Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


VIOLENTA IN SCOLI - MANAGEMENTUL SITUATIILOR DE CRIZA LA CLASA DE ELEVI

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Politica sociala in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii - Programe si strategii de prevenire
PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI. LOCUL SOCIOLOGIEI IN ANSAMBLUL STIINTELOR SOCIO-UMANE
STILUL DE VIATA FAMILIAL
VIOLENTA FAMILIALA – FENOMEN PSIHO SI SOCIOPATOGEN
MICROGRUPURILE SOCIALE - Coeziunea
Canicula se trateaza si cu stranduri si bazine de inot
Creierul ne poate da de gol: iubim sau nu cu adevarat?
Educatia profesionala si tehnologica
OPINIE SI SONDAJ DE OPINIE
CULTURA - Componentele culturii - Cultura “reala” si “ideala”

Scoala generala Halchiu

Jud. Brasov

MANAGEMENTUL  SITUATIILOR DE CRIZA LA CLASA DE ELEVI



VIOLENTA IN SCOLI

-referat sustinut in cadrul comisiei metodice-

2008

,,Sarcina conducatorului este aceea de a fi din ce in ce mai eficient”

                                               ( P.F.Druker )

Analiza scolii in perspectiva socio-organizationala ar putea fi considerata, la o prima vedere, un demers mai putin obisnuit, avand in vedere specificul institutiei scolare, dimensiunea ei umana fundamentala. Dar nu exista activitate umana, individuala si mai ales desfasurata in timp, care sa nu presupuna actul conducerii, al managementului.

Dezvoltarea economica si sociala nu se poate realiza independent de actul managerului, avand in vedere ca invatamantul este unul din instrumentele prin care societatea stimuleaza, dirijeaza si controleaza procesele dezvoltarii.

Pentru educator, cunoasterea si stapanirea artei manageriale este esentiala,deoarece cunoasterea managementului ca pe un proces complex nu inseamna ,,dirijism”, iar managerii nu asigura imediat succesul unei actiuni.

Activitatea de management ( conducere ) este definita in literatura de specialitate ca ,, un ansamblu de actiuni de planificare, organizare, indrumare, control, decizie cu privire la un sistem ( organizatie, institutie, grup de oameni, proces, tehnologie ) actiuni susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, in conditiile in respectarii legitatilor obiective generale si speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete si ale promovorii dezvoltarii sociale.

Din punct de vedere al educatiei, managementul este un sistem de concepte, metode, instrumente de orientare si conducere, coordonare, utilizat in realizarea obiectivelor educatiei, la nivelul performantelor asteptate.

Managementul, in maniera lui actuala de abordare isi gaseste o aplicare specifica si in domeniul conducerii educatiei, ca actiune complexa de dirijare , proiectare si evaluare a formarii , dezvoltarii personalitatii  fiecarui individ, conform unor scopuri formulate.                                                                                                                            

Managerul este reprezentat de persoana care exercita functiile managementului in virtutea obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor specifice functiei pe care o ocupa. Managerul are un statut social bine definit, ce prevede o serie de drepturi si obligatii, prin care managerii se deosebesc de celelalte categorii de profesionisti.

Managerul scolar este un cadru didactic care pune in functiune programul managerial, conduce personalul didactic, prescolarii si scolarii cooptati in sistemul de invatamant, precum si personalul administrativ, in scopul cresterii eficientei procesului instructiv-educativ.

Dintre calitatile, cunostintele si aptitudinile pe care trebuie sa le detina un manager, amintim : inteligenta, memoria, spiritul de observatie, capacitatea de concentrare, sanatatea, caracterul, etc.

Managementul scolar se poate structura si la un nivel inferior,. Se distinge astfel un management al clasei de elevi,care poate fi considerat si un semiagent sau un management partial, fiindca in acest plan predomina activitatile de predare- invatare- evaluare. Activitatea profesorului la clasa cuprinde nu numai operatii de predare si de evaluare, ci presupune si culegerea de informatii despre elevi, despre modul cum acestia inteleg lectiile, cum se pregatesc, despre relatiile dintre elevi etc., de unde rezulta posibilitateaprofesorului de a identifica mai multe posibilitati de interventie si de luare a deciziilor.

