Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Basarabia pana in anul 1812

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
William Tyndale
Civilizatia azteca - referat - Civilizatia medievala
ROMANIA IN ANII CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL - Evolutia regimului politic in perioada 1940-1944
BIZANTUL DE LA CONCILIUL FLORENTIN (1439) LA MOARTEA LUI IOAN AL VIII-LEA (1448)
Cultura si civilizatia Chinei antice
Waldenzii
VLAD TEPES (TARA ROMANEASCA, 1448,1456-1462,1476)
FORMAREA LIMBII ROMANE SI A POPORULUI ROMAN
Sistemul defensiv si de comunicatii al Daciei
MIHAIL VIII PALEOLOGUL (1259-1282)

TERMENI importanti pentru acest document

: basarabia pana la 1812 : : harta moldovei pana in 1812 : ce reprezentat basarabia pana la 1812 :

Basarabia pana in anul 1812

            Ceea ce numim astazi Basarabia, teritoriul dintre Prut si  Nistru ce se deschide spre Marea Neagra si se intinde, spre nord pana dincolo de Hotin, nu reprezinta decat o parte din marginea rasariteana a spatiului in care au locuit comunitatile geto-dace si in care mai tarziu, s-a format si s-a  afirmat, care ulterior s-a numit poporul roman. Tinand cont de acest lucru, istoria acestui pamant nu poate fi rupta si tratata separat de a celorlalte meleaguri nationale.

             Primele urme atestate arheologic pe acest teritoriu dateaza  de acum cca. 300.000 de ani1. Cercetarile efectuate au scos la iveala statiuni paleolitice, cu un bogat material in special pe cursul inferior al raului Prut. Pe teritoriul satelor Cuconesti si Corpaci, din fata Ripicenilor, s-au descoperit unelte din silex. Partea de nord a Basarabiei, mai ales terasele din jurul marilor rauri s-au dovedit a fi bogate in aceste vestigii.  

            Conform cercetarilor specialistilor separarea ramurii nordice a geto-dacilor din marea familie a tracilor s-a produs inca din secolul VIII i.Hr., inaintea intemeierii coloniilor grecesti de pe tarmul de vest al Pontului Euxin. Promontoriul de la sud de limanul Nistrului i-a atras pe greci inca de la inceput, astfel incat, in a doua parte a veacului al VII-lea i.Hr. acestia au intemeiat aici colonia Tyras (Cetatea Alba). Zonele din preajma litoralului pontic puteau asigura aprovizionarea cu grau a cetatilor grecesti si cu lemn de buna calitate si in mari cantitati pentru construirea de corabii2.

            Asezata in preajma unor campii manoase, colonia de la gura Nistrului a cunoscut o dezvoltare rapida. Sapaturile arheologice au scos la iveala numeroase monede, statuete de marmura,  amfore, vase de lut si sticla, caramizi si tigle cu stampile grecesti. Insula Serpilor, aflata la mai putin de 50 kilometri de tarmul Deltei Dunarii, a fost un important punct de escala pentru corabierii greci. Considerata drept taramul celor morti, pe insula a fost construit un sanctuar important in cinstea lui Ahile.

Timp de cateva sute de ani, Histria a dominat economic litoralul nord-vestic al Marii Negre. Moneda histriana poate fi intalnita pe intreg teritoriul cuprins intre Carpatii Orientali si Nistru, mai ales pe vaile marilor rauri. Pe langa Dobrogea si Campia  Munteana, Moldova a reprezentat una din principalele piete de desfacere a marfurilor histriene. Intre timp, scitii, o comunitate getica, si-au impus dominatia asupra intregului spatiu nord-pontic. Conflictul dintre geti si persi incepuse mai demult. Victoria reginei Tomiris a mesagetilor impotriva regelui Cyrus al II-lea al persilor (529 i. Hr.) a fost un moment important al acestor raporturi. De aceea nu este surprinzator ca imparatul persan Darius I, cu o formidabila armata, pe uscat si pe mare, poate ca o razbunare, a pornit cunoscuta expeditie impotriva getilor (514 i.Hr.), cu cateva decenii inaintea celorlalte razboaie „medice” purtate de persi impotriva grecilor. Avangarzile getilor au fost infrante. Dar acestia  au aplicat apoi tactica pe care  o cunoastem din ultimul razboi al lui Dromihete cu Lysimah: s-au retras continuu in fata invaziei persane, si au distrus in calea lor cele necesare armatei persane si hartuind-o, astfel incat, pana la Nistru, Darius nu si-a mai intalnit inamicul si a decis sa se retraga. In retragere, a fost puternic si continuu hartuit de geti, care i-au „grabit” retragerea. Un episod, recent pus in evidenta, este semnificatia pentru sfarsitul fara glorie al formidabilei expeditii persane. Ajungand „acasa”, imparatul Darius I a ordonat sa se construisca o localitate/asezare,  ajunsa mai tarziu celebra-Gaugamela3, localitate in care tracul Alexandru Macedon a zdrobit armata persana a lui Darius al III-lea-, localitate care sa intretina pana la moarte camila care il scapase de primejdiile prin care trecuse in tara getilor. Este un „episod” extraordinar pe care Istoria noastra, „oficiala” nu l-a stiut, ori inexplicabil (?), l-a tinut ascuns. Autohtonii au ridicat ulterior primele cetati de aparare cu valuri de pamant. Comunitatile getilor din nord-estul Daciei vor intra in conflict, la inceputul secolului al II-lea, i.Hr., cu comunitatea bastarnilor , o comunitate a  asazisilor germani, venita dinspre Nord-Nord/Vest.

 Asazisii „germani”, se desprinsesera din marele popor primordial al arienilor/pelasgilor-din care fac parte si traco-geto-dacii, ramasi, cei mai multi, pe loc-si erau frati dintru inceput cu stramosii nostri. Dealtfel, cuvantul german inseamna frate. Germania lui Tacitus inseamna tara celor care isi spun frati, cuvant atat de frecvent si in graiul nostru popular. Bastarnii in mod firesc,  au ramas pe loc , in Dacia si ii vom regasi ulterior, cand in conflict, cand aliati cu alte comunitati getice. Burebista, a intemeiat un stat puternic prin unirea comunitatilor geto-dace. Acest Stat cuprindea o importanta zona din centrul si estul Europei. In fata pericolului Puterii Romane, Burebista a realizat aceasta „mare formatiune politica („arhe”-dupa Strabo). Numai pe teritoriul de azi al Republicii Moldova au fost descoperite circa 70 de asezari si 4 necropole geto-dacice dovada ca „stepa getica”, de care vorbeste Strabo, nu era atat de ..stepa!

 Asasinarea  regelui Burebista (44 i.Hr.) printr-un complot al unor capetenii locale a condus la  destramarea regatului daco-get in 4 sau 5 formatiuni politice/regate mai mici (dar nu atat de mici!) Statul dac se va reduce doar la teritoriul aparat de lantul carpatic si de puternicele cetati de piatra aflate in Muntii Orastiei. In acesta situatie, coloniile grecesti de pe litoralul vest pontic, impreuna cu Dobrogea si cetatea Tyras au intrat sub stapanirea Imperiului Roman. Dezvoltarea formatiunii statale geto-dace a fost brutal intrerupta de la inceputul secolului II d.Hr. . Armatele romane, comandate de insusi imparatul Marcus Ulpius Traianus, au zdrobit prin doua razboaie regatul lui Decebal.

O buna parte a teritoriilor geto-dace au intrat in componenta Imperiului Roman. Prin cucerirea cetatii geto-dace de la Basarabi (probabil intre anii 60-90 d. Hr.) si instaurarea controlului roman asupra coloniei Tyras si a tertoriului din jurul sau, regiunile din sudul Moldovei au intrat relativ rapid in contact direct cu lumea romana. Teritoriul intrat sub autoritatea Imperiului Roman era relativ restrans4 (aproape 3800 kilometri patrati) si a fost alipit provinciei Moesia. La acestea se adauga si zona orasului Tyras (circa 1700 kilometri patrati).

