Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


CONCEPTUL DE CONSILIERE - Tehnici de consiliere

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONFORMITATE SI INFLUENTA SOCIALA
ABUZUL SI MALTRATAREA COPILULUI CA FORME AGRAVANTE ALEVIOLENTEI FAMILIALE
Indicatorii sociali, repere pentru politica sociala in Romania
ROLUL SONDAJELOR DE OPINIE IN SOCIETATE
Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale
Noile educatii
FRICA BLOCHEAZA SUCCESUL
Canicula se trateaza si cu stranduri si bazine de inot
EDUCATIA ESTETICA
CULTURA - Componentele culturii - Cultura “reala” si “ideala”

CONCEPTUL DE CONSILIERE

1.1 Teorii si abordari in consiliere

In functie de teoriile generale asupra personalitatii, consilierul isi va individualiza interventia. De aceea, este important sa precizam principalele teorii si abordari ale consilierii.



Se stie ca exista o mare varietate de abordari ale consilierii si psihoterapiei, dupa care au fost elaborate diferite metode si practici de consiliere. Abordarile teoretice asupra consilierii au fost grupate in trei mari categorii: abordari/teorii psihodinamice, abordari/teorii comportamentale, abordari/teorii umaniste.

Abordarile psihodinamice cuprind abordarea psihana­litica a lui S. Freud si abordarile psihanalitice postfreudiste. Aceasta abordare isi are originea in psihanaliza freudiana, fiind in acelasi timp o teorie psihologica asupra naturii umane, o metoda de  cercetare si o metoda de consiliere.

Teoria psihanalitica pune accentul pe procesele intrapsihice din zona inconstientului. Freud considera ca, personalitatea este urmata din Id (sursa pornirilor instinctuale), ego (instanta constienta cu functii in perceperea evenimentelor interne si externe) si supraego (contine valorile social-morale).

Procesul de consiliere de tip psihanalitic este marcat de doua momente esentiale:

catharsisul — descarcarea psihica de natura emotionala, descarcarea tensiunii, anxietatii, prin retrairea pe plan psihic a experientelor traite;

instinctul — descoperirea brusca a surselor si motivelor ascunse care stau la baza comportamentelor si problemelor clientului.

Adeptii psihanalizei freudiene considera ca in procesul consilierii pot fi abordate psihanalitic mai multe categorii de tulburari: anxietate, isteria anxioasa, nevrozele convulsive si caracteriale, fobiile si perversiunile.

Abordarile psihodinamice moderne sau postfreudiene ii au ca reprezentanti pe A. Adler, C. Jung, K. Horney, O. Rank, H. Sullivan etc.

A. Adler sustine ca principalul conflict se afla in tendinta individului de a-si depasi sentimentul de inferioritate. Dupa opinia lui, scopul vietii omului este acela de a-si pune in valoare potentialul individual, de a depasi starea de inferioritate din copilarie.

C. Jung sustine ca la baza actiunii umane se afla nu numai propria sa experienta, ci si experienta comunitatii in care traieste.

Abordarile psihodinamice moderne trebuie sa scurteze durata procesului de consiliere, sa reduca numarul de sedinte si sa acorde o atentie tot mai mare functiilor ego-ului, considerandu-1 un factor de dezvoltare si control al vietii.

Principalele metode si tehnici utilizate in abordarile psihodinamice sunt:

   metoda asociatiilor libere — consta in a lasa mintea sa vagabondeze, astfel incat clientul sa spuna orice, fara jena si fara dorinta de a face impresie buna;

   analiza viselor — continutul latent al visului reprezinta sentimente si dorinte puternic reprimate pe care individul le poate aduce in constiinta sa prin efort propriu;

   analiza actiunilor clientului/pacientului — atat a comportamentului verbal, cat si nonverbal;

   transferul si rezistentele, contratransferul — consilierul raspunde emotional la solicitarile afective ale clientului, intelege persoana cu care lucreaza si raspunde la problemele ei;

   analiza ego-ului — analiza fortei si naturii atitudinilor constiente si a comportamentului subiectului;

   interpretarile — ordonarea de catre consilier a materialului produs de client, conferind o explicatie prin prisma conceptelor psihanalitice;

   prelucrarile asupra materialului produs de client, continuarea demersului terapeutic sub forma unor interpretari ulterioare specifice.

Abordarile comportamentale ale consilierii au la baza orientarea behaviorista a lui J.B. Watson si se bazeaza pe teoriile invatarii si pe conditionarea clasica si speranta. Ca urmare, procesul de consiliere este inteles ca un proces de invatare, implicand ideea modificarii comportamentului, fie prin schimbarea consecintelor, fie prin schimbarea antecedentelor acelui comportament.

Exista un model general de consiliere de factura comportamentala, care contine urmatorii pasi:

   identificarea problemei;

   formularea obiectivelor consilierii in tenneni observabili si memorabili;

   observarea si inregistrarea comportamentului;

   stabilirea si implementarea strategiilor de consiliere;

   evaluarea modului in care s-au indeplinit obiectivele;

   incheierea procesului de consiliere.

Dintre abordarile comportamentale fac parte:

   abordarea comportamentala clasica, ale carei concepte de baza sunt cele de intarire si control a comportamentului;

   abordarea cognitiv-comportamentala, al carui principiu de baza este ca modul in care individul se comporta este determinat de situatiile imediate si de felul in care el le interpreteaza;

   abordarea rational-emotiva, a carei esenta este in a arata subiectului ca isi poate schimba convingerile si gandurile irationale care-i genereaza problemele;

   abordarea consilierii din perspectiva realitatii, care pune accent pe comportamentul responsabil si se bazeaza pe dezvoltarea unei filosofii pozitiva a educatiei, pe implementarea unui stil de viata constructiv, transparent si responsabil. Accentul trebuie pus pe prezent si nu pe trecut, pe comportament si nu pe sentimente.

Abordarile umaniste sau experientiale pun accent pe trairea emotiilor si pe exprimarea experientei prezente. Principiul fundamental dupa care se ghideaza reprezentantii lor este experienta pe trairea emotiilor si pe exprimarea experientei prezente. Principiul fundamental dupa care se ghideaza reprezentantii lor este experienta „hic est nunc', ceea ce ii permite subiectului consiliat constientizarea propriilor perceptii, emotii, ganduri si trairi. Scopul fundamental al procesului de consiliere il constituie constientizarea maximala a propriului Eu sau atingerea unui nivel superior de constiinta, prin care individul sa devina constient de semnificatia lumii sale interne si externe si in acelasi timp, capabil sa o construiasca.

In contextul abordarilor umaniste sau experientiale se delimiteaza mai multe orientari diferite:

a) abordarea existentialista ale carei scopuri principale sunt:

   constientizarea propriilor probleme;

   eliminarea disconfortului generat de impasul existential in care se afla individul si maturizarea personalitatii;

   obtinerea unei imagini de sine autentice;

   acceptarea de sine si eliminarea conflictelor intrapsihice;

   modificarea comportamentului neautentic;

   rezolvarea crizei existentiale;

   autodepasirea personala.

b) abordarea non-directiva sau consilierea centrata pe persoana.

Aceasta pune accentul pe individ si nu pe problema acestuia, scopul principal fiind ajutarea individului sa se dezvolte si nu rezolvarea unei probleme cu care se confrunta.

c)  abordarea gestaltista care se centreaza pe experienta perceptuala, afectiva si imaginativa a individului, manifestata in contextul consilierii prin diverse modalitati de dialog si varietati ale jocului de rol.

Aceste modalitati de abordare a consilierii au menirea de a ameliora starea de fapt a persoanelor cu probleme, respectiv a clientilor.

Toate cele trei tipuri de abordari analizate (psihodinamice, comportamentale, umaniste) sprijina clientul in aplanarea unor conflicte interne, determinate mai ales de unele relatii denaturate cu parintii, fratii, colegii, prietenii, care pot lua si forma unor conflicte externe; sprijina clientul in diminuarea timiditatii, a complexului de inferioritate; constientizeaza efectul nociv al nervozitatii si agresivitatii; cultiva inclinatii pozitive si aptitudini personale, etc.

1.2 Delimitari/distinctii intre: orientare scolara si profesionala, consiliere scolara,  consiliere profesionala, consiliere psihologica, consilierea carierei

- orientare scolara si profesionala,

- consiliere scolara,

- consiliere profesionala,

- consiliere psihologica,

- consilierea carierei

Orientare scolara si profesionala

Orientarea scolara vizeaza asigurarea dezvoltarii armonioase a persona­litatii in formare, tinind cont atit de posibilitatile si predispozitiile indivi­dului, cit si de cerintele sociale caracteristice epocii si societatii date.

Dezvoltarea economica si sociala generala isi pune amprenta pe dezvoltare institutionala si functionarea eficienta a sistemului de orientare scolara si profesionala. Totodata, amploarea si directia dezvoltarii socio-economice, induce si un anumit specific national, datorat istoriei domeniului orientarii scolare si profesionale, faptelor de natura socio-culturala, realitatilor materiale si tipurilor caracteristice de nevoi in planul economic si individual.

Nevoile concrete ale pietei fortei de munca, dinamica economica (in schimbare rapida)  nu  se pot constitui in criterii unice de referinta pentru a da o anumita orientare activitatii de consiliere a carierei indivizilor, ci sunt de luat in considerare, intr-o masura  apreciabila   si  sistemul  de  valori,  motivatiile   si  interesele  profesionale  ale individului.

De oferta serviciile de orientare scolara si profesionala trebuie sa poata beneficia toti tinerii aflati in scoala,  cei care  au  absolvit  sau  adultii.  Serviciile  de  orientare  scolara   si profesionala se ofera nu numai la cererea parintilor sau profesorilor pentru acei elevi care nu sunt decisi inca asupra traseului lor  scolar  si profesional, ci si pentru cei care au dificultati de invatare, de adaptare psihosociala, au anumite handicapuri in grade diferite de gravitate etc. Totusi, orientarea scolara si profesionala, consilierea individuala sau colectiva trebuie sa ramana o oferta de care poate  beneficia oricine si nu o obligatie  nici  a ofertantului si nici a beneficiarului. Unele persoane, pur si simplu nu au nevoie de orientare scolara si profesionala.

Oferta de orientare scolara si profesionala - mai ales cea publica - nu trebuie sa faca diferentieri in privinta diferitelor grupuri de beneficiari, solicitanti sau populatii tinta. Acest fapt nu exclude crearea de servicii private specializate pe o anumita  categorie de public (copii  handicapati  fizic,  cu  dificultati  de  vorbire,  probleme  de  sanatate  mintala,  copii supradotati, persoane de sex feminin, persoane care au facut inchisoare etc.). Fara indoiala ca o astfel de oferta de orientare  scolara  si profesionala exclusiv axata pe o anumita categorie de beneficiari poate fi discriminatorie si segregationista, atat timp cat nu ar exista o oferta la fel de profesionista si larga si pentru celelalte grupuri de indivizi. Oricum, eliminarea segregarii dupa criteriul sex in orientarea scolara si profesionala este o conditie minimala in toate situatiile.

