Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE


DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


Relatiile dintre organisme si mediul de viata. Influenta temperaturii asupra organismelor (despre castig si pierdere de caldura, formele biotice, adaptare si climatizare).

Ecologie mediu

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Conservarea probelor de apa
URBANISMUL SI EFECTELE LUI ASUPRA MEDIULUI
PRINCIPALELE PROCESE, FENOMENE, CARE GENEREAZA CRIZE GLOBALE PE PAMANT
Relatiile dintre organisme si mediul de viata. Influenta temperaturii asupra organismelor (despre castig si pierdere de caldura, formele biotice, adap
POLUAREA AERULUI - imagini
Nisa ecologica. Ni;a ecologica sintetica (fundamentala), nisa spatiala si nisa trofica (eltoniana). Spatiul de biotop si spatiul de nisa (spatiul ecol
Referat la Ecologie - Padurea de conifere
Conceptul de poluare
Poluarea biologica a apelor naturale
Proiect ecologie - mediu - poluare

TERMENI importanti pentru acest document

: relatia dintre temperatura si vietuitoare : relatia dintre apa si vietuitoare : interactiunea organismelor cu factorii de mediu si selectia naturala : relatia temperatura vietuitoare :

Relatiile dintre organisme si mediul de viata. Influenta temperaturii asupra organismelor (despre castig si pierdere de caldura, formele biotice, adaptare si climatizare).

Adaptari morfologice, fiziologice si comportamentale ale organismelor la actiunea temperaturii.

Interactiunea dintre organisme si factorii ecologici (interactiuni reciproce). Aspecte adaptative morfologice, fiziologice si comportamentale

Relatia organimului cu mediul fizic este complexa si se caracterizeaza prin atitudini de raspuns imediate, pe durata lunga de timp si pe perioade intermediare (Fig. 2-8). Pentru ecologi este importanta cunoasterea relatiei organism – mediu si in special reactia de raspuns, aspectele fiziologice si comportamentul organismului. In acest fel poate fi explicata distributia organismelor, capacitatea de adaptare si evolutia. Factorii fizici, in prima faza, au actiune directa asupra suprafetei organismului. Prin actiune combinata si simultana in conditii naturale, factorii de mediu abiotici se autoinfluenteaza si isi modifica parametrii. De ex. temperatura aerului, radiatiile si vantul influenteaza temperatura organismului si implicit procesele fiziologice. Umiditatea afecteaza temperatura si implicit rata de evaporare.

Interactiunile specifice dintre un grup de factori de mediu si raspunsul imediat al organismului constituie cuplu de factori (Gates, 1968). Conform acestui concept, un organism este real (puternic) cuplat la un factor fizic de mediu daca o schimbare in parametrii factorului determina si o schimbare, relativ insemnata in raspunsul organismului. Daca raspunsul (reactia) organismului este slab, atunci organismul este slab cuplat de factorul respectiv.

Daca un factor fizic de mediu actioneaza in primul rand asupra suprafetei unui organism, actiunea se repercuteaza deci si asupra reactiilor fiziologice ale acestuia. Cercetarile au evidentiat insa ca un organim animal poate de exemplu sa-si regleze si comportamental reactia de raspuns la actiunea factorului respectiv.

In timp si spatiu, reactia organismului se modifica genetic ca rezultat al procesului de selectie fata de factorii fizici ai mediului. Schimbarea caracteristicilor speciilor de-a lungul unor gradienti de mediu sugereaza ca raspunsul evolutiv la mediul fizic se desfasoara continuu (de ex. speciile de desert sunt colorate protectiv, imita culoarea substratului, dar la limita sudica distributia coloratiei este mai slaba probabil datorita unei radiatii solare mai intense si a unui stress termic – Bodenheimer, 1958).

Factori fizici

Raspuns imediat al organismului

Raspuns pe durata intermediara de timp

Raspuns pe durata lunga

Temperatura aerului


Umiditate


Radiatie

(lumina)

Vant

Temperatura


Pierderea apei


Respiratie

Fotosinteza

Fiziologic

(ex. reglarea temperaturii)

Aclimatizare

(ex. schimbarea parametrilor fiziologici)

Comportamental

(schimbarea habitatului)

Schimbare genetica

(in cuplul de factori sau toleranta)

Extinctie

Fig. 2-8. Factori fizici (exemplificati cei mai importanti) si tipul reactiilor de raspuns ale organismului

                           Influenta factorilor ecologici abiotici asupra organismelor

A. Organismele vii  si temperatura

Temperatura este un factor limitant (limitativ) cu semnificatii deosebite pentru cresterea, dezvoltarea, derularea proceselor metabolice, supravietuirea, raspandirea si comportamentul organismelor vii (Shorey, 1973).

Controland si “activitatea interioara” sau reactia comportamentala a unui organism, se intelege ca temperatura este un factor fizic deosebit. Fiecare organism tinde sa aiba un interval optim al temperaturii corpului, situatie in care organismele dispun de o gama larga de adaptari. Ecologic, fluctuatiile regimului termic (de la nivelul apei aerului sau solului) sunt dependente de pozitia geografica, de altitudine, relief, expozitie, incidenta radiatiilor solare, gradul de nebulozitate, umiditate etc. Fiecare specie dispune de un interval (limita) de toleranta, un maxim, optim si limite de prag. In spatiu si timp. Din punct de vedere termic, marea majoritate a organismelor vii suporta un interval de toleranta cuprins intre -50 si +50oC.

Procesul de adaptare a organismelor la un regim termic implica modificari in echilibrul relatiei:  caldura castigata (input) = caldura pierduta (output) (Brewer, 1988). Cele doua parti ale relatiei de mai sus sunt sugestiv ilustrate in Fig. 2-9. Se observa ca exista 3 surse importante de castig de caldura (radiatia solara, radiatia infrarosie si calorica a mediului inconjurator si metabolismul) si tot 3 surse importante de pierdere a caldurii (radiatia infrarosie si calorica a mediului inconjurator, convectia si  evaporarea).

Organismele vii s-au adaptat si au supravietuit si in conditiile unor variatii mari sau foarte reduse ale regimului termic. Din acest punct de vedere exista:

☼ - specii euriterme (organisme, specii, care suporta decat variatii cere se inscriu pe un interval termic larg); in lumea vie, limitele regimului termic sunt largi (dela -100oC la +100oC); cele mai rezistente sunt organismele inferioare pe scara arborelui filogenetic (bacterii, alge, ciuperci); unele bacterii traiesc si supravietuiesc la temperaturi de -95oC ia altele la +100oC; unele alge albastre si brune traiesc la temperaturi de 80-95oC (in unele bai termale); experimental, unele plante au suportat temperaturi foarte scazute (ex. scoarta de Cornus sanguinea – sanger, a rezistat la -196oC) (Brewer, 1988); cel mai mare numar de forme de  animale traiesc in habitate acvatice unde temperatura este cuprinsa cel mai frecvent pe intervalul -2oC - +40oC, dar si in cel terestru, unde regimul termic se inscrie intr-un spectru mai larg (-50oC - +60-70oC).

☼ - specii stenoterme (organisme, specii, care se inscriu pe un interval termic ingust); ex. algele unicelulare si filamentoase; unele specii traiesc si sunt adaptate numai in zone foarte calde, sau altele numai la pol (stenoterme criofile).

O alta clasificare a organismelor, in functie de temperatura se refera la urmatoarele categorii:

☻ - organisme megaterme: sunt speciile de plante si animale din zona subtropicala, adaptate la temperaturi medii, constant mai mari de 20oC;

☻ - organisme mezoterme: specii specifice zonei subtropicale, adaptate la temperaturi cuprinse in, si in jurul intervalului de 15-20oC;

☻ - organisme microterme; organisme specifice zonelor temperate care prefera valoro termice inscrise pe un interval de 0-15oC;

☻ - organisme hechistoterme: specii caracteristice zonelor polare; traiesc si supravietuiesc la un regim termic de 0oC sau chiar valori sub 0oC.

Fig. 2-9. Reprezentarea sugestiva a castigului si pierderilor de caldura de catre un organism (dupa Brewer, 1988)

In relatia dintre temperatura corpului unui organism si temperatura mediului sau de viata exista diferente fundamentale. In conformitate cu aceasta relatie exista doua categorii mari de organisme:

◙ - poikiloterme (ectotermice; conformeri); este cazul in care temperatura corpului tinde sa egaleze temperatura mediului astfel incat temperatura mediului sa scada si implicit sa scada si rata proceselor fiziologice. Sunt animale cu un control intern redus in sensul de a produce suficienta energie prin procese metabolice, pentru a mentine temperatura corpului mai ridicata decat a mediului. Sunt animalele cu temperatura variabila a corpului, organisme care preiau caldura dominant de la exterior (= animale ectotermice) sau organisme cu sange rece (plantele si toate animalele cu exceptia pasarilor si mamiferelor).

◙ - homeoterme (syn. homoioterme, endotermice, regulatori) (Collier si colab., 1974; Brewer, 1988); este situatia organismelor la care temperatura corpului tinde sa stea constanta, chiar si atunci cand temperatura mediului sufera variatii, dar temperatura generala a corpului este intotdeauna mai mare decat a mediului inconjurator. Aceste sunt animalele la care caldura provine dominant din procese metabolice (= animale endoterme) sau animale cu sange cald (pasari si mamifere).

Exista si o a treia categorie – heteroterme; animale cu statut intermediar, de homeoterme in anotimpurile favorabile si de pokiloterme in cele nefavorabile.

Relatia dintre organisme si mediu este diferita la homeoterme, comparativ cu poikiloterme (Fig. 2-10). Asociat cu cresterea temperaturii mediului crestere rata metabolismului si productia de caldura la poikiloterme, dar scad cele doua procese la homeoterme.

Adaptare sau aclimatizare. Cele doua categorii, homeoterme si poikiloterme, sunt de fapt doua strategii adaptative alternative (poikilotermele sunt conservatoare de energie dar o strategie adaptativa slaba; homeotermele fac risipa de energie iar strategia adaptativa este puternica).

Fig. 2-10. Un model simplificat de ilustrare a relatiei dintre rata metabolismului si temperatura mediului la cele doua categorii de organisme – homeoterme si poikiloterme (a) si reprezentarea relatiei directe dintre temperatura mediului si rata metabolismului la cele doua categorii de organisme (b)  (dupa Brewer, 1988).

Retineti doua concepte: aclimatizare si adaptare. Este si astazi o terminologie confuza privind ajustarea fiziologica a organismelor la mediu. Adaptarea se refera la o schimbare evolutiva; aclimatizarea [acclimatisation – engl.; acclimation – amer.] se refera la abilitatea individului ca prin compensare externa sa realizeze o ajustare a organismului la noile conditii (de aclimatizare se vorbeste in cazul in care o specie este introdusa din mediul natural in conditii controlate de laborator). Specialistii considera ca organismele sunt fiziologic adaptate la mediul in care traiesc. Dependent de abilitatea unui organism de a migra si de a varia din punct de vedere genetic el este capabil in a se stabili in alte habitate. Ecologia fiziologica  (sau fiziologia ecologica) cauta sa explice cum pot trai organismele in diferite medii particulare.  Dar lucrurile nu sunt explicate pentru toate speciile deoarece multe procese fiziologice trebuie mai intai elucidate (germinarea, diferentierea, cresterea, respiratia, absorbtia, translocatia, transpiratia, reproducerea, reglarea temperaturii, concentratia osmotica etc). Cercetarile din aceste domenii au cautat sa explice daca speciile au evoluat spre rase ecologice (adaptare evolutiva) sau daca ele sunt capabile sa se ajusteze non-genetic la spectrul larg al conditiilor de mediu (adaptarea indusa environmental = aclimatizare). Daca un organism este luat din mediul sau natural si este plasat in conditiile unui mediu nou stresant si daca el isi poate ajusta fiziologia la noile conditii de stress se spune ca el s-a aclimatizat.

Ecologii si biogeografii stiau ca multe din caracteristicile morfologice si fiziologice ale organismelor sunt dependente de mediu (environment). Fara a explica cauze sau efecte, ecologii generalizeaza toate acestea ca norme ecogeografice. Un alt model al relatiilor dintre organism si mediu este ilustrat de organimele de plante si animale care traiesc in zone climatice similare. In acest caz se considera ca mediul actioneaza la nivelul populatiilor variabile genetic si sunt selectate modele similare adaptative rezultand o similaritate superficiala intre grupele de organisme din zone departate geografic. Astfel, plante de desert (Cactaceae) din desertul Nord American se aseamana cu plante de desert (Euphorbiaceae) din desertul Sahara. Biologii evolutionisti denumesc acest fenomen – convergenta evolutiva. Adica, altfel spus, conditii climatice similare  pe zone geografic diferite, au determinat modele similare de adaptare. In fapt, chiar clasificarea sistemelor de vegetatie de pe glob este o recunoastere a acestei similaritati. Fenomenul de convergenta se manifesta la organisme si sub aspect morfologic, fiziologic sau comportamental, in sensul ca organisme din categorii sistematice diferite (mai ales la nevertebrate) prezinta adaptari similare, impuse de un mediu similar in care traiesc (aut. cit. in Stan, 2002).

