Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


SERPII - poem social in versuri

Poezii

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Ninge
Este un loc – Maria Seciu
Nichita Stanescu - cantec
Lasati Terra sa traiasca!
GRAI VALAH de Vasile Voiculescu
Nichita Stanescu - autoportret
A fost odata
Sosirea primaverii
Pluguri - LUCIAN BLAGA
Glasul padurii de Passionaria Stoicescu

TERMENI importanti pentru acest document

: compunere bunica mea :

EUGEN GROZA



SERPII

poem social in versuri

E R O I I

NEGURA DAN CRAIUL

CRI DANA – fiica sa

MALUNA – sclava sa

STRAJERUL NOPTII

ALT STRAJER – de departe

UN NOBIL

ALT NOBIL

GIND RAU

SARPELE LI

SAPRELE LIDAR

SARPELE ALSAR

GLASUL SERPILOR

OSTASUL

CAPITANUL UN GLAS

NOBILI-OSTASI-SERPI

Actiunea se petrece undeva intr-o tara de poveste

S E R P I I

poem social

Decor:

            O stinca masiva, la mijloc; deasupra, un platou

            In dreapta marea.

            In fund, muntele.

            In stinga, cimpia.

            Pe stinca, un palat craiesc cu o poarta de aur.

            Undeva pe ziduri, un strajer conturat de lumina palida a focului

            sau.

            Noapte.

SCENA I-a

SRTAJERUL NOPTII:/lung, zarilor, departe/

Miezul noptii! Liniste si pace!

Vintul doarme, marea tace.

ALT STRAJER:/slab de departe/

Miezul noptii! Liniste si pace!

Vintul doarme, marea tace.

STRAJERUL NOPTII:/cu glas obisnuit/

Zari cu zari, departe, dincolo de zare,

In imparatia cea far’de hotare,

Dorm toti muritorii. Numai in palat,

Sta, tirziu, de veghe Negura’mparat.

Miine dimineata, falnica-i ostire,

Va porni s’aduc’o noua cucerire;

Tara lui Crai Albu, mindrul lui tezaur,

Si coroanei noastre-un bulgare de aur.

In palatu-i splendid de pe malul marii,

Negura Dan Craiul, mindrul Domn al tarii,

Bea si’nchina vesel pentru lupta care

Ii aduce aur, titluri si’naltare.

Bea cu nobilimea Cinta cu tot zorul

/tare/ Bate miezul noptii! Doarme’ntreg poporul!

/citeva clipe de liniste. Deodata parca pe aripi de vint creste de undeva un tam-tam ca cel al negrilor, batai surde intr-o poarta. Jos in fata, rasar din extrema, unul dupa altul, tirindu-se pe jos, oameni zdrentarosi, in felurite culori, cu lanturi la miini si picioare. Ei miirie si gem parca ceva.Trec unul dupa altul si dispar in noapte/

-          E iarasi liniste si pace –

/Deodata, portile palarului se deschid. Iese Cri Dana urmata de  Maluna, sclava ei/

MALUNA: Cri Dana!, Cri Dana! Stapina mea iubita,

Intoarce-te, ai mila, caci viata mi-e sfirsita

Dac’o afla Slavitul ca nu l-am ascultat

Si te-am lasat sa iesi, Cri Dana, afara din palat.

CRI DANA O, nu Maluma, n’avea teama, caci as muri cu tine,

Stii bine ca’n vieata esti totul pentru mine.

Nu mai puteam ramine. Sinistra lor serbare

M’a dezgustat atita incit vream o scapare.

Si prima data’n viata, fugit-am din palat.

Ce trista-i Doamne fiica lui Negura’mparat!

Sa stai o viata’nchisa in ziduri inegrite,

Sa’mbraci pe intuneric doar haine aurite.

Doar aur, aur, aur, si vinul plin de spume

Sa nu cunosc nimic, nimic, nimic din lume.

Acum trecut-am, prima oara, pragul portii:

MALUNA: Dar e’ntuneric, Dana, noapte miezul noptii.

DANA: In sufletul meu, Mala, a fost o noapte lunga

Si n’am avut o raza de soare s’o strapunga.

Hotarul lumii mele a fost aceasta poarta.

Si lumea, marea lume, mi-a fost o tara moarta.

Acum trecui hotarul cetatii fara nume

Vreau sa cunosc, Maluna, macar ceva din lume!

MALUNA: E noapte si’ntuneric si lumea-i adormita

Sa ne intoarcem Dana, stapina mea iubita.

CRI DANA: ‘Napoi in inchisoare, eu singura n’alerg

Si- viata fara soare din gindu-mi sa mi-o sterg?

Si s’o incep din nou? Intoarcete’n palat

Daca ti-e frica.

MALUNA: Mi-e frica pentru tine.

CRI DANA: Ti-e frica! Toata viata v’a fost frica de mine

Si m’ati inchis in ziduri de frica sa nu fug

Ca dincoace de poarta vreodata sa ajung.

De ce, Maluna, spune! De cind te rog sa-mi spui.

N’ai teama, niciodata n’oiu spune nimanui

Ca ti-ai calcat porunca si taina mi-ai tradat

De ce stau toata viata inchisa’ntr’un palat?

 

MALUNA: Domnita, nu e locul nici timpul potrivit

Sa afli-asemeni taine. Desi mi-a poruncit

Maritul Crai sa nu-ti spun ce ginduri l-a’ndemnat

Ca sa te cresca’nchisa in mindrul palat,

Din gindurile sale, eu unu-ti spun si-anume:

El vrea ca niciodata sa nu patrunzi in lume,

Sa n’o cunosti sa nu-i stii  durerile-i cumplite,

Ci sa traiesti ascunsa in haine aurite.

Atita iti pot spune in citeva cuvinte.

Si-acum iubita Dana, te rog, te rog fierbinte

Asculta-ma si vino sa mergem in palat.

CRI DANA: Cu niciun chip acuma taina mi-am aflat,

Cind stiu c’o viata’ntreaga voi ochii mi-ati legat

Si n’am vazut nimica, doar aur si argint

Si fete prefacute si zimbete ce mint.

Intoarce-te, Maluna, tu du-te inapoi,

La Negura Dan Craiul si ceata-i de strigoi

Si spune-le ca Dana, printesa inselata,

S’a dus sa afle lumea din care-a fost furata

Spre-aceasta lume-o mina tot focul tineretii

Si-i dornica sa afle durerile vietii.

MALUNA: Stapina Dana, e’ntuneric, e noapte chiar si luna

A adormit in ceruri

CRI DANA: Voi hoinarii Maluna,

Prin noapte, pina zorii or rasari in zare,

Si soarele de aur, in ceruri va apare.

MALUNA: Zadarnic, scumpa Dana, caci soarele-asteptat

Sta vesnic doar deasupra preamindrului palat.

Nu lumineaza lumea. Ea sta intunecata

Si-acolo’ntunericimea nu piere niciodata,

De aceea, lumea asta zadarnic vrei s’o vezi,

Pe caile’noptate, tu poti doar sa te pierzi

Intreaga stralucire aici e’ntemnitata,

Doar in palatul asta sta viata minutata.

Caci aurul imparte lumina, bogatie,

Cu el conduce Craiul intinsa’mparatie

Aici e fericirea lumii, aici e toata fericirea.

E cea mai dulce viata din cite are omenirea.

Si tu voiesti, stapina, sa fugi de-aceasta viata,

Sa cauti, nu siu unde, o alta mai mareata.

Dar nu-i Cri Dana, alta pe lume nicaieri.

Acolo-i numai plinset, suspinuri si dureri.

CRI DANA: Cum? Lumea toata atita bucurie are

Cit e cuprinsa-aicea, in zidurile’n care

M’am ofilit o viata? Si, cea mai minunata

E viata ce’ncalzeste cetatea blestemata,

Cu aur, vin si oameni ce nu stiu sa zimbeasca,

Atita bucurie pe scoarta paminteneasca?

Tot aurul din lume e strins intr-un palat

Si toata stralucirea aici s’a incuiat?

Si’n lume intuneric, suspinuri si dureri,

Si-o raza de lumina, un zimbet, nicaieri?

In inchisoarea asta spuneti ca-i fericirea,

Cind ce va pasa voua de biata omenire?

M’ati ferecat acolo sa gust si eu din ea,

Dar fericirea este otrava e si-i rea,

Si nu pot s’o mistui, ci fug spre lumea mea.

Sa fiu mostenitoarea atitor mari comori

Furate din amarul atitor muritori.

Nu, nicidecum, Maluna! Intoarce-te’n palat

Si spune lui Dan Craiul ca Dana a plecat.

S’a dus in zarea larga in blestemata lune

Si niciodata nimeni nu-i v’auzi de nume.

MALUNA: Stapina mult iubita, tirziu, in miezul noptii,

In gindurile noastre, pluteste duhul mortii.

De aceea, sint prea negre ca sa le dam crezare.

Le vei uita pe toate, cind soarele rasare.

Sa ne intoarcem, Dana acolo’n dosul portii.

Sintem prea mici si slabe in fata vocii sortii.

Ce-ti pasa tie Dana, de sufar muritorii?

CRI DANA: Dar ce? Sa-mi pese numai de ce fac Domnitorii?

Vreau sa descopar taina ce tine gura muta

Cind ar voi sa-si strige durerea-i ne’ntrecuta,

Taria care leaga in lanturi bratul tare,

Ce-ar fringe’ntr-o zvicnire si lanturi si’nchisoare

Cu pumnu-i de oteluri calite’n focul muncii

Strivi-l-ar c’o miscare pe regele poruncii.

De ce poporul tace si rabda, rabda’ntruna?

Si pina cind va tine tacerea lui din totdeauna?

STRAJERUL: Serpii! Domnita Dana fiica de vita’mparateasca,

N’ai auzit ca serpii ei nu stiu sa vorbeasca?

CRI DANA: /tresare/

Serpii! Maluna, ce sint serpii? Tu trebuie sa stii!

MANULA: O noua taina iti dezvalui ei sint fiinte vii

Ce se tirasc in umbra sub cetina padurii,

Salbateci, cu veninul ascuns in coltul gurii.

STRAJERUL: In negrele prapastii, in pesterile-adinci

Foiesc, in noapte serpii, lipindu-se de stinci.

CRI DANA: Si stau mereu acolo, in bezna cufundati?

De ce-au ajuns acolo? De ce sint blestemati?

MALUNA: Erau si ei odata locuitori in tara,

Dar razvratiti din fire cu toti se rasculara

Si Negura Dan Craiul amar i-a blestemat

Sin’n marea fara margini pe toti i-a aruncat.

STRAJERUL: Dar valurile marii i-au azvirlit afara

Si’n umbrele padurii pe mal se strecurara,

Sa nu pasesti acolo, Cri Dana, niciodata,

Caci gura lor cind musca e-atit de’nveninata

Ca mori pe loc.

CRI DANA: Prea bine, prea bine ca mi-ati spus,

Caci gindul meu de-acuma acolo s’a si dus,

Si’n urma lui merg insumi, in mijlocul padurii,

Caci vreau sa simt pe trupu-mi fiorul muscaturii.

Vreau sa ma muste serpii si’ntreg veninul lor

Amectece-se’n singe. Ce-mi pasa daca mor!

Cind jertfa vietii mele rasuna a blestem,

Blestem pe cei ce cinta cind altii pling si gem!

Blestem pe voi fatarnici ce-ati strins intr-un palat

Tot zimbetul din lume pe-o frunte de’mparat!

Blestem mindria voastra si marea’mparatie

Si plec sa aflu lumea ce miine va sa vie,

Ma duc sa caut serpii, ma cheama plinsul lor.

/o ia spre dreapta/

MALUNA: Cri Dana! Stai! E noapte

CRI DANA: Vad ochii serpilor!

STRAJERUL: Cri Dana! Eu strajerul lui Negura Dan Crai

Vorbesc si-ti dau porunca, Domnita, ca sa stai!

CRI DANA: Porunca sa dea Craiul doar aurului lui!

MALUNA: Opreste-te, Cri Dana, Ma duc la Crai sa-i spui

Ca te-ai pierdut in noapte

CRI DANA: Spune-i ca plec si ca-l blestem

/glasul vintului si-al marii/

MANULA: Domnita! Marea urla si valurile gem

Intoarce-te, Domnita!

/bate in poarta palatului/

Deschideri! Deschideti marea poarta

STRAJERUL: Intoarce-te Cri Dana!

CRI DANA: Mai bine sa fiu moarta!

STRAJERUL: Opreste-te din cale! E frig si bate vintul,

Turbata urla marea si rumega pamintul!

MANULA: Deschideti! Deschideti! Au adormit cu totii

STRAJERUL: Opreste-te Domnita! Te-arunci in gura mortii!

CRI DANA: Ma duc sa aflu serpii. Ma duc in lumea mare!

/se prabuseste in mare/

STRAJERUL: Oh! Fiica lui Negura Dan Crai s’a prebusit in mare!

MANULA: S’a prabusit in mare!

/urla in hiohote de plins/

O! Soarta blestemata!

De-acum si viata mea, pe veci e spulberata.

Cum pot sa mai dau ochii cu Negura Dan Crai

Cind singura-i copila sa moara i-o lasai?

Ma va ucide’ndata, la ce sa mai astept?

Dac’a murit Cri Dana sa mai traiesc nu-i drept.

De ce sa las calaul sa-mi curme rasuflarea,

Cind stau linga prapastii si-si casca gura marea?

/tare/

Domnita mea, Cri Dana, al marilor sicriu,

Deschide-mi-l si mie! Asteapta-ma ca viu!

/sare in mare/

/si iarasi liniste, doar vintul de mai bate/

STRAJERUL: Ceasul unu! Liniste si pace!

Vintul bate! Marea tace!

ALT STRAJER: : Ceasul unu! Liniste si pace!

Vintul bate! Marea tace!

SCENA II-a

/glasuri vesele, galagioase, rasuna din palat/

O VOCE: Slava’mparatiei! Craiul sa traiasca!

ALTA: In lupta ce vine el sa biruiasca!

ALTA: Slava’mparatiei! Cariul sa traiasca!

/urale, voci multe, galagie/

STRAJERUL: Azi, in zorii zilei, falnica-i ostire,

Va porni a’aduc’o noua cucerire;

Tara lui Crai Albu, mindrul lui tezaur

Si coroanei noastre-un bulgare de aur.

In palatu-i splendid, de pe malul marii,

Negura Dan Craiul, scumpul domn al tarii,

Bea cu nobilimea pentru lupte care

Ii aduce aur, titluri si’naltare.

Cheful lor se pare ca s’a terminat

Caci, in jurul mesei, toti s’au ridicat.

/tare, lung, saritor/

Liniste si pare! straja noptii

Sta la datorie.

UN GLAS: Lanturile portii

Dati-le deoparte. Trece Domnitorul.

STRAJERUL: Liniste si pare! Doarme’ntreg poporul.

 

/poarta grea se deschide. Negura Dan Craiul iese in poarta, inconjurat de nobilime/

NEGURA: Cind c’o stinge noaptea si-or cinta cocosii

Si pe virf de munte zarile-or fi rosii,

Toti strajerii tarii din imparatie,

Vreau s’arunce’n vinturi semn de batalie.

Tobele sa bata ostii desteptarea!

Iar Cri Dan voinicul sune’naintarea!

Falnica-i ostire sa porneasca’n zbor

Revarsind in drumu-i foc cotropitor.

Tara lui Alb Craiul crunt s-o nimiceasca

Si stergind hotarul sa mi-o cucereasca.

UN NOBIL: Slava’mparatiei, mindra ca un rai!

ALT NOBIL: Fii slavit, stapine, Negura Dan Crai!

/se inchina cu totii cu respect/

NEGURA: Marea-va credinta vreau so rasplatesc

Cu recunostinta. Deci, va daruiesc

Fructul biruintii ostii ce se bate

Aurul de prada vi-l dau jumatate,

Cite-un titlu nobil pentru fiecare,

Codri si paminturi fara de hotare

Si-un castel in tara astazi cucerita!

UN NOBIL: Sa traiesti, Marite, viata stralucita!

ALT NOBIL: Falnica domnie pe cit ti-e de mare

Sufletul tau nobil.

GIND RAU: Rog sa am iertare

Prea marite crai daca indraznesc

Despre lucruri negre iarasi sa-ti vorbesc.

NEGURA: Iar povesti scornite!

GIND RAU: Ti-am mai spus odata

Ca, de-o vreme’ncoace, iarasi se arata

Pe carari umbrite, pe la cotituri

Serpii mari si negri, cu cascate guri.

Nu ne mai dau pace. Iarasi vor s’arata

Ca traiesc. Aproape ca i-am si uitat

Si-acum ies din umbra.

Ei s-au furisat pe ascuns, in corturi. Muscatura lor

E otravitoare si soldatii mor.

Insusi printul nostru Cri Dan, fiul tau

Are’n cort un sarpe.

NEGURA: Cum? In cortul sau

Sta un sarpe negru! Ah! Serpi’nveninati!

Si veninul vostru crunt otravitor

Sa-i scuipati in singe foc ucigator!

Deastadata insa, fiare blestemate,

Va’nselati amarnic, caci intrinsul bate

inima din mine. Chiar  de l-ati musca,

Singele lui nobil nu s’o’nvenina,

Caci in el stau siruri de stramosi slaviti

Nobili cu blazoane, crai nebiruiti.

Toti vitejii tarii, stringatori de aur,

El ii poatea’n singe ca un scump tezaur.

Fiti pe pace, nobili, printul e viteaz,

Colo’n capul oastei el acum sta treaz

si asteapta dornic ceasul bataliei.

UN NOBIL: Sa traiasca printul!

ALT NOBIL: Slava’mparatiei!

NEGURA: Chiar de-ar vrea si cerul sa se prabuseasca

Falnica-i ostirea n’o sa i-o opreasca.

Si sa poata serpii, cu veninul lor

Sa-i atina calea, drace cobitor!

/scoate spada/

N-ati si tu un sarpe de cobesti mereu,

Dar, pe serpi de-acestia, stiu sa-i musc si eu.

/il injunghie/

GIND RAU: /prabusindu-se/

Ah! Pe singurul ce vrut-a sa-ti faca numai bine

Tu astfel ii dai mortii. Amar si vai de tine!

Prin singele-mi netrebnic sfirsitul ti-ai urzit.

Blestemul sa te-ajunga, blastemul meu cumplit!

NEGURA: Zdrobiti-i gura plina de vorbe otravitoare!

Luati-i hoitul putred si-l aruncati in mare!

GIND RAU: In marea neasfirsita, ai aruncat odata serpii.

Astazi m’arunci pe mine. Stiu bine niciodata

N’am sa ma’ntorc de-acolo. Dar ei sint linga tine

Si te pindesc din umbra. Ei ei pe mine

Ma vor razbuna. Serpii serpii dintii lor

Sfirsit imparatiei tie mie mor!

/e aruncat in mare – clipe de tacere/

NEGURA: Ah! Vorbe de netrebnic, de Dracu ticluite,

Ne pierdem vremea astfel si noaptea-i pe sfirsit

Prea mult lungiram cheful, caci vinul s’a urcat

In scafirlii si mintea la unii-a tulburat.

La naiba! N’o fi altul cu gindurile lui?

N’am chef sa mai injunghiu. Sa moara Dracului!

Plecati cu totii acasa! V’asteapta, moale, patul

Dormiti fara de grija! Vecgheaza imparatul!

NOBILII: Traiasca’mparatia!

ALT NOBIL: Si falnica-i ostire cistige batalia!

NEGURA: Si-acum, Noapte buna! Mergeti sa dormiti

Zorii sint pe-aproape. Nu mai zaboviti!

Cind s’o stinge noaptea si-or cinta cocosii

si, pe virf de munte, zarile-or fi rosii

Toti strajerii noptii, din imparatie,

Vreau s’arunce’n vinturi semn de batalie.

Tobele sa bata ostii desteptarea,

Iar Cri Dan Voinicul sune’naintarea!

Miine dimineata vreau sa va’mbracati

In vesminte de aur si sa va’adunati

In palat cu totii. Mare sarbatoare

Sa’nchinam ostirii mult biruitoare.

Tara lui Crai Albu, mindrul lui tezaur,

O comoara plina de argint si aur,

Voua – jumatate – am sa le’mpartesc.

Si-acum, Noapte buna! Simt ca ma topesc

Capul mi-e prea greu, spre pamint m’apasa

Zorii bat la poarta. Duceti-v’acasa!

NOBILII: Somn usor, Marite!

UN NOBIL: Slava’mparatiei!

ALT NOBIL: Craiul sa traiasca!



NOBILII: Slava bataliei!

/se retrag cu totii inchinindu-se/

NEGURA: / da sa plece, dar se opreste o clipa strigind/

Cind s’o stinge noaptea si-or cinta cocosii

Si pe virf de munte zarile-or fi rosii

Trimbita din goarna, tu strajer al noptii!

/intra in palat/

STRAJERUL: Sint la datorie!

UN GLAS: Craiul s’a culcat!

Prindeti lanturile portii!

SCENA III-a

/citeva clipe de tacere. Deodata, vintul incepe sa bata, marea vuieste/

LI SARPELE: / apare tirindu-se din dreapta, e un sarpe ca toti ceilalti, imbracat in zdrente si cu lanturi/

Lidar! Lidar! Marea geme, stincile le fringe

Lidar, marea noastra plina e de singe!

Unde ratacesti?

LIDAR: Sint aici cu tine.

Dar am fost departe, prin cimpii straine

Ca sa aflu locul unde sta ostirea.

LI: Si ai aflat?

LIDAR: Vezi bine! Mi-am plinit menirea.

Am intrat in cortul printului Cri Dan

Si-am facut un prieten dintr-un vechi dusman.

LI: Cum, Lidar, un prieten? Printul prieten noua?

LIDAR: Ne-a intins indata miinile amindoua.

LI: Asta-i o minune! Cum s’a petrecut?

LIDAR: A’nceput in ziua cind ne-am cunoscut.

Intr-o zi de vara, in amurg odat’,

Cind era de-o schioapa printul incuiat

In palat mereu, a iesit afara

Si rotind privirea peste’ntreaga tara

Ne-a zarit pe noi, robi inlantuiti,

Aruncati in umbra si batjocoriti,

Ca salbateci fiare, flaminziti si goi

Si-a’ntrebat pe unul:”Cine sinteti voi?”

Eu eram pe-aproape si-l priveam cu ura,

Inegrit de-amaruri, cu venin in gura,

Si cu ochii-mi tulburi, il priveam in fata

Fata lui palita imi parea de ghiata

“Tu nu stii ce-s serpi, pui slavit de crai?”

La strigarea-mi aspra, nici nu s’a clintit,

Ci privea spre mine cu un ochi uimit.

A venit aproape, fara nici o frica,

Zangalindu-mi lantul, cu minuta-i mica.

Fara sa graiasca, a’nceput sa-l stringa,

Scuturindu-l ager de voia sa-l fringa,

Dar in clip’aceea, rasuna palatul,

Ca de-un traznet mare. Il striga’mparatul.

Blestemind de moarte serpii ce-i privea

Printul sta in locu-i si mereu tacea.

Si i-am zis atuncea: “Dute’n inchisoare!”

Esti un rob ca noi, dar cind vei fi mare,

Domn stapinitor, sa nu uiti vreodata

Lantul care, astazi, mina ta curata,

A voit sa-l fringa.

LI: Si-astazi l-ai gasit?

LIDAR: I-am vorbit in taina si i-am amintit

Vorbele de-atunci.

LI: Hotarirea sa?

LIDAR: Oastea tarii, astazi, nu va mai lupta!

Ci in zorii zilei, cind strajerii tarii,

Vor suna din goarna, ora’naintarii,

Capul ostii printul, adunind ostirea

Nu va da porunca, ci va’mparte stirea

Ca nu vrea sa lupte, ca s’a saturat

Sa adune aur pentru imparat.

Tara lui Crai Albu n’o s-o cucereasca,

Si imparatia n’are s’o mareasca.

Decit sa zdrobeasca lungile hotare,

Mai bine sa sfarme lanturile care

String si’nsingereasa fiii’mparatiei

Azvirliti in noaptea  urei si-a robiei,

Serpii ce’n prapastii se tirasc in fiare,

Si urzesc in umbra gind de razbunare.

Printul nu mai duce oastea’n batalie,

Nu mai vrea sa lupte pentru’mparatie,

Ci mai bine pleaca sa colinde zarea,

Ratacind pe unde l-o mina cararea.

LI: Dar ostirea tarii oare ce va face?

LIDAR: N’o sa lupte nici ea. Dornica-i de pace

Si-apoi daca printul nu mai vrea sa duca

Oastea la bataie, cine s’o conduca?

LI: S’o gasi vreun altul dornic de rasplata

Pentru-un pumn de aur marea chiar s’o bata

Si chiar daca oastea singura ramasa

Fara comandant se intoarce acasa,

Fara sa mai lupte, noi ce-am cistigat?

LIDAR: Pierde Imparatul aurul visat?

LI: Te inseli amarnic, Plin de lacomie

Va conduce insusi marea batalie.

Cit e de batrin, va sari pe cal,

Si in fruntea oastei, va parea un val

Spumegind de ciuda. Totul e’n zadar!

Nu-i nici o nadejde, prietene Lidar.

LIDAR: Suferinta noastra e cumplit blestem.

LI: Valurile marii iarasi pling si gem.

Noaptea asta iarasi marea s’a’nrosit.

Negura Dan Craiul iar s’a cherchelit!

Si’n betia-i cruda spinteca pe-oricine

Care indrazneste doar ca sa suspine.

Din strivite trupuri singele, tisneste,

Si curgind in valuri, marea o’nroseste.

Plinsul hohoteste, lung, in guri zdrobite,

Lanturile taie trupuri istovite,

Iar ostirea tarii, ca un crunt balaur,

Pleaca sa-i aduca craiului iar aur.

Craiul crud paseste cu calciiu’n singe.

Si pe toti acestia sub calcii ii fringe,

Si le spune serpi Serpii sintem noi!

Noi ce, frinti in lanturi, zacem in noroi.

In prapastii negre, alungati din lume,

Fara nici o lege, fara nici un nume,

Fara de cuvint.

LIDAR: Cind va voi soarta

Sa ne schimbe viata?

LI: Cind om sparge poarta

Crudului tiran si-om intra’n palat

Si-om zvirli in mare aurul furat.

Cind om fringe mina ce-a inlantuit

Si-om sframa in tandari tronul putrezit.

Si topind in focuri lanturi blestemate

Vom cladi prin lupta sfinta libertate.

SERPII: / de departe cu revolta/

Vom cladi, prin lupta, sfinta libertate!

LI: Auzi! Serpii! Cita’nfiorare

Curge’n glasul dornic de eliberare!

Auzi! Serpii! Glasul lor de lupta

E cintarea sfinta din durere rupta.

LIDAR: Stiu ca numei lupta poate sa zdrobeasca

Lanturile noastre, sa ne mintuiasca.

Dar o lupta mare, lupta ne’ntrerupta,

Si sint gata oare serpii pentru lupta?

LI: N’auzi cum vuieste setea de dreptate?

SERPII: Vom lupta amarnic pentru libertate!

LI: Nu simti tu ca ceasul luptei a sosit?

Chiar acum cind marea iarasi s’a’nrosit?

Framintind, in valuri, crunta vijelie

Si-aruncind pe maluri semn de batalie?

ALSAR: /apare din stinga cu Cri Dana in brate/

Voi erati aicea? Marea s’a’ndurat

De o biata fata si o-a aruncat

Ici pe mal afara numai lesinata.

/o aseaza pe o stinca intre cei doi/

LI: Mare’nduratoare! Ai scapat o fata

Din adincul tau. Esti si tu patata

De atita singe. Ai scapat o fata!

Dar Dar aceasta fata poarte’mbracaminte

Nobila si scumpa, aur pe vesminte.

LIDAR: Aruncata’n mare! Una din palat!

Una de acolo! Ce s’o fi’ntimplat?

S’a sfirsit cu robii si-acum Craiul n’are

Cui sa-i taie capul si sa-l zvirle’n mare?

ALSAR: Inca de cu seara marea s’a’nrosit

 Si pluteau pe valuri, fara de sfirsit

Trupuri sfirtecate. Am pornit cu totii

Dupa obiceiu – ca sa stringem mortii

Si sa-i ingropam, sus pe malul marii,

Unde creste’ntruna templul razbunarii.

Ma’ntorceam de-acolo hoinarind in taina,

Cind zarii pe maluri stralucind o haina.

Era fata asta, pe nisip culcata,

Se parea ca doarme, ca de-un vis furata.

LI: A zvirlit-o Craiul, negru de cruzime?

A’nceput s’arunce si din nobilime?

Ori, simtind pierirea mindrului palat

In viltoarea marii, ea s’a aruncat ?

LIDAR: Iat’o ca se misca! Vad ca se trezeste.

ALSAR: Buzele-si framinta. Pare ca vorbeste.

CRI DANA: Era un vis asa urit parca pluteam pe mare,

Dar valurile ma opreau s’ajung in lumea care

Ma astepta inlantuita.

LI: In lanturi sintem noi.

LIDAR: aici e lumea’ceea.

CRI DANA: Unde-am ajuns? Pe care colturi de pamint?

M’am ratacit in noapte si nu stiu unde sint.

LI: Domnita, esti cu noi!

CRI DANA: Nu va cunosc. Mi-e frica!

LI:  Ai hainele de aur, dar inima prea mica.

Intoarce-te acasa.

/lanturile suna/

CRI DANA: Ce plina de fior

E muzica aceasta, din glasul fiarelor

Ca un jaratec arde adincul firii mele.

Ce cintece sint astea si ce spuneti in ele?

LI: Domnita, niciodata tu nu le-ai auzit?

Dar oare’n care lume viata ti-ai trait?

Nu stii ce cinta lantul cind trupurile stringe,

Nu-i cint de veselie, e cintec care plinge.

Si blestema viata si cheama razbunarea.

N’ai auzit ce-s serpii? Nu le cunosti cintarea?

CRI DANA: Cum? Voi! Voi sinteti serpii? Voi sinteti blestemati

De Negura Dar Craiul si’n mare aruncati.

Voi va tiriti in umbra sub cetina padurii.

Salbateci, cu veninul ascuns in coltul gurii.

Voi?

LIDAR: Acesta ni-e blestemul, dar vom cata sa-l fringem.

Destul e de cind gemem si’n negura tot plingem.

CRI DANA: Atit de blinzi sint serpii si-atit de’ndurerati!

Ah! Cit mi-e rusine sa nu ma blestemati!

Ci blestemati cu mine pe cel ce va robit

Pe cel ce, toata viata, in ziduri m’ampietrit,

Sa nu ma muste serpii, sa nu v’aud chemarea,

Sa nu vad cum intrinsii mocneste razbunarea.

Ah! Cit mi-e de rusine ca nu v;am cunoscut!

Dar blestemati cu mine pe cel ce m’a nascut.

LISAR: Domnita! Tu esti fiica lui Negura’mparat?

CRI DANA: Sint eu nenorocita, inchisa’ntru-un palat,

Dar am fugit in lume.

LIDAR: Te-ai prabusit in mare?

CRI DANA: Simteam cum urla’n mine a serpilor chemare.

LI: Vezi serpii sintem noi un fel de serpi ciudati

In loc de solzi de gheata cu zdrente imbracati,

Si fosnetul de sarpe e a lantului cintare.

CRI DANA: E un cintec ce ucide cu atita’nfiorare.

LI: Noi ne tirim de veacuri sub cetina padurii.

Si-i drept c’avem cu totii venin in coltul gurii.

Dar nu-i venin de-acela ce viperele-l poarta,

Ci-i tot veninul care l-a strins cumplita soarta

In dintii ce scrisnesc in lanturi de robie

Cind blestema de moarte intinsa’mparatie

Si Craiul fara suflet. Ne iarta ca ti-e tata.

CRI DANA: Vreu sa mi-l sterg din minte.

Sa uit ca l-am vazut vreodata.

N’am nici-o ruda acuma, doar serpii imi sint frati.

LIDAR: Noi n’avem aur!

LI: Serpii in zdrente-s imbracati.

CRI DANA: Dar vocea voastra-i calda cum n;am mai auzit.

E ca un cintec dulce din alte lumi venit.

LI: Domnita, lumea este, de cei mari nepatrunsa,

Noi o purtam aicea, in suflet ascunsa.

Pe cerul ei ard tainic luceferi luminosi,

Luceferii sperantei, atita de frumosi.

Si lumea asta sfinta s’o scoatem vrem din noi

Ca s’o’ntronam odata acolo sus la voi.

In locu’mparatiei, cladita pe minciuna,

Vrem sa cladim o lume mai sincera si buna.




Sa nu te miri, Domnita, ca niste robi nemernici

Au visuri din acestea. Dar daca cei nemernici

Au apucat puterea cu-a biciului tarie

Si ne-au strivi in lanturi de ura si robie

De ne tirim de veacuri ca serpii prin noroaie,

Nu vine-odata clipa cind lantul ne indoaie

Si se sfarima’n tandari, sub pumnul razbunarii.

LIDAR: Priviti! Se-aduna serpii la malurile marii!

Hai sa vedem ce este si ce mai spune marea.

/iese cu Lidar/

CRI DANA: Ca vie ceasul vostru, ca v;ati pierdut rabdarea.

LI: Domnita, mai nainte, cind nu erai venita,

Urzeam in gindul nostru, o soarta prea cumplita

La toti stapinitorii din falnicul palat,

In clipa asta insa, uimiti noi am aflat

Ca sint si-acolo’nchise fiinte chinuite,

Fiinte care-asteapta sa fie mintuite.

Una esti tu, Domnita.

CRI DANA: Eu am fugit in lume.

Si niciodata Craiul nu-mi v’auzi de nume.

LI: In fata lui chiar astazi eu singur am sa merg

Sa’ncerc crunta robie cu voia lui s’o sterg.

CRI DANA: Zadarnic! Nu-l cunosti.E asa de ingimfat.

LI: Atunci ii voiu scuipa veninul in fata-i de’mparat

Caci serpii-s rai si musca cu gura’nveninata.

Sa simta imparatul ca l-au muscat odata.

CRI DANA: Te va ucide’ndata. Mi-e frica pentru tine.

LI: Ti-e frica?! O, Domnita! Ti-e frica pentru mine

Tu fiica lui Dan Craiul, tiranul ingimfat,

Sa daruiesti cu frica un sarpe blestemat!

CRI DANA: Doi robi din doua lumi, la fel de’ntunecate,

Ne-am intilnit in noapte, flaminzi de libertate.

LI: Sa n’ai, Domnita, teama! Ei n’au sa ma omoare,

Caci i-or tinti, din umbra, priviri usturatoare.

Toti seprii-or sta in juru-mi, cu gurile cascate.

Si la un semn de lupta, amarnic se for bate.

Si chiar daca, Domnita, s’ar intimpla sa mor,

M’or razbuna, cu sete, toti dintii serpilor.

Nu voiu muri cu fala, flamind dupa dreptate,

Si moartea-mi va fi strigat aprins de libertate

 CRI DANA: Nu sarpe Nu stiu cum te cheama Nu vreau sa te omoare,

Si gindul tau de moarte in inima ma doare.

In noapte asta hida, deabea ca te-am aflat.

Nu vreau sa-ti pierzi viata.

LI: Se teme pentru mine!

CRI DANA: Tu porti in tine lumea

De care-am fost inchisa. Tu porti in tine lumea

Spre care am fugit. E-o lume fermecata.

O vad prin ochii tai.

LI: O poarta ferecata.

/a pus mina pe mina ei/

CRI DANA: /tresare/

Cum ai varsat in mine atita infiorare?!

Cit ti-e de calda mina! Oh! Spune nu te doare

strinsoarea lanturilor astea? Ce  foc ai in privire!

LI: E-un foc aprins deodata sau poate-o amagire.

CRI DANA: In ochii tai vad lanturi ce nu le-am mai vazut.

Si simt cum creste’n mine un dor nepriceput.

As vrea sa plec departe, pe-un drum necunoscut.

alaturea de tine, sa-mi tii tovarasie.

Sa cautam in zare lumea aceea – atit de scumpa tie.

LI: Am colinda’n zadar pamintul, catind o nalucire,

Un vis urzit de veacuri de biata omenire,

In suflete ascunse in trupuri ferecate.

Din cerul lumii acestea o raza nu strabate

Pe tot intinsul firii, caci s’ar rosi de singe.

Li sta inchis’aicea sub lantul care plinge.

CRI DANA: Atunci, voiu sta aproape de lumile din tine,

Sa simt crescind, in suflet, aceleasi zari senine,

Pe care straluceste de-o tainica lumina,

Luceafarul sperantei in lumea ce-o sa vina.

Voiu sta aici cu serpii, in umbra’mparatiei,

s’ascult cum cinta lantul durerile robiei.

LI: Sa stai cu noi intruna, Domnita, ai putea?

CRI DANA: Viata-mi leg deacuma de viata serpilor.

Mi-s dragi.

LI: Putea-vei oare sa’nduri amarul lor?

CRI DANA: Alaturea de tine l-eoiu indura usor.

LI: Alaturea de mine! Domnita

CRI DANA: Niciodata.

Sa nu-mi mai spui Domnita! E o cinste destinata

Doar nobililor. Mie sa-mi spui numai pe nume.

Cri Dana.

LI: O! Cri Dana! De acum padurile-or sa sune

Rostindu-ti numele mereu. Cri Dana! Ce frumos!

O tinara zeita si eu un sarpe zdrentaros.

CRI DANA: Dar sufletul in aur iti este imbracat.

Si aurul aceste –atit de minunat

Cum n’am vazut vreodata desi, intreaga viata,

S’au straduit cu aur sa-mi lumineze fata.

LI: Caci aurul acesta nu-l vezi cu ochii firii.

Aveam cu toti in inimi, un ochiu al nemuririi.

Si-acesta vede taina in oameni incuiate,

Caci raza lui senina in suflete strabate.

Dar, cei mai multi din oameni, nu stiu sa-l foloseasca

Si’n suflete la altii ei nu stiu sa priveasca.

Sint fericit, Cri Dana, ca ochiul tau azi vede

Si, patrunzind in suflet, durerile le crede.

Dar, sint prea mari si hide. N’o sa ramii la noi.

Nu-i locul tau aicea.

CRI DANA: Marea m’a aruncat la voi.

Si daca n’am putere sa fac vreo fapta mare,

Vreau chiar c’o vorba buna s’aduc o alinare

Amarului din voi. Si lantul ce va stringe

Ma lege linga voi!

LI: /induiosat/ Cri Dana!

CRI DANA: Marea plinge?

Ori vintul se framinta?

/liniste – cei doi asculta cu atentie – dinspre mare, creste un cintec lugubru; e cintecul de jale al serpilor/

LI: E cint de’nmormintare

Ce-l cinta’n noapte serpii cind mortii-i scot din mare.

CRI DANA: Ei vin pe mal incoace si duc ceva pe sus.

LI: Un mort zvirlit in mare, de Negura rapus.

CRI DANA: Oh! Cita groaza si cita’nfiorare!

Oh! Ce lugubru cintec, ce plin de razbunare!

/din dreapta, convoiul lugubru al serpilor care se tiriie ducind pe sus cadavrul lui Gind Rau; ei poarta torte, lanturile tresar mereu; cinta un cintec nedeslusit; in fruntea lor merge batrinul sarpe Zura, cu plete lungi si negre, fara torta/

LI: /iesind inaintea sarpelui Zura?

Batrine sarpe Zura, te vad intiia oara

Purtind la groapa mortii, si asta m’anfioara.

E-atit de mare jalea?

ZURA: Blestemul a cazut

Pe capul celui care pe el nu l-a crezut.

LI: Si cine-i mortul asta?

ZURA: Un om,, un om a fost, doar unul

Acolo in palat. Dar, nu mai e niciunul.

L-a’njunghiat, cu ura, Craiul si l-a zvirlit in mare.

Caci, n’andraznit sa spuna ca serpii n’au rabdare

S’astepte mila lui. Spuneti! Aveti sau nu rabdare?

SERPII: Moarte lui Negura Dan Crai! S-l aruncam in mare.

CRI DANA: /acoperindu-si fata cu miinile/

O! Dreapta razbunare! O! Dreapta razbunare!

LIDAR: Dar vai de bratul nostru! In fier e’nlantuit.

Sintem prea slabi, batrine! Nu- chip de biruit.

SERPII: Sintem striviti in lanturi! Nu-i chip de biruit.

LI: Cu mina ferecata cum as putea sa lupt?

CRI DANA: Iar mina mea-i prea slaba si nu pot sa te-ajut.

ZURA: Cum? Serpilor li-e frica? Si vor vreun ajutor?

Putere n’au destula in braturile lor?

O! Robi netrebnici! Oare voiti sa va blestem?

De serpi se teme craiul, dar ei de ce se tem?

Vi-e mina’nlantuita? Dar inima sarmana?

Dar sufletul din voi? Nu singera de rana

Taiata’n trup de lanturi? Si voi n’ati strins in el

Salbateca durere urzita de-un misel?

Ce v’a robit de veacuri. Cind plini sinteti de ura.

Si fierbeti de venin, voi n’aveti dinti in gura

Sa-l sfisiati cu sete? Ori ce mai asteptati?

Sa ve dezlege lantul maritii imparati?

Voi nu puteti sa-l rupeti, topindu-l, cu furie,

In focul ce va arde cu-atita miselie?

Batrin sint, dar o viata de sarpe blestemat,

Scinteie cu scinteie in mine-am adunat

Si foc tisneste-acuma, prin ochi, prin dinti, prin ghiare

E focul razbunarii. Ah! Blestemate fiare!

Topiti-va napraznic! Rupeti-va indata!

sfirsiti, pe totdeuna, robia blestemata!

/lanturile i s’au rupt – serpii au ramas infiorati, ca in fata unei minuni – cresc murmure de nedumerire/

SERPII: Lantul! Lantul i s’a rupt! Lantul s’a topit!

LI: Clipa libertatii astazi a sosit!

ZURA: Taceti! Taceti! Serpii nu stiu sa vorbeasca

Limba otravita nu e omeneasca

Eu m’am prefacut in om, un om printre voi,

Ori sint si eu numai un urit strigoi?

Inspre lumea moarta bratele-mi ridic;

/tare fantastic/

Nu mai sint cu lanturi! Nu mai au nimic!

Iata-ma! Sint liber! Singurul din voi!

Ori sint si eu numai un urit strigoi?

Voi gemeti, in lanturi, de pamint lipiti,

Voua va e frica. Voi nu indrazniti

Sa va rupeti lanul. Serpi neputinciosi

Aruncati in umbra, uzi si zdrenturosi.

Ce voiti cu hoitul cela din spinare?

Sa-i cintati acelas cint de’nmormintare

Ce-l cintam, de veacuri, mortilor din mare?

Dati-mi trupul mie sa-l ridic mai sus,

Singur eu am brate

/liniste/

N’a auziti ce-am spus?

Dati-mi hoitul mie

Mort cum e el n’are lanturi de robie.

/smulge cadavrul de la serpi si=l ia pe spate/

LIDAR: Pre batrin esti Zura, ca sa-l duci in spate.

ZURA: Cit de tare-i bratul pus in libertate!

sint mai tare-acuma ca si toti din voi.

Ori sint si eu numai un urit strigoi?

Ha! Ha! Ha! Ha! Netrebnici! Serpi inlantuiti

Ridicati privirea! Ce mai sovaiti?

Hoitule, din mare! Hida-i voia mortii!

Tu esti cel mai liber, dar esti robul mortii.

Iae eu viu si liber, doar de serpi s’am parte?

Nu! Mai bine, haidem sa pornim departe,

Ratacind in noapte, pe cararea urii,

Unde zbiara crincen fiarele padurii.

Raspindind in hauri urlete turbate, Ca un imn sinistru pentru libertate.

Simt cum creste scirba pentru lasi ca voi.

Singuri sintem liberi sau sintem strigoi?

N’avem loc aicea Haidem amindoi!

/dispare fugind cu hoitul in spate undeva spre o inaltime din stinga/

SERPII: Singur si-a rupt lantul! Zura nu-i strigoi!

LI: Nu putem sa-l rupem, serpilor, si noi?

SERPII: /scuturindu-si lanturile care pling/

Negura Dan Craiul ne va pune altul.

ZURA: / de sus de departe/

Semnul libertatii l-am urcat pe’naltul

Stincii mai inalte. Mortul duce’n spate

Viul care urca inspre libertate.

Dedesubt, prapastii crude-si casca gura,

Iar palatul de aur isi inalta ura.

STRAJERUL: Voi strajerii noptii din imparatie,

Armurile’ntindeti, pline de urgie,

si tintiti napraznic sarpele batrin!

ALT STRAJER: Sagetati de moarte sarpele batrin!

/de departe/

STRAJERUL: Sarpe veninos! Cum ai indraznit

Sus, in virful stincii de mi te-ai suit?

Cind sageata mortii pina sus strabate?

ZURA: Vreau de gust, o clipa, sfinta libertate!

STRAJERUL: Gusta dar din cupa mortii’nfricosate

Si gaseste’n moarte sfinta libertate!

Fringete’n prapastii, sarpe veninos!

/tare/

Sloboziti sageata si trintiti-l jos!

ZURA: Ah! /o cadere surda, undeva/

LI: /tare, suprauman/

Singele lui Zura picura din zare

Singele sau vrednic urla: Razbunare!

STRAJERUL: Am traznit un sarpe de pe’nalta stinca!

Noasptea tese iasari liniste adinca!

LI: Linistea din urma! Ultima rabdare!

SERPII: Singele lui Zura urla: Razbunare!

LI: singele lui vrednic e cumplit blestem

Pentru cei ce’n lanturi pling fricosi si gem.

Ridicati privirea, sus, spre stinca mortii,

Sa zariti, prin noapte, semnul sfint al noptii

Ce ne porunceste. Toti va ridicati

Din frunzisul putred si va indreptati.

Serpi pierduti in noaptea urei si-a robiei,

Dintii vostri cer astazi moartea’mparatiei.

SERPII: / se ridica cu totii indreptindu-se cu mare zornait de lanturi/

Cura noastra cere moartea’mparatiei!

STRAJERUL: Din prapastii creste murmurul padurii,

Suiera iar serpii, cu veninul gurii.

LI: Suiera napraznic, cu veninul mortii.

Sus, pe stinci, cu sete, sa urcam cu totii!

Toti au ?????? frunte, sa ne cataram,

Spre palatul falnic, toti sa ne urcam!

SERPII: In palatul de-aur! Sus inspre palat!

Se ne simta dintii Craiul blestemat!

LI: Sa intram cu totii in palatul de aur,

Sa zvirlim in mare scumpul lui tezaur!

Haideti dupa mine!

SERPII: Spre palarul de aur!

/incep sa sa catere pe stinci inspre palat/

STRAJERUL: Serpii! Serpii! Serpii ies din vai adinci!

Serpii urca’ncoace, catarati pe stinci!

Unul dupa altul, ies din umbra noptii,

Suierind salbatic, cu veninul mortii.

SERPII: Sa zdrobim, cu ura, lanturile portii!

STRAJERUL: Voi strajeri de veghe! Alergati in graba!

Serpii ne’nconjoara, cu a lor otrava.

Alergati afara!

UN NOBIL: / alearga spre poarta/ Poarta o deschideti!

/bate in poarta/

STRAJERUL: Voi strajeri de veghe! sulitele’ntindeti!

Si zdrobiti cu sete capetele lor!

UN SARPE: / s’a catarat linga strajer lovindu-l cu lantul in cap/

STRAJERUL: Ah! M’a muscat salbatic, cu otrava Mori / cade/

NOBILUL: Facle! Facle! Cit mai iute! Aduce-ti facle! Luminati!

/apar ceilalti nobili cu faclii/

ALT NOBIL: Sa batem in poarta Sculati! Sculati!

NOBILUL: Parc’au murit cu totii

ALT NOBIL: Somn greu dupa betie!

NOBILUL: Or sa ne manince serpii!

ALT NOBIL: Bateti mai cu tarie!

TOTI: Sculati! Sculati in graba! Duhul mortii

Ne’nvaluie din umbra.

UN GLAS: Lantul portii,

Taiati-l si-o deschideti! Craiul s’a sculat!

/iese Negura in tinuta neingrijita – e descoperit, cu parul vilvoi, descheiat la haina – dupa el apar doi ostasi la fel de neingrijiti fara nici o arma/

NEGURA: Pentru ce, nemernici, somnul mi-ati stricat ?

Ce voiti? Raspundeti!

NOBILUL: Doamne! Iti cerem iertare

Dar ne-a prins o spaima, fara chip de mare.

Caci, intreg palatul ti-e inconjurat

Doar de serpii care tu i-ai aruncat

Oarecind in mare si-au iesit afara

si s’au ascuns in umbra, in intreaga tara.

NEGURA: Serpi! Iarasi serpii! Blestemate fiare!

Am sa le tai capul si sa-l zvirl in mare.

ALT NOBIL: Prea tirziu, caci serpii sint acum aproape.

De veninul gurii cine-o sa ne scape?



NEGURA: Unde sint aproape? Te-ai pierdut cu firea?

Am eu leac sa-ti vindec bine nalucirea.

Unde vezi tu serpii?

NOBILUL: Colo sint, pe stinci

au iesit, cu totii, de prin vai adinci,

Sus spre noi, cu sete ei s’au catarat.

De veninul gurii, nu-i chip de scapat

Oastea ti-e departe

NEGURA: Dar strajerii noptii

Si-au pierdut sageata?

ALT NOBIL: Au murit cu torii.

NEGURA: Cum? De frica oare inima le-a stat?

NOBILUL: Unul cite unul, serpii i-au muscat.

NEGURA: Blestemate fiare! Dar ceilalti ostasi?

Strajile de veghe? Bravii sulitasi?

ALT NOBIL: Dorm cu totii, ca mortii, frinti de bautura.

NEGURA: Ah! Nemernic vierme! Cruda-i a ta gura!

/zarind soldatii neinarmati/

Voi? Voi? Fara suliti! Cum ati indraznit

In puterea noptii, astfel de-ati iesit?

Ciini fara rusine! Fapta miseleasca

Singele netrebnic sti-va s’o plateasca.

Alergati in graba si treziti indata

Ceata de misei, care doarme beata.

Si veniti in goana, sa zdrobiti, cu ura,

Capetele pline de venin in gura.

/cei doi fug/

SERPII: Ura pentru ura! Ura e mai mare

Cind, legat in lanturi, zaci in inchisoare.

NEGURA: Ha? Ce spun miseii? Suiera amarnic!

LI: In zadar te aperi! Totul e zadarnic!

/apar sapte ostasi, care inainteaza, cu sulitele intinse pina la marginea din fata a stincii, chiar linga capetele serpilor/

NEGURA: Mai vorbiti acum? Cine indrazneste?

Capul sa-si ridice? Hai! Cine pofteste?

LIDAR: /s’a catarat aproape de o sulita/

Singele-mi netrebnic eu ti-l daruiesc,

Sa-ti minjesc, cu singe, aurul craiesc.

UN OSTAS: /injunghiindu-l? Na!

LIDAR: Ah! Ce dulce-i moartea fata de robie!

NEGURA: S-a jertfit el singur!

NOBILUL: Asta-i nebunie!

NEGURA: Nebunia asta eu n’o prea’nteleg,

Insa vreau indata tilcul sa-l dezleg.

Prinderti-mi un sarpe din gramasa lor,

Sa-l descos de’ndata, sa vedem ce vor.

/doi ostasi  se reped la Li si-l tirasc in fata lui Negura?

UN OSTAS: Haide! Sarpe negru, indraqzneste acum!

Musc’acuma cu gura ca te facem scrum.

NEGURA: / asezindu-se pe o stinca de linga poarta/

Spune-mi, sarpe negru, tot ce-aveti de spus

Si ce gind va poarta ici pa stinca sus.

LI: Craiule

NOBILUL: Prea slavite Crai!

LI: Slavite!

/de fiecare data, acest cuvint este intrebuintat cu ironie/

Ne tirim in fata ta cu brate’nlantuite.

Vrem sa ne dai si noua un loc in tara ta,

Sa fim de-acuma si noi oameni. Atit am vrea.

NEGURA: Cum? Oameni voi? Voi serpii? Tu? Sarpe veninos

Vrei sa intoarcem a lumii legi pe dos?

LI: Nu mai tii minte cum, de mult, cind lumea era mult mai buna.

Noi vietuiam slavite, cu totii impreuna,

Dormeai si tu atuncea sub catina padurii,

Si nu s’aprinse inca dosmanul foc al urii.

Dar, intre zi, slavite, pe noi tu ne-ai tradat.

Ne-ai parasit si singur, palat ti-ai ridicat.

Luind in mina biciul, unealta tiraniei,

Ne-ai aruncat, cu ura, in negura robiei,

Pornit-ai s’aduni aur. Ai cucerit o tara,

O tara dupa alta si astazi alte iara

Ai vrea sa cuceresti. Dar noi?

Noi care zacem in umbra si noroi,

In vai si prin prapastii, cu fiare’nlantuiti,

Cu fiarele padurii, in noapte azvirliti.

Ginditu-te-ai vreodata ce viata blestemata

Ducem din vina ta? Ginditu-te-ai vreodata?

NEGURA: Am gindurile mele si nu le’mpart oricui.

Cit timp mi-e tara tare e bine orisicui.

Nu pentru mine, pentru tara ostirea mi se bate

SERPII: Vrem piine, vrem dreptate!

NEGURA: Si ce mai vreti?

SERPII: Vrem libertate!

LI: Auzi! Auzi cum urla serpii, flaminzi dupa dreptate?

Acesta li-e veninul.

SERPII: Dreptate! Libertate!

LI: Si pentru toate astea amarnic se vor bate.

NEGURA: Ce spui? Ca se vor bate? Imi spui asta in fata.

Asa fara rusine. Ti s’a urit cu viata?

Prea mult curaj pe tine.

LI: Cind groaznica robie

Nu poti s’o mai induri, te umpli de-o tarie

Mai mare ca si focul ce traznetul aprinde.

Ce mina ti-o incoarda

NEGURA: Si limba ti-o intinde

De tereci prea mult masura, vorbind fara rusine.

Cu amenintari semete lovindu-ma pe mine.

LI: In plinsetul robiei tu vezi amenintare,

Cind trupurile urla ca lantul prea le doare

Si nu pot sa-l mai rabde. Si-asa putin ei cer

Un fir de glie neagra si-un ciot senin de cer.

Nu aurul tau putred voiesc ei sa ti-l fure,

Ci vor sa fug’odata de noaptea din padure,

Sa iasa din prapastii si oameni sa se cheme,

Nu serpi cu-amar in gura si glasul cu blesteme.

SERPII: Dreptate vrem, dreptate, ori craiului, vrem moarte!

NEGURA: /sare ca ars/

Ce spun? ce vorba au spus acum la urma?

LI: Vorbeau parca de-un lucru ce viata ti-o curma

Cind lumea ti-e mai draga.

NEGURA: Vorbeau de moartea mea.

Au indraznit miseii? Dar a ta n’o mai pot rabda!

Vreti moarte? Serpi nemernici! Ei bine, moarte fie!

Am sa va’ntorc urarea ce mi-ati dorit-o mie.

Vrei moarte? Vreau si eu. Si-am sa v’arat pe data

Ce’nseamna sa ameninti cu gura’nveninata.

Vreau sa va dau o pilda ce minte sa va’nvete

Sa va’ncreteasca pielea, veninul sa va’nghete.

Vreti moarte? Iata moartea! Sub ochii vostri-o sa va omor.

Cu virful spadei mele, un sapre-otravitor.

LI: Dar serpii spui ca musca, slavite imparat

Si mult venin si fiere in dinti am adunat

Ca sa te musc odata.

/ se repede spre el cu un pumnal; reuseste sa-l injunghie in brat/

NEGURA: /recade pe stinca/ Ah! Sarpe blestemat!

NOBILII: Te-anjunghiat, slavite!

SERPII: Un sarpe te-a muscat!

/Li e inconjurat de sulitasi/

NEGURA: / in timp ce e legat la brat de nobili/

O mica sfisiere, o rana trecatoare,

Legati-o cu putere! Stringeti ca nu ma doare!

/da sa se ridice incercind sa scoata spada/

Sa’mpiedici ai vrut moartea-ti, muscindu-ma pe mine,

Te-ai inselat amarnic! Amar si vai de tine!

Otrava ti-e prea slaba, caci singele mi-e tare,

Si’n loc sa ma doboare putere am mai mare,

Ca sa-ti platesc pe data hoteasca miselie,

Voi, dati-v-deoparte! Lasati-mi-l doar mie!

/serpii sint acum sus; Cri Dan e in fruntea lor/

LI: Cind stiu ca voi pieri slavite, ce-mi pasa daca mor,

Cind dindu-mi viata tie, dau viata serpilor.

NEGURA: Netrebnica-ti viata ti-o pune la pastrare

Eu vreau doar ochii-ti tulburi sa-i trag ca’ntr-o frigare

In virful spadei mele.

/e inconjurat de serpi/

CRI DANA: Intoarce-ti spada, tata,

Si’ncearca sa injunghii pe nobila ta fata!

NEGURA: /ingrozit/

Cri Dana! Tu cu serpii! Voi sinteti impreuna!

Cu ei! Ma’nseala ochii, ori Dana, esti nebuna?

CRI DANA: Mi-ai spus oare vreodata ce’nseamna nebunie

Si ca-i mai bine ca nebun decit in lanturi de robie?

NEGURA: Ah! Urma muscaturii abea acum o simt

CRI DANA:  M’ai invata sa mint.

Si daca spui dreptate tu zici ca-i muscatura.

NEGURA: /recazind pe stinca/

Taci! Taci! Nenorocito! caci ai venin in gura.

Te-ai prefacut in sarpe. Indura soarta lor!

Blestemul sa te-ajunga si lantul serpilor!

CRI DANA: Ei sint acum aicea si lantul de robie.

In care i-ai legat, l-or rupe pe vecie.

Priveste-i cum asteapta! Sa-si faca vor dreptate,

Caci serpii-acestia-s oameni

SERPII: Si cerem libertate!

LI: Iar daca n’om primi-o o vom lua-o noi

/cresc zorile incet/

NEGURA: Ce spui, salbatec sarpe? O veti lua-o voi?

Ma vezi si mort de-acuma.

LI: Sfirsitul ti-e aproape!

Si valurile marii tisni-vor sa te’ngroape.

NEGURA: Ah! Gura veninoasa!

/catre nobili/

Si vor doar ascultati!

Si nu sariti cu totii ca limba sa-i taiati!

NOBILUL: Slavite, e zadarnic!

ALT NOBIL: Totri serpii sint aproape.

NEGURA: Si nu pot sulitasii de ei ca sa ne scape?

Ce stati ca bolovanii cu sulitile’n mina?

Strapungeti-i cu sete, un viu sa nu ramina!

UN OSTAS: Stapine, ei sint multi.

NEGURA: Or bratele’s legate.

OSTASUL: Sa nu le aflu vina si cred ca au dreptate.

Caci vad ca serpii’s oameni.

SERPII: Noi cerem libertate!

NEGURA: Si tu? Si voi? Cu totii! Nemernici tradatori,

V’ati inhaitat de-odata cu serpii otravitori

Si ma muscati cu totii cu-atita miselie.

SERPII: Tu ne-ai legat de veacuri in lanturi de robie.

LI: Ne-ai aruncat in noapte si ti-ai zidit palat.

CRI DANA: Tot aurul din lume aici l-ai adunat.

LI: Acum ti-a sunat ceasul!

NEGURA: Nemernici!

SERPII: Craiul moare!

Ne lasa hoitul noua sa-l aruncam in mare.

NEGURA: Misei! Misei, cu totii. Nu credtei c’am sa mor!

Caci viata mi se’ntoarce cu faptul zorilor.

In zorii zilei astea, mareata mea ostire,

Pornit-a sa-mi aduca o noua cucerire,

Si tara lui Crai Albu si mindrul lui tezaur,

Argint si pietre scumpe si aur, aur, aur!

Mareata mea ostire veni-va inapoi,

Si fire de cenusa alege-s’a de voi.

In fruntea oastei mele paseste fiul meu,

Voinic si drept ca mine, viteaz ca si un zeu,

Doar clipa asta inca mai vreau ca s’o ajung.

Si’n sulitile voastre pe toti sa va strapung

NOBILUL: Slavita, creste-un vuiet departe pe cimpie.

ALT NOBIL: Si nori de pref se’nalta, ca dintre batalie.

/un vuiet creste de departe – copite de cai in galop/

NEGURA:/scrutind zarea izbucneste puternic/

Soseste oastea! Se intoarce zburind triumfatoare,

Se’ntoarce iarasi de la lupta ostirea mea biruitoare,

Mai indrazniti acum de scoateti o vorba, un cuvint,

Si veti intra cu totii in mare si’n pamint.

Soseste oastea mea!

NOBILUL: Traiasca oastea tarii!

ALT NOBIL: Marit sa fii, stapine al plaiului si marii!

UN CAPITAN: /vine repede cazind pentru o clipa intr-un genunchi in fata craiului/

Slavite! Fara vreme ma’ntorc acum in fata ta,

Dar nu sint eu de vina si cred ca-mi vei ierta

Sosirea neasteptata.

NEGURA: Vorbesti prostii, imi pare,

In loc de multumire tu vii sa-mi ceri iartare,

Iertare pentru oastea ce’n lupta a biruit?

Ori

/intunecindu-se/

Prima oara, oastea de lupta a fugit?

CAPITANUL: Slavite, cum era sa fuga cind nici n’a fost in batalie?

NEGURA: /ca ars/

Ce spui?

CAPITANUL: Ostirea se’ntoarce acasa din cimpie.

NEGURA: S’a’ntors acasa din Ostirea! Porunca mi-a nesocotit

Dar fiul meu, Cri Dan? El unde-i? El ce i-a poruncit?

CAPITANUL: Ti-a fost odata fiu, Slavite. Acum s’a dus in lume

Spunins ca niciodata n’o sa-i auzi de nume.

NEGURA: A’nebunit deodata? Si fiul meu nebun!

Si ce-a mai spus! Raspunde!

CAPITANUL: Atit mi-a spus sa-ti spun.

Ostirii noastre insa mai multe i-a vorbit

Spunindu-i ca nu-i arde acum de cucerit

Ca nu mai vrea sa lupte si ca s’a saturat

S’adunce-atita aur coroanei de’mparat.

Decit sa’ntinda lantul prin tari necucerite,

Mai bine sa-i topeasca verigile cumplite

In care pling amarnic, in negura robiei,

Cu fiarele padurii, toti fii’mparatiei.

De vrea ostirea lupta, el nu-i mai porunceste.

Atunci, ostirea’ntreaga striga’ntrun singur glas:

“Sa mergem toti acasa”! Si nimeni n’a ramas

Sa lupte pentru tine, doar eu vreo trei ostasi,

Arcasii din cetate si citiva sulitasi.

Si ne-am intors si noi Noi n’avem nici o vina.

NEGURA: Nu! N’aveti nici o vina! Nu! Serpii sint de vina!

Voi n’aveti nici o vina, ci eu sint vinovatul,

Eu sint nenorocitul si eu sint blestematul

Ce’n loc sa-i ard de moarte i-am aruncat in mare

Si-acum sint iar aicea turbati de razbunare

Si-asteapta sa ne muste cu guri otravitoare.

CAPITANUL: Dar serpii acestia-s oameni. La fel sint ca si noi

Si robii tai sint si ei. La fel sint robi ca noi.

Avea dreptate printul. Prea mult te-am ascultat.

Gramezi de-argint si aur prea mult ti-am adunat.

Noi, robi cu arma’n mina, cit singe n’am pradat!

Ei, robi cu lanturi grele, cit chin n’au indurat!

Ce groaznica durere ne-ai dat o viata’ntreaga!

Abea acum pricepem cun soarta ni se leaga.

Si daca serpii acestia chiar sa te muste vor,

Eu vreau sa ma alatur la muscatura lor!

/scoate spada/

NEGURA: /scotind si el spada/

Muscati din virful spadei! Otelul i-l muscati!

Sariti la lupta, nobili! Sariti si voi soldati!

CAPITANUL: Invata sa tii spada, caci eu am invatat

In luptele in care cu sila m’ai purtat.

LI: Sariti voi serpi la lupta, sariti cu toti gramada,

Ca traznetul salbatic, urgia sa va cada

Si lanturile voastre, taiatile in spada!

Sosit-a ceasul nostru!

CAPITANUL: E ceas de lupta mare!

SERPII: In bratul nostru creste cumplita razbunare!

/invalmaseala – lupta mare – Cri Dana fuge in palat, portile se inchid in urma ei – Negura e aparat de sulitasi, care cad insa unul dupa altul – sulitile se rup odata cu lanturile serpilor – cad si citiva serpi – in stinga, Capitanul e inconjurat de nobilime – rezista citva timp, dar unul din ei il injunghie pe la spate/

CAPITANUL: / prabusindu-se/

Ah!  Cruda miselie! M-a’njunghiat prin spate!

Cum lupta nobilimea   ei a ei dreptate!

/moare/

LI: /rupindu-si lantul/

Sint liber, dar cit singe ne cere libertatea!

Tu mort Da-mi spada! Sa scriu cu virful ei dreptate!

/sare spre crai/

Loviti-i cu furie, ca lantul sa-l sdrobiti!

E lupta cea din urma si fi-vom mintuiti.

/toti sulitasii au cazut – lanturile serpilor s’au rupt – Negura a ramas nemiscat intre cadavre, cu spada spre pamint ca o statuie a infrintului/

SERPII: Liberi! Liberi! Bratele spre soare

Sa’naltam cu totii, mult biruitoare!

LI: Iata-te, Slavite, singur linga mine,

Singur doar eu si serpii! Nu te simti prea bine!

/Negura tace mereu, mereu, nemiscat/

Mut ca’n fata mortii? Dintr’odata mut?

Ori, in piatra muta tu te-ai prefacut?

/catre serpi/

Adunati de graba lanturile toate

Si la craiul mindru puneti-le’n spate!

Glas de nu mai are, lantul glasuiasca,

Suferinta noastra sa i-o povesteasca.

/serpii il incarca cu lanturi – el ramine nemiscat/

LI: Si-acum, pleaca! Du-te! Inspre neagra mare!

Ne-ai zvirlit odata in intinsa mare,

Azi ti-a sunat ceasul greu de razbunare.

Haide! Azi esti tu la rind. Misca-te odata!

/il atinge cu virful spadei – Negura ramine nemiscat/

ALSAR: Nu vedeti? Privirea parca-i inghetata,

Trupu’ntreg se pare c’ar fi impietrit.

SERPII: S’a sfirsit cu dinsul! Craiul a murit!

LI: Prefacut in stinca, cu faptura moarta,

El va sta aicea, blestemat de soarta,

Imbracat in lanturi, semnul tiraniei

ALSAR: Simbol, plin de spaima urei si robiei.

LI: Va ramine-aicea, chiar in fata portii,

Sa opreasc’aicea duhurile mortii,

Dincolo de poarta, singuri vom strabate,

Sa’ntronam acolo, sfinta libertate!

SERPII: Sa domneasca vesnic sfinta libertate.

LI: Ridicati privirea! Mergem in palat

Sa zvirlim in mare aurul furat.

SERPII: Sa-l zvirlim in mare?

LI: El ne-a aruncat

In robia lunga. Aur blestemat!

SERPII: Sa zvirlim in mare aurul furat!

LI: Si de-om vrea alt aur o sa-l faurim

Doar prin focul muncii. Haideti sa muncim!

/mina intinsa spre poarta ce se deschide in doua/

CRI DANA: /de sus de pe ziduri, imbracata in alb stralucind de lumina, ca o zeita a libertatii, cu mina intinsa spre poarta/

Omule! Fii vrednic! Calca pragul portii!

Si paseste liber, pe cararea sortii!

/tablou ??? – serpii o privesc cu ochii mari – in vreme ce se inalta de undeva un imn al libertatii, cortina coboara/

C O R T I N A

                                                                                                Oradea

                                                                                                17 martie 1948








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 907
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2018 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site