Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Implicarea categoriilor de instinct si inteligenta

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
STUDIUL CONDUCERII NERVOASE (STIMULO – DETECTIE)
DEMERSURI IN CERCETAREA PSIHOLOGICA
Modelul Big Five si inventarul NEO PI R
Particularitatile psihice ale preadolescentului si adolescentului
Delimitarea obiectului psihoilogiei - expresie a legalitatii psihologiei ca stiinta
Construirea testelor psihologice
Atentia
PERFORMANTA GRUPURILOR;PREZENTAREA INDICATORILOR DE PERFORMANTA CU EXEMPLE
CARACTERUL: CUM SA DEVII CULOAREA TA PREFERATA
Interventie psihopedagogica si educativa

TERMENI importanti pentru acest document

inteligenta sau instinct : :

Implicarea categoriilor de instinct si inteligenta

Viata psihica a apartinut dintodeauna naturii si a ascultat cu prioritate de legile sale de organizare. Chiar cand s-a manifestat in cadrul relatiilor sociale intra si interspecifice, acesta a existat anterior aparitiei omului pe Pamant.  Si cu cat o fiinta animala se afla pe o treapta mai inalta a ierahiei de organizare a materiei vii, cu atat viata psihica va fi mai capabila sa dezvolte forme tot mai diverse de comportare; cu atat acesta va fi mai mult beneficiarul unui sistem nervos perfectionat  - ca sa dezvolte comportamente cu substantialitate subiectiva mai bogata, cu atat mai mult comportamentul se va raporta si va depinde mai mult de perfectiunea structurala si funmctionala a celorlalte viscere ale organismului. Creste autonomia functionala a vietii psihiice, schimburile functionale subiec-obiect dobandesc caracteristici tot nai specifice, dar nu independent de reintegrarea lor in ansamblul relatiei organism-mediu.

Un punct de vedere care trebuie reiterat si subliniat cand se pune problema explicarii suportului neuronal al vietii psihice. Majoritatea manualelor si tratatelor de neuropsihofiziologie declara creierul ca sediu exclisv al vietii psihice si pretind ca prin evocarea si descrierea structurilor si functiilor acestui organ se consfinteste acest lucru pentru totdeauna. Mai mult, asetiunea este intarita prin declararea omului ca fiinta constienta si rationala, aflata deasupra naturii si a legilor de functionare ale acesteia. O idee ce poate fi insa usor contrazisa de evidentele primare ale vietii de fiecare zi, care vin sa sustina contrariul, ca omul nu este tocmai o fiinta intratat de rationala iar prin ce acesta este intradevar o fiinta rationala nu poate fi simplist redus la activitatea creierului. Un argument mai brutal nici ca poate fi, decat cel al oamenilor ajunsi delicventi, judecati si condamnati de societate la ani grei de puscarie. Faptele lor golite de rationalitate si constienta i-a trimis dupa gratii, sa suporte schimburi functionale organism-mediu potrivnice legilor naturii, fara ca pentru aceasta sa se poata numi in creierul lor o modificare responsabila de acest lucru. Nici macar la indragostitul (ta) care, contrar oricarei ratiuni sau ordini ale familiei, isi gaseste aleasa tocmai in cineva la care parinti nu s-au gandit nici macar in visele lor cele mai urate. In acord cu acestia din urma sediul vietii psihice poate fi gasit in cu totul alta parte decat cel al creierului, poate in cromozomul „Y” care de la fecundare il separa pe mascul de femela, poate in inima, poate in organele cu secretie interna, poate in viscerul organului genital