Gama de strategii adoptate de organisme in relatie cu adaptarea la temperatura este variata. Vertebratele au o gama impresionanta de posibilitati. Diferite modalitati de adaptare sunt selectate de catre organisme in asa fel incat temperatura mediului sa fie capabila sa furnizeze energia necesara asigurarii unei integritati functionale si comportamentale. Organismele ectotermice (poikiloterme) adopta predominant modele comportamentale; organismele endotermice (homeoterme) adopta in special un complex de solutii morfologice si fiziologice dar care, evident, sunt cuplate frecvent si cu cele comportamentale.

Organismele, speciile, prezinta asadar o serie de adaptari morfologice, fiziologice si comportamentale care au determinat capacitatea de adaptare si supravietuirea la un anumit regim termic.

In zona temperata, in anumite momente ale anului sau in alte zone latitudinale, factorul temperatura actioneaza divers asupra faunei si vegetatiei. Criteriul grade-zile (suma temperaturilor zilnice) pentru o anumita zona si dezvoltarea-reproducerea si comportamentul unei specii sunt strict dependente. Un regim termic avantajos, favorizeaza reproducerea, popularea niselor, variatii in numarul de generatii/an, cresterea duratei de viata, modificari in morfologia corpului (marire sau micsorare) etc. Astfel, in functie de temperatura zonei, selectia va favoriza diferit o aceeasi specie.

a. Regimul termic si vegetatia. Un regim termic, optim si specific, permite o dezvoltare normala a vegetatiei, adaptata zonei respective. Modificarea temperaturii in spectrul de anormalitate (de ex. la frig) determina adaptari corespunzatoare:

 ☼ - morfologice. Unele specii sunt caduciforme (toamna isi lepada frunzele deoarece inghetarea apei din tesuturi ar determina moartea acestora). Speciile cu frunze persistente (sempervirescente) au alte mecanisme adaptative (frunzele reduse ca suprafata, cuticula impregnata cu substante impermeabile etc). Mugurii sunt protejati de o serie de solzi sau formatiuni frunzoase. Ramurile au un strat suberofelodermic care secreta suberul cu rol protector sau o cuticula impermeabila. Radacinile sunt protejate in sol. Fructele sunt protejate de substantele de rezerva de care dispun; plantele din zona polara, respectiv etajul alpin, sunt pitice, cu tulpini si ramuri taratoare, lipite de sol sau stanci – ex. Salix lapomum – salcia pitica, Pinus mugo – jneapanul, Rhododendron korschyi – bujorul de munte, Juniperus sibirica – ienuparul pitic – in timp ce alte specii de plante au indivizii grupati in formatiuni strinse – piernite – pentru a nu pierde caldura – ex. Dianthus spiculifolius – garofita din Carpati, Dianthus gelidus – garofita alpina); homocromia, homotipia sau alte fenomene similare pot intra si in categoria adaptarilor morfologice;

 ☼ - anatomo-fiziologice. Sunt caracteristice o serie de adaptari la nivelul vaselor lemnoase si liberiene. In cazul frunzelor persistente iarna, schimburile de la nivelul acestora se reduce la minim, plantele intra intr-un stadiu de latenta. Sunt doua mecanisme interesante: latenta (dormitarea) si iarovizarea (vernalizarea). In cadrul plantelor, Raunkiaer (1934) descrie forme de viata, ca modalitate de supravietuire a acestora in sezonul rece.

Studiile ecologice, sau biologice in general, au evidentiat ca frecvent exista o dependenta intre “forma” externa si interna si natura mediului in care traiesc organismele respective. Cu alte cuvinte, particularitatile mediului se oglindesc in “infatisarea” organismului. Prin forma biotica se intelege o grupa de organisme vii care  ies in evidenta (se aseamana) nu prin caracteristici biologice sau taxonomice ci prin asemanare fizica (configuratie) si prezinta aceleasi adaptari sau doar adaptari evidente, la mediul respectiv in care traiesc. In botanica acest concept a fost introdus de Raunkier (1934).

De ex. forme biotice fundamentale sunt: formele de crestere ale plantelor terestre (arbori, arbusti, tufe, ierburi etc) (Fig. 2-11), dar se mai pot actualmente defini si alte forme de viata nu neaparat sensu Raunkier, astfel fiind: forme biotice din biocenoze marine (plancton, necton, neuston, pleuston, bentos), grupari ecologice de animale (marine, terestre, alergatoare, cataratoare, de padure, de desert etc).