Cadrul didactic este cel care reuneste toate resursele materiale si umane , resurse logistice de ordin pedagogic si psihologic si le configureaza intr-o maniera proprie la nivelul csasei pe care o conduce.

Un bun manager al clasei trebuie sa fie capabil sa realizeze schimbari profunde in cultura, climatul si instructia tuturor copiilor, indiferent de nationalitate, in directia fundamentarii tuturor demersurilor didactice pe principii democratice, sa introduca noi strategii instructionale care sa incurajeze colaborarea, toleranta, sporirea increderii in fortele proprii si imbunatatirea performantelor scolare ale elevilor, sa realizeze si sa utilizeze in procesul didactic proiecte ale clasei .

In opinia specialistilor in domeniul educatiei, managementul scolii si al clasei au ca scop incurajarea controlului comportamental la elevi, prin promovarea rezultatelor si comportamentelor scolare pozitive.De aceea, rezultatele scolare, eficienta didactica a profesorului si coportamentul elevilor si a proofesorilor interactioneaza direct cu managementul clasei si al scolii.

Managementul clasei cuprinde trei componente esentiale : managementul continutului, managementul problemelor disciplinare si managementul relatiilor interpersonale.

Cercetarile demonstreaza  ca incidenta ridicata a problemelor disciplinare in clasa are un impact semnificativ asupra eficientei predarii si invatarii. Astfel, s-a demonstrat ca profesorii care se confrunta cu asemenea probleme nu pot planifica activitati educationale adecvate. De asemenea, acestia tind sa neglijeze varietatea metodelor de organizare a continutuli, solicita foarte rar elevii in discutarea si evaluarea materialelor invatate. In plus, comprehensiunea temelor studiate nu este monitorizata cu consecventa. Globalizarea interesului fata de violenta sociala este consecinta unei constientizari generalizate privind necesitatea punerii violentei pe agendele de lucru ale diferitilor actori sociali, responsabili de gasirea unor solutii, dar si de mobilizarea corpului social, a societatilor civile pentru luarea de poziŃie, implicarea si participarea la prevenirea si combaterea acestui fenomen social.

Deciziile cadrelor didactice in alegerea strategiei optime rezulta din compararea obiectivelor din taxonomiile cognitive, afective si psihomotrice, cu tipurile de inteligenta sau cu diverse metode si tehnici. In asemenea situatii, malsiestria profesorului trebuie sustinuta de diagnoza psihologica, fiind necesara in acelasi timp si o colaborare directa, permanenta intre profesor si elev.

Rezolvarea  conflictelor violente presupune:

·        implicarea profesorului in problemele elevului

·        capacitatea profesorului de a stapani comportamentul elevului la un   moment dat

·         directionarea elevului catre auotevaluarea comportamentului

·         ajutorul acordat elevului pentru planificarea schimbarii comportamentului

·        obtinerea angajamentului de respectare a planului de schimbare a  comportamentului

·        refuzul profesorului de a accepta scuze pentru esecul planului de remediere a comportamentului

·        profesorul nu trebuie sa pedepseasca elevul pentru intreruperea planului

Profesorul aduce la cunostinta elevilor un numar de acte comportamentale neadecvate (observabile de catre acestia) care pot interveni pe parcursul unei zile. Profesorul trebuie sa determine daca aceste comportamente pot fi controlate prin ignorare, masuri ulterioare de corectie etc. Masurile potrivite trebuie aplicate cu calm, fermitate si obiectivitate. Elevii trebuie instiintati de la inceput care sunt masurile carora vor fi supusi in cazul comportamentului neadecvat (in spatiul scolii masurile includ ignorarea, controlul proxemic, admonestarea verbala blanda, aluzii si avertismente, exemplele pozitive, tehnica „timpului datorat”, eliminarea). Profesorul trebuie sa se asigure ca masura corectiva este adecvata comportamentului care a cauzat-o. In cadrul scolii si elevii sunt supusi unor riscuri precum:

·        abuzuri emotionale din partea unor colegi



·        agresare verbala din partea elevilor problema

·        riscul de a fi loviti, furati de bani sau obiecte

·        agresarea verbala sau fizica a elevilor de catre unele cadre didactice

·        contactarea unor boli transmisibile

·        discriminare pe motive economice, sociale, rasiale, religioase

·        invatarea unui limbaj vulgar, utilizat de catre o parte dintre elevi, adus din medii subculturale

