Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


Ecosistemul urban

Ecologie mediu



+ Font mai mare | - Font mai mic



Ecosistemul urban

Ecosistemele urbane sunt reprezentate de asezarile umane unde se creeaza relatii specifice de interactiuni intre un mediu puternic transformat de om si comunitatea umana.



Relatiile se incadreaza, cu precadere, in sfera socio-economica si cladesc o entitate distincta creata si controlata de om. Alaturi de acestea, s-au edificat structuri specifice organizarii ecosistemice ca o manifestare a tendintei formelor de viata de a-si extinde continuu teritoriul explorat, de a valorifica intregul potential al mediului.

Biotopul urban

Este puternic artificializat, incarcat cu elemente alogene (cladiri,infrastructura, cai de comunicatie etc.) pentru a satisface nevoi umane din ce in mai diversificate, aparute o data cu sporirea gradului de civilizatie.

Modificarea caracteristicilor suprafetei active induce o topoclima specifica, cu influente negative asupra posibilitatii de dispersare a poluantilor, respectiv asupra calitatii aerului

Suprafata activa in ecosistemul urban se incalzeste puternic. Cauzele acestui fenomen sunt legate de caracteristicile materialelor de constructie (piatra, ciment, sticla, metal) care acumuleaza mai multa caldura decat covorul vegetal la aceeasi cantitate de energie radianta solara, dar si de necesitatea incalzirii cladirilor pe durata sezonului rece. Un efect compensator in aceasta directie il are transparenta redusa a atmosferei, care diminueaza intensitatea radiatiei solare. Incalzirea este determinata si de particularitatile circulatiei curentilor de aer. Aglomerarea cladirilor de inaltimi mari determina formarea de unitati celulare in care aerul practic se recircula, ceea ce impiedica schimbul de caldura, pe de o parte, si improspatarea aerului, pe de alta. Rezulta de aici o alta caracteristica a climei orasului - schimbul de aer redus cu exteriorul si acumularea poluantilor. Acest lucru favorizeaza formarea de inversiuni termice care se materializeaza in asa numita "perna" sau "cupola stationara". Rezulta de aici efectele sanogenetice nedorite, caracterul incarcat al aerului urban.

O alta caracteristica a biotopului urban este diversitatea, existand insa posibilitatea delimitarii unor fragmente relativ omogene, specifice fiecarui ecosistem urban (constructii, locuinte, gradini, parcuri periurbane si urbane, ziduri vechi, lacuri si alte medii acvatice etc.)

In acelasi timp, se manifesta efectele liniarizarii proceselor de transformare a substantei prin concentrarea "reziduurilor" in atmosfera, sol, apa ceea ce limiteaza nivelul de populare, supravietuind numai speciile cu valenta ecologica suficient de larga.

Biocenoza urbana

se diferentiaza de multe ori substantial de biocenoza ecosistemelor naturale specifice localizarii respective. De asemenea,se pot identifica cateva trasaturi comune ale acesteia indiferent de configuratia factorilor de mediu naturali. Prin urmare, asezarile urbane sunt atractive pentru numeroase specii de animale prin:

abundenta si accesibilitatea resurselor de hrana reprezentate de depozitele de alimente, deseurile menajere, dar si de hrana oferita de om;

adapostul relativ pe care il ofera fata de pradatori si factorii climatici nefavorabili.

Astfel, unele specii s-au adaptat atat de bine la conditiile biotopului urban, incat devine dificila disocierea lor de acest mediu si analiza comportarii lor originare.

Adaptarea este favorizata de manifestarea slaba a concurentei interspecifice, speciile avand posibilitatea de a-si largi nisele ecologice.

Sub raport energetic, aglomerarile urbane sunt dependente de un flux energetic deosebit de intens, alimentat de ecosistemele agricole si surse de energie mai mult sau mai putin regenerabile.

La nivelul unui oras, al ecosistemului urban, se vor lua in considerare ca factori ecologici elemente cum sunt: energia extrasomatica (energia utilizata in afara organismelor vii), fluxurile energiei somatice si alimentare, posibilitatile de reciclare a materialelor, structurile edificate de om, zonele libere, transportul, caracteristicile populatiei, cultura si civilizatia umana, suprafata si repartizarea spatiilor verzi etc.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3918
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved