Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


IDENTITATEA COMPORTAMENTULUI SEXUAL AL INDIVIDULUI UMAN

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic


IDENTITATEA COMPORTAMENTULUI SEXUAL AL INDIVIDULUI UMAN

1. IDENTITATEA PSIHOSEXUALA, DE SINE SI SOCIALA A INDIVIDULUI UMAN   

Constientizarea sentimentelor de apartenenta a Sinelui prin forme specifice de proiectare si exprimare a sa, de identificare a structurilor proprii de personalitate formeaza complicatul proces de identitate a individului uman. Fara sa se suprapuna cu identificarea dar pe care o solicita in determinarea da, identitatea se formeaza si se dezvolta pe tot traiectul existentei individului uman, pe toata durata vietii, avand importantul rol de a sustine constiinta ca fundament al personalitatii si in cadrul ei constiinta de sine.

Stim ca identificarea – cu aport major in identitate – se prezinta ca un proces de structurare / restructurare a personalitatii, realizat in mai multe etape succesive: primara (0 – 3 ani), priveste prima copilarie in care imitatia comportamentala este nota caracteristica a socializarii; prescolara (cea de-a doua copilarie) si a scolarului mic (a treia copilarie) in ambele se formeaza Eul si Supraeul; dupa pubertate (dupa 14 ani) coincide cu afirmarea autonomiei si independentei persoanei, cand Eul se evalueaza in raport cu modelele culturale practicate sau intalnite, contribuind astfel la maturizarea constiintei de sine, devenind un sistem de aparare a Sinelui.

Plecand de la identificare, identitatea individului uman exprima si insoteste etapele vietii persoanei si priveste sentimentul de rudenie, de apartenenta la o familie, societate, profesie, cultura, etc. Astfel, prin acest proces se cauta sa se identifice ceea ce este specific, caracteristic sau propriu individului uman intr-o existenta data, pe de o parte, sa surprinda continutul invariant al naturii umane, pe de alta parte, diversitatea tot mai ampla ce rezulta din calitatea vietii si naturii umane. G.W. Allport (1981) in fata unei asemenea bogatii de aspecte elaboreaza conceptul de „proprium” prin care autorul pune accentul pe personalitate in detrimentul constiintei si pe care-l sustine prin urmatoarele dimensiuni constitutive: formarea simtului Eului corporal; constituirea sentimentului identitatii si a respectului fata de sine; intemeierea Eului; conturarea si manifestarea imaginii Eului; manifestarile reactiilor rationale ale eului; constituirea efortului personal centrat.

Problemele identitatii individului uman se amplifica. Secolul XX contureaza complexitatea teoriei dar si problematicii identitatii. E. Erikson (1959) sustine ca identitatea trebuie pusa in interdependenta cu dezvoltarea psihica de ansamblu a individului si o explica prin mai multe paliere, care in final corespund nivelurilor de dezvoltare psihica: stadiul de dupa nastere – se contureaza unele atitudini de incredere/neincredere fata de ce i se ofera, se dezvolta unele reactii dominante de aparare, a unor atitudini diferentiate, relatii preferate, etc.; perioada anala – apare initiativa, autonomia; prescolara si scolarizarii (pana la 12 ani) – se accentueaza harnicia si sarguinta impotriva inferiorizarii; pubertara si adolescenta – constientizarea eului, uneori confuzii de roluri; tineretea – dezvoltarea intimitatii (sexualitatii), formarea relatiilor interpesonale de prietenie, dragoste, etc; maturitatii – se dezvolta opozitia atitudinala dintre altruism – egoism; stari si atitudini controversate; batranetea – se traieste sentimentul realizarii/amaraciunii in raport cu reusitele sau esecurile vietii. Pe fiecare stadiu de devenire se structureaza permanent si dinamic identitatea individului uman, constiinta de sine.

Identitatea sexuala si psihosexuala sau sociala/psihosociala, am vazut in capitolele anterioare, are o determinare naturala, genetica, hormonala, care in plan societal se traduce prin genul individului care poate fi, in afara celor patologice, masculin sau feminin. Sexul noului nascut, deci sexul legal al copilului, se stabileste pe baza sexului genital extern care se edifica la sfarsitul lunii a V-a (cincea) de viata foetala, care deocamdata nu este optional, si se declara oficial la unitatile abilitate ale statului in cel mult 14 zile de la nastere, in baza configuratiei organelor genitale externe si se consemneaza in actul de nastere al copilului. Constiinta apartenentei la un sex – arata T. Stoica (1972) – respectiv sexul psihologic, se stabileste destul de timpuriu, la circa 18 – 30 de luni de la nastere, cand la copil apar unele manifestari specifice: erectia (determinari multiple), orgasmul, intalnit accidental; ceva mai tarziu (8 – 10 – 13 ani) apar jocurile sexuale, exhibitia organelor genitale, manevrari manuale, observarea si „studiul” organelor genitale si aparitia multor intrebari cu privire la: cum apare copilul? De ce baiat si de ce fata? Prin ce se deosebesc baietii de fete? etc. Dar in mod concret, practic erotismul este absent la varsta copilariei.