·        adoptarea, prin imitatie, a comportamentelor de risc:fumat, consum de alcool, droguri

·        prezenta unor parinti in scoala cu scopul de a-si face dreptate in legatura cu fiul/fiica lor

·        intimidarea si neputinta de autoaparare a unor copii

·        patrunderea persoanelor straine cu intentii negative : de furt, talharire, santaj, escrocherie, recuperare de bani sau bunuri

·        furturi intre elevi

·        existenta unor grupuri negativiste cu influenta puternica in scoala

·        accidente din jocuri nesupravegheate

Violenta scolara este cea mai frecventa conduita de devianta scolara care, datorita diversitatii formelor sub care se manifesta si a gradului lor de periculozitate, prejudiciaza in cel mai inalt grad calitatea si eficienta educatiei scolare. In general, prin violenta se defineste un comportament agresiv, realizat prin „utilizarea fortei si a constrangerii in scopul impunerii vointei asupra altor indivizi. In mod concret insa, reprezinta forma de violenta orice cuvant, gest sau conduita care cauzeaza sau ameninta sa cauzeze un prejudiciu fizic sau psihic unei persoane sau bunurilor ei. Daca de cele mai multe ori prin violenta se intelege o agresiune fizica asupra unei persoane, violenta psihologica verbala (care afecteza, in principal, stima de sine a unei persoane) se integreaza in aceeasi categorie de acte violente. De aceea, in literatura de specialitate americana din ultimii ani se vorbeste si despre o „violenta ascunsa” (mascata) care vizeaza manifestari de conduita mai putin vizibile, dar producand aceleasi fenomene de frustrare, de anxietate, de pierdere. O forma specifica de violenta scolara o reprezinta actele de vandalism care, de aceasta data, nu mai sunt indreptate impotriva persoanelor (colegi, profesori), ci impotriva obiectelor, bunurilor ce apartin institutiei scolare sau elevilor. Actele de vandalism scolar se manifesta la elevul cu o imagine de sine negativa, care percepe o atitudine ostila a profesorului fata de el si, in consecinta, va declansa o actiune distructiva fata de insemnele autoritatii scolare (catalog, material didactic, catedra) cautand sa isi restabileasca prin aceasta echilibrul emotional.

Incidentele violente care se produc cel mai frecvent sunt cele ale elevilor fata de alti elevi, urmate de cele ale unor persoane din afara scolii fata de elevi. Cele mai frecvente tipuri de agresiuni intalnite sunt: injurii si vulgaritati, amenintari, presiuni psihice (intimidari) si gesturi agresive moderate (imbranceli, piedici, loviri umilitoare etc.). Manifestarile de violenta scolara apar, de regula, in urma unor conflicte care pot fi interpersonale, dar si intergrupuri. Afilierea la un grup de elevi are atat rolul de a asigura si dezvolta relatii securizante, cat si posibilitatea cresterii stimei de sine a elevului care a recurs la o asemenea modalitate. Odata inclus in aceste grupuri (bande), elevul se va conforma regulilor impuse in cadrul acestora in schimbul satisfacerii nevoii de apartenenta dar va adopta si un comportament violent, specific grupului, pentru a dovedi astfel ca prezenta sa in cadrul grupului nu este intamplatoare. Violenta institutionala (sistemica) se manifesta prin faptul ca scoala raspunde la violentele elevilor prin masuri de sanctiune disciplinara care sunt percepute de elevi tot ca o forma de violenta. In acest mod, apare un cerc vicios: la violenta se raspunde tot cu violenta. De aici rezulta ca o prima sursa a violentei institutionale se afla in realizarea relatiei dintre profesor si elev exclusiv ca relatie de putere (relatie care genereaza tensiuni, stres si in final violenta). Manifestarile violente ale elevilor fata de profesori apar in acest fel ca reactii de aparare ale elevilor, ca reactii la ceea ce acestia percep drept violenta din partea profesorilor sau a sistemului. Ca reactii la agresivitatea profesorului, conduitele agresive ale elevului se manifesta mai intai in plan verbal (ironie, sarcasm, denigrare), dar pot evolua si catre forme mai grave (violenta fizica) daca conflictul profesor-elev se amplifica. De aici rezulta ca o mare parte dintre manifestarile violente de acest gen se datoreaza lipsei de profesionalism, de tact pedagogic din partea educatorilor ceea ce inseamna ca si modalitatile de prevenire a unor astfel de manifestari pot fi cautate tot la acest nivel.

