Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


MISCARILE SOCIALE - Caracterizarea miscarilor sociale

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
COMPONENTELE SISTEMULUI SOCIAL ORGANIZATIONAL
Despre gelozie
PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI. LOCUL SOCIOLOGIEI IN ANSAMBLUL STIINTELOR SOCIO-UMANE
INTERACTIUNEA ATENTA SI DEZVOLTAREA MINTII COLECTIVE
INTERACTIUNEA ATENTA SI DEZVOLTAREA MINTII COLECTIVE
FACTORII SI CONDITIILE VIETII SOCIALE
Campania sociala
TEORII PRIVIND ROLUL MASS-MEDIA IN SOCIETATE
STRATIFICARE SI MOBILITATE SOCIALA - Delimitari conceptuale
FUNCTIILE FAMILIEI: PUNCTE DE VEDERE SOCIOLOGICE SI PSIHOSOCIOLOGICE

MISCARILE SOCIALE



1. Caracterizarea miscarilor sociale

Miscarile sociale sunt actiunile unor persoane care s-au organizat pentru a promova o schimbare sociala sau pentru a rezista unei astfel de schimbari. Intr-o alta definitie, o miscare sociala este orice actiune sociala/ colectiva ce urmareste sa impuna schimbari – variabile ca importanta – in structura sociala si/ sau politica, apeland frecvent, dar nu in mod exclusiv, la mijloace neinstitutionalizate.

Miscarile sociale constituie fenomene de sine statatoare, vazute insa din perspective diferite:

-        in Europa au fost vazute mult timp doar ca o manifestare secundara, chiar un subprodus al conflictelor de clasa;

-        sociologia americana le integreaza in perspectiva mai cuprinzatoare a comportamentului colectiv.

Caracteristicile esentiale ale miscarilor sociale sunt urmatoarele:

·         au o dezvoltare procesuala. Astfel, unii autori (BLUMER, TILLY) au identificat patru etape in ciclurile lor de viata:

1.  aparitia. Ca reactie la o necesitate nesatisfacuta, un mic grup de oameni identifica problema si se mobilizeaza pentru actiune;

2.  asocierea – mai multi indivizi devin interesati de activitatile micului grup initial, i se asociaza, apare un mic grup conducator;

3.  birocratizarea­ – actiunea devine organizata; reguli, proceduri si roluri specializate; structura ierarhica (conducatori si adepti); organizatii, filiale etc;

4.  declinul – prin realizarea scopurilor, prin frictiuni interne, prin cooptarea liderilor de catre putere etc.

·         miscarile sociale au deci o ideologie, un ansamblu de idei care justifica o anumita organizare; ideologia poate avea diferite grade de coerenta, de claritate etc;

·         miscarile sociale dispun de o anumita tactica – activitati precise prin care se urmareste atingerea unui scop, inclusiv mobilizarea sprijinului simpatizantilor si castigarea unor noi adepti;

·         exprima deci un protest si sunt orientate spre schimbare sociala (inovatie sau restauratie);

·         nu au, cel putin la inceput si nu toate, un scop politic, fiind departe de telul cuceririi puterii in stat; orice miscare sociala este insa, intr-o anumita masura, politica si aceasta cel putin prin implicatii;

·         logica lor protestatara le poate duce la un conflict cu autoritatile publice;

·         recurg frecvent la modalitati de protest neinstitutionalizate.

2. Analiza miscarilor sociale

2.1. Factorii determinanti ai miscarilor sociale pot fi:

·         obiectivi: perimarea istorica a  unor forme de organizare sociala, agravarea disparitatilor sociale si a deosebirilor de interese, blocarea structurala care impiedica anumite categorii sociale sa-si satisfaca interesele; dezorganizarea sociala datorata unor conditii interne sau externe, crizele economice, politice sau culturale, deteriorarea conditiilor de viata s.a.;

·         subiectivi: nemultumirile sociale care apar din privarea relativa si din perceperea injustitiei sociale, accentuarea sentimentelor de frustrare, confuzie, neliniste, nesiguranta, difuzarea si acceptarea unor noi valori sociale, aparitia unor ideologii care justifica si directioneaza miscarile sociale etc.

2.2. Clasificare si analiza

·         Clasificarea se face dupa mai multe criterii:

®    sens: - miscarile ce urmaresc producerea unei schimbari;

-    miscari de rezistenta;

®    profunzime: - protestatare;

-   reformatoare;



-   revolutionare;

®    posibilitati de realizare a obiectivelor: -  cu obiective realizabile;

-       utopice;

®    influenta exercitata asupra dinamicii societatii: - utopice;

-       de rezistenta;

-       protestatare;

-       reformatoare;

-       revolutionare.

·         Miscarile utopice propun un contramodel ideal la organizarea sociala existenta. Unele modele utopice sunt creatia unor intelectuali ce reunesc in jurul lor un mic numar de indivizi care incearca sa transpuna in realitate idealurile utopice. Miscarile utopice au avut o raspandire mai mare in secolele XVIII si XIX. In a doua jumatate a secolului al XX-lea, ele s-au manifestat sub forma gruparilor de hippies, a unor comune si a unor secte religioase. Miscarile utopice nu reusesc sa se impuna ca modele de realizare a unei intregi societati; ele esueaza atat datorita conditiilor interne, inconsistentei modelelor propuse, impractibilitatii idealurilor lor, cat si datorita conflictelor puternice cu majoritatea valorilor si normelor societatii existente.

·         Miscarile de rezistenta se opun schimbarilor sau incearca sa elimine schimbarile intervenite. Ele pot lua forme diverse: de rezistenta la introducerea unor schimbari sau fata de o schimbare deja introdusa; de rezistenta fata de o schimbare care este in consens cu dezvoltarea sociala sau fata de o schimbare care conduce la regres social sau la dezorganizare sociala.

·         Miscarile protestatare exprima o pozitie, o atitudine, un refuz fata de ceea ce este acceptat sau institutionalizat intr-o societate. Ele pot fi intalnite in multe domenii: moral, politic. Miscarile protestatare apar in jurul unor personalitati marcante. Ele constau in declararea formala si publica a opozitiei, ostilitatii, refuzului in raport cu o anumita stare de lucruri si actioneaza dupa un sistem propriu de valori, dar care nu este impus celorlalti. Aceste miscari sociale nu urmaresc programatic reforme importante, nici revolutii. Prin ele nu este afectat sistemul politic dintr-o societate. Ele actioneaza asupra conduitelor, valorilor, ideologiilor si asupra relatiilor dintre individ si colectivitate.

·         Miscarile reformatoare apar pe o stare de nemultumire fata de situatia existenta si se manifesta atunci cand grupurile care se gasesc in aceasta situatie pot actiona fara a suporta consecintele represiunii, cand au posibilitatea sa se exprime si sa se manifeste liber si cand actiunea lor nu vizeaza aspectele esentiale ale sistemului politic existent. Miscarile reformatoare urmaresc realizarea schimbarilor dorite pe cale legislativa sau prin schimbari in sistemul institutional. Din aceasta categorie fac parte cele de reforma a justitiei, feministe, ecologiste, antinucleare, cele vizand liberalizarea relatiilor sexuale. Miscarile reformatoare trec prin mai multe etape: aparitia starii de nemultumire; constientizarea situatiei si discutarea ei; aparitia unor grupuri formale cu scop, in care se discuta rezolvarea problemelor; formularea ideologiei si institutionalizarea ei; folosirea organismelor create pentru rezolvarea situatiilor definite in etapele anterioare; birocratizarea si, posibil, inchistarea miscarii. Miscarile revolutionare sunt schimbari radicale ale sistemului social. Ele sunt determinate de adancirea contradictiilor structurale si functionale din cadrul intregii societati. Miscarile revolutionare isi propun schimbarea ordinii existente si, in consecinta, sunt supuse represiunii din partea fortelor care apara aceasta ordine. Ele sunt orientate de ideologii clar formulate si sunt puternic institutionalizate (organizatii, partide, publicatii, statute). In cadrul lor, un rol important il detine revolutia politica. Ele sunt, in acelasi timp, distructive si constructive: distrug vechile relatii sociale, vechiul aparat de stat, inlatura anumite valori si norme sociale si instituie noi sisteme de valori si conduite, noi tipuri de relatii sociale, noi forme de organizare sociala, noi institutii sociale. Revolutia este un proces de schimbare de lunga durata, ritmul si intensitatea schimbarilor fiind diferite de la un subsistem la altul.

3. Teorii privind geneza miscarilor sociale

Posibilele cauze multiple ale miscarilor sociale ca si varietatea acestora au condus la constituirea mai multor teorii privind geneza miscarilor sociale. Unele dintre ele explica, mai mult sau mai putin, si dinamica multumirillor si/sau comportamentul colectiv in cadrul miscarilor sociale, astfel ca asupra lor vom reveni in paragraful urmator.

De asemenea, datorita dublei perspective asupra miscarilor sociale (cea europeana si cea americana) o serie de aspecte referitoare la comportamentul colectiv – existente in teoriile sociologice americane referitoare la fenomenul studiat – au si valente explicative privind geneza miscarilor sociale.

·         Teoria privatiunii (MORRISON). Miscarile sociale se produc cand un numar relativ mare de indivizi se simt privati de ceea ce cred ei ca este necesar pentru bunastarea si fericirea lor.

·         Teoria societatii moderne urbanizate si industrializate (KORNHAUSER). Miscarile sociale apar din cauza izolarii sociale si a sentimentelor de alienare traite de multi oameni in societatea moderna urbanizata si industrializata.

Aceste stari sunt compensate prin asociere, sentimentul de apartenenta la grup fiind la fel de important ca si scopul miscarii sociale.

·         Teoria tensiunii structurale (SMELSER). Miscarile sociale apar in conditiile existentei a sase factori:




1.  utilitatea structurala – efectul posibil util derivat din reusita;

2.  tensiunea structurala – o conditie sociala pricinuita de tensiuni in cadrul societatii;

3.  dezvoltarea si raspandirea unei explicatii poate coagula oamenii in jurul sau (poate deveni o “ideologie”);

4.  factori precipitanti – un eveniment aparent sau in mod real necauzal poate determina actiunea grupului respectiv;

5.  mobilizarea pentru actiune;

6.  permisivitatea controlului social din partea puterii.

·         Teoria mobilizarii resurselor (McMARTY, ZALD). Miscarile sociale apar ca reactie la privatiune si la tensiunile structurale doar atunci cand resursele necesare pentru a sustine miscarile respective exista si sunt organizate si folosite eficient.

4. Comportamentul colectiv in cadrul miscarilor sociale

Comportamentul colectiv este un tip de comportament ghidat de norme create de participanti, in mod frecvent divergente fata de cele general acceptate social. In cadrul miscarilor sociale, al altor fenomene sociale, comportamentul participantilor capata caracteristici specifice si se desfasoara dupa o dinamica specifica. Conotatiile conceptului de refera, principial, la dinamica participantilor, la modalitatile lor de actiune in grup, incepand cu comportamentele colective neorganizate (spontane) si terminand cu cele bine structurate – miscarile sociale.

Clasificarea comportamentelor colective se face dupa mai multe criterii (MILLER):

·         comportamente colective in viata cotidiana:

-         zvonul;

-         opinia publica;

-         isteria de masa si panica;

-         moda;

·         comportamente colective si amenintari la adresa ordinii sociale:

-         migratii;

-         dezastre;

-         rascoale, razmerite;

-         proteste sociale (miscari sociale);

Participantii alcatuiesc o multime:

-         intamplatoare (formata in mod spontan);

-         conventionala (participantii s-au adunat pentru un scop precis, dar il urmaresc ca indivizi);

-         expresiva (participatii s-au agregat in jurul unor evenimente cu incarcatura emotionala);

-         activa (poate deriva din una din cele de mai sus – o adunare agitata de indivizi care deseori isi revarsa emotiile puternice si, de asemenea, actioneaza impotriva a ceva considerat “rau”);

-         protestatare (conventionala si activa).

