Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


RELIGIA - TIPURI DE RELIGII

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SOCIETATEA - portretul noii ere
Aspecte esentiale pentru intelegerea proceselor de grup
Discriminare si minoritate
ANALIZA FENOMENULUl DE VIOLENTA IN FAMILIE
CUM SA ABORDEZI FEMEILE
STATUT SI ROL - ELEMENTE ALE STRUCTURII SOCIALE. TIPURI DE SOCIETATI
RELATIA DINTRE PERSONALITATEA PARTENERILOR SI FORMELE CASNICIEI
VEDDISMUL - CULTUL
Abordarea sociologica a familiei
Sanatatea vietii sexuale. Tulburarile psihosexuale

RELIGIA

CONCEPTE DE BAZA

DEFINIREA RELIGIEI



Ce nu este religia • Ce este religia

TIPURI DE RELIGII

Totemism si animism • Iudaism, crestinism si islamism • Religiile din Extremul Orient

TEORII DESPRE RELIGIE

Marx si religia • Durkheim si ritualul religios • Previziunile lui Durkheim legate de schimbarea religioasa

• Weber si religiile lumii

• Evaluare

TIPURI DE ORGANIZATII RELIGIOASE

Weber si Troeltsch: biserici si secte

• Becker: confesiuni si culte

• Evaluare

GENUL SI RELIGIA

Imagini religioase • Femeile in organizatiile religioase

MISCARILE MILENARISTE

Adeptii lui loachim • Dansul spiritelor

• Natura miscarilor milenariste

EVOLUTII ACTUALE IN RELIGIE: REVOLUTIA ISLAMICA

Dezvoltarea credintei islamice

• Islamismul si Occidentul • Raspandirea miscarii de renastere islamismica

• O confruntare intre civilizatii?

RELIGIA IN MAREA BRITANIE

RELIGIA IN STATELE UNITE

Diversitatea religiei • Fundamentalismul crestin • „Biserica electronica'

CONCLUZII: RELIGIA, LAICIZAREA SI SCHIMBAREA SOCIAL

REZUMAT

LECTURI SUPLIMENTARE

TERMENI IMPORTANTI

La lumina zilei si in intunericul noptii, Domnul nu te-a parasit si nu te-a renegat. Viata de apoi e mai plina de recompense decat cea de-acum. Vei fi rasplatit prin ceea ce Domnul iti va da. Nu te-a gasit El oare singur pe lume si ti-a dat un adapost? Nu ti-a descoperit El oare greselile si te-a indreptat spre calea cea dreapta? Nu te-a gasit El oare sarac si te-a imbogatit? De aceea nu face rau celui orfan si nu alunga pe cel sarman. Ci lauda bunatatea Domnului tau.

Acest pasaj din Scriptura ne ofera o perspectiva edificatoare asupra influentei pe care o exercita religia asupra vietii oamenilor, de mii de ani incoace. Dumnezeu se ingrijeste de fiecare dintre noi, afirma Scriptura, inconjurandu-ne cu dragoste si mangaiere, hrana si adapost. Urmandu-1 pe Dumnezeu si crezand in sfintenia Sa, ne asiguram rasplata pentru viata de apoi.

O Nu toate religiile, asa cum vom vedea mai departe in acest capitol, impartasesc aceleasi credinte, dar intr-o forma sau alta, religia se gaseste in toate societatile umane cunoscute. Primele societati consemnate, despre care detinem dovezi doar prin intermediul ramasitelor arheologice, prezinta semne clare ale simbolurilor si ceremonialurilor religioase. In decursul istoriei ulterioare, RELIGIA a continuat sa fie o latura centrala a existentei umane, influentand felul in care percepem si reactionam fata de mediul in care traim.

Capitolul din Scriptura de mai sus prezinta religia ca fiind o sursa de consolare si ajutor. Dar religia a constituit adesea cauza unor puternice lupte si conflicte sociale. Sa ne oprim asupra sfaturilor si a implicatiilor sentimentale continute in urmatoarea asertiune din scripturi:

Fie ca dragostea pentru fratii nostri sa semene caldura afectiunii reciproce. Dati-i

aproapelui vostru loc de cinste.

Cu neostoita energie si ardoare a spiritului slujiti-1 pe Domnul.

Speranta sa va pastreze veselia; la necaz nu dati inapoi; nu incetati sa va rugati.

Aduceti-va obolul la nevoile robilor lui Dumnezeu si fiti primitori.

Rugati-va pentru mantuirea celor ce va nedreptatesc si nu-i blestemati —

binecuvantari si nu blesteme

Pe cat sta in putinta voastra, traiti in pace cu toata lumea.

Ca si in primul text, aceste cuvinte transmit un sentiment de dragoste universala si de bunatate a lui Dumnezeu. E greu de imaginat ca acei credinciosi care au urmat invataturile primei dintre aceste Scripturi nu ar simpatiza cu sentimentele din cea de-a doua. Totusi, secole de-a randul, aceste doua grupuri de credinciosi au ajuns adesea

la conflicte sangeroase, in realitate, primul citat este din Coran, cartea sfanta a Islamului. Al doilea provine din Noul Testament al Bibliei crestine. Islamismul si crestinismul se suprapun la origini si recunosc multi profeti comuni. Dar fiecare il respinge pe Dumnezeul celuilalt si ii priveste pe cei care urmeaza cealalta religie -sau orice alta religie — ca pe proscrisi.

intre secolele XI si XIII, armatele europene au invadat unele parti din Orientul Mijlociu cu scopul de a recastiga pentru crestinism Pamantul Sfant de la musulmani (urmasii Islamului). Aceste razboaie, pe care crestinii le-au numit „cruciade', au fost dintre cele mai sangeroase care s-au purtat vreodata, cu toate ca ele au fost purtate in numele lui Dumnezeu si al lui Allah. Mii de oameni au fost macelariti, iar armatele crestine si islamice au comis atrocitati in aceeasi masura in decursul a 200 de ani. Europenii au cucerit suprafete mari de pamant si orase importante, printre care Ierusalimul, in timpul primei cruciade, iar dupa terminarea celei de-a noua, in 1272, musulmanii au recastigat toata Tara Sfanta.

Sfantul Bernard, abate intr-o mare manastire din Clairvaux, in Franta, a fost unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai cruciadelor. „Binecuvantati sa fie martirii care mor in lupta!', scria el. „Bucura-te, viteazule invingator, daca traiesti si cuceresti in numele Domnului, bucura-te si simte-te glorios daca vei muri si I te Vei alatura!' (Koenigsburger, 1987).

Cum de poate avea religia un impact atat de puternic asupra vietii oamenilor, incat sa fie pregatiti sa se sacrifice neconditionat pentru idealurile ei? De ce a fost religia o trasatura atat de persistenta a societatilor omenesti? in ce conditii uneste religia comunitatile si in ce conditii le divide? Acestea sunt cateva intrebari la care vom incerca sa raspundem in acest capitol. Pentru aceasta, va trebui sa aflam mai intai ce este religia de fapt si sa ne oprim asupra catorva dintre formele pe care le imbraca credintele si practicile religioase. Vom lua de asemenea, in considerare principalele teorii ale religiei si vom analiza diferite tipuri de organizatii religioase care pot fi distinse, in final ne vom ocupa de destinul religiei in lumea moderna; deoarece multi observatori au constatat ca, o data cu dezvoltarea stiintei si a industriei moderne, religia nu mai este azi o forta la fel de primordiala in viata sociala decat era mai inaintea epocii moderne.

Studiul religiei este o intreprindere captivanta, care solicita in- mod special imaginatia sociologica. Analizand practicile religioase, va trebui sa tinem seama de numeroase si diferite credinte si ritualuri, ce se gasesc in variatele culturi umane. Putem lua in considerare idealurile umane care inspira credinciosilor convingeri profunde, privindu-le totodata cu detasare. Trebuie sa confruntam ideile care cauta eternul, recunoscand in acelasi timp ca gruparile religioase promoveaza si teluri pamantene - cum ar fi dobandirea de bunuri sau marirea adeptilor. E necesar sa recunoastem diversitatea credintelor religioase si a modurilor de conduita, dar si sa patrundem in sfera religiei ca fenomen de masa.

DEFINIREA RELIGIEI

Diversitatea credintelor si a organizatiilor religioase este atat de imensa astfel incat oamenii de stiinta au intampinat mari dificultati pentru a ajunge la o definitie unanim acceptata a religiei, in Occident, majoritatea oamenilor identifica religia cu crestinismul -credinta in Fiinta Suprema, care ne porunceste sa ne comportam intr-o maniera morala si ne promite viata de apoi. Dar cu siguranta nu putem defini religia in general in acesti termeni. Aceste credinte, ca si multe alte aspecte ale crestinismului, lipsesc din majoritatea religiilor lumii.

Ce nu este religia

Pentru a depasi capcanele gandirii religioase influentate de cultura, cel mai bine probabil, este sa incepem prin a spune ce nu este religia, considerata in termeni generali, in primul rand, religia nu trebuie identificata cu monoteismul (credinta intr-un singur zeu). Majoritatea religiilor se refera la mai multe zeitati. Chiar si in unele versiuni ale crestinismului, exista mai multe figuri considerate sacre: Dumnezeu, lisus, Fecioara Maria, Sfantul Duh, ingerii si sfintii, in unele religii zeii nu exista.

In al doilea rand, religia nu trebuie identificata cu prescriptiile morale care reglementeaza comportamentul credinciosilor - cum ar fi poruncile pe care Moise se presupune ca le-a primit de la Dumnezeu. Ideea ca zeii se intereseaza de felul in care ne comportam pe acest pamant este straina multor religii. Pentru grecii antici, de exemplu, zeii erau total indiferenti fata de activitatile oamenilor.

in al treilea rand, religia nu se preocupa cu precadere sa explice de ce lumea a ajuns sa fie asa cum arata acum. in crestinism, mitul lui Adam si al Evei semnifica originea existentei omului, iar multe religii au mituri ale originii de acest fel; dar in egala masura in altele lipsesc.

in al patrulea rand, religia nu poate fi identificata cu supranaturalul, implicand intrinsec credinta intr-un univers „de dincolo de simturi'. Confucianismul, de exemplu, se preocupa de acceptarea armoniei naturale a lumii, nu de descoperirea de adevaruri ascunse „dincolo' de ea.

Ce este religia

O Caracteristicile pe care toate religiile par sa le impartaseasca sunt urmatoarele. Religiile implica un set de simboluri care invoca sentimente de respect sau de groaza si sunt legate de RITUALURI sau ceremonialuri (cum ar fi serviciul religios) la care ia parte comunitatea de credinciosi. Fiecare dintre aceste elemente are nevoie de o oarecare elaborare. Daca credintele unei religii implica zei, exista practic totdeauna fiinte sau obiecte care inspira sentimente de groaza sau uimire, in unele religii, de exemplu, oamenii cred si se inclina in fata unei „forte divine', mai curand decat in fata unor zei personificati, in alte religii, exista figuri care nu sunt zei, dar pe care oamenii ii venereaza - cum ar fi Buddha sau Confucius.

Ritualurile asociate cu religia sunt foarte diverse. Actele rituale pot include rugaciunile, cantecele, psalmodierea, consumul anumitor feluri de mancare - sau retinerea de la consumul altora -, postul in anumite zile etc. intrucat actele rituale sunt orientate catre simbolurile religioase, ele sunt percepute adesea ca fiind complet distincte fata de obiceiurile si gesturile din viata obisnuita. Aprinderea unei lumanari in onoarea unui zeu sau pentru a-1 imbuna difera cu totul ca semnificatie de aceleasi gesturi facute pentru a asigura lumina. Ritualurile religioase sunt indeplinite adesea de indivizi in conditii de izolare, dar toate religiile implica de asemenea, ceremonialuri practicate in colectiv de catre credinciosi. Ceremonialurile obisnuite au loc in mod normal in locuri speciale - biserici, temple sau alte locuri de ceremonie.

Existenta ceremonialului colectiv este privita de obicei de catre sociologi ca unul dintre principalii factori care disting religia de magie, desi liniile de demarcatie nu sunt clar delimitate. Magia reprezinta influentarea evenimentelor prin folosirea unor potiuni, descantece sau practici rituale. Este practicata in general in mod indi­vidual si mai rar de catre o comunitate de credinciosi. Oamenii prefera adesea sa recurga la magie in situatii disperate sau cand se afla in pericol. Astfel, studiul devenit clasic al lui Bronislaw Malinowski despre Insulele Trobriand din Oceanul Pacific descrie o varietate de rituri magice desfasurate inaintea oricarei calatorii primejdioase in canoe (Malinowski, 1982). Insularii omit asemenea rituri atunci cand merg pur si simplu la pescuit pe apele sigure si linistite ale lagunei locale.

Desi practicile magice au disparut in buna parte din societatile modeme, in situatii de pericol superstitiile magice sunt inca obisnuite. Multi oameni care au ocupatii periculoase sau in care norocul poate determina in mod hotarator performanta - cum ar fi minerii, pescuitorii de perle sau sportivii - se complac in mici ritualuri superstitioase cum ar fi purtatul unor anumite obiecte (aducatoare de noroc) in momentele de stres. Un alt exemplu poate fi un jucator de tenis care insista sa poarte un anumit inel in timpul meciurilor importante. Credintele astrologice, care au fost mostenite de la societatile premoderne din ideile magice, inca isi impun continuarea, desi pentru majoritatea oamenilor acestea nu prezinta importanta.

TIPURI DE RELIGII

in societatile traditionale, religia joaca de obicei un rol esential in viata sociala. Simbolurile si ritualurile religioase sunt adesea integrate in cultura materiala si artistica a societatii respective - muzica, pictura sau sculptura, dans, legende si literatura. In culturile mai mici nu exista preoti de profesie, ci doar anumiti indivizi care se specializeaza in cunostintele legate de practicile religioase (si adesea magice). Desi exista numeroase feluri de asemenea specialisti, unul dintre tipurile comune este Samanul (cuvant care provine de la indienii nord-americani). Samanul este un individ despre care se crede ca este capabil sa influenteze spiritele sau fortele nenaturale prin mijloace rituale. Totusi, uneori samanii sunt mai curand magicieni decat lideri

religiosi, fiind adesea consultati de persoanele nemultumite de ceea ce li se ofera in cadrul ritualurilor religioase ale comunitatii.

Totemism si animism

Doua forme ale religiei intalnite frecvent in culturi restranse sunt totemismul si animismul. 'Cuvantul „totem' a aparut in randul triburilor de indieni nord-americani dar a fost folosit pe larg pentru a se referi la animale sau plante despre care se crede ca detin puteri supranaturale. De obicei, fiecare grup inrudit sau clan din cadrul unei societati are totemul ei particular, cu care sunt asociate diferite activitati rituale. Credintele totemice pot parea straine celor care traiesc in societati industrializate, dar in contexte relativ restranse, simboluri similare cu cele din totemism sunt familiare -ca atunci cand o echipa de sportivi are un animal sau o planta drept emblema. Mascotele pot reprezenta totemuri.

Animismul reprezinta credinta in spirite sau fantome, despre care se crede ca populeaza aceeasi lume ca si fiintele umane. Asemenea spirite pot fi concepute ca fiind benigne sau rauvoitoare si pot influenta comportamentul uman in multe privinte, in unele culturi, de exemplu, se crede ca spiritele sunt cele care cauzeaza bolile sau nebunia si ca pot de asemenea, poseda sau pune stapanire pe indivizi in asa fel incat sa le poata controla comportamentul. Credintele animiste nu se limiteaza la culturile mici, ci se gasesc in oarecare masura in multe alte cadre religioase, in Europa medievala, cei despre care se credea ca sunt posedati de duhurile rele erau adesea catalogati drept vrajitori.

Societatile mici, aparent „simple', au adesea sisteme complexe de credinte religioase. Totemismul si animismul sunt mai comune in randul societatilor mici decat printre cele mari, dar unele societati mici pot avea religii mult mai complexe. Membrii tribului Nuer din Sudan, de exemplu, descrisi de E.E. Evans-Pritchard, au un set elaborat de idei teologice, centrat in jurul unui „zeu de sus' sau „spirit ceresc' (Evans-Pritchard, 1956). Religiile care inclina catre monoteism se regasesc totusi destul de rar in randul culturilor traditionale mici. Majoritatea sunt politeiste -credinta lor implica existenta mai multor zei.

Iudaism, crestinism si islamism

Cele trei religii monoteiste cele mai influente din istoria lumii sunt iudaismul, crestinismul si islamismul. Toate trei au luat nastere in Orientul Mijlociu si fiecare dintre ele au avut influente asupra celorlalte.

Iudaismul

Iudaismul este cea mai veche dintre cele trei religii, datand din preajma anului l .000 i.Ch. Evreii timpurii erau nomazi, care traiau in vechiul Egipt si in jurul acestuia. Profetii lor - liderii lor religiosi - si-au extras ideile, in parte, din credintele religioase

existente in regiune, de care s-au distantat prin credinta fata de un Dumnezeu unic si atotputernic. Majoritatea vecinilor lor erau politeisti. Evreii credeau ca Dumnezeu cere supunere fata de anumite coduri morale stricte si insistau asupra dreptului lor de a detine adevarul, convinsi fiind ca aceste credinte reprezentau singura religie adevarata (Zeitlin, 1984, 1988).

Pana la crearea Israelului, nu mult dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, nu exista nici un stat in care iudaismul sa fie religia oficiala. Comunitatile evreiesti au supravietuit in Europa, Africa de Nord si Asia, desi erau persecutate frecvent, culminand cu uciderea a milioane de evrei de catre nazisti in lagarele de concentrare in timpul razboiului.

Crestinismul

Multe elemente ale iudaismului au fost preluate si incorporate ca parte a crestinismului. lisus a fost un evreu ortodox, iar crestinismul a inceput ca secta a iudaismului; nu s-a stabilit cu certitudine daca lisus a vrut sa fondeze o religie distincta. Discipolii Lui il considerau ca fiind la Mesia - cuvand evreiesc ce inseamna „Cel uns', iar echivalentul grecesc era „Christos' - Cel asteptat de catre evrei. Pavel, un cetatean roman, care vorbea limba greaca, a fost principalul initiator al raspandirii crestinismului, predicat pe larg in Asia Mica si in Grecia. Desi crestinii au fost la inceput aspru persecutati, in final imparatul Constantin a adoptat crestinismul ca religie oficiala a Imperiului roman. Crestinismul s-a raspandit, devenind o forta dominanta in cultura occidentala de-a lungul urmatoarelor doua mii de ani.

Astazi, crestinismul are un mare numar de adepti si este mai raspandit in lumea larga decat orice alta religie. Peste l .000 de milioane de oameni se considera crestini, dar exista multe diferente in ceea ce priveste teologia si organizarea bisericii, principalele ramuri fiind romano-catolica, protestanta si ortodoxia rasariteana.

Islamismul

Originile islamismului, astazi a doua religie din lume ca marime (vezi tabelul 16.1), se suprapun cu cele ale crestinismului. Islamismul deriva din invatamintele profetului Mahomed din secolul VII i.Ch. Allah, singurul Dumnezeu al islamistilor, se crede ca domneste peste intreaga omenire si viata naturala. Stalpii Islamului sunt cele cinci porunci religioase esentiale ale musulmanilor (cum sunt numiti credinciosii islamisti). Primul este recitarea crezului islamic: „Allah este singurul Dumnezeu, iar Mohamed este profetul Sau'. Al doilea este spunerea unor rugaciuni formale de cinci ori pe zi, precedate de spalarea ceremoniala. La aceste rugaciuni, credinciosii trebuie intotdeauna sa fie asezati cu fata spre orasul sfant Mecca din Arabia Saudita, indiferent cat de departe se afla de el.

Cel de-al treilea stalp este respectarea Ramadan-ului, o luna de post, in timpul careia nu se mananca si nu se bea nimic pana la apusul soarelui. Cel de-al patrulea este darea de milostenii (bani pentru saraci) stabilita prin legea islamica, folosita adesea de stat ca un mod de colectare de impozite. Si in sfarsit, este cerinta ca fiecare credincios sa faca, macar o data, un pelerinaj la Mecca.

Musulmanii cred ca Allah a vorbit prin intermediul primilor profeti - printre care Moise si lisus - inaintea lui Mohamcd, ale carui invataturi exprima in modul cel mai direct vointa sa. Islamismul a devenit foarte raspandit, avand aproape 1.000 de milioane de adepti in lumea intreaga. Majoritatea sunt concentrati in Africa de Nord si de Est, in Orientul Mijlociu si in Pakistan. (Pentru o scurta discutie asupra credintelor musulmane, vezi sectiunea despre revolutia islamica de mai jos.)

Tabel 16.1.Populatiile religioase ale lumii 1993H

Religie

ReligieProcentaj

din total

crestini

1,869,282,470

33.5

romano-catolici

1.042,501.000

18.7

protestanti

382,374.000

6.9

ortodocsi

173.560.000

3.1

anglicani

75.847.000

1.4

alti crestini

195,000.470

3.5

musulmani

1,014,372,000

18.2

fara religie

912.874,000

16.4

hindusi

751,360,000



13.5

budhisti

334,002,000

6.0

atei

242.852,000

4.3

religii populare chineze

140,956,000

2.5

religii noi

123,765,000

-> 2

religii tribale

99,736,000

1.8

sikhsi

19,853,000

0.4

evrei

18,153,000

0.3

altii

49,280,000

1.0

Sursa: Statisticul Abstract ofthe United States, 1994, p. 885.

Religiile din Extremul Orient

Hinduismul

Exista contraste majore intre iudaism, crestinism si islamism si religiile Extremului Orient. Cea mai veche dintre toate religiile inca importante in lumea actuala este hinduismul, ale carui credinte de baza dateaza de acum aproximativ 6.000 de ani. Hinduismul este o religie politeista. Ea are o atat de mare diversitate interna, incat unii oameni de stiinta au sugerat ca ar trebui sa fie privita ca un manunchi de religii

inrudite, mai degraba decat ca o singura orientare religioasa; multe culturi locale si practici religioase sunt legate intre ele printr-o serie de credinte general respectate. Majoritatea hindusilor accepta doctrina ciclului reincararii- credinta ca toate fiintele vii fac parte dintr-un proces etern al nasterii, mortii si renasterii. O a doua trasatura esentiala este sistemul de caste, bazat pe credinta ca indivizii sunt de la nastere plasati intr-o anumita pozitie sociala si ierarhie rituala, conforma cu natura activitatilor lor din reincarnarile anterioare. Pentru fiecare casta exista un set diferit de obligatii si de ritualuri, iar soarta cuiva in viata urmatoare depinde in buna parte de cat de constiincios sunt indeplinite aceste indatoriri. Hinduismul accepta posibilitatea existentei a numeroase puncte de vedere religioase, fara sa faca o distinctie clara intre credinciosi si necredinciosi. Exista peste 750 de milioane de hindusi, practic toti locuind pe subcontinentul indian. Hinduismul nu incearca sa-i converteasca pe altii sa devina adepti ai „adevaratei credinte', spre deosebire de crestinism si islamism.

Budhism, confucianism, taoism

Religiile etice din Rasarit cuprind budhismul, confucianismul si taoismul. Aceste religii nu au zei. Ele pun mai degraba accentul pe idealurile etice care ii leaga pe credinciosi, de coeziunea si unitatea universului.

Budhismul deriva din invatamintele lui Siddharta Gautama, Buddha (iluminatul), care a fost un print hindus apartinand unui mic regat din sudul Nepalului in secolul VI i.Ch. Dupa Buddha, fiintele umane pot scapa de ciclul reincarnarii prin renuntarea la dorinte. Drumul catre mantuire consta intr-o viata bazata pe autodisciplina si meditatie, departe de sarcinile vietii lumesti. Obiectivul suprem al budhismului este atingerea perfectiunii spirituale absolute, Nirvana. Buddha a respins ritualul hindus si autoritatea castelor. Ca si hinduismul, budismul tolereaza multe variatii locale, inclusiv credinta in zeitati locale, fara sa insiste asupra unui punct de vedere unic. Budhismul are astazi o influenta majora in mai multe state din Extremul Orient, printre care Thailanda, Burma, Sri Lanka, China, Japonia si Coreea.

Confucianismul a stat la baza culturii grupurilor conducatoare in China traditionala. Confucius (forma latinizata a numelui K'ung Fu-tzu) a trait in secolul VI i.Ch., in aceeasi perioada cu Buddha. Ca si Lao-ti, fondatorul taoismului, Confucius era un invatat, nu un profet in maniera liderilor religiosi din Orientul Mijlociu. Confucius nu este considerat de catre cei care-i urmeaza preceptele drept un zeu, ci drept „omul cel mai intelept dintre oameni'. Confucianismul incearca sa adapteze viata oamenilor la armonia interioara a naturii, punand accent pe veneratia stramosilor. Taoismul impartaseste principii similare, subliniind meditatia si non-violenta drept mijloace de a atinge o viata superioara. Desi unele elemente supravietuiesc in credintele si practicile multor chinezi, confucianismul si taoismul si-au pierdut mult din influenta lor in China ca urmare a opozitiei declarate a guvernului.

TEORII DESPRE RELIGIE

Abordarile sociologice ale religiei sunt inca puternic influentate de ideile celor trei teoreticieni „clasici' ai sociologiei: Marx, Durkheim si Weber. Nici unul nu se considera credincios si toti au subliniat ca semnificatia religiei se va diminua in vremurile moderne. Fiecare considera ca religia este intr-un sens fundamental doar o iluzie. Sustinatorii diferitelor credinte ar putea fi pe deplin convinsi de valabilitatea lor si a ritualurilor la care iau parte, dar insasi diversitatea religiilor si legatura lor evidenta cu diferitele tipuri de societate - spuneau cei trei ganditori - fac aceste convingeri in mod inevitabil neplauzibile. Un individ nascut intr-o societate australiana de vanatori si culegatori va avea convingeri religioase cu totul diferite fata de cele ale unuia nascut in sistemul de caste din India sau apartinand bisericii catolice a Europei medievale.

Marx si religia

in ciuda influentei lui asupra acestui subiect, Karl Marx nu a studiat niciodata religia indeaproape. Ideile lui derivau mai ales din scrierile mai multor autori teologi sau filosofi de la inceputul secolului XIX. Unul dintre acestia era Ludwig Feuerbach, care a scris o lucrare celebra, intitulata Esenta crestinismului (Feuerbach, 1957 -publicata pentru prima data in 1841). Dupa Feuerbach, religiile constau din idei si valori produse de oameni in decursul dezvoltarii lor culturale, dar proiectate in mod eronat asupra unor forte divine sau a zeilor. Deoarece oamenii nu-si inteleg pe deplin propria lor istorie, ei tind sa atribuie valorile si normele create social unor activitati ale zeilor. Astfel, povestea celor zece porunci date de Dumnezeu lui Moise este o versiune mitica a preceptelor morale care guverneaza viata credinciosilor evrei si crestini.

