Definirea si caracterizarea actului interpersonal

Definirea si caracterizarea actului interpersonal

Din analiza intreprinsa in capitolul II al acestui curs s-a putut desprinde concluzia ca in abordarea stiintifica a persoanei este la fel de eronata sociologizarea omului (caci persoana nu poate fi dizolvata in reteaua status-urilor, rolurilor si relatiilor sociale) ca si psihologizarea omului (pentru ca persoana nu poate fi redusa la un ansamblu de procese, insusiri si stari psihice interne). Abordarea persoanei se poate face atat din perspectiva "substantiala" ("Ce este omul?", "Care sunt componentele sale structurale?"), cat si din perspectiva "relationala" ("Cum se comporta omul in raport cu situatiile sociale in care este plasat?"). Cercetarea din cea de-a doua perspectiva implica urmarirea ei din punctul de vedere al unei interactiuni:

- actiunea persoanei asupra altora,

- influenta inversa pe care ea o suporta din partea acestora.

Interactiunea nu trebuie privita ca o reciprocitate statica, ci ca una dinamica, ce implica ideea de "feedback", de "cuplaj retroactiv", sau de "retroactiune". Ceea ce au comun toate formele de interactiune observabile este suita de comportamente a doua sau mai multe persoane. In procesul interactiunii, fiecare individ se adapteaza la celalalt; se produce o ajustare a comportamentelor ambilor indivizi. Adaptarea poate merge de la simpla remarcare a celorlalti si perceperea comportamentului lor, pana la inalta sincronizare (un cuplu de dansatori profesionisti sau o echipa sportiva). Reciprocitatea adaptarii provine din faptul ca: pe de o parte, fiecare actioneaza, percepe si este perceput simultan, iar pe de alta parte, ca fiecare se adapteaza la un lucru la care el insusi a contribuit.

In procesul interactiunii, individul se indreapta spre altul inarmat cu un ansamblu de ipoteze cu privire la felul in care il evalueaza celalalt. Asemenea ipoteze reprezinta variabile intermediare intre comportamentul real al lui B fata de A si adaptarea lui A la acest comportament⁽¹. Interactiunea implica, in fond, confruntarea a trei categorii de elemente:

1. particularitatile psihice individuale (trebuinte, motive, preferinte);

2. ceilalti indivizi (cu atitudinile lor individuale si de grup, cum sunt percepute de subiect);

3. situatia in care indivizii interactioneaza.

Astfel, interactiunea apare ca un liant intre psihologia persoanei, particularitatile psihice de grup si situatia sociala. Din aceasta structura interna a interactiunii interpersonale rezulta urmatoarele caracteristici ale acesteia:

q         Se deosebeste de relatia om-obiecte fizice. Obiectul suporta pasiv influenta omului si este neutru fata de ea. Aceasta reactie este unilaterala, asimetrica si noncomplementara. Obiectul nu "asteapta" anumite comportamente din partea subiectului; in consecinta, informatia inversa obtinuta de subiect din partea obiectului este "pura", necontaminata.

q         Se deosebeste de relatia om-animal. Desi este interpsihologica, aceasta relatie ramane asimetrica. Pentru animal, ea ramane limitata la nivel perceptiv si direct-comportamental; osmoza psihica "om-animal" este fie total exclusa, fie superficiala (animalul nu-si formuleaza ipoteze si nu-si planifica niciodata comportamentele ².

q         Se deosebeste de relatia om-om care nu este interpersonala: medic - pacient lesinat, om care doarme - om treaz, mama - copil mic (la limita, relatia om viu - om mort) sau relatia om-om mediata pana la abstractizare: producator-consumator, guvernant-guvernat, comandant de armata - soldat, director-muncitor).

Avand in vedere toate aceste caracteristici (definite negativ), relatia interpersonala poate fi definita ca o "uniune psihica, constienta, directa, bazata pe o legatura inversa complexa - uniune ce cuprinde minimum doua persoane" (1, pag.131). Actul interpersonal⁽³ nu se reduce la dimensiunea atractie-repulsie afectiva. Intotdeauna, el reprezinta o tesatura de perceptii, acte simpatetice si acte de comunicare.