Elevii care produc frecvent incidente violente sunt perceputi de catre ceilalti ca fiind, in cea mai mare parte, copii cu probleme familiale si materiale deosebite, urmati de categoria copiilor unor persoane importante pe plan local.

 Desi nu sunt prezenti zilnic in spatiul scolii, unii parinti manifesta comportamente neadecvate, care tin de domeniul violentei. Parintii isi legitimeaza astfel de comportamente (fata de profesori sau fata de alti elevi ai scolii) prin nevoia de a apara drepturile propriilor copii, intr-un spatiu in care considera ca nu li se ofera acestora suficienta securitate.

Ipoteza catharsisului afirma ca pornirea oamenilor -; innascuta, indusa prin socializare sau provocata de evenimente specifice -; de a se comporta agresiv fata de semenii lor, poate fi satisfacuta prin actiuni substitutive care sa nu faca rau nici altora si nici lor insile. Se creeaza posibilitatea ca indivizii sa-si descarce mania si ura prin mijloace inofensive se reduce tensiunea emotionala, si, prin urmare, probabilitatea ca ei sa savarseasca acte antisociale. Se considera ca efectul catharsis opereaza prin trei cai principale:

1) vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive etc. (idee teoretizata inca de Aristotel);

 2) consumarea tendintei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor (teorie dezvoltata de Freud);

3) angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecinte antisociale (practicarea unor sporturi, agresivitate fata de obiecte neinsufletite), idee anticipata deja de Platon. Privitor la exprimarea pornirilor agresive in planul imaginarului, aici rezultatele investigatiilor concrete sunt contradictorii. Consumarea indirecta a frustrarii, maniei, revoltei, prin scenarii ce rezolva actiuni agresive doar in teritoriul fanteziilor mentale pure sau in cel al povestirilor scrise, al picturii s.a., conduce, probabil, la o micsorare a tendintei de a realiza practic, in viata reala, acte de violenta antisociale.
Actiunile prezumate in mod obisnuit ca avand un efect catharsic de prevenire si reducere a violentei, au in mai mare masura un efect invers, de ingrosare a ei. Nu trebuie sa avem insa o incredere oarba in rezultatele acestor cercetari. Pentru studiile de laborator, se pune problema ce relevanta au ele vizavi de dinamica si complexitatea vietii real. In cazul celor corelationale poate interveni eroarea variabilelor neluate in calcul, si, de asemenea, se ridica decisiva intrebare cu privire la raportul cauzal in cadrul corelatiei.
In acelasi timp, rezerva noastra trebuie sa fie si mai pronuntata cand e vorba de reprezentarile si explicatiile populare privind raportul catharsis- agresivitate antisociala. Oricat de contrastanta ar fi imaginea asupra catharsisului oferita de psihlogia sociala fata de cea a bunului simt, respectiva imagine merita luata in srios in viata si politica culturala.
Toate culturile si societatile au instituit forme de pedeapsa pentru actiunile agresive ce aduc prejudicii colectivitatii in intregime, sau membrilor lor. Exista un raport de directa proportionalitate intre gravitatea conduitelor antisociale si intensitatea pedepsei, mergandu-se pana la privarea de libertate pe toata viata, sau chiar la suprimarea fizica. Pedeapsa, atat cea din realitatea sociala informala cat mai cu seama cea din sistemul formal (institutional juridic), are rolul nu numai de a-l sanctiona sau izola pe cel in cauza, de a reduce deci mult probabilitatea ca ei sa mai savarseasca acte agresive antisociale, ci si de a servi ca exemplu. Prin invatarea sociala obsrvationala -; a perceptiei consecintelor conduitelor reprobabile -; indivizii isi dau seama la ce se pot astepta. Astfel incat deopotriva pedeapsa ca si amenintarea cu pedeapsa (directa sau inversa), conduc la retinerea de la acte de violenta. Este rational sa admitem ca daca n-ar functiona penalizarile, in diversele lor formule, si constiinta existentei lor, cel putin in actuala faza de dezvoltare a omenirii supravietuirea ei ar fi greu de imaginat.
Efectul pedepsei si al amenintarii cu pedeapsa nu este nici el atat de mare si pozitiv cum e vazut de constiinta comuna.




