DOMENIUL PSIHOLOGIEI MEDICALE

DOMENIUL PSIHOLOGIEI MEDICALE

Medicina este domeniul care se ocupa cu cercetarea cauzelor care produc imbolnavirile corpului omenesc, studdiul bolilor al evolutiei si prognosticului acestora, precum si cu aplicarea celor mai eficace metode de tratament in scopul restabilirii starii de sanatate.

Experienta clinicii acumuleaza, prin volumul observatiilor medicale, un domeniu considerabil de date, care vor constitui un domeniu specific de cunoastere al omului. F.Laplantine, distinge in campul epistemic medical, trei grupe de sisteme:

Sistemele bio-medicale (Fabrega,Genest) de natura fizico-chimica, reprezentand medicina somatica;

Sistemele psihologice sau psiho-medicale in care sunt cuprinse psihiatria, psihosomatica si psihanaliza, sau intr-o forma sintetica, medicina vietii psihice;

Sistemele relationale (Genest) de factura socio-medicala.

In centrul medicinii se afla relatia dintre "cel care ingrijeste" si "cel care este ingrijit" sau dintre "medic" si "bolnav".    Acesta constituie elementul central al "psihologiei medicale" dar concomitent si "poarta de intrare" in suferinta somatica sau psihica a bolnavului.

Dupa P.Sivadon, psihologia medicala se defineste prin urmatoarele aspecte:

a)      Obiectul

Psihologia medicala studiaza toate aspectele medicinii in care se gasesc implicate semnificati, constienta sau inconstienta, a relatiilor subiectului cu situatiile si cu celelalte persoane.

b)      Metodele

Acestea urmaresc elucidarea unor situatii si eventuala lor transformare intr-o directie favorabila a relatiilor umane si situationale in raport cu interesele bolnavului.

c)      Campul de aplicare

Acesta cuprinde intreaga medicina, cu toate ramurile sale, in masura in care priveste relatia bolnavului cu medicul si personalul de ingrijire medicala, cu medicina si institutiile terapeutice, cu medicul general de viata a bolnav .

Semnificatia psihologica a bolii

Boala nu poate fi reductibila la caracterul ei strict medical. Fiind in suferinta ea presupune o anumita "traire" si o anumita "atitudine' subiectiva din partea bolnavului care intereseaza intreaga sa personalitate.

Suferinta nu este niciodata izolata sau singura. Comunicarea suferintei inaugureaza actul medical. Ea stabileste intalnirea dintre medic si bolnav. Din aceste considerente, suferinta nu este echivalenta cu boala. Suferinta reprezinta "situatia" traita de bonav ca pe o stare particulara proprie, intima acestuia.

Boala este rezultatul medicalizarii suferintei de catre medic. Suferinta este interioara, pe cand boala este suferinta exteriorizata, obiectivata. Pe aceste considerente trebuie sa discernem, dincolo de aspectul pur medical al bolii, si o dimensiune antropologica a acesteia (F.Laplantine). Psihologia medical, axandu-se in principal pe suferinta, ca fenomen sufletesc "limita", va cerceta, in primul rand aspectele antropologice ale acesteia.

Elementul care sintetizeaza dimensiunea antropologica a bolii sunt "modelele patologice", de factura etilogica sau terapeutica ale acetuia.

Efortul de a constitui "modele ale bolii" consta in a identifica, in prezenta unui discurs, nucleul de semnificatie exprimat, plecandu-se de la o optiune etiologica sau terapeutica (F.Laplantine).

Dupa L.Laplantine, "un model etiologic este o matrice care consta intr-o anumita combinare a raporturilor sensurilor si care comanda, cel mai adesea solutii originale, distincte si ireductibile, pentru a putea raspunde la problemele ridicate de prezenta bolii". Caracteristicile principalelor "modele ale bolii" sunt:

Modelul ontologic presupune faptul ca boala este un "accident ontologic" in existenta sau psiho-grafia persoanei umane.

Modelul relational, implica o tulburare a raportului "normal/patologic" si se manifesta prin urmatoarele forme:

a)      boala ca ruptura a echilibrului dintre om si el insusi,

b)      boala ca ruptura a echilibrului dintre om si natura,

c)      boala ca ruptura a echilibrului dintre om si mediul sau social.

Modelul exogen considera boala ca pe un accident datorita actiunii unui element strain, real sau simbolic, care actioneaza asupra persoanei umane din exteriorul acesteia.

Modelul endugen consta in inversarea modelului precedent in contrariul sau.

Modelul aditiv, considera boala ca pe o "prezenta straina" care a penetrat in interiorul persoanei umane

Modelul substractiv este opusul modelului aditiv.

Modelul malefic, considera boala ca reprezentand o stare de "rau absolut" , o stare nociva, nedorita de persoana.

Modelul benefic, reprezinta opusul modelului precedent. Boala devine o sursa de cunoastere a persoanei cu o valoare perticulara. Referitor la aceasta se descriu mai multe aspecte:

a)      Boala-gratificatie, este modelul care permite individului de a scapa de constrangerile vietii si ale societatii, atragand atentia celorlalti asupra lui.

b)      Boala compensare, este situatia in care experienta patologica a unei infirmitati permite individului de a face dovada unei vointe exceptionale.

c)      Boala-vindecare, apare ca o "corupere" a unor slabiciuni ale personalitatii individului.

d)      Boala-voluptate este legata din punct de vedere psihanalitic, de principiul placerii si de principiul realitatii.

e)      Boala salvatoare este legata de ideea ca "suferinta" este un eveniment deosebit in viata persoanei care ii pune la incercare propria sa existenta, in sensul ca "o exalteaza", "o ilumineaza", sau "o elibereaza". Gandirea crestina considera boala fie ca o consecinta a pacatului originar, fie ca pe un act de mantuire prin suferinta, bolnavul repetand "modelul lui Iisus".

f)        Boala-libertate, in cazul acesta, sanatatea fiind considerata o absenta totala a bolii, boala apare ca o forma de agresivitate orientata impotriva medicinii. Ea este un "mod de a fi" care se impune ca "drepturi ale bolii" in societate, cerand a fi recunoscute, respectate si recuperate.

Psihologia bolnavului

Bolnavul este persoana care acuza o suferinta subiectiva sau care prezinta semne obiective ale unei suferintefgizico-somatice, psihice sau psiho-somatice. Statutul de bolnav este atribuit unei persoane de catre medic, si sunt mai multe moduri de a eticheta ca bolnav o persoana , asa cum se poate vedea mai jos:

a)      Cazuri obisnuite, tipice, nesemnificative sau considerate ca fiind "neinteresante" din punct de vedere medical si stiintific;

b)      Cazuri neobisnuite, atipice, care se abat de la "formele clinice" stabilite de ordinea clasificarilor medicale, cu complicatii, cauze necunoscute sau modalitati atipice de evolutie clinica;

c)      Cazuri ilustrative, mai rar intalnite, care starnesc curiozitatea si interesul stiintific al medicilor prin raritatea si ineditul lor;

d)      Bolnavi imaginari, la care acuzele clinice nu au nici un fel de fundament organic-somatic sau fiziologic;

e)      Simulantii sunt persoane care in scopul obtinerii unor aventaje, simuleaza diferite simptome clinice sau chiar boli.

Pentru H.E.Sigerist "boala desbraca omul infatisandu-l in stare primitiva. Multi oameni traiesc in spatele unei masti , boala este cea care le descopera adevarata lor figura". Acelasi autor afirma ca 'boala sensibilizeaza omul, in timp ce in viata el este acoperit de un ecran izolator".

Un fapt este absolut cert: orice boala modifica personalitatea individului, in sensul aparitiei unor aspecte psihologice si comportamentale noi. In aceasta privinta P.Sivadon, le mentioneaza pe urmatoarele:

a)      Regresiunea

Orice atingere a integritatii persoanei antreneaza o reactie de protectie de tip regresiv din partea acesteia.

b)      Transferul si contratransferul

Transferul poate fi de doua feluri :

transfer pozitiv cand atitudinile si sentimentele bolnavului sunt transferate asupra medicului curant, fata de care acesta capata o dependenta bazata pe incredere cu efecte pozitive,

trasfer negativ    in cursul caruia bolnavul adopta o atitudine de opozitie, si de neincredere fata de medicul sau curant.

c)      Reluarea autonomiei

Orice stare de boala face ca persoana bolnavului sa devina dependenta de persoanele care o ingrijesc. Vindecarea, prin restabilirea starii de echilibru somatic si psihic, va favoriza reluarea autonomiei bolnavului, redandu-i capacitatile sale de a actiona in mod liber si volutar.

Psihologia medicului

Psihologia medicului se situeaza intr-o pozitie de complementaritate in raport cu psihologia bolnavului. Elementele care sunt inchise in "profilul psihologic" al medicului sunt reprezentate prin urmatoarele:

Tactul

Acestea este "finetea de spirit" spune B.Pascal. Omul cu tact are antene morale care-i permit de a cunoaste dificultatile celulalt. Tactul este arta de a intra in sentimentele celulalt.

Intelegerea semenilor

Esta tot o trasatura psihologica legata de simpatie si filantropie. Ea este expresia 'iubirii aproapelui" si dorinta de a-l ajuta la nevoie. Este starea de compatimire, de coparticipare la suferinta omului bolnav.

Spiritul de observatie

Are o valoare esentiala. El consta in surprinderea esentialului, a degajarii faptelor semnificative., importante din multimea de date inutile, de a cauta cele mai clare si directe cai de abordare a problemelor medicale ale bolnavului.

Arta de a convinge

Este persuasiunea bolnavului. Prin aceasta medicul trebuie sa-si apropie bolnavul, sa-l atraga, sa-i sustina moralul, evitand disarmoniile dintre el si pacient, care pot avea consecinte nefaste.

5) Comunicarea cu bolnavul

Este deosebit de important si de ea depinde, in mare masura succesul atat al diagnosticului cat si al efectelor terapeutice asupra bolii. Medicul trebuie sa fie deschis dar prudent in comunicarea cu bolnavul. Se va evita sa se vorbeasca, intre medici, in prezenta bolnavului, de regula la "vizitele medicale mari" cu mai multi specialisti, intr-o limba straina, pentru ca bolnavul sa un inteleaga cele discutate referitoare la starea sa clinica. Acesta are un efect psihologic si moral extrem de negativ asupra bolnavului trezindu-i angoase, ideea gravitatii sau chiar incurabilitatii bolii, etc. De regula, in timpul comunicarii cu bolnavul medicul trebuie sa asculte iar bolnavul este cel care trebuie sa vorbeasca.

Medicii sunt diferiti. In caul acesta se pot descrie mai multe "tipuri de medici":

a)      Medicul curant, este tipul omnipracticianului altruit, ocupat, atent si interesat de bolnavi.

b)      Medicul "om de stiinta", este tipul de cercetator, interesat numai de obiectul si rezultatele cercetarilor sale, experimentalist, detasat de suferinta bolnavilor, orgolios, dornic de descoperiri si de glorie profesionala.

c)      Medicul pedagog, este ocupat cu instruirea studentilor carora si se dedica. Este riguros, ordonat, didactic, sintetic, isi cauta cu multa atentie "cazurile de afis" pe care le prezinta la curs, aduna date de literatura, este la curent cu cunostintele si ultimele descoperiri, cauta sa atraga discipolii, face "scoala si adepti".

d)      Medicul afacerist urmareste profitul material prin exercitarea profesiunii medicale.

e)      Marii maestri sunt cei care ilustreaza un domeniu al medicinii, cei care creaza o specialitate, scoli medicale, sunt inconjurati de colaboratori formati de ei si de elevi-discipoli.

Relatia medic-bolnav

Trebuie precizat, de la inceput, ca raporturile medicului cu bolnavul nu se stabilesc numai prin vorbe frumoase si incurajari de circumstanta exista o adevarata "tehnica psihologica" pe care orice medic trebuie sa o cunoasca si sa o deprinda si care sta la baza relatiei acestuia cu bolnavul sau. Trebuie avut in vedere faptul ca sunt unele lucruri care nu trebuie spuse bolnavului, ca sunt manevre medicale care pot si trebuie sa fie evitate si ca un "cuvant" sau un "procedeu terapeutic" pot genera serioase maladii iatrogene sau maladii terapeutice.

In cadrul relatiei "medic-bolnav", fiecare dintre aceste persoane au roluri diferite, bine precizate, pe care trebuie sa le indeplineasca. La bolnav conteaza foarte mult personalitatea premorbida si impactul cu boala actuala. La medic conteaza personalitatea acestuia (rezervat, curajos, optimist, dur, defetist), experienta cu bolnavii si modul de a se apropia de acestia.

M.Durant, vorbeste despre "armonia dintre medic si bolnav" care trebuie sa stea la baza "relatiei" mai sus amintite. Autorul mentionat distinge patru tipuri de disarmonii care pot apare intre medic si pacientul sau:

a)      disarmonii sociale, prin inadaptarea medicului la un mediu pentru care nu este pregatit, nici prin origine, nici prin maniere, nici prin cultura,

b)      disarmonii morale, reprezentate prin divergenta de caracter, opinii, religie, lipsa de solicitudine si de simpatie,

c)      disarmonii verbale, contand in neintelegeri verbale, comunicare defectuoasa, etc.

d)      disarmonii stiintifice caracterizate prin refuz sau neglijenta de a se adapta la gustul bolnavilor, refuzul noului, a altor opinii,etc

Referindu-se la "rolurile" medicului in relatia sa cu bolnavul, P.Le Gendre mentineaza urmatoarele:

a)      Medicul confident, legat de bolnav prin detinerea "secretului profesional" privind natura bolii, cauza acesteia si diagnosticul clinic care nu trebuie comunicate in afara acestei relatii, datorita unor aspecte care pot leza intimitatea sau personalitatea sociala si familiala a bolnavului (TBC, sifilis, SIDA, boli incurabile,etc)

b)      Medicul sfatuitor este un rol deosebit de greu si riscant ce implica o mare raspundere profesionala dar si morala prin consecintele sale.

Un aspect important legat de relatia intre medic si bolnav este reprezentat de ce se comunica bolnavului si ce se spune anturajului imediat al acestuia.

De regula trebuie pe cat posibil sa se evite de a i se spune adevarul bolnavului in cazul unor afectiuni grave, incurabile, chiar daca acesta insista si afiseaza o mare indiferenta sau un fals curaj.

Trebuie evitata pe cat posibil o atitudine de descurajare din partea medicului, precum si cea de abandon a bolnavului sau, atitudine care ar echivala cu "condamnarea la moarte" a bolnavului respectiv. Bolnavul trebuie sa vada in medic un protector si un salvator.