 Intreaga regiune de la nordul gurilor Dunarii avea o mare insemnatate strategica, era un pinten adanc infipt in lumea „barbara”. Inca din prima partea secolului al III-lea, autohtonii daco-geti, administratia si garnizoanele romane vor avea de infruntat atacurile geto-dacilor liberi.  In anul 256 carpii (dacii liberi) ataca puternic provincia romana Dacia. De acest atac si de numele generalului Regalian, un stranepot al lui Decebal, se leaga retragerea trupelor si administratiei romane la sud de Dunare, in 271 sau 275, in timpul imparatului Aurelian. Practic, „Dacia capta”, provincia romana nord-dunareana,  a devenit libera. Cei numiti si goti erau geti. Hunii au fost primul popor migrator care a ajuns in Dacia dar si-au stabilit centrul puterii lor in Campia Romana, de unde au controlat zonele inconjuratoare aproape un secol.

In prima jumatate a secolului IV, Imperiul Roman sub energicul imparat Constantin isi intareste stapanirea in Campia Romana. Tot de atunci dateaza si unele fortificatii descoperite la Barbosi, probabil un important centru de observatie a zonelor din sudul Moldovei.Mult mai importanta a fost deplasarea avarilor, care, a permis si o deplasare slava masiva spre regiunile estice ale tarii noastre. In lucrarile istoricilor bizantini, slavii sunt consemnati inca din prima parte a secolului al IV-lea. Era vorba de mici grupuri , care au trecut la vest de Nistru. Marea masa a slavilor se afla inca pe teritoriul Ucrainei. Pe cursul inferior si mijlociu al marilor rauri-Siret, Prut si Nistru-se concentreaza majoritatea vestigiilor slave timpurii.

 Deplasarea unei mari mase de slavi de la est la vest a avut loc in a doua parte a secolului al VI-lea si s-a facut prin culoarele oferite de vaile raurilor Moldovei sau au preferat trecerea prin sudul Basarabiei, catre campia munteana.

Dupa migratia bulgarilor (681), relativa liniste politica ce a urmat, a favorizat procesul de asimilare al slavilor. In migratia lor triburile maghiare au strabatut doar coltul nord-estic al teritoriului romanesc, in schimb, la inceputul mileniului II, pecenegii si-au impus dominatia pentru cateva decenii asupra diverselor zone din spatiul carpato-danubiano-pontic. In a II-a parte a secolului al XI-lea, prezenta pecenegilor a fost inlocuita cu aceea a cumanilor, ultima dainuind pana la marea invazie tatara, zdrobind tot ce-i statea in cale la portile Vienei, a modificat substantial harta politica a estului Europei. Moldova a intrat pentru un secol sub stapanirea acestor migratori.

Tatarii au blocat expansiunea regatului apostolic al Ungariei spre Marea Neagra. La mijlocul secolului al XIV-lea, in fata ofensivelor sustinute de regatul Ungariei, tatarii au fost obligati sa-si restranga dominatia la litoralul pontic. Dupa ce teritoriul Basarabiei a fost strabatut de diferite hoarde in cautare de locuri favorabile asezarii, in sanul populatiei daco-romane a avut loc un proces de organizare politica in state mici.

Numeroasele fortarete cu ziduri din pamant care se gasesc in Basarabia, ca cele care se gasesc pe malurile raurilor Lopatna, Stolniceni, Horodistea, Durlesti etc. sunt o dovada a faptului ca pe teritoriul Basarabiei existau organisme politice bine organizate si cu o populatie stabila.Este important de retinut faptul ca asemenea cetati existau in  Moldova dar nu se semnaleaza nici una in stepa de dincolo de Nistru. Unirea acestor mici state ,cnezate, in oraganisme politico-militare mai importante, voievodate, s-au incheiat in secolul al XIV-lea, prin intemeierea Moldovei. Conducatorii politico-militari care, veniti din Maramures, au pus bazele acestei tari si-au impus rapid autoritatea asupra spatiului cuprins intre Prut si Nistru. Astfel, inca inainte de anul 1400, teritoriul Basarabiei actuale a facut parte integranta din Valahia.

Vechile documente referitoare la Moldova, mentioneaza prezenta in Basarabia a unei serii de asezari romanesti cu o puternica populatie si a unor targuri si vami pe malurile Nistrului, dispunand de formatiuni semimilitare insarcinate cu apararea frontierelor5.Catre sfarsitul secolului al XIV-lea, Nistrul devine frontiera aparata si organizata a Moldovei. Procesul de organizare al Moldovei a continuat cu luptele duse impotriva hoardelor tatare. Apararea frontierelor de est a constituit o preocupare continua iar regiunea meridionala a acesteia abia scapata de jugul tatarilor intra acum sub dominatia genovezilor. Dar cele doua cetati ale acestora sunt cucerite de catre romani, astfel Cetatea Alba este ocupata de moldoveni iar Chilia6, intra sub protectia Tarii Romanesti.

In anul 1412, este mentionat pentru prima data faptul ca cetatea Chiliei apartine Moldovei7. Dupa domnia lui Alexandru  cel Bun (1400-1432), care a lasat in Basarabia numeroase marturii-acte de donatii, intemeierea de manastiri, privilegii acordate calatorilor care treceau prin vamile situate pe Nistru-, a urmat o perioada tulbure, ce corespunde domniei succesorilor sai. Asupra Basarabiei dar si a cetatilor din sud plana pericolul expansiunii otomane. Datorita pozitiei lor in primul rand comerciale, turcii doreau cu ardoare sa le cucereasca. In acelasi timp, Polonia era interesata sa controleze regiunea de nord a Moldovei. Stefan cel Mare (1457-1504), poate fi considerat drept aparatorul cel mai vajnic al frontierelor rasaritene ale  Moldovei.

In luptele pe care le-a sustinut impotriva turcilor si polonezilor, lupte in care de cele mai multe ori a repurtat victorii stralucite, telul urmarit de marele voievod Stefan cel Mare, consta in apararea Dunarii Inferioare si litoralul Marii Negre, respectiv Basarabia de sud, dar si regiunile nordice ale Moldovei. In anul 1484, turcii cuceresc Cetatea Alba si Chilia, transformand regiunile inconjuratoare in sangeac8.

            In felul acesta intra sub dominatia otomana Basarabia meridionala denumita Bugeac. Populatia moldoveneasca ramasa in aceste zone aflate sub ocupatia turca, a trait alaturi de tatarii adusi aici de otomani de prin alte parti. Cu prilejul expeditiei turcesti comandate de sultanul Soliman  Hadambul („legiuitorul”) din anul 1538, Imperiul Otoman si-a extins dominatia si asupra Tighinei si imprejurimilor acesteia, iar cetatea construita din pamant batut a fost inlocuita cu una din piatra, o adevarata fortareata. Moldova insa n-a uitat niciodata pierderea acestor cetati si a regiunilor adiacente si drept urmare domnitorii: Alexandru Cornea (1540-1541), Ioan Despot (1561-1563), Ioan Voda cel Cumplit (1572-1574), Aron Tiranul (1591-1592; 1592-1595), au avut drept scop recastigarea teritoriilor cucerite de turci9.

            Pe fondul expansiunii maghiaro–catolice, reactia populatiei romanesti-ortodoxe nu se lasa asteptata. Astfel in anul 1330, Valahia sud-carpatica isi castiga independenta sub conducerea lui Basarab I „Intemeietorul”, iar in Moldova acest proces avea loc in timpul voievodului Bogdan (1359). Bogdan inlatura pe urmasii lui Dragos, maramuresean ca si el, ajutat fiind de capeteniile locale si devine primul domnitor al Moldovei independente10. Mai ramasese numai Tara de Jos in afara noului stat independent Moldova, teritoriu care va fi integrat acestuia de domnitorul Roman I. De acum si pana la 1812, istoria intregului pamant getic al Basarabiei se deruleaza in cadrul statului Moldova.

Dupa moartea lui Alexandru cel Bun, intre fii acestuia se desfasoara lupte pentru tron, prilej cu care Moldova pentru scurt timp se va diviza din nou. Numai lunga domnie a lui Stefan cel Mare (1457 – 1504), va reusi sa inchege definitv cele doua „tari” intr-o singura Moldova11.

            Primii domnitori ai Tarii Romanesti ar fi stapanit si unele teritorii restranse de la nordul gurilor Dunarii, mentionate in actele de cancelarie sub numele de „partile tataresti”.Numele de Basarabia „vine” din Antichitatea dacica dar continutul cuvantului a fost uitat intre timp. Invatatul istoric Miron Costin, se plangea ca „nu pot afla cu nici un chip de unde sa-si fi luat inceput acesta numire”.

Aflandu-se de-a lungul unuia dintre cele mai importante drumuri comerciale ale Europei, care realiza legatura dintre orasele hanseatice si cele ale Flandrei cu Constantinopolul si Orientul Apropiat, Moldova a generat inca de la inceput o competitie intre marile regate vecine. Atat Ungaria cat si Polonia doreau sa-si instituie intiietatea asupra Moldovei in primul rand pentru interesele economice conferite de cele doua cetati ale Moldovei, Cetatea Alba si Chilia.

 Recucerirea Galitei de catre Polonia, a avut drept consecinta imediata instaurarea suzeranitatii Jagellonilor asupra Moldovei (1387). In acelasi timp, ambele tari, Polonia si Moldova erau principalii beneficiari ai rutei comerciale care lega Marea Baltica de Marea Neagra. Cu acest prilej „drumul tatar”, nesigur, va fi inlocuit cu cel moldovenesc. Polonia va proteja Moldova in fata Ungariei si a Imperiului Otoman, interesata fiind in pastrarea debuseului de la Marea Neagra. Pe fondul declansarii ostilitatilor polono-maghiare, Alexandru cel Bun isi va impune autoritatea asupra cetatii Chilia, lovind, astfel, in aliatii Ungariei, genovezii. Intrand in posesia acestei cetati, Moldova putea controla drumul comercial care lega Europa centrala de Marea Neagra. In cadrul negocierilor polono-maghiare, din anul 1411, reglementarea situatiei Moldovei s-a dovedit a fi cea mai spinoasa problema12.

Daca regele Ungariei solicita restaurarea suzeranitatii sale asupra Moldovei, suveranul Poloniei nu era dispus sa renunte la insemnatele avantaje comerciale, strategice si militare ce decurgeau din actul de vasalitate. Compromisul a fost realizat pe seama Moldovei. Astfel, tratatul de la Lublau (15 martie 1412) prevedea ca in cazul in care Moldova ar fi renuntat sa participe la lupta antiotomana sa fie impartita in doua intre Ungaria si Polonia.

 Polonia ar fi trebuit sa intre in posesia Cetatii Albe si a drumului comercial care lega Baltica de Marea Neagra iar Ungaria urma sa ocupe partea vestica a Moldovei cu cetatea Chiliei, ceea ce i-ar fi permis sa controleze artera comerciala ce facea legatura intre Europa centrala si Marea Neagra.

Inca de la inceputul secolului al XV-lea, dateaza, asadar primul plan de impartire al Moldovei. Dupa cucerirea Constantinopolului (1453) de catre sultanul turcilor Mahomed al II-lea, in zona isi va face simtita presiunea Imperiului Otoman. Acesta va reusi sa rupa echilibrul de forte din zona incluzand in granitele sale state cu o istorie in spate. Lipsita de aportul Poloniei care era angajata in lupte cu teutonii, Moldova a trebuit sa accepte plata tributului cerut de Mahomed al II-lea, pentru a-si pastra granitele sale sudice si ramanand stat independent.

            In iunie 1456 s-a incheiat un tratat intre Moldova si Imperiul Otoman, prin care se stabileau noile raporturi moldo-otomane. Astfel, negustorii din Cetatea Alba aveau asigurata securitatea si libertatea comertului pe teritoriul Imperiului Otoman. De asemenea se bucurau de un regim vamal preferential.

Statutul de tributar fata de Poarta va fi contestat de marele nostru voievod Stefan cel Mare, care prin victoriile sale obtinute in fata turcilor va scrie in cartea istoriei Moldovei cea mai gloriosa pagina. Dupa cucerirea Caffei de catre turci, dupa luptele grele de la Podul Inalt si Valea Alba, Stefan cel Mare a sesizat marele pericol care ameninta sudul Moldovei, debuseiele comerciale de la Cetatea Alba si Chiia.

            Insusi sultanul Mahomed al II-lea, dorea cucerirea acestor doua cetati. Dupa inlocuirea lui Vlad Tepes in Tara Romaneasca cu fratele sau in anul 1462, sultanul ar fi marturisit ca „atata vreme cat Chilia si Cetatea Alba le tin si le stapanesc romanii,, noi nu vom putea avea nici o biruinta”13.

Totusi marele cuceritor nu va reusi sa ocupe cele doua cetati, ci fiul acestuia noul sutan Bayezid II. Atacand prin surprindere, otomanii au reusit sa cucereasca cetatile, dupa putine zile de asediu. Locuitorii acestora au fost luati robi si, in parte, stramutati pe malurile Bosforului pentru popularea Istanbulului. Consecintele pierderii celor doua cetati pentru Moldova au fost foarte grele14, in primul rand din punct de vedere economic, deoarece drumurile comerciale reorientate acum spre Galati, incep sa-si piarda din importanta. Din acest fapt teritorial decurgeau si insemnte consecinte politice si militare, evident in defavoarea Moldovei.

Prima jumatate a secolului al XV-lea, mai  precis domnia lui Suleyman „Legiuitorul” a marcat etapa decisiva a implicarii Imperiului Otoman in politica Europei. Cucerirea Belgradului si zdrobirea Ungariei in batalia de la Mohacs (1526), au constituit mari succese otomane. Dorind sa nu riste complicatii politico-militare la nord de Dunare, Imperiul Otoman a instituit un control riguros asupra domnitorilor de aici. Totodata urmarea si utilizarea insemnatelor resurse materiale si umane de care dispuneau tarile romane.

In anul 1583, sultanul Soliman a dispus declansarea unei mari expeditii impotriva Moldovei, datorita nereceptivitatii lui Petru Rares la pretentiile sultanului, a legaturilor stranse ale acestuia cu statele membre ale  coalitiei antiotomane si chiar trecerii acestuia in tabara crestina, in anul 153515. Importanta din punct de vedere strategico-militar si economic, Moldova se afla la acea data inconjurata „numai de dusmani si avand aliati indepartati care erau putin dispusi sa-si respecte fagaduielile. Mai mult marii boieri nemultumiti de intarirea autoritatii domnesti au devenit aliatii de conjunctura ai Imperiului Otoman. Se pare ca  a fost stabilita o intelegere de conjunctura intre sultan si marii boieri din Moldova prin care boierii sa sustina tara turcilor iar acestia din urma promiteau sa nu ocupe tara care urma sa fie condusa in continuare dupa legile si obiceiurile ei.

In fata coalitiei otomano-polono-tatare, voievodul Moldovei, Petru Rares, s-a gasit singur, tradat si umilit. Doar fuga in Transilvania l-a salvat. Sultanul Suleyman „Legiuitorul” ,pentru a preintampina orice alte posibile defectiuni, „a ocupat si acea parte a Moldovei,  care se intinde de la raul Prut pana la fluviul Nistru (era vorba doar de o regiune rstransa aflata la nordul gurilor Dunarii)pentru a avea intodeauna mana sa asupra grumazului acelei tari”16. Prin ocuparea Bugeacului si transformarea lor in bastioane otomane, posibilitatile de manevra ale domnitorilor moldoveni se reduceau sensibil. Stapanind situatia, sultanul nu  mai era dispus sa tina cont de intelegerea anterioara cu o parte din patura conducatoare.

Prin ocuparea Bugeacului si transformarea lor in bastioane otomane, posibilitatile de manevra ale domnitorilor moldoveni se reduceau sensibil. Stapanind situatia sultanul nu a mai dispus sa tina cont de intelegerea anterioara cu o parte din patura conducatoare. Dupa retragerea ostilor otomane, marea boierime avea sa il acuze de pierderea teritoritoriilor respective pe noul domnitor. In ciuda acestei situatii, pe la mijlocul secolului al XVI-lea  a fost recuperata o portiune cu 26 (initial 35) de sate. Pentru a asigura securitatea noului teritoriu rupt din trupul Moldovei, sultanul a dispus construirea cetatii Bender (Tighina). Totodata cete de tatari crimeeni s-au asezat in Buceag17.

O alta rana provocata Moldovei estice a constat in pierderea Hotinului. Aceasta cetate veche moldoveneasca era mult ravnita de polonezi care fie pe calea tratativelor, fie pe calea armelor au reusit de mai multe ori sa si-o insuseasca pentru perioade scurte de timp. Pana spre a II-a parte a secolului al XVII-lea cetatea Hotin a ramas aproape constant sub protectia Moldovei si a facut obiectul atentiei speciale din partea domnitorilor moldoveni18.

In urma razboaielor polono-turce din ultima parte a secolului al XVIII-lea, in anul 1713, Hotinul a fost ocupat de turci, acestia reconstruind fotareata si transformand teritoriile din jur in raia. Aceste amputari suferite in nord si in sud de provincia cuprinsa intre Prut si Nistru, dureros resimtite de moldoveni, n-au reusit sa determine pierderea celor doua parti ale Basarabiei de catre blocul romanesc. Romanii ramasi in raiaua Hotin sau in Bugeac nu au fost supusi de turci unei politici de deznationalizare. Ba mai mult chiar la Hotin, ca si in Bugeac, unde exista o „mitropolie ortodoxa”, autoritatile otomane au infiintat un episcopat, care a numarat printre titularii sai un savant format in scolile Occidentului si anume pe Amfilohie Hotiniul19.

Domnitorii moldoveni au avut in vedere realizarea unei organizarii solide a provinciei cuprinse intre Prut si Nistru. Populatia Basarabiei avea misiunea de a   apara frontierele de est si sud in schimbul unor privilegii acordate de voievozii Moldovei. Astfel, au fost create noi centre administrative, comerciale si militare precum cele de la: Soroca, Orhei, Lapusna, Tigheciu si Grecenii.Secolul XVIII a adus noi schimbari pe plan politic in Principatele Romane. Pe masura ce Imperiul Otoman intra in declin, la nord se ridica Rusia care, reusind sa scape de jugul tatarilor, se reface pas cu pas in regiunile septentrionale rapite Moldovei, Poloniei, si ocupand in plus si imensa stepa situata la nord de Marea Neagra. Sunt semnalate slabe legaturi culturale intre rusi si romani pentru mult timp. Epoca lui Petru cel Mare (1682-1752) a insemnat mult pentru Rusia. In acest context , o lupta intre Rusia si Turcia era inevitabila. Rusii sunt mentionati pentru prima oara in Moldova lui Dimitrie Cantemir (1710-1711)20.

Expeditia lui Petru cel Mare impotriva Imperiului Otoman, se incheie printr-o infrangere la Stanilesti pe Prut (1711) si prin expatrierea voievodului Dimitrie Cantemir si a unui numar de osteni si demnitari moldoveni. O alta consecinta a acestei infrangeri a constat in indepartarea rusilor de frontierele Moldovei. Moldovenii, care la inceput vazusera in rusi pe salvatorii ce urmau sa ne scape de tutela otomana, au inceput sa inteleaga scopurile de acaparare ale celor care se prezentau drept aliati in cursul razboaielor ruso-turce din anii: 1736-1739, 1768-1774, 1788-179221. Aceste conflicte, care erau sustinute pe pamantul Moldovei si care antrenau un exod al populatiei moldovenesti spre Rusia, i-au apropiat frontiera de cea moldoveana. Pana la pacea de la Iasi, frontiera fixata in 1774 ne separa de rusi prin regiunea Oceacov, dar in anul 1792 prin pacea de la Iasi, frontiera ruseasca a fost mutata pe Nistru. Abia dupa anul 1792, Moldova a intrat in contact direct cu Rusia.

Sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea a reprezentat pentru istoria Europei o perioada de convulsii, framantari si de spectaculoase modificari de frontiera22. Tot in acesta perioada are loc si conflictul dintre Poarta Otomana si Rusia  (1806-1812), conflict care s-a incheiat cu victoria trupelor ruse conduse de generalul Mihail Ilarionovici Kutuzov. Razboiul ruso-turc s-a incheiat la 16 mai 1812, prin pacea de la Bucuresti, si complicitatea familiei fanariote Moruzi, Turcia a cedat Rusiei, Moldova rasariteana pana la Prut. Pentru a anexa o provincie la care nu aveau niciun drept, nici istoric, nici etnografic (impotriva vointei unei populatii pasnice, ce nu avea nimic comun cu poporul rus ) rusii au profitat de situatia critica in care se aflau turcii.

In concluzie, dezmembrarea Moldovei si rapirea uneia dintre regiunile sale principale de rusi a declansat un val de mari nemultumiri in randul populatiei moldovenesti de pe cele doua maluri ale Prutului.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 429
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved