Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Statistica

Notiunea de finante publice - Trasaturile finantelor publice

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Evolutia principalilor indicatori economici utilizati in analiza macroeconomica a tarilor dezvoltate (exemplificare: SUA si Japonia)
BURSA DE VALORI
Notiunea de finante publice - Trasaturile finantelor publice
Riscurile Si Prudenta Bancara - Tipologia Riscurilor Bancare
Analiza SWOT ING Bank
IMPOZITUL PE VENIT IN ROMANIA - PREZENTARE GENERALA
SCRISOARE DE AUTORIZARE SI DESPAGUBIRE - EGNATIA BANK (ROMANIA) S.A.
Analiza SWOT San Paolo IMI Bank
CONTINUTUL, OBIECTUL SI RESPONSABILITATILE GESTIUNII FINANCIARE
Categorii de personal din cadrul Sucursalei CEC Bank Cluj

Notiunea de finante publice

Nevoile si interesele publice se realizeaza de catre stat, in principal (si uneori exclusiv) prin bani. Intr-adevar, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decat in bani. Fara bani nu exista nici finante publice. Aceasta caracteristica explica si preocuparea pentru etimologia cuvantului finante. Dupa cate se pare, notiunea de finante provine de la cuvintele latinesti fiare sau finis, care se traduc prin a termina, a incheia un diferend, o actiune judiciara in legatura cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adica plata in bani. Se crede ca din aceste cuvinte latinesti s-a nascut notiunea finance folosita in Franta in secolele XV-XVI, care avea mai multe intelesuri si anume: sume de bani, resurse banesti, venit al statului, iar les finances echivala cu gospodaria publica, patrimoniul statului. Finantele publice reprezinta forma baneasca a relatiilor economice, in procesul repartitiei produsului social si venitului national in cadrul indeplinirii functiilor statului. Continutul social, economic si in special juridic al relatiilor financiare, functiile si importanta lor sunt cateva din problemele fundamentale ale stiintei dreptului financiar.




I. Notiunea clasica de finante publice

Aceasta conceptie este legata de liberalismul politic, fiind specifica perioadei de dezvoltare economico-sociala de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Conform acestei conceptii, statul liberal este preocupat mai putin de activitatile private, limitandu-si interventia la functiile sale traditionale, si anume: apararea nationala, diplomatie, ordine publica si justitie.

Au existat doua motive pentru care statul nu a intervenit in activitatea agentilor economici. In primul rand, activitatea economica se afla inca sub influenta muncii manuale, industria era predominant manufacturiera, schimbul de marfuri fiind restrans ca valoare. In al doilea rand, interventia statului in activitatea economica necesita resurse financiare, neputandu-se limita aceasta interventie numai la planificari, dispozitii date agentilor economici, etc.

Viata economica se desfasura in conformitate cu principiul laisser faire, laisser passer. Cheltuielile publice trebuiau reduse la minim. Conceptia „guvernului ieftin” isi gaseste suportul in teza potrivit careia progresul social-economic reclama utilizarea venitului national pentru dezvoltarea industriei si comertului, in loc sa fie irosit pentru activitati neproductive. Rolul finantelor publice consta in asigurarea resurselor necesare functionarii institutiilor publice.

In perioada de dupa primul razboi mondial, locul statului neinterventionist a fost luat de statul interventionist. Finantele publice devin un mijloc de interventie in activitatea social-economica, de exercitare a unei influente pozitive pentru organizarea intregii activitati.

Maurice Duverger, referindu-se la statul modern din secolul nostru, scrie ca acesta nu se margineste la sarcinile militare si traditionale. El intervine in viata sociala pentru a stimula productia in perioada de criza, pentru a impiedica cresterea preturilor si a mentine puterea de cumparare a monedei in perioada inflatiei, pentru a asigura o cat mai buna utilizare a bogatiilor tarii si repartizare a venitului national.

Pierre Lalumiere subliniaza cresterea rolului interventionist al statului in economie dupa criza mondiala din anii 1929-1933. Pentru indeplinirea acestui rol au fost folosite pe o scara tot mai larga cheltuielile publice, impozitele si alte instrumente financiare. Finantele publice sunt definite ca stiinta care studiaza activitatea statului, in calitatea sa de utilizator al unor tehnici speciale, asa-numite financiare: cheltuieli, taxe, impozite, imprumuturi, bugete, procedee monetare etc.

Potrivit unei alte opinii, in secolul XX si mai ales dupa marea criza din anii 1929-1933, locul statului jandarm a fost luat de statul- providenta. Interventia statului este determinata in ultima instanta de mentinerea echilibrului economic, de rentabilizarea unor intreprinderi sau ramuri economice considerate strategice, de rezolvarea contradictiilor interne ale societatii: inflatie, somaj, etc., si conduce cum era firesc la aparitia unor intreprinderi publice si societati comerciale cu capital mixt, la acordarea de subventii unor intreprinderi private, etc.

II. Finatele publice si private - asemanari si deosebiri

Notiunile de finante publice si private sunt adecvate situatiei din tarile cu economie de piata, in care cea mai mare parte a mijloacelor de productie se afla in proprietate privata, fapt care face posibila realizarea unei delimitari nete intre sectorul public si cel privat.

Finantele publice sunt asociate intotdeauna cu statul, unitatile administrativ-teritoriale, cheltuielile, imprumuturile si datoria acestora.

Finantele private sunt asociate intotdeauna cu activitatile financiare ale intreprinderilor economice, ale bancilor si societatilor de asigurari private, in legatura cu resursele si necesitatile acestora, imprumuturile primite sau acordate, creantele de incasat si obligatiile de plata, asigurarile si reasigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila.

Finantele publice se aseamana cu cele private cel putin sub doua aspecte:

  • Si unele si altele opereaza cu categorii financiare de baza: moneda, credit, bani.
  • Si unele si altele se confrunta cu probleme de echilibru financiar, de resurse financiare in ultima instanta.

Intre finantele publice si cele clasice exista o serie de deosebiri dupa cum urmeaza:

  • Resursele necesare statului pentru realizarea functiilor si sarcinilor acestuia se procura pe calea impozitelor si taxelor, prin masuri de constrangere in principal, in timp ce resursele intreprinderilor private si ale persoanelor fizice se procura de pe piata, pe baze contractuale.
  • Statul poate lua orice masura in legatura cu moneda nationala, in timp ce intreprinderile private nu pot decat sa o foloseasca.
  • Finantele publice sunt folosite in principal in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii, in timp ce finantele private sunt folosite in slujba realizarii de profit de catre intreprinzatorii particulari.
  • Gestiunea finantelor publice este supusa dreptului public, iar gestiunea financiara a intreprinderilor private urmeaza regulile dreptului civil si comercial.

III. Trasaturile finantelor publice

  • Sunt relatii cu caracter economic, intrucat ele apar in procesul formarii, repartizarii si utilizarii produsului social.
  • Apar in forma baneasca, deoarece in cadrul productiei de marfuri si al actiunii legii valorii, produsul de productie, reproductie si de circulatie a marfurilor, repartitia produsului social, relatiile de schimb, retribuirea muncii, precum si relatiile dintre agentii economici sau dintre acestia si persoanele fizice, se exprima prin intermediul banilor, in cadrul unor relatii banesti. Notiunea de finante publice sau relatii financiare nu poate fi confundata cu cea de bani sau relatii banesti. Banii reprezinta o marfa, iar finantele sunt relatii de constituire, repartizare si utilizare a mijloacelor banesti.
  • Sunt relatii fara echivalent, adica nu presupun in mod necesar o contraprestatie directa din partea subiectului beneficiar al mijloacelor banesti.
  • Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaza.

De la fondurile bugetare se efectueaza plati cu titlu nerambursabil catre unele regii autonome sau catre institutiile publice din sfera nemateriala care presteaza servicii pentru populatie. Acelasi caracter de nerambursabilitate il poarta si transferurile efectuate catre populatie sub forma de pensii, burse, alocatii de stat si alte ajutoare pentru copii.

Transferul de valoare la si de la fondurile ce se constituie in economie se poate realiza partial, in conditii de rambursabilitate. Un asemenea caracter poarta sumele de bani varsate de persoanele fizice si juridice in contul imprumuturilor contractate de stat pe piata interna; garantiile depuse de administratorii si cenzorii societatilor comerciale, ca si de persoanele ce gestioneaza bani si alte valori publice.

IV. Functiile finantelor publice

Finantele publice sunt necesare, in mod subiectiv si obiectiv, deoarece contribuie la realizarea sarcinilor si functiilor statului, care nu ar putea fi infaptuite fara parghiile financiare. Mijloacele prin care finantele publice, ca relatii financiare isi indeplinesc acest rol, sunt functiile acestora:

  • functia de repartitie
  • functia de control

Functia de repartitie se manifesta in procesul repartitiei produsului social (produsului intern brut) si cuprinde doua faze:

  • constituirea fondurilor (resurselor) banesti;
  • redistribuirea (utilizarea) acestora.

In prima faza are loc formarea fondurilor publice de resurse banesti, actiune la care participa societati comerciale, regii autonome, institutii publice, alte persoane juridice si persoanele fizice, indiferent daca sunt rezidente sau nerezidente.

Fondurile publice de resurse se constituie in mai multe forme concrete cum sunt:

  • impozite
  • taxe
  • contributii petru asigurari sociale
  • amenzi
  • majorari si penalizari de intarziere
  • varsaminte din profitul regiilor autonome
  • varsaminte din veniturile institutiilor publice
  • redevente si chirii din concesiune si inchirieri de terenuri si alte bunuri proprietate de stat
  • venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat si a bunurilor fara stapan
  • rambursari ale imprumuturilor de stat acordate
  • dobanzi aferente si ajutoare primite

Resursele din care se constituie fondurile publice provin din toate ramurile economice si din toate sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt. In proportie covarsitoare, resursele banesti ale finantelor publice sunt mobilizate cu titlu definitiv si fara contraprestatie.



A doua faza a functiei de repartitie o reprezinta distribuirea fondurilor publice pe beneficiari – persoane juridice si fizice. Distribuirea este data in competenta autoritatilor publice si se face in raport cu resursele financiare disponibile si cererea de resurse financiare.

Distribuirea fondurilor publice inseamna stabilirea cheltuielilor publice pe destinatii: invatamant, sanatate, cultura, asigurari sociale si protectie sociala, gospodarire comunala si locuinte, aparare nationala, ordine publica, administratie publica, actiuni economice, datorie publica.

In cadrul fiecarei destinatii, resursele se defalca pe beneficiari, obiective si actiuni. Distribuirea sau redistribuirea produsului intern brut (produsul social) are loc in doua modalitati:

  • in cadrul aceluiasi tip de proprietate, cand are loc un transfer de resurse banesti intre stat si unitatile sale in ambele sensuri
  • cu schimbarea titlului de proprietate cand transferul are loc intre stat pe de o parte si agentii economici cu capital privat sau mixt si populatie pe de alta parte, si invers.

Redistribuirea se poate realizea si pe plan extern, prin contractarea de imprumuturi externe, acordarea de imprumuturi externe, achitarea cotizatiilor si contributiilor catre organisme internationale de catre stat sau alte institutii publice, primirea sau acordarea de ajutoare externe de catre stat etc.

Functia de control a finantelor publice se justifica deoarece fondurile publice apartin intregii societati. Sfera de manifestare a functiei de control este mai larga decat cea a functiei de repartitie, deoarece vizeaza, pe langa constituirea si repartizarea fondurilor financiare publice, si modul de utilizare a resurselor.

Functia de control a finantelor publice nu se limiteaza la modul de constiturire a fondurilor publice si la repartizarea acestora pe beneficiari, ci urmareste si legalitatea, necesitatea, oportunitatea si eficienta cu care institutiile publice si agentii economici cu capital de stat utilizeaza in concret resursele banesti de care dispun.

In consecinta, controlul se efectueaza nu numai activitatilor specifice functiei de repartitie, ci el se exercita si asupra productiei realizate in sectorul de stat, a schimbului si consumului ce are loc in acest sector.

In Romania controlul financiar se exercita de puterea legislativa si cea judecatoreasca, direct sau prin organe de specialitate, cum sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Finantelor, banci si alte institutii financiare; organe specializate ale ministerelor, unitatilor administrativ-teritoriale si unitatilor economice, etc.

V. Definitia dreptului financiar

Reglementarea relatiilor financiare, potrivit necesitatilor, continutului si cuprinsului finantelor publice, include:

- constituirea si utilizarea fondului bugetar al statului;

- constituirea si utilizarea fondului de asigurari sociale de stat si a fondului de ajutor de somaj;
- constituirea si utilizarea fondurilor banesti proprii ale regiilor autonome si ale institutiilor publice;

- emisiunea monetara;

- circulatia monetara cu numerar si fara numerar;

- regimul juridic al valutei;

- politica fiscala a statului;

- controlul financiar;

- organizarea ai functionarea aparatului financiar, bancar si de credit.

In indeplinirea sarcinilor sale, statul, reglementeaza toate aceste relatii financiare care, astfel, devin raporturi juridice financiare.

Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementeaza relatiile de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului si ale institutiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societatii.

Prin intermediul finantelor publice se asigura constituirea, repartizarea si utilizarea eficienta a banului public pentru sporirea productiei de marfuri, dezvoltarea fortelor de productie, dezvoltarea invatamantului si culturii, ocrotirea sanatatii, etc.

VI. Normele de drept financiar

Din definitia dreptului financiar rezulta ca acesta reprezinta un ansamblu de norme juridice care sunt de drept financiar in virtutea aceea ce reglementeaza, deci datorita faptului ca reglementeaza relatii,acte si operatiuni financiare privind ondurile banesti ale statului si ale institutiilor, intreprinderilor si organizatiilor de stat.

Normele de drept financiar se disting fata de celelalte norme juridice instituite de catre organele de stat prin acest obiect specific-financiar-de reglementare. Acest obiect specific reprezinta criteriul esential si unic de recunoastere a normelor de drept financiar, deoarece, din punctul de vedere al formelor de exprimare ale dreptului, normele de drept financiar se intalnesc atat in cuprinsul actelor normative emise pentru reglementarea anumitor relatii, acte, operatiuni financiar, cat si in cuprinsul unor acte normative care, in principal, reglementeaza relatii de natura diferita. Astfel, marea majoritate a normelor dedrept financiar sunt cuprinse in Legea finantelor, legile bugetare, legile si decretele privind impozitele,asigurari de stat prin efectul legii si in alte acte normative emise pentru domeniul financiar. Spre deosebire de acestea, normele juridice privind taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat datorata bugetelor locale de catre unitatile economice sunt cuprinse in legea cu privire la fondul funciar; normele juridice privind incasarea amenzilor administrative in folosul bugetului de stat, care instituie astfel unvenit bugetar, sunt cuprinse in legea referitoare la stabilirea si sanctionarea contraventiilor etc.

Normele de drept financiar au, la fel cele mai multe norme juridice, un caracter general, impersonal deci. Privesc un numar nedeterminat de subiecte de drept si se aplica repetat in timp, ori de cate ori sunt conditiile vizate de ele. Pe langa acestea, unele norme de drept financiar au caracter individual in virtutea anumitor necesitati financiare concrete. Astfel, legile de adoptare a bugetelor de stat,pe langa dispozitii generale,cuprind si dispozitii care stabilesc individual cuantumul unor subventii acordate pentru completarea veniturilor proprii ale unor bugete locale etc.

