Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


APARITIA SOCIOLOGIEI CA STIINTA - Intemeietorii sociologiei

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ANCHETA SOCIALA - FORMULAR
EVOLUTIA RELATIILOR DINTRE BARBAT SI FEMEIE: PUNCTE DE VEDERE SOCIOLOGICE SI PSIHOSOCIOLOGICE
INTERACTIUNILE CA SUBSTRAT MATERIAL AL MINTII COLECTIVE
Educatia profesionala si tehnologica
SOCIALIZAREA - Socialitate, sociabilitate, socializare
Modelarea prin observarea televiziunii
FAMILIA - Rudenia, familia, casatoria
INSTITUTIILE SI ORGANIZATIILE SOCIALE - Scoala si integrarea profesionala
NOILE PROBLEME ALE FAMILIEI - Orientarile contemporane privind familia: pesimistii, optimistii, indecisii
Baietii si fetele

Aparitia sociologiei ca stiinta



1.1. Intemeietorii sociologiei.

Sociologia ca stiinta a aparut relativ tarziu : in deceniile 3-4 ale secolului XIX. Cu mult inainte de aceasta data, insa, numerosi ganditori au fost preocupati de studierea proceselor si a institutiilor sociale, a elementelor constitutive ale vietii sociale. Din gandirea filosofilor, a economistilor, a istoricilor s-au desprins in decursul veacurilor fragmente care incet, incet au alcatuit o matca comuna, constituind in cele din urma o stiinta sociala de sine statatoare, cu obiect, metode si rezultate proprii.

Ø      Multi ganditori apreciaza ca Aristotel (384 i. Hr.), cu celebra sa formula “zoon politikon”, poate fi considerat ca fondator sau macar precursor al sociologiei. Un dialog imaginar intre Platon si Aristotel ar putea rezuma opozitia dintre preocuparea pozitivista a sociologiei si preocuparea normativa a filosofiei. Plecand de la un anumit numar de idei a priori despre valorile si idealurile omului, Platon “ a construit” o cetate, care trebuia sa permita oamenilor sa realizeze acest ideal. Aristotel, urmand o metoda exact opusa, studiaza cu minutiozitate constituirea diferitelor cetati ale lumii elene si le face o tipologie, incercand sa inteleaga adevaratul lor spirit. El porneste,deci, de la descrierea realitatii sistemelor politice pe care le analizeaza pentru a stabili concluziile. Ori, ca principiu, acest demers este cel al sociologului contemporan.

Ø      Mai tarziu, in epoca medievala, marile spirite s-au plasat deliberat in perspectiva platoniciana : Sf. Thomas “construia” cetatea lui Dumnezeu si Th. Morus, cetatea ideala (Utopia). Trebuie sa asteptam pana in secolul al XVIII-lea pentru a putea constata reluarea perspectivei empirice si pozitiviste a lui Aristotel. Mai multe puncte de vedere, printre care si cel al lui Raymond Aron, sustin ca Montesquieu este cel dintai ganditor care creeaza o opera sociologica. In lucrarea sa, Consideratii asupra maretiei si decadentei romanilor el incearca, pentru inceput, sa inteleaga cum o civilizatie creste, ajunge la apogeul sau si apoi intra in declin si moare ; problema de istoria filosofiei, pe care el o pune, insa, in termeni de sociologie istorica. In faimoasa lucrare Despre spiritul legilor (1748), el nu incearca sa descrie regulile pe care societatea incearca sa le impuna oamenilor, ci sa inteleaga “spiritul” lor, relatiile care exista intre ele, conduita oamenilor si structura societatii, iar acestea sunt, prin definitie, probleme sociologice. Montesquieu incearca sa inteleaga chiar si diversitatea temperamentelor in functie de clima, veche problema aristotelica pe care geografii si-au pus-o la sfarsitul secolului XIX si pe care sociologii si psihologii si-o pun la ora actuala, in termenii de personalitate sociala. 1

Ø      Cel care a dat numele sociologiei si care este unanim recunoscut ca parinte si fondator al sociologiei ca stiinta este Auguste Comte (1798-1857). El sustine ca exista un fenomen social asa cum exista si unul fizic numind “fizica sociala”, sociologie. In conceptia sa, “grupurile au o viata, o evolutie si o disolutie”. Ele pot fi privite din punct de vedere static : prin analiza structurii lor, a organelor care o compun. Descrierea lor va forma prima parte a studiului sociologic si se va chema “statica sociala”. O a doua parte se va ocupa cu functiunile, cu activitatea sociala, cu evolutia si transformarile succesive pe care le-au inregistrat colectivitatile de-a lungul istoriei. Aceste capitole vor constitui ,,Dinamica sociala” (Discours sur l’esprit positif, 1844).

