Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


EVIDENTA STIINTIFICA A DESCOPERIRILOR ARHEOLOGICE

arheologie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Metoda rezonantei paramagnetice electronice (RPE)
Prospectiile magnetometrice
Prospectiile de adancime
Prospectiile seismice (seismometrice)
Prospectiile pedologice. Notiuni de pedologie.
OBIECTIVUL SI IZVOARELE ARHEOLOGIEI
Mircea Vulcanescu si arheologia posibilului - Arheologia unui posibil „om romanesc”
Metoda geocronologica a varvelor
Paleontologia umana
Metoda biostratigrafiei

Evidenta stiintifica a descoperirilor arheologice

1.      Consemnarea observatiilor in teren. Documentatia de santier



Informatiile percepute de cercetatori in fiecare moment al sapaturii reprezinta, fiecare in parte, elemente esentiale in demersul reconstituirii contextelor arheologice pastrate in pamant. Fiecare moment al sapaturii, fiecare unitate stratigrafica relevata (partia sau total) sau indepartata, scoate in evidenta elemente, nesemnificative la prima vedere, dar care insumate, contribuie la realizarea unei imagini complete cu privire la situatiile arheologice contextuale. Din aceasta cauza, orice amanunt, orice detaliu, chiar daca „nesemnificativ” la prima vedere, contribuie la reconstituire, iar lipsa unuia sau mai multor astfel de detalii, duc la lipsa unor segmente ale „intregului” si pot face imposibila astfel reconstituirea generala. Iata de ce, sub diferite forme, traditionale si/sau moderne, responsabilul de sapatura (tehnicienii de sapatura) este obligat sa tina o evidenta stricta a informatiilor respectiv sa le consemneze (inregistreze), indiferent de tipul de suport utilizat. Traditional, santierul arheologic trebuie sa se caracterizeze printr-o serie de documente. La modul generic, exista doua categorii principale de documente care se completeaza in timpul unei sapaturi: documentele scrise (tip text) si documentele desenate (grafice). Prima categorie, se compune din mai multe documente specifice:

            Jurnalul de santier. Constituie cel mai important document al santierului cuprinzand notari zilnice cu caracter de cronica. El este completat de responsabilul de santier si concentreaza toate datele privind sapaturile.

            - in prima fila se noteaza denumirea santierului

            - in a doua fila se noteaza componenta colectivului, situatia de plan, sistemul de sapatura abordat, organizarea interna a asezarii.

            - cronica santierului pe zile (efectivul de lucratori, desfasurarea sapaturilor, codul complexelor iesite la lumina, observatiile stratigrafice si topografice care se fac zi de zi).

            Cand este vorba de un santier mare, cu mai multe sectoare si colectiv largit, se realizeaza un jurnal special al sapaturilor. In acest caz, jurnalul de santier este completat de carnetul individual de sector (sectorul A, B, C, D etc.; de aceste sectoare raspunzand cate un arheolog). Este utilizata, frecvent, maniera completarii datelor din timpul sapaturii pe fise tipizate, mai ales in cazul acelor sapaturi care se desfasoara pe principii orizontale, in suprafete si prin consemnarea unitatilor stratigrafice (a contextelor) in parte.

            Pe santierele din ultimii ani, pentru evitarea unor sincope si a pierderii unei bune parti de timp utilizand tehnica scrierii manuale in jurnal, unii responsabili de santiere prefera sa utilizeze aparate de tip reportofon, avand astfel posibilitatea de a inregistra intr-o maniera rapida si deosebit de eficienta toate detaliile din timpul sapaturii. In acest caz, din colectivul santierului trebuie sa faca parte si un operator special, care in timpul serii sau in perioadele de interval intre desfasurarea sapaturilor propriu-zise, sa transcrie integral informatiile retinute pe banda magnetica.