Cata vreme nu intelegem natura simbolurilor religioase pe care noi insine le-am creat, sustine Feuerbach, suntem condamnati sa fim prizonierii unor forte ale istoriei pe care nu le putem controla. Feuerbach foloseste termenul alienare pentru a se referi la stabilirea existentei unor zei sau forte divine din afara lumii fiintelor umane. Valorile si ideile create de umanitate devin considerate ca fiind un produs al unor fiinte straine sau separate - forte religioase sau zei. Daca efectele alienarii au fost in trecut negative, intelegerea religiei ca alienare, dupa Feuerbach, promite mari sperante pentru viitor. O data ce oamenii realizeaza ca valorile proiectate asupra religiei sunt in realitate ale lor insisi, acele valori devin capabile de a fi realizate pe acest pamant, mai curand, decat sa fie amanate pentru viata de apoi. Puterile pe care se crede in crestinism ca le poseda Dumnezeu, pot fi apropriate de catre fiintele umane insele. Crestinii cred ca, in timp ce Dumnezeu este atotputernic si atoateiubitor, oamenii insisi sunt imperfecti si pacatosi. Totusi, Feuerbach credea ca potentialul de dragoste si bunatate, ca si puterea de a ne controla propriile vieti, sunt prezente in institutiile sociale umane si pot fi facute sa rodeasca o data ce le-am inteles adevarata natura.

Marx accepta opinia conform careia, religia reprezinta autoalienarea. Se crede adesea ca Marx nu a acordat importanta religiei, dar aceasta este departe de a fi adevarat. Religia, scrie el, este „inima unei lumi fara inima', un refugiu din fata duritatii realitatii zilnice. Dupa parerea lui Marx, religia in forma ei traditionala trebuie sa dispara si va disparea; dar aceasta se va intampla pentru ca valorile pozitive intruchipate in religie pot deveni idealuri care sa conduca la imbunatatirea soartei umanitatii in aceasta lume, nu fiindca aceste idealuri si valori ar fi eronate. Nu trebuie sa ne temem de zeii pe care noi insine i-am creat, ci sa incetam sa-i mai in/estram cu valori pe care le putem realiza noi insine.

Marx declara, intr-o celebra fraza, ca religia a fost „opiul popoarelor'. Religia promite fericire si rasplata in viata de apoi, predicand acceptarea resemnata a conditiilor existente din aceasta viata. Atentia este astfel distrasa de la inegalitatile si nedreptatile din aceasta lume prin promisiunea a ceea ce va fi in viata de apoi. Religia are un element puternic ideologic: credintele si valorile religioase ofera adesea justificari ale inegalitatilor de avere si putere. De exemplu, invatatura ca „cei saraci cu duhul vor mosteni pamantul', sugereaza o atitudine de umilinta si de supunere la oprimare.

Durkheim si ritualul religios

Spre deosebire de Marx, Emile Durkheim si-a petrecut o mare parte din cariera sa studiind religia, concentrandu-se in particular asupra religiei la scara redusa, in societatile traditionale. Lucrarea lui Durkheim, Formele elementare ale vietii religioase, publicata pentru prima data in 1912, este probabil singurul studiu cu influenta in sociologia religiilor (Durkheim 1976). Durkheim nu leaga religia in primul rand de inegalitatile sociale sau de putere, ci de natura generala a institutiilor unei societati. El isi bazeaza lucrarea pe studiul totemismului, asa cum este practicat de societatile de aborigeni australieni, sustinand ca totemismul reprezinta religia in forma ei cea mai elementara sau „simpla' - de unde si titlul cartii.

Un totem, asa cum s-a mentionat, era la origine un animal sau o planta, considerate ca avand o semnificatie simbolica deosebita pentru un grup anume. Este un obiect sacru, venerat si inconjurat de diferite practici rituale. Durkheim defineste religia in termenii unei distinctii intre sacru si profan. Obiectele sacre si simbolurile, sustine el, sunt tratate ca fiind aparte de aspectele de rutina ale existentei - domeniul profanului. Mancatul animalului sau a plantei totemice, cu exceptia ocaziilor ceremoniale speciale, este de regula interzisa, iar ca obiect sacru totemul se crede ca detine proprietati divine, care il separa complet de alte animale care pot fi vanate sau recolte care pot fi adunate si consumate.

De ce este totemul sacru? Dupa parerea lui Durkheim, este sacru deoarece este simbolul grupului insusi; reprezinta valorile centrale ale respectivului grup sau a comunitatii. Veneratia pe care oamenii o resimt fata de totem deriva de fapt din respectul pe care il acorda valorilor sociale de baza. in religie, obiectul adorarii este de fapt, societatea insasi.

Durkheim subliniaza cu tarie faptul ca, religiile nu sunt niciodata doar o problema de credinta. Toate religiile implica cu regularitate activitati ceremoniale si rituale, in care un grup de credinciosi se strang laolalta, in cadrul ceremonialurilor colective se afirma si se intareste un sentiment de solidaritate de grup. Ceremonialurile au menirea de a-i scoate pe indivizi din preocuparile vietii sociale profane, ducandu-i in sfere mai elevate, unde se simt in contact cu forte superioare. Aceste forte superioare, atribuite totemurilor, influentelor divine sau zeilor, sunt in realitate expresia influentei colectivitatii asupra individului.

in opinia lui Durkheim, ceremonia si ritualul sunt esentiale pentru legaturile care se formeaza intre membrii grupului. De aceea ele se gasesc nu doar in situatii obisnuite de adorare, ci si in situatii diferite de criza din viata, atunci cand omul trece prin experienta sociala a unor transformari majore, ca de exemplu nasterea, casatoria sau moartea. Practic in toate societatile, in asemenea ocazii se respecta procedurile rituale si ceremoniale. Durkheim demonstreaza ca ceremoniile colective reafirma solidaritatea de grup, in momentele cand oamenii sunt nevoiti sa se adapteze unor schimbari majore care intervin in viata lor. Ritualurile funerare demonstreaza de exemplu, ca valorile grupului supravietuiesc trecerii prin viata a indivizilor, asigurand astfel oamenilor sarmani un mod de adaptare la circumstantele modificate. Doliul nu este expresia spontana a durerii - sau, cel putin, este asa doar pentru cei afectati personal de moartea cuiva. Doliul reprezinta o datorie impusa de grup.

in culturile traditionale mici, sustine Durkheim, aproape toate aspectele vietii sunt patrunse de religie. Ceremonialurile religioase creeaza idei noi si categorii de gandire si reafirma valorile existente. Religia nu este doar o serie de sentimente si activitati; in realitate ea conditioneaza modurile de gandire ale indivizilor din culturile traditionale. Chiar si cele mai elementare categorii ale gandirii, inclusiv felul in care sunt concepute spatiul si timpul, au fost mai intai formulate in termeni religiosi. Conceptul de „timp', de exemplu, a derivat, la origine, din numararea intervalelor dintre ceremonialele religioase.

Previziunile lui Durkheim legate de schimbarea religioasa

O data cu dezvoltarea societatilor moderne, crede Durkheim, influenta religiei scade. Gandirea stiintifica inlocuieste tot mai mult explicatiile religioase, iar activitatilor rituale si ceremoniale le ramane sa ocupe doar o mica parte din viata indivizilor. Durkheim este de acord cu Marx ca religia traditionala - adica acea religie care implica forte divine sau zei - este pe cale de disparitie. „Vechii zei, au murit' scrie Durkheim, Totusi el spune ca intr-un anumit sens, intr-o forma modificata, religia probabil ca va continua sa existe. Chiar si coeziunea societatilor moderne depinde de ritualuri care le reafirma valorile; ne putem astepta ca noile activitati ceremoniale in curs de aparitie sa le inlocuiasca pe cele vechi. Durkheim nu precizeaza care pot fi acestea, dar probabil ca s-a gandit la celebrarea valorilor umaniste si politice, cum ar fi libertatea, egalitatea si cooperarea sociala.

S-ar putea afirma ca majoritatea statelor industrializate si-au croit in fapt religii civile (Bellah, 1970). in Marea Britanic, simboluri ca steagul, cantece precum Land of Hope and Glory si ritualuri cum sunt incoronarile, actioneaza toate in sensul reafirmarii „modului britanic de viata'. Ramane discutabil daca putem demonstra ca vorbim depre „religie' in aceste imprejurari; aceste simboluri si practici coexista cu religiile traditionale. Dar nu se poate nega faptul ca simbolurile si ritualurile civile se desfasoara dupa mecanisme similare cu cele descoperite in formele traditionale ale religiei.

Weber si religiile lumii

Durkheim isi bazeaza argumentele pe un numar restrans de exemple, chiar daca sustine ca ideile lui se aplica religiei, in general. Prin contrast, Max Weber a intreprins un studiu masiv al religiilor din lumea intreaga. Nici un om de stiinta inaintea sa sau de atunci incoace nu s-a mai angajat la o sarcina de o asemenea anvergura. El si-a concentrat atentia cu precadere asupra aceea ce a numit religiile lumii -cele care au atras mari mase de credinciosi si au influentat in mod decisiv cursul istoriei globale. A facut studii detaliate despre hinduism, budhism, taoism si iudaismul antic (Weber, 1951, 1952, 1958, 1963), iar in lucrarea The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism (1976; publicata pentru prima data in 1904-1905), cat si in alte parti, a scris pe larg despre impactul crestinismului asupra istoriei Occidentului. Totusi, el nu a reusit sa termine studiul despre islamism, pe care-1 proiectase.

Scrierile lui Weber despre religie difera de cele ale lui Durkheim prin concentrarea asupra legaturii dintre religie si schimbarea sociala, fapt caruia Durkheim i-a acordat o mai mica atentie. Acestea se afla in contrast si cu lucrarile lui Marx, deoarece Weber sustine ca religia nu este in mod necesar o forta conservatoare; dimpotriva, miscarile de inspiratie religioasa au determinat adesea transformari sociale importante. Astfel protestantismul - si in mod special puritanismul - a fost sursa perspectivei capitaliste descoperite de Occidentul modern. Primii antreprenori erau mai cu seama calvinisti. Propensiunea lor spre succes, care a contribuit la initierea dezvoltarii economice a Occidentului, a fost determinata la origini de dorinta de a-1 sluji pe Dumnezeu. Succesul material reprezenta pentru ei un semn de natura dumnezeiasca.

Weber si-a conceput cercetarile legate de religiile lumii ca pe un singur proiect. Discutiile sale despre impactul protestantismului asupra dezvoltarii Occidentului sunt o parte dintr-o incercare mai cuprinzatoare de a intelege influenta religiei in viata sociala si economica a diferitelor culturi. Analizand religiile orientale, Weber conchide ca ele au ridicat bariere de netrecut in calea dezvoltarii capitalismului industrial, asa cum a evoluat acesta in Occident. Aceasta nu s-a intamplat deoarece civilizatiile ne-occidentale erau inapoiate; pur si simplu, ele au acceptat valori diferite de cele care au devenit predominante in Europa.

in China si India traditionale, arata Weber, s-a manifestat in unele perioade o dezvoltare semnificativa a comertului, a manufacturilor si a urbanismului, dar acestea

nu au generat trasaturile majore ale schimbarii sociale implicate in aparitia capitalismului industrial din Occident. Religia a avut o influenta deosebita in inhibarea unor asemenea schimbari. De exemplu, hinduismul este ceea ce Weber numeste o religie „a lumii celeilalte'. Cu alte cuvinte, cele mai inalte valori ale sale subliniaza evadarea din truda lumii materiale catre un plan superior al existentei spirituale. Sentimentele religioase si motivatiile produse de hinduism nu se focalizeaza pe controlarea si modelarea lumii materiale. Dimpotriva, hinduismul considera realitatea materiala ca pe un val care ascunde adevaratele preocupari catre care omenirea ar trebui sa se orienteze. Confucianismul a actionat de asemenea, pentru a indeparta eforturile de la dezvoltarea economica, asa cum era ea inteleasa in Occident, punand accentul mai degraba pe armonia cu lumea decat sa promoveze o stapanire activa a acesteia. Desi China a fost multa vreme cea mai puternica si cea mai dezvoltata civilizatie din lume, din punct de vedere cultural, valorile ei religioase dominante au actionat ca o frana impotriva angajarii pe calea dezvoltarii economice.

Weber priveste crestinismul ca pe o religie salvatoare, care implica ideea ca fiintele umane pot fi „salvate' daca adopta credintele unei religii si urmeaza preceptele ei morale. Notiunile de pacat si de absolvire de acesta prin gratia divina sunt importante in acest sens. Ele genereaza o tensiune si un dinamism emotional, absente in mod esential din religiile orientale. Religiile salvatoare au un aspect „revolutionar', in timp ce religiile Orientului cultiva o atitudine de pasivitate a credinciosului fata de ordinea existenta, crestinismul implica o lupta constanta impotriva pacatului, astfel ca poate stimula revolta impotriva ordinii existente a lucrurilor. Apar lideri religiosi -precum lisus -, care reinterpreteaza doctrinele existente astfel incat sa conteste structurile de putere existente.

