Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Statistica

MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT BANCAR

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SISTEMUL EUROPEAN AL BANCILOR CENTRALE
Notiunea de finante publice - Trasaturile finantelor publice
Controlul taxei pe valoare adaugata
Notiunea de moneda - Functiile monedei
CRIZA SISTEMULUI MONETAR ACTUAL
GESTIUNEA FISCALA (Definitie). ADMINISTRAREA INCASARII IMPOZITELOR(Incasarea creantelor fiscale)
TRANZACTII INTERNATIONALE
PLANUL DE CONTURI APLICABIL INSTITUTIILOR DE CREDIT SI INSTITUtIILOR FINANCIARE NEBANCARE
INSTRUMENTELE POLITICII MONETARE: Taxa scontului, Operatiile de open market
Reglementari in Romania

MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT BANCAR

In anul 1999 Comitetul Basel a elaborat un document „Administrarea in activitatea bancara electronica si cu moneda electronica”. Pe fundamentul acestei dianmici a devenit imperioasa necesitatea reevaluarii conceptului riscurilor bancare, care pana atunci, se rezuma exclusiv la riscul de credit.



In prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activitatilor, serviciilor si produselor bancare si aceasta multitudine de riscuri a generat si diferite tratari ale acestei notiuni. In viziunea noastra, riscul la care este supusa o banca trebuie privit ca un complex de incertitudini, de cele mai multe ori interdependente pentru ca pot avea cauze comune sau ca producerea unia poate genera efecte de antrenare de tip „domino”, fiecare exprimand posibilitatea producerii unor evenimente care pot avea inflente pozitive sau negative pentru banca.

Managerii institutiilor financiare sunt constienti de faptul ca maximizarea profitului implica o expunere permanenta la risc. In acest context, managemetul riscurilor este o componenta importanta a managementului bancar, cat si a strategiei unei banci.

Managementul riscurilor bancare presupune asumarea riscurilor in conditii de prudenta, avand in vedere urmatorii factori:

·        Respectarea regulilor prudentiale impuse de organele de reglementare bancara si de conducere a bancii

·        Pierderile posibile in urma asumarii unui sau altui risc nu trebuie sa depaseasca limita critica

·        Riscurile asumate de banca nu trebuie sa influenteze imaginea interna si externa a acestei banci

·        Marimea riscului asumat trebuie sa fie comparabila cu veniturile scontate in urma activitatii date.

Noi consideram ca gestiunea riscurilor bancare se reduce la trei directii mai importante:

·        Strategia riscului (scop, volum, tip si principiile conducerii)

·        Cadrul politicii (limitele juridice, durata operatiunilor, tipuri de risc pe care poate sa si le permita banca)

·        Abilitatea aprecierii ce consta din metodele evaluarii riscului, formele si etapele gestiunii riscurilor.

                                 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA

Notiunea de risc poate fi definita ca un angajament care poarta o inceritudine datorita probabilitatii de castig sau pierdere. In activitatea bancara, asumarea riscurilor poate fi cercetata pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazuloperatiunilor speculative pe pietele financiare sau de schimb, dar si a posibelor pierderi imprevizibile. In general, asumarea riscurilor este legata de functia de baza pe care o au bancile in economie, si anume „functia de investitii”.

Dupa cum se stie, bancile investesc resurse imprumutate care sunt un multiplu substantial al propriului capital. Recuperarea cu intarziere a resurselor investite provoaca o serie de dezechilibre la nivelul bancii care pot imbraca diferite forme si se pot alimenta reciproc.

Perioada actuala este denumita „Era managemetului de risc” in domeniul bancar, iar managemetul riscului constituie o sarcina extrem de complexa si importanta a managementului bancar. De obicei asumarea unorriscuri atrage dupa sine si castiguri mai mari.

1.      Conceptul de risc. Definitie

In teoria clasica riscul se limiteaza la asteptatrea matematica a pierderilor, care pot aparea in cazul alegerii uneia din variantele posibile. In acest caz, riscul este reprezentat ca pierderile care apar in urma realizarii unei sau altei decizii.

In dictionarul de management editat la Paris se mentioneaza ca riscul inglobeaza patru idei:

·        O idee de pericol sau de primejdie; e factorul de temut

·        O idee a costului strans legata de precedenta; masura acestui cost se evalueaza in termeni care arata gravitatea riscului

·        O idee de masura posbila a evenimentului si exprimata in termeni care arata frecventa.

·        O idee de prezentare deliberata a unui pericol determinat, in vederea obtinerii unui avantaj.

Academicienii Costin C. Chiritescu si dr. Emilian M. Dobrescu, definesc notiunea de risc ca „examinarea in termen probabilistic a posibilitatilor de obtinere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile intr-o afacere”.

2.      Clasificarea riscurilor

Clasificarea riscurilor specifice activitatii bancare se imparte in trei categorii:

·        Riscuri financiare

·        Riscuri comerciale

·        Riscuri de mediu

Riscurile financiare sunt riscuri specifice operatiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri fac obiectul unor reglementari bancare. Formele sub care se manifesta sunt urmatoarele:

·        Riscul de credit

·        Riscul ratei dobanzii

·        Riscul de schimb valutar

·        Riscul insolvabilitatii

·        Riscul de lichiditate

Riscurile finaciare sunt strict legate de structura bilantului contabil al bancii, si sunt singurele riscuri care pot fi generate, gestionate, amplificate sau eliminate de catre managementul bancar.

Riscurile comeriale sunt riscuri generate de inadaptabilitatea bancii la noile servicii si produse ca urmare a unui slab serviciu de marketing si lipsa de talent managerial pentru noile piete. Formele sub care se manifesta sunt urmatoarele:

·        Riscul de produs/serviciu – este rezultatul unei evolutii nefavorabile a valorificarii unui produs nou/serviciu, ca urmare a lipsei de abilitate a bancii privind distribuirea produselor.

·        Riscul de piata – este efectul dependentei de piata a bancii. Daca acesta nu este „impartit” intre mai multe piete, rentabilitatea bancii este dependenta direct de evolutia unei singure piete.

·        Riscul de imagine comerciala – consta in perspectiva negativa a unei banci de catre clientii ei ca urmare a unei calitati generale proaste de servire a clientilor, tratament prost al reclamatiilor clientilor culminand cu articole de presa in defavoarea bancii.

Riscurile de mediu sunt riscuri asupra carora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se manifesta sunt urmatoarele:

·        Riscul de deficit – frauda comisa de angajatii bancii

·        Riscul economic – determinat de conjunctura economica la nivel national si regional

·        Riscul competitional – determinat de similitidinea produselor si serviciilor oferite de celelalte banci sau institutiile finaciare

·        Riscul de reglementare – determinat de deciziile luate de autoritatile bancare, de cele mai multe ori intr-o maniera nefavorabila pentru banca

[1]

2.1  Riscul de credit

         Riscul de credit poate fi definit ca riscul ca dobanda, creditul sau ambele sa nu fie rambursate la scadenta sau sa fie rambursate partial. Acest risc este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea.