Auguste Comte se inscrie in marile spirite ale secolului al XIX- lea, care aveau ambitia de a cuprinde intr-o privire trecutul, prezentul si viitorul umanitatii si societatii intr-o viziune oarecum profetica, sa faca o sinteza totala a omului. Pentru el, sociologia este un fel de evanghelie pozitiva pe care el are misiunea de a o propovadui.

Stiintele umaniste in general si institutiile, precizeaza fondatorul sociologiei, sunt supuse legii celor trei stari, care le calauzeste de la etapa teologica la etapa poztiva, trecand printr-o tranzitie metafizica.

Sociologul roman Mihai Ralea evidentiaza inconvenientul sociologiei comtiene, faptul ca fenomenul social este gandit ca find acelasi pretutindeni. ,,Societatea la care se gandeste Comte este umanitatea, una si aceeasi in toate partile, un fel de grup abstract matematic. Sfortarile sociologiei de mai tariu vor fi sa arate ca exista o multime de tipuri de societati (…). Sociologia trebuie sa le observe, sa le studieze, sa le clasifice” 2.

Ø      Charles Alexis de Tocqueville (1805-1859), numit de Henri Mendras al treilea mare sociolog al secolului XIX, demonstreaza o rigoare metodologica cu adevarat moderna in studierea democratiei americane si a Vechiului Regim francez. Timp de trei ani, el a studiat functionarea la nivel local a societatii americane si a surprins ,,regularitati” ce pareau a fi spiritul profund al acelei societati. In concluzie, el a incercat cateva presupozitii verosimile cu privire la viitorul acestei societati. Gandin mai apoi ca acest viitor va fi mutatis mutandis cel al scietatii occidentale, el a avansat cateva ipoteze si cu privire la acest fapt. 
Gandirea sociologica ulterioara a apreciat ca analizele profunde si veritabile realizate de Tocqueville constituie o adevarata capodopera sociologica valabila si azi, iar cartea sa Despre democratie in America (1835-1840) ramane o lucrare de referinta pentru intelegerea societatii americane. In lucrarea mai sus amintita, el incearca sa demonstreze asemanarile si deosebirile dintre Franta, Marea Britanie si SUA in privinta modului de transformare a societatilor democratice. Descrie tipul ideal al omului democratic, dezvaluind influenta egalitatii asupra ideilor si sentimentelor sale. In acelasi timp, subliniaza efectele ambigue ale individualismului si indica pericolul exagerarii cultului individului.
Le Play, foarte apropiat de noi prin gustul sau pentru cercetarea concreta a realitatii cotidiene, a facut ,,anchete de teren”, monografii ale familiilor de-a lungul intregii lumi. Din nefericire, din descrierea minutioasa a acestor numeroase familii, el nu a realizat o teorie, ci numai o simpla confirmare a doctrinei sale social-catolice si conservatoare. El a conchis ca familia originara, “matca” (matriarhatul) era superioara familiei patriarhale. Se remarca la acest excelent observator al realitatii sciale tentativa de a trece intotdeauna direct la o atitudine normativa, de a cataloga ceea ce observa ca fiind bun sau rau.

In cazul lui Le Play, observarea faptelor a condus la consolidarea ideilor preconcepute, a doctrinei observatorului. Ea ar fi trebuit, de fapt, sa conduca la o elaborare teoretica menita sa permita intelegerea faptelor si, eventual, prevederea lor.



Herbert Spencer (1820-1903) continua si dezvolta opera sociologica a lui A. Comte, cunoscand in timpul vietii o celebritate deosebita. Lucrarea sa, Principii de sociologie constituie primul efort de constructie sistematica a unei teorii sociologice. Dorind sa inteleaga mai bine societatea, el a comparat-o cu un organism biologic, inscriindu-se astfel in viziunile organiciste si functionaliste care, cu toate ca par astazi naive, ele mai constituie inca una dintre tentatiile de care sociologul modern trebuie sa se apere.

In opinia sa, putem asemana societatea cu corpul unui animal urias, grupurile cu organele corpului si indivizii cu celulele. Criticii lui H. Spencer evidentiaza lipsa de fundament stiintific a acestei comparatii : in timp ce indivizii au individualitate, celule nu au ; cu cat societatea este mai complexa, mai diferentiata, cu atat indivizii au mai multa autonomie, celulele, dimpotriva, au autonomie cu cat organismul este mai simplu .