Violenta scolara este determinata de multiple aspecte (caracteristici individuale, determinanti socio-familiali, factori de mediu scolar, cauze sociale), ale caror efecte se cumuleaza si se potenteaza reciproc. In acest sens pot fi identificate:

Cauze psiho-individuale:

Exista diferente interindividuale la nivelul elevilor cuprinsi intr-o institutie scolara, in ceea ce priveste adoptarea comportamentelor violente. Elevilor violenti le sunt asociati cu preponderenta o serie de factori individuali, precum: toleranta scazuta la frustrare, dificultatile de adaptare la disciplina scolara, imaginea de sine negativa, instabilitatea emotionala, lipsa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol, tendinta catre comportament adictiv, slaba capacitate empatica.

Cauze familiale:

Violenta in scoala nu poate fi explicata, prevenita, ameliorata sau combatuta fara a examina si mediul familial, acesta avand un rol esential in dezvoltarea copilului si a mecanismelor de autocontrol a impulsurilor violente.

Astfel, se pot determina asocieri semnificative intre comportamentul violent al elevilor si o serie de factori familiali, cum sunt: climatul socio-afectiv (relatii tensionate intre parinti, atitudini violente ale parintilor fata de copil, mediu lipsit de securitate afectiva); tipul familiei (provenienta elevilor din familii dezorganizate); conditiile economice ale familiei (venituri insuficiente); dimensiunea familiei (numar mare de copii in familie, situatie care

implica, de multe ori, accentuarea fenomenului saraciei); nivelul scazut de educatie al parintilor.

Cauze scolare:

Existenta in scoala a unor probleme ca: dificultati de comunicare elevi-profesori, impunerea autoritatii cadrelor didactice, stiluri didactice de tip excesiv autoritar ale profesorilor, distorsiuni in evaluarea elevilor.

 Alte aspecte de natura scolara ce pot fi identificate drept posibile cauze ale violentei sunt: prejudecatile unor profesori in raport cu apartenenta etnica a elevilor, varsta ca si experienta sa didactica, programe scolare

incarcate.

 Daca profesorii identifica sursele violentei elevilor mai ales in spatiul formalului pedagogic (programe incarcate, programul scolar dificil, numarul mare de elevi intr-o clasa, lipsa infrastructurii scolare), consilierii si mai ales elevii situeaza conflictul in zona interactiunilor subiective: disponibilitatea redusa a profesorilor pentru comunicare deschisa in cadrul si in afara lectiilor, distanta in comunicare, metode neatractive de predare, descurajarea initiativelor elevilor. Unii parinti fac referire la aspecte administrative, considerand ca o sursa a violentei este si lipsa unor sisteme mai stricte de protectie, control si interventie specializata impotriva violentei in scoala.

Elevii resimt mai acut si semnaleaza cu mult mai multa franchete decat cadrele didactice, directorii, parintii sau consilierii unele fenomene de violenta in scoala.

In conditiile in care, in Romania, comportamentul violent in scoli a crescut semnificativ tinand cont de cauzele si formele de manifestare ale violentei in mediul scolar cei autorizati ar trebui sa emita metode si modalitati de estompare a acestei probleme atat de frecvente.

STUDIU DE CAZ

Pentru a observa toate acestea s-a montat intr-o scoala generala din mediul rural un dispozitiv de inregistrare a imaginilor pentru a surprinde scene de violenta. S-a ales aceasta clasa pentru ca se cunosc deja acte de violenta inregistrate aici. Elevii nu au fost infomati despre existenta acestui dispozitiv dar l-au recunoscut unii insa nu le-a modificat deloc comportamentul. Inregistrarea are 25 minute iar focalizarea s-a realizat in 80% din toata suprafata in care elevi isi desfasoara activitatea. In cele 25 minute s-au inregistrat 21 acte de violenta printre care : injurii, imbranceli, loviri, amenintari cu lovirea, impuscarea dispozitivului”. S-a realizat analiza acestor acte si s-a constatat  urmatoarele:

