CONCEPTIA ECONOMICA A LUI NICOLAE TITULESCU

CONCEPTIA ECONOMICA A LUI NICOLAE TITULESCU

Dupa Primul Razboi Mondial situatia politica si economica a Romaniei a cunoscut o evolutie in stransa legatura cu evenimentele ce au marcat soarta Europei. Nu este eveniment care sa treaca neobservat si analizat de catre fruntasii vietii politice romanesti, nu este eveniment care sa nu fie inteles de catre ilustrul om politic Nicolae Titulescu. Nu se poate spune ca toate "bataliile" pe care le-a dus acesta cu marile personalitati politice ale vremii au fost pe deplin castigate. Cu toata anvergura discursurilor sale si a logicii in analiza argumentelor romanesti, acestia aveau in spatele lor state puternice care de multe ori si-au impus cu "forta" interesele in fata tanarului stat care abia isi infaptuise unitatea nationala[1].

Cele doua decenii interbelice nu trebuie privite ca fiind cele mai "fericite" din istoria poporului roman, ca fiind o perioada doar de avant economic fara sinuozitati, perioada in care populatia romaneasca si-a gasit prosperitatea. Ruperea realitatilor romanesti din contextul general european ar fi o eroare de neinteles, iar politizarea excesiva a istoriei este la fel de grava in orice timp sau perioada istorica data.

De aceea, aceasta incercare de a privi Romania si Europa analizand o parte din documentele elaborate de N. Titulescu o consideram de bun augur mai ales astazi, cand s-au facut pasi importanti spre integrarea sa europeana, de fapt intoarcerea in randul statelor democratice si stergerea - speram noi - definitiva a conceptului "est-european", care a marcat evolutia realitatilor romanesti in ultimele cinci decenii.

Prima mare problema economica ce trebuia rezolvata dupa razboi a fost aceea care privea reparatiile de razboi.

Prin Conferinta de la Spa (iulie 1920), cota rezervata Romaniei era de 1,1% din reparatiile germane si 10,55 din cele orientale (exigibile de la Austria, Ungaria, Bulgaria).

La randul sau, statul roman contractase o serie de datorii la fostii sai aliati, ce trebuiau onorate. Mai mult, trebuia sa achite valoarea proprietatilor austriece si ungare cuprinse in teritoriile ce s-au unit cu statul roman in 1918.

Romania a fost nemultumita de cuantumul ce-i revenea si de obligatiile impuse fata de fostii inamici de razboi. Cu aceasta ocazie Nicolae Titulescu, delegatul Romaniei la Comisia de reparatii de la Paris, a evaluat pagubele aduse de razboi la 13.203.000.000 lei aur.

Aceasta evaluare a fost considerata corecta de catre reprezentantul Frantei, Poincar. Dupa scurt timp Marea Britanie pune si ea problema datoriilor sale de razboi, insa recunoaste ca a fost mai putin afectat de razboi si in opinia lui N. Titulescu, care in 1922 ocupa functia de ministru la Londra, era "gata sa renunte cu totul la pretentiile de reparatii si la datoriile de razboi"[2].

Nemultumirea Romaniei fata de Acordul de la Spa s-a manifestat cu ocazia Conferintei de la Londra, din decembrie 1922. Aceeasi nemultumire este impartasita si de Italia.

In solutionarea problemei reparatiilor nu este de neglijat punctul de vedere al SUA. Este remarcabil de observat faptul ca ceea ce s-a realizat mai tarziu (Planul Dowes) este impartasit inca din decembrie 1922 de catre N. Titulescu, intr-un raport trimis MAS, dar si ministrului de finante Vintila Bratianu, ". Dupa unele informatii sigure dar neoficiale, in America ar exista o tendinta a capitalului particular in favoarea deschiderii unui credit Germaniei. Si cum multa vreme inca guvernul Statelor Unite nu va renunta fatis la politica sa actuala, nu este imposibil ca el sa incerce sa o impuna prin intermediul capitalistilor particulari.

Consecintele politice si comerciale ale unui asemenea gest nu par a fi privite cu oarecare ingrijorare".

Este o perioada dificila pentru Europa. Problema reparatiilor a complicat foarte mult evolutia politicii europene si a creat multe disensiuni intre marile puteri.

Franta, care a suferit mai mult de pe urma razboiului, nerabdatoare sa-si obtina mai repede cuantumul reparatiilor datorate de Germania, a hotarit sa-si trimita trupele, alaturi de cele belgiene in bazinul Ruhr.

Opinia publica franceza nu a fost pe deplin informata despre aceste evenimente. ". Presa franceza a primit cuvantul de ordine sa nu scrie nimic asupra dificultatilor pe care le ridica ocuparea Rhurului".

Nicolae Titulescu se dovedeste a fi un bun analist. El anticipeaza inca de la inceput esecul Frantei in aceasta actiune. ". Pentru ca operatia sa fie cel putin teoretic folositoare trebuie ca Franta sa-si extinda ocupatia in asa masura incat taxa de 40% asupra exportului sa prezinte si valoarea carbunelui platit de Franta si o oarecare valoare in plus, care sa reprezinte productivitatea gajului"[3].

