Managementul activelor bancare

MANAGEMENTUL ACTIVELOR BANCARE

1.  CONTINUTUL ACTIVELOR BANCARE

Activele bancare înseamna de fapt operatiunile de plasament ale bancii, adica de utilizare a resurselor. Operatiunile active se întâlnesc în activul bilantului, de aici si denumirea.

Managementul activelor bancare trebuie sa fie cel putin tot atât de performant si eficient ca si în cazul resurselor (din plasamente se obtine profitul bancii).

Managementul plasamentelor este mai complicat decât cel al resurselor întrucât intervine problematica riscului (principalele plasamente sunt creditele, care au si cel mai mare grad de risc si anume riscul de nerambursare).

Managementul plasamentelor bancare îsi propune urmatoarele obiective majore:

1.     Maximizarea valorii (a veniturilor) din plasamente;

2.     Gestionarea eficienta a portofoliilor de credite;

3.     Realizarea unei marje optime de dobânda ca diferenta între pretul plasamentelor pe de-o parte si costul resurselor si cheltuielilor curente ale bancii pe de alta parte;

4.     Identificarea factorilor de risc si reducerea pe cât posibil sau chiar eliminarea acestora;

5.     Realizarea unui program de investitii echilibrat si eficient;

6.     Asigurarea unei lichiditati permanente;

7.     Gestiunea separata a activelor neperformante.

Managerii bancilor încearca sa respecte urmatoarele conditii pentru ca întreaga activitate sa devina

eficienta:

plasarea fondurilor bancii sa se faca pe cât posibil numai catre clienti cu un grad ridicat de bonitate;

respectarea coeficientului minim de solvabilitate a bancii (cel putin de 8%);

elaborarea unor programe complexe privind plasamentele bancare cu accent pe planurile trimestriale si anuale de credite;

creditele acordate unui singur client sa nu depaseasca 20% din fondurile proprii totale ale bancii;

sa fie respectate cu strictete principiile creditarii bancare;

plasarea capitalurilor bancii într-o singura firma sa nu depaseasca 10% din totalul capitalurilor proprii ale bancilor;

plasamentele pe termen lung ale unei banci în valori mobiliare sa nu depaseasca 50% din fondurile proprii totale;

o banca nu poate participa la capitalul social al altei banci decât cu maximum 5% din valoarea acestuia.

Chiar daca aceste conditii enumerate mai sus au un caracter general valabil, fiecare banca elaboreaza

actiuni concrete de realizare.

Atentia principala a managerului de banca se îndreapta catre îndeplinirea unor conditii specifice bancii cum ar fi garantiile supraevaluate de unii clienti, verificarea la termen a situatiei garantiei, dar si a volumului si valorii stocurilor.

Managementul bancar eficient impune existenta unui grad înalt de lichiditate, având în vedere ca banca

efectueaza zilnic plati de un volum foarte mare. Din acest punct de vedere exista o contradictie, un conflict de interese care se manifesta permanent între banca si clientii sai.

De obicei clientii vor sa obtina fonduri de la banca cu scadente mai mari decât resursele bancii. În

acelasi timp, cei care detin depozite în banca doresc termene cât mai scurte, dar în acelasi timp sa realizeze dobânzi mari.

Tot clientii doresc ca depozitele sa fie protejate împotriva eroziunii prin inflatie. Banca dimpotriva doreste sa acorde credite pe termen lung din resurse pe termen scurt, întrucât acestea sunt mai ieftine. Se impune, deci, o gestionare permanenta a lichiditatilor si o corecta arbitrajare a scadentelor resurselor si plasamentelor.

În acest conflict de interese se poate spune ca managerii bancii realizeaza atât o gestiune eficienta, dar si o constrângere în efectuarea plasamentelor.

Pentru a fi eficient managementul bancar face mai întâi o structurare a plasamentelor în urmatoarele tipuri:

a.     plasamente în credite;

b.     plasamente în titluri financiare;

c.      plasamente pe piata financiara;

d.     participare la capitalul social al unei firme;

e.     plasamente în tranzactii valutare si bursiere.

Plasamentele în credite sunt cele mai importante si ocupa ponderea cea mai mare. Aici managerul bancii

are 2 repere si anume bonitatea solicitantului si garantiile.

Decizia de creditare luata de banca, dovedeste în cel mai înalt grad calitatea managementului bancar. De

fapt managerul bancii este nu numai legat, dar si dependent de performantele riscurilor si managerul firmelor care împrumuta.

Principalii indicatori pe baza carora managerul bancii i-a decizia de creditare sunt:

• lichiditatea;
• solvabilitatea;
• rentabilitatea (cu cele 2 componente rentabilitatea financiara si economica);
• fluxul de numerar;
• gradul de îndatorare;
• serviciul datoriei;
• cursul de revenire al unitatii monetare.

Managementul activelor bancare se poate dovedi eficient si prin efectuarea analizei bilantului care

structureaza activele în functie de gradul de lichiditate al acestora.

Pasivul bilantier este structurat în functie de exigibilatea si apartenenta resurselor. De aceea, bilantul

ajuta la calcularea urmatorilor indicatori:

trezoreria neta;

fondul de rulment;

necesarul de fond de rulment.

lichiditatea;

solvabilitatea;

gradul de îndatorare.

Analiza pe baza de bilant este efectuata de banca înainte de a lua decizia de plasament.

În general managementul bancar opereaza cu bareme sau standarde minime în efectuarea plasamentelor.

Pentru fiecare din indicatorii enumerati mai sus, firma care solicita creditul primeste un punctaj (de exemplu: daca lichiditatea este îndeplinita de 1,5, banca acorda 10 puncte). Pot fi unele fluctuatii în nivelul unuia sau a doi indicatori, dar cererea bancii trebuie pe total sa se compenseze cu nivelul foarte ridicat al altor indicatori, iar în final sa se obtina un scor favorabil (de exemplu: un credit solicitat de o firma este denumit standard, daca obtine 60 de puncte. Daca numarul de puncte este între 40-60 creditul este totusi acordat, dar va fi clasificat drept credit în observatie. Daca numarul de puncte este între 30-40 creditul se numeste substandard, dar de multe ori întrucât bancile nu au plasamente mai eficiente, decizia poate fi de acordare).

Ultimele doua categorii de credite se numesc îndoielnice si pierdere si aproape nici o banca nu acorda creditul, iar daca totusi îl acorda, BNR le impune constituirea unor provizioane de risc care pot merge pâna la 100% din valoarea creditului acordat.

Managerii bancii mai analizeaza si viitorul activitatii bancii care împrumuta. Aceasta analiza previzionala sau prognoza are în vedere cu prioritate costurile realizate de firma, aderenta firmei pe piata, existenta surselor de rambursare a creditului, preturile, inflatia. Din acest motiv managerii bancii utilizeaza foarte mult în cazul plasamentelor marketingul bancar si mai cu seama promovarea produselor bancare, dar si situatia financiara a firmei.