Orientarea scolara si profesionala are in vedere atat sistemul educatiei formale, cat si pe cel al educatiei informale, actionand permanent, in beneficiul tuturor categoriilor de varsta,  indiferent  de nivelul de studii, sex, mediu de rezidenta, categorie profesionala etc.

De regula, nu numarul de solicitanti ai serviciilor de orientare scolara si profesionala este criteriul care face sa se opteze pentru o consiliere  colectiva  si nu individuala, ci tipul concret de probleme care dau nota generala a sedintei de consiliere. Sesiunile de informare de interes larg, cele in care  se  discuta chestiuni cu un grad mai ridicat de generalitate, comune pentru categorii mari de beneficiari fac obiectul consilierii colective, iar sedintele de evaluare psihologica, de investigare a sferei intereselor, motivelor si valorilor, si, mai ales, interpretarea  acestor  date, sfatul personalizat  si  comentariile consilierului, dar si argumentele si conta-argumentele solicitantului fac obiectul  unei  sedinte  de  consiliere individuala. In cele mai multe cazuri, o orientare scolara si profesionala centrata pe individ, familia si mediul sau de viata este preferata activitatilor colective, impersonale si “general valabile”.

Debutul  si, mai ales, intensificarea activitatii de orientare  scolara incepe, de regula, la nivelul anilor scolari care marcheaza sfarsitul si inceputul ciclurilor de invatamant (clasa a IV-a, a V-a, a VIII-a, a IX-a si a X-a, a XII-a). Balansul sau trecerea de la orientarea scolara la cea profesionala se produce pe masura apropierii de finalul unui ciclu de invatamant care reprezinta si  potentiale  “iesiri”  din  sistemul  de  invatamant. 

Adesea se pune intrebarea cu privire la costurile si, implicit, beneficiile activitatii de orientare scolara si profesionala in sensul efectelor sale sociale si economice si mai putin cu privire la “costul” individual si social al lipsei serviciilor de consiliere asupra carierei. Raspunsul la aceasta chestiune este dificil de dat in termeni financiari si numerici, dar nu imposibil de evaluat.  Fara  indoiala  ca  masurarea  va  trebui  sa  aiba  in  vedere  costurile nereusitei scolare, dificultatile de integrare socio-profesionala, a somajului, a  costurilor financiare presupuse de reorientare,   formare profesionala continua, insatisfactia si, implicit, randamentul in munca, imaginea de sine a fiecarui  individ, volumul alocarilor  bugetare  pentru  plata  indemnizatiei de somaj  si  a ajutoarelor  sociale  etc.  De  aceste  chestiuni  se  leaga  si  cea  a  evaluarii  activitatilor  de orientare scolara si profesionala. Evaluarea in termeni cantitativi si calitative a consilierii scolar-profesionale este nu numai posibila, ci si necesara in orice context social in care se deruleaza. Aceasta  activitate de  evaluare va  avea  in  vedre  numarul  de  beneficiari  ai serviciilor de orientare scolara si profesionala, numarul de indivizi care au o buna insertie socio-profesionala ca efect al consilierii, satisfactia profesionala a acestora, raport cost - beneficiu al orientarii etc. O evaluare globala a eficientei orientarii nu se va limita, oricum, numai la masurarea gradului de satisfactie a beneficiarilor, ci va avea in vedere si justetea, rationalitatea alegerii facute de client ca efect al beneficierii de serviciile orientarii si, mai ales, de gasirea independenta a unui loc de munca si reusita integrarii socio-profesionale, timpul cat mai scurt derulat intre parasirea scolii si gasirea unei slujbe.

Reorientare scolara si profesionala nu este un esec al consilierii, ci consecinta inevitabila a miscarii sociale, a dinamicii profesiilor si a muncii, dezvoltarii tehnologice, mobilitatii profesionale in plan teritorial, inclusiv, transnational, schimbarilor sistemului individual de valori, interese si motive ale indivizilor ca urmare a dezvoltarii personale etc.

Activitatea de orientare scolara si profesionala, in anumite limite pot si, chiar trebuie, sa fie preluate si dezvoltate si de ceilalti profesori din scoala si nu rezervate exclusiv profesorilor-consilieri.

Decisive in conturarea unui sfat de orientare scolar-profesionala se dovedesc aptitudinile, experienta  si  studiile  individului,  dar  si  sistemul  lui  de  valori,  motivatii  si  interese. Ponderea acestor componente ale personalitatii individului este extrem de variabila de la un om la altul; mecanisme compensatorii, activitati  recuperatorii, conjuncturi specifice de viata etc. pot modifica filierele potentiale ale carierei, gradul de integrare, satisfactia in munca, succesul  profesional sau ascensiunea sociala personala. Calitatile  personale, punctele forte ale fiecaruia sunt elementele decisive in alegerea unei anumite rute scolare si profesionale. Cu toate acestea, in anumite cazuri, atunci cand pe parcursul anamnezei se descopera situatii care i-ar fi defavorabile sau chiar  periculoase  individului, actul de consiliere va trebui sa tina cont de aceste realitati. Aceste afirmatii sunt pertinente in cazul anumitor handicapuri fizice, psihice, functionale, organice etc.

Activitatea de orientare scolara o precede pe cea profesionala, ambele fiind componente ale orientarii pentru cariera. Termenul de cariera trebuie inteles in sensul sau pozitiv, de traseu educativ, profesional, social si de dezvoltare personala complexa si integrare socio- profesionala reusita a unui individ, proces derulat pe intreaga perioada a vietii sale active.

Atingerea scopurilor consilierii (scolar-profesionale) nu va duce oricum la un “risc de supra-educatie”, ci doar le va furniza beneficiarilor acele informatii si instrumente care sa le permita sa ia decizii singuri, sa fie capabili ca in urma unei insertii socio-profesionale reusite, viata lor sa-si mentina un anumit standard si o anumita calitate, sa le stimuleze resursele personale de adaptabilitate si flexibilitate la situatiile dinamice ale vietii.

Nivelul somajului este mereu mai  ridicat in randul fetelor decat printre baieti. Stereotipurile privind sexul persoanelor este inca frecvent pe piata fortei de munca. Pe de alta parte, din ambele categorii proportii in crestere de tineri parasesc scoala fara sa obtina nici o calificare; acestia vor fi “candidati” permanenti ai  somajului si, din acest motiv, ei trebuie sa constituie un obiectiv permanent al masurilor de formare profesionala si consiliere.

Activitatea de orientare  scolara  si profesionala poate fi o componenta a curriculum-ului sau nu, poate fi un subiect de sine statator in  scoala sau poate fi legata de predarea / invatarea diferitelor discipline scolare. Important este insa ca toti profesorii sa-si asume in afara sarcinilor educative si altele de natura sociala si/sau externe scolii. Orientarea scolara si profesionala nu trebuie sa fie o activitate ocazionala printre cele care au in vedere informarea periodica a copiilor cu privire la siguranta circulatiei, SIDA, drogurile, educatia sexuala, violenta etc. “Infuzia” de informatii din sfera orientarii scolare si profesionale in tot curriculum-ul se dovedeste una din experientele bune in acest domeniu. Stilul personal, informatiile  si experienta particulara a fiecarui cadru didactic in acest plan imbogatesc imaginea copiilor  asupra  profesiilor, le deschid  alternative si orizonturi mai largi de integrare socio-profesionala ulterioara. Acest lucru nu exclude preocuparea sistematica pentru o orientare  stiintifica, consecventa si profesionista. De fapt, domeniul orientarii scolare si profesionale este atat de larg incat toti profesorii pot aduce ceva nou fara a se repeta, dar nici atat de comun incat sa nu faca obiectul unei preocupari si specializari de sine statatoare. In plus, anumite fatete ale muncii nu pot fi transmise in cadrul unor ore comune de clasa; acestea presupun contacte  directe  si experiente nemijlocite cu oameni, materiale si activitati fizice.

Pe viitor, in masura in care activitatea de orientare scolara si profesionala capata un statut mai ferm, o consistenta sporita a activitatilor sale si o eficienta externa incontestabila, vor trebui introduse module de formare initiala in aceasta arie, cat  si in cadrul stagiilor de perfectionare a personalului didactic, desfasurate in cadrul Universitatilor de profil, Case ale Corpului Didactic sau prin cursuri pentru toti profesorii tinute de echipe itinerante care merg direct in scoli.

Activitatea de cercetare in domeniul orientarii scolare si profesionale vine sa acopere, in mai  mare  masura, aspectele  conceptuale ale acestui domeniu, tehnico-metodologice si evaluative.

Cultivarea preocuparilor tinerilor pentru achizitionarea unor categorii de baza  de competente  precum:  limbile  straine,  informatica,  cunostinte  matematice,  conducerea grupurilor, relatii cu publicul etc. se poate dovedi a fi avantaje serioase in arii profesionale din ce in ce mai largi.

Dupa cum se stie, parintii au un rol important in orientarea scolara si profesionala a fiilor lor. Experienta personala, aspiratiilor  lor  nerealizate,  anumite stereotipuri cu privire la munca etc. vor fi transferate sau impuse copiilor in planul constructiei carierei acestora. Pe de alta parte, aceasta realitate este si o sursa de conflict intre parinti si copii, profesori sau consilieri in cazul in care copilul are o alta optiune sau este sfatuit sa abordeze alta filiera scolar-profesionala decat cea spre care aspira parintii.

Implicarea  membrilor  comunitatii  in  consilierea  derulata  in  scoala  se  poate  dovedi extrem de benefica si instructiva pentru viitorii absolventi ai anumitor etape de scolarizare. Contactul nemijlocit al elevilor cu patroni, diferiti alti angajatori, manageri ai unitatilor de toate tipurile (economice, culturale, de servicii etc.), angajatii insisi, reprezentativi pentru anumite domenii profesionale etc. se vor dovedi experiente de comunicare inter-personala benefice pentru ambele parti ale pietei muncii: angajatori si viitori solicitanti de locuri de munca). Uneori sfaturile venite din partea acestora pot fi gresite sau unilaterale. Elevii pot invata  si din aceasta: cum sa alegi in cazul unor conflicte de interese, informatii sau de valori.

Rolul orientarii scolare si profesionale consta in:

- a  acorda celor  aflati  in  situatii  de  indecizie  cu  privire  la  viitorul  lor  scolar  si profesional informatii credibile, exacte si direct utilizabile, suport moral si emotional;

- a-i ajute pe tineri sa se adapteze cu mai mare usurinta la dinamica prezenta sociala si economica (pentru ca acestia sa nu fie obligati sa opteze pentru “munca la negru”, activitati economice  gospodaresti, sa emigreze sau sa presteze activitati comunitare sezoniere);

- a reduce presiunea emotionala a statutului de somer, deplasand atentia spre aflarea de solutii si alternative;

-  a pleda sau a face educatie antreprenoriala;

- a-i  ajuta  pe  tineri sa  se  auto-descopere  in  planul  resurselor lor intelectuale, abilitatilor, deprinderilor, capacitatilor,  aptitudinilor,  talentelor etc. ignorate, latente sau ne-exersate (de exemplu: simtul  limbii, capacitatea de invatare, de relationare sociala, de lucru in echipa, perseverenta, curiozitate intelectuala interna etc.);

- a-i sprijini pe toti solicitantii in demersul ameliorarii imaginii de sine (deteriorata in urma unor esecuri de integrare in piata muncii), pentru ca acestia sa nu accepte cu usurinta statutul de somer, sa nu simta vinovati de aceasta, frustrati sau nefericiti;

- a acorda o atentie si un sprijin special “grupurilor de risc”: persoanelor cu anumite forme sau grade de handicap, copiilor strazii, grupurilor minoritare religios sau etnic, fetelor, celor cu niveluri reduse de educatie sau formare profesionala etc.;

- a nu le da celor care apeleaza la serviciile consilierilor false sperante si asteptari, realismul si caracterul practic al consilierii trebuie sa fie prevalente;

- a combate stereotipurile social vehiculate cu privire la profesii (curate - murdare, banoase - prost platite,  de  inalt  statut social - degradante, rezervate anumitor clase sociale sau origini familiale etc);

- a oferi persoanelor informatii in stransa legatura cu interesele, aspiratiile, valorile si aptitudinile posibil a fi dezvoltate,

- a-i invata pe tineri ce si cum sa aleaga, a-i face liberi in alegerilor lor (pentru ca sunt in cunostinta de cauza);

- a reduce distanta dintre lumea scolii si cea a muncii, a scoate institutia educativa dintr-o izolare relativa fata de lumea profesiilor, practica relatiilor inter-umane si viata sociala, in general.

Societatea moderna, industrializata reprezinta contextul care a determinat necesitatea extinderii cunoasterii, a profesionalizarii, a democratizarii invatamintului si inclusiv a selectiei profesionale. Prin urmare, selectia profesionala a aparut din punct de vedere istoric inaintea consilierii scolare si profesionale. Dar intre selectia profesio­nala si consiliere scolara si profesionala exista nu numai deosebiri cronologice, ci mai ales de continut.

Astfel, selectia profesionala opereaza asupra unor subiecti care exercita deja o profesiune; are obiective economice predominante, fiind subordonata productiei;  urmareste cresterea randamentului imediat, si nu de perspectiva; accentul este pus pe profesiune, pe alegerea omului pentru o anumita profesiune.

Consilierea scolara si profesionala raspunde unor probleme de natura psihologica, pedagogica, morala, sociala mai largi; obiectivul specific al consilierii scolare si profesionale este psiho-diagnostic si psiho-pedagogic; imbina interesele individuale si sociale in cadrul unui sistem educational deschis si global; individul nu este considerat sclavul, ci stapanul meseriei; omul nu este egalizat cu forta sa de munca.

Consilierea scolara si profesionala este prin urmare mai complexa din punct de vedere al obiectivelor pe care le urmareste, dar si din punct de vedere al structurii sale. Astfel ea este alcatuita din doua componente:

- consiliere scolara;

- consiliere profesionala.

Consilierea scolara

Se realizeaza ptr elevii cu probleme scolare precum: absenteism, esec scolar, tulburari comportamentale si de conduita si se desfasoara in scoala prin colaborarea dirigintelui cu cadrele didactice sau cu profesorul consilier.

Premerge consilierii profesionale si parcurge doua perioade esentiale: la virsta scolaritatii si la 40 - 45 de ani, fiind in cadrul educatiei permanente cheia de bolta a invatamintului modern.

Consilierea scolara a fost definita in acest sens, ca actiunea de dirijare a copilului spre formele de invatamint care-i convin si care sint conforme disponibilitatilor si aspiratiilor sale in scopul de a-i dezvolta toate posibilitatile la maxim.

Modul in care se realizeaza consilierea scolara actioneaza nu numai la intrarea in scoala a copilului, ci in toate etapele scolarizarii, premergind si asigurind o eficienta integrare in viata social-economica.

Prima interventie de dirijare si consiliere se face in perioada prescolara. La sfirsitul gimnaziului are loc o consiliere scolara mai complexa insotita de forme de selectie in liceu (capacitate, testare nationala, admiterea in liceu). Pentru admiterea in invatamintul superi­or, exigentele devin si mai complexe si mai diferentiate.

Consilierea scolara are o importanta foarte mare si constituie un instrument socio-pedagogic si economic foarte important al societatii moderne. Ea se realizeaza in scoli, in laboratoare de consilie­re scolara, prin mass-media etc.



Consilierea scolara in conditiile societatii contemporane are in vedere asigurarea de sanse egale in formarea si dezvoltarea personalitatii. Tinindu-se seama de diferentierile obiective ale poten­tialului genetic psihic si intelectual ale indivizilor, dar si de deosebirile eforturilor depuse si a rezultatelor obtinute, consilierea scolara nu-si propune egalizarea performantelor elevilor. In acest context apare in mod obiectiv si necesar clasificarea si ierarhizarea elevilor in functie de valoarea, nivelul performantelor si eficienta pregatirii lor. In functie de necesitatile social-economice contemporane si de perspec­tive privind forta de munca si specialistii necesari, apare in mod obiectiv si selectia scolara si profesionala prin intermediul exame­nului-concurs, bazat pe competitie.

Dar consilierea scolara nu trebuie conditionata definitiv de selectia scolara. Consilierea scolara trebuie sä aiba in vedere selectia scolara pentru realizarea unei cat mai bune consilieri scolare si profesionale, constientizind elevii ca potentialul lor are un caracter polivalent.

Consilierea profesionala

Este centrata pe alegerea optima a profesiunii, pe valorificarea maximala a capacitatii persoanei prin calificare si profesionalizare si se realizeaza de obicei la liceu, facultate, locul de munca.

A fost determinatä la nivelul societatii de tendintele de meca­nizare, automatizare, cibernetizare ale economiei care au dus la nece­sitatea ridicarii, calificarii si specializarii profesionale.

La nivelul scolii, reformele invatamintului, care in esenta au condus la intilnirea dintre pregatirea teoretica si pregatirea practic-pro­ductivä, au raspuns necesitatilor economico-sociale.

Astfel, pentru a fi eficientä consilierea profesionala trebuie sä indeplineasca urmatoarele conditii:

- profesiunea trebuie inteleasa si tratata ca un mod de viata si un rol social, nu numai o ocupatie economica;

- modelul carierei trebuie privit din punct de vedere al psihologiei dezvotarii, si nu al psihologiei diferentiale. Aceasta inseamna ca in evolutia subiectului educational, formarea si dezvoltarea sa este obiectivul principal, si nu selectia acestuia pentru o anumita profesiune;

- asumarea conceptului de cariera ca fiind nu ascensiunea pe plan social, ci imbinarea mai multor ocupatii apropiate si integrarea lor unei cariere unice;

- principiul creativitatii trebuie sa fie principiul coordonator supe­rior al invatamintului;

- piatra unghiulara a adaptarii si integrarii socio-profesionale trebuie sä fie relatia complexa si dinamica dintre invatamint-practica si profesiune.

Pentru ca activitatea de consiliere scolara si profesionala sa-si indeplineasca obiectivele, este nevoie de organizarea si progra­marea acesteia, de unitate intre componentele sale: consiliere scolara si consiliere profesionala.

Consilierea scolara si profesionala reprezintä un sistem de educare-formare care se desfasoara in mai multe etape si care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa genereze si sa ofere permanent intr-un flux continuu si diver­sificat informatii despre scoalä si profesiune, despre schimbärile care apar si cerintele socio-economice adresate scolii;

- sa organizeze o colaborare eficienta, si nu formala intre profesori, elevi, parinti, intreprinzatori prin intermediul unor activitati comune (conferinte, tirguri de carte, de job-uri) si a deciziilor comune;

- sa initieze si sa realizeze actiuni care sa conduca la autocunoasterea subiectilor educationali, a capacitatilor personale ale acestora, dar si la cunoasterea profesiunilor;

- sa monitorizeze scoala in ceea ce priveste valorificarea potentia­lului cognitiv, afectiv, fizic, comportamental al elevilor;

- sä fie realizatä in cele doua etape normale de evolutie a persoanei: formarea initiara (in scoala) si formarea continua (educatia permanenta).

- sa se produca in ambele sensuri de la elev la profesiune si invers, de la societate la scoala.

Consilierea psihologica

Vizeaza problematica fenomenelor psihologice (anxietate, fobie, obsesie legata de situatii educationale, tentative de suicid). Consilierea psihologica se realizeaza in scoala, in familie, in cabinetul psihologic in centrele medicale.

Cu toate ca activitatea educationala este anterioara dezvoltarii stiintelor psihopedagogice, consilierea psihologica apare inaintea consilierii educationale. Dezvoltarea unor noi curente si scoli psihoterapeutice dupa anii 1950 a antrenat formarea de specialisti inruditi cu psihologii si anume consilierii.

Consilierea psihologica se adreseaza tuturor persoanelor normale, dar cu dificultati existentiale cu scopul refacerii echilibrului acestora cu mediul. Este realizata de absolventi ai facultatilor de psihologie, pedagogie si asistenta sociala. Metodologia aplicata este de natura psihologica specifica diferitelor curente si scoli psihologice si psihoterapeutice (psihodinamice, compor­tamentale, rogersiene etc.) In consilierea psihologica este implicat si inconstientul clientului prin mecanismele de transfer proiectiv catre eul consilierului. Acest tip de consiliere pune accentul pe cunoasterea clientului de catre psiholog cu scopul depasirii problemelor psihologice

Consilierea carierei

Este centrata pe alegerea si realizarea traseului optim de cariera al subiectului educational. Aceasta se desfasoara in liceu, facultate, locul de munca, cabinete specializate, cu ajutorul consilierului de cariera.

Incepind cu anii 1970, in S.U.A, conceptul de profesiune este inlocuit cu cel de cariera.

Donald Super a elaborat modelul carierei din punctul de vedere al psihologiei dezvoltärii, care se deosebeste de modelul profesiunii edificat din punctul de vedere al psihologiei diferentiale.

Cariera este caracterizata ca o succesiune de profesiuni, ocupatii, pozitii si functii in care se angajeaza o persoana in evolutia vietii sale active.

In intelegerea conceptului de carierä sint esentiale:

# determinarea biunivoca dintre cariera si persoana, potrivit schemei:

dinamica profesiunii

cariera < > persoana

dinamica persoanei

explicata de evolutia societatii si profesiunilor, de disparitia unor profesiuni si aparitia altora, pe de o parte si de evolutia persoanei pe parcursul vietii sale active sau chiar dincolo de aceste limite (elevi, studenti, pensionari);

 # cresterea rolului carierei in viata persoanei nu numai pe plan profesional. Cariera nu este numai un mod de a-ti cistiga existenta, ci si un mod de viata, un rol social;

# sentimentul implinirii de sine, al auto-implinirii este legat de rolul esential al muncii, al carierei in determinarea statutului social al persoanei.

In comportamentul vocational, Donald Super dezvolta concep­tul de sine, esential pentru alegerea vocatiei si pregatirea carierei. Teoria dezvolarii conceptului despre sine a fost influentata de cercetärile lui C. Rogers si C. Buller. Buller considera ca viata unei persoane este alcatuitä din patru stadii distincte:

- stadiul de crestere (pina la 14 ani);

- stadiul de explorare (pina la 25 ani);

- stadiul de mentinere (intre 25 si 60 ani);

- stadiul de declin (dupa 65 ani).

Consilierea educationala elaboreazä strategii de lucru diferentiate pentru fiecare stadiu de dezvoltare si evolutie a persoanei, inclusiv pentru stadiul de declin, in functie de particularitatile indivi­duale si de grup ale personalitätii manifestate in aceste perioade.

1.3 Caracteristicile consilierii

Daca am caracteriza consilierea educationala, am  observa ca prezinta trei caracteristici importante:

a)      tipul de persoane carora li se adreseaza

Consilierea vizeaza persoanele normale, ce nu prezinta tulburari psihice sau de personalitate, deficiente intelectuale sau de alta natura.

Consilierea faciliteaza, prin elementele pe care le presupune, ca persoanle in cauza sa faca fata mai eficient stresorilor si sarcinilor vietii cotidiene si astfel sa-si imbunatateasca viata.

b)      asistenta pe care o ofera si modelele pe care le are in arsenal

Consilierea poseda urmatoarele modele cu care opereaza: modelul educational si modelul dezvoltarii si nici intr-un caz un model clinic sau curativ.

Din acest punct de vedere, sarcina consilierului este de a invata persoana sau grupul consiliat, strategii comportamentale noi, sa le valorizeze potentialul existent si sa dezvolte noi resurse adaptative.

c) preocuparea ptr preventia problemelor ce pot impiedica dezvoltarea si functionare armonioasa a persoanei

Strategia de preventie consta in identificarea situatiilor si grupurilor de risc, in actiunea lor, inainte ca acestea sa aiba un impact negativ si sa declanseze anumite crize persoanelor sau grupului.

1.4 Obiectivele consilierii

In ceea ce priveste obiectivele consilierii educationale, ele pot fi diferentiate dupa criterii pedagogice in: obiective generale, obiective medii, obiective particular-operationale. Aceasta diferentiere este argumentata si de faptul ca procesul consilierii, adresindu-se persoanelor normale, vizeaza adaptarea-integrarea acestora, pe parcursul intregii vieti in medii si forme de activitate diferite.

Obiectivele generale au cel mai mare grad de generalitate, cea mai cuprinzatoare sfera de actiune si ar putea fi concentrate in formule ca: sustinerea si dezvoltarea capacitatilor de adaptare-integrare a persoanelor care solicita consilierea. F.P. Robinson recomanda in acest sens consilierea persoanelor care doresc sa atinga un nivel superior de viata, sa depaseasca anumite “obstacole” sau sa construiasca “strategii personale de viat”. Obiectivele generale ale consilierii educationale vizeaza subiecti educationali care vor sti sa-si edifice o evolutie educatio­nala de succes, o cariera profesionala.

Obiectivele medii, cu un grad mediu, de generalitate, se refera la prevenirea dezadaptarii si a izolarii persoanelor care se adreseaza consilierului.

Aceste obiective sunt specifice etapelor de maturizare a personalitatii, vizind dobindirea si valorificarea propriei independente, cu scopul integrarii personale si profesionale.

Obiectivele particular-operationale sint actionale, compor­tamentale si se focalizeaza pe rezolvarea problemelor de viata si educationale manifestate si acuzate de catre subiectul educational.

Pentru a fi in mod real operationale, este util sa le clasificam conform criteriilor Scolii de la Chicago in :

-      obiective cognitive;

-      obiective afective;

-      obiective psiho-motorii;

-      obiective volitiv-caracteriale.

Obiectivele cognitive ale consilierii – adoptand schema lei B. Bloom sunt:

- cunoasterea de catre subiectul educational a propriei perso­nalitati in relatie cu situatiile sale de viata, cunoasterea tempera­mentului, a inclinatiilor, aptitudinilor, a dominantelor caracteriale, a celor mai specifice modalitati reactive ale persoanei raportata la diferite evenimente ale vietii sale. Aceste obiective sint fundamen­tale pentru orientarea scolara si profesionala, pentru rezolvarea conflictelor interpersonale in scoala, familie etc.

Operationalizarea acestor obiective poate continua prin deri­avarea urmatoarelor obiective subordonate:

·  constientizarea evenimentelor din viata subiectului educational. Acest mecanism al constientizarii scoate problema din zona nebuloasa a neclaritatii cognitive, o subordoneaza constientului, o supune ratio­nalitatii, fiind un pas important pentru rezolvarea problemei;

·  conceptualizarea sau formularea „problemei educationale” in ter­meni cunoscuti, simpli, clari, in relatie cu alti termeni asemanatori;

·  intelegerea propriei persoane si a situatiilor de viata semnifi­cative. Intelegerea consta in stabilirea unei relatii echilibrate intre semnificatiile subiective si cele obiective ale „situatiilor de viata” si educationale;

·  analiza personalitatii proprii si a situatiilor sale de viata, desprin­derea elementelor esentiale si neesentiale ale acestora prin compa­ratie cu alte persoane sau “situatii de viata” si educationale;

·  sinteza si sistematizarea evenimentelor semnificative din viata consiliatului intr-un intreg, cu o anumita configuratie asumata;

·  evaluarea corecta a “problemelor sale de viata”, evitand supra­evaluarea sau subevaluarea, evaluarea consecintelor propriei activitati.

Obiectivele afective pot fi concretizate in :

- trairea echilibrata a situatiilor de viata educationala atit ca intensitate afectiva, cit si ca valoare predominant pozitiva a trairilor,

- autenticitatea trairilor subiectului educational, manifestarea acestor trairi asa cum sint ele si asumarea lor;

- prezentificarea sau invatarea modalitatii de a trai “aici si acum” in prezent a subiectului educational, nu in trecut, ca in psihanaliza;

- deconflictualizarea interna ca baza pentru rezolvarea conflic­telor interpersonale.

Obiectivele psiho-motorii, de conduita si nu numai de com­portament sint:

- independenta subiectului consiliat in raport cu evenimentele vietii, reprezentata prin situatia de a-si fi suficient sie insusi sau de a nu depinde de mediul fizic, social sau educational;

- spontaneitatea ca modalitate de actiune si raspuns la evenimentele vietii educationale traite, opusa atitudinii defensive sau agresive;

- eficienta propriei activitati, a rezultatelor acesteia, a conduitelor sale, a relatiilor cu altii.

Obiectivele volitiv-caracteriale pot fi conturate astfel :

- responsabilitatea in raport cu judecatile si actiunile intreprinse, dar si in ceea ce priveste angajamentele asumate in relatiile cu lumea externa, cu familia proprie, cu sarcinile educationale si profesionale;

- antrenarea capacitatilor decizionale proprii fata de propriile actiuni si interese in sensul ca este cea personala data este argu­mentata;

- increderea ca stare de suport moral, de incredere in sine, in pro­priile sale posibilitati de garantare a autorealizarii de sine, indepen­dent in ce forma, coroborata cu increderea in ceilalti;

- automotivarea, identificarea si dezvoltarea acelei constelatii motivationale generatoare de energie si succes.

Aceste obiective ale consilierii educationale nu actioneaza izolat, ci in interactiune, stimulindu-se si dezvoltindu-se reciproc. Punerea lor in actiune presupune antrenarea intregii personalitati in relatia ei specifica cu mediul socio-uman semnificativ, cu mediul educational.

Realizarea acestor obiective elaborate in procesul de consiliere prin colaborarea dintre consilier si subiectul educational constituie garantia unei stari de sanatate mintala optima, a unui comportament efi­cient, a unei integrari pozitive, concordante cu realitatea. Rezultatele vor fi reprezentate prin performantele inregistrate de persoanele formate si avizate in ceea ce priveste “modul de a fi” si de a actiona in lume, in relatiile interpersonale. Actiunea de consiliere nu reprezinta numai o “ordonare psihologica” a persoanei, ci si un anumit „model de organizare morala” a persoanei, fapt esential in integrarea pozitiva si de durata a acesteia in viata.

1.5 Etape si metode

In procesul consilierii este pusa in actiune inlantuirea fireasca intre : intrebare - raspuns - explicare - acceptare - interiorizare - decizie - exteriorizarea actiunii.

In sensul acesta, L. A Brammer si E. L. Shostrom mentio­neaza urmatoarele cinci etape ale consilierii.

1. INTILNIREA, desi este prima etapa evidenta in procesul consilierii, aceasta este fundamentala, deoarece de reusita acesteia depinde continua­rea relatiei consilier-client sau intreruperea acesteia. Pentru ca procesul consilierii sa continuie intilnirea, trebuie se fie :

- relaxata;

- placuta;

- deschisa;

- stimulativa;

- pozitiva;

- activa.

Primul contact dintre consilier si subiectul educational este benefic daca se poate situa sub semnul evenimentului pentru client. Clientul impovarat de problematica sa nerezolvata, se adreseaza consilierului intr-o stare de: confuzie, ambi­valenta afectiva, “ceata psihologica”, neincredere, disconfort psihic, nemultumire etc. Ca urmare, obiectivele primei sedinte de consiliere

constau in crearea unei ,atmosfere' diferite fata de incarcatura psiho­logica anterioara a clientului. Prin atitudinea generala a consilierului, prin gesturile sale de deschidere, prin zambetul cu care el intimpina clientul, prin tonul vocii sale cald, primitor se construieste o prima punte de comunicare intre cei doi. Subiectul trebuie:

- sa se simta liber;

- sa spuna sau sa nu spuna ceva anume sau ceva important;

- se se manifeste sau sa nu se manifeste;

- sa intrebe sau sa nu intrebe;

- sa raspunda sau sa nu raspunda.

In acest fel se “ancoreaz” clientul intr-o atmosfera calda, lipsita de constringeri care va ajuta sa-si dezvolte increderea in consilier si in consiliere. Totusi pentru ca prima sedinta sa se finalizeze si cu rezultate concrete, consilierul este eficient daca-si noteaza la sfirsitul sedintei sau intr-un moment favorabil in timpul sedintei:

- datele principale ale clientului;

- nume, prenume, virsta, clasa;

- familia

- prieteni;

- rezultate la invatatura;

- experiente semnificative pentru client.

Conditia esentiala pentru prima sedinta este aceea ca subiectul educational sa nu se simta anchetat ca la politie. Sedinta se incheie dupa 45 - 50 de minute, cind consilierul simte ca a „ancorat' subiectul educational, putind fi sigur ca acesta, va reveni.

„Ancorarea', desi este un termen psihoterapeutic, consideram ca este prima treapta in procesul insight-ului de patrundere de catre consilier in lumea consiliatului, cu acordul celui din urma.

2. CLARIFICAREA nu se realizeaza deodata printr-o discutie rationala si liniara intre cei doi parteneri ai consilierii sau in grupul de consiliere. Aceasta este sinuoasa, cu pasi inainte si inapoi, cu tatonari din partea, consilierului, der si a clientului, cu momente de blocaj sau de rezistenta.

„Rezistenta' este specifica psihanalizei si reflecta gradul de opozitie al inconstientului pacientului fata de procesul terapeutic si fata de psihoterapeut. Dar deoarece in procesul consilierii nu se antreneaza nivelul inconstient al clientului, “rezistenta' acestuia va fi mult diminuata. Specifica procesului de consiliere este stimularea constiintei subiectului educational, spre deosebire de psihoterapie, care in functie de soala careia ii apartine, se adreseaza si inconstientului. Clarificarea este etapa care se realizeaza prin mai multe sedinte de consiliere, doar in cele mai fericite cazuri ea se poate realiza printr-o singura sedinta.

Clarificarea are ea insasi mai multe subetape:

- identificarea problemei;

- formularea ei;

- stabilirea cauzelor problemei;

- descrierea consecintelor prezente si viitoare ale problemei;

- explicarea relatiei specifice problema–client–mediu.

Identificarea problemei este faza in care clientul, cu ajutorul consilierului, “descopera' problema sau „diferenta dintre starea curen­ta si starea dorita, diferenta care nu poate fi depasita spontan de catre client. In procesul “descoperirii' problemei sint identificate impre­una si obstacolele care stau in calea rezolvarii problemei: absenta informatiilor, asteptari nerealiste, conditii fizice, sociala . Dar pro­blemele, in functie de gradul lor de definire, au fost clasificate in :

- probleme bine definite

- probleme slab definite

Dupa gradul lor de specificitate, problemele au fost clasificate in:

- probleme generale

- probleme specifice

Dupe criteriul importantei, problemele pot fi:

- probleme minore

- probleme majore

Ca urmare, nu este suficienta identificarea problemei, ci si formularea, definirea si calibrarea acesteia. Aceasta poate fi considerata cea de a doua subetapa a clarificarii problemei. In aceasta subetapa se formuleaza datele problemei: cele de intrare (starea data), cele de iesire (starea dorita), cele de transformare (cum sa facem pentru ca starea data sa fie transformata in starea dorita).

Pentru ca datele de transformare sa poata fi formulate, este necesara parcurgerea urmatoarelor faze:

-  stabilirea cauzelor problemei;

-  descrierea consecintelor prezente si viitoare ale problemei;




- explicitarea relatiei specifice problema–client–mediu.

Fiecare dintre aceste subetape poate constitui obiectivul unei sedinte de consiliere. Daca problema este generala, ea poate constitui obiectul consilierii in cadrul orelor de consiliere. In cadrul orelor de consiliere se pot dezvolta atitudinile pozitive fata de problema, se pot dezvolta si invata modele generale de rezolvare a problemelor, se pot exersa abilitatile de rezolvare a problemelor.

REFLECTAREA

Psihoterapia si consilierea folosesc procedeul “oglinzii' sau al reflectarii prin care subiectul se proiecteaza in persoana psiho­terapeutului sau a consilierului, ca intr-o oglinda.

Daca in psihoterapie „reflectarea' are forme si denumiri specifice: transfer, proiectie, contratransfer – in functie de scoala si metodologia predominanta – in consiliere, “reflectarea” este mai simpla, putind fi manevrata mai usor.

Reflectarea in consiliere consta in exprimarea de catre consilier a ariilor cognitive si afective ale subiectului educational, in cuvinte, intr-un limbaj comun, pentru a-l ajuta sa constientizeze si sa-si “calibreze' starile: de exemplu „Se pare ca te simti', „Cu alte cuvinte, te simti', “Ceea ce simti tu cu adevarat este'.

Reflectarea are atit o componenta cognitiva, cit si una afectiva. Reflectarea gindurilor si a sentimentelor subiectului educational de catre consilier indeplinste atit functii cognitive, de cunoaste­, intelegere si calibrare a problemei de catre consilier, cit si functii afective de catharsis, constientizare si mobilizare afectiva pentru rezolvarea problemei de catre subiect.

Reflectarea reprezinta mecanismul psihologic prin care comuni­nrea se realizeaza in ambele sensuri, mecanismul de eficientizare a fenomenului empatic.

Empatia consilierului, capacitatea sa de a se situa in locul clientu­lui, de a se comporta „ca si cum', devin operationale prin antrenarea mecanismului de reflectare.

4. CONFRUNTAREA SAU REZOLVAREA PROBLEMEI

Poate fi cea mai dificila etapa din procesul consilierii, deoarece acum se desfasoara o adevarata “batalie' intre impulsuri, credinte, motive, atitudini, idei vechi si noi. De exemplu: „Pina acum am crezut ca parerea parintilor este cea mai importanta, dar', „Numai notele maxime erau cele care ma interesau, dar” , “Desi pina acum nu am avut incredere in mine'

In etapele anterioare a fost definita si recunoscuta problema iar in aceasta etapa se trece la rezolvarea ei. Gindirea divergenta, alternativa, euristica, schimbarea cadrului de referinta, asumarea responsabilitatii reprezinta mecanisme cognitive, afective si volitive active in etapa de confruntare si de rezolvare a problemei.

Procesul rezolutiv de rezolvare a problemelor are doua compo­nente: atitudinile fata de problema si abilitatile rezolutive care se formeaza printr-un proces de invatare sociala.

Bedell si Lennox identifica 7 principii ale rezolvarii de probleme:

  • Problemele sint naturale;
  • Majoritatea problemelor pot fi rezolvate;
  • Asumarea responsabilitatii pentru probleme;
  • Defineste problema inainte de a actiona;
  • Rezolvarea de probleme inseamna sa stabilesti ceea ce poti / nu poti face;
  • Solutiile trebuie selectionate in functie de abilitatile si cunostintele personale;
  • Rezolvarea problemelor presupune respectarea drepturilor personale ale celorlalte persoane.

Aceste atitudini in procesul consilierii educationale ar putea fi argumentate astfel:

Problemele sint naturale!

Aceasta reprezinta o atitudine rezolutiva stimulativa care vine intr-o opozitie evidenta cu atitudini inhibitorii cum ar fi:

- „Numai mie putea sa mi se intimple asa ceva';

-,,Niciodata nu am crezut ca poate sa mi se intimple asa ceva

- „Mereu am probleme'.

Acceptarea problemelor de catre subiectul educational ca pe ceva natural, ca pe ceva in firea lucrurilor, ca pe o cale de evolutie a vietii este o prima conditie a posibilitatii rezolvarii lor. Viata nu este statica; data o data pentru totdeauna, ea este dinamica, se schimba. Problema nu este decit modalitatea fireasca de evolutie si de manifesta­re a schimbarii.

Majoritatea problemelor pot fi rezolvate!

Atitudini negative anticipative „nu pot rezolva aceasta pro­blema', suprageneralizarea ,,niciodata nu voi putea fi ca', radicalizarea sau a vedea total fie in alb, fie in negru; de exemplu: “Asta e”! Am dat peste cap tot regimul' sint alte blocaje specifice gindirii negative care impiedica procesul de rezolvare a problemelor. Asa cum aparitia problemelor este fireasca, si rezolvarea acestora este fireasca. De altfel, fiecare „problema' contine in ea insasi rezolvarea ei.

Numai incercind sa rezolvi problemele, le poti rezolva; in acest proces se dezvolta sentimentul de competenta, de autoeficienta si de incredere in sine.

Asumarea responsabilitatii pentru probleme!

Consilierea scoate in evidenta specificul ei si prin faptul ca orienteaza subiectul mai mult decit psihoterapia spre asumarea responsabilitatii ptr. problemele proprii si pentru rezolvarea acestora.

Cu atit mai mult cu cit consilierea este de natura educationala, se adreseaza subiectilor in formare, iar asumarea responsabilitatii reprezinta unul dintre cele mai eficiente mecanisme de maturizare si dezvoltare a persoanei.

Defineste problema inainte de a o rezolva!

Exista tendinta la subiectii educationali „cu probleme' fie de a se “bloca' din cauza stresului creat de problema, fie de a actiona pripit. In procesul consilierii este eficient sa nu ne grabim la rezolvarea problemelor, atit pentru consilierul in formare, cit si pentru clientul sau. Consilierul incepator nu trebuie sa-i demonstreze clientului sau ca el detine solutia problemei. Mai eficient este ca acel care se antreneaza in activitatea de consiliere sa invete sa asculte clientul, sa comunice cu acesta, sa-i adreseze intrebari stimulative si sa descopere impreuna cu acesta solutia.

Rezolvarea de probleme inseamna sa stabilesti ceea ce poti sa faci si nu ceea ce nu poti face!

Subiectul educational poate fi invatat in procesul de consiliere sa se autocunoasca: ce temperament are si prin ce se manifesta el in conduita, ce abilitati si-a dezvoltat si cu ce rezultate s-au finalizat acestea, spre ce domenii de activitate este mai eficient sa te orientezi cu aceste disponibilitati. Stabilirea scopului, a obiectivelor activitatii sale se poate antrena in functie de aceste calitati ale subiectului educa­tional, si nu de lipsurile sale.

Solutiile selectionate in functie de abilitatile si cunostintele personale!

Selectarea unor solutii care depasesc abilitatile personale ale elevilor pot duce la esecul rezolvarii acestor probleme si la scaderea sentimentului de competenta. Subiectii educationali sint orientati de consilier pentru a invata sa reduca distanta intre posibilitati si asteptari si sa aleaga cele mai eficiente solutii.

Rezolvarea problemelor presupune respectarea drepturilor proprii si a celorlalte persoane!

Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile copiilor, 1989, prevede:

- Orice copil are dreptul la dezvoltare fizica si psihica armonioasa.

- Orice copil are dreptul de a-si exprima opiniile in toate chestiunile care il privesc.

- Orice copil are dreptul de a fi protejat impotriva violentei fizice si psihice si impotriva oricarei forme de maltratare.

- Orice copil are dreptul la educatie: educatia trebuie sa pregateasca copilul pentru viata, sa ii dezvolte respectul pentru drepturile omului, sa il  formeze in spiritul intelegerii si tolerantei.

- Orice copil are dreptul la protectia impotriva folosirii drogurilor.

- Orice copil are dreptul la protectia impotriva exploatarii sexuale, a abuzului sexual, impotriva prostitutiei si a pornografiei.

-Nici un copil nu trebuie supus unor tratamente crude sau degradante.

- Orice copil care a fost supus abuzului fizic si psihic are dreptul la refacere fizica si psihica si la reintegrare sociala.

Drepturile copiilor sint aceleasi pentru toti. Dar mai ales su­biectii educationali cu „probleme' au tendinta sa considere ca numai ei au probleme si ca aceasta situatie le ofera prilejul de a fi 'favori­zati'. Consilierul are rolul de a-i orienta spre recunoasterea si accep­tarea egalitatii in drepturi ale copiilor. Singura cale de rezolvare a „problemelor' proprii este respectarea drepturilor celorlalti.

„Beneficiul bolii', cum se numeste acest fenomen in psiho­terapie, sau „favorizarea' copiilor cu probleme in consiliere nu reprezinta solutii, ci blocaje in vindecare si respectiv consiliere.

5. INTERPRETAREA PROFUNDA

Consta in cautarea „motivelor' si a „mobilurilor' din inconstientul clientului care au determinat ca circumstantele vietii acestuia sa aiba caracterul de „situatii critice' carora trebuie sa le faca fata.

In aceasta privinta, consilierea se apropie mult de psihoterapie, dar ea este orientata mai cu seama in sensul instituirii unor masuri de protectie psihologica, de evitare a unor situatii critice de viata in raport cu posibilitatile persoanei, dar si cu continutul pulsional al inconstientului acestuia.

Relatia „sfatuitor — client' nu are insa numai un aspect exterior. Ea pune in actiune mecanisme complexe care antreneaza intr-o modalitate dinamica persoana clientului prin prezenta si interventia consilierului.

Prin mecanismele psihologice pe care le pune in actiune, consilierea se apropie mult de relatia psihoterapeutica. Aceste meca­nisme sint:

- transferul proiectiv de la client la consilier prin intermediul „problemei' sau intrebarii;

- transferul explicativ de la consilier la client;

- interiorizarea explicatiei;

- elaborarea deciziei de catre consiliat;

- re-proiectarea deciziei in exterior sau exteriorizarea ei.

Consecintele procesului de consiliere depind de interactiunea flexibila si creativa intre obiectivele, strategia construita de comun acord si partenerii acestui proces.

Consiliatul trebuie orientat in directia elaborarii solutiilor legate de viata personala, independent, evitandu-se formarea unei stari de dependenta fata de consilier.

Realizarea obiectivelor operationale de depasire a “obstacolelor”curenteale vietii de catre consiliat face posibila realizarea obiectivelor de nivel mediu si superior. Pregatirea persoanei pt. viata, formarea atitudinilor sale, dezvoltarea capacitatii de evitare a pericolelor, a “situatiilor limita” conduc la o mai buna sanatate mintala, la cresterea echilibrului sau psihic, la o mai buna adaptare – integrare a sa.

Metode de consiliere

Referitor la tehnologia consilierii educationale, aceasta este alcatuita din tehnici, metode, procedee, modalitati de lucru psihologice, sociologice, psihoterapeutice, de natura cognitiv-temperamentala de scurta durata. Specificul acestei tenhologii consta in caracterul ei creativ si activ-participativ. Astfel, fie ca se adreseaza lucrului cu un subiect educational, fie cu un grup sau cu toata clasa, cele mai eficiente metode, tehnici si procedee de consiliere educalionala, se clasifica astfel:

Metode:

1. observatia;

2. conversatia euristica;

3. problematizarea;

4. brainstorming-ul;

5. cooperarea;

6. psiho-drama;

7. dezbaterea in grupuri si perechi;

8. studiul de caz;

9. exercitii de invatare;

10. elaborarea de proiecte;

11. elaborarea de portofolii.

Tehnici:

1. activitati ludice;

2. completarea de fise de lucru si scari de auto­evaluare;

3. vizionarea de filme si comentarea lor;

4. completarea unor teste si imagini;

5. jocuri experimentale;

6. realizarea de colaje si postere;

III. Procedee

1. reflexia;

2. argumentarea;

3. desenul;

4. lista de probleme;

5. lista cu solutii;

6. ascultarea activa;

7. empatia;

8. acceptarea neconditionata;

9. congruenta;

10. parafrazarea;

11. sumarizarea;

12. feed-back-ul.

Metode de consiliere

1. OBSERVATIA este o metoda general valabila pentru cunoasterea, interventia si asistenta psiho-pedagogica. In procesul consilierii obser­vatia reprezinta metoda aplicata cu scopul facilitarii cunoasterii si autocunoasterii subiectilor educationali si a angajarii lor de catre consilier in autogestionarea propriei personalitati.

Pentru aceasta, consilierul pune in evidenta comportamentul non-verbal (privire, mimica, gestica) si paraverbal (prozodia, vocea etc.) al subiectului educational, ca si comportamentul sau verbal (cuvinte folosite, mesajul transmis etc.).

In procesul consilierii, se observa:

- asezarea subiectului pe scaun;

- starea sa de liniste sau de neliniste;

- numarul gesturilor facute si acordul sau dezacordul acestora cu limbajul verbal folosit (congruenta sau necongruenta);

- caracteristicile vocii, tremurul vocii, pauzele in vorbire;

- privirea subiectului educational: ocolita, directa, topica folosita, toate acestea in relatie cu problema, cu situatia si cu personalitatea de ansamblu a subiectului educational.

Pentru ca extrospectia sa fie eficienta, aceasta subforma de observatie trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

- consilierul sa determine fenomenul de observat;

- consilierul sa realizeze un mare numar de observatii;

- consilierul sa-si noteze observatiile pentru a disocia faptele de interpretarea lor;

- observatia sa se realizeze in conditii variate, in mod sistematic;

- observatia are rol de orientare, dar si de diagnostic;

- aceasta este atit directa, prin intermediul organelor de simt, cat si indirecta, prin intermediul comportamentului;

- desi observatia longitudinala poate fi utila prin informatiile pe care le ofera despre istoria de viata a clientului, observatia transversala este specifica procesului de consiliere.

Modalitatile sintetice de inregistrare a observatiilor prin documente ca: grila de observatie, protocolul de observatie, fisa psiho­pedagogica sau caietul dirigintelui sint cele mai recomandate instru­mente prin care consilierul poate colabora cu profesorii, cu dirigintele, cu alti factori responsabili de educatia clientului sau.

2. CONVERSATIA EURISTICA

Daca prin observatie constatam faptele (gesturi, privire, mimica, limbaj), prin convorbire confruntam aceste fapte cu relatarile personale ale clientului, ale subiectului educational, identificam moti­ve, aspiratii, trairi afective, interese.

Dintre toate tipurile de convorbire, discutia libera, interviul semistructurat ca si reflexia vorbita sint cele mai adecvate consilierii, deoarece pot fi adaptate la specificul acesteia.

Conditiile generale de eficienta a convorbirii se refera la:

- evitarea tendintelor de “fatada”, de a raspunde conform asteptarilor consilierului;

- sinceritatea intrebarilor, dar si a raspunsurilor;

- asigurarea unui climat de deschidere, incredere si empatie;

- notarea raspunsurilor semnificative imediat dupa incheierea sedintei de consiliere.

Conditiile specifice care asigura eficienta conversatiei in procesul de consiliere se refera la:

- tipul de intrebari folosite: inchise, deschise, justificative, ipote­tice, deschise ;

- preponderenta intrebarilor deschise.

S-a constatat ca cele mai eficiente intrebari sint cele deschise, in care clientul poate sa completeze “spatiile libere', cu propriile sale probleme (mecanismul proiectiei) si solutii (caracterul euristic).

Intrebarile inchise sint acele intrebari care conduc de cele mai multe ori la raspunsuri prin da sau nu. Aceasta tendinta atit de a formula intrebari, cit si de a oferi raspunsuri, este o modalitate facila de comunicare care dezvaluie o cantitate mica de informatii putind  duce    chiar la fragmentarea sau intreruperea comunicarii.

Intrebarile justificative (de ce?) sint intrebari riscante in consiliere deoarece au o conotatie de culpabilizare care este negativa si contraproductiva in procesul depasirii situatiilor de dificultate. In loc de a folosi interogatia „de ce?' se recomanda folosirea intrebarilor deschise de tipul: „Ai putea sa-mi descrii situatia X?', “Ce s-a intim­plat?', ,Povesteste! „Spune!'.

Aceasta intrebare „de ce?' conduce la o analiza care nu este de competenta consilierii, trimite subiectul in trecut in loc sa-l oriente­ze spre prezent si genereaza de cele mai multe ori atitudini defensive din partea interlocutorilor.

Intrebarile ipotetice sint utile pentru constientizarea consecin­telor pozitive sau negative ale unor actiuni si pentru propulsarea subiectului educational in prezent si mai ales in viitor (scopul consili­erii). De exemplu: „Cum ai vrea sa fii peste 4 ani?',,,Daca ai fi colega ta pe care o admiri, cum ai reactiona?'.

Aceste intrebari asigura subiectului educational o stare de confort psihic prin abordarea indirecta a unor probleme dificile, focali­zind consilierea pe solutia acestora.

Intrebarile deschise sint cele mai adecvate primelor etape ale consilierii, atit din punctul de vedere al consilierului, cit si al subiectu­lui consiliat.

Adresarea intrebarilor este o pricepere care se formeaza in timpul specializarii pentru activitatea de consiliere si se dezvolta in procesul consilierii.

Viitorii consilieri trebuie sa stie:

 Ce fel de intrebari sa adreseze subiectilor educationali:

- de cele mai multe ori deschise;

- inchise atunci cind consilierul are nevoie de o precizare, de lamurire pe care nu o poate obtine altfel;

- intrebarile inchise sa fie formulate astfel incit sa nu culpabilizeze;

- intrebarile ce sint orientate catre fapte;

- intrebarile cine sint orientate catre persoane;

- intrebarile “ar putea ” „Poate?' ofera cea mai mare flexibili­tate de raspuns;

- intrebarile „De ce?' provoaca adesea sentimente defensive.

Ce fel de intrebari sint de evitat:

- intrebarile lungi, complicate, multiple;

- intrebarile ce sugereaza raspunsul;

- intrebarile de tip “papagal“, de repetitie a intrebarilor anterioare;

- intrebari-interogatoriu.

Conversatia in procesul consilierii este euristica daca:

- consilierul isi propune in mod explicit sa “descopere“ impreuna cu subiectul educational „problema“ care face subiectul consilierii;

- consilierul angajeaza clientul pe planul intregii sale personalitati in identificarea, calibrarea si rezolvarea problemei - dupa modelul terapiilor scurte.

- consilierul orienteaza, ghideaza, sustine subiectul educational in procesul consilierii;

- strategia consilierii individualizata este elaborata pentru subiectul respectiv, situatia respectiva si problema respectiva;

- solutia adaptata este originala, acceptata si traita personal de subiectul educational.

3. PROBLEMATIZAREA

 Este una dintre cele mai adecvate metode ale procesului de consiliere. Aceasta metoda face parte din categoria metodelor pedagogice activ-participative, de predare-invatare-evaluare, prin care subiectul educational este situat de catre profesori in mod intentionat intr-un spatiu didactic conflictual cu scopul rezolvarii unor probleme educationale.

Caracteristicile generale ale metodei problematizarii sint:

- progresul cunoasterii prin intermediul conflictului de idei;

- mobilizarea subiectului educational spre rezolvarea problemei.

Problematizarea ca metoda pedagogica a fost definita ca o modalitate de a crea in mintea elevului o stare conflictuala, intelectuala, pozitiva, determina­ta de necesitatea cunoasterii unui obiect, fenomen sau proses sau rezolvarii unei probleme teoretice sau practice pe cale logico-matematica si (sau) experimentala.

Daca d.p.d.v. pedagogic problematizarea implica initiativa profesorului in crearea situatiei problematice, d.p.d.v. al consilierii, problema nu este creata de consilier. Problema exista, aceasta este a clientului care din proprie initiativa in cel mai bun caz se adreseaza consilierului pentru rezolvare.

Astfel, caracterul activ-participativ al problematizarii este crescut in procesul consilierii datorita initiativei clientului. Consi­lierul impreuna cu clientul sau are rolul de a formula problema, de a o calibra, de a elabora strategia rezolvarii ei si de a sustine aplicarea solutiei optime.

In pedagogie, conflictul ca nucleu al problematizarii este predominant cognitiv – el apare ca diferenta intre ceea ce elevul stie si ceea ce nu stie, intre ceea ce ii este cunoscut si ceea ce nu ii este cunoscut. In procesul consilierii, conflictul este mai complex, avind si o structura afectiva, una atitudinala, volitiva, comportamentala.  Obiectivele consilierii nu sint doar de natura cognitiva, ci si afectiva, volitiva si comportamentala.

In procesul consilierii se subliniaza mai mult caracterul benefic al conflictului. Realitatea umana si cea educationala in special nu este un spatiu liniar, lipsit de probleme si dificultati, ci unul prin natura sa proble­matic. Acest spatiu problematic este generator de probleme, de conflicte. In aceasta viziune, conflictul este benefic deoarece el nu este inteles doar ca sursa de dificultati, ci si ca mecanism de rezolvare a acestora. Starea conflictuala, desi este tensionata, fiind o stare de neliniste, ea este cea care poate fi dirijata de catre profesor sau consilier spre rezolvarea problemei – prin ceea ce se numeste managementul conflictului.

Managementul conflictului in procesul de consiliere are etape similare cu cele ale problematizarii:

- crearea sau alegerea tipului de problematizare;

- reorganizarea fondului aperceptiv, dobindirea de noi informatii si restructurarea datelor vechi cu cele noi intr-un nou sistem unitar cerut de rezolvarea tipului de problematizare;

- stabilirea variantelor informative sau actionale de rezolvare si alegerea solutiei optime;

- verificarea experimentala a solutiei alese.

Complexitatea „problemei„ in procesul de consiliere, durata mai mare a “problematizarii”, uneori 10-12 sedinte, determina caracterul euristic al acestei metode.

4. BRAINSTORMING-UL reprezinta o metoda de stimulare a creativitatii de grup, preluata din filosofia orientala si dezvoltata de psihologul Alex Osborn.

D.p.d.v. etimologic, brainstorming inseamna “furtu­na in creier”, ”asalt de idei”'. Conditiile esentiale ale acestei metode pot fi cu succes adaptate procesului de consiliere.



Grupul brainstorming este alcatuit din 3-12 membri, avind o structura optima intre 5 si 8 membri. Principiul brainstorming-ului

este ”aminarea criticii” care este inhibitoare, blocind procesul de ela­borare a ideilor si solutiilor.

Concret, se da o tema de cercetare care poate fi problema cu care se confrunta grupul respectiv, cu doua septamani inainte de sedinta propriu-zisa. In acest timp, membrii grupului mediteaza asupra acestei probleme. Intilnirea propriu-zisa se desfasoara intr-un spatiu placut si intr-un climat permisiv. Membrii grupului brainstorming se cunosc intre ei, se simpatizeaza si se apreciaza reciproc. Pot fi, de exemplu, elevi dintr-o clasa care au aceleasi pro­bleme (de invatare, de comportament etc.). In timpul sedintei de brainstorming, care dureaza 45 de minute - 1 ora, fiecare membru al grupului poate spuna tot ce ii trece prin cap, cu privire la problema respectiva. De asemenea, fiecare membru al grupului poate prelua o idee de la colegi, exploatind-o pina la ultimile sale consecinte. In timpul dat (45 – 60 minute) se elabo­reaza aproximativ 100 de idei. Scopul sedintei brainstorming este cantitativ, de a elabora cat mai multe solutii. De asemenea, specific procesului de consiliere este si catharsis-ul sau eliberarea de starea conflic­tuala negativa pe care o implica problema respectiva. La sfarsitul sedintei se poate alege o echipa de specialisti care sa selecteze cele mai bune solutii pentru a le aplica. In functie de marimea grupului, se alege un observator care va inregistra ideile si pe cei care le-au elaborat.

Brainstorming-ul este una dintre cele mai eficiente metode de stimulare a creativitatii de grup pentru rezolvarea prin cooperare a unor probleme comune sau individuale.

5. METODA COOPERARII

Cooperarea este modalitatea de a studia cu eficienta sporita o tema complexa, teoretica sau practica, in echipa sau in grup, imbinind particularitatile individuale ale membrilor grupului cu cele colective, sintetice ale grupului.

Aceasta metoda se bazeaza pe principiul ca omul este o fiinta sociala care se dezvolta plenar datorita influentelor benefice ale mediului socio-cultural.

Este o metoda de socializare, de dezvoltare a spiritului de grup si echipa, de invatare in grup, de antrenament. In procesul de consiliere, metoda colaborarii poate fi folosita cu intreaga clasa sau cu microgrupuri din clasa respectiva. In functie de tema respectiva, de caracteristicile psiho-pedagogice ale clasei/ grupului, se pot organiza grupuri omogene sau eterogene.

Metoda cooperarii, are o dinamica proprie de desfasurare:

  • stabilirea continutului activitatii:

 - tema;

- obiective;

- actiuni.

  • impartirea sarcinilor pe echipe si in cadrul fiecarei echipe;
  • discutarea rezultatelor obtinute in fiecare echipa in parte;
  • discutarea rezultatelor obtinute la nivelul intregii clase intre echipe;
  • verificarea experimentala a concluziilor, daca este cazul.

Metoda cooperarii in procesul consilierii presupune formarea la elevi a deprinderii de a se organiza pe echipe, de a-si alege coordonatorii, de a identifica obiectivele activitatii respective, de a elabora solutii in grup si de a le aplica.

6. PSIHODRAMA reprezinta una dintre cele mai complexe metode dc exploatare a functiilor compensatorii ale rolului si ale jocului de rol.

La mijlocul secolului XX, J. C. Moreno, studiind teatrul si psihologia sociala, a pus bazele psihodramei, definind-o ca ,,stiinta care exploreaza adevarul prin metodele dramei,,. Acesta considera psihodrama ca o „terapie in profunzime a grupului, terapia prin actiunea grupului, in grup, cu grupul si pentru grup„.

In procesul de consiliere nu se realizeaza terapia grupului in profunzime la nivel inconstient, ci se orienteaza fortele rationale cunoscute ale grupului spre rezolvarea unor probleme educationale. Psihodrama pune in evidenta caracterul benefic de mecanism in rezolvarea de probleme a jocului de rol. Psihodrama arata ca rolurile fiecaruia dintre noi au tendinta sa se rigidizeze, sa „inghete„ persoana in anumite structuri date.

Psihodrama consta in analiza rolurilor, in reconstituirea istoriei acestora, a conflictelor dintre roluri, intre sine si rolul social. Dinamica rolurilor constituie o forma de deconditionare, de reinvatare a rolurilor integratoare socializante.

Metodologia moreniana pune la dispozitia psihodramei princi­piul interactiunii active, al intercomunicarii verbale, dar si ectosemantice, al miscarii fintei umane in spatial tridimensional, viu si concret.

Metodologia moreniana are 3 mari obiective:

- cunoasterea pe cale dramaturgica a structurilor conflictuale;

- catharsis-ul (eliberarea de conflict);

- invatarea de roluri mobile prin deblocarea mecanismului de „inghetare„ a rolurilor.

In cadrul consilierii, psihodrama se poate adapta situatiilor concrete de natura educationala.

Astfel:

- echipa de terapeuti poate fi alcatuita din: psiholog sau consilier, asistent (profesor) si elev dupa principiul triadei tata, mama, copil;

- grupul de terapie, un grup de colegi, cu aceleasi probleme de invatare sau relationare, nu-si va propune vindecarea, ci identificarea unei solutii comune si aplicarea ei eficienta;

- structura procesului se desfaoara in mai multe secvente:

secventa 1 – se raporteaza la viata curenta a grupului din care pot fi selectate tamele si modul de participare a membrilor;

secventa 2 – se refera la punerea in miscare a grupului, alegerea prin adeziunea grupului a protagonistului (actorul principal), descrierea situatiei, prezentarea personajelor, alegerea unor alte euri ale actorului principal;

secventa 3 – Instrumentul de punere in valoare a conflictului este rolul. Acesta poate reflecta situatia reala, complementara, trecuta, prezenta sau viitoare a protagonistului.

Modurile de comunicare sint: verbal, nonverbal, mixt. Prin intermediul rolurilor se ajunge la actiune.

Jocul dramatic consta in monologul protagonistului, dialogul acestuia cu eurile sale, in conversatia sa cu consilierul.

Prin jocul de rol se poate pune in scena situatia reala, asemanatoare sau paradoxala pe care o traieste subiectul educational — client al procesului de consiliere.

Una dintre cele mai cunoscute modalitati ale jocului de rol este, „tehnica scaunului gol“. Aceasta se foloseste, in cazul unei relatii tensionate intre elev si unul dintre parintii sai. Se aseaza elevul in fata unui scaun gol si este stimulat sa isi imagineze ca in acest scaun se afla parintele sau, cu care este in conflict. Elevul este incurajat sa transmita acestui personaj intregul mesaj pe care nu l-a putut manifesta in relatia sa reala cu acesta, realizandu-se  un efect de exteriorizare, constientizare si clarificare a conflictului respectiv. Jocul de rol poate continua si cu schimbarea locului subiectului educational. El este indemnat sa se aseze in scaunul gol, in locul parintelui “incriminat“ si sa se manifeste „ca si cum“ ar fi acesta. Prin acest exercitiu de schimbare a locului, se antreneaza empatia elevului, capacitatea sa de „a vedea“ problema si din punctul de vedere al parintilor.

Astfel problema se calibreaza, isi dobindeste dimensiune reala, putindu-se ajunge la descoperirea solutiei si la rezolvarea ei.

Exercitiul se poate realiza numai in relatie cu profesorul-con­silier sau in cadrul unui grup de elevi care au aceieasi problema. Ei pot oferi la rindul lor solutii pentru scenariul respectiv sau chiar pentru “rezolvarea“ problemei care este obiectul consilierii.

7. DEZBATEREA IN GRUPURI SAU PERECHI

Dezbaterea este o forma complexa si eficienta de conversatie, care se caracterizeaza prin:

- anuntarea temei de dezbatere de catre coordonatorul dezbaterii;

- organizarea grupului sau a perechilor de dezbatere;

- desfasurarea propriu-zisa sau schimbul de pareri intre membrii grupului;

- stabilirea concluziilor.

Aceasta metoda se poate folosi cu intreaga clasa pe o tema specifica procesului de consiliere: fumatul, drogurile, familia, educatia sexuala etc.

In cazul unor teme sau subiecte mai speciale, dezbaterea se poate organiza in cadrul mai multor cupluri.

Pentru ca dezbaterea sa nu se transforme in “cearta“, deci pentru a evita caracterul conflictual ineficient al dezbaterii, este necesar ca dezbaterea sa indeplineasca anumite conditii:

- parerile enuntate sa fie insotite de argumente;

- cind un membru al grupului de dezbatere isi expune punctul de vedere, ceilalti asculta in mod activ;

- formularea unor concluzii clare si semnificative pentru membrii grupului de dezbatere.

8. STUDIUL DE CAZ este „o modalitate de a analiza, o situatie specifica, particulara, reala sau ipotetica, modelata sau simulata, care exista sau poate sa apara intr-o actiune, fenomen, sistem de orice natu­ra, denumit caz, in vederea studierii sau rezolvarii lui in raport cu nevoile inlaturarii unor neajunsuri sau a modernizarii proceselor, asigurind luarea unei decizii optime in domeniul respectiv”.

Se observa astfel caracterul predominant particular al cazului, dar nu individual. Un obiect, fenomen, proces sau o persoana pentru a fi caz trebuie sa fie tipice, caracteristice, repetabile pentru o anumita categorie de obiecte, fenomene, procese sau persoane. De exem­plu, in cazul procesului de consiliere educationala o tulburare de compor­tament cum ar fi intirzierea sistematica la ore, poate constitui obiectul unui studiu de caz, dar nu si o simpla intirziere la ore, care este doar un incident.

Metoda studiului de caz are o anumita dinamica proprie care consta in parcurgerea mai multor etape:

 - identificarea (modelarea, simularea) cazului;

- studiul analitic (cauze, relatii, rol);

- reorganizarea informatilor detinute,  obtinerea de noi infor­matii si organizarea lor intr-un ansamblu unitar;

- stabilirea variantelor de rezolvare si alegerea solutiei optime;

- verificarea experimentala a variantei alese inainte de aplicarea generalizata.

In procesul consilierii, identificarea tulburarii de comportament presupune elaborarea raspunsurilor la urmatoarele intrebari:

- ce fapte am observat?

- sint ele semnificative pentru persoana respectiva?

- sint repetabile?

- cind se produc?

- in ce conditii?

Descrierea unui caz real sau modelarea unui caz ipotetic nu este suficienta pentru studiul de caz. Studiul de caz are un caracter analitic, el solicita stabilirea cauzelor posibile, a relatiilor in care este implicat cazul respectiv.

Intirziere sistematica la ore poate avea cauze care tin de:

- elevul respectiv: “este somnoros';

- familia acestuia: il pune la alte activitati;

- anturaj: este angajat intr-un anturaj negativ, periculos sau alte cauze.

In functie de cauza sau cauzele fenomenului identificat, se reorganizeaza informatiile detinute sau se dobindesc informatii noi. Daca familia il solicita la alte activitati, se impun variante de rezolvare a problemei care implica si familia elevului respectiv. Dintre aceste, variante se alege varianta optima in functie de reactia familiei. De exemplu, atunci cind familia este informata despre consecintele negative ale intirzierii sistematice la ore a copilului, aceasta renunta la solicitarile suplimentare ale lui.

Acest studiu de caz demonstreaza necesitatea unei relatii complexe si biunivoce scoala-familie in solutionarea unei situatii educationale care a devenit un caz: intirzierea sistematica la ore.

9. EXERCITII DE INVATARE

In procesul consilierii educationale, consideram ca cea mai eficienta modalitate de definire a invatarii este cea de dobindire dirijata a experientei personale de natura preponderent educationala. Aceasta experienta personala poate fi de natura:

- cognitiva;

- afectiva;

- comportamentala;

- volitiv-caracteriala.

Dirijarea si orientarea subiectului educational in relatia de consiliere consta in antrenarea acestuia in procesul de formulare a intrebarilor cu privire la:

- CE informatii ii sint utile;

- CUM poate obtine aceste informatii;

- UNDE gaseste aceste informatii;

- modalitati de selectie ale acestor informatii;

- tehnici de retinere ale acestor informatii;

- formularea problemelor care il preocupa;

- definirea problemei, identificarea cauzelor posibile, conturarea solutiilor probabile, proiectarea rezolvarii lor;

- identificarea unor mecanisme comune de rezolvare a unor pro­bleme diferite.

10. ELABORAREA DE PROIECTE

Proiectul reprezinta o modalitate de anticipare, organizare si eficientizare a unei activitati. In procesul de consiliere elaborarea unui proiect de invatare, de petrecere a timpului liber, de rezolvare a unor conflicte, de cariera, de succes personal reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de realizare a acestor activitati.

Orice proiect parcurge etape general valabile ca:

- definirea proiectului

tip: de invatare, de timp liber, de calificare, de cariera;

caracteristici: de durata, obiective;

resursele necesare: materiale, umane, de timp, informatii, materiale, bani;

- realizarea proiectului (inceperea, desfasurarea, finalizarea, dificultati);

- evaluarea proiectului, care consta in raspunsurile la urmatoarele intrebari:

cine? - care se realizeaza atit prin procesul de autoevaluare, cit si prin evaluarea de catre specialisti;

cind se realizeaza evaluarea proiectului? pe parcursul desfasura­rii lui si la final;

cum? - prin obtinerea rezultatelor asteptate, dar si prin constatarea si depasirea esecurilor inevitabile;

Elaborarea unui proiect de cariera este mai specifica deoare­ce are in vedere anumite intrebari la care subiectul educational trebuie sa-si raspunda:

1. Ce inseamna cariera pentru mine?

- sensul vietii;

- o activitate prin care se obtin bani;

- un mijloc pentru intretinerea familiei.

2. Ce insusiri de temperament am ?

3. Ce aptitudini, abilitati, capacitati am ?

4.Care sint primele 3 interese ale mele?

5. Care sint primele 3 profesiuni care ar corespunde acestor interese si capacitati?

6. Exista dificultati majore in obtinerea calificarii sau profesio­nalizarii respective?

- a.

- b.

- c.

7. Care sint fortele proprii pe care pot sa ma bazez pentru depa­sirea acestor dificultati?

8. Cum ma poate ajuta familia?

- informatii;

- bani;

- relatii.

9. Cum ma poate ajuta scoala?

- informatii;

- sprijin.

10. Ce alti factori ma pot ajuta?

- prieteni;

- vecini;

- cunoscuti.

11. ELABORAREA DE PORTOFOLII

Portofoliul este una dintre metodele pedagogice moderne de evaluare. In functie de tipul de activitate evaluata, continutul porto­foliului este diferit. In procesul de consiliere, care este un proces de orientare-invatare, portofoliul nu are ca scop evaluarea personalitatii in sine, ci orientarea acesteia catre o mai buna autocunoastere, adaptare si integrare socio-educationala. Astfel fiecare elev, in procesul consilierii, ar trebui sa-si completeze portofoliul cu

- teste, chestionare;

- fise de lucru;

- fise de probleme;

- exercitii de autocunoastere si intercunoastere a temperamentului propriu, a caracterului, aptitudinilor, rezultatelor scolare obtinute, a domeniilor de activitate profesionala, a meseriilor, profesiunilor, a intereselor si aspiratiilor proprii.

Rolul consilierului este acela de a coordona activitatea de elaborare a portofoliului, de a pune la dispozitia elevilor cele mai adecvate metode si procedee de autocunoastere, de a furniza informa­tiile necesare despre anumite meserii si profesiuni, despre necesitatile economice ale societatii actuale, de a coordona interactiunea dintre familie, scoala, mass-media si societate.

Tehnici de consiliere

1. ACTIVITATI LUDICE

Jocul este mai ales pentru copii una dintre cele mai specifice modalitati de exprimare, antrenare si dezvoltare a personalitatii. Spre deosebire de invatare sau munca, care au scopuri si obiective bine determinate, jocul ofera un grad mare de libertate persoanei, de antre­nament functional si dezvoltare a personalitatii.

Pentru procesul de consiliere, jocul indeplineste functii specifice:

- de creare a unei atmosfere placute, relaxate, deschise;

- de dezinhibare a clientilor introvertiti, cu probleme de comunicare;

- de facilitare a relatiilor inter-umane;

- de manifestare a unor dificultati inter-relationale in mod indirect;

- de rezolvare a unor probleme educationale.

Exercitii de “incalzire”, care ar putea fi utilizate la inceputul oricarei ore de consiliere:

- Jocul cu portocala;

- Simbolul;

- Ionel a spus sa

- Ghicirea unui cuvint;

- Picasso;

- Increderea;

- Cutremurul;

- Oglinda;

- Bomboane;

- Surpriza;

- Zodiile;

- Desenul.

Pentru exemplificare, prezentam exercitiile:

Picasso: un voluntar deseneaza o figura abstracta pe tabla. Fiecare elev trebuie sa spuna care este semnificatia figurii pentru el.

Acesta este un exercitiu de proiectare a propriei personalitati, asupra unui produs exterior, prin intermediul caruia elevul isi exterio­rizeaza anumite preocupari dominante in acel moment, anumite probleme.

Bomboane : fiecare elev este rugat sa ia bomboane dintr-un bol; dupa ce elevii s-au servit cu bomboane, fiecare trebuie sa spuna atitea lucruri pozitive despre sine, cite bomboane a luat.

2 COMPLETAREA DE FISE DE LUCRU SI SCARI DE AUTOEVALUARE

Model de fisa de lucru ptr. rezolvarea de probleme (Baban, A )

Problema         cine?

ce?

unde?

Solutiile                       solutii posibile

                                    consecinte

Rezultatul                                concluziile

3. VIZIONAREA DE FILME SI COMENTAREA LOR

Filmele artistice cu subiecte semni­ficative pentru educatie precum “Domnului profesor cu dragoste” pot constitui una dintre cele mai profitabile modalitdti de consiliere a subiectilor educationali.

Dar filmul ramine mijlocul, si nu scopul in sine al consilierii. Pentru ca procesul de consiliere sa fie eficient, este necesar managementul vizionarii de filme: pregatirea subiectilor educationali pentru aceasta activitate, stabilirea obiectivelor urmarite, organizarea activitatii, dezbaterea propriu-zisa si elaborarea si valorificarea concluziilor. Alegerea filmului potrivit virstei si preocuparilor subiectilor educationali, antrenarea acestora in vizionarea de filme, personalizarea activitatii in asa fel incit elevii sa se simta vizati, sint citeva conditii ale eficientei vizionarii de filme.

4. COMPLETAREA UNOR TESTE SI IMAGINI

Rolul consilierului nu se confunda cu cel al psihologului care stabileste un diagnostic pe baza unei metodologii psihologice, ci este unul specific de orientare-invatare. Dar pentru ca el sa poata orienta subiectii educationali carora li se adreseaza, isi poate elabora un portofoliu de teste, chestionare, fise de lucru pe baza carora sa cunoasca personalitatea clientilor sai sau sa-i ajute sa se cunoasca mai bine. Testele de temperament, caracter, aptitu­dini, interese, valori, personalitate alese in functie de virsta subiectilor educationali dintre cele de circulatie mai larga, etalonate si validate sint instrumente utile ptr procesul consilierii.

Procesul consilierii remane unul euristic de descoperire a ”proble­mei educationale” si de elaborare a strategiei specifice de rezolvare a aces­teia impreuna cu clientul.

5. REALIZAREA DE COLAJE SI POSTERE

Reprezinta o tehnica de antrenare a subiectilor educationali in activitatea de cautare de informatii, sinteza acestora, prezentarea lor intr-o forma placuta si atractiva pentru diferite teme cum ar fi:

- Meseria sau profesia mea!

- Cum sa fii eficient in alegerea celei mai potrivite scoli?

- Adolescenta: calitati si defecte.

Fiecarui elev i se poate solicita sa elaboreze un colaj sau un poster – dupa ce invata cum se realizeaza – pentru o tema care il preo­cupa in mod deosebit. In felul acesta este stimulat sa devina personajul principal al procesului de consiliere, accentul deplasindu-se de pe consilier pe subiectul educational.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1289
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site