Pe de alta parte, nu intotdeauna, natura habitatului imprima un acelasi habitus al organismului (convergenta evolutiva). Speciile de pesti Runula sp. Si Muraena sp. au habitus serpentiform dar modul de viata este diferit. La plantele de desert habitusul xeromorf este asociat cu o consistenta groasa lucioasa a frunzelor, sau o modificare a lor; specia Ilex aquifolium – laurul – are frunze asemanatoare dar este iubitor de habitate umede.

Se poate concluziona ca din moment ce in natura factorii de mediu actioneaza simultant si au intensitati variabile, este imposibil de a fi definit un sistem de forme biotice general si atotcuprinzator. Astfel, atat la plante cat si la animale sunt mai multe forme biotice, iar in ecologie vom lucra cu forme biotice, mai degraba decat cu specii.

Fig. 2-11. Forme biotice (forme de viata) edificate pe baza mugurilor pereni si gradul lor de protectie (detalii in Faurie si colab. 1998).

Referitor la formele de viata (biotice) (tipuri biologice), initial, au fost definite, la plante, 6 mari categorii:

☻- terofite: cuprinde plante anuale care supravietuiesc iarna sau in sezon uscat, sub forma de seminte care sunt incomparabil mai rezistente decat forma vegetativa;

☻- hidrofite: plante de apa, cu radacini

☻- geofite: cuprinde plante din categoria celor cu bulbi si rizomi; mugurii se formeaza in sol;

☻- hemicriptofite: mugurii sunt localizati inchis, pe suprafata solului; sunt plantele perene sau bianuale;

☻- camefite: mugurii sunt localizati deasupra solului dar nu foarte departe de acesta (25-30 cm);  mugurii pot fi si izolati de sol printr-un strat de zapada, dar nu sunt la inaltime ca sa fie expusi la vant (ex. arbusti, licheni, plante suculente);

☻- fanerofite: majoritatea arborilor si arbustilor; mugurii sunt situati la inaltimi mai mare de 25-30 cm deasupra solului;  sunt expusi vantului.

Ulterior, prin revizuiri si completari (Oosting, 1956; Thorne, 1967), pentru anumite regiuni, sunt recunoscute urmatoarele categorii:

☼ - fanerofite (Ph): arbori si arbusti; muguri protejati in general; plante comune la tropice;

☼ - camefite (Ch): muguri la nivelul solului in sezon nefavorabil; organisme mai indepartate de ecuator;

☼ - hemicriptofite (H): mugurii dorminzi la nivelul solului sau imediat in interiorul suprafetei acestuia; plante secifice climatului temperat;

☼ - criptofite (Cr): muguri ascunsi complet in sol; hrana stocata; ex. bulbi; plante specifice climatului extrem;

☼ - terofite (Th): depind de stadiul de samanta pentru a rezista si perpetua.

Alaturi de aceste categorii mai intra si alte categorii: fitoplancton (ex. alge acvatice), fitoedafon (ex. alge din sol), endofite (specii de plante parazite), epifite (cresc si traiesc pe alte specii de plante). Proportia variabila a florei in fiecare din aceste categorii defineste ceea ce botanistii denumesc spectrul biologic.

Adaptari ca raspuns la temperaturi ridicate. Uscaciunea, seceta, a determinat la plante aparitia unor modele adaptative specifice. Aceste biotopuri sunt caracterizate de uscaciune in cea mai mare parte a anului si mai ales vara, moment cand evaporarea este intensa si precipitatiile reduse. Plantele s-au adaptat la aceste conditii astfel ca unele au ciclul de viata foarte scurt (plante efemerofite); altele pot suferi o desicare a citoplasmei celulare dar revin la normalitate in situati in care mediul devine umed (ex. muschii si lichenii) (plante reviviscente); altele prezinta modificari morfologice, anatomice si foiziologice care le permit sa reziste uscaciunii (plante xerofite).