Aceasta clasificare este specifica sociologiei americane care nu considera decat diferenta de intensitate si/sau organizare dintre diferite fenomene sociale. Exista insa o diferenta de calitate intre comportamentul oamenilor referitor la moda si cel din cadrul miscarilor sociale realizate in jurul unor ideologii, scopuri sociale etc.



Pot fi astfel identificate mai multe orientari in studiul comportamentelor colective:

-         perspectiva emotionalitatii sporite si a contagiunii sociale (LE BON, PARK si BURGESS, BLUMER s.a.);

-         comportamentul colectiv ca raspuns adaptativ la situatiile noi si ambigue (TURNER si KILLIAN);

-         un raspuns la destructurarea sociala (conflict social, miscare sociala) (BLUMER, SMELSER).

Teorii referitoare la dinamica multimii

·         Teoriile contagiunii. LE BON (1895) analizeaza caracteristicile multimii si legile actiunilor acesteia; emotiile starnite de situatie sunt contagioase. PARK si BURGESS (1921) dezvolta o teorie psihosociala inrudita, insistand asupra dimensiunii creatoare a unui comportament colectiv si asupra fazelor acestuia: faza de agitatie sociala, faza miscarilor de masa, adaptarea sau transformarea.

·         BLUMER este mostenitorul tezei contagiunii, chiar daca recurge la formularea aparent sofisticata de “reactie circulara”, in virtutea careia “indivizii isi reflecta reciproc modul de a simti si, astfel, il intensifica”. Bineinteles, reactia circulara se aplica cu prioritate formelor elementare ale comportamentului colectiv, si nu manifestarilor lor complexe, cum sunt miscarile sociale, dar continua sa se mentina un contrast puternic intre “interactiunea interpretativa” care, din aceasta perspectiva, guverneaza relatiile sociale obisnuite si modurile de interactiune presupuse de o miscare sociala, cel putin in primele sale manifestari.

·         Pe de alta parte, BLUMER ramane fidel unei istorii naturale a miscarilor sociale:    intr-adevar, el expune ideea ca o miscare sociala ar cunoaste intr-un anume fel o “cariera”, cu etape bine definite ce ar putea sa o conduca de la agitatia sociala (stadiul 1) la institutionalizarea (stadiul 4), trecand prin exaltarea populara (stadiul 2) si formalizare (stadiul 3). Atentia sa este atrasa mai mult de mecanismele ce permit dezvoltarea si organizarea unei miscari decat fazele propriu-zise, dar observatiile sale raman tributare unui model sau mai degraba unei metafore a cresterii ce naturalizeaza intr-un fel evolutia unei miscari sociale si impiedica recunoasterea caracterului adesea greu previzibil al cursului sau.

·         Teoriile convergentei. Acestea postuleaza faptul ca, principial, comportamentul multimii rezulta din actiunile unor indivizi cu aceeasi stare de spirit atrasi intr-o situatie si care actioneaza datorita acestei asemanari.