Evaluare

Marx, Durkheim si Weber identifica fiecare unele, caracteristici generale importante ale religiei, iar in unele privinte opiniile lor sunt complementare. Marx are dreptate cand sustine ca religia are adesea implicatii ideologice, care servesc pentru a justifica interesele grupurilor conducatoare pe seama celorlalte: exista nenumarate astfel de exemple in istorie. Sa luam influenta crestinismului asupra efortului colonialistilor europeni de a subjuga alte culturi. Misonarii care au incercat sa converteasca popoarele „pagane' la credinta crestina erau fara indoiala sinceri, totusi efectul invataturilor lor a fost acela de a contribui la distrugerea culturilor traditionale si la impunerea dominatiei albilor. Diferitele confesiuni crestine, aproape toate, au tolerat sau au acceptat sclavia in Statele Unite si in alte parti ale lumii, pana in secolul XIX. Au fost dezvoltate doctrine care sustineau ca sclavia se baza pe legi divine, sclavii rebeli fiind vinovati de crima atat in fata lui Dumnezeu, cat si a stapanilor lor.

Dar Weber, are cu siguranta dreptate atunci cand subliniaza impactul tulburator si adesea revolutionar al idealurilor religioase asupra ordinii sociale prestabilite. Chiar

daca s-a acordat sclaviei sprijinul timpuriu al bisericii in Statele Unite, multi lideri religiosi au jucat mai tarziu un rol esential in lupta pentru abolirea ei. Credintele religioase au dat nastere multor miscari sociale, care incercau sa rastoarne sistemele de autoritate nedrepte, jucand de exemplu un rol important in perioada miscarilor pentru drepturile civile din 1960 din SUA. Religia a influentat de asemenea, schimbarea sociala, provocand insa numeroase varsari de sange, prin intermediul conflictelor armate si al razboaielor intreprinse din motive religioase.

Aceste influente diferite ale religiei, atat de puternice in decursul istoriei, sunt prea putin mentionate in lucrarile lui Durkheim. Durkheim subliniaza inainte de toate rolul religiei in promovarea coeziunii sociale. Dar nu este greu sa redirectionam ideile lui catre explicarea diviziunilor religioase, a conflictelor si a schimbarii, in aceasi masura ca si a solidaritatii, in fond, o mare parte din puterea sentimentelor care pot fi generate impotriva altor grupuri religioase deriva din atasamentul fata de valorile religioase nascute in interiorul fiecarei comunitati de credinciosi.

Printre cele mai valoroase aspecte ale scrierilor lui Durkheim se numara accentul pus pe ritual si ceremonial. Toate religiile cuprind intalniri cu regularitate ale credinciosilor, in cadrul carora sunt respectate prescriptiile rituale. Asa cum pe buna dreptate arata el, activitatile rituale marcheaza de asemenea, tranzitiile majore din viata - nasterea, intrarea in maturitate (ritualuri asociate cu pubertatea se gasesc in numeroase culturi), casatoria si moartea (van Gennep, 1977).

in continuarea acestui capitol ne vom folosi de ideile dezvoltate de cei trei autori. Mai intai, vom studia diferitele tipuri de organizatii religioase si vom analiza problemele legate de religie si gen. Vom trece apoi la discutarea miscarilor religioase aparute ca o provocare a ordinii sociale existente - miscarile milenariste din Europa medievala si din unele culturi ne-europene din secolul XX. Vom discuta apoi unul dintre cele mai importante aspecte ale renasterii religioase din vremurile moderne, extinderea fundamentalismului islamic, inainte de a trece la discutarea religiei in societatile occidentale de azi.

TIPURI DE ORGANIZATII RELIGIOASE

Weber si Troeltsch: biserici si secte

Toate religiile implica comunitati de credinciosi, dar exista multe diferente in modul de organizare a acestor comunitati. Una dintre modalitatile de clasificare a organizatiilor religioase a fost propusa initial de catre Max Weber si colegul sau, specialist in istoria religiilor Ernst Troeltsch (Troeltsch, 1981). Weber si Troeltsch faceau deosebirea intre biserici si secte. Biserica este un organism religios de mari dimensiuni, bine organizat - cum ar fi biserica catolica sau cea anglicana. Secta este o grupare restransa de credinciosi devotati, mai putin organizata si care se constituie de obicei ca o forma de protest impotriva bisericii - asa cum au facut

calvinistii sau metodistii. Bisericile au de obicei o structura formala, birocratica, cu o ierarhie de functionari religiosi si tind sa reprezinte fata conservatoare a religiei, intrucat sunt integrate in ordinea institutionala existenta. Fiind membri ai aceleiasi biserici, intre majoritatea adeptilor se pot stabili relatii de prietenie.

Sectele sunt relativ mici; ele de obicei, tind sa descopere si sa urmeze „calea cea dreapta', incercand sa se retraga din comunitatea inconjuratoare in propria lor comunitate. Membrii sectelor considera bisericile recunoscute ca fiind corupte. Majoritatea lor au putini functionari religiosi sau deloc, toti membrii fiind considerati participanti egali. Putini sunt cei care se nasc in interiorul sectelor, majoritatea convertindu-se constient pentru a-si pune in practica convingerile.

Becker: confesiuni si culte

Alti autori au dezvoltat ulterior tipologia de biserica/secta, asa cum a fost descrisa la inceput de catre Weber si Troeltsch. Un exemplu il constituie lucrarea lui Howard Becker, care a mai adaugat doua tipuri: confesiunea si cultul (Becker, 1950). O confesiune este o secta care „s-a linistit', devenind mai curand o institutie decat un grup protestatar. Sectele care supravietuiesc unei perioade de timp, oricat de lungi ar fi acestea devin inevitabil confesiuni. Astfel calvinismul si metodismul au fost secte la inceputul formarii lor, cand produceau o mare fervoare in randul membrilor lor; dar o data cu trecerea anilor au devenit mai „respectabile'. Confesiunile sunt recunoscute de catre biserici ca fiind mai mult sau mai putin legitime, existand alaturi de ele si cooperand adesea in mod armonios cu acestea.

Cultele se aseamana cu sectele, dar au puncte de interes diferite. Acestea sunt mai dezorganizate si cu o durata de existenta mai mica organizatiile religioase, fiind compuse din indivizi care resping ceea ce considera drept valori ale societatii exterioare. Ele se concentreaza asupra experientei individuale, adunand laolalta indivizi care au in general aceeasi convingere. Oamenii nu se inscriu formal intr-un cult, mai curand ei urmeaza anumite teorii sau moduri prescrise de comportament. Membrilor li se permite adesea sa pastreze si alte legaturi religioase. Ca si sectele, cultele se formeaza in jurul unui lider care-i inspira. Exemplele de culte din Occident includ azi grupuri de persoane care cred in spiritism, astrologie sau in meditatia transcedentala.

Evaluare

Cele patru concepte pe care tocmai le-am discutat sunt folositoare pentru analizarea trasaturilor organizatiilor religioase, dar trebuie sa fie aplicate cu atentie, in parte deoarece reflecta traditii specific crestine. Asa cum ne arata cazul islamismului, nu exista intotdeauna o biserica distincta, separata de alte institutii in religiile non-crestine, iar alte religii recunoscute nu au o ierarhie birocratica dezvoltata. De exemplu, hinduismul este o asemenea religie atat de eterogena intern, incat sunt greu de gasit in interiorul ei trasaturile unei organizatii birocratice. Si ar fi lipsita de sens o etichetare a diferitelor subdiviziuni ale hinduismului drept „confesiuni'.

Robert Wuthnow: sociologul - credincios religios

Multi sociologi care studiaza religia sunt membri ai unei biserici sau secte, in adancul sufletului lor, s-ar putea sa fie convinsi ca unele credinte religioase sunt mai aproape de adevarul divin decat altele. Cum isi echilibreaza sociologii obligatiile lor profesionale pentru a fi obiectivi cu convingerile lor personale? Tjn posibil raspuns este dat de catre Robert Wuthnow, a carui carte Christianity in the Twenty-flrst Century: Reflections on the Chal-lenges Ahead (1993) trateaza despre perspectivele viitoare ale crestinismului. Desi este de profesie sociolog, Wuthnow a lasat sa se inteleaga limpede ca s-a apropiat de acest subiect atat in calitate de crestin cat si ca sociolog. Ca bun crestin, Wuthnow s-a preocupat de mentinerea vitalitati bisericii in secolul viitor. Ca sociolog, a incercat sa inteleaga felul in care schimbarile sociale afecteaza biserica si pe membrii ei.




Metoda de cercetare a lui Wuthrow a fost de a intervieva membrii bisericii. Aceste discutii 1-au condus la concluzia ca identitatea crestina devine tot mai globala. Granitele confesionale incep sa dispara, „in trecut, oamenii erau baptisti sau presbiterieni in aceeasi masura in care erau crestini', dar acum „crestinii incep sa realizeze inrudirea lor cu cei din intreaga lume'. O data cu

impactul globalizarii, care va fi rolul confesiunilor bisericesti?

Wuthnow crede ca membrii bisericii vor „sa gandeasca global si sa actioneze local'. Adica, ei cauta identitatea comuna cu ceilalti credinciosi din lume, urmarind totodata tovarasia celorlalti credinciosi din apropiere. Astfel, daca Lily si Sam sunt presbiterieni, aceasta nu se intampla din cauza loialitatii lor fata de confesiunea bisericii in general, ci fiindca „le place pastorul, se simt in largul lor cu oamenii de la slujba, cladirea corespunde gusturilor lor arhitecturale, biserica nu este prea departe.'

Wuthnow sustine ca singurul mod in care biserica mai poate rezona „este de a oferi oamenilor un sentiment puternic al comunitatii - comunitate de intrajutorare, de slujba religioasa si de locuinta'. Desi Wuthnow este crestin, preocuparile sale sunt sociologice, iar stilul sau de analiza este obiectiv. Indivizii care au constituit subiectul sau de studiu 1-au considerat mai curand ca pe un profesor uni­versitar decat ca pe un crestin asemeni lor. Este evident ca faptul ca Wuthnow este el insusi crestin nu a interferat cu cercetarea facuta. Gandindu-va la problemele sociologice cum ar fi secularizarea si fundamentalismul, vi se pare dificil sa impiedicati propriile dumneavoastra idei despre religie sa va influenteze analiza?

Conceptele de secta si cult probabil ca au o larga aplicabilitate, dar si aici este necesar un grad de precautie, in interiorul religiilor majore ale lumii au existat adesea grupari in genul sectelor. Ele prezinta majoritatea caracteristicilor sectelor occidentale-atasament, exclusivism, departare de curentul normal. Totusi, multe dintre aceste grupari, de exemplu, in hinduism, seamana mai mult cu comunitatile etnice traditionale decat cu sectele crestine (B. Wilson, 1982). Multor asemenea grupari le lipseste fervoarea „adevaratilor credinciosi', care se gaseste in mod curent in crestinism, deoarece in „religiile etice' ale Orientului exista o mai mare toleranta in privinta diversitatii de opinii. Un grup „isi poate urma calea' fara sa se opuna in mod necesar altor organizatii mai solid stabilite. Termenul „cult' are o larga uzanta, putand fi aplicat, de exemplu, unor tipuri de miscari milenariste, dar sunt adesea mai asema­natoare cu sectele decat cu tipurile de culte la care se referea Becker atunci cand formula conceptul respectiv.

Conceptele de biserica, secta si confesiune pot fi in oarecare masura determi­nate cultural, dar ne ajuta sa analizam tensiunea pe care toate religiile tind sa o genereze intre redesteptare si institutionalizare. Organizatiile religioase care exista deja de catava vreme tind sa devina birocratice si inflexibile. Dar simbolurile religioase au o extraordinara putere emotionala pentru credinciosi si nu se accepta reducerea lor la nivelul rutinei. Secte si culte noi apar in permanenta. Putem sesiza aici o aplicare a distinctiei lui Durkheim dintre sacru si profan. Cu cat activitatile religioase sunt mai standardizate, devenind acte repetate in mod inconstient, cu atat se va pierde latura de sacralitate, iar ritualurile si credintele religioase vor deveni un fel de elemente mondene ale vietii cotidiene. Pe de alta parte, ceremonialurile contribuie la revitalizarea sentimentului unor calitati distincte ale experientei religioase, ducand la experiente inspirationale ce se pot opune liniei oficiale. Gruparile se pot desprinde din comunitatea principala, pot mobiliza miscari protestatare sau separatiste sau pot doar mentine trasaturi diferite fata de ritualurile si credintele oficiale.

GENUL SI RELIGIA

Bisericile si confesiunile, asa cum a aratat discutia precedenta, sunt organizatii religioase cu sisteme de autoritate definite, in aceste ierarhii, ca si in alte zone ale vietii sociale, femeile sunt de cele mai multe ori excluse de la putere. Aceasta este un lucru clar delimitat in crestinism, dar este caracteristic pentru toate religiile majore.'

Imagini religioase

Religia crestina este rezultatul muncii barbatilor, atat prin simbolismul ei cat si prin ierarhie. Daca fecioara Maria, mama Pruncului lisus, poate fi considerata uneori ca avand atribute divine, Dumnezeu este Tatal, un personaj masculin, iar lisus fiul divin a luat forma omeneasca a unui barbat. Despre femeie se spune ca s-a nascut dintr-o coasta a unui barbat. Exista multe personaje feminine in textele biblice, iar unele dintre ele sunt infatisate drept milostive sau curajoase, dar rolurile principale sunt rezervate barbatilor. Nu exista nici o femeie asemeni lui Moise, de exemplu, iar apostolii din Noul Testament sunt cu totii barbati.

Aceste fapte nu au trecut neobservate de catre cei implicati in miscarile feministe, in 1859, Elizabeth Cady Stanton publica o serie de comentarii asupra Scripturilor, intitulate The Woman s Bible (Stanton, 1985). in opinia ei, divinitatea a creat barbatii si femeile ca fiinte de aceeasi valoare, iar Biblia ar trebui sa reflecte pe deplin acest fapt. Caracterul ei masculin, credea ea, nu reprezinta adevarata atitudine a lui Dumnezeu, ci faptul ca a fost scrisa de catre barbati, in 1870, biserica anglicana stabilise un comitet care sa faca ceea ce mai fusese facut de multe ori - sa revada si sa reactualizeze textele biblice. Asa cum a aratat ea, acest comitet nu continea vreo femeie. Ea sustinea ca nu exista nici un motiv pentru care sa ne inchipuim ca Dumnezeu este de sex masculin, intrucat din Scriptura reiesea clar ca toate fiintele

umane au fost create dupa chipul si asemanarea Sa. Cand una dintre colegele sale a deschis o conferinta pentru drepturile femeilor cu o rugaciune adresata catre „Dumnezeu, Mama noastra', reactia autoritatilor bisericesti a fost virulenta, dar Stanton a continuat sa faca presiuni pentru organizarea unui Comitet Revizor al Femeilor alcatuit din 23 de femei care sa o ajute la pregatirea Bibliei femeilor, in introducere, ea si-a rezumat astfel pozitia:

Canonul si legea civila, biserica si statul, preotii si oamenii legii, toate partidele politice si confesiunile religioase ne-au invatat deopotriva ca femeia a fost alcatuita dupa chipul barbatului, din barbat, pentru barbat, o fiinta inferioara, supusa barbatului. Modele, formele, cermoniile si obiceiurile societatii, ordonantele bisericii si disciplina, toate s-au nascut din aceasta idee Cei care au puterea divina de a traduce, a transpune si transfigura acest trist obiect de mila intr-un personaj demn si exaltat, care sa merite adoratia noastra ca mama a rasei umane, trebuie sa fie felicitati, caci se impartasesc din puterea oculta mistica a unor Mahatma orientali. (Stanton, 1985,pp.,7-8; vezisiGage, 1980, publicat pentru prima data in 1893).

Zeitati femeiesti sunt prezente frecvent in religii din lumea larga. Acestea sunt uneori concepute ca „feminine', blande si iubitoare; in alte imprejurari, zeitele apar ca inspaimantatori distrugatori. Femeile-zeiati razboinice, de exemplu, se regasesc des, chiar daca in viata sociala reala ele nu sunt decat cu totul intamplator conducatori militari, inca nu a fost intreprins nici un studiu extins asupra implicarii simbolice si materiale a femeilor in diferitele religii. Dar se pare ca sunt putine, daca exista cumva, religiile in care femeile sunt figurile dominante, fie simbolic fie ca autoritati religioase (Bynum si colab., 1986).

Sa luam exemplul budhisfnului. Femeile apar ca personaje importante in invataturile unor ordine budhiste. in mod special intr-una din ramurile acestei religii, budhismul Mahayana, femeile sunt reprezentate intr-o lumina deosebit de favorabila. Dar asa cum a remarcat un binecunoscut om de stiinta intr-o lucrare despre aceasta problema, intregul budhism - la fel ca si crestinismul - „este o institutie coplesitor de masculina, dominata de o structura de putere patriarhala', in care femininul este „asociat mai cu seama cu secularul, neputinta, profanul si imperfectiunea' (Paul, 1985, p. xix). Portrete contrastante de femei apar in textele budhiste, reflectand fara indoiala atitudinile neclare ale barbatilor fata de femei in lumea seculara. Pe de-o parte, sunt intelepte, materne si blande; pe de-alta, sunt misterioase, murdare si destructive, o amenintare a raului.

Nu este surprinzator faptul ca religiile au pus accentul pe imaginile masculine, daca acceptam punctul de vedere al lui Feuerbach, dupa care religiile exprima valorile adanc inradacinate ale societatii.

Femeile in organizatiile religioase

in budhism, femeilor li s-a ingaduit prin traditie rolul de calugarite, reprezentand totodata principalul mod de rezolvare a exprimarii directe a convingerilor religioase

in cadrul crestinatatii. Viata monastica deriva din practicile primelor grupuri de crestini, care traiau intr-o saracie extrema, dar se dedicau meditatiei. Acesti indivizi (dintre care multi erau pustnici) si grupuri aveau adesea prea putine legaturi cu biserica oficiala, dar la inceputul evului mediu, biserica reusise sa castige detinerea controlului asupra majoritatii ordinelor pe care le fondasera. Manastirile au devenit lacasuri cu un sediu fix, cu slujitori legati de sistemul de autoritate al bisericii catolice. Unele dintre ordinele monahale cele mai influente, cum ar fi cistercienii sau augustinienii, au fost fondate in secolele XII-XIII - in aceeasi epoca cu cea a cruciadelor. Majoritatea ordinelor feminine s-au stabilit abia cu aproximativ 200 de ani mai tarziu. Numarul ocupat de catre membre a ramas destul de mic pana prin secolul XIX. in acea vreme, multe femei deveneau calugarite, in parte datorita carierei care li se deschidea astfel in invatamant si asistenta, intrucat aceste ocupatii erau controlate de catre ordinele religioase. Pe masura ce profesiile lor s-au separat de biserica, procentul de femei din aceste ordine, a scazut.

Desi ritualurile si obiceiurile diferitelor ordine variaza, toate calugaritele sunt privite ca „mirese ale lui Christos'. inainte de a se fi intreprins unele schimbari in cateva ordine prin anii '50 si '60, uneori aveau loc ceremonii „de casatorie' destul de elaborate, in cursul carora novicea isi taia parul, primea un nume religios si un inel de logodna. O novice avea libertatea de a pleca sau putea fi indepartata. Dar dupa mai multi ani de la initiere se fac juraminte de devotiune definitiva.

Astazi, ordinele feminine prezinta o diversitate considerabila in credintele si modurile lor de viata, in unele manastiri, calugaritele se imbraca in intregime in hainele traditionale si indeplinesc practica traditionala. Dimpotriva, in alte comunitati nu numai ca sunt gazduite in cladiri moderne, dar au si renuntat la multe dintre reglementarile vechi, calugaritele purtand imbracaminte obisnuita. Restrictiile de a vorbi in anumite perioade ale zilei au fost diminuate, o data cu regulile privitoare la pozitia corpului, cum ar fi mersul cu mainile impreunate si ascunse sub rasa. Aceste schimbari au devenit posibile datorita unor edicte emise de autoritatile eclesiastice in anii '60.

Cei aflati in ordine monastice, de regula, nu detin autoritate in interiorul ierarhiei bisericii, chiar daca i se supun acesteia. Existenta ordinelor femeiesti nu a dat niciodata femeilor vreo putere directa in cadrul marilor organizatii religioase, care in biserica catolica si anglicana raman aproape in exclusivitate dominate de barbati, desi acestea suporta in prezent presiuni puternice din partea organizatiilor de femei, in 1977, Sfanta Congregatie pentru Doctrina Credintei, desfasurata la Roma, a declarat formal ca femeile nu sunt admise pentru a deveni preoti catolici. Motivul invocat a fost acela ca lisus nu a chemat vreo femeie sa-i fie discipol (Noel, 1980). Anul 1987 a fost desemnat oficial de catre biserica catolica drept „An al Madonnei', in care femeilor li se cerea sa-si aminteasca rolurile lor traditionale, acelea de sotii si mame.

intr-o scrisoare publicata in mai 1994, papa loan Paul al II-lea a reafirmat interdictia bisericii catolice de a hirotoni femei. Scrisoarea spunea: „De aceea, pentru ca orice indoiala sa fie indepartata in privinta acestei probleme de mare importanta declar ca Biserica nu are autoritatea de a conferi hirotonire ca preot femeilor si ca aceasta hotarare urmeaza sa fie respectata de catre toti credinciosii bisericii.'

in biserica anglicana, pana la 1992, femeilor li se permitea sa fie diaconese, dar nu preoti. Oficial, ele faceau parte dintre laici si nu li se permitea sa savarseasca unele ritualuri religioase de baza, cum ar fi binecuvantarea sau consfintirea de casatorii. Pe de alta parte, sub conducerea unui prelat, o diaconesa putea sa exercite anumite sfintiri sau sa savarseasca botezuri, printre alte indatoriri pe care le avea. in 1986 a fost difuzat un raport al comitetului in vigoare pentru Sinodul General, institutia care guverneaza biserica anglicana, pentru a examina legislatia necesara daca femeile ar fi admise ca preoti. Grupul consta din zece barbati si doua femei. Sarcina lor era de a lua in considerare „garantiile' necesare pentru a indeplini obiectiile „celor din cadrul biserici anglicane care nu pot accepta, dintr-un motiv sau altul, hirotonirea femeilor ca preoti' (citat in Aldridge, 1987, p. 377). Sentimentele si aspiratiile femeilor insesi, in general, nu erau luate in consideratie.

Religia crestina a luat nastere din ceea ce a constituit intr-un sens fundamental o miscare revolutionara; dar in atitudinile lor fata de femei, unele dintre cele mai importante biserici crestine se situeaza printre cele mai conservatoare organizatii din societatea moderna. Fcmeile-preoti au fost acceptate cu mult timp in urma in unele secte si confesiuni, dar biserica anglicana si cea catolica au insistat asupra inegalitatilor de gen. Episcopul anglican al Londrei, Graham Leonard, a fost intrebat in cadrul unei emisiuni la radio in august 1987, daca isi imagina ca notiunea crestina de Dumnezeu ar fi afectata de faptul de a vedea in mod constant o femeie slujind la altar. El a raspuns: „Cred ca da. Instinctul meu, atunci cand m-as afla in fata ei, ar fi acela de a o lua in brate' Posibilitatea atractiei sexuale dintre o femeie-preot si membrii congregatiei ei, sustinea el, este unul dintre motivele pentru care femeile nu ar trebui sa fie admise ca membri cu drepturi depline ai preotimii. in religie ca si in alte domenii, „barbatul este acela care are initiativa si femeia e cea care accepta' (Jenkins, 1987).

in 1992, biserica anglicana a votat in sfarsit pentru acceptarea practicarii de catre femei a preotiei. Multe grupuri s-au opus fatis acestei decizii, inclusiv organizatia Femeile impotriva Hirotonirii Femeilor, fondata de d-na Margaret Brown. Atat dupa parerea ei, cat si a unor grupuri anglicane masculine, acceptarea deplina a femeilor este o deviatie blasfemica de la adevarul biblic revelat. Cateva grupuri s-au retras din biserica anglicana drept urmare a acestei decizii. O data cu ceilalti, Graham Leonard a anuntat hotararea sa de a parasi biserica anglicana si de a se alatura celei catolice.

MISCARILE MILENARISTE

Existenta si numarul miscarilor milenariste arata cat se poate de clar ca religia inspira frecvent activismul si schimbarea sociala. Un grup milenarist este cel care anticipeaza salvarea imediata, colectiva a credinciosilor, fie din cauza unor schimbari cataclismice din prezent, fie prin redescoperirea unei varste de aur care se presupune ca ar fi existat in trecut. (Termenul „milenarist' provine de fapt de la cei o mie de ani de domnie a lui Christos, mileniumul profetit in biblie). Miscarile milenariste se impletesc adanc cu istoria crestinismului si au aparut in doua contexte majore - in randul saracilor din Occident in trecut si in randul popoarelor colonizate in alte parti ale lumii, mai recent.

Adeptii lui loachim

Miscarea medievala milenarista europeana a fost cunoscuta ca ioachimism si a luat amploare in secolul XIII (Cohn, 1970a, 1970b). in aceasta perioada prosperitatea economica a Europei crestea cu rapiditate, iar biserica catolica dominanta devenea tot mai bogata. Multi calugari si-au transformat manastirile in castele luxoase, episcopii si-au construit palate unde au dus un trai de lux ca si seniorii feudali seculari, iar papii intretineau niste curti deosebite. loachimismul s-a dezvoltat ca protest impotriva acestor tendinte oficiale ale bisericii.

La mijlocul secolului XIII, un numar de frati franciscani (al caror ordin punea accent pe refuzul placerilor materiale si al bogatiei), au protestat impotriva obiceiurilor exagerate ale oficialilor bisericii. Ei isi bazau miscarea pe scrierile profetice ale abatelui loachim din Fiore, care murise cu aproximativ 50 de ani in urma. Scrierile lui loachim fusesera interpretate astfel incat preziceau ca in anul 1260 „spiritualii', asa cum se autonumeau, vor inaugura a treia si ultima varsta a crestinatatii. Aceasta avea sa dureze pana la sfarsitul mileniului; in timpul acesteia toate fiintele umane, indiferent de apartenenta lor religioasa anterioara, se vor uni intr-o viata de devotiune crestina si saracie voluntara. S-a profetit ca biserica existenta se va dezmembra, iar clerul va fi masacrat de catre imparatul German.

Dupa ce anul 1260 a trecut fara ca acest cataclism sa se intample, data mileniumului a fost amanata - iar si iar. Fervoarea adeptilor lui loachim insa nu a scazut. Condamnati de catre autoritatile spirituale, spiritualii ioachimisti au considerat biserica oficiala drept Tarfa Babilonului si pe papa drept Anticrist si Fiara Apocalipsei. Ei asteptau aparitia unui salvator chiar din randurile lor, pentru a accede la tronul papal ca „Papa angelic', ales de catre Dumnezeu pentru a converti intreaga lume la o viata de saracie voluntara. Printre grupurile din interiorul miscarii se numara unul condus de catre Fra Dolcino; cuprinzand mai bine de o mie de oameni inarmati, el s-a ridicat impotriva armatelor papei in nordul Italiei, pana cand fortele au fost infrante si masacrate. Dolcino a fost ars pe rug ca eretic, dar au existat multi ani dupa aceea, grupuri care sustineau ca acesta este sursa lor de inspiratie.

