whorf, conform careia limba este o matrice culturala. Noi suntem modelati de limba in interiorul careia ne nastem, limba este cea care ne structureaza gandirea. Modul de formare al vocabularului influenteaza si el reprezentarile noastre despre altii. O alta stiinta, istoria limbii, demonstreaza cum o mare parte a cuvintelor dispare, insa atitudinile se perpetueaza prin cele ramase. Sensul unui cuvant poate cunoaste patru directii principale: largirea sensului initial, ingustarea lui, innobilarea lui sau chiar degradarea acestuia. In acelasi timp, s-a dezvoltat ca stiinta si imagologia lingvistica, ce pleaca de la structurile limbii.

Un concept important in abordarea de fata este cel al etnonimelor. Acestea reprezinta lexeme ce au ca referent un grup uman de marime variabila si au un statut aparte: trimit la referenti unici ce nu se grupeaza in categorii. Etnonimele cunosc doua ipostaze: autonime si heteronime. Autonimul reprezinta numele pe care in-group-ul si-l da, care poate sa coincida sau nu cu cel dat de Ceilalti. Iar heteronimul este denumirea data de un grup unui alt grup din afara sau o denumire preluata prin intermediari. Orice grup tinde sa retina prin etnonim numai trasaturi diferentiatoare, cum ar fi tipul de alimentatie, trasaturile fizice, vestimentatia, modul de a vorbi sau chiar criteriul religios. De asemenea exista si confuzii etnonimice, care reprezinta, de fapt, tot o forma depreciativa, o lipsa de interes real.

Felul in care folosim limbajul pentru a reprezenta actiunile si trasaturile in-group-urilor si out-group-urilor poate contribui la mentinerea stereotipurilor. Semin si Fiedler (1988) au elaborat modelul categoriilor lingvistice[24], conform caruia un episod comportamental poate fi codificat in verbe care descriu actiuni, in verbe care interpreteaza actiuni, in verbe care descriu stari sau in adjective. Nivelul abstractizarii merge pentru aceste categorii de la concret la abstract, verbele care descriu actiuni aflandu-se la nivelul cel mai concret, iar adjectivele la nivelul cel mai abstract. Acesti autori au aratat ca afirmatiile la nivel abstract sunt percepute ca mai putin verificabile, mai relevante pentru persoana decat pentru situatie si implica o mai mare stabilitate temporala.

Cercetatoarea A. Maass[25] a incercat sa explice mentinerea stereotipurilor cu ajutorul acestui model, demonstrand ca oamenii folosesc termeni mai abstracti pentru a codifica si comunica actiunile pozitive ale in-group-ului si cele negative ale out-group-ului, dar folosesc termeni mai concreti pentru a codifica si comunica actiunile negative ale in-group-ului si cele pozitive ale out-group-ului. Acest fenomen a fost denumit „discriminare lingvistica intergrupala”. Aceasta a fost accentuata in conditiile amenintarii identitatii grupale si a fost corelata cu stima de sine.

Evaluarile asupra codurilor lingvistice nu sunt stabile, ci variabile in timp in functie de contextele normative, socio-istorice si discursive ale intrebuintarii lor. La originea abordarilor variatiilor de limbaj sta teoria de adaptare a comunicarii[26], ce stipuleaza ca rolul comportamentului lingvistic este de a apropia sau de a distanta interlocutorii si, indirect, grupurile lingvistice carora le apartin. Teoria de adaptare a comunicarii afirma ca, prin comportamentul lor lingvistic, locutorii urmaresc anumite teluri, cum ar fi aprobarea sociala, o comunicare eficace si o identitate sociala pozitiva. In acest scop, ei aleg din repertoriul lor stilul lingvistic cel mai adecvat la caracteristicile interlocutorului si provoaca fenomenele de convergenta, divergenta sau mentinere. Convergenta poate da comunicarii un caracter mai clar si mai direct; ea poate urmari afilierea, marind similaritatea dintre interlocutori sau, atunci cand convergenta se face spre un stil prestigios, marind probabilitatea de a fi evaluat pozitiv. Divergenta si mentinerea de limbaj pot exprima un dezacord personal si o dorinta de afirmare a apartenentei la grupul al carui stil specific este utilizat.