·         MILLER si DOLLARD (1939) analizeaza comportamentele agresive observabile la multimi drept raspunsuri la o frustrare existenta, mergand pana la a postula o relatie de echivalenta intre gradul de frustrare si intensitatea agresiunii. In felul acesta, ei propun o alta imagine si o alta interpretare a fenomenelor de multime: atentia nu mai este centrata pe sugestie si mecanismele sale, ci pe activarea unor predispozitii comune. Argumentul folosit nu este construit in jurul temei contagiunii, ci in jurul temei convergentei, adica a comunitatii de experiente traite de catre membrii unor anumite categorii sociale – de pilda, albii saraci din sudul Statelor Unite – ce ar avea intr-un fel ca rezultat pregatirea acestora pentru actiuni colective de tip agresiv

·         O alta varianta a “teoriilor convergentei” se constituie in jurul notiunii de frustrare relativa si incearca sa explice din acest unghi multiple forme de violenta colectiva. Frustrarea colectiva nu depinde in esenta de situatia obiectiva, ci mai degraba de perceptia pe care o au oamenii despre ea. Mai precis, ea se recunoaste prin “perceptia de catre actorii sociali a unui decalaj intre asteptarile lor privitoare la unele bunuri valorizate si capacitatea lor de a le obtine”. Se disting trei forme principale de frustrare relativa:

-         prima, caracterizata printr-o capacitate scazuta de a satisface asteptari stabile, este frecventa in societatile traditionale si, in felul acesta, marginala;

-         cea de-a doua, identificabila prin asteptari mereu mai mari, fara o crestere paralela a nivelului de satisfacere efectiva, este adesea intensa in societatile ce se confrunta cu nenumaratele provocari ale modernizarii, dar poate, la modul general, afecta si grupuri defavorizate, refuzand excluderea lor efectiva in numele unor revendicari egalitare;

-         in ceea ce o priveste pe a treia, definita printr-o sporire accentuata a distantei dintre satisfactii, ce par sa cunoasca un regres brutal si clar, si asteptarile ce par sa sporeasca, dupa o perioada relativ lunga de crestere paralela a ambelor

·         Teoria normei emergente. Comportamentul colectiv poate fi explicat prin norme sociale care apar din interactiunea participantilor intr-un eveniment colectiv. TURNER si KILLIAN insista asupra continuitatii dintre comportamentele de multime. Exista o trasatura esentiala, comuna celor doua ordine de fenomene: ambele sunt reglementate de norme. Dar caracteristica specifica comportamentului colectiv consta in noutatea normelor sau, cel putin in specificitatea lor strans legata de situatie, datorita inadecvarii normelor existente si chiar, in buna masura, eliminarii lor intr-un context prost definit. In consecinta, teoria urmareste cu prioritate elucidarea mecanismelor si etapelor in virtutea carora o regula noua sau speciala ajunge sa fie recunoscuta si acceptata ca baza a unui raspuns coordonat. Intr-o colectivitate normele reprezinta pentru membrii sai repere de comportament si o sursa de identificare, iar structura sa, departe de a di rigida, este alcatuita din relatii variabile intre un grup de comanda, in care liderul  carismatic nu se impune intotdeauna in fata liderului administrativ sau chiar a intelectualului ce elaboreaza justificarile ideologice, si categorii de partizani a caror eterogenitate fata de obiectivele propriu-zise ale miscarii, si nu numai in termeni de caracteristici obiective, este un fenomen important.

·         Teoria mobilizarii resurselor. In aceasta orientare cercetatorii sunt preocupati, asa cum am anticipat, de procesele de mobilizare, ale carei conditii isi propun sa le puna in evidenta, probabil datorita faptului ca sunt mai constienti de obstacolele pe care le pot intalni. Ei sunt de asemenea foarte sensibili la importanta organizatiilor in aparitia si dezvoltarea miscarilor sociale, in timp ce abordarile anterioare, dominate de imagini ce privilegiau declansarea spontana, aveau tendinta de a neglija acest factor. In sfarsit, dubla insistenta, semnalata deja, asupra rationalitatii angajarii in actiunea colectiva si asupra dimensiunilor propriu-zis politice ale miscarilor sociale ajunge la afirmarea unei continuitati intre comportamentele institutionalizate, in special in domeniul politic, si cele adoptate de catre participantii la miscarile sociale.

Miscarile sociale, in forma lor avansata, constituie un factor de schimbare sociala.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1894
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site