Dansul spiritelor

Un exemplu cu totul diferit de miscare milenarista este cultul Dansului spiritelor, aparut in randul indienilor piei-rosii din America de Nord, la-sfarsitul secolului XIX. Profetii au prezis ca va avea loc o catastrofa universala, care va anunta implinirea mileniumului, in care furtuni, cutremure, tornade si inundatii ii vor distruge pe toti intrusii albi. Indienii vor supravietui pentru a vedea preeriile acoperite de turme de bizoni si alte vite. Dupa aceasta catastrofa, toate diferentierile etnice vor disparea si toti albii care ar veni pe acele pamanturi ar putea trai in armonie cu indienii. Ritualul Dansului spiritelor s-a raspandit in zona, din comunitate in comunitate, asa dupa cum cultele religioase s-au raspandit de exemplu, de curand din sat in sat in Noua Guinee. Ritualurile Dansului spiritelor, care includeau cantece, psalmodieri si atingerea unor stari de transa, se bazau in parte pe contactul cu crestinatatea si in parte pe traditionalul Dans al soarelui, pe care indienii obisnuiau sa-1 danseze inainte de ocupatia albilor. Dansul spiritelor a disparut dupa masacrul de la Wounded Knee, in care 370 de indieni, femei si copii au fost masacrati de catre soldatii albi.

Natura miscarilor milenariste

De ce apar miscarile milenariste? Se pot identifica un numar de elemente comune tuturor. Practic toate par sa implice activitatea unor profeti (lideri sau invatatori „inspirati'), care ataca ideile religioase oficiale, proclamand necesitatea de a le revitaliza. Ei au succes in atragerea de adepti, daca reusesc sa formuleze in cuvinte ceea ce altii doar au simtit vag, si pun accent pe emotii care ii determina pe oameni sa ia atitudine. Profetia a fost dintotdeauna direct asociata cu religiile mantuitoare, in special cu crestinismul, iar majoritatea celor care au condus miscari milenariste in zone colonizate erau dintre cei obisnuiti cu practicile si credintele crestine. Multi au fost de fapt predicatori misionari, care si-au indreptat credinta religioasa adoptata impotriva acelora care ii scolisera de fapt.

Miscarile milenariste apar adesea acolo unde exista fie o schimbare culturala radicala, fie o crestere brusca a saraciei (Worseley, 1970). Ele tind sa-i atraga pe acei oameni care au un sentiment puternic al deposedarii, ca rezultat al unor asemenea schimbari, ceea ce ii face sa renunte la acceptarea status quo-ului lor anterior, in Europa medievala, miscarile milenariste erau adesea ultima si cea mai disperata resursa la care recurgeau cei care se trezeau brusc complet saraciti. Taranii, in timpul foametei, de exemplu, erau determinati sa urmeze profeti care le ofereau o viziune a unei „lumi intoarse pe dos', in care saracii aveau sa mosteneasca in final, pamantul. Miscarile milenariste tind sa se dezvolte in randul popoarelor colonizate atunci cand o cultura traditionala este distrusa de impactul colonizatorilor occidentali, asa cum a fost cazul cu Dansul spiritelor.

Milenarismul a fost interpretat uneori ca fiind esentialmente o rebeliune a saracilor impotriva celor privilegiati (Lantenari, 1963) sau a celor oprimati impotriva celor

l puternici, iar acest lucru este evident in multe cazuri. Dar ar fi prea simplist: unele l

miscari milenariste, cum ar fi cea a spiritualilor ioachimi, iau nastere din sentimente 1 si influente care, la inceput, nu se intalnesc cu privatiunile materiale.

EVOLUTII ACTUALE IN RELIGIE: REVOLUTIA ISLAMICA

O opinie impartasita atat de Marx, Durkheim cat si de Weber, a fost aceea ca religia traditionala devine din ce in ce mai limitata pentru lumea moderna si ca laicizarea este un proces inevitabil. Dintre cei trei, probabil ca doar Weber va fi banuit ca un sistem religios traditional, precum este islamismul, ar putea trece printr-un proces de renastere majora, devenind premisa unor dezvoltari politice importante de la sfarsitul secolului XX; este exact ceea ce s-a petrecut in Iran in 1980. in ultimii ani fundamentalismul islamic (o accentuare a interpretarii ad litteram a textelor scripturale) a avut de asemenea, un impact semnificativ asupra altor tari, printre care Egipt, Siria, Liban si Algeria. Cum se explica aceasta renastere pe scara larga a islamismului?

Dezvoltarea credintei islamice

Pentru a intelege acest fenomen, trebuie sa privim atat aspectele islamismului ca religie traditionala, cat si schimbarile seculare care au afectat statele moderne, in cadrul carora influenta lui este persistenta. Islamismul, ca si crestinismul, este o religie care a stimulat continuu activismul: Coranul - cartea sfanta a Islamului -cuprinde instructiuni catre credinciosi de „a lupta pentru calea Domnului'. Aceasta este o lupta atat impotriva necredinciosilor, cat si a celor care aduc coruptia in interiorul comunitatii musulmane. De-a lungul secolelor au existat generatii succesive de reformatori musulmani, iar islamismul a devenit la fel de divizat in interior, ca si crestinismul. Sectele kharigita si siita s-au desprins de trunchiul de baza al ortodoxiei islamice inca de la inceputurile istoriei lui. Kharigitii au fost prima secta distincta care s-a dezvoltat in interiorul islamismului. Ei aveau convingeri puternic egalitariste, respingand orice forma de privilegiu material si sustineau ca cei vinovati de pacate grave nu ar mai trebui considerati musulmani. Existenta lor ca secta a fost de scurta durata, dar in unele privinte au fost inaintasii tuturor miscarilor de renastere fundamentalista musulmana ulterioare - adica a miscarilor care sustineau reintoar­cerea la „esenta' islamismului.

Cealalta secta importanta, siitii, si-a pastrat influenta. Siismul este astazi, religia. oficiala a Iranului (cunoscut in trecut - Persia) si a fost ideologia care a stat la baza revolutiei iraniene. Siitii considera ca secta lor a fost initiata de catre Imamul Aii, un lider religios si politic din secolul al VII-!ea. despre care se crede ca a demonstrat calitati de devotiune personala fata de Dumnezeu si virtuti de conducator iesite din comun printre guvernantii vremii. Descendentii lui Aii sunt considerati drept adevaratii conducatori ai islamismului, intnicat se presupunea ca apartin familiei lui Mohamed,

spre deosebire de dinastiile aflate in acel moment la putere. Siitii credeau ca domnia mostenitorului de drept al lui Mohamed va fi instituita pana la urma, inlaturand tirania si nedreptatile asociate cu regimurile existente. Mostenitorul lui Mohamed avea sa fie un lider condus direct de catre Dumnezeu, guvernand dupa legile Coranului.

Siismul este religia oficiala a Iranului inca din secolul XVI. Exista populatii numeroase de siiti in tarile din Orientul Mijlociu, printre care Irakul, Turcia si Arabia Saudita, cat si in India si Pakistan. Conducerea islamica din aceste tari apartine totusi majoritatii, sunitii. Musulmanii suniti urmeaza „Calea Batatorita', o serie de traditii care deriva din Coran si tolereaza o considerabila diversitate de opinii, in comparatie cu convingerile mult mai rigide ale siitilor. Doctrinele sunite s-au modificat in mod considerabil, mai ales dupa expansiunea puterii occidentale din timpul ultimelor doua sau trei secole.

Islamismul si Occidentul

in timpul Evului Mediu a existat o lupta relativ continua intre Europa crestina si statele musulmane, care controlau portiuni mari din ceea ce a devenit mai apoi Spania, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria si Romania. Cea mai mare parte a pamanturilor cucerite de musulmani au fost reclamate de catre europeni, iar multe dintre posesiunile lor din Africa de Nord au fost de fapt, colonizate pe masura ce puterea Occidentului crestea, in decursul secolelor XVIII-XIX. Aceste rasturnari de situatie au fost catastrofale pentru religia si civilizatia musulmana, despre care credinciosii erau convinsi ca era cea mai inalta si mai avansata cu putinta, depasindu-le pe toate celelalte. La sfarsitul secolului XIX, incapacitatea lumii musulmane de a respinge eficient cultura occidentala a dus la miscari de reforma care incercau sa redea islamismului puritatea si puterea lui originala. O idee de baza a fost aceea ca islamismul ar fi trebuit sa raspunda provocarii occidentale prin afirmarea identitatii propriilor sale convingeri si practici.

Ideea a fost dezvoltata in diferite moduri de-a lungul secolului XX, formand baza „revolutiei islamice' din Iran, din 1978-1979. Revolutia a pornit initial din opozitia fata de sah, Mohammed Reza, care acceptase si incercase sa promoveze forme de modernizare modelate in Occident - de exemplu reforma agrara, acordarea dreptului de vot femeilor si dezvoltarea educatiei seculare. Miscarea care 1-a inlaturat de la putere pe sah si a adunat laolalta oameni cu interese diferite, dar care nu erau nicidecum atasati fundamentalismului islamic, personajul dominant fiind ayatolahul Khomeini, care propovaduia o reinterpretare radicala a ideilor siite.

Khomeini a infiintat o guvernare organizata in conformitate cu legea islamica traditionala, numind-o „Reprezentanta lui Aii'. Revolutia islamica facea din religie, asa cum era ea prezentata in Coran, baza directa a intregii vieti politice si economice. Sub legea islamica reinnoita, barbatii si femeile erau segregati cu rigurozitate, femeile erau obligate sa-si acopere corpul si capul in public, practicile homosexuale erau condamnate si trimise in fata plutonului de executie, iar adulterul era pedepsit prin

lapidarea cu pietre. Acest cod strict era insotit de o pozitie extrema, nationalista, care se situa in special in opozitie cu influentele occidentale. Desi ideile care sustinusera revolutia trebuiau sa uneasca intreaga lume islamica impotriva Occidentului, guvernele tarilor in care siitii erau in minoritate nu s-au aliniat revolutiei islamice din Iran. Totusi, fundamentalismul islamic a dobandit o popularitate semnificativa in majoritatea acestor state, iar diferite forme de renastere islamica au fost stimulate de aceasta in alte parti ale lumii.

Scopul Republicii Islamice din Iran a fost acela de a islamiza statul - organizand guvernul si societatea in asa fel incat invataturile islamice sa devina predominante in toate sferele vietii. Dar acest proces este departe de a se fi incheiat si exista forte care i se opun activ. Zubaida (1996) a distins trei categorii de grupuri, angajate in lupta unul impotriva celuilalt. Radicalii vor sa continue si sa adanceasca revolutia islamica. Ei cred de asemenea, ca revolutia ar trebui sa fie exportata activ in alte tari islamice.

Conservatorii sunt constituiti mai ales din functionarii religiosi, care cred ca revolutia a ajuns destul de departe. Ea le-a asigurat o pozitie de putere in societate, pe care ei doresc sa si-o mentina. Pragmaticii se pronunta in favoarea reformelor de piata si a deschiderii economiei catre investitiile si comertul cu strainatatea. Ei se opun impunerii stricte a codurilor islamice asupra femeilor, a familiei si a sistemului de legi. Acest grup se afla in conflict direct cu radicalii.

Zubaida arata ca revolutia islamica a afectat fostul regim „occidentalizat' mai putin decat se credea in general. De exemplu, guvernul islamic a mentinut majoritatea prevederilor referitoare la codul familiei preluate de la acel regim. De asemenea, femeile joaca un rol public mult mai activ in Iran decat in alte cateva tari islamice, cum ar fi Arabia Saudita.

Raspandirea miscarii de renastere islamica

Renasterea islamismului nu poate fi inteleasa pur si simplu in termeni pe de-a-ntregul religiosi; ea reprezinta in parte o reactie impotriva impactului Occidentului, fiind o miscare de afirmare nationala sau culturala. Este indoielnic faptul ca renasterea islamica, chiar si in formele ei cele mai fundamentaliste, ar trebui perceputa doar ca o reinnoire a ideilor traditionale. Ceea ce s-a intamplat reprezinta un lucru destul de complex. Practicile si modurile de viata traditionale au fost revitalizate, dar fiind combinate cu preocupari legate in mod specific de epoca moderna.

Miscarile fundamentalismului islamic au castigat influenta in multe tari din Africa de Nord, Orientul Mijlociu si Asia de Sud, in ultimii l O-15 ani (vezi fig. 16. l). Un astfel de caz este Algeria, in decembrie 1991, Frontul Islamic al Salvarii a castigat o victorie confortabila in primul scrutin al alegerilor pentru Adunarea Nationala. Programul lui era de a transforma Algeria intr-un stat islamic dupa coordonatele Iranului. Totusi armata a intervenit si a suspendat alegerile (Pilkington, 1992).

O confruntare intre civilizatii?

Exista temerea conform careia, lumea islamica se va confrunta cu acele parti ale lumii care nu impartasesc convingerile lor. Tarile islamice par sa se opuna valurilor democratizarii, care au cuprins intreaga lume. Din 39 de tari in care islamismul este forma de religie dominanta, doar cateva pot fi considerate ca fiind democratii liberale. Turcia este un asemenea exemplu, desi a suportat cateva incercari de guvernare militara intre 1960 si 1980.

in alte cateva tari care au fost pentru o scurta perioada de timp democratice, cum ar fi Algeria, in care democratia a fost suspendata sau distrusa. Guvernul algerian a permis alegeri libere in 1991, dar a refuzat sa permita un al doilea tur de scrutin atunci cand a devenit clar faptul ca Partidul Islamic, puternic influentat de funda­mentalismul religios, se indrepta spre victorie. Armata a preluat controlul si a urmat in tara un fel de razboi civil permanent intre guvern si gherilele islamice.

Daca miscarea islamica se va instala la putere in Algeria, se poate ca si alte tari din apropiere sa o poata urma. Egiptul, cu o populatie de 55 de milioane de locuitori, are propriii rebeli islamici, care doresc sa infiinteze aici un stat religios. Acelasi lucru se intampla cu multi musulmani din Maroc si Libia.

Politologul Samuel Huntington (1993) a sustinut ca luptele dintre punctele de vedere islamic si occidental ar putea deveni parte dintr-un „conflict mondial al civilizatiilor', o data cu sfarsitul „razboiului rece' si cu accentuarea globalizarii. Statul-natiune nu mai reprezinta influenta principala in relatiile internationale, de aceea rivalitatile si conflictele vor avea loc intre culturi si civilizatii intinse. Un asemenea conflict a fost pornit in Bosnia, in fosta Iugoslavie, in care musulmanii bosniaci lupta impotriva sarbilor, care reprezinta cultura crestina.



Islamismul si crestinismul reprezinta fiecare religii care isi sustin adevarul, accesul special la cuvantul Domnului. Crestinismul a invatat sa convietuiasca cu capitalismul si democratia, iar daca Max Weber a avut dreptate, e posibil chiar sa fi inspirat inceputurile dezvoltarii lor. Pentru multi credinciosi islamici o asemenea acomodare pare mult mai dificila, intreprinderea capitalista si democratia liberala reprezinta pentru ei impactul culturii occidentale, in plus, islamismul refuza sa faca o distinctie intre viata particulara a credinciosului si problemele publice.

Dar, in calitate de „civilizatii', crestinismul si islamismul - asa cum am aratat in citatul din deschiderea capitolului - au mai multe lucruri comune decat diferente, avandu-si originea in surse care se suprapun. Fiecare dintre ele a inspirat sute de razboaie sangeroase de-a lungul secolelor. Dar fiecare contine de asemenea, traditii foarte puternice de toleranta si moderatie. Trebuie sa speram ca acestea permit celor doua culturi sa traiasca in pace una cu alta.

Sa ne indreptam acum atentia inspre recentele evolutii ale religiei in Occident, concentrandu-ne in special asupra Marii Britanii si a Statelor Unite.

EVANGHELISTII INVADEAZA STATELE DIN FOSTA UNIUNE SOVIETICA

Prabusirea comunismului a deschis fosta Uniune Sovietica unui val de misionari religiosi. Principala • biserica din Rusia, cea ortodoxa, si-a exprimat preocuparea fata de un numar de miscari religioase, cum ar fi Hare Krishna si numeroasele grupuri Crestine evanghelice si fundamentaliste care au patruns in tara. Aceasta preocupare este impar­tasita de catre toate bisericile recunoscute tradi­tionale, cum ar fi romano-catolicii si baptistii. Peste 300 de grupuri de misionari din Statele Unite activeaza in prezent doar pe teritoriul Rusiei, iar unul dintre ele trimite mai mult de 2.000 de misionari pe an in Comunitatea Statelor Independente (CSI) si in Europa. Aceste grupuri aduc cu ele un crez foarte diferit de cel predat si

practicat de bisericile cu traditie din tara. Pentru multe dintre aceste grupuri de misionari, bisericile traditionale nu reprezinta biserici crestine vala­bile, iar parte din zelul lor proyine din convin­gerea ca aceste biserici traditionale sunt fie apos­tate sau de-a dreptul lucrarea Diavolului. Multe dintre aceste grupuri nutresc convingerea ca modul de viata american este expresia cea mai deplina a vietii crestine. Acest lucru se dovedeste foarte tentant pentru oameni care tanjesc dupa stilul de viata al societatii de consum din Occident. Totusi, liderii principa­lelor biserici se tem ca aceste valori nu numai ca vor forta diviziunea in exprimarea credintei crestine in CSI, ci vor submina si valorile religioase traditionale de baza ale comunitatii si solidaritatii, care au supravietuit persecutiei comuniste doar pentru a fi supuse in prezent riscului de a cadea prada sistemului de consum evanghelic american.

Sursa: Hutchinson Gallup, INFO 1995, (Helicon 1994), p. 183.

RELIGIA IN MAREA BRITANIE

Conform recensamantului religios din 1851, aproximativ 40% dintre adultii din Anglia si Tara Galilor participau la slujba religioasa in fiecare duminica; in 1900 acest procent scazuse la 35%, in 1950 la 20%, iar azi totalul se apropie de 10%. Majoritatea confesiunilor britanice au pierdut injur de 5% dintre credinciosii practicanti in anii' 80, cel mai substantial declin (8%) inregistrandu-se in randul bisericii romano-catolice (HMSO, 1992). '

Distributia acestora este insa intrucatva inegala. Exista o diferenta, de exemplu, intre bisericile trinitariene si cele netrinitariene. Bisericile trinitariene, care includ anglicani, catolici, metodisti si presbiterieni, printre altele, sunt cele care cred in unitatea Sfintei Treimi intr-un Dumnezeu unic. Numarul de membri ai bisericilor trinitariene a scazut de la 8,8 milioane in 1970 la 6,5 milioane in 1994. A existat insa o crestere a numarului membrilor unora dintre bisericile netrinitariene, cum ar fi mormonii si martorii lui lehova, in aceeasi perioada (vezi tabelul 16.2).

Majoritatea populatiei adulte din Marea Britanic se considera ca apartinand unei organizatii religioase, intr-un studiu, doar aproximativ 5% dintre britanici au afirmat ca nu sunt afiliati nici unei religii. Aproape 70% din totalul populatiei s-au declarat ca fiind membri ai bisericii anglicane, chiar daca cei mai multi nu fusesera probabil la biserica decat de cateva ori in viata lor sau unii, daca fusesera vreodata. Pe langa biserica anglicana, biserica presbiteriana a Scotiei si cea catolica, evantaiul celorlalte grupuri religioase din Marea Britanic include evrei, musulmani, mormoni, sikhsi si hindusi. Printre sectele mai mici se numara Fratii din Plymouth, rastafarienii si adeptii Misiunii Luminii Divine.

Un numar de miscari religioase noi au aparut de asemenea, in tarile occidentale, inclusiv in Marea Britanic. Acestea provin din numeroase traditii religioase, dintre care unele erau aproape complet necunoscute in Occident pana de curand. Cateva, cum ar fi Societatea Aestherius sau Fundatia Emin, au mai existat deja intr-o perioada anterioara in Marea Britanic, in timp ce altele au provenit din diferite tari europene. Dar majoritatea isi au originea in SUA sau in Orient. Apartenenta consta mai ales din convertiti, si mai putin din indivizi crescuti intr-o credinta anume. Cel mai adesea, membrii lor au un nivel de educatie destul de ridicat si provin din randurile clasei de mijloc.

Majoritatea miscarilor religioase noi solicita de la membrii lor mult mai mult timp si credinta decat religiile vechi oficiale. Se stie despre unele grupuri ca au folosit tehnica „bombardarii cu dragoste', pentru a castiga aderenta totala a individului. Potentialul individ convertit este coplesit cu atentii si cu o constanta demonstratie de afectiune spontana, pana cand este atras din punct de vedere emotional in grup. De fapt, unele miscari au fost acuzate chiar de „spalarea creierului' adeptilor lor- cautand sa le controleze mintea, astfel incat sa-i lipseasca de capacitatea de a lua decizii independente. „Moonies' (vezi mai jos) au fost acuzati de asemenea practici. Dar, in ansamblu, cercetarile indica faptul ca o asemenea interpretare este exagerata; miscarile acestea arareori cauta sau reusesc, un asemenea grad de dominare asupra membrilor lor, iar majoritatea membrilor potentiali sunt perfect capabili sa decline invitatiile respectivelor miscari, daca nu doresc sa adere la ele.

in Marea Britanic se poate distinge o anumita structura a religiei, in functie de varsta, sex, clasa si situare geografica, in general, oamenii in varsta sunt mai credinciosi decat cei din grupurile de varsta mai tinere. Frecventarea bisericii atinge un punct culminant la varsta de 15 ani, dupa care nivelurile medii ale frecventarii scad; cand acestia ating varsta de 30-40 de ani entuziasmul le revine; mai apoi, obisnuinta de a merge la biserica creste o data cu varsta. Femeile au mai multe sanse de a se implica in organizatii religioase decat barbatii, in bisericile anglicane aceasta este doar o problema minora, dar in cele scientologice, de exemplu, femeile sunt de patru ori mai numeroase decat barbatii.

in general, frecventarea bisericii si practicarea credintelor religioase sunt mai sustinute in randul grupurilor sociale mai avute decat printre saraci. Biserica anglicana a fost supranumita „Partidul Conservator al rugaciunii' si exista anumit grad de adevar in aceasta. Catolicii se gasesc mai mult printre cei din clasa muncitoare. Aceasta orientare de clasa se reflecta in structura votului: anglicanii tind sa voteze pentru conservatori, iar catolicii pentru laburisti, la fel ca si multi metodisti, biserica metodista fiind la inceputuri strans legata de ascensiunea Partidului Laburist. Participarea religioasa variaza de asemenea, in buna masura in functie de locul unde traiesc oamenii: 35% dintre adultii din Merseyside si 32% dintre cei din Lancashire sunt membri ai unei biserici, fata de doar 9% in Humberside si 11% in Nottinghamshire.

Unul dintre motivele acestei situatii este emigrarea - Liverpool are o populati^' de catolici irlandezi, la fel cum nordul Londrei isi are evreii ei, iar Bradford» si sikhsii sai.

in privinta consecintelor asupra comportamentului cotidian, diferentei/ sunt mult mai marcante in nordul Irlandei decat oriunde in alta parte in Mar ^ r Ciocnirile dintre protestanti si catolici care au loc aici implica doar o mii ti } ambele credinte, dar sunt adesea acute si deosebit de violente. Influentari Irlanda de Word nu se poate separa cu usurinta de alti factori implici; sa antagonisme; credinta intr-o „Irlanda unita', in care Eire si Irlanda de N^fenit deveni un stat unic, este sustinuta in general de catre catolici si respifl/^ protestanti. Dar considerentele politice si ideile nationaliste joaca de a^' rol important, in aceeasi masura ca si credintele religioase.

Tabel 16.2.Membrii bisericilor din Marea Britanic (milioan

1970

1980

1992

Bisericile trinitariene

romano-catolica (frecventarea

slujbei religioase)

anglicana

presbiteriana

metodista

baptista

alte biserici libere

ortodoxa

Toate bisericile trinitariene

Biserici ne-trinitariene

mormoni

martorii lui lehova alti ne-trinitarieni

Toti ne-trinitarienii

Alte religii

musulmani

sikhsi

hindusi

evrei

altii

32.

RELIGIA IN STATELE UNITE

Diversitatea religiei

Pozitia organizatiilor religioase din Statele Unite este neobisnuita din mai multe puncte de vedere. Libertatea de exprimare religioasa a devenit un articol al Constitutiei americane cu mult inainte ca toleranta si diferitele credinte religioase la care fusesera supusi sa se raspandeasca in orice alta tara. Primii colonisti erau refugiati din cauza oprimarilor religioase la care fusesera supusi de catre autoritatile politice locale si au insistat pentru separarea statului de religie. SUA nu au o „biserica oficiala', asa cum este biserica anglicana in Anglia.

Statele Unite contin de asemenea, o mai mare diversitate de grupuri religioase decat orice alta tara industrializata, in cele mai multe societati occidentale, majoritatea populatiei este afiliata formal la o singura biserica, cum ar fi biserica anglicana in Anglia sau cea romano-catolica in Italia. Aproximativ 90% din populatia americana este crestina, dar apartine unei diversitati de biserici si confesiuni. Multe grupuri numara doar sute de membri, dar mai mult de 90 de organizatii religioase sustin ca au peste 50.000 de membri, dintre care 22 raporteaza o participare de peste un milion de membri. Cea mai larga institutie din Statele Unite este biserica catolica, cu aproximativ 50 de milioane de membri. Totusi, ea acopera doar aproximativ 27% din totalul membrilor organizatiilor religioase. 60% din populatie sunt protestanti, impartiti in diferite confesiuni. Conventia Baptista din Sud este cea mai mare dintre ele, avand peste 13 milioane de membri, urmata de Biserica Metodista Unita, Conventia Baptista Nationala, bisericile luterana si episcopala. Dintre grupurile necrestine, cele mai numeroase sunt congregatiile evreiesti, care numara aproximativ sase milioane de membri.

40% din populatia americana asista la slujba religioasa o data pe saptamana. Aproape 70% dintre acestia apartin unor biserici, sinagogi sau altor organizatii religioase, iar majoritatea sustin ca sunt membri activi ai congregatiilor respective.