Dichotomia enuntata mai sus nici pe eparte sa fie una noua, aceasta datand inca din antichitate, de cand ganditorii antici au localizat sediul vietii psihice mai repede in „piept”, in inima sau plamani (Aristotel), decat in cutia craniana (peripateticii). In fata unor asemenea evidente pretentia indicarii creierului ca sediu exclusiv al vietii psihice poate sa apara de acum de a dreptul mistica, antropomorfa  - in masura in care doar ratiunea este adusa ca trasatura diferentiala a omului in raport viata psihica a celorlalte fiinte animale care traiesc in natura. Cu atat mai putin cand se ajunge la evocarea intradisciplinara  - neropsihofiziologica -  a structurilor si mecanismelor sale de suport, reduse sa reproduca doar mecanica simpla si artificiala a producerii unui reflex conditionat, la evidentierea lateralitatii functionale a celor doua emisfere cerebrale, la existenta in formatiunile paleocefalice ale creierului a unor centrii ai „placerii” s.a.  O mecanica prea simpla si artificiala, prea impusa „din afara” fata de numarul mare de neuroni din care este compus crierul; fata de atat de multe probleme ale vietii rezolvate de mintea omeneasca. A pretinde simplist ca pe toate acestea le-a rezolvat doar cu ajutorul creierului, a licita doar pe caracterul supraordonat rational al acestor actiuni este prea putin, chiar si atunci cand se dovedeste natural si experimental ca afectarea doar cu putin a unor parti a creierului poate face ca, din acel moment, sa apara tulburari de comportare ireversibile, ca nimic despre exisenta vietii psihice sa nu mai fie adevarat. In mod natural vita psihica este cu ceva mai mult, pentru explicarea careia din aceleasi vremuri stravechi s-au imaginat doua concepte generice, cunoscute sub numele de instinct si inteligenta.

In subcapitolul anterior s-a lansat chiar ideea marimii si complexitatii de a dreptul „paradoxale” a creierului. Niciodata insa acesta nu a fost mai mare si mai complex organizat decat era organismul in sine; niciodata acest creier n-a fost in afara schimburilor functionale cu mediul inconjurator. Sunt aprecieri care nu mai au in ele nimic paradoxal, care de abia indica calea „descifrarii” a cea ce in creier se intimpla.  Aceasta poate fi realizata pe doua cai principale: prin studierea evolutiei natural istorice a diferitelor structuri si a functiilor pe care acestea le reprezinta  - o linie investigativa inspirata din progresele etologiei si psihologiei animale (a); prin urmarirea efectelor psihice a diverselor afectiuni patologice ale sistemului nervos sau prin inducerea experimentala a acestora  - linie pe care se inscrie neurofiziologia experimentala (b).  Cercetatorul are libertatea sa-si insuseasca oricare din aceste perspective investigative, sa faca sinteze intre ele, toate pentru a evidentia cum macro sau miscrostructurilor nervoase care pot servi ca suport pentru producerea diverselor procese psihice. Evidentierea insa a substantei subiective a proceselor va necesita considerarea si a celorlalte structuri ale organismului, prin care viata psihica se exprima prin felul cum inima bate in piept, cum se produc secretiile gastrice, cum piele transpira in palme, cum se produc procesele metabolice, electrice si enzimale la nivel celular etc. Doar unele dintre ele sunt responsabile si se raporteaza doar indirect  - prin functia mediatoare si de conducere de baza a celulei nervoase -  de producerea proceselor psihice; restul le angajeaza direct odata cu ansamblul relatiilor organism-mediu. Rosesti in obraji in primul rand ca o consecinta a receptionarii ca atare a actiunii unor agenti stimulatori si doar pe urma ajungi s-o face ca vrei sa risesti, dupa multe exercii pentru ca „rational” asa trebuie sa faci.

Producerea vietii psihice implica, desigur, procese neuronale si inerneuronale, de interactiune cu mediul inconjurator. De la simplele reactii nediferentiate in raport cu actiunea agentului stimulator se ajunge la cele care vor asigura „interiorizarea” actiunilor psihic  - care altfel ar trebui sa cunoasca o desfasurare spatio-temporala, vor permite instrumentalizarea nu doar a diverselor segmente ale corpului, ci si a unor replici a acestora aflate in afara organismului, care poarta insemnele celor organice, care au dobandit insemnatate semantica. Din aceasta cauza chiar si la animale satisfacerea unor nevoi primare ajunge ritualizata, care se produce doar in raport cu unii agenti stimulatori „semnal”, mereu aceasi din generatie in generatie. Ca acte psihice se disting printr-o „constanta” si simplitate remarcabila care,  desi puse in subordinea satisfacerii unor nevoi organice primare angajeaza deja functii cognitive, conative si afective de complexitate diferita, care nu poate fi reduse simplist doar la functionarea unui singur centru nervos. Neurofiziologic sunt doar simple reactii care se afla in strinsa legatura cu activitata unui centru nervos, cu actiunea doar unui anume agent stimulator   Cand insa de ele se leaga untrecut natural istoric, pot deveni si expresia unor reactii instinctive; mai mult, chiar expresia unor conduite inteligente  -  cand acesta simplitate reactiva are locul integrat intr-un ansamblu integrativ supraordonat, asigurat de retele neuronale etc. Gatie acestora devine posibila desprinderea din subordinea unui singur viscer, a unei nevoi primare, a unui numar limitat al segmentelor de corp, pentru a deveni expresia interventiei unui organism de cunoastere. Acesta este responsabil de relatiile semnificante cu mediul, cu toate functiile conative, cognitive si afective implicate. Sunt activitati care se contopesc si se detaseaza totodata de cele organice, unde-si au imersate radacinile dintr-un trecut indepartat de dezvoltare natural istorica a vietii. Sunt premize naturale indispensabile producerii si reproducerii comportamentale a vietii, de manifestare in atatea forme diverse si reprezentand, in final, un nivel superior de integrare adaptativa la mediu.



 

1. In confruntare cu principile generale de organizare structural –functionala a creierului 

Explicarea suportului organic al reflectarii psihice cere cu obligativitate luarea in considerare a doua mari categorii de evidente: pe de o parte morfogeneza cu totul neobisnuita a creierului, cu deosebire a celui uman, care a atins gradul cel mai inalt de specializare in raport cu acelasi viscer la celelalte mamifere superioare; pe de alta parte, mecanismele neuronale care sunt implicate in reflectarea psihica. Dar si in ceea ce priveste acest al doilea aspect, se distinge o neuropsihofiziologie pentru care reflectarea psihica este un produs de psihogeneza, de interactiune cu mediul inconjurator, de edificare recurenta structurala si functionala a vietii de relatie, incepand de la primul suspin de dupa nastere si pana la actiunile reflexive de cucerire a lumii semnatice proprii doar omului. O alta neuropsihofiziologie se cladeste in clinici medicale, care probeaza ce nu se reflecta bine cand se „defecteaza” (maladiv sau accidental) diverse structuri ale creierului.

Care dintre perspectivele de mai sus este cea indicata si potrivita pentru explicarea mecanismelor reflectarii psihice ? Greu de spus, chiar pentru explicarea producerii unei senzatii, a celei mai simple forme de reflectare psihica. Aceasta este abia un bun pretext pentru a  ne aminti de aprecierile unor ilustrii naturalisti de la inceputul secolului XX (Emile du Bois-Reymond, Ernst Haeckel s.a, care au asezat fenomenul producerii senzatiilor alaturi de cele sapte „enigme ale Universului”. Chair daca intre timp s-au facut progrese notabile in cunoasterea mecanismelor neuronale implicate, ignorarea oricarei dintre aceste tendinte il expune pe cercetator sa urmeze o cale agnostica, ca sa urmeze carari care nu duc nicaieri. Cu atat mai mult daca apare nevoia explicarii unor forme superioare de reflectare, cum estea cea bodat instrumentata a gandirii.