In cadrul teoriei de adaptare a comunicarii a fost dezvoltata si teoria identitatii etnolingvistice pentru a explica mai bine strategiile utilizate in scopul de a obtine o identitate etnolingvistica pozitiva sau distincta, dar, mai ales, consecintele intrebuintarii lor pe plan social. Pentru aceasta pot fi folosite trei strategii, ca atare sau combinate. Prima consta in tendinta subiectilor de a se diferentia de grupul cu prestigiu inferior pentru a se asocia unui grup cu prestigiu superior. Aceasta strategie, numita „mobilitate individuala”, este insotita de comportamente de limbaj ce reflecta valorizarea out-group-ului fata de in-group. In acest caz, caracteristicile lingvistice (limba, accent, stil) ale in-group-ului vor fi atenuate in favoarea caracteristicilor out-group-ului. In acest fel, distanta dintre cele doua grupuri se va reduce, cel putin pe plan social. A doua strategie, numita „creativitate sociala”, consta in redefinirea parametrilor de comparatie dintre grupuri pentru a obtine un rezultat favorabil in-group-ului. A treia strategie, numita „competitie sociala”, presupune a inversa statutul in-group-ului cu cel al out-group-ului pe dimensiunile defavorabile celui dintai. In acest caz, limbajul in-group-ului va fi utilizat atat in public, cat si in particular. Membrii in-group-ului, realizand ca structura de putere este ilegitima, vor incerca sa corecteze situatia prin actiuni colective. Pe plan individual, comportamentul lingvistic fata de out-group va avea ca scop accentuarea diferentelor. Aceste strategii sunt afectate de trei factori: permeabilitatea perceputa a frontierelor dintre grupuri, ce afecteaza mobilitatea indivizilor de la un grup la altul, sentimentul de apartenenta la mai multe grupuri, in afara de in-group-ul lingvistic, si vitalitatea etnolingvistica.



Boia, Lucian – „Pentru o istorie a imaginarului”, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000, p. 215

Wieseltier, Leon – “Impotriva identitatii”, Ed. Polirom, Iasi, 1997, p. 36

Jenkins, Richard – “Identitatea sociala”, Ed. Univers, Bucuresti, 2000, p. 89



Barth, Frederik – “Ethnic Groups and Boundaries: The Social Organization of Culture Differences”, Ed. Little, Brown and Co, Boston, 1969, p. 8

Jenkins, Richard – op. cit., p. 36

Ibidem, p. 135

Ibidem, p. 10

Leyens, Jacques-Philippe, Yzerbyt, Vincent si Schandron, George – “Stereotypes and social cognition”, Ed. Sage, London, 1994, p. 5

Boia, Lucian – „Istorie si mit in constiinta romaneasca”, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 180

Iorga, Nicolae – „Les voyageurs français dans l’Orient européen”, Paris, 1928, p. 5

Leroi-Gourhan, André – “Gestul si cuvantul”, vol.1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1983, pp. 34-39

Ferréol, Gilles si Jucquois, Guy (coord.) – “Dictionarul alteritatii si al relatiilor interculturale”, Ed. Polirom, Iasi, 2005, pp. 627-630

Goffman, Irving – “Stigmates. Les usages sociaux du handicap”, Ed. Minuit, Paris, 1975, p. 6

Yzerbit, Vincent si Schandron, George – „Stereotipuri si judecata sociala” in „Stereotipuri, discriminare si relatii intergrupuri” (coord. Bourhis, Richard si Leyens, Jacques-Philippe), Ed. Polirom, Iasi, 1998, p. 99

Cernat, Vasile – “Psihologia stereotipurilor”, Ed. Polirom, Iasi, 2005, pp. 65-76

Montesquieu, Charles de Secondat – “De l’Esprit des Lois”, Ed. Gallimard, Paris, 1970, p. 35

Ferréol, Gilles si Jucquois, Guy (coord.) – op. cit., pp. 536-542

Bocsan Nicolae, Mitu, Sorin si Nicoara, Toader – „Identitate si alteritate 3. Studii de istorie politica si cultura”, Ed. Presei Universitare Clujene, Cluj-Napoca, 2002, p. 368

Chiru, Cristina – „Atribuirea de calitati si defecte psihomorale” in „Stereotipuri, reprezentari si identitate sociala” (coord. Constantinescu, Cornel), Ed. Universitatii din Pitesti, Pitesti, 2000, pp. 194-195

Lévinas, Emmanuel – „Intre noi. Incercare de a-l gandi pe celalalt”, Ed. All, Bucuresti, 2000, p. 14

Moscovici, Serge – “Psychologie sociale”, Presses Universitaires de France, Paris, 1984, p. 66

Ferréol, Gilles si Jucquois, Guy (coord.) – op. cit., pp. 336-338

Clément, Richard si Noels, A. Kimberly – „Limbaj si comunicare intergrupuri” in „Stereotipuri, discriminare si relatii intergrupuri” (coord. Bourhis, Richard si Leyens, Jacques-Philippe), Ed. Polirom, Iasi, 1998, pp. 179-199

Cernat, Vasile – op. cit., pp. 194-195

Maass, Anne, Salvi, Davide, Arcuri, Luciano si Semin, Gün – „Language use in intergroup contexts: The linguistic intergroup bias”, in „Journal of Personality and social Psychology”, nr.57, 1989, pp. 981-993

Clément, Richard si Noels, A. Kimberly – op.cit., pp. 179-199








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1926
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site