Capitanul Scott O'Grady din fortele aeriene ale SUA a fost impuscat in 1995 deasupra teritoriului bosniac. El a petrecut sase zile ascunzandu-se si evitand sa fie capturat de catre fortele sarbe, inainte de a fi gasit si salvat. „Chiar in toiul luptei, a declarat ei in fata mass mediei mondiale, primul lucru pe care vreau sa-1 fac este sa-i multumesc lui Dumnezeu. Daca El nu m-ar fi iubit si eu nu L-as fi iubit, nu as fi supravietuit. El m-a ajutat sa trec prin toate acestea si simt asta din tot sufletul.' Daca un pilot britanic sau francez ar fi spus acelasi lucru in acea situatie, ar fi produs o oarecare uimire. Dar venind de la un ofiter american, cuvintele au parut perfect normale. America are un nivel de religiozitate mult mai ridicat decat majoritatea societatilor europene. „Cred intr-Unul Dumnezeu' apare pe fiecare moneda americana, ca un memento al puterii religiei in Statele Unite.

Rezultatele studiilor arata ca 95% dintre americani isi declara credinta in Dumnezeu, 80% cred in miracole si in viata de apoi, 72% cred in ingeri si 65% in diavol (Stark si Bainbridge, 1985). Un Studiu asupra Valorilor Mondiale publicat in

1994 a aratat ca 82% dintre cei chestionati s-au declarat „persoane religioase', fata de 55% in Marea Britanic, 54% in Germania de Vest si 48% in Franta. Aceeasi statistica a aratat ca 44% dintre americani au fost la biserica cel putin o data pe saptamana, fata de 14% in Marea Britanic, 10% in Franta si cel mult 4% in Suedia (vezi fig.16.2 si The Economist, 8.07.1995, p. 20).

Figurai 6.2-Credinta religioasa in diferite tari, 1990-1993

Statele Unite

Mexic

Canada

Spania

Marea Britanie

Germania Occidentala Franta

Suedia

H| se considera persoane religioase

[~~| participa la slujba religioasa o data pe saptamana sau mai des.

O

80

204060 Procente din populatie

Sursa: World Values Study Group, Inter-University Consortium for Political and Social Researches. Dupa The Economist, 8 iulie 1995, p. 20.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, SUA au asistat la o mai ampla proliferare a miscarilor religioase decat in orice alta perioada istorica anterioara, inclusiv o serie fara precedent de diviziuni si de aparitii noi intre confesiuni. Majoritatea au avut o existenta de scurta durata, dar cateva dintre ele au reusit sa faca un numar de adepti remarcabil. Un exemplu este oferit de Biserica Unificarii, fondata de coreeanul Sun Myung Moon. Secta a fost introdusa in Statele Unite la inceputul anilor '60, prezen­tand toate caracteristicile miscarilor milenariste. Adeptii lui Moon au acceptat prezicerea ca sfarsitul lumii va veni in anul 1 967, dar faptul ca lumea a continuat sa existe dupa acel an nu a dus la destramarea sectei. Asa cum au procedat multi lideri ai miscarilor milenariste, Moon si-a ajustat ideile prin prisma prezicerii sale esuate. in fapt, noile sale doctrine au castigat chiar mai multi adepti decat mai inainte, sustinand ca numara in prezent aproximativ 40.000 de persoane. Convingerile Bisericii Unificarii uneste invataturi orientale cu elemente ale crestinismului fundamentalist si cu anticomunismul, iar noii membri sunt supusi unei pregatiri religioase stricte.

Fundamentalismul crestin

Cresterea organizatiilor religioase crestine fundamentaliste in Statele Unite este una dintre trasaturile cele mai remarcabile din ultimii aproximativ 25 de ani. Fundamentalistii cred ca „Biblia este de-a dreptul un ghid practic pentru politica,

guvernare, afaceri, familie si toate treburile omenirii' (Capps ,1990). Fundamentalismul l este o reactie impotriva teologiei liberale si a frecventarii bisericii de catre oameni putin interesati de religie. Cele mai influente grupari fundamentaliste din Statele Unite sunt Conventia Baptista din Sud, Adunarile Domnului si Adventistii de Ziua a Saptea.

„Biserica electronica'

Mass media electronice (televiziunea si radioul) au jucat un rol esential in schimbarile care au afectat religia incepand din anii '60. Reverendul Billy Graham a fost primul care a predicat cu regularitate pe calea undelor, iar prin folosirea eficienta a media, acest preot baptist s-a bucurat de o larga audienta. De-a lungul ultimilor 20 de ani, am fost martorii folosirii tot mai sofisticate si mai sistematice a mediilor pentru a raspandi mesaje religioase si pentru a colecta bani pentru biserici. A luat fiinta astfel „biserici electronice' - organizatii religioase care opereaza mai curand prin intermediul media decat prin adunari ale congregatiilor locale. Cu ajutorul satelitilor de telecomnicatii, programele religioase pot fi acum transmise in intreaga lume, pana in tarile Lumii a Treia (de exemplu, in Africa si Asia), cat si in alte societati industrializate.

Fundamentalistii si celelalte grupari care vor sa-i converteasca pe necredinciosi au fost principalii initiatori ai bisericii electronice. O explicatie pentru aceasta ar fi „vedetismul', predicatorii inspirati care atrag dupa sine adepti datorita atractiei lor personale. Unii dintre acesti predicatori sunt persoane considerate ideale pentru mediile electronice, prin intermediul carora calitatile lor carismatice pot fi proiectate spre o audienta de mii sau chiar de milioane de oameni. In afara lui Billy Graham, alti „predicatori electronici' din SUA, cum ar fi Oral Roberts, Jerry Falwell, Jimmy Swaggart, Pat Robertson, Jim Bakker si fosta sa sotie Tammy Faye, au facut din mass media principala lor preocupare, bazandu-se aproape in totalitate pe emisiunile transmise pentru a castiga sustinatori.

Unii predicatori-radio, printre care Jim si Tammy Bakker si Jimmy Swaggart, au fost implicati in scandaluri pe motive sexuale sau financiare, care le-au afectat serios reputatia. Datorita faptului ca statutul unor asemenea indivizi a avut de suferit, unii au sugerat ca punctul culminant al influentei bisericii electronice a luat sfarsit. Un lucru poate fi adevarat si anume ca gruparile revitaliste si fundamentaliste incep sa-si piarda pozitiile dominante, dar este putin probabil ca legaturile dintre organizatiile religioase si mediile electronice sa se apropie de sfarsit. Asa cum este aratat in capitolul 14, televiziunea, radioul si alte forme de comunicare electronica constituie o influenta primordiala in lumea moderna, iar acestea vor continua cu siguranta sa stimuleze programele religioase.

Pat Robertson, un tele-evanghelist cunoscut, a esuat in incercarea de a obtine nominalizarea in cursa pentru presedintia Partidului Republican in 1988. in urma acestei intreprinderi nereusite, el a infiintat Coalitia Crestina, o miscare politica de orientare religioasa, care a castigat oarecare influenta. Coalitia are in prezent 1,6 milioane de membri si mari resurse financiare, care-i dau posibilitatea sa investeasca in acest 500

lobby si sa-si faca publicitate, in 1995 Coalitia a prezentat un „contract cu familia americana', care prevedea interzicerea avorturilor, promovarea reducerii impozitelor pentru familii, disciplinarea inchisorilor si controlul asupra pornografiei.

in replica, liderii bisericilor liberale au adresat o „chemare la reinnoire'. Ei acceptau argumentul Coalitiei Crestine, care sustinea ca se simte nevoia aducerii valorilor morale in dezbaterile politice, dar insistau ca aceste valori ar trebui sa fie. cele ale tolerantei si umanismului, nu valorile conservatoare ale Dreptei Republicane.

Predicarea electronica a religiei a devenit predominanta in special in America Latina, unde sunt transmise programe nord-americane. Drept rezultat, miscarile protestante, in majoritate de tip penticostal, au avut un impact extraordinar asupra unor tari precum Chile si Brazilia, care sunt predominant catolice.

CONCLUZII: RELIGIA, LAICIZAREA SI SCHIMBAREA SOCIALA

Cand sunt chestionati cu ocazia unor studii, 70% dintre britanici declara ca ei cred intr-o divinitate de un fel sau altul, iar in SUA, dupa cum am vazut, multe secte si culte prospera pe langa bisericile recunoscute, in Iran si in alte'zone din Orientul Mijlociu, Africa si India, un fundamentalism islamic foarte dinamic, se opune occidentalizarii. in Irlanda de Nord, protestantii si catolicii mentin deschis un com­plex de convingerii religioase diferite, stabilite de secole, in timp ce membrii cei mai activi ai fiecarei confesiuni sunt antrenati intr-un adevarat razboi unul impotriva celuilalt. Papa efectueaza un turneu in America de Sud si milioane de catolici entuziasti ii urmaresc traseul. Vazand toate acestea, ar putea parea ciudat sa sugeram ca influenta religiei in lumea moderna este in declin.

O Totusi, sociologii sunt, in general, de acord ca un astfel de declin are loc, considerandu-1 o tendinta pe termen lung. LAICIZAREA desemneaza procesul prin care religia isi pierde influenta asupra diferitelor sfere ale vietii sociale. Laicizarea prezinta un numar de aspecte sau dimensiuni. Unul dintre acestea se refera la numarul de membri ai organizatiilor religioase - cati oameni apartin unei biserici sau altor institutii religioase si frecventeaza activ slujbele sau alte ceremonii. Cu exceptia Statelor Unite, tarile industrializate au suferit toate o laicizare considerabila, daca privim din acest punct de vedere. Structura declinului religios remarcat in Marea Britanic se regaseste in cea mai mare parte a Europei Occidentale, inclusiv in tari catolice cum ar fi Franta sau Italia. Mai multi italieni decat francezi merg la biserica cu regularitate si participa la ritualurile principale, (cum ar fi impartasania de Pasti), dar in ansamblu, structura declinului respectarii prescriptiilor religioase este similara in cele doua cazuri.

O a doua dimensiune a laicizarii se refera la masura in care bisericile si alte organizatii religioase isi mentin influenta sociala, averea si prestigiul, in vremurile trecute, organizatiile religioase puteau detine o influenta considerabila asupra guvernelor si a agentiilor sociale si impuneau un mare respect comunitatii, in ce masura se mai intampla astazi acelasi lucru? Raspunsul la aceasta intrebare este

clar. Chiar daca ne limitam doar la acest secol, observam ca organizatiile religioase au pierdut progresiv si mult din influenta politica si sociala detinuta anterior, iar aceasta tendinta se remarca in lumea intreaga, desi exista unele exceptii. Liderii bisericilor nu se mai pot astepta sa detina automat influenta asupra celor puternici, in timp ce unele biserici recunoscute raman la fel de bogate, dupa orice standarde, iar noile miscari religioase se pot imbogati cu rapiditate, situatia materiala a multor organizatii religioase de lunga durata insa este nesigura. Biserici si temple sunt inchise sau cad in ruina.

Cea de-a treia dimensiune a laicizarii se refera la credinte si valori. Putem numi aceasta dimensiune religiozitate, in mod evident, masura in care oamenii frecventeaza biserica si gradul de influenta sociala nu sunt cu predilectie o expresie directa a pastrarii credintelor si idealurilor. Multa lume cu credinte religioase nu participa cu regularitate la slujbele religioase sau la ceremoniile publice; obisnuinta frecventarii sau a participarii, pe de alta parte, nu implica intotdeauna existenta unor convingeri religioase puternice - oamenii pot merge la biserica din obicei sau pentru ca aceasta se asteapta ca ei sa faca in cadrul comunitatii.

Ca si in cazul celorlalte dimensiuni ale laicizarii, avem nevoie de o intelegere precisa a trecutului, pentru a vedea cat de departe a ajuns declinul religiozitatii azi. in multe societati traditionale, inclusiv in Europa medievala, atasamentul fata de credintele religioase era mai putin important in viata obisnuita decat s-ar putea crede. De exemplu, cercetarile asupra istoriei Angliei arata ca in randul oamenilor obisnuiti era comun un usor atasament fata de convingerile religioase. Sceptici religiosi se pare s-au gasit in majoritatea culturilor, mai ales in societatile traditionale mari (Ginzburg, 1980).

Dar nu este nici o indoiala ca mentinerea de idei religioase, astazi este mai scazuta decat era cazul in lumea traditionala - mai ales daca includem in termenul „religie' intreaga gama a supranaturalului in care credeau oamenii. Majoritatea dintre noi pur si simplu nu mai simtim mediul nostru inconjurator ca fiind patruns de entitati divine sau spirituale. Unele dintre tensiunile majore din lumea in prezent - cum ar fi acelea care afecteaza Israelul si tarile islamice dimprejur - deriva in principal, sau macar in oarecare masura, din diferente religioase. Dar majoritatea conflictelor si a razboaielor sunt actualmente mai mult de natura laica - datorate unor crezuri politice divergente sau interese materiale.

Influenta religiei a scazut in fiecare dintre cele trei dimensiuni ale laicizarii. Ar trebui sa conchidem ca autorii din secolul XIX aveau in fond dreptate? Probabil ca decaderea religiei a durat mai mult decat anticipasera ei? O asemenea concluzie ar putea fi discutabila. Chemarea religiei, in formele ei traditionale cat si in cele noi, este probabil sa fie inca durabila. Gandirea rationalista moderna si perspectiva religioasa coexista intr-o stare de tensiune incomoda. O perspectiva rationalista a cucerit multe aspecte ale existentei noastre, iar puterea ei nu pare sa slabeasca in viitorul apropiat. Cu toate acestea, vor exita cu siguranta reactii impotriva rationalismului, ce vor duce la perioade de renastere religioasa. Exista probabil putini oameni in lume care sa nu fi fost niciodata atinsi de sentimente religioase, iar stiinta si gandirea rationalista nu pot raspunde in fata unor asemenea intrebari fundamentale cum ar fi scopul vietii in ge­neral - probleme care s-au aflat dintotdeauna in interiorul religiei.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4744
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site