In ceea ce priveste structura logico-juridica, normele de drept financiar cuprind si ele trei elemente specifice normelor juridice: ipoteza, dispozitia si sanctiunea, cu unele particularitati determinate de specificul financiar al obiectului de reglementare si de interesul financiar al statului.

Ipoteza nomei de drept financiar prevede conditiile sau imprejurarile in care urmeaza sa se aplice dispozitia cuprinsa in aceste norme juridice. Astfel, de exemplu, Legea finantelor prevede ca “venitul national, ca valoare nou creata in industrie, agricultura, constructii, transporturi si in alte domenii, reprezinta sursa de baza a fondurilor banesti ce se constituie in economie”. In acest sens, cele mai importante fonduri banesti necasare trebuintelor obstesti, in societatea noastra se constituie pe baza repartizarii venitului national, in conditiile in care cea mai mare parte a acestui venit este realizata in industrie, agricultura si constructii.

Dispozitia normei de drept financiar prevede conduita subiectelor vizate de aceasta norma, fie obligand aceste subiecte sa actioneze intr-un anumit fel, sa acorde ori sa plateasca anumite sume de bani etc., fie permitandu-le sa-si constituie si sa intrebuinteze anumite fonduri banesti, fie interzicandu-le savarsirea unor acte sau operatiuni. Deci, din punctul de vedere al dispozitiei pe care o cuprind, normele de drept financiar pot fi onerative, permisive si prohibitive.

Cele mai multe dintre normele de drept financiar cuprind dispozitii onerative, deoarece sunt instituite in virtutea necesitatilor economice, ale formarii fondurilor banesti necesare fondurilor banesti necesare trebuintelor obstesti. Potrivit acestor necesitati, prin normele de drept financiar se stabilesc cu preponderenta in mod onerativ formarea fondurilor banesti obstesti prin plati obligatorii de impozite, taxe etc. ale unitatilor economice si persoanelor fizice, modul de repartizare de cele mai multe ori obligatoriu a acestor fonduri banesti, ca si utilizarea acestor fonduri banesti in limitele prevederilor planurilor financiare, cu documentatia si justificarea corespunzatoare. De exemplu, Legea privind impozitul pe fondul de retribuire prevede onerativ ca “unitatile economice de stat si institutiile de stat sunt obligate sa plateasca un impozit asupra fondului total de retribuire”; Legea finantelor prevede onerativ ca “veniturile si cheltuielile prevazute in bugetul de stat se repartizeaza pe trimestre, in functie de sarcinile de plan desfasuarate si in termenele legate de varsare a veniturilor si de efectuare a platilor”; Decretul cu privire la asigurarile prevede onerativ ca in cadrul asigurarii prin efectul legii a calatorilor “pretentiile asiguratului sau mostenitorilor sai fata de organizatiile care transporta calatori, in legatura cu accidentul produs si cu urmarile acestuia, se sting in limita sumei asigurate platite.

VII. Izvoarele dreptului financiar

Izvoarele dreptului financiar sunt alcatuite din totalitatea actelor normative care reglementeaza raporturile juridice financiare. In raport de gradul de generalitate sau specificitate, se disting urmatoarele izvoare:

A. IZVOARE COMUNE ALE DREPTULUI FINANCIAR

Astfel, in ierarhia izvoarelor, comune distingem ca prim izvor de drept financiar - Constitutia. Legea fundamentala a tarii prevede dispozitii referitoare la elaborarea, aprobarea si executarea bugetului public national si a contului de incheiere a exercitiului bugetar, de asemenea prin normele constitutionale sunt stabilite competentele statului cu privire la gestiunea banului public, sarcini referitoare la controlul executiei bugetare, politica valutara, politica fiscala etc.

Ca izvoare comune se mai disting, legile ordinare ale parlamentului, decretele prezidentiale si hotararii ale guvernului.

B. IZVOARE SPECIFICE ALE DREPTULUI FINANCIAR

Izvoarele specifice sunt actele normative care cuprind dispozitii referitoare la relatiile financiare. Ca izvoare specifice ale dreptului financiar citam:

- Legea nr. 72/1996, publicata in M.Of. nr. 152/17 iulie 1996.

Aceasta lege defineste sfera de cuprindere a finantelor publice, si anume: elaborarea, aprobarea si executia bugetului public national, stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si altor venituri ale statului, utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecatoresti si executive, ca si controlul modului de folosire a mijloacelor materiale si banesti apartinand institutiilor publice, regiilor autonome, precum si a capitalului social investit de stat in societatile comerciale. In lege este precizata aria de cuprindere a institutiilor publice care cuprind Presedentia Romaniei, Guvernul, ministerele, celelalte organe ale administratiei de stat, precum si institutiile de stat de subordonare centrala si locala.




Sub acest aspect, legea finantelor publice cuprinde principiile si normele de baza ale activitatii financiare a statului, constituind cadrul legislativ general al finantelor publice. In acest sens, Legea finantelor publice este o reglementare la nivel de lege-cadru.