Primavara anului 1923 are un debut nefavorabil si pentru politica externa romaneasca in conditile in care reprezentantii guvernului de la Budapesta, in frunte cu contele Csaky, ridica la Bruxelles problema optantiilor unguri pentru a forta guvernul sa-si diminueze pretentile asupra sumei ce trebuie platita de Ungaria drept reparatii de razboi. Mai mult se ajunge la o situatie inversa, Romania trebuie sa plateasca o anuitate, ce reprezinta de doua ori si jumatate valoare bugetului tarii din 1923. Solutia data de Nicolae Titulescu in rezolvarea acestei probleme era ca, optantii maghiari sa-si pastreze bunurile mobiliare. "In conditiile in care Legea agrara a Transilvaniei va fi defavorizat pe unii cetateni de origine maghiara sa se aduca la cunostinta guvernului maghiar pentru a fi analizat fiecare caz in parte".

Efectele economice ce apar in urma reformei agrare, prin diminuarea ponderii produselor romanesti pe piata europeana sunt resimtite in intreaga perioada interbelica. Exportul de cereale nu va mai cunoaste valoric si cantitativ ponderea dinaintea razboiului.

Posibilitatile de export sunt diminuate si de politica dusa de marile state europene, care-si dezvolta rapid productia de cereale, dar si de produsele americane tot mai prezente pe piata "batranului continent". Pentru a contrabalansa efectele acestor politici, Romania incearca sa-si mareasca posibilitatile de export cu statele membre la Mici Intelegeri si Intelegeri Balcanice prin crearea unei piete si politici economice comune.

Observatiile lui N. Titulescu in aceasta privinta sunt juste.

"Din informatiunile neoficiale aflu ca s-ar dori impartirea statelor participante la Conferinta de la Londra pe trei categorii[4]:

1. Marile Puteri;

2. puterile evaluate interesante in reparatiuni, ca Serbia, Portugalia

3. puterile teoretic interesate la reparatiuni, ca Romania, care a acceptat acordul de la Spa.

De va fi asa, nu numai ca se va apara nedreptatea districtiunii intre puterile mari si mici, este absurd a se sustine ca Romania este teoretic interesata la reparatii, pentru ca socotind procentul de 1% un drept, a refuzat acordul de la Spa. Belgia si Italia care au semnat acordul de la Spa, fac de mult timp fortari pentru a obtine revizuirea procentelor in favoarea lor. Pentru ca sunt mari puteri, procedeul lor se cheama inalta politica.

Daca Romania ar fi acceptat acordul de la Spa si ar fi incarcat ulterior revizuirea lui in folosul ei, aceasta s-ar fi chemat probabil dezonorare: cand Romania mentine punctul ei de vedere din 1920 . aceasta se cheama teorie."

Dezamagirea lui N. Titulescu se va concluziona cateva zile mai tarziu "Cunosc riscurile unei operatiuni intre aliati, unde cei mai mari iau tot, iar cei mici ce ramane."

Problemele economice ale statelor europene cunosc, in evolutia lor, o complexitate deosebita. Concurenta afecteaza pana si Marea Britanie, care are un imperiu vast cu mari resurse.

Raportul dintre metropola si dominioane* trebuie sa fie si el modificat intr-un consens general pe baza unui program economic comun[5].

Problemele financiare ale Romaniei se resimt in aceasta perioada si sunt deosebit de acute. Se apeleaza pentru rezolvarea lor la sprijin exterior. Nu trebuie omis faptul ca intreaga Europa a avut asemenea probleme.

Stabilizarea leului, care cunoscuse o mare depreciere datorita razboiului, se impunea a se realiza cat mai repede posibil, insa lipseau mijloacele financiare.

Doar un imprumut extern putea solutiona aceasta problema.

Afirmatia lui Nicolae Titulescu pentru a realiza imprumutul este deosebit de realista: "Creditul unei tari nu se face cu bani ci cu increderea pietelor straine." Romania trebuie sa tina seama de pretentiile Frantei**, dar si de cele ale Marii Britanii, care a cerut prin ministrul ei de la Bucuresti sa fie luate in consideratie interesele industriasilor britanici. Politica profranceza a Romaniei era privita cu reticenta de marile puteri.

Punctul de vedere exprimat de Nicolae Titulescu era ca Romania sa obtina imprumutul pentru stabilizare prin Societatea Natiunilor. Franta s-a opus, datorita disensiunilor ce existau intre ea si Anglia.

Efectele acestei politici au adus prejudicii Romaniei: "celelalte state s-au indepartat de noi si am fost considerati, in special de Marea Britanie, ca o colonie a Frantei. Problema optantilor maghiari intra in atentia opiniei publice europene care, de cele mai multe ori, nu intelege corect ce se intampla in Romania. Este de mentionat problema imaginii Romaniei in strainatate, exprimata de N. Iorga in Adunarea Deputatilor in ziua de 30 martie 1928:

"Sunt tari care au o presa rea si o opinie publica buna. Noi am ajuns, cu acele sacrificii si mergand de la simple banchete si de la complimente de ocazie pana la onorabile subventiuni, sa avem o parere foarte buna in anumite tari, dar, in acelasi timp, la cea dintai ocazie, se descopera sub presa aceasta buna ca este o opinie publica foarte rea . Am fost la Milano . intaia oara in viata mea, m-am simtit dator sa rog pe ziaristi sa vie acasa la mine, ca sa se convinga ca Romania nu se desface, ca nu se va aprinde tara de la un capat la altul ."[6].

Romania a intarziat in rezolvarea unor probleme economice, precum cea a stabilizarii leului, ce cunoscuse o accentuata devalorizare, ca urmare a razboiului. Celelalte state europene care s-au confruntat si ele cu acest fenomen reusisera sa-si finalizeze reformele monetare. Chiar si Germania, care cunoscuse o inflatie devastatoare, dupa ocuparea bazinului Rhur de catre armatele franco-belgiene in 1923, a reusit acest lucru. Romania lipsita de resursele necesare a trebuit sa apeleze la ajutorul capitalului strain, dar si in aceasta problema, a intalnit o oarecare reticenta din partea unor state europene, dar si a SUA, care a conditionat imprumutul de stabilizare de modificare a legii minelor din 1924.

In 1928, ca ministru de externe, Nicolae Titulescu a informat guvernul de la Bucuresti ca Banca Angliei si Banca Frantei s-au pus de acord cu privire la imprumutul de stabilizare. N. Titulescu doreste ca imprumutul pentru stabilizare sa fie facut prin Societatea Natiunilor.

Franta s-a opus. Efectele acestei politici a adus daune Romaniei. "Celelalte state s-au indepartat de noi si au fost considerati, in special de Marea Britanie, ca o colonie economica a Frantei."

Conditiile impuse Romaniei devin din ce in ce mai dificile datorita conjuncturii internationale nefavorabile. Greutatile financiare ale Romaniei erau in stransa legatura cu problemele economice ale Europei. Singura noastra resursa, petrolul, "unicul nostru aur" - cum era definit de Nicolae Titulescu se devaloriza pe piata europeana, fapt ce insemna deficit in balanta comerciala si imposibilitatea rezolvarilor financiare ale tarii. Romania incearca o apropiere de Germania, diplomatul roman initiind o serie de conferinte in aceasta tara[7].

In preajma izbucnirii marii crize in septembrie 1929, Institutul Social Roman isi propune sa organizeze conferinta asupra "Tendintelor sociale si politice contemporane", la care presedintele Bancii Nationale a Germaniei (Reidisbank) Schacht isi propune sa vorbeasca despre sistemul monetar european, ca raspuns la prelegerea sustinuta de N. Titulescu la Berlin, la 6 mai 1929, "Dinamica pacii".

Tot in aceasta perioada printul Galitiei, contele Ostermann, are o solutie pentru care nimeni nu era pregatit "infaptuirea Statelor Unite ale Europei, avand drept scop de a milita pentru apropierea dintre actiunile europene si lupta imperiului comunismului."

Se contureaza tot mai mult ideea unui organism politic comun care sa slujeasca tuturor statelor, idee exprimata de Franta, impartasita si de Romania: crearea unei Federatii a Europei. In aceasta perioada, Romania avea tot interesul sa milite

ze pentru stabilitate si cooperare. Unele opinii confirma faptul ca personalitatea lui N. Titulescu este unanim recunoscuta, iar succesele sale in politica europeana nu se datoreaza "unei tari framantate de hartuieli personale, saracite si discreditate . ci exclusiv distinselor insusiri personale."

Dupa multe negocieri privind problemele sale economice, Romania obtine unele succese.

In noiembrie1929, problema reparatilor este rediscutata acceptandu-se o serie de modificari in favoarea Romaniei, cu conditia acceptarii planului Young. Dupa doua luni de tratate, la conferinta de la Haga, Romania a obtinut reducerea datoriei de razboi catre Franta cu 36%. In ceea ce priveste reparatiile ungare, acestea au fost esalonate pana in 1943, rezolvandu-se toate pretentiile maghiare, datoriile pentru bunuri cedate, datoria de liberare, chestiunea optantilor si arhiducilor. Mai mult, ramane cu un sold net mijlociu de 4.000.000 de franci aur. Criza va accentua disensiunile dintre statele europene[8].

La conferinta tinuta de N. Titulescu la Universitatea din Cambridge, arata ca suferintele crizei ii fac pe invinsi sa spuna "suferim din cauza mutilarii tarilor noastre, pentru ca nu mai constituim unitati economice ca inainte de razboi-Restituiti-ne teritoriile. Anulati datoriile din tratate. Revizuirea tratatelor Statuquo antebellum, iata ce ne trebuie!"

Solutia gasita de N. Titulescu in rezolvarea problemelor economice este aceea a solidaritatii statelor europene si cadrul Societatii Natiunilor. El da exemplul Austriei.

"Unul din statele europene, Austria, este pe marginea prapastiei financiare. Organele tehnice ale Societatii Natiunilor intra in actiune: un imprumut este absolut indispensabil. Dar Austria nu are credit si atunci mai multe state fara nici un scop egoist, in simpla dorinta de a implini o dorinta umanitara, garanteaza imprumutul. Imprumutul se face. Austria iese din dificultatile ei financiare. Ungaria este ajutata si ea de statele Europei centrale cu credite.

Tot cu aceasta ocazie se pune in discutie initiativa lui A. Briand, de creare a Uniunii Europene. In cadrul Societatii Natiunilor se formeaza o comisie de studiu pentru Uniunea Europeana: scopul acestei uniuni este unul economic in viziunea lui Nicolae Titulescu. Aparand interesele statelor agrare, marele diplomat are in vedere in primul rand situatia economica a Romaniei[9].

Comertul European este afectat de catre criza, iar tarifele preferentiale sunt o piedica in dezvoltarea economica a statelor agrare. "Daca aceste cereale ar fi cumparate astazi pe piata europeana, acolo unde este excedent ar insemna nu numai ca ar aduce un ajutor important unui mare numar de state europene, ci si a-ti indeplini in acelasi timp un act care sa dovedeasca tuturor ca solidaritatea europeana nu este un mit."Diplomatul roman ia in discutie si problema lipsurilor de capital in tarile Europei centrale si orientale in conditiile in care occidentul are un excedent de capital.

Nu aduce nici o obiectie statelor dezvoltate, ci celor care nu au reusit sa obtina increderea lor, lipsa unor legi care sa sprijine investitiile straine. Considera oportuna interventia Societatii Natiunilor prin crearea unui institut central cu misiunea de a sconta actele din institutiile nationale de credit si sa emita pe piata internationala titluri "care au reprezentat pe langa creditul combinat al tuturor statelor debitoare, propriul sau credit de institut international." N. Titulescu obtine sprijinul Marii Britanii pentru cumpararea disponibilitatilor de cereale, dar si pentru infiintarea unui credit oficial international al carui capital social trebuie subscris de persone fizice si morale, nu de guverne. Scopul imprumuturilor institutului international era conversiunea datoriilor oneroase si transformarea productiei. Imprumutul trebuie sa se faca prin credite nationale si in mod direct agricultorilor. Dobanda trebuie sa fie cea mai mica posibila si unica pentru toate statele.

In tarile unde exista un risc special, dobanda trebuie sporita cu o prima de asigurare. Imprumuturile se fac numai contra obligatiunilor nationale, garantate de o ipoteca de primul rang. In tarile in care regimul ipotecar nu reprezinta garantii suficiente, obligatiunile vor trebui sa fie garantate de guvernele respective. Incercarile repetate de rezolvare a problemelor economice ce afectau statele agrare se gasesc in majoritatea rapoartelor pe care N. Titulescu le trimite in tara[10].

Responsabilii din guvernul francez exprimau ideea unor intelegeri industriale si agrare internationale, care pot duce la micsorarea taxelor vamale.

Mai mult, Franta se ofera sa ajute Europa centrala printr-o intelegere financiara internationala.

In acest timp se contureaza ideea realizarii unei uniuni vamale intre Germania si Austria. Pentru a impiedica realizarea acesteia, Anglia considera ca trebuie ajutata industria germana. Conventia pentru creditul agricol international a fost realizata la Geneva la 21 mai 1931 de catre 14 state, printre care Franta, Italia, Germania.

In noiembrie 1931 se contureaza tot mai mult pozitia Angliei fata de problema reparatiilor germane. Se recunoaste faptul ca Germania era obligata sa plateasca sume care depasesc capacitatea sa de plata.

Se dorea convocarea unei conferinte internationale financiare, care sa puna bazele unei noi vieti economice si lichidarea datoriilor de razboi si a creditelor acordate Germaniei.

Se anticipa, de altfel, ceea ce avea sa se intample la Lausanne in 1932, cand Germania renunta sa mai plateasca datorii de razboi. Pentru redresarea economica, statele Europei Centrale, Anglia si Franta propun urmatoarele solutii:

1. acorduri tarifare intre statele danubiene pe baza preferentiala si aspectul dreptului tertului;

2. reorganizarea finantelor statelor danubiene

3. asistenta financiara a statelor danubiene

Cele cinci state danubiene sunt invitate sa inceapa negocierile pentru realizarea acestui proiect. Dezbaterile provoaca vii dispute intre reprezentantii marilor puteri. Barierele vamale si masurile restrictive luate de majoritatea statelor in scopul garantarii economiei lor, constituie un obstacol pentru libertatea schimburilor comerciale. Pentru Romania, cauza principala a crizei se datoreaza dualizarii produselor agrare si a materialelor prime.

Pentru a se diminua efectele acestei situatii se incearca realizarea unei politici economice comune intre statele Micii Intelegeri, din care facea parte si Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia, prin arena unui consiliu permanent cu sediul la Geneva.

Cele trei state se vor pune de acord in ceea ce priveste politica comerciala, agrara, industriala si financiara prin delegatii trimise la Geneva in acest scop.Consiliul economic trebuie sa se ocupe de probleme ce intereseaza sistemul tarifelor vamale generale ale celor trei tari si elaborarea unui sistem de tratament preferential pentru cele trei state, pentru a se ajunge la intensificarea schimburilor comerciale.

Scopul Consiliului Economic al Micii Intelegeri era realizarea unei comunitati economice intre statele membre, pentru a se iesi din "maratonul economic" in care se aflau de mai multi ani.

In 1934, la Ankara, se elaboreaza statutul Consiliului Economic consultativ al Intelegerii Balcanice. Membrii Intelegerii Balcanice: Romania, Grecia, Turcia si Iugoslavia. Acesta prevedea in plus in art. 5: intensificarea cailor de comunicatie interbalcanice, mai ales cele care folosind Dunarea si Marea Neagra isi permit sa intensifice schimburile statelor balcanice si ale Europei Centrale cu Asia, precum si celelalte cai de comunicatie maritima; posibilitatea de a crea o banca balcanica in strainatate; turismul, in general .

Evolutia vietii politice europene nelinisteste cercurile politice romanesti, care sunt constiente de pericolul iminent ce vizeaza Romania in conditiile izbucnirii unui razboi. Se vehiculeaza doar ideea obtinerii unui imprumut in Franta, de 500 milioane franci francezi, pentru armata romana.

In schimbul armamentului, Romania se ofera sa dea petrol brut. Tot mai mult prinde contur ideea exprimata de N. Titulescu privind "securitatea colectiva".

Despre conflictul Italiei cu Abisinia, din 1935, in discutia purtata de N. Titulescu cu primul ministru al Angliei, Baldwin, aflam ca fara incurajarea Frantei, Mussolini n-ar fi riscat aceasta interventie. Sanctiunile economice care trebuiau luate impotriva Italiei, impartasite si de N. Titulescu, afectau relatiile normale dintre Romania si Italia, tinand cont ca in 1934 tara noastra a vandut in Italia marfuri in valoare de doua milioane lire sterline, pentru ca in primele opt luni ale anului 1935 valoarea marfurilor sa se dubleze, soldul activ pentru aceste opt luni fiind de doua milioane lire sterline. Diplomatul roman cerea un ajutor mutual care sa compenseze pierderile sale economice[12].

Cancelarul A. Hitler considera sistemul sanctiunilor ca foarte periculos pentru economia europeana. Ingrijorarea lui Titulescu se dovedeste cu atat mai mare cu cat cancelarul german se angajase sa sprijine inarmarea Ungariei. La 20 ianuarie 1936, in ziarul "Le Figaro" au aparut declaratiile lui N. Titulescu cu privire la formarea unui nou guvern in Romania din care domnia sa nu mai facea parte: "Noul guvern nu mai are nevoie de serviciile mele. Este dreptul sau."

Debarcarea lui N. Titulescu a insemnat si sfarsitul carierei sale diplomatice. In 1937, diplomatul roman va scrie ceea ce ulterior s-a numit Cartea secreta a lui Titulescu, in care acesta consemna conjunctura politica a acestui act.

CONCLUZII

Dupa absolvirea studiilor juridice si un doctorat stralucit la Paris, N. Titulescu a revenit in tara fiind avocat si profesor de drept civil, apoi ministru de finante si ministru al afacerilor straine. A stralucit indeosebi ca diplomat, "cariera pe care a inceput-o ca ministru plenipotentiar al Romaniei la Londra si a continuat-o ca reprezentant al Romaniei in mai multe organisme internationale". Amintim doar ca in cadrul Societatii Natiunilor, la care Romania a aderat inca de la infiintare (1920), a desfasurat o intensa activitate ca delegat al Romaniei, numit reprezentant permanent al tarii noastre la Consiliul Societatii Natiunilor, presedintele sesiunilor a XI-a si a XII-a ale Adunarii Societatii Natiunilor (caz unic in istoria acestei institutii).

Definind locul lui Nicolae Titulescu in istoria nationala, acad. Dan Berindei a afirmat ca el insusi se considera un "soldat al tarii" sale, "in transeele pacii", cu o generoasa viziune despre rolul natiunilor, crezand in "marea armonie universala". "A slujit pacea, dezarmarea, securitatea colectiva, respectul tratatelor, cooperarea internationala, a fost preocupat de buna intelegere cu statele vecine, un devotat al Micii Intelegeri si al Intelegerii Balcanice". In politica internationala s-a impus ca unul dintre cei mai respectati si admirati diplomati, ceea ce l-a facut pe Edourd Herriot sa spuna: "Acest ministru al unei tari mici face politica in stil mare."

Valentin Naumescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe a prezentat actualitatea viziunii lui Nicolae Titulescu privind dezvoltarea acestei institutii. Pe parcursul celor doua mandate de ministru, N. Titulescu s-a preocupat de formarea "unui corp diplomatic profesionist, de elita, recomandat exclusiv de virtuti intelectuale, profesionale si morale". Proiectul de restructurare a ministerului cuprindea "principalele directii din administratia centrala se specializau strict, in scopul efiecientizarii activitatii". Astfel, a creat Diviziunii economica, Diviziunea juridica, Consiliul superior diplomatic, intretinand relatii cu presa "pentru a explica si a face cunoscuta opiniei publice viziunea sa in domeniul politicii externe romanesti, pentru a acorda cuvenita atentie principiilor moderne de comunicare institutionala".

In comunicarea "Titulescu si Europa", prof. Adrian Nastase, presedintele Fundatiei Europene Titulescu, infiintata acum 15 ani, a anuntat ca aceasta manifestare este inceputul unei serii intitulata "Anul Titulescu - precursor al Europei Unite". "Profund cunoscator al istoriei continentului, N. Titulescu a vazut Europa ca o entitate organica, definita prin dimensiunile sale congruente de ordin istorico-geografic, socio-economic, etnico-religios si cultural-umanitar." Filosofia sa politica s-a construit pe model umanist de organizare internationala "bazat pe ordine, stabilitate si eficienta domniei legii", convins ca "Romania nu poate fi in afara Europei, dupa cum Europa nu poate fi fara Romania". Numele sau este respectat si ideile sale, alaturi de cele ale lui Jean Monnet si Robert Schuman, "se regasesc in ideile, proiectele si demersurile care au prefigurat si fundamentat desenul Europei Unite de astazi". In continuare, a fost prezentata exhaustiv conceptia lui N. Titulescu despre apararea si consolidarea pacii, intemeiata pe doi factori - "realizarea unei mentalitati pacifice si organizarea legala a pacii" - pe suprematia " fortei dreptului" si eradicarea "dreptului fortei". In prelungirea acestor idei, Adrian Nastase a spus ca viziunea europeana a actiunii politice comune ar trebui sa se bazeze pe patru concepte: eficienta, coerenta, solidaritate si legitimitate. N. Titulescu a lasat o mostenire sintetizata in cuvintele: "Cei care mor pentru o idee sunt eroi al caror testament este un singur cuvant: continuati." Cinstindu-l, inseamna a fi executorii acestui testament.

ANEXE

Telegrama lui Nicolae Titulescu in legatura cu negocierile intre Romania si U.R.S.S.

(Geneva, 24 iulie 1932)

Strict confidential.

Cu rugamintea a se transmite M.S. regelui.

Doresc sa lamuresc din nou si pentru ultima data pozitiunea Romaniei in chestiunea pactului de neagresiune cu Sovietele si a liniei de conduita ce trebuie sa se urmeze.

Reamintesc greseala facuta de Romania de a accepta sa negocieze cu Sovietele fara sa profite de pretioasa ocaziune pe care o oferea interesul Sovietelor de a avea semnatura aliatilor nostri Franta si Polonia pentru a cere ca conditiunea in interesul comun, regularea definitiva a chestiunei Basarabiei in favoarea noastra. Reamintesc greseala Romaniei de a fi acceptat sa negocieze cu Sovietele fara sa fi detinut cel putin asigurarea ca in nici un caz Polonia nu va semna fara noi. []

De aceea, nimic mai periculos pentru interesele romanesti ca fata de interventiunea doctorilor politici straini, cari cred ca cu o schimbare de cuvant s-a realizat si o schimbare de situatiune, Romania sa nu fie armata cu o conceptiune clara a situatiunei si a intereselor ei in ansamblul problemei.

In adevar, ceea ce Sovietele voiesc sa se obtina prin semnarea unui pact de neagresiune cu Romania este recunoasterea din partea noastra a "litigiului basarabean". []

Si voi conchide spunand ca pentru mine, la aceasta chestiune, directivele mari sunt urmatoarele:

1) Un act folositor desigur, un act inutil da, un act daunator nu.

2) Romania nu poate fi considerata izolata fata de Rusia atata timp cat are Pactul Kellogg si ii da toata insemnatatea lui, pact care o asociaza in fata Rusiei nu cu cateva state limitrofe, dar cu lumea intreaga.

3) Politica externa a unei tari se face prin aprecierea rationala a punctului de vedere national, prin ferma si demna aparare a lui in cadrul international, iar nu prin iscalituri date din teama de a te diferentia, iscalituri cari pot sa vrajeasca azi, dar care leaga maine .

Nicolae Titulescu despre principiile politicii externe a Romaniei in 1936

Nu dau dreptul nimanui din afara sa se amestece in treburile noastre launtrice; cer dimpotriva ca directivele politicii noastre interne sa fie pur romanesti. Cu aceasta conceptie si in acest spirit am condus politica externa a tarii si afirm ca i-am asigurat o independenta, cu privire la inrauririle din afara, care n-a fost niciodata depasita in trecut.

Dar tocmai pentru ca vreau ca romanul sa fie stapan la el acasa, doresc sa gaseasca el singur, in plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru pastrarea unitatii noastre nationale.

Am considerat ca porunca interna romaneasca, ca unul din cele mai bune mijloace de a pastra unitatea noastra nationala este pacea.

Vreau pacea, dar nu sunt pacifist.

Vreau tratate de asistenta care sa ne asigure hotarele, dar stiu ca nimic nu ni le poate chezasui mai bine ca forta noastra militara. []

Voiesc pacea si o voiesc prin mijlocirea Societatii Natiunilor.

DAR NICIODATA NU AM STABILIT SECURTITATEA ROMANIEI NUMAI PE BAZA PACTULUI SOCIETATII NATIUNILOR. Alaturi de el am creat tratate de alianta speciale, ca de pilda Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica, care daca functioneaza in cadrul Societatii Natiunilor, sunt totusi complimentele lui necesare. []

Vreau pacea. Pentru aceasta ne trebuesc aliante si amicitii cu toate popoarele fara deosebire.

Declar ca oricine garanteaza hotarele Romaniei si pe acelea ale aliatilor nostri este aliatul nostru de drept.

Eu nu fac o alegere intre gloantele care s-ar putea indrepta spre tara noastra. Eu vreau ca Romania sa traiasca. Si va trai, caci actiunea ei nu consista in a substitui o ostilitate unei alte ostilitati, ci in a suprapune o prietenie peste o alta prietenie.

Politica noastra fata de U.R.S.S. deriva din necesitatea de a trai in buna armonie cu un vecin de 170 milioane de oameni.

Nu sunt comunist: n-am impartasit niciodata aceasta doctrina. Consider insa ca o apropiere pe taramul politicii externe cu U.R.S.S., care este aliata aliatilor nostri, Franta, Cehoslovacia si Turcia, este cel mai bun mijloc de a permite tratatelor noastre existente de aliante sa-si dea plina lor eficacitate. []

Daca toata lumea vrea pacea, atunci solutia este simpla: sa facem frontul unic al pacii.

Dar daca aceasta nu se poate, si razboiul ar izbucni, apoi trebuie sa se stie ca Romania nu se poate abate in tabara acelora in care se gasesc statele care vor sporirea teritoriilor pe spinarea tarii noastre[14].

Protocolul semnat de Nicolae Titulescu si Maksim Litvinov privind pactul de asistenta mutuala intre Romania si U.R.S.S[15].

(Montreux, 21 iulie 1936)

1. Asistenta mutuala in cadrul Societatii Natiunilor (ca de ex. in tratatul cehoslovac sau francez), care sa nu vizeze in mod special un stat, ci, in general, orice agresor european.

2. Intrarea in actiune a fiecareia din cele doua tari se va face numai cand Franta va fi intrat in actiune.

3. Guvernul U.R.S.S. recunoaste ca, in virtutea diferitelor sale obligatii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata Nistrul fara o cerere formala in acest sens din partea guvernului regal al Romaniei, la fel cum guvernul regal al Romaniei recunoaste ca trupele romane nu vor putea trece niciodata Nistrul in U.R.S.S. fara o cerere formala a guvernului U.R.S.S.

4. La cererea guvernului regal al Romaniei, trupele sovietice trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul roman la est de Nistru, dupa cum, la cererea guvernului U.R.S.S., trupele romane trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul U.R.S.S. la vest de Nistru.

Jurnalul lui M. M. Litvinov despre problema Basarabiei

(9 februarie 1929)

Cand Davila a inceput apoi sa extinda discutia pe tema drepturilor istorice asupra Basarabiei, a carei anexare Romania n-ar fi recunoscut-o inca de la Congresul de la Berlin, l-am intrerupt si am aratat inutilitatea unei discutii particulare pe o tema care s-ar preta numai la propaganda si nu la o discutie de lucru. Inca din perioada Congresului de la Berlin, Romania n-a protestat niciodata impotriva anexarii Basarabiei, nici pe fond, nici formal, intretinand permanent cele mai normale relatii cu guvernul tarist. Noi nu facem referire la argumente istorice, ci pornim de la dreptul natiunilor la autodeterminare. Noi nu vindem si nu cedam altor tari etnii intregi. Daca guvernul roman este atat de increzator in simpatia romaneasca in Basarabia, atunci n-ar trebui sa respinga plebiscitul, care ar da, in cazul unui rezultat favorabil Romaniei, titlul legitim de proprietate asupra Basarabiei. In conditii de pace, intelegerea trebuie sa se bazeze intotdeauna pe avantaj reciproc, si atunci cand guvernul roman ne propune o intelegere pe baza renuntarii la Basarabia, el trebuie sa se intrebe: ce ofera o asemenea intelegere celeilalte parti? Romania are aproape o treime din frontierele sale nerecunoscute nici de noi, nici pe plan international. Nu se poate ca acest lucru sa nu se repercuteze asupra ei in plan politic si economic, cat si in ceea ce priveste primirea de credite. Recunoasterea frontierei basarabene de catre noi ar fi, neindoios, pentru Romania un enorm avantaj, insa, pentru noi, ar insemna renuntarea la unul din principiile de baza ale politicii noastre si la lozincile revolutiei privitoare la autodeterminarea popoarelor. Avand in vedere imensa intindere a frontierelor U.R.S.S., nereglementarea chestiunii granitei pe un sector relativ mic pentru noi nu joaca un rol atat de mare, comparativ cu Romania; si din punct de vedere economic noi pierdem putin din faptul ca nu avem relatii cu Romania. De aceea, daca guvernul roman nu poate sa vina cu propuneri acceptabile, atunci am prefera sa lasam situatia neschimbata. Un pas inainte l-ar reprezenta recunoasterea de catre Romania a principiului plebiscitului pentru Basarabia, dupa care s-ar putea conveni asupra modalitatilor de realizare a lui. Desi noi, intr-adevar, nu putem avea incredere in impartialitatea tarilor burgheze in litigiile ce privesc U.R.S.S., totusi, n-as aprecia, din acest punct de vedere, problema absolut fara iesire

Protocolul aditional secret la Pactul de neagresiune semnat de Molotov si Ribbentrop la 23 august 1939

Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat in cadrul unor convorbiri strict confidentiale problema delimitarii sferelor lor respective de interes in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat: []

3. In privinta Europei sud-estice, partea sovietica subliniaza interesul pe care-l manifesta pentru Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres politic fata de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret.

23 august 1939

Pentru Guvernul Germaniei,      Reprezentantul plenipotentiar

J. RIBBENTROP       al Guvernului U.R.S.S.,

V.MOLOTOV

BIBLIOGRAFIE

Barbul Gheorghe, Solacolu Ion, Schimbarea aliantelor Romaniei. De la Titulescu la Antonescu, Iasi, Editura Institutul European, 1995.

Botoran, Constantin, Zaharia, Gheorge, Politica de aparare nationala a Romaniei in contextul european interbelic. 1919-1939, Bucuresti, Editura Militara, 1981.

Calafeteanu, Ion, Popisteanu Cristian, Politica externa a Romaniei, dictionar cronologic, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986.

Calafeteanu Ion, Politica si interes national in Romania interbelica, Bucuresti, Editura Eurasia, 1997.

Campus Eliza, Politica externa a Romaniei in perioada interbelica 1919 - 1939, Bucuresti, Editura Politica, 1975.

Eadem, Din politica externa a Romaniei 1913 - 1947, Bucuresti, Editura Politica, 1980.

Eadem, State mici si mijlocii din Centrul si Sud-Estul Europei, in relatiile internationale din prima jumatate a secolului XX-lea, Bucuresti, Editura Politica, 1988.

Ciachir Nicolae, Bercan Gheorghe, Diplomatia europeana in epoca moderna, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1984.

Ciachir, Nicolae, Marele Puteri si Romania 1856 - 1947, Bucuresti, Editura Albatros, 1996.

Idem, Istoria politica a Europei de la Napoleon la Stalin, Bucuresti, Editura Oscar Print, 1998.

Dandara, Livia, Romania in viltoarea anului 1939, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1985.

Dobrinescu, Valeriu Florin, Batalia diplomatica pentru Basarabia 1918 - 1940, Iasi, Editura Moldova, 1991.

Idem, Romania si sistemul tratatelor de pace de la Paris (1919-1923), Iasi, Institutul European, 1993.

Moisuc Viorica, Diplomatia Romaniei in perioada martie 1938-mai 1940, Bucuresti, Editura Academiei, 1971.

Idem, Premisele izolarii politice a Romaniei 1919 - 1940, Bucuresti, Editura Humanitas, 1991.

Moraru, Anton, Istoria romanilor, Basarabia si Transnistria (1812 - 1993), Chisinau, Editura Universul, 1995.

Musat Mircea, Ardeleanu Ion, De la statul geto-dac la statul roman-unitar, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983.

Musat, Mircea, Romania in anii celui de al II-lea razboi mondial, vol. I-II, Bucuresti, Editura Militara, 1989.

Idem, Romania dupa Marea Unire, vol.II,. Partea I, 1918-1933, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986.

Nanu, Frederic C, Politica externa a Romaniei (1919 - 1939) (editori: Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Patroiu), Iasi, Editura Institutul European 1993.

Oprea, Ion M., O etapa rodnica din istoria relatiilor romano-sovietice 1928 - 1936, Bucuresti, 1967.

Idem, Titulescu si strategia pacii, Iasi, Editura Junimea, 1982.

Idem, Romania si Imperiul Rus, vol. I, (1900-1924), Bucuresti, Editura Albatros, 1998.

Padureac, Lidia, Relatiile romano-sovietice (1917 - 1934), Chisinau, Editura Prut International, 2003.

Retegan, Mihai, In balanta fortelor. Aliante militare romanesti interbelice, Bucuresti, Editura Semne, 1997.

Titulescu, Nicolae, Documente diplomatice, Bucuresti, Editura Politica, 1967.

Ion Grecescu, Nicolae Titulescu - Conceptie juridica si diplomatica, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1982 .

Idem, Basarabia pamint romanesc, Bucuresti, Editura Rum-Irina, 1992.

Idem, Politica externa a Romaniei (1937), Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1994.

Tacu, Octavian, Recunoasterea internationala a unirii Basarabiei cu Romania la Conferinta de pace de la Paris (1919 - 1920), in "Cugetul", nr. 1, 2003.

Idem, Chestiunea Basarabiei la Conferinta de la Genova (10 aprilie - 19 mai 1922), in "Analele Asociatiei Nationale a Tinerilor Istorici din Moldova", Chisinau, 2003.

Idem, Problema Basarabiei si relatiile sovieto-romane in perioada interbelica (1919 - 1939), Chisinau, Editura Prut International, 2004

Vesa, Vasile, Romania si sistemul de aliante la inceputul secolului al XX - lea, in Romania si politica de aliante, Bucuresti, 1995.