Un stadiu important in viata individului uman dar si pentru determinarea identitatii psihosexuale este stadiul vietii pubertare, care face trecerea de la copilarie la viata adulta; copilul nu mai este copil dar nici adult. Procesul este stadial si priveste dezvoltarea integrala a organismului uman, care in final se structureaza pe cele doua sexe, masculn sau feminin pe baza trasaturilor dobandite de catre fiecare sex in parte. Drumul spre adult este complicat si angajeaza intregul organism uman, cu mari variatii individuale, familiale, rasiale, cultural-sociale, iar debutul este situat, tocmai ca urmare a acestei diversitati, intre 10 – 17 ani. 

Identitatea sexuala si psihosexuala se contureaza tot mai mult incepand cu etapa prepubertara (10 – 12 ani), in care avem de-a face cu o crestere a organismului si cu o  particularizare a dezvoltarii organelor genitale, a Eului, a constiintei de sine, constiinta priopriei persoane, a individualitatii sale, a propriei existente fizice, psihice, sociale, a actelor, sentimentelor, gandurilor, motivatiilor, comportamentelor sale. La acestea se adauga rol – statusul persoanei, posedarea numelui si a prenumelui, conduitele si atitudinile sale, a unui tip de vestimentatie, in raport cu altii sau in structurile grupale la care acesta participa, cu o conotatie data si in functie de sex. Aceste aspecte capata continuturi noi in etapa pubertara cand are loc maturarea sexuala, dezvoltarea morfologica si functionala a organelor sexuale, saltul calitativ in identitatea sa psihosexuala: primul ciclu menstrual, la fete, primul ejaculat, in forma de polutie, la baieti. Dimorfismul sexual – dezvoltarea gonadelor, aparitia pilozitatiipubiene si axiale – modifica tensiunile si trairile psihice; apar comportamente determinate de constientizarea presanta a apartenentei de sex; preocupari diferite, atitudini, moduri de relationare cu alte persoane in raport cu varsta, sexul si statusul social al acestora; manifestari de simpatie, antipatie sau de indiferenta fata de parteneri; diferente in preferinte, aspiratii ca si in planul intereselor pe care le accepta dar le si practica; ca sa nu mai vorbim de marile acumulari intelectuale si morale, culturale, de operare cu simboluri si accentuarea gandirii ipotetico – deductive complexe; de amplificare a relatiilor interpersonale, si pe aceasta baza a afectivitatii, imaginatiei si creativitatii sale, care isi fac loc in cadrul contradictiei dintre maturizarea sa naturala si psihologica si existenta sa inca neautonoma, neindependenta. Aceasta stare contradictorie preseaza tot mai mult asupra individului uman, pe care o si depaseste treptat in functie de noile valori capatate in plan existential, odata cu noile roluri si statusuri dobandite: obtinerea cartii de identitate (buletinului de indentitate), aparitia manifestarilor de  nonconformism si teribilism (neblamate social), marcarea majoratului etc., care transforma structural ca si atitudinal, psihic si social individul uman.

In plan individual dar si la nivelul sexului vom sesiza ca baietii deodata se lungesc, cresc in inaltime, le apare, le mijeste mustacioara, au de-a face cu pilozitatea fetei si toracelui, inchiderea culorii parului, dezvoltarea organelor genitale, a musculaturii, a laringelui, a cartilajului tiroidian (marul lui Adam), aparitia secretiei hormonale si a instinctului sexual. La fete specific este rotunjirea bazinului, a soldurilor, inceperea dezvoltarii glandelor mamare, a sanilor, care iau forma conica, a organelor genitale interne si externe; apare pilozitatea vulvara, pubiana si axilara; apar menstrele, la inceput in cicluri neregulate dupa care se regleaza intregul mecanism; modificari ale vocii, ale mersului, practicand mersul gratios si uneori provocator. Cele trei momente ale acestei etape de viata – prepubertara, pubertara si adolescenta – chiar daca se manifesta inegal aspura dezvoltarii omului, ele contribuie la conturarea constiintei de sine, a identitatii psihosexuale si sociosexuale a individului uman, la aparitia si dezvoltarea instinctului sexual. Corpul este tot mai mult cultivat si pus in evidenta si devine o componenta fundamentala a eului, simbol al constiintei de sine si este folosit ca antemergatorul afirmarii propriului eu, al erotismului juvenil. Instinctul sexual este prezent si puternic orientat de atractia irezistibila a sexului opus; adolescentul simte tot mai mult nevoia unei prietenii, a primei dragoste, ca si a vietii sexuale.

Asadar, identitatea sexuala, psihosexuala a individului uman se constituie intr-o dimensiune a personalitatii si este pusa in evidenta de: sexul genital extern – fenotipic, sexul gonadic – capacitate de reproducere, sexul legal – cel declarat la nastere sau dupa operatia de transexualitate, sexul social – dat de statusul social (rol sexul persoanei), ca si de sexul psihologic – pus in evidenta de constiinta de sine constiinta identitatii sexuale, respectiv de constiinta eului, a eului organic ca si a eului psihologic, ca dimensiuni a constiintei indviduale, a constiintei de sine.

Identitatea sexuala/psihosexuala ni se infatiseaza ca o invarianta a componentelor naturale ale individului uman, genetica si morfologica, dar si a celor de esenta umana, psihologica, si sociala, care sunt in interdependenta, pentru ca ce este natural si psihologic este si social – sustine V. Pavelcu (1969) – dupa cum la om ceea ce este social este si natural si psihologic. Daca eul sexual se contureaza timpuriu (18 – 30 de luni – T. Stoica), cel psihosexual, respectiv constiinta propriului eu sexual se contureaza si se dezvolta la pubertate, incat identitatea de sine – componenta a identitatii sexuale si psihosexuale, ne apare ca un proces mai complex, dat de determinante naturale dar si de modelele culturale dobandite in plan social, cum se exprima imaginea de sine a individului, cum se percepe si se autoevalueaza pe sine: gen, infatisare, determinari/caracteristici individuale, relatii interpesonale, statusuri si roluri ale persoanei.

2. COMPORTAMENTUL PSIHOSEXUAL SI PARTICULARITATILE LUI        

            In sens general comportamentul individului uman priveste totalitatea faptelor, actelor, reactiilor – motorii, verbale, afective – prin care o persoana raspunde solicitarilor de ordin fizic, mental sau social lumii externe (P.Golu, 1981); el apare ca un traductor de atitudini – comportament virtual, de motivatii – ca suport energetic, de scopuri – ca modele mentale ce oreinteaza conduitele insului catre mediul sau, catre o alta persoana (grup); este latura interna a persoanei determinata de unele evenimente, fapte, actiuni, etc., reglate psihic, voluntar si constient; este o reflectare a rol – statusului persoanei, pentru ca individul uman in plan social, grupal ocupa o anumita pozitie din care decurg anumite obligatii si datorii, anumite sarcini sau functii care intr-un fel „prescriu” conduitele persoanei si care sunt asteptate de individ, sau pe care acesta le asteapta de la altii.

Comportamentul sexual nu se dezminte de notele generale ale comportamentului uman, se circumscie ca o componenta a acestuia in forma manifestarii persoanei in anumite situatii si conditii psihosociale concrete fata de o persoana de sex opus (sau de acelati sex). Este o dimensiune a individului uman, a personalitatii sale, determinat natural – biologic si psihologic – dar si social ca urmare a proceselor de socializare (inclusiv sexuala) a omului. Spre deosebire de alte tipuri de comportamente, comportamentul sexual – sustine  Grossman (1967) – este  incadrat in sistemul impulsurilor primare ale omului, cu precizarea ca acesta este necesar pentru conservarea vietii, iar lipsa lui este incompatibila cu viata normala. Acest tip de comportament apare – sustine St. Milcu (1966) – la om pe o anumita treapta de dzvoltare naturala, psihica si sociala a acestuia si in situatii sociale reale si se refera la seria complexa de raspunsuri directe ale persoanelor aflate in copulatie, fie heterosexuala, fie homosexuala (T.Stoica, 1972)

Dincolo de varietatea, de particularitatea realizarii comportamentului sexual, este de retinut faptul ca acetsa are la baza o motivatie, un ansamblu de mobiluri – trebuinte, tendinte, afecte, interese, intentii, idealuri – care sustine realizarea tipurilor de actiuni sexuale. Motivatia sexuala, ca sfera si continut – este mai bogata decat „instinctul sexual”, „impulsul sexual”, sau „libidoul”. Primul termen, instinctul sexual, include doar latura, componenta innascuta, cea naturala, si care automat se declanseaza in anumite conditii de mediu, in forma unui „reflex conditionat”. Al doilea termen, „impulsul sexual” este prea sarac in continut pentru ca exprima doar dimensiunea dinamogena a motivatiei comportamentului sexual. Al treilea termen – libidoul – priveste doar o anumita categorie de populatie, cea matura, adulta – sustine T.Stoica (1972). Dupa S.Freud libidoul reprezinta ansamblul pulsional instinctual, deci biologic, cu tendinta de descarcare a propriei tensiuni, descarcare traita si resimtita cu placere; este energia instinctiva cuprinzatoare, pulsiunile energetice vitale directionate sexual.

Motivatia comportamentului sexual are doua componente:

a.   O componenta dinamogena, innascuta, nedirectionala, care reflecta procesele, transformarile naturale ale omului, neurologice, neuroendocrinologice, creand potentialitati ale comportamentelor sexuale;

b.  O componenta „directionala” prin care se asigura orientarea normala, intr-o infinitate de variante, a comportamentului sexual, dupa cum poate fi o orientare patologica a comportamentului, respectiv dorita, asteptata sau intamplatoare, nedorita, agresionara. Ambele tipuri de directionari (normala sau patologica) ale motivatiei comportamentului sexual fiind determinate de continutul, de natura stimulului declansat sau de experienta individului (aspect dobandit in plan existential), de personalitatea acestuia (St. Milcu, 1969).

Asadar, motivatia comportamentului sexual – cu cele doua componente, dinamogena/energizanta si directionala/cantitativa – se formeaza prin interactiunea mai multor factori, a celor naturali, biologici, genetici (hormoni), cat si a celor sociali, dobanditi in experienta proprie de viata. Interactiunea acestor factori creaza starea de motivatie sexuala la un moment dat, care precede programarea si realizarea comportamentului sexual in toate secventele sale. Ea este un complex psihic determinat de existenta unor conditii organice, de actiunea unor stimuli externi si care in functie de experienta individului determina secvential raspunsuri in ce priveste copulatia partenerilor. Este adevarat ca la om studiul motivatiei ca si a comportamentului sexual este mai complicat datorita faptului ca dimensiunile naturale sunt preluate si socializate, sunt umanizate in procesele infinite ale educarii, ale socializarii omului, socialul dominand viata psihica; omul cu sentimentele sale de dragoste/ura care-l insotesc in comportament, poate realiza, refuza sau amana actul sexual, poate fi stimulat, rasplatit, incurajat pentru a-l realiza sau nu, dupa cum omul poate domina, agresiona, consola, mitui, dezarma, etc. in situatiile concret date pentru realizarea actului sexual. Un comportament sexual complet – ca reactie de raspuns la solicitarile legate de copulatie – este posibil in conditiile dezvoltarii dimensiunilor naturale, genetice, a structurilor hormonale sexuale care fac posibila copulatia si o experienta de viata acumulata de partenerii actului, experienta data de modelele culturale asimilate, invatate si practicate cu efecte benefice pentru coautorii actului, de manifestarea rol-sexului in aceasta relatie.

Raspunsurile in actul sexual, in copulatie, sunt particulare barbatului si deasemeni femeii. La barbat se parcurg fazele: excitatie si erectie – ca primele raspunsuri la stimul sexual de natura fizica sau psihica, apoi intromisiunea, copulatia propriu-zisa, timp in care se produce o crestere vasocongestiva a organelor genitale si o crestere a ritmului cardiac in raport cu cresterea tensiunii sexuale. Urmeaza faza de platou, preejaculator, insotita de cresterea ritmului cardiac si a starii congestive a organelor genitale. Se continua cu faza de ejaculare si orgasm; primul aspect se realizeaza prin eliminarea expulziva a lichidului seminal, iar al doilea aspect, orgasmul, este trairea unor senzatii paroxistice, de totala placere si eliberare din tensiunile acumulate, neuropsihic sau somatic. In sfarsit faza de rezolutie, respectiv decongestionarea peniana, diminuarea dimensiunilor penisului si revenirea lui la normal. La femeie, sustine T.Stoica (1972) – sunt trei tipuri, trei faze majore de raspuns sexual, de comportamente sexuale: abrupta, de excitatie, sau erectie clitoridiana si lubrefierea vaginala; faza de platou, cu o crestere a tensiunii sexuale si o vasocongestie lenta, dilatarea (in lungime si latime) canalului vaginal, facilitand capacitatea de fecundatie; faza orgasmului, caracterizata prin cresterea tensiunii miotonice (incordare musculara) in tot corpul printr-un spasm involuntar (contractie puternica involuntara), a contractiilor uterului si ale sfincterelor; accelerarea tensiunii arteriale, a ritmului respirator si trairea unei senzatii puternice de caldura care invadeaza intregul corp, impreuna cu starea paroxistica perceputa de femeie, de detasare de real si de plutire in fericire.