·        12 acte de violenta comise de baieti dintre care 9 catre fete

·        2 acte de violeta prin impuscarea dispozitivului de inregistrare a imaginilor

·        10 acte de violenta comise de fete catre baieti din care 2 catre fete

·        13 acte de violenta prin lovire

·        3 amenintari cu lovirea

·        3 imbranceli

·        2 “impuscaturi” catre dispozitivul de inregistrat

In urma celor observate s-au ridicat anumite intrebari privind cauzele care duc la instalarea violentei in cadrul relatiei elev-elev.



Daca primele studii (prioritar psihologice) asupra deviantei au cautat cauzele acestui fenomen in caracteristicile de personalitate ale deviantului, in diferitele tulburari de ordin emotional si comportamental, odata cu elaborarea unor analize sociologice si de psihologie sociala, atentia s-a indreptat si spre anumiti factori de natura sociala care actioneaza in stransa legatura cu factorii de natura individuala. Astfel, teoriile actuale asupra deviantei (cele mai cunoscute sunt „teoria personalitatii criminale” a lui J. Pinatel, „teoria disocialitatii” a lui R. Mucchielli si „teoria autocontrolului” a lui T. Hirschi si M. Gottfredson) incearca sa evidentieze caracteristicile psihologice ale deviantei studiind individul in stransa legatura cu mediul social in care este integrat.

Prima dintre aceste teorii – teoria personalitatii criminale – considera delicventa un produs al mediului social care ofera nu numai ocazia comiterii unor crime, dar contribuie si la structurarea „personalitatii criminale”. Personalitatea criminala este dupa J. Pinatel un individ foarte agresiv, labil psihic, caruia ii lipseste sentimentul de culpabilitate si, in consecinta, are tendinta de a-si considera faptele criminale ca fiind absolut legitime.

Teoria disocialitatii apreciaza ca ceea ce il deosebeste pe deviant de individul nedeviant este disocialitatea (divergenta acestuia in raport cu mediul social) exprimata de Mucchielli prin neacceptarea colectivului, falsa perceptie sociala a celorlalti, evaluarea neadecvata a consecintelor actelor comise s.a.

Teoria autocontrolului apreciaza, asa cum reiese si din denumirea acesteia, ca manifestarile deviante sunt cauzate de lipsa de autocontrol a individului. Astfel de indivizi sunt caracterizati ca fiind impulsivi, insensibili la sentimentele celorlalti, usor influentabili (mai ales pe cale nonverbala). Lipsa de autocontrol este generata, dupa autorii acestei teorii, de ineficienta socializarii realizate in mediul familial.

Concluziile ce rezulta din analiza acestor teorii pot constitui, intr-o anumita masura, un punct de plecare pentru analiza influentelor pe care anumite trasaturi de personalitate ale elevilor o au asupra adaptarii scolare si, implicit, asupra manifestarilor de comportament deviant.

O lucrare destul de recenta care abordeaza o astfel de problematica (vezi „Adaptarea scolara”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1998; autori: A. Coasan si A. Vasilescu) a evidentiat o serie de variabile ale personalitatii care determina buna adaptare scolara, grupate in doua categorii de factori: intelectuali si nonintelectuali. In prima categorie, a factorilor intelectuali, autorii includ, in primul rand, inteligenta scolara, stilul cognitiv si limbajul, iar in cea de-a doua, motivatia, afectivitatea, nivelul de aspiratie, imaginea de sine, norma de internalitate si toleranta la frustrare. O atentie aparte este acordata de catre autori analizei imaginii de sine, normei de internalitate si tolerantei la frustrare.

Imaginea de sine, ca reflectare in planul gandirii a constiintei de sine, ocupa un loc important in adaptarea scolara, alaturi de motivatie si nivelul de aspiratie. Datorita unor deficiente ale educarii in familie, copilul poate intra in scoala cu o imagine de sine negativa care va sta la baza primelor manifestari deviante. In mediul scolar, o astfel de imagine se va amplifica daca profesorii si colegii nu ii vor oferi suficiente ocazii de a-si cunoaste adevaratele posibilitati si limite, sau daca adultii (parintii, profesorii) vor continua sa il aprecieze negativ, sa il eticheteze ca fiind incapabil de performante scolare corespunzatoare. 