Prevenirea riscului de credit vizeaza doua aspecte: divizarea riscului si constituirea garantiilor.

Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel incat legea probabilitatilor sa reduca posibilitatea inregistrarii unor pierderi mari din partea bancii. Divizarea riscurilor se face mai intai intre particulari si intreprinderi, bancile fixandu-si plafoane de credite. Pentru intreprinderi, banca isi va repartiza riscurile acordand credite atat producatorilor mari cat si celor mici, lucrand cu sectoare de activitate diferite si avand o repartitie teritoriala cat mai ampla. Pentru particulari, bancile vor acorda credite de preferinta la salariati, liber-profesionisti si pensionari. Diversificarea domeniilor in care actioneaza banca permite metinerea riscului de credit in limite controlabile. Pe de alta parte, anumite intreprinderi de mari proportii au nevoi mari de credite, pe care o singura banca nu poate sa le satisfaca.

Monopolul bancar, pe langa faptul ca divizeaza riscurile, permite si bancilor mai mici sa finanteze intreprinderile mari, iar in cazul cand intreprinderile au dificultati, monopolul are puterea de a impune acestora sa aplice un plan de redresare.

Constituirea garantiilor. In mod practic garantiile nu trebuie sa fie privite decat ca o siguranta subsidiara, decizia de a acorda creditul trebuie sa fie luata in functie de posibilitatea de rambursare a creditului, care rezulta din analiza afacerii pe care o banca o crediteaza. Banca trebuie sa ia in calcul faptul ca primii despagubiti vor fi creitorii privilegiati – fiscul, statul – deci garantia nu va acoperi niciodata valoarea creditului acordat. Garantiile ar trebui considerate in conditiile in care banca acorda un credit foarte riscant, asumandu-si practic responsabilitatea recuperarii creditului prin executarea garantiei.

Masurarea riscului de credit se face in doua etape. Prima etapa consta in stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc fata de fondurile proprii ale bancii prin calcularea raportului de solvabilitate si pe care banca va trebui sa o respecte. A doua etapa consta in masurarea riscurilor la care banca este expusa prin evaluarea periodica a portofoliului de credite. Masurarea riscului de credit in vederea constituirii provizioanelor de risc impune evaluarea performantelor financiare ale tuturor clientilor bancii pe care bilanturile contabile de la 30 iunie, respectiv 30 decembrie, evaluare care este identica cu cea utilizata la acordarea creditelor.

Gestiunea riscului de credit consta in utilizarea unor tehnici prin care banca poate sa diminueze (elimine) pierderile sau poate sa salveze creditul. In vederea diminuarii sau eliminarii pierderilor, bancile monitorizeaza calitatea portofoliului de credit intr-un audit periodic (revizuire) in functie de notarea interna a creditului care a fost facuta cu ocazia instrumentarii dosarului de credit.

Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar putea deveni „credite problema”. Revizuirea creditelor, pe langa faptul ca reduce pierderile, permite atingerea si a altor probleme cum ar fi:

·        Asigura aplicarea uniforma a documentatiei de creditare.

·        Verificarea ca politica de credit, normele bancii si reglementarile bancare sunt respectate.

·        Informarea managementului bancii despre situatia generala a portofoliului de credite.

·        Monitorizarea ofiterilor de credite care sunt rapunzatori de evolutia nefavorabila a creditelor, in cazul in care nu au luat nicio masura.

2.2Riscul ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor in nivelul ratei dobanzii, atat la active, cat si la pasivele din portofoliul bancii. Riscul ratei dobanzii se repercuteaza asupra bancii sub doua forme: prima forma consta in pierderi (diminuarea venitului din dobanzi) ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobanzii, iar a doua forma consta in deteriorarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu) ca urmare a variatiei ratei dobanzii.

Riscul ratei dobanzii apare atat ca urmare a detinerii de active si pasive cu dobanda fixa, care in plus difera ca scadenta si pret, dar si din detinerea de active si pasive cu dobanda variabila, care se adapteaza in mod diferit la fluctuatiile ratei dobanzii.

Managementul riscului ratei dobanzii consta in masurarea riscului si gestiunea acestuia.

Masurarea riscului ratei dobanzii. A masura riscul ratei dobanzii presupune determinarea pozitiei bancii fata de riscul de dobanda aferent activelor si pasivelor cu dobanda fixa, cat si activelor si pasivelor cu dobanda variabila.

Determinarea pozitiei bancii fata de riscul de dobanda consta in determinarea discrepantei (metoda GAP) dintre active si pasive cu dobanda variabila pe care banca le are in portofoliul ei sau determinarea duratei de recuperare – intervalul de timp necesar pentru ca un activ sa fie recuperat la valoarea de piata determinata in functie de rata dobanzii de piata (DGAP). Determinarea discrepantei aferenta activelor si pasivelor prin metoda GAP consta in determinarea pozitiei bancii.

Gestiunea riscului ratei dobanzii consta pe de o parte in mentinerea GAP-ului si DGAP-ului la valoarea 0, respectiv sa se realizeze o egalitate intre duratele de recuperare a activelor si pasivelor, iar pe de alta parte acoperirea riscului. Pentru aceasta, managementul bancar trebuie sa adapteze continuu dobanzile si scadentele aferente activelor si pasivelor, astfel incat sa se ajunga la un portofoliu imun la variatiile ratei dobanzii.

Acoperirea riscului este metoda de care managementul bancii face uz datorita faptului ca este greu de realizat un portofoliu imun la variatiile ratei dobanzii.

Odata masurat riscul de dobanda, banca poate sa-si acopere riscul folosind diverse instrumente derivate pe pietele la termen sau conditionate, sau prin ajustari ale GAP-ului din active.

       2.3 Riscul de schimb valutar

Detinerea activelor si pasivelor in devize face ca banca sa fie expusa riscului de schimb, ca urmare a variatiei cursului de schimb valutar.

Riscul de schimb valutar si riscul dobanzii se intrepatrund pentru ca vanzarea si cumpararea la termen a valutei, da nastere riscului de schimb, iar plasarea capitalului astfel obtinut  da nastere riscului de dobanda.

 In vederea tratarii riscului de schimb valutar se impun mai intai clasificarea unor notiuni:

·        pozitia globala a schimbului la un moment dat se defineste ca soldul net rezultat in urma diferentei dintre creantele in valuta si datoriile in valuta ale bancii.

·        pozitia schimbului in valuta consta in determinarea pentru fiecare tip de valuta, creantele si datoriile pe care banca le are.

·        pozitia schimbului in numerar pe loc si pozitia schimbului la termen.

Operatia premergatoare schimbului valutar la termen este fie cumpararea cu plata pe loc, fie vanzarea cu plata pe loc a valutei. Odata achizitionata sau vanduta, apare riscul de schimb pentru banca.

Managementul riscului de schimb valutar presupune protejarea impotriva riscului, masurarea riscului si gestiunea propriu-zisa.

Protejarea impotriva riscului de schimb valutar. Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb presupune atat diversificarea portofoliului de active si pasive in valuta, cat si utilizarea unor tehnici de reducere a riscului.

Diversificarea portofoliului de catre banci ia in considerare necorelarea care exista intre evolutia cursului diverselor valute,  ducand astfel la limitarea riscului de schimb la care este expusa banca.

Instrumentele derivate sub forma operatiunilor tip FORWARD, FUTURES, OPTIONS, FRA, COLLAR, SWAP sunt utilizate atat ca instrumente de hedging a riscului ratei dobanzilor si a riscului de schimb cat si pentru operatiunile de transfer al riscului in cadrul gestionarii globale a acestora.

Masurarea riscului de schimb valutar. Riscul de schimb se masoara prin determinarea pozitiei de schimb aferente fiecarei valute in parte tinand cont de scadenta creantelor si datoriilor.

Acest lucru presupune intocmirea unui grafic pe scadente in care sunt incluse toate valutele, banca putand calcula astfel pentru fiecare tip de valuta pierderea inregistrata ca urmare a variatiei nefavorabile a cursului de schimb valutar, suma totala a pierderilor reprezinta expunerea globala a bancii la riscul de schimb.

Gestiunea riscului de schimb valutar. Consta fie in neutralizarea riscului de schimb – prin ajustarea zilnica a pozitiei de schimb valutar, astfel incat sa elimine pozitia scurta sau lunga, fie in acoperirea riscului de schimb – prin utilizarea numeroaselor tehnici pe care banca le are la dispozitie.

       2.4  Riscul insolvabilitatii.

Riscul insolvabilitatii este consecinta manifestarii unuia sau mai multor riscuri prezentate si pe care banca nu le-a prevenit. Riscul de insolvabilitate arata cat din valoare fondurilor proprii ale bancii poate decadea inainte ca pozitia creditorilor ei sa fie in pericol.

Gestiunea acestui risc tine de marimea fondurilor proprii ale bancii, deoarece indiferent de eficacitatea actiunilor intreprinse pentru a gestiona riscurile, aparitia pierderilor este posibila mereu, de unde necesitatea maririi permanente a fondurilor proprii. Bancile care accepta un nivel mare de riscuri sunt obligate sa-si consolideze fondurile proprii chiar peste nivelul preavzut de autoritatile bancare.

Managementul riscurilor vizeaza in principal urmatoarele aspecte:

Plafonarea riscurilor – pe baza indicatorilor de masurare a riscurilor se pot determina pierderile suferite de banca. Problema care se pune este aceea daca aceste pierderi sunt acceptate de catre managementul bancii.

De aceea, se impune crearea unui Comitet al Riscurilor la nivel de conducere a bancii din care sa faca parte si membri Consiliului de administratie al bancii. Rolul acestui Comitet este acela de a fixa riscul global maxim pe care managementul bancii sa-l respecte, tinand cont de fondurile proprii ale bancii si de posibilitatea reala pe care banca o are privind accesul la piata financiara. Acest Comitet trebuie sa fixeze plafoanele diferitelor categorii de active si pasive ale bancii pornind de la riscurile pa care acestea le implica.

Controlul riscurilor – odata fixate limitele, trebuie sa se asigure ca acestea sunt respectate. Banca Nationala a emis o serie de norme cu caracter prudential care privesc: lichiditatea, solvabilitatea, creditele mari, riscul de schimb valutar, investitii financiare la societati bancare si nebancare, precum si clasificarea portofoliului de credite. Daca banca nu respecta aceste norme, Banca Nationala poate sa-i retraga autorizatia de functionare.

2.5  Riscul de lichiditate

Riscul de lichiditate consta in probabilitatea ca banca sa nu-si poata onora platile fata de clienti, ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii.

Plasamentele pe termen lung sunt in general mai mari decat resursele pe termen lung ale bancii, din aceasta cauza bancile se confrunta cu doua situatii delicate: sa nu-si poata onora angajamentele pe termen scurt ; sa aiba resurse cu scadenta mica, in timp ce plasamentele au scadenta mare.

Prima situatie, numita si risc de lichiditate imediata, este determinata de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei.

Confruntata cu riscul lichiditatii, o banca poate fi fortata fie sa imprumute fonduri de urgenta la costuri excesive pentru a-si acoperi nevoile imediate de cash, fie sa atraga deponentii, platind in schimb dobanzi mai mari decat cele practicate pe piata.

Riscul de lichiditate imediata este un risc specific bancilor, arta de a conduce o banca consta tocmai in a sti sa gestionezi lichiditatile pentru a face fata retragerilor, fara a afecta insa posibiltatile de a onora si solicitarile de credite. Autoritatile monetare vegheaza asupra acestui risc impunand bancilor sa pastreze suficiente active lichide prin respentarea unui raport de lichiditate.

A doua situatie, numita risc de transformare, impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele:

·        Resursele si plasamentele trebuie analizate in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica. Astfel, depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decat depozitele la termen; depozitele interbancare sunt mai volatile decat depozitele clientilor, conturile debitoare ale clientilor pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate (neonorate) decat creditele cu scadenta mai indepartata.

·        Inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de nelichiditate al bancii astfel: marindu-l prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi „multi options facilities”; micsorandu-l prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile.

Arta de a transforma resursele cu scadenta mica in plasamente cu scadenta mare si de a putea face fata crizei de lichiditati intr-un timp scurt si la preturi mici este specifica managementului bancar. Acest lucru impune managementului bancar sa rezolve trei aspecte ale riscului de lichiditati: sa se protejeze impotriva riscului de lichiditate, sa masoare riscul de lichiditate si sa gestioneze riscul de lichiditate.

Protejarea impotriva riscului de lichiditate. Bancile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice sa elimine pana la reducere riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizeaza resursele si plasamentele bancii.

Tehnicile care vizeaza resursele bancii sunt urmatoarele: atragerea depozitelor de la populatie, cautarea unor depozite stabile, cresterea fondurilor proprii, refinantarea.

Atragerea depozitelor de la populatie. Acordarea de credite de catre banci presupune alocarea unor sume pe care acestea le au sub forma de depozite atrase. Riscul de lichiditate apare atunci cand beneficiarii de credite nu ramburseaza creditele la termenele prevazute in contract.

Pentru a-si asigura continuitatea, banca trebuie sa-si constituie depozitele, sa gaseasca noi resurse care sa acopere nerambursarile.

Cautarea unor depozite stabile. Bancile sunt interesate in promovarea unor produse prin care sa-si constituie depozite stabile (depozite la termen, certificate de depozite, etc.). Din punct de vedere al rentabilitatii, aceste depozite aduc mai putin profit bancii dar diminueaza in schimb riscul de lichiditate, deoarece retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponentii vor primi dobanzi mai mici).

Pe de alta parte, stabilitatea depozitelor permite bancilor sa faca investitii pe termen lung, care sa aduca mai mult profit bancii. Atragerea de depozite pe termen lung este incurajata si de existenta unui sistem de asigurare a depozitelor persoanelor fizice in sistemul bancar, in timp ce conturile de disponibilitati ale persoanelor juridice nu sunt asigurate.

Cresterea fondurilor proprii. Majorarea capitalului social si implicit a fondurilor proprii determina bancile sa-si mareasca lichiditatile si puterea lor financiara, avand posibilitatea de a face investitii pe termen lung din fondurile proprii.

Refinantarea. Consta in cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creante pe care banca le are in portofoliul ei, in schikmbul lichiditatilor de care are nevoie urgenta sau apelarea la credite de refinantare de la Banca Nationala care actioneaza ca imprumutator de ultima instanta.

Masurarea riscului de lichiditate. Metodele de masurare a riscului de lichiditate difera doar prin modul de calcul al indicelui de lichiditate, ele avand in comun graficul de rate scadente.

Graficul de rate scadente este un tabel care clasifica activele si pasivele dupa durata ramasa pana la scandenta finala.

Gestiunea riscului de lichiditate. In mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei banci consta in: cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creante din portofoliul bancii fara a suferi pierderi excesive; gasirea unor resurse noi cu costuri marginale inferioare randamentului mediu al investitiilor bancii.

Gestiunea riscului de lichiditate impune o abordare distincta a:

·        gestiunii pe termen scurt

·        gestiunii trezoreriei - permite determinarea unei structuri optime a activului bancii in asa fel incat prin asumarea riscului de lichiditate banca sa nu inregistreze pierderi

·        gestiunii pe termen lung – permite bancii sa elaboreze politica ei de creditare stiindu-se faptul ca lichiditatea este un factor de constrangere a bancii vis-a-vis de activitatea de creditare a bancii.

Factorul esential al gestiunii riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt este acela de a gasi cai de acces pentru banci pe diferite piete, care sa-i permita o ajustare rapida a graficului de scadente active-pasive cu minimum de cheltui

INCIDENTA RISCULUI DE LICHIDITATE IN DESFASURAREA ACTIVITATILOR BANCARE (STUDIU DE CAZ: BANCA NATIONALA A ROMANIEI)

Activitatea principala a unei banci consta in atragerea de disponibilitati de pe piata, care impreuna cu capitalul propriu, sa fie plasate in afaceri profitabile. Aceast lucru presupune ca bancile sa fie in masura de a asigura pretu resurselor atrase de pe piata, cheltuielile de functionare proprii si sa obtina un profit convenabil. De aceea, orice activitate bancara comporta un risc. Acesta este permanent si insoteste toate afacerile bancii, producerea sau nu a acestuia depinzand de conditiile care i se creeaza.

Riscul bancar poate fi definit ca fiind probabilitatea ca intr-o tranzactie sa nu se obtina profitul asteptat si chiar sa apara o pierdere. El are un impact deosebit asupra valorii societatii bancare, atat sub forma pierderilor directe suportate, cat si prin efectele induse asupra clientilor, personalului, partenerilor.

Activitatea de zi cu zi intr-o banca se caracterizeaza prin existenta unor riscuri, insa aceasta nu inseamna ca automat se pot rezolva pierderile generate de ele.

Riscurile provoaca efecte negative asupra activitatilor desfasurate de banca prin deteriorarea calitaii afacerilor, afectarea functionalitatii bancii, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi. El poate fi provocat de catre clienti sau din cauza mediului concurential extern.

Diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o banca in activitatea ei zilnica, precum si diversitatea situatiilor care genereaza aceste riscuri fac imposibila clasificarea riscurilor sub aspect unic criterial.

In tara noastra, Banca Nationala a Romaniei, in calitatea de autoritate de supraveghere, a emis reglementari bancare menite sa contribuie la identificarea si administrarea riscurilor semnificative din activitatea bancara, respectiv:

·        riscul de credit – reprezentand riscul inregistrarii de pierdere sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a neindeplinirii de catre contrapartida a obligatiilor contractuale

·        riscul de tara – este un risc asociat riscului de credit, care este determinat de conditiile economice, sociale si politice ale tarii de origine a imprumutului. Componenta riscului de tara este riscul de transfer, care apare atunci cand obligatia imprumutului nu este exprimata in modeda locala a acestuia

·        riscul de piata – este riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, care apar din fluctuatiile de piata ale preturilor (valorilor mobiliare, marfurilor si instrumentelor financiare derivate), ratei dobanzii si cursului valutar. Asadar, riscul de pret, riscul valutar si riscul ratei dobanzii sunt principalele componente ale riscului de piata

·        riscul de lichiditate – este riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ce rezulta din imposibilitatea bancilor de a onora in orice moment obligatiile de plata pe termen scurt, fara ca aecestea sa implice costuri sau pierderi care nu pot fi suportate de banci

·        riscul operational – este riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate care depinde de factori interni sau externi bancii. In categoria factorilor interni intra: derularea neadecvata a unor activitati interne, existenta unui personal sau a unor sisteme necorespunzatoare. Factorii externi se refera la conditiile economice, schimbari in mediul bancar, progrese tehnologice, etc. Componenta de baza a riscului operational este riscul legal, care apare din initierea unor actiuni in justitie, interpretari eronate ale actelor normative sau contracte care se dovedesc imposibil de pus in aplicare si care intrerup sau afecteaza negativ operatiunile sau situatia bancilor

·        riscul reputational – reprezinta riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de increere a publicului in integritatea bancilor.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) s-a infiintat in anul 1880 prin „Legea pentru infiintarea unei banci de scompt si circulatiune”, ca societatea anonima pe actiuni, ca o banca mixta la care statul a subscris o treime din capital, restul apartinand unor particulari. Acest grup de particulari a scos statul din participatie in 1901, banca ramanand o banca particulara care exploata insa privilegiul unui monopol de stat, cumuland functia de unica banca de emisiune monetara cu aceea de banca comerciala.

Conform statutului de infiintare, banca putea efectua urmatoarele oepratiuni: scontarea de efecte comerciale; scontarea de bonuri de tezaur pana la 20 % din capital; operatiuni de comert cu aur si argint; acordarea de avansuri in cont celorlale banci, pe baza de titluri de credit.

Banca a sprijinit mobilizarea capitalurilor banesti disponibile iar, datorita politicii de scont pe care a dus-o, a contribuit la mentinerea unei rate scazute a dobanzii, concurand astfel capitalul camataresc si dezvoltand capitalul de imprumut si accelerarea rotatiei acestuia.

Anul 1929 a reprezentat stabilirea capitalului bancar, Banca Nationala a Romaniei devenind si forul de control al creditului. In anii crizei, 1929-1933, Banca Nationala a Romaniei a avut un rol insemnat fiind investita de catre stat cu atributii de control al devizelor, al comertului exterior si platilor externe, precum si de control al activitatii marilor banci.

De-a lungul existentei sale, activitatea Bancii Nationale a Romaniei s-a manifestat prin instrumentele politicii monetare:

·        politica ratei dobanzii de refinantare

·        politica rezervelor minime obligatorii (cerute bancilor comerciale)

·        politica taxei scontului

·        politica cursului valutar

·        politica pietei libere de vanzari si cumparari de titluri de credit

Conform Statutului actual al Bancii Nationale a Romaniei, aceasta este banca centrala a statului roman, avand personalitate juridica, cu sediul in Bucuresti si cu sucursale si agentii in profil teritorial.

Obiectivul fundamental al politicii Bancii Nationale a Romaniei  este asigurarea stabilitatii monedei nationale pentru a contribui la stabilitatea economica si a preturilor.

Pentru atingerea obiectivului sau fundamental, BNR elaboreaza, aplica si raspunde de politica monetara, valutara, de credit si de plati, precum si de autorizarea si supravegherea prudentiala bancara in cadrul politicii generale a statului, privind sistemul bancar si sistemul financiar specific economiei de piata.

In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza, BNR utilizeaza proceduri si instrumente specifice pentru operatiuni de piata monetara, de creditare a bancilor si de control al lichiditatii prin rezerve minime obligatorii.

Pe piata monetara BNR poate sconta, poate lua in gaj sau vinde creante, titluri sau alte valori asupra statului, bancilor sau altor persoane juridice si poate atrage depozite de la banci, in conditiile pe care le considera oportune pentru realizarea obiectivelor sale.

In cadrul operatiunilor de creditare conform statutului BNR, aceasta poate acorda credite in conditii de rambursare, garantare si dobanda. Creditarea de catre BNR pe cont descoperit este interzisa.

BNR stabileste regimul rezervelor minime obligatorii pe care bancile trebuie sa le mentina in conturi deschise la aceasta. La rezervele minime obligatorii, BNR acorda dobanzi cel putin la nivelul ratei dobanzii medii practicate de bancile comerciale la depunerile la vedere.

In administrarea regimului valutar, BNR raspunde de:

·        emiterea reglementarilor privind operatiunile cu active externe si aur, in vederea protejarii monedei nationale

·        raspunde de elaborarea balantei de plati si a altor lucrari privind pozitia de investitii a tarii

·        stabilirea cursurilor de schimb pentru operatiunile proprii pe piata valutara, precum si calcularea si publicarea cursurilor medii pentru evidenta statistica

·        autorizarea si retragerea autorizatiei persoanelor juridice ce sunt abilitate sa efectueze tranzactii valutare

·        stabilirea de plafoane pentru detinerea de active externe si operatiuni cu aur si active externe pentru persoane fizice si juridice



·        stabilirea plafonului si a conditiilor indatorarii externe a persoanelor juridice si fizice ce intra sub incidenta regimului valutar

·        pastrarea si administrarea rezervelor internationele ale statului.

Din punct de vedere al emisiunii monetare, BNR este unica institutie autorizata sa emita insemne monetare sub forma de bancnote si monede metalice, ca mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei.

Programul de emisiune monetara elaborat de BNR trebuie sa asigure necesarul de numerar in concordanta cu nevoile reale ale circulatiei banesti.

Suma totala a bancnotelor metalice in circulatie, mai putin rezerva de numerar a bancii, se evidentiaza ca pasiv in contabilitatea BNR.

Transa de numerar in circulatie emisa de BNR peste nivelul rezervelor internationale (in devize) detinute trebuie acoperita integral de urmatoarele active:

·        titluri de stat detinute in portofoliul de investitii

·        active rezultate din credite acordate bancilor

·        cecuri, cambii si alte titluri de credite scontate sau detinute in portofoliu

Din punct de vedere al riscurilor bancare, fiecare institutie de credit are obligatia identificarii si administrarii acelor categorii de riscuri care au un impact considerabil asupra situatiei bancilor, recunoscute ca riscuri semnificative.

Lichiditatea reprezinta capacitatea activelor de a fi transformate rapid si cu cheltuieli minime in moneda lichida (numerar sau disponibil in contul curent). Ea este de fapt, o problema de gestiune a pasivelor si activelor bancare care au grade diferite de lichiditate.

Riscul de lichiditate pentru BNR este expresia insasi a probabilitatii pierderii capacitatii de finantare a operatiunilor curente, aspect de o importanta deosebita pentru banca. Este firesc ca banca sa transforme termenul datoriilor sale in diferite scadente pe partea de active a bilantului intrucat scadenta activelor tinde sa fie mai indelungata decat cea a pasivelor. Fluxurile de intrare si iesire de fonduri efective nu reflecta neaparat scadentele contractuale, iar bancile trebuie sa ia masuri in scopul indeplinirii anumitor angajamente scandente. De aceea, banca poate avea de-a face cu recorelari ale lichiditatilor, facand din politicile sale privind lichiditatea si gestionarea ricului de lichiditate factori cheie ai strategiei de afaceri.

Un nivel de lichiditate necorespunzator poate duce in situatia unei reduceri neasteptate a numerarului, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducand probabilitatea bancii si determinand, in ultima instanta, insolvabilitatea. Pe de alta parte, o lichiditate excesiva duce la scaderea rentabilitatii activelor si, in consecinta, la performante financiare slabe.

Mentinerea unei lichiditati adecvate depinde de modul in care piata percepe situatia financiara a bancii. Daca imaginea bancii se deterioreaza, ca urmare a unei pierderi importante in portofoliul de credite, va aparea o cerere mare de lichiditate. In aceste conditii,  banca va putea atrage fonduri de pe piata numai cu costuri foarte mari, inrautatindu-si astfel si mai mult situatia veniturilor. Ca urmare, o deteriorare a imaginii bancii pe piata poate avea consecinte serioase asupra pozitiei lichiditatii.

Principalele cauze care determina aparitia riscului de lichiditate sunt urmatoarele: situatia economiei reale; influenta mass-media; indisciplina financiara a agentilor economici; dependenta pe piata financiara; necorelarea intre scadentele depozitelor si a creditelor.

Analiza riscului de lichiditate se face in cadrul sucrsalelor bancii, precum si in centrala bancii, la directia de trezorerie.

La nivelul sucursalelor se analizeaza:

·        surse de lichiditate: numerarul, depozite la banca centrala, depozite la banci corespondente, portofoliul de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie si alte titluri negociabile, ratele scadente la creditele acordate clientilor, imprumuturi de la alte banci sau de la banca centrala

·        destinatia lichiditatii: constituirea rezervelor minime obligatorii la BNR, satisfacerea cerintelor de imprumut si nevoilor de bani lichizi ale clientilor, acoperirea eventualelor cereri ale clientilor persoane fizice/juridice de retragere de fonduri.

In cadrul centralei, analiza lichiditatii presupune: gestionarea pozitiei monetare, gestionarea pozitiei lichiditatii si elaborarea si analiza raportului de lichiditate.

Gestionare pozitiei monetare presupune evaluarea la un moment dat a activelor lichide. Principalele componente ale pozitiei monetare sunt :

·        numerarul: sub forma monedei metalice, plus bancnotele aflate in posesia bancii, la ghisee si in tezaur

·        disponibilul in cont de rezerva la banca centrala: reprezinta rezerva minima obligatorie depusa de fiecare banca in contul curent deschis la BNR, ca procent din valoarea resurselor atrase

·        disponibilul la alte banci: respectiv depozitele constituite de fiecare banca pe piata interbancara

·        sume de incasat de la alte banci: reprezinta umele in tranzit la alte banci, valoarea instrumentelor de plata (cecuri) onorate de banca, depuse la bancile corespondente

Institutiile de credit estimeaza necesarul de numerar in baza raportului intre volumul incasarilor si platilor zilnice cu numerar.

Dintre toate componentele pozitiei monetare, in afara de disponibilul in contul de rezerva la BNR si a disponibilului la alte banci, pentru care se bonifica dobanzi, celelalte componente ale pozitiei monetare nu aduc venituri bancii.

Pe de alta parte, in afara de rezerva minima obligatorie care este cunoscuta inca de la inceputul zilei, celelalte componente ale pozitiei monetare variaza puternic in functie de natura si volumul operatiunilor curente. De aceea, actualizarea permanenta, in timp real a pozitiei monetare a bancii este esentiala.

Gestionarea pozitiei lichiditatii de catre banci are drept obiectiv atingerea punctului optim pentru indicatorul pozitiei lichiditatii. Pozitia lichiditatii se determina ca diferenta intre active lichide si pasive volatile.

Alaturi de numerar, in categoria activelor lichide se inscriu disponibilitatile in cont curent la BNR, depozitele la vedere la banci corespondente si sumele incasate de la alte banci. Resursele volatile reprezinta disponibilitatile din contul clientilor si depozitele de economii la vedere, banca putand dispunde doar temporar de ele.

Din calcularea acestui indicator pot rezulta doua situatii:

·        cand pozitia lichiditatii este pozitiva, ceea ce inseamna ca sursele de lichiditate depasesc necesarul, excedendul peste limita celui admisibil poate fi plasat pe termen scurt sub forma depozitelor pe piata interbancara

·        cand pozitia lichiditatii este negativa, aceasta inseamna ca activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrala a obligatiilor bancii, banca fiind nevoita sa apeleze la surse urgente de finantare, de genul imprumuturilor de pe piata interbancara, de la BNR sau sa lichideze inainte de termen active de portofoliu.

De regula acesti indicatori se calculeaza pe zile, saptamani si pe luni in vederea depistarii nevoilor de lichiditate pe termen scurt. O crestere mai rapida a nevoilor de credite fata de volumul depozitelor determina o nevoie suplimentara de lichiditate pe termen lung, care poate fi redusa prin diminuarea marjei lichiditatii sau prin imprumut. Invers, o crestere mai lenta a necesarului de credite decat cea a depozitelor, indica un plus de lichiditate pe termen lung, care poate fi folosit de banca fie pentru a majora marja lichiditatii, fie pentru finantarea plasamentelor bancare.

Pastrarea pe termen lung a numerarului afecteaza profitabilitatea institutiei de credit, dar in acelasi timp lipsa lui poate duce la probleme financiare dificile pentru banca.

Raportul de lichiditate reflecta evolutia masei monetare. Este calculat in lei si in valuta, la nivelul centralei bancii, pe baza informatiilor transmise de subunitati, avand periodicitate zilnica si lunara.

Principalii indicatori pe care banca ii calculeaza si evalueaza pentru analiza riscului de lichiditate sunt:

·        lichiditatea globala (lg): reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt in lichide pentru a satisface obligatiile de plati exigibile

·        lichiditatea imediata (li): reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie (numerar, cont curent la BNR) de a face fata datoriilor pe termen scurt (disponibilitatile la vedere ale clientilor nebancari si imprumuturile pe termen scurt de la alte banci)

·        lichiditatea in functie de total depozite (ld): reflecta posibilitatea elementelor de activ de a face fata datoriilor (reprezinta totalul depozitelor)

·        lichiditatea in functie de total depozite si imprumuturi: reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face fata datoriilor (reprezinta totalul depozitelor si al imprumuturilor)

Alti indicatori care se calculeaza pentru estimarea riscului de lichiditate sunt:

·        pasivele nete (active – pasive, clasificate dupa scadenta): se calculeaza pentru a se semnala perioada maxima necesara de lichiditate

·        rata lichiditatii: exprima evolutia gradului de indatorare a bancii fata de piata monetara. O rata supraunitara indica scaderea lichiditatii datorita cresterii gradului de indatorare. Relatia este inversa in cazul unei rate subunitare.

Institutiile de credit folosesc tehnici specifice care sa elimine pana la reducere riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizeaza resursele si plasamentele bancii.

Tehnica care vizeaza resursele bancii sunt: atragerea depozitelor de la populatie, depozite mai putin vulnerabile la nerambursarile in timp a creditelor promovate de banci; cresterea fondurilor proprii determina bancile sa-si mareasca lichiditatile si puterea lor financiara, avand posibilitatea de a face investitii pe termen lung din fonduri proprii.

Nevoile de lichiditati ale bancii constau in plati imediate, cum ar fi: retragerile de depozite sau cererile de credite pe care banca trebuie sa le satisfaca pentru a ramane un instrument financiar riguros.

Normele bancare prevad obligatia bancilor de a-si asigura un nivel minim de lichiditate, calculat pe baza indicatorilor de lichiditate, ca raport intre lichiditatea efectiva si lichiditatea necesara, pe fiecare banda de scadenta. Mentinerea permanenta a lichiditatii institutiilor de credit la nivel minim se realizeaza prin mecanismul benzilor de lichiditate.

Prin banda de lichiditate se intelege o anumita perioada de timp ramasa de scurs pana la scadenta unui plasament (activ) sau depozit atras (pasiv). Ea se stabileste pe intervale de timp: pana la 1 luna inclusiv, 1-3 luni inclusiv, 3-6 luni inclusiv, 6-12 luni inclusiv si peste 12 luni. Dupa stabilirea benzilor de lichiditate, institutiile de credit:

·        efectueaza repartizarea activelor si pasivelor pe benzi de lichiditate, pe clase de conturi (operatiuni bancare)

·        determina lichiditatea efectiva si lichiditatea necesara

·        compara lichiditatea efectiva cu lichiditatea necesara, rezultand un excedent fie de lichiditate efectiva, fie de lichiditate necesara.

Bancile urmaresc sa mentina intotdeauna lichiditatea la un nivel acceptabil, dar in acelasi timp trebuie sa incerce maximizarea profitului. Pentru banca un plasament pe termen scurt pe baza unor depozite atrase pe termen lung indica un risc si o lichiditate mare.

Gradul de lichiditate al activelor este privita in funcite de timp, deoarece in principiu toate activele detinute de o banca pot fi vandute contra numerar, insa ceea ce intereseaza lichiditatea este calitatea anumitor active de a fi transformate rapid in numerar pentru ca banca sa-si poata achita in timp util obligatiile scadente. De aceea, controlul riscului de lichiditate implica evaluarea zilnica a intrarilor si a iesirilor de active lichide din banca si corelarea zilnica a acestor fluxuri cu nevoile zilnice de asigurare a platilor.

In general, principalele categorii de active care intra sub observatia controlului lichiditatii sunt: numerarul, soldul contului curent deschis de fiecare banca al BNR, plasamentele la alte banci si numerarul aflat in curs de colectare.

Asa cum se observa, aceste active sunt in mod normal neproductive, in special cazul numerarului efectiv, care nu produce venituri pentru banca in mod direct, ci pentru transformarea sa in alte active. Pastrarea numerarului pe termen lung afecteaza profitabilitatea bancii, dar lipsa lui poate duce la probleme financiare dificile pentru banca.

BNR a impus anumite limite prin intermediul unor reglementari privind lichiditatea, care vizeaza:

·        plafonul casei de circulatie - se aproba pentru fiecare unitate a bancii, de catre sucursala bancii centrale pe teritoriul careia se afla unitatea bancara, alimentarea cu numerar facandu-se de catre aceste sucursale. Sumele care depasesc plafonul de casa se depun la sucursala bancii centrale daca nu sunt necesare pentru efectuarea platilor in urmatoarele trei zile. Exista posibilitatea redistribuirii excedentului de numerar intre institutiile de credit in cadrul aceluiasi judet, cu obligatia ca operatiile respective sa fie evidentiate in conturile curente deschise la sucursala BNR. In cazul in care soldul casei de circulatie este mai mic decat plafonul stabilit,  alimentarea cu numerar se face din fondul de rezerva in limita plafoanelor aprobate

·        rezerva minima obligatorie in contul curent deschis la fiecare banca la BNR -  reglementarile in vigoare impun constituirea rezervei minime obligatorie atat pentru mijloacele in lei, cat si pentru cele in valuta. La inceputul anului 2006 ratele rezervelor minime obligatorii au fost pentru mijloacele in lei de 16 %, iar pentru disponibilitatile in valuta de 35 %[2]. BNR bonifica dobanda la rezervele minime obligatorii, excedentul nefiind purtator de dobanda. Aceasta dobanda se situeaza cel putin la nivelul ratei dobanzii medii la depunerile la vedere practicate de banci. Rata medie se calculeaza lunar de banca centrala, distinct pentru lei si pentru valute (USD, EUR), ca medie ponderata, pe baza datelor transmise de banci. In concluzie, constituirea rezervelor minime obligatorii genereaza pentru orice banca doua efecte: pe de-o parte, ii limiteaza posibilitatea de acordare a creitelor, cu scaderea corespunzatoare a veniturilor rezultate din dobanzi, iar pe de alta parte ii asigura lichiditatea minima necesara pentru fluenta platilor. O constituire a fondurilor de rezerva minime obligatorii peste limita prevazuta duce la o pierdere a castigurilor pentru banca (surplusul nefiind purtator de dobanda), iar daca aceasta nu-si indeplineste obligatia in intregime, efortul pe care trebuie sa-l faca in urmatoarea perioada va fi mult mai mare. De aceea este necesara o planificare atenta a rezervei minime obligatorii

·        plasamentele la alte banci – plasamentele in active lichide sunt plasamente usor transferabile in lichiditati, ele putand fi folosite ca un tampon pentru a face fata necesitatilor de lichiditati ale bancii. Sumele plasate de banci unele la altele nu sunt, de regula, productive la nivelul altor categorii de plasamente, acestea avand rolul de a sprijini in conditii de reciprocitate bancile aflate la un moment dat in criza de resurse.

Deci, este normal ca bancile sa aibe in vedere mentinerea la o cota minima a activelor lichide pentru a nu se produce pierderi prin redundanta, datorate neplasarii resurselor in active purtatoare de dobanda normala.

In concluzie, masurarea castigurilor si gestionarea riscurilor prezinta o importanta deosebita atat in activitatea bancara cat si in performantele acesteia. Ele isi vor asuma toate riscurile specifice procesului de obtinere de profit, dar in conditii de prudenta, luand in calcul: respectarea regulilor prudentiale impuse de autoritatea nationala de reglementare; profitul scontat sa justifice expunerea la riscul asumat; eventualele pierderi sa nu deterioreze situatia financiara a anului respectiv, ele putand fi acoperite din profit sau provizioane si riscul putand fi astfel dimensionat incat pierderea produsa prin materializarea acestuia sa poata fi considerata normala pentru activitatea bancii, astfel incat atat imaginea externa cat si cea interna, sa nu fie deteriorata.

                Bibliografie:

·        Basno, C., Dardac, N. – Management bancar, Editura Economica, Bucuresti, 2002

·        Buletin lunar –feb. 2006 BNR

·        Circulara BNR nr. 6 pentru modificarea si completarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, precum si pentru stabilirea ratelor rezervelor minime obligatorii si modificarea ratei dobanzii, platita la rezervele minime obligatorii constituite in dolari SUA; Monitorul Oficial nr. 141, 16 feb. 2005

·        Dobre, Elena – Elemente de moneda, credit, banci, Editura Ex Ponto, Constanta, 2003

·        Mihai, I. – Tehnica si managementul operatiunilor bancare, Editura Expert, Bucuresti, 2003

·        Nitu, I. – Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucuresti, 2000

·        Norma BNR nr. 17/2003 privind organizarea activitatii si sistemul de control intern al bancilor, administrarea riscurilor semnificative, precum si organizarea si functionarea comportamentului de audit intern, Monitorul Oficial nr. 17, ianuarie 2004

·        Norma BNR nr. 1/2001 privind lichiditatea bancilor, Monitorul Oficial nr. 201, aprilie 2001

·        Paunescu, Cristian – Banca, banii si bancherii, Editura Oscar Print

·        Stoica, M. – Management bancar, Editura Economica, Bucuresti, 1999

·        Tone, Mihaela, Paunescu, Cristian – Istoria Bancii Nationale a Romaniei in date, vol 1, 1880-1914, Editura Oscar Print

·        http://www.bnro.ro/1880---1918--1054.aspx

                                                                       

ANEXA 1

Structura contului de profit si pierdere

INDICATORI

31.12.2000

mld.lei

(1)

31.12.2000

mld. lei

actualizat*

(2)

31.12.2001

mld. lei

(3)

2001/2000

variatia**

%

(4)

VENITURI

1.Venituri din

14 804,4

19911,9

23175,4

    16,4

Dobanzi la liniile de credit

     709,4

    954,1

    882,4

    -7,5

Venituri din comisioane si taxe

     881,2

  1185,2

  1073,8

    -9,4

Venituri din operatiuni cu

(dobanzi la titluri de stat)

   9176,1

 12341,4

  6410,4

   -48,1

Dobanzi si alte venituri in

   1115,9

   1500,9

  8905,5

  493,3

Venituri din operatiuni cu

   2315,6

   3114,5

  4833,4

    55,2

Venituri din operatiuni cu

       49,1

       66,0

    146,4

  121,8

Venituri din provizioane

     557,1

     749,3

    360,4

  -51,9

Venituri din recuperari de

        -

    -

    563,1

     X

2.Alte venituri

     134,3

     180,6

      88,1

  -5L2

I.TOTAL VENITURI

 14938,7

200925,5

 23263,5

  15,8

CHELTUIELI




1.Cheltuieli efectuate cu

 11993,8

 16131,7

  26460,0

  64,0

Dobanzi platite societatilor

   7203,2

   9688,3

  12173,8

  25,6

Dobanzi si comisioane platite

     658,7

     885,9

     623,7

 -29,6

Dobanzi si comisioane platite

obtinute de BNR din alte surse

   1667,1

   2242,2

  10028,1

  347,3

Cheltuie privind operatiuni

    373,9

    502,9

      291,1

  -42,1

Cheltuieli privind operatiuni cu

    759,8

  1021,9

    1882,3

   84,2

Cheltuieli cu emisiunea

    379,1

    509,9

     438,1

  -14,1

Cheltuieli privind operatiuni

      84,9

    114,2

      12,9

  -88,7

Pierderi din creante

cu provizioane

    808,7

  1087,7

     718,5

  -33,9

Alte cheltuieli

      58,4

      78,5

2913***

 271,1

2.Cheltuieli generale

  1827,1

  2457,4

    965,9

  -60,7

Cheltuieli cu personalul

    667,8

    898,2

   579,0

  -35,5

Cheltuieli cu provizioanele

    883,3

  1188,0

    -

     X

Alte cheltuieli generale

    276,0

    371,2

    386,9

     4,2

II.TOTAL CHELTUIELI

 13820,9

18589,1

27425,9

   47,5

III.Profit/pierdere(I-II)

   1117,8

  1503,4

-4162,4

     X

*cu coeficientul de

    De consum al populatiei pe anul 2001:34,5%

**col.3/col.2x100-100

***din care:268,1 miliarde leicheltuieli cu comisionul mandatarului TransFonD

Sursa:Banca Nationala a Romaniei,Raport anual 2001,pag.136

ANEXA 2

Bilantul Bancii Nationale a Romaniei

ACTIV

31.12.2000

mld. lei

31.12.2001

mld. lei

2001/2000

variatia %

1.Disponibilitati banesti si alte valori

        45,0

      58,1

    29,1

2.Metale si pitre pretioase

    1317,3

    1359,1

    -1,0

3.Active externe

115994,1

195875,8

    68,9

Dobanzi de incasat la depozite in aur

          4,0

       8,1

   102,5

Dobanzi de incasat la depozite la termen

      709,0

       7,1

   -99,0

Dobanzi de incasat la titluri si obligatiuni

      919,1

 1062,0

    15,5

4.Valori mobiliare

   16176,1

  8414,9

   -48,0

Dobanzi de incasat

    1151,0

   795,0

  -31,0

5.Imprumuturi acordate statului

6.Credite acordate bancilor

    6952,7

  4347,8

  -37,5

Dobanzi de incasat

     197,6

     98,7



  -50,0

Provizioane specifice de risc de credit si de

   -863,3

  -502,8

  -41,7

7.ALTE CREDITE

       25,5

     19,7

  -22,7

Dobanzi de incasat

       39,1

     43,8

  12,0

8.Dobanzi de incasat -  total

   2959,1

   1954,0

 -34,0

9.regularizari din operatiuni ci FMI

     137,1

     X

10.Alte active

    3835,9

   6273,9

   63,5

Provizioane pentru alte active

    -152,2

    -152,2

     X

Total active

147359,7

218440,4

    48,2

PASIV

1.Numerar in circulatie

 28108,8

40010,5

    42,3

2.Obligatiuni emise de BNR

  6771.3

     -

     X

Dobanzi de platit

      76,8

         -

     X

3.Pasive externe

44236,6

 63998,8  

    44,7

Dobanzi de platit la depozite la termen

      90,4

      6,8

  -92,5

Dobanzi de platit la imprumuturi

    134,7

     98,9

   -26,6

Dobanzi de platit la alocatii DST de la FMI

     20,1

     14,8

   -26,4

4.Disponibilitati ale Trezoreriei statului

 1015,6

  4313,8

  324,7

Dobanzi de platit

       -

   72,6**

      X

5.Disponibilitati ale bancilor la BNR

48921,6

82775,9

    62,9

Dobanzi de platit rezerva minima

      -

  15,1**

       x

Dobanzi de platit conturi curente

      -

1 99,1**

      X

Dobanzi de platit depozite banci

     153,9

1257,8

   717,3

6.Alte disponibilitati ale titlurilor de cont

       22,7

      29,1

     28,2

7.Dobanzi de platit – total

     475,9

   1665,1

   249,9

8.Alte pasive

     380,6

     68,9

   -81,9

9.Capital,fonduri si rezerve

 17426,6

25,578,3

    46,8

Total pasiv

147359,7

218440,4

    48,2

*In conformitate cu Nota Ministerului Finantelor Publice nr,11519/1998 aceasta suma a fost alocata”Contului special de reevaluari”dupa aprobarea bilantului.

**La recomandarea Comisiei de cenzori au fost evidentiate in conturi separate dobanzile de platit.

Sursa: Banca Nationala a Romaniei,Raport anual 2001,pag.131



[1] Nitu I.,Managementul riscului bancar,Ed.Expert,Bucuresti,2000

[2] Buletin lunar –feb. 2006 BNR








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1069
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site