Orice cercetator in materia acestei probleme trebuie sa plece de la considerarea complexitatii extraordinare a creierului uman, care este data de trei parametrii principali: in scoarta cerebrala doar exista un numar de peste 14 miliarde de de unitati neuroale de conducere a informatiei(a); intre unitatile celulare neuronale de compunere exista un volum urias de conectare, unde fiecare neuron din cei 5 x 10¹s  neuroni poate avea in jur de 1000 de contacte sinaptice, desi unii neuroni din scoarta cerebrala pot avea pana la 60.000 de astfel de cotacte (b); volumul si mai mare al combinatiilor posibile in interiorul creierului, care doar pentru situatia a doua stari a fiecarui neuron cu opt intrari posibile si o iesire, face ca sa se obtina valori de marime cosmica (c), care depasesc de departe posibilitatile reale de control ale omului. O complexitate intru totul epuizata insa de continutul subiectiv bogat al reflectarii, chiar doar al unei reflectari senzoriale. Eficienta acesteia este direct dependenta de nivelul de perfectionare a mecanismelor de relatie cu mediul, de cele care asigura procesarea informatiilor existente acolo, care se transmite din generatie in generatie ca disponibilitatea reactiva potentiala. Intr-un trecut mai indepartat reflectarea atingea doar un nivel pre-psihic, dupa care atinge cel propriu-zis psihic.Pe intreg acest drum experienta reactiva devine mai bogata, care se valorifica din plin in cazul realizarii unor reflectari gandite superioare, de operare cu semnificatia semnalizata a obiectelor anterior reflectate doar senzorial.




 Problema formulata in acest fel este mai veche, in istoria cunoasterii stiintifice aceasta a fost epuizata deseori usor prin separarea a ceea ce s-a reflectat de suportul organic si natural al acestuia. Mult mai dificil este ca aceasta sa fie abordata recurent in procesul de interactiune cu mediul inconjurator, cu lumea de agenti stimulatori cu semnificatii bine determinate, care conteaza deja pe existenta unor mecanisme de reflectare. La inceput acest lucru a fost facut cu succes prin apelul la categoriile conceptuale de instinct si inteligenta, aflate in mijlocul disputelor naturalistilor, ca celor care incercau sa explice si sa clasifice diversitatea de forme in care se manifesta viata si a modurilor diferite de comportare. Ulterior, pe baza progreselor realizate in domeniul stiintei comunicatiei, a matematicilor domeniul a putut fi abordat din perspectiva de gandire cibernetista.

Una din cele mai coerente teorii a instinctului a fost avansata inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea de catre francezul La Mettrie (1709-1757), o viziune interesanta si reformulata de multi autori si in zilele noastre. La el elementele de reactii reflexe sunt numite acte instinctive si acte inteligente. Acestea au fost considerate ca parte ale unei “masinarii” a organismului, care actioneaza in viata si in societate in raport cu agentii stimulatori pe care ii receptioneaza. Este interesant de relevat ca in cursul evolutiei filogenetice reactivitatea instinctiva a „masinariei” se modifica, care ajunge la a-si pierde intaietatea pozitiei sale in favoarea celor inteligente. Adica evolutia filogenetica a reactiilor reflexe, in aceasta acceptiune, a insemnat o progresiva “dezinstinctulizare” a comportamentului, una care a avut loc concomitent cu o “inteligentizare” a acestora. In acest fel este explicat cum comportamentul animalelor este guvernat de instincte, spre deosebire de comportamentul oamenilor, care ajunge guvernat de inteligenta ratiunii, de judecata.

Apelul la serviciile metodologiei cibernetice este de data mult mai recenta si isi declara ca intemeietor pe N. Winner (1946). Imensitatea extraordinara de unitati celulare a creierului este aici declarata ca parte a unui sistem cibernetic, aflat in relatie cu informatiile care sunt transmise din exterior pe diverse canale, a caror procesare se face pe baza unor legii legi proprii de organizare a sistemelor, pentru functionarea carora s-au elaborat o serie de principii inspirate atat din domeniul biologiei, a sistematicii, fiziologiei, ca si din cel al fizicii, al comunicatiei etc. Asa s-au nascut principii ca acelea al neuronului, al centralizarii, al cefalizarii, al diferentierii si specializarii, al comutarii, al stocarii si instruibilitatii, al auteoreglarii. De exemplu, principiul neuronului postuleaza caracterul discret si discontinuu de organizare structurala a creierului, alcatuit de elemente functionale in sine distincte, individualizabile, intre care se stabilesc raporturi de interactiune si comunicare reciproca. Caracterul discret de organizare a elementelor structurale (a celulelor nervoase) asigura marea capacitate combinatorica a creierului; functional aceasta creaza premizele diferentierii si specializarii informationale, de interventie a unui alt principiu. Un asemenea mod discret de organizare confera sistemului stabilitate, dincolo de eventualitatea producerii unor erori in diversele parti ale sistemului, a carui integritate functionala nu este afectata (cf. Golu).

Ca sa explice cum se produce reflectarea, un neurofiziolog declara simplu, „in mod reflex”. Mai poate completa cate unitati neuronale sunt implicate in respectivul arc reflex si cu asta pentru el problema este epuizata. Neuropsihoiziologic insa problema este de abia lansata. Poate face apel, dupa caz la categiile de instinct si inteligenta, pentru a vedea daca in cadrul „masinariei” organismului respectivul reflex este cumva expresia unei zestre comportamentale comportamentale, conservate filogenetic la nivelul ganglionilor nervosi ca activitate instinctiva sau daca a ajuns expresia unui act reflexiv inteligent. Dar poate la fel face apel la metodologia ciberneticii pentru a verifica de care principiu asculta acel reflex. In cazul in care traseul arcului reflex trece prin mai multi centrii nervosi, este oportun aplicarea principiului centralizarii. Acesta afirma ca in cursul evolutiei filogenetice centralizarea s-a impus ca o lege generala de grupare si ansamblare a unitatilor neuronale in asa-zisii centrii. Centru nervos devine, astfel,  un ansamblu structural si functional capabil sa efectueze o activitate reflexa specifica, cu algoritmi proprii de prelucrare si integrare a informatie, cu propria sa autonomie, alta la specii de animale diferite. Ulterior acesti centrii de procesare si comanda a raspunsurilor se vor supraordona ierarhic, un mecanism functional cuprins in formula unui alt principiu functional, cel al integrarii ierarhice, interesant deopotriva pentru explicare caracterului multifazic al functiilor de reflectare psihica.



Pentru orice tendinta investigativa reflectarea psihica trebuie sa fie un produs de sinteza, conservat la nivelul structurilor sistemului nervos ca o experienta filogenetica sau ontogenetica. Acest lucru este generic reprezentat in continutul categoriilor conceptuale de instinct si inteligenta. Cei care isi asuma o asemenea perspectiva asupra explicarii suprtului organic al reflectarii au de partea lor avantajul de a nu permite actului in sine de reflectare sa fie redus la dimensiunile doar a unui reflex, la activitatea doar a unui  centru nervos, de a nu putea fi epuizat in limitele unui sau altui principiu functional. Celei mai simple si mai pure activitati instinctive, de la D. Spnecer in coace, au deja trei caracteristice subiective distincte de baza: cognitiva, afectiva si conativa. Cu atat mai mult ele sunt caracteristice actiunilor proprii conduitelor inteligente, de valorificarea a ceea ce s-a dobandit in ontogeneza. O schita care permite fiintarea respectivelor procese psihice in interactiune cu mediul inconjurator, in determinarea directa a legilor generale ale biologiei, al luptei pentru existenta, al selectiei caracerelor avantajoase etc. Ceea ce este deci reflectat poate actiona asemenea oricarui alt caracter somato-morfologic si sa fie necesar in angajarea reusita a luptei pentru existenta, sa devina un caracter avantajos in selectia naturala. Parafrazandu-l pe La Mettrie, organismul care reflecta psihic lumea externa este tot o „masinarie”, dar una care prin continutul subiect a ceea ce reflecta, prin emotiile traite, prin vointa impusa, prin teritoriul cucerit asculta de legile generale ale biologiei. Din aceasta perspectiva, in acord cu James, se poate demonstra de ce si cum in “oglinda” mintii ajungem sa “zambim cand suntem multumiti, si nu sa ne incruntam; de ce multimii nu-i putem vorbi ca unui prieten, de ce o fata ne intoarce simturile cu susul in jos si face ca inima sa ne palpite …” (James). 

La fel de interesanta este explicarea mecanismelor reflectarii cu ajutorul metodologiei ciberneticii. Orice demonstratie de acest fel se distinge printr-o eleganta aparte. Marimea imensa de elemente neuronale ale creierului isi gaseste rostul in cadrul unui sistem de relatie cu mediul. Nu se confunda cu explicatia citologica, dar o completeaza si ii gaseste locul in cadrul organizat ierarhic al sistemului; ina cord cu logica de funtionare a sistemului poate anticipa si dirija cautarea spre pete inca albe din arhitectura de functionare a creierului. Si cand si aceste posibilitati sunt epuizate ii poate simula functionarea pe computerul electronic, tot o „masinarie”, cu pretentia de a reproduce operatiile mintii, pe cele cu care aduna, scade, realizeaza calcul exponential, dar si cu amenintarea ca i se poate substitui mintii omenesti, naturii acesteia. Omul poate crea chiar o inteligenta artificiala, cu proprietati reglatorii si autoreglatorii deosebite, de a recunoaste vocea umana, semnificatii ale acesteia, din care insa lipsesc caracteristicile cognitive, conative si efective proprii oricarei conduite instinctive. Atunci metodologia cibernetica isi pierde sensul pentru a mai putea servi la cunoasterea modului cum se produce reflectarea psihica.

Adevarul este ca pentru neurofiziologi, chiar si in zilele noastre, termenii de instinct si de inteligenta au fost si raman pe mai departe dezageabili, fiind considerati in continuare “alunecosi” pentru a fi asimilati in domeniul lor de cunoastere. Mult mai agreabili sunt cei de sistem, cel de comanda si control a raspunsurilor, de canal de informatie etc, unor accesibil in patologia medicala. Posibil ca retinerea si disconfortul fata de ele sa mai provina dintr-un conservatorism intradisciplinar, care sa nu agreeze ca aceleasi rezultate si efecte neurologice sau fiziologice sa poata fi valorificate pe acest taram al reflectarii, al cognitiei, al afectivitatii …

Apelul la cele doua perspective de investigatie neuropsihofiziologica nu este exclusiv. Aceasta la fel de bine poate fi completata de altele proprii psihologiei clinice sau de alt fel. Nici una din ele nu va fi de prisos pentru explicarea mecanismelor cerebrale implicate in reflectarea psihica. Doar ca unele mai mult vor fi mai indicate pentru recunoasterea ca producerea reflectarii este direct dependenta de ceea neurostiintele moderne propun a fi un organism de cunoastere. Este o propunere sustinuta de contributiile lui Delacour, Piaget s.a., ale carei structuri de suport depasessc macro si microstructurile anatomice ale sistemului nervos. O perspectiva care are de partea sa si argumentele etologiei moderne, in acord cu care structurile neronale delimitate anatomic se cer completate cu cele proprii instinctului si inteligentei. Cu atat mai mult, cu cat acestea din urma sunt in mod egal produse ale aceleiasi evolutii filogenetice, cu toate raporturile lor de interrelatie cu cele propriu-zis neuronale, viscerale sau de alt fel.


loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 719
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2018 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site