Norma de internalitate desemneaza o trasatura de personalitate care poate explica diferentele de reusita scolara si sociala dintre indivizi si vizeaza „tendinta indivizilor de a supraestima rolul factorilor de personalitate in raport cu cei situationali” in explicatiile pe care le formuleaza cu privire la comportamentele celorlalti indivizi si rezultatele lor. Preluand o serie de aprecieri din lucrarea „Perspective psihosociale in educatie”  (autori: A. Neculau si St. Boncu), C. Neamtu (2003, p. 167) apreciaza ca performantele scolare viitoare ale elevului depind de atribuirea pe care acesta o face; astfel, daca el invoca sistematic, pentru esecurile sale, cauze externe si stabile (cum ar fi dificultatea sarcinii), stima sa de sine va fi menajata, cu atat mai mult cu cat succeselor le va atribui cauze interne stabile (cum ar fi capacitatea, competenta de care dispune). Un elev care, dimpotriva, va atribui nereusitelor sale cauze interne si stabile, va avea o stima de sine slaba si o imagine de sine negativa. De asemenea, s-a demonstrat ca pentru a fi apreciati de profesori nu este suficient ca elevii sa actioneze conform normei, ci mai ales sa dovedeasca ca actiunea lor este motivata de o convingere intima.

Toleranta la frustrare desemneaza capacitatea unui individ de a depasi o situatie de frustrare fara a recurge la mijloace de raspuns neadecvate. Ori se considera, din aceasta perspectiva, ca manifestarile deviante se datoreaza indeosebi capacitatii reduse a individului de a depasi situatiile de frustrare. Starea de frustrare apare atunci cand individul se confrunta cu o bariera sociala sau de alta natura care il impiedica sa isi satisfaca o trebuinta considerata de el ca fiind legitima. Cand o asemenea stare se amplifica, durata ei creste si se poate transforma intr-un sentiment de frustrare ce conduce, deseori, la dereglari ale conduitei individului. Intrucat in astfel de situatii individul simte nevoia de a se elibera de tensiunea resimtita, el poate actiona agresiv si necontrolat.

Studiile realizate cu privire la fenomenele evidentiate au aratat faptul ca dobandirea tolerantei la frustrare depinde de nivelul de autocontrol al elevului, de temperamentul sau, dar si de norma de internalitate. Ori, a da dovada de autocontrol inseamna, in primul rand, amanarea reactiei agresive si exprimarea frustrarii intr-o forma acceptabila din punct de vedere social, prin compensare.

Din aceasta succinta analiza se poate observa ca in generarea manifestarilor deviante, particularitatile de personalitate ale individului interactioneaza cu o serie de factori de natura sociala cum ar fi contextul situational, natura relatiilor cu ceilalti, dificultatea si complexitatea sarcinilor etc. Acest fapt determina si caracteristicile definitorii ale deviantului si anume:

-         toleranta scazuta la frustrare;

-         autocontrol deficitar;

-         egocentrism;

-         impulsivitate si agresivitate fata de ceilalti;

-         subestimarea consecintelor actelor comise;

-         o slaba motivare sociala;

-         indiferenta si dispret fata de activitatile sociale utile (fata de invatatura in cazul deviantei scolare);

-         opozitia fata de normele sociale;

-         devalorizarea de sine si incercarea de valorizare prin aderarea la statutul de delicvent;

-         imaginea falsa despre lume etc.

Bibliografie:

E. Joita  ,,Management scolar “ Ed. Gh. C. Alexandru, Craiova 1995

Froyen,L.A.&Iverson,A.M. ,,Schoolwide and classroom management “                   1999

Romita Iucu, “Managementul si gestiunea clasei de elevi”,Editura Polirom,  Iasi, 2000

           Ioan Jinga, “Conducerea invatamantului. Manual de management instructional”, Editura didactica si pedagogica, R.A,  Bucuresti

Cucos, Constantin – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998

Ionescu Miron – Educatia si dinamica ei, Editura Tribuna Invatamantului, Bucuresti, 1998








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2723
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site