Distantandu-se prin aceasta de A. Comte, H. Spencer a incercat sa studieze societatile in mod comparativ utilizand bogate materiale furnizate de etnografie. De la el au inceput cercetarile moderne asupra societatilor primitive (salbatice), care erau mai lesne de cercetat, cel putin din doua motive : a) erau mai simple, deci mai usor observabile si b) evoluau mai incet decat societatile civilizate. De la Spencer a devenit evident ca societatile umane sunt foarte variate.

In alta ordine de idei, Spencer a aplicat ideea ,,supravietuirii celor mai puternici” la studiul schimbarii societatilor, sustinand ca daca guvernul nu ar interveni, societatea s-ar debarasa de ,,neputinciosi” permitandu-le doar celor mai buni sa supravietuiasca si sa se reproduca.

Multe puncte de vedere sustina ca cel mai mare sociolog al secolului XIX a fost K. Marx (1818-1883). Analiza pe care el o face capitalismului englez al secolului XIX este, fara indoiala, o analiza sociologica profunda si pertinenta si toate lumea recunoaste acest lucru. ,,Atunci insa cand Marx  pretinde ca din aceasta analiza poate extrage legi generale aplicabile in Istorie, ce permit intelegerea evolutiei societatilor trecute si prevederea viitorului oamenilor, atunci dezbaterea aluneca in desuetudine. Marx nu a fost numai sociolog, numai om de stiinta ci si profet : el a pretins aplicarea teorei extrase dintr-o ancheta limitata la o ocietate particulara la evolutia umanitatii in ansamblul ei”3. Explicarea pe care el o da istoriei este discutabila iar previziunea viitorului s-a dovedit a fi falsa.

K. Marx a fost preocupat de studierea structurilor si a proceselor sociale urmarind, ca si Comte, realizarea unei societati mai bune, mai drepte, mai umane. El a incercat sa explice miscarile societatii prin determinismul economic si tehnologic, sustinand ca ,,legile” fundamentale ale istoriei ar putea fi gasite in structura economica a scietatii. In viziunea lui, societatea este divizata in doua clase : cei care poseda mijloacele de productie, cu alte cuvine mijloacele de producere a bogatiei (bogatii) si cei care sunt lipsiti de mijloacele de productie, care nu poseda decat propria lor forta de munca (saracii). Aceasta diviziune duce in mod inevitabil la ,,conflictul de clasa”. Istoria, conchide Marx, este istoria luptei de clasa.

Marx nu confera o conotatie negativa conflictului, considerandu-l mai degraba ca mijloc de progres atata vreme cat el provoaca trecerea la o societate structural mai buna comparativ cu cea anterioara. Tezele lui Marx au fundamentat teoria scolii sociologice a conflictului. Influenta lui K. Marx in sociologie a fost puternica si este simtita si astazi.

Ø      Emile Durkheim (1858-1917). Sub influenta lui Comte si Spencer, sociologul francez E. Durkheim este preocupat de ceea ce tine societatea laolalta, de ordinea sociala. El a studiat functiile indeplinite de elementele constitutive ale societatii in mentinerea coeziunii sociale, concentrandu-se asupra importantei opiniilor si valorilor, a “constiintei colective” si a ritualului colectiv. Problema integrarii constituie un concept cheie in opera lui Durkheim, ce traverseaza de la un capat la altul toate cercetarile pe care le-a efectuat. In vechea societate, mai simpla si mai putin specializata, oamenii erau legati intre ei datorita asemanarilor, prin ceea ce el numeste “solidaritate mecanica”. In societatile mai complexe si diferentiate, indivizii si-au asumat sarcini specializate, fapt ce a creat un sistem de interdependente in cadrul caruia fiecare depindea de celalalt, completandu-se reciproc. Acest tip de legatura a fost numit de Durkheim “solidaritate organica”.




In conceptia lui Durkheim, rostul sociologiei este sa studieze “faptele sociale”. Ele alcatuiesc obiectul exclusiv al sociologiei. Faptul social este exterior individului in sensul ca nu este nici de natura “organica”, biologica si nu este nici individual (ceea ce l-ar plasa in domeniul psihologiei). El are un caracter coercitiv, fortand comportamentele indivizilor sa se conformeze la valorile si normele sociale. Ironia sau raceala cu care este intampinat cineva care nu se imbraca dupa obiceiul locului sunt forme ale constrangerii.

Forta coercitiva – in viziunea sociologului francez – actioneaza precum aerul : individul o simte doar atunci cand actioneaza impotriva ei. In acest inteles, constrangerea nu suprima libertatea individuala.

Ø      Max Weber (1864-1920). M. Weber domina sociologia germana de la sfarsitul secolului trecut. Mai mult decat atat, el exercita o influenta uriasa asupra sociologiei contemporane.

Weber aseaza in centrul teoriei sale ideea de actiune sociala si manifesta un interes deosebit fata de valorile, opiniile, intentiile care ne ghideaza comportamentul. Studiul sau cel mai cunoscut este Etica protestanta si spiritul capitalismului (1920), in care demonstreaza faptul ca nu putem intelege comportamentul oamenilor decat daca luam in calcul conceptiile lor asupra lumii, credintele lor religioase. El leaga – fara sa pretinda insa existenta unei cauzalitati absolute – nasterea capitalismului de valorile si atitudinile protestantismului. Weber a contribuit la dezvoltarea metodologiei sociologice. El a militat pentru eliminarea preferintelor, a prejudecatilor in procesul cercetarii sociologice, pentru o sociologie ,,in afara valorii”, cu alte cuvinte, pentru ,,neutralitate axiologica”.

El a conceput tipul ideal cu scopul de a identifica si explica stiintific cauzele activitatilor sociale. Tipul ideal este conceptul unui fenomen care cuprinde elementele sale esentiale si cu care fenomenul lumii reale ar putea fi comparat.

Analiza birocratiei, a structurii si functiilor sale si a legitimitatii puterii constituie baza conceptuala a stiintelor politice si a teoriei organizatiei, uimind prin actualitatea lor.

Daca la K. Marx economia joaca un rol determinant, la M. Weber ea constituie doar unul dintre factorii importanti, care influenteaza viata sociala. El acorda o mare importanta statutului social obtinut din caracteristici personale sau stima si putere politica.

In timp ce Marx considera ideile rezultat al structurii sociale (in ultima instanta, structura economica determinand structura sociala si mai departe suprastructura), Weber considera ideile cauza schimbarii structurilor. Oricum, amandoi, desi in maniere diferite, pun accentul pe schimbarea societatii, distantandu-se de structural-functionalisti (ex.T.Parsons).

1.2. Contextul aparitiei sociologiei ca stiinta

Ce constatam din trecerea in revista a principalelor contributii pe care predecesorii sociologiei le-au adus in intemeierea ei ca stiinta?

Constatam ca posibilitatea construirii sociologiei ca stiinta a depins de existenta unor conditii epistemologice si social-structurale.

Ø      Premisele epistemologice. ,,Aparitia sociologiei ca stiinta a fost pregatita si de dezvoltarea cercetarii experimentale din domeniul stiintelor exacte (fizica, chimie, biologie). Acestea au deprins spiritul cu analiza obiectiva si controlul faptelor si au determinat atitudinea stiintifica a cercetatorului”4.

Dezvoltarea stiintelor naturii a generat constituirea unui model exemplar de stiinta, ale carui presupozitii fundamentale erau : a) obiectul stiintei il constituie faptele reale din domeniul cercetarii ;b) stiinta urmareste sa descopere legile care guverneaza aparitia si dinamica fenomenelor ; c) stiinta trebuie sa aiba o functie descriptiv-explicativa ; d) stiinta trebuie sa fie compusa atat din teorie cu functie explicativ-predictiva, cat si din metodologii de descriere si de prelucrare a faptelor, de construire a teoriilor si testare a acestora.

Putem spune ca momentul in care a inceput aplicarea pe scara larga a metodelor de cercetare stiintifica utilizate de stiintele naturii, la analiza fenomenelor sociale marcheaza constituirea sociologiei ca stiinta.

Inca o conditie epistemologica s-a dovedit a fi necesara pentru intemeierea stiintifica a sociologiei si anume eliberarea ei de modelul filosofic-speculativ de a aborda realitatea. Socialul era tratat ca o simpla obiectivare, mai mult sau mai putin distorsionata a ideilor, conceptiilor, prejudecatilor indivizilor. Era necesara abordarea lui dintr-o alta perspectiva, ca fapt social, cu existenta autonoma, obiectiva, guvernata de legi obiective. Cel care a formulat un astfel de proiect, asa cum am vazut, a fost A. Comte (1838). Noua stiinta trebuie sa se bazeze pe observatii, sa subordoneze teoria stiintifica, faptelor. Fenomenele sociale trebuiau explicate prin ele insele, prin interdependenta lor obiectiva nu facandu-se apel la constiinta autorilor lor. Cel care a raspuns acestei exigente a fost E. Durkheim (vezi cursul anterior).



Cu alte cuvinte, putem spune ca sociologia, spre deosebire de filosofie, a fost interesata, inca de la inceputurile ei nu de cum ar trebui sa fie realitatea, ci de cum este ea in mod efectiv. Sociologia s-a eliberat de modul traditional, normativ-speculativ de abordare a realitatii, propunind o abordare descriptiv-explicativa a acesteia. Dezvoltarea modelului de stiinta in sociologie a inversat raportul normativ-explicativ, ducand in cele din urma la discreditarea metafizicii, a discursului sau prea vag si a problematicii sale prea vaste.

Ø      1.3.Premise social-structurale

Sociologia nu putea sa apara decat intr-o societate interesata sa se organizeze pe baze rationale, sa-si rezolve problemele prin mijloace non-represive, prin cunoastere.

O societate preocupata de realizarea reformelor sociale, o societate care se intreaba cum se poate organiza astfel incat sa poata evita crizele, catastrofele sociale, are nevoie de sociologie si creeaza conditiile aparitiei ei. Sociologia era chemata sa raspunda la aceste intrebari, sa dea solutii pentru revenirea la ordine, pentru redobandirea echilibrului social. Aceasta optiune a sociologiei pentru activism social este sintetizata de A. Comte in celebra sa formula ,,Savoi pour prevoir pour pouvoir”.

Societatea capitalista, incepand cu a doua jumatate a secolului XIX si continuand cu secolul XX, a constituit un cadru extrem de prielnic dezvoltarii sociologiei. Dezvoltarea rapida si maturizarea structurala a capitalismului a creat numeraose si complexe probleme ce nu puteau fi solutionate automat de mecanismul economiei de piata : saracia, urbanizarea, rata inalta a delincventei, integrarea emigrantilor. Aceasta fiind situatia, in secolul XIX, asa cum constata si Edward Shils, dezvoltarea studiilor sociologie au manifestat o accentuata preferinta pentru saraci, marginalizati, emigranti, prostituate, femei parasite, copii ilegitimi, delincventi si pentru solutionarea non-represiva a conflictelor sociale in scopul cresterii gradului de integrare sociala si imbunatatire a conditiilor de viata a grupurilor marginale.

In anii ’30 ai secolului XX, prin perfectionarea sistemului economic si politic al societatii capitaliste, sociologia intra intr-o noua etapa a dezvoltarii sale prin contributii aduse de doua din ramurile sale si anume, sociologia industriala (ale carei studii urmaresc cresterea eficientei intreprinderilor) si sociologia politica (care reuseste o analiza pertinenta a electoratului).

Sociologia, ca obiect de studiu, patrunde in universitati relativ tarziu. Ea apare mai intai ca directie de specializare in cadrul unui departament de cercetare din cadrul Universitatii din Chicago, in 1892.

Predarea efectiva a disciplinei sociologie incepe in 1906, la Universitatea din Paris, universitate la care E. Durkheim devine profesor din 1913. Prima catedra de sociologie ia fiinta in 1906 la London School of Economics (Anglia).

Sociologia patrunde in universitatile din Germania dupa primul razboi mondial (fiind apoi suspendata de regimul nazist) si in tarile scandinave, abia dupa cel de al doilea razboi mondial.

In Romania interbelica, sub coordonarea lui Dimitrie Gusti, sociologia a fost considerata ca “stiinta a natiunii”, chemata sa realizeze un amplu program de reforme sociale. Scoala sociologica de la Bucuresti (intemeiata de sociologul mai sus amintit 1920-1947) a continuat si perfectionat cercetarea monografica traditionala, bucurandu-se de un mare prestigiu national si international.

Datorita politicii anticulturale a anilor ’50, sociologia a fost discreditata ca stiinta, traditiile sociologice nationale fiind blamate sau ignorate.

Dupa 1965 au fost reluate cercetarea si invatamantul sociologic romanesc, incercandu-se insa inregimentarea lor politico-ideologica. Din 1977 si pana in 1990, invatamantul sociologic a fost suspendat.

Note :

1 Henri Mendras, Elements de sociologie, Paris, P.U.F., 1969.

2 Henri Mendras, Introducere in sociologie, Buc., ed.2., 1944.

3 Henri Mendras, Elements de sociologie, Paris, P.U.F., 1969.

4 Petre Andrei, Sociologie generala, Ed. Scrisul romanesc, Craoiva, 1936.










Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1164
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site