            Prima parte a carnetului individual de sector este rezervata unor notari generale (durata, cod), repartizarea pe echipe si pe carouri, observatiile stratigrafice legate de coborarea in adancime, descoperirile mobile sau imobile.

            Fiecare membru al colectivului de cercetare, indiferent de responsabilitatile declarate pe care le are, are obligatia sa intocmeasca un carnet individual, in care sa consemneze tot ceea ce realizeaza in timpul desfasurarii sapaturii.

            - fisele model - pot fi multiplicate si grupate.

            Catalogul de descoperiri - registru de fise numerotate de la 1 la infinit. In cadrul acestui registru, pentru fiecare descoperire se intocmeste o descriere, care cuprinde codul descoperirii, data descoperirii, datele stratigrafice si descrierea descoperirii.

            La documentele scrise se adauga si jurnalul de restaurari, care este un document asemanator, in parte cu jurnalul de sapaturi, in care se consemneaza, zilnic, actiunile de sapare, de restaurare, de curatire si de conservare. Acest jurnal trebuie sa consemneze starea pieselor in momentul gasirii, precum si piesele care au intrat in tratamentul provizoriu. Trebuie consemnate si operatiile efectuate, materialele folosite si rezultatele obtinute, adica trebuie facuta o fisa de conservare-restaurare.

            De asemenea, pentru evidenta materialelor arheologice care parasesc sapatura respectiv snatierul arheologic, trebuie sa existe un registru de ambalare, care consemneaza, pe zile sau pe sectoare, codul si/sau continutul fiecarui pachet. Cand descoperirile sunt depozitate local se intocmeste si un registru de depozit.



            In conditiile in care cercetarea arheologica este irepetabila, iar inregistrarea datelor este susceptibila de a fi intr-o masura importanta subiectiva, se impune efortul de a se reduce aceasta din urma pe seama acuratetii sapaturii si a reflexiei permanente. Din acest motiv, realizarea unui sistem coerent de inregistrare, cat mai obiectiva si detaliata, trebuie sa aiba in vedere nu numai recuperarea informatiei evidente in timpul sapaturii dar si sa asigure posibilitatea analizei posterioare acestui moment. In cazul unei cercetari deliberat pluridisciplinare, aceasta trebuie sa materializeze, pe baza experientei si a nivelului cunostintelor membrilor colectivului de cercetare, evidentierea scopurilor, a metodelor si a tehnicilor propuse a fi utilizate, reunind multiplele tipuri de demersuri (Popovici si colab. 2002, 10).

            Pentru atingerea acestor deziderate s-au conceput sisteme pe baza de fise tipizate, usor de completat si realizate de asa natura incat sa contina o forma cat mai completa a informatiei evidente.

            Un prim document de o astfel de natura este Fisa de Unitate Stratigrafica (U.S.).

            Reprezinta un model ce cuprinde totalitatea informatiilor considerate utile, astfel incat sa se poata inregistra elementele esentiale, fara insa a se solicita detalii numeroase ce pot determina aparitia rutinei. Acestea trebuie insa sa raspunda la necesitatea consemnarii unei cantitati imense de date, deosebit de diverse, astfel incat multitudinea de cercetatori ce au acces la ele sa le poata „citi”, ele reprezentand sursa fundamentala de informatie.

            In conditiile divizarii suprafetei cercetate in sectoare, fiecare dintre acestea va primi un lot de numere (coduri) ce vor fi utilizate pentru inregistrarea U.S.- urilor ce vor fi sapate (1-999; 1000-1999 etc.). o alta caracteristica importanta a unei astfel de fise trebuie sa fie usoara regasire si accesare a informatiei transpuse pe fisa.

            De regula o astfel de fisa trebuie sa contina in primul rand datele care permit identificarea sitului arheologic (nume localitate, toponimic, judet, cod RAN, campania, zona, sectorul) urmate de cele ce formeaza identitatea U.S. (numarul U.S., relatiile de anterioritate si/sau posterioritate fata de U.S. cu alte entitati de acest gen cu care are contact fizic direct) descrierea U.S. (caracteristicile ce o individualizeaza pe baza determinarilor macroscopice: textura, culoarea, compozitia) si, in fine, orice alte informatii considerate relevante in momentul completarii fisei. Detaliile planimetrice pot fi materializate si prin intermediul unor schite ce pot fi desenate pe caroiajul prezent pe pagina opusa, alaturi de care pot fi notate alte observatii sau ipoteze provitoare si la relatiile stratigrafice sau de apartenenta la un complex. Prin analiza informatiilor ca intreg este posibila determinarea tipurilor de activitate umana ce a dus la aparita U.S..Fisa contine si rubrici dedicate acestei posibile interpretari privind originea U.S. (constructie, locuire, distrugere, nivelare, amenajare, naturala etc.).

            Orice prelevare de materiale, in vederea unor analize speciale sau pentru datari (C14, pedologica, malacologie, antracologie, sedimentologie, polen, paleobotanica etc) va fi specificata in rubrici speciale cuprinse in fisa.

            Un alt document tipizat, specific la randul sau sapaturilor efectuate pe suprafete de mari dimensiuni este Fisa de complex, prin complex intelegand rezultatul unor activitati umane ce au ca rezultat o asociere de cel putin doua U.S.- uri, dar si peretii unei locuinte, diverse structuri de combustie, zone de deseuri menajere etc.  incluzand toate situatiile ce se pot intalni, din categoria celor sapate sau construite deasupra solului (Popovici 2002, 11). Integrarea mai multor U.S. - uri intr-un complex s-a facut deoarece chiar daca inregistram existenta mai multor unitati, ele pot si trebuie sa fie regrupate, deoarece ele au apartinut, in principiu, unui ansamblu unitar (o groapa, o podea de locuinta, un perete de locuinta, o vatra, un cuptor etc. Fiecare U.S. component al unui context va fi inregistrat individual, cu scopul de a se putea decela fiecare activitate antropica ce a fost efectuata si mai ales pentru a putea pune in evidenta succesiunea acestora. Uneori, mai ales in cazul gropilor, chiar daca acestea nu se vor concretiza printr-o U.S., primesc totusi un „numar fals”, care constituie interfata dintre umplutira gropii si U.S.-ul (urile) in care a fost facuta.

            Documentele desenate

Fiind o disciplina eminamente descriptiva, cel putin in ceea ce priveste prezentarea realitatilor din cadrul sapaturii, arheologia recurge (sau cel putin trebuie sa recurga) in mod frecvent la elementul vizual-ilustrativ, acesta avand un impact deosebit de mare asupra capacitatii de intelegere umane, dat fiind impactul deosebit pe care il are elementul vizual asupra psihicului uman (inclusiv asupra memoriei). Desenele realizate pe santier, in timpul sapaturii au o valoare deosebit de mare deoarece ele pot sa consemneze realitati, situatii, unice, observatii, uneori nesesizate la fata locului. In arhiva documentara a santierului, cataloagelor de planuri si de profile le este acordata o importanta deosebita, tocmai datorita potentialului informational de exceptie pe care-l dovedesc, practic, un desen bine realizat si cu toate elementele sale descriptive si explicative avand posibilitatea de a suplini, completa si intregi, o mare parte din informatia scrisa.

In vederea realizarii unor desene corecte este nevoie de anumite ustensile, de cunoasterea anumitor reguli, si, nu in ultimul rand, de talent (acesta din urma putand fi dobandit in timp).

            In cadrul documentelor desenate amintim, in primul rand, cartoteca de planuri. Cartoteca de plan se completeaza, utilizand anuite scari (1:1, 1;10, 1:20, 1:25 etc.), realitatile relevate in plan orizontal, pe masura ce survin descoperiri de obiecte mobile sau imobile. Inca de la inceput, cand se face planul de cercetare, trebuie stabilit ce planuri vor fi efectuate.




            Cartoteca de profile se compune din ansamblu profilelor executate aranjate sub forma unui catalog. Pentru profile se stabileste tipologia planurilor si parametrii tehnici. De la inceput se stabileste legenda. Aceste coduri conventionale se stabilesc de la nivelul planului, detaliile se scriu pe teren si apoi elementele conventionale se traduc si se rescriu pentru redarea lor in tus.

            Dupa incheierea campaniei, jurnalele si carnetele sunt transcrise si multiplicate. Conform legislatiei, toate documentele de santier apartin institutiei care a finantat cercetarile (institute ale Academiei, muzee, universitati) si ele intra in arhiva acesteia constituind ceea ce se numeste arhiva de santier. Timp de 5 ani ele au un caracter secret, fiind la dispozitia celui care a efectuat sapatura. Accesul la informatia acestor documente este aprobat numai de conducatorul institutiei, respectiv responsabilul stiintific de sapatura.

            Sapatura stratigrafica pe suprafete mari (care utilizeaza sistemul de inregistrare a datelor conform matricei Harris), a consacrat utilizarea sistemului de fise tipizate, ce contin minimum de campuri (caracteristici) necesare pentru corecta incadrare si interpretare a fiecarui context descris. Utilizarea acestor fise (concepute in asa fel incat sa se poata constitui deosebit de usor intr-o baza de date, posibil de „incarcat” intr-un sistem informatizat (SGBD)), a facut si face posibila inregistrarea rapida, facila si completa a infomatiilor, fiind deosebit de usor de reconstituit pe baza ei coloana stratigrafica si planimetrica a sapaturii, precum si interpretarea acesteia.

            Noile tehnologii ce si-au facut loc in cadrul demersului arheologic, in cadrul carora mijloacele informatice, calculatorul si posibilitatea de stocare a informatiei pe suport digital, a dezvoltat pe directii nebabuite anterior posibilitatea inregistrarii si stocarii respectiv gestiunii informatiei respectiv datelor dintr-o sapatura arheologica. Formatul digital poate face posibila stocarea unei cantitati aproape nelimitate de informatii, in diferite formate (foto, text, date telemetrice, video, date matematrice, statistice etc.)

            Raportul tehnic de sapatura se doreste a fi un document justificativ, in care se argumenteaza toate cheltuielile efectuate in timpul santierului (campaniei) arheologic (e) (financiare, logistice etc.), descrie si justifica volumul de munca depus si contine o scurta prezentare a rezultatelor cercetarii. Colectivele de cercetare se obliga sa prezinte anual rapoartele tehnice de sapatura (se prezinta la cel mult o luna sau doua de la incheierea sapaturilor).

            2. Documentatia fotografica si filmografica. Fotografia arheologica

                Una din cele mai relevante maniere de inregistrare si stocare a informatiei in cadrul santierului arheologic il reprezinta fotografia, respectiv acea tehnica prin care elementul vizual (imaginea) poate fi copiata fidel si transpusa pe diferite tipuri de suporturi, mai mult sau ai putin rezistente in timp. Desi in sine nu reprezinta o noutate in cadrul demersurilor arheologice - inca din secolul XIX fiind luate cadre de pe diferite santiere arheologice - metoda fotografierii situatiilor si contextelor descoperite intr-o sapatura isi releva la ora actuala o serie de aplicatii moderne.

            Fotografierea se face in special pentru inregistrarea unor detalii de stratigrafie, de plan, de constructii, de situatii, contexte etc. Fotografierea se realizeaza in diferite planuri (vertical-perpendicular, orizontal, oblic, stereo). In functie de situatie, pentru fotografiere se foloseste lumina naturala si doar cand situatia o cere se foloseste si lumina artificiala. Se tine cont de intensitatea luminii, de expunerea obiectivului - de exemplu, momentul zilei cel mai propice pentru fotografierea scheletelor umane, si nu numai, mai ales daca ele se afla in gropi, deci undeva sub nivelul de calcare, este in jurul orelor 12-13 cand lumina cade integral pe obiectiv - precum si de alte carecteristici ale obiectivului de fotografiat (culoare, dimensiuni, etc), de caracteristicile aparatului de fotografiat. Nu in ultimul rand se va tine cont de obligativitatea prezentei in cadru a unui element (sau mai multor elemente) de reper-metraj (jalon, mira sau maastab) in scopul raportarii din punct de vedere al dimensiunilor reale, de unul sau mai multe indicatoare cromatice (galben sau rosu, de obicei realizat pe mira), de precizarea, sub diferite forme, a punctelor cardinale - de regula a nordului - si, in masura posibilitatilor, de prezenta in acelasi cadru a unei placute explicative cu numele sitului, anul/campania, simbolul si codul unitatii de cercetare si codul/numarul complexului surprins in cadru. Este recomandabil sa fie executate cat mai multe cadre, nu doar cand un context este relevat integral, ci si in timpul operatiunilor de conturare/dezvelire a acestuia si in timpul tuturor operatiunilor executate pe santierul arheologic.

Tehnica fotografierii arheologice este deosebit de importanta pentru documentatia de santier si de asemenea in vederea publicarii materialelor respective (filmul de celuloid reprezinta o proba ce poate valida oricand veridicitatea unei imagini fotografice). Din acest motiv asupra unui obiectiv mai important nu se va realiza doar o singura fotografie cu un singur aparat. De regula pe orice santier arheologic trebuie sa existe cel putin 2 aparate de fotografiat iar asupra unui obiectiv (in starea sa finala) sa fie executate cel putin 4-5 cadre, de regula din mai multe perspective si unghiuri si utilizand diferite tipuri de filme (a-n, color, dia etc.). In acest context, in cadrul echipei arheologice un rol foarte important revine fotografului profesionist, specializat in fotografierea unor obiective arheologice. Deosebit de relevante in studiul ulterior si analiza rezultatelor in vederea reconstituirilor, se dovedesc a fi fotografiile realizate asupra materialului arheologic in contextul in care se afla 'in situ'.



Fig. 41. Modalitate de microcaroiere a unui complex (mormant cu schelet uman)

in vederea desenarii si fotografierii (dupa Encarta Enciclopedia 2001)

In contextul actual al dezvoltarii, fara precedent, a tehnicilor de inregistrare a informatiei vizuale pe suport magnetic (digital), camerele fotografice digitale isi fac tot mai mul loc in cadrul santierului arheologic. Seria de facilitati pe care le ofera (rapiditate a executiei, posibilitatea verificarii pe loc a calitatii fotografiei (cadrului), pret scazut al inregistrarii imaginilor, posibilitatea executarii unui numar impresionant de cadre fara costuri suplimentare, posibilitatea renuntarii la cadru daca el nu intruneste calitatile cerute; posibilitatea prelucrarii cu ajutorul programelor dedicate procesarii imaginilor digitale etc.), le recomanda din plin pentru utilizarea in scopuri arheologice. La seria de avantaje enumerate putem aminti insa si anumite neajunsuri: aparatura digilala este dependenta de sursele de curent si de necesitatea descarcarii pe diferite suporturi de mai mari dimensiuni a informatiei (lap-top, computer); foarte rar si foarte greu o fotografie digitala poate egala performantele unei fotografii profesioniste executate cu aparate optice de mare performanta.

Indiferent de maniera si suportul de inregistrare a imaginilor, fotografia arheologica se dovedeste a fi un excelent reper in intocmirea rapoartelor de sapatura, a sintezelor si studiilor post-sapatura si chiar la conceperea monografiilor arheologice. Desi cele mai importante fotografii sunt cele care contin complexe sau ansambluri de complexe in forma lor finala, dupa prelucrare si pregatire speciala pentru fotografiere, se recomanda, in masura posibilitatilor, efectuarea de fotografii de fiecare data cand responsabilul de santier sau de sectoare considera necesar acest lucru. Cu cat mai multe fotografii vor fi efectuate in diferite momente de desfasurare a sapaturii, cu atat mai usoara va fi interpretarea realitatilor dezvaluite prin sapatura. Aceasta implica insa realizarea unui sistem coerent de ordonare si clasificare a acestora astfel incat imaginile sa poata fi regasite cu usurinta.

Documentatia video, reprezinta un mijloc mai recent folosit de inregistrare a datelor pe santierul arheologic, si consta din filmarea propriu-zisa a operatiunilor succesive realizate in cursul sapaturilor. Aceasta inregistrare poate lua aspectul unui film documentar care sa surprinda momentele principale ale derularii santierului de la inceputul si pana la sfarsitul acestuia. In comparatie cu perspectiva sincrona, statica a fotografiei, filmul video are avantajul caracterului sau diacron, dinamic, putand surprinde operatiunile arheologice in deplina lor desfasurare evolutiva. Dificultatile ce apar in realizarea unui film documentar, specificul acestuia, reclama prezenta operatorului specialist si chiar a unui regizor de imagine, specializati in conceperea de astfel de materiale, ele nefiind la indemana nespecialistilor, mai ales ca este necesara si o procesare de laborator a filmului.

            3. Recoltarea, marcarea si inregistrarea materialelor.

Inca din timpul sapaturii, contextele si materialele ce vad lumina zilei trebuie sa urmeze o anumita „cale” de luare in evidenta, de stocare si gestionare a lor, atat pe durata santierului (campaniei) arheologic cat si pe durata transportului lor in cadrul depozitelor de tranzit si/sau laboratoarele de restaurare-conservare. Parametrii care trebuie luati in evidenta primara sunt cei spatiali si cei temporali respectiv contextuali ai materialelor relevate. Finalitatea acestor demersuri consta in usoara recunoastere si reconstituire a ansamblurilor de materiale recoltate in cadrul demersurilor efectuate in depozitele si laboratoarele institutiei care a efectuat cercetarea.

Numele localitatii (santierului), toponimicul, simbolul arealului (topo), unitatea de cercetare (sectiunea/suprafata), sectorul, caroul (carourile), adancimea, contextul stratigrafic, complexul (tipul de complex), particularitati, data descoperirii etc., iata cateva din elementele principale care trebuie sa insoteasca materialele arheologice scoase din contextul lor initial si pregatite de parcurgerea principalelor etape de prelucrare si procesare pe santier. Materialele arheologice, indiferent de materialul din care sunt confectionate, sufera o serie de transformari in perioada petrecuta in diversele depozite pedologice, astfel ca ele necesita masuri si tratamente speciale in momentul demontarii lor. Unele, cum ar fi ceramica fragmentara, utilajul litic, resturile faunistice, prezinta o rezistenta mai mare si se preteaza la depunerea lor (de regula separata) in pungi de plastic sau pachete/cutii de carton.

Elementul esential care nu poate sa lipseasca este biletul care contine „reperele” mai sus amintite. Acesta ar trebui sa fie confectionat din hartie rezistenta la umezeala (plastic foliat), sa prezinte rubricaturile specifice, cu spatii suficiente pentru completarea lor, si sa fie completat cu marker permanent sau cu paste speciale care sa nu fie afectate de umezeala sau de trecerea timpului. Biletul cu informatiile primare nu trebuie sa lipseasca din preajma materialelor pe care le caracterizeaza (el are practic rolul unui „buletin de identitate”), in lipsa sau in urma pierderii sau deteriorarii lui, materialele pierzandu-si, practic, valoarea arheologica, fiind dificila (daca nu chiar imposibila!) corecta lor „localizare” respectiv recuperarea lor.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 924
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site