Referitor la reglementarea relatiilor financiare ale statului, Parlamentul a adoptat o serie de legi privind:

- Activitatea bancara (Legea nr. 58/1998);

- Statutul Bancii Nationale a Romaniei (Legea nr. 101/1998);

- Impozitul pe profit (Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, republicata).

- Ordonanta Guvernului privind impozitul pe venit nr. 73/1999;

- Organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii financiare (Legea nr. 30/1991);

- Tariful vamal de import din 1 ianuarie 2000.

- H.G. nr. 443/1990, privind stabilirea taxelor consulare;

- Legea nr. 45/1992, privind stabilirea nivelului unor taxe in sume fixe, datorate statului in lei de persoanele fizice si juridice si introducerea taxei asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanica de regiile autonome, societatile comerciale si de ceilalti agenti economici organizati ca persoane juridice;

- Ordinul ministrului finantelor nr. 817/1998, pentru aprobarea regulamentul privind organizarea si functionare a Garzii financiare;

- Regulamentul B.N.R. nr. 2 din 1996, privind operatiunile cu numerar;

- Regulamentul nr. 1/1991 privind operatiunile curente si transferurile de capital cu mijloace de plata straine, publicat in M.Of. nr. 101 din 13 mai 1991.

VIII. Dreptul financiar in cadrul sistemului de drept

Sistemul dreptului nostru este caracterizat atat prin unitatea esntiala a tuturor normelor juridice de a exprima vointele si interesele poporului muncitor, cat si prin impartirea acestor norme de ramuri dupa specificul relatiilor sociale pe care le reglementeaza.Intre aceste ramuri, dupa dreptul constitutional si dreptul administrativ, este enumerat si dreptul financiar cuprinzand totalitatea normelor juridice care reglementeaza activitatea financiara a organelor de stat, intocmirea si executarea bugetului de stat, creditul, asigurarile etc. Dreptul financiar este prezentat ca una dintre ramurile sistemului de drept si in lucrarile de specialitate juridica financiara din statul nostru si din celelalte state.

Dreptul financiar este o ramura a sistemului dreptului din statul nostrum. Datorita faptului ca are un obiect de reglementare propriu, indiferent daca acest obiect este denumit relatii financiare, acte si operatiuni financiare, ori constituirea, repartizarea si intrebuintarea fondurilor banesti necesare statului, satisfacerii trebuintelor generale ale societatii. Datorita acestui obiect propriu de reglementare cu specificul “financiar”, distinct de al celorlalte ramuri de drept si, avand in vedere ca obiectul propriu al reglementarilor juridice este criteriul principal si fundamental in stabilirea ramurilor de drept, dreptul financiar este prezentat, ca una dintre ramurile sistemului de drept.

IX. Activitatea financiara a statului

Statul asigura cadrul juridic-legislativ pentru desfasurarea activitatii economice si conditiile de exercitare a liberei initiative de catre agentii economici. In anumite imprejurari, statul ia masuri pentru a sustine economia in ansamblu sau numai unele domenii si zone, acorda subventii, mediaza in conflictele de munca.

Implicarea statului in activitatea economico-financiara se realizeaza si prin alte moduri. De exemplu in toate tarile exista un numar de firme apartinand administratiei de stat, centrale sau locale, care produc bunuri si servicii si functioneaza incadrandu-se in economia de piata. Statul plateste numeroase salarii personalului care lucreaza in administratie, incaseaza impozite de la toti agentii economici cu venituri ce depasesc un anumit nivel, impozite care in unele tari reprezinta ponderi importante din produsul national, finanteaza investitii, acorda ajutoare, este un mare consumator de bunuri si servicii pentru administratie si armata.

Implicarea statului in economie este efectiv limitata datorita faptului ca:

a) aceasta este intotdeauna rezultatul unui anumit raport de interese, foarte fragil, intre cei pro si contra unei anumite implicari. Modificarea marjei de implicare intr-o directie poate avea loc numai in limitele permise de realizarea unui raport de interese favorabil schimbarii, altfel aceasta ar fi respinsa;

b) economia in ansamblul sau este o realitate formata prin actiunea concomitenta a tuturor agentilor economici carora statul nu le poate dicta ce sa faca, libertatea lor, hotarata in mod democratic, ramanand sacra si inviolabila;

c) organele administratiei de stat, centrale si locale, desi sunt numeroase, fiecare poate sa actioneze cat ii permite autonomia sa, ceea ce determina o limitare generala a implicarii statului in economie.

Cea mai ampla implicare a statului in economia de piata se realizeaza prin resursele sale financiare si are loc in dublu sens:

- cand se formeaza aceste resurse prin preluarea unei parti, mai mari sau mai mici, din veniturile agentilor economici;

- cand sunt cheltuite, pentru realizarea obiectivelor urmarite.

Resursele financiare si cheltuielile statului se concentreaza in bugetul central, elaborat de puterea executiva (guvernul) si bugetele locale, elaborate de administratiile locale.

Bugetul este format din doua parti, adica venituri si cheltuieli, fiecare dintre acestea fiind detaliate pe capitole, adica pe surse de venituri si obiective de cheltuieli.

Bugetul se stabileste anticipat pe un an (care poate sa coincida sau nu cu cel calendaristic), iar veniturile si cheltuielile sale sunt in functie de evolutia pe care se estimeaza ca o va avea economia.

Principalele capitole la venituri sunt: impozite si taxe pe venituri industriale, agricole, comerciale, bancare etc., cotizatii pentru asigurarile sociale si venituri de la intreprinderile de stat, iar la cheltuieli: functionarea administratiei publice, aparare, invatamant, asigurari si asistenta sociala, locuinte si afaceri economice.

La venituri, ponderea cea mai mare o au impozitele (pana la 70%) si cotizatiile pentru asigurari sociale (pana la 15%). La cheltuieli, capitolul pentru asigurari ocupa locul cel mai important (pana la 47%), dupa care urmeaza, in tarile dezvoltate, capitolul aparare (pana la 24%).

Atat in elaborarea, cat si in executia bugetului se urmareste echilibrarea veniturilor cu cheltuielile. In cazul in care, totalul cheltuielilor depaseste veniturile, bugetul este deficitar. Pentru a sustine totusi cheltuielile fara acoperire in venituri, statul recurge fie la imprumuturi (interne si externe), fie la emisiune de bani fara acoperire in bunuri si servicii (inflatie), fie la amandoua solutiile. Imprumuturile facute pentru acoperirea deficitului bugetar reprezinta datoria publica.

Cand deficitul se manifesta pe termen scurt, poate avea asupra economiei anumite efecte stimulative, dar daca se perpetueaza in timp indelungat are efecte negative sigure.

In cazul in care veniturile depasesc cheltuielile, bugetul este excedentar. Peste un anumit nivel, considerat minim, excedentul bugetar are efecte negative asupra economiei intrucat lasa nefolosite, sau amana folosirea pentru mai tarziu a unor resurse financiare importante care ar putea contribui la sporirea productiei de bunuri si servicii.

X. Stiinta dreptului financiar

Stiinta finantelor cerceteaza relatiile economice care alcatuiesc finantele din statul nostru. Pornind de la legitatea categoriilor categoriilor aconomice, stiinta finantelor explica esenta economica a relatiilor financiare si urmareste perfectionarea acestor relatii, a formelor organizatorice financiar-bancare si a operatiunilor tehnico-financiare, in vederea constituirii, repartizarii si intrebuintarii cat mai eficiente a fondurilor banesti destinate trebuintelor obstesti.

Stiinta dreptului financiar cerceteaza normele si institutiile financiare pornind de la generalizarile stiintei finantelor, potrivit corelatiei dintre relatiile economice si expresia lor juridica.

In timp ce stiinta finantelor este o parte a economiei politice, stiinta dreptului financiar este o parte a stiintelor juridice. Insa atat stiinta finantelor, cat si stiinta dreptului financiar fac parte din stiintele sociale, concomitent cu economia politica si cu celelate ramuri ale stiintei dreptului.

Stiinta dreptului cerceteaza normele juridice privind bugetul de stat, inclusiv veniturile si cheltuielile acestui buget, formarea si repartizarea fondurilor banesti ale unitatilor de stat, organizarea si planificarea creditului, asigurarile prin efectul legii de bunuri si persoane, emisiunea si circulatia monetara, precum si controlul financiar.

In concordanta cu obiectul dreptului financiar si al stiintei acestui drept, disciplina de invatamant a dreptului financiar cerceteaza si prezinta notiunile teoretice si ale aplicarii practice a normelor de drept financiar in vigoare, instituite de organele statului nostru si privind bugetul de stat,veniturile si cheltuielile bugetare, fondurile banesti ale institutiilor si intreprinderilor de stat, formele si conditiile creditului, asigurarile prin efectul legii de bunuri si persoane,emisiunea si circulatia monetara,precum si controlul financiar.

In concluzie, disciplina de invatamant a dreptului financair studiaza notiunile teoretice si ale aplicarii practice a normelor juridice privind:

- organizarea bugetului de stat si procedura intocmirii, adoptarii si executarii acestui buget;

veniturile bugetului de stat si realizarea lor;



Cheltuielile bugetare si realizarea lor;

formarea si repartizarea fondurilor banesti ale intreprinderilor si organizatiilor economice de stat;

formele si conditiile creditului;

reglementarea refacerii mijloacelor de productie distruse neprevazut si asigurarile prin efectul legii de bunuri si persoane;

emisiune monetara, planificarea circulatiei banesti interne, decontarile fara numerar, precum si alte mijloace de plata straine;

organizarea, formele si procedura controlului finaciar.

XI. Inflatia ca fenomen monetar

Definitii. Cauze

Inflatia se refera la devalorizarea monedei. De exemplu, inflatia in istorie: un conducator a obligat toti cetatenii sa-i dea toate monedele din aur sub pretextul ca va scoate alt model de moneda. In acest proces regele falsifica continutul noii monede amestecand aurul cu un alt metal si dand inapoi cetatenilor o noua moneda diluata. Pe seama diluarii monedei de aur, regele poate sa-si faca mai multe monede pentru el (deviaza resurse reale spre el). Ceea ce acum trece ca moneda din aur pur, este de fapt o moneda din aur diluat. Expansiunea in monede diluate care par monede din aur este inflatie. Ca rezultat, regele a facut din nimic, ceva .

Inflatia reprezinta azi acelasi lucru: cresterea masei monetare (adica cresterea stocului de bani) acest fapt ducand la scaderea puterii de cumparare a banilor si la marirea preturilor. „Daca oferta de caviar ar fi la fel de abundenta ca si cea de cartofi, atunci pretul caviarului – adica raportul de schimb intre caviar si bani sau intre caviar si alte bunuri - s-ar schimba considerabil. In cazul acesta, ne-am putea procura caviar cu sacrificii mult mai reduse decat cele necesare azi. In mod analog, ca urmare a unui spor al cantitatii de bani, puterea de cumparare a unitatii monetare scade si odata cu ea scade, de asemenea, cantitatea de bunuri ce pot fi obtinute in schimbul unei unitati monetare” .

Inflatia mai poate fi inteleasa si din formula: MŽ = PÅY, unde M – reprezinta masa monetara in circulatie la nivelul unei economii; Y – reprezinta productia totala sau produsul national brut real; ½ - reprezinta viteza de circulatie a banilor; P – reprezinta nivelul general al preturilor. Relatia fundamentala scoasa din relatia de mai sus e cea dintre masa monetara (M) si nivelul general al preturilor (P): modificarea masei monetare determina modificarea in relatie directa a nivelului general al preturilor. In conditiile de azi teoria aceasta este un model explicativ al inflatiei .

Milton Friedman spune despre inflatie: “Daca bunurile si serviciile oferite spre vanzare – pe scurt, iesirile – ar creste la fel de repede ca si masa monetara, preturile ar tinde sa ramana stabile”. Preturile pot chiar scadea treptat pe masura ce veniturile mai mari ar face oamenii sa doreasca sa pastreze o mai mare parte a veniturilor lor sub forma banilor. Inflatia apare atunci cand masa monetara creste mult mai repede decat iesirile si cu cat este mai rapida cresterea masei monetare pe unitatea de iesire, cu atat este mai mare rata inflatiei. Frank Shostak combate afirmatia lui Friedman: „Dar acum ganditi-va la urmatorul caz: Masa monetara creste in acelasi ritm cu iesirile. Deci nu exista modificare in pretul iesirilor. Exista sau nu inflatie? Pentru multi economisti daca cresterea stocului de bani este proportionala cu cresterea iesirilor atunci totul este bine neexistand nici o marire a preturilor si deci nu s-a produs inflatie. Sugerez ca acest mod de gandire este fals, caci inflatia se produce – masa monetara a crescut. Aceasta crestere nu poate fi anulata de cresterea corespunzatoara a iesirilor. De exemplu, odata ce regele a creat mai multe monede de aur diluat ce par pentru cetateni monede din aur pur a schimbat nimic in ceva netinand cont de rata de crestere a iesirilor (daca aceasta exista). Regele poate face acum schimbul de la nimic in ceva fara sa plateasca nimic in schimb.”

Prezentare generala

1. Inflatia in Romania a fost ridicata si variabila in decursul ultimului deceniu, datorita, in principal, eforturilor de stabilizare intrerupte, de tip 'stop-and-go' si indisciplinei financiara pe scara larga. Aceasta lipsa de disciplina financiara a luat diferite forme de-a lungul timpului, inclusiv deficite fiscale si cvasi-fiscale mari, acumulare de arierate, si explozii de cresteri salariale cu mult in exces fata de nivelul productivitatii.

2. Rezultatele econometrice evidentiaza rolul costurilor pe unitatea de munca si, intr-o masura mai redusa, a cursului de schimb in stimularea inflatiei. Costurile unitare ale fortei de munca au fost principalul factor determinant al inflatiei, indisciplina financiara adanc inradacinata la nivelul intreprinderilor fiind reflectata in mare masura in salarii mai ridicate decat ar fi justificat de productivitate sau chiar decat ar putea fi platite in multe intreprinderi in absenta constrangerilor bugetare. Influenta cursului de schimb asupra inflatiei a devenit, de asemenea, din ce in ce mai clara in ultimii cativa ani, in urma liberalizarii depline a pietei valutare.

3. Rolul cresterii masei monetare si a creditului in cauzarea inflatiei a fost de asemenea important, desi mai greu de demonstrat empiric. Perioade de crestere excesiva a masei moneare au condus la consolidarea presiunii inflationiste, dar ritmul actual al inflatiei a fost determinat in mare parte de deciziile de politica cu privire la momentul si magnitudinea liberalizarii preturilor si ajustarii cursului de schimb. Ratele inalte de crestere a masei monetare la mijlocul anilor 1990 reprezinta inca cea mai plauzibila explicatie pentru magnitudinea spiralei inflationiste in urma ultimei etape de liberalizare majora a preturilor din 1997.

4. Aceast capitol trece in revista evolutiile recente ale inflatiei in Romania si analizeaza determinantii sai cheie. Sectiunea B prezinta cadrul general al evolutiilor preturilor agregate si sectoriale in ultimul deceniu si procesul liberalizarii preturilor. Sectiunea C trece in revista evolutiile catorva variabile identificate in mod obisnuit in literatura de specialitate ca sursa a presiunilor asupra preturilor, inclusiv salariile, cursul de schimb si agregatele monetare. Sectiunea D examineaza in mod empiric relatia dintre preturi si salarii, masa monetara si cursul de schimb in anii 1990, folosind modele de autoregresie vectoriala (VAR). Sectiunea E cuprinde concluziile.

5. Inflatia a fost ridicata si variabila in timpul ultimului deceniu. Inflatia la 12 luni a ajuns undeva la 200-300 procente la inceputul tranzitiei. Inflatia s-a redus constant in perioada de la mijlocul anului 1993 si pana la mijlocul lui 1995, atingand un nivel minim de 25%, dar accelerandu-se din nou din a doua jumatate a anului 1995. Cresterea puternica de la inceputul lui 1997 a fost asociata cu liberalizarea preturilor din agricultura si ale energiei. Inflatia la 12 luni a atins un varf cu putin sub 180% la mijlocul lui 1997 si a ramas foarte ridicata pana in 1998, dar ratele lunare au scazut repede dupa cresterea initiala puternica.

6. Desi in scadere fata de nivelurile mari care au urmat ultimei etape de liberalizare a preturilor din 1997, inflatia a ramas volatila. Inflatia si-a incetinit ritmul in 1998, rata la 12 luni ajungand la un minim de 33% in februarie 1999, ca raspuns la politica monetara restrictiva si la o rata mai redusa de depreciere a leului. Totusi, pe fundalul unui deficit bugetar mare si a continuarii cresterii salariale rapide, aceasta incetinire s-a produs cu costul unei aprecieri reale mari si a unei pierderi severe de competitivitate. Deprecierea corectiva ampla, care a urmat, a contribuit la reaparitia unui varf in inflatie in 1999 si preturile de consum au crescut cu pana la 57% pe an la nivelul lunii ianuarie 2000.

7. Preturile agregate sunt influentate puternic in special de preturile produselor alimentare, care reprezinta aproximativ jumatate din cosul IPC. Preturile produselor alimentare, nealimentare si ale serviciilor au crescut in mare masura cu rate similare in perioada de la mijlocul anilor 1990, dar in ritmuri din ce in ce mai diferite in ultimii doi ani (graficul I.1b). Tarifele la servicii au inregistrat cresteri rapide, mai ales in 1999, reflectand in parte efectele cresterilor mari ale preturilor admistrate (a se vedea mai jos). In 2000, seceta a cauzat o crestere accentuata a preturilor la produsele alimentare si a inhibat progresele in directia dezinflatiei. In ciuda ponderii ridicate a produselor alimentare in cosul IPC, majoritatea altor instrumente de masurare a inflatiei cum ar fi preturile de productie, consumul gospodariilor si deflatorii PIB, au inregistrat in cea mai mare parte o evolutie similara IPC (tabelul I.1). O exceptie notabila este 1998, cand preturile de consum au crescut cu 59%, dar preturile de productie s-au marit cu doar 33% (graficul I.1a).

8. Liberalizarea preturilor in Romania a fost neregulata si prelungita, ultima etapa majora de liberalizare intarziind pana in 1997. Mai mult, estimarile cu privire la gradul in care preturile au ramas controlate in perioada de la mijlocul anilor 1990 variaza; in multe cazuri, preturile de consum au fost liberalizate, dar nu si preturile la materiile prime si materialele de baza; in alte cazuri, preturile 'liberalizate' au fost puternic distorsionate de subventii, in special in sectorul agricol.

9. Progresul initial in liberalizarea preturilor parea incurajator. Demekas si Khan (1991) au raportat ca majoritatea preturilor au fost liberalizate in trei etape in noiembrie 1990, aprilie 1991 si iulie 1991, dupa care autoritatile au pretins ca aproximativ 80% din preturile de consum sunt determinate de piata. Controlul asupra preturilor si subventiile pentru majoritatea altor bunuri de consum au fost presupus eliminate in 1993.
10. Totusi, controlul formal si informal asupra preturilor a persistat sau a fost reintrodus la jumatatea anilor 1990; controlul asupra preturilor produselor alimentare a fost in mod special omniprezente. OCDE (1993) a subliniat ca preturile la multe articole de consum, in special in magazinele de desfacere de stat nu erau inca determinate de piata, fiind in schimb supuse supravegherii pe baza unor limite stricte de crestere. La nivel mai formal, Hotararea Guvernului nr. 45/1994 a declarat o gama larga de articole ca fiind de importanta nationala si subiect de analiza (si influenta) de catre Oficiul Concurentei. FMI (1997) raporteaza ca, in plus fata de gama controalelor asupra preturilor de productie, guvernul mentinuse plafoane directe la preturile en-gros si en-detail la un numar de articole alimentare sensibile, care reprezentau 28% din totalul cosului de consum. Faptul ca preturile la energie, utilitati, transport si telecomunicatii, erau de asemenea administrate a implicat ca aproximativ 40% din cosul preturilor de consum era inca sub control la sfarsitul anului 1996.



Frank Shostak - Money and Inflation - The Tendency to Deny Reality

Ludwig von Mises - Politici economice. Ganduri pentru cei de azi si cei de maine

Cosmin Marinescu - Moneda si sistemul monetar



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1567
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site