In cadrul xerofitelor sunt doua categorii:

- s c l e r o f i t e (plante care rezista uscaciunii pe toata durata de viata) (Thymus vulgaris – cimbrisor, Olea europaea – maslin, Rosmarinus officinalis – rosmarin, Genista tinctoria – drobita, Astragalus sp., Asparagus officinalis - sparanghel). Prezinta mecanisme adaptative specifice (xeromorfoze) care le permite pe de o parte sa castige apa (ex. un sistem radicular voluminos, frecvent maivoluminos decat partea aeriana; radacini pivotante puternice cu o multime de ramificatii orizontale), iar pe de alta parte sa nu o piarda (sunt specii cu frunze persistente ceea ce le permite sa aiba fotosinteza si in timpul iernii, deci acumuleaza in toate sezoanele; au o suprafata de transpiratie a frunzelor redusa acestea fiind transformate in ace; anatomia frunzelor este una particulara: epiderma cutinizata, stomate putine, glande si peri epidermice ce secret substante protective, frunze rasucite, dispunerea in tufe, dezvoltarea puternica a sclerenchimului, ca tesut de sustinere, presiune osmotica ridicata a sucului vascular);

- s u c u l e n t e  (m a l a c o f i t e) (au organe aeriene turgescente, cu adaptari care permit sa absoarba o mare cantitate de apa da sa o si stocheze) (Agave americana, Sempervivum virescens, Sedum sp). (au un sistem radicular superficial uniform-circular dezvoltat si un sistem de profunzime; adaptari specifice morfologice pentru a nu pierde apa: tulpina cilindrica sau rotunda; stomate putine;  epiderma acoperita cu o cuticula impermeabila).

b. Regimul termic si animalele. Ca si in cazul plantelor, selectia a favorizat o serie de adaptari morfolologice, anatomo-fiziologice si comportamentale care permit cresterea, dezvoltarea, reproducerea si supravietuirea in conditii diverse de temperatura

La temperaturi ridicate, selectia a favorizat o serie de specii in a supravietui la valori extreme stabile si de durata (ex. specii de diptere Ceratopogonidae traiesc in izvoare cu temperaturi de +52oC; unele bacterii traiesc la temperaturi de +90oC; unele alge cianofite traiesc la +85oC; chiar si unele specii de crustacee – ex. Thermobatynella adami, traieste in ape cu temperaturi de +55oC) (cit. dupa Botnariuc, 1976).

In conditii de zone reci sunt favorizate adaptari care asigura cresterea, supravietuirea, dezvoltarea si perpetuarea speciilor. Modificarile sunt legate de:

☼ - adaptari morfologice (acoperirea corpului cu mijloace de aparare – blana, par des; dezvoltarea coloritului, homocromia, schimbarea penelor la pasari, capacirea la melci etc); alte adaptari morfologice consta in modificari ale marimii corpului sau suprafetelor de contact ale unor organe (ex. la mamiferele din zonele reci, botul, urechile si in general extremitatile sunt reduse pentru a nu risipi energia termica; vulpea polara are bot scurt, urechi mici si corp rotunjit, comparativ cu vulpea de desert care are bot lung, urechi mari si corp alungit;

☼ - fiziologice (la nivelul functiilor si metabolismului, formarea in corp a unor substante de protectie, diapauza, hibernarea, letargia poikilotermelor, congelarea, formele de rezistenta de la multe nevertebrate etc); adaptarile fiziologice la animale implica modificari ale functiilor fiziologice, ale metabolismului. Homeotermele dispun de mecanisme fiziologice de baza care permit mentinerea constanta a temperaturii corpului, independent de schimbarile temperaturii exterioare. Mentinerea unui organism care are o temperatura ridicata a corpului, la un regim termic exterior redus determina o crestere a ratei metabolismului, cea cea inseamna o crestere a productiei de caldura. Alte modalitati anexe (puful, penele)  ajuta procesul.

Fig. 2-12. Raspunsul temperaturii corpului (--------) si rata consumului de oxigen ( _______ ) in functie de temperatura mediului ambiant la poikiloterme (a) si homeoterme (b). Reprezentare schematica (dupa Vernberg si Vernberg, 1970; din Collier si colab., 1974).

Poikilotermele, animalele cu sange rece si plantele, nu au mecanisme fiziologice interne care sa mentina constanta temperatura corpului (daca se pune un exemplar de Lacerta agilis – soparla – in frigider, temperatura corpului va scadea). Adaptativ, poikilotermele au mai degraba modalitati comportamentale  decat fiziologice, pentru a realiza o crestere a temperaturii corpului ceea ce le determina sa fie active (ex. expunerea la soare), sau o scadere a temperaturii cand mediul exterior este supraincalzit (refugiu sub stanci, crapaturi, locuri umbroase etc). Sunt unele poikiloterme care dispun si de unele metode specifice de reglare a temperaturii corpului (de ex. cautarea unui loc de hibernare daca temperatura se mentine constant scazuta sau coboara sub anumite limite).

Relatia dintre organism si mediu, dependent de temperatura este diferita la cele doua categorii de organisme.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2367
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved