Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


1939 - INCEPUTUL RAZBOIULUI

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
GHEORGHE DOJA (1514)
Prerafaelismul
Perioada interbelica 1920 – 1939
REVOLUTIA INDUSTRIALA IN MAREA BRITANIE
INTEGRAREA GETO-DACILOR IN LUMEA ROMANA
John Browne
Marea unire de la 1918
REVENIREA LA DEMOCRATIE
1 DECEMBRIE - ZIUA NATIONALA A ROMANILOR - UNIREA
Romania in perioada Razboiului Rece

TERMENI importanti pentru acest document

razboiul ruso-japonez 1939 : razboiul ruso-japonez 1939 khalkin gol : inceputul razboiului rece : anii 1941 1945 inceputul razboiului : inceputul razboiului doi mondial :

1939 - INCEPUTUL RAZBOIULUI

AL DOILEA RAZBOI MONDIAL A FOST CEL MAI SANGEROS CONFLICT DIN ISTORIE. NICI ACUM NU SE CUNOASTE NUMARUL TOTAL DE VIETI OMENESTI PIERDUTE. PIERDERILE ALIANTEI VESTICE AU FOST SUBSTANTIALE: FORTELE ARMATE BRITANICE AU AVUT 264,000 MORTI ( APROXIMATIV ACEIASI  CIFRA CA SI ARMATA S.U.A. ) MARINA CIVILA ( DE COMERT ) A PIERDUT 30,248 DE OAMENI SI 60,500 DE CIVILI BRITANICI AU MURIT IN  BOMBARDAMENTE.

Pierderile germanilor au fost si mai mari: aproximativ 2 milioane morti din randul personalului din serviciu activ si la fel de multi au fost raportati disparuti, in timp ce mai mult de un milion de civili au pierit in bombardamente aeriene. Eurther east, numerele cifrele nu numai ca sunt mai mari dar cifrele exacte sunt greu de obtinut. China a pierdut in jur de  5 milioane de militari- morti, si intre 10 si 20 de milioane de civili, de asemenea morti. Victimele din Japonia, civili si militari, depasesc 2 milioane, iar distrugerile produse de bombardamentele americane au lasat la sfarsitul razboiului aproximativ 8.5 milioane de japonezi fara case. Aproximativ 10 milioane de rusi aflati in serviciu au murit, iar o statistica arata ca pierderea demografica reala a Rusiei- inclusiv copii nenascuti- ajunge la zguduitoarea cifra de 48 de milioane.

Aceste cifre reflecta o uimitoare diversitate a sacrificiilor. O singura „furtuna de foc” din Tokio in 9-10 martie 1945 a ucis aproape 85,000 de civili; intre 1.2 si 2.5 milioane au murit la Auschwitz; o estimare a victimelor Gulagului Sovietic cifreaza aproximativ 1 milion de morti pe an; 13,500 rusi au fost executati de alti rusi la Stalingrad; aproape 6,000 de puscasi marini americani au murit in timpul luptelor de pe insula Iwo Jima, iar cand vasul de croaziera german Wilhelm Gustloff a fost torpilat de un submarin sovietic in Marea Baltica pe data de 30 ianuarie 1945, in jur de 6,000 de oameni- militari si civili s-au scufundat odata cu acesta- este cea mai mare pierdere de vieti omenesti intr-un singur incident din istoria maritima. Totusi, cifrele invaluie intr-un anumit fel suferinta reala, si povestile oamenilor la o scara mai mica, dramele personale,  aceastea conteaza. Am identificat aceste drame cu povestea Annei Frank de 14 ani, tremurind in mansarda sa din Amsterdam; cu povestea unui gardian responsabil cu anuntarea raidurilor aeriene care a raportat despre mancarea neatinsa dintr-o casa intacta, in timp ce familia de 6 persoane a fost lovita de bombardament in adapostul antiaerian si „imprastiata peste tot”; sau cu povestea scriitorului William Manchester, veteran al Razboiului din Pacific care isi aminteste cum a impuscat „ un pitic gras ca rulada de dulceata cu o fata ca luna” a carui ucidere l-a lasat „plin de lacrimi si spasme si cu pantalonii murdari”. 

A fost un razboi total, uneltele acestuia incluzand armele lunetistilor si artileria super-grea, submarine pitice si portavioane, avioane de vanatoare cu un singur loc si bombardiere strategice, gloante simple si explozive, substante incendiare si mai apoi, bomba atomica, toate aducand moarte si provocand rani. A transformat economiile natonale si vietile a nenumarati oameni. Umbra lui a cazut pe tot globul. Orasul australian Darwin a fost bombardat de aviatia japoneza, insula Lofoten a Norvegiei, ocupata de germani a fost de asemenea tinta raidurilor comandourilor britanice. Cavaleria marocana a murit luptand impotriva tancurilor germane in nordul Frantei, australieni au pierit in junglele malaieziene, Cossaks au murit in bombardamentele aliatilor in Normandia, si americanii-japonezi au luptat cu distinctie in Italia. A fost, cum explica intr-un mod stralucitor istoricul M.R.D. Foot, nu atat de mult 2 parti ca ale unui poligon, cu ambele coalitii adversare, Aliatii si Axa, ci un subtrefugiu ale ideologiei si diferentelor culturale care uneori se iveau chiar in timpul razboiului si aparand cu o claritate deprimanta chiar dupa incheierea sa.

Cauzele sale, foarte complexe, si de alfel izbucnirea sa ( ca si alte multe razboaie ) ar fi putut fi evitate printr-o intelepciune a politicienilor si curaj moral, nu a fost, ca si Primul Razboi Mondial, adus de erorile de ultim moment. Principalele cauze ale conflictului au fost inradacinate adanc in secolul 19. Victoria Germaniei impotriva Frantei in razboiul franco-prusac din 1870-1871 a lasat o Franta amarata, o Germanie militarizata si o Europa dezechilibrata. Pe o parte, razboiul franco-prusac a fost inceputul unui razboi civil european, cu lungi armistitii, pana la sfarsitul Razboiului Rece in ultima decada a secolului 20. A ajutat la crearea conditiilor care au favorizat izbunirea atat de usoara a razboiului in 1914: mobilizarea in masa a
armatelor formate pe caile ferate, compuse din tineri care credeau ca in a muri pentru tara era datoria lor; tehnologiile militare care au sporit si mai mult puterea armelor dar a facut foarte putin pentru capacitatea de a comunica; si convingerea ca un conflict era inevitabil, care pe de alta parte, ar justifica dreptul unei natiuni de a exista, si pe cealalta parte ar testa barbatia participantilor.

Fara indoiala ca Cel de-al Doilea Razboi Mondial a izbucnit din cenusa Primului Razboi Mondial. Legatura este evidenta in cazul Germaniei, unde resentimentele fata de Tratatul de la Versailles ( separarea Prusiei de Est de restul Germaniei prin „coridorul polonez” era urata cel mai tare ), nemultumirea in legatura cu politicile republicii de la Weimar si vulnerabilitatea fata de presiunile economice din anii 1920 au nascut o dorinta de schimbare pe care Hitler a putut sa o exploatateze. A venit la putere in 1933, a respins Tratatul de la Versailles doi ani mai tarziu, si cand a reintrodus recrutarea in 1935, cei 100,000 de oameni ai armatei pe care ii avea Germania conform tratatului au format nucleul pentru expansiunea militara. Teoreticienii doctrinei militare a razboiului cu blindate,  generalul Guderian fiind unul dintre ei, au acordat o atentie deosebita descoperirilor din Marea Britanie si Franta pe aceasta tema, si au avut de asemenea si ideile proprii. Este simplu sa diferentiezi inovatiile si gandirile deschise spre viitor ale germanilor cu gandirile inguste si conservatoare ale francezilor si btitanicilor si sa vezi de ce fortele germane au fost superioare fortelor aliate chiar si atunci cand acestia au aplicat tactici radicale; este adevarat ca germanii au dezvoltat tacticile militare de coeziune a fortelor, doctrina bazata pe utilizarea blindatelor in combinatie cu forta aeriana, in timp ce aliatii nu au facut acest lucru.

America, a carei presedinte Wilson a jucat un rol cheie in formularea termenilor Tratatului de la Versailles, s-a retras dintr-o Europa cu frontiere interne noi si fragile, frontiere la trasarea carora a participat si ea. Esecul ei de a uni Liga Natiunilor a fost unul din motivele pentru care acest organism nu a obtinut niciodata influenta dorita de fondatorii ei. Iata deci, ca fara garantii de securitate, multe din obiectivele Tratatului de la Versailles au fost foarte fragile. Cehoslovacia avea o populatie minoritara de sudeti germani cu putina autonomie si integritate culturala, Polonia avea de asemenea teritorii ale fostei Germanii si Rusiei, acestea amintindu-le germanilor de Tratatul de la Versailles si rusilor de infrangerea din 1920 in razboiul ruso-polonez. Zugoslavia – „patria slavilor din sud”- era o fragila legatura de elemente nepotrivite: cat de fragile au fost s-a vazut in anii 1990.

Marea Britanie si Franta, pe de alta parte, au crezut intradevar ca au incheiat razboiul intr-un mod corect si echitabil. Amandoua infruntau greutati politice si economice, si nu aratat o dorinta prea mare de a veghea respectarea Tratatului de la Versailles, in mare parte din cauza costurilor ridicate ce se cereau pentru intretinerea fortelor armate necesare acestui lucru, si pe de alta parte datorita liderilor politici care l-au aplaudat si sustinut pe Hitler care era imotriva „amenintarii bolsevice” si care de asemenea credeau ca Germania a fost tratata prea aspru la Versailles. Mai mult decat atat, oficialilor britanici si francezi ai anilor 1930 care au avut inaintea lor consecintele anului 1914, le era usor sa evite repetarea evenimentelor din iulie 1914 prin domolirea unui dictator ale carui idealuri erau instabile. In consecinta, reocuparea in 1936 de catre Germania a Rhineland nu a intampinat opozitie. Dupa Anschluss, uniunea Germaniei cu Austria din martie 1938, Cehoslovacia era urmatoarea tinta a lui Hitler, si la Munchen in septembrie 1938 prim ministrii britanic si francez au fost de acord cu dezmembrarea de catre germani a nefericitului stat. Parerile istoricilor despre evenimentele de la Munchen raman impartite: unii istorici sunt de parere ca Franta si Marea Britanie trebuiau sa inceapa atunci razboiul, in timp ce altii sustin ca acea intelegerea le-a adus ambelor tari un an de pace in care sa se reinarmeze.

Italia, a carei intrare in Primul Razboi Mondial a fost puternic influentata de promisiunile de recompensa, a fost foarte putin rasplatita prin intelegerile de pace in comparatie cu pierderile mari suferite de catre armata sa. Regimul fascist al lui Benito Mussolini, care a venit la putere in 1922, s-a bucurat de oportunitatea oferita de situatia politica mondiala instabila din acea vreme, cucerind Abyssinia in anii 1935-1936, in ciuda opozitiei si condamnarii acestui lucru de catre Liga Natiunilor. Ostracizarea internationala a impins Italia mai aproape de Germania, cu toate ca exista o convergenta naturala a intereselor celor doua state, intre fascismul italian si nazismul german. In 1936, axa Roma-Berlin a luat nastere, iar in mai 1939 Hitler si Mussolini au semnat „Pactul de Otel”. Amandoi au trimis oameni sa lupte pentru nationalisti in timpul Razboiului Civil Spaniol, iar germanii in special au invatat lectii folositoare de acolo: unul dintre generalii sai, comparandu-l cu unul dintre poligoanele de antrenament ale armatei britanice, l-a numit „ Aldershot-ul european”.

Japonia era de asemenea un invingator nemultumit al primului razboi, si de asemenea a avut de pierdut de pe urma recesiunii din anii 1920. Rolul crescut, jucat de catre guvernele militare agresive dar dezbinate pe care le-a avut Japonia, au generat instabilitate, nemultumirea ei fata de deznodamantul conferintei navale de la Londra, care a convenit asupra numarului de nave de razboi construite, creand alte neintelegeri, iar in 1936 cand delegatia ei s-a retras de la cea de-a doua conferinta de la Londra, a lasat Japonia  libera sa construiasca nave de razboi fara restrictii incepand cu anul 1937. Divergentele dintre armata terestra si marina asupra bugetului de aparare a dus la compromisuri nelinistitoare. Pierderea de catre Japonia a titlului de membru in Liga Natiunilor, odata cu invazia fortelor terestre (armatei) din Manciuria in 1931, a impins si mai mult armata in interiorul Chinai. Acest lucru a dus la riscul confruntarii armate cu Uniunea Sovietica, iar in august 1939 luptele cu armata Rusiei de la Khalkin-Gol s-a incheiat rau pentru armata Japoniei. Intre timp, marina, a facut primii pasi pentru expansiunea Japoniei in „Marea Sfera Asiatica de Est a co-prosperitatii”, cucerind insulele Hainan si insulele Spratly in 1939.

Desi izvoarele istorice se refera la „Marele Razboi de Aparare a Patriei”, Rusia era angajata in actiuni expansioniste cu mult inainte de a izbucni razboiul ditre ea si Germania. Tousi, fortele ei armate erau lovite de insistenta ideologica a centralizarii maselor, care a impiedicat dezvoltarea doctrinei de razboi inaintata a carei pionier a fost Maresalul Tukhachevsky si apropiatii sai. Apoi fortele armate au fost grav lovite de epurarile lui Stalin dintre anii 1937 si 1938, care au lasat armata fara aproximativ 35,000 de ofiteri dintr-un total de 80,000. In noiembrie 1939 Rusia a atacat Finlanda, care isi castigase independenta in 1917, aceasta campanie punand Armata Rosie intr-o lumina proasta. Infrangerea de catre Zhukov a japonezilor la Khalkin-Gol in august, a lasat pana la urma indicii despre enormul potential al Armatei Rosii. In aceiasi luna ministrul german de externe, Ribbentrop, si comisarul poporului pentru afaceri externe, Molotov, au semnat un acord prin care se lasa libera calea pentru divizarea Poloniei dupa ce atacul germanilor din luna urmatoare.

Calmul si linistea au disparut odata cu invazia Germaniei in Polonia, invazie care nu le-a lasat Frantei si Mareii Britanii, care au „blufat”, decat alternativa de a declara razboi Germaniei. Nu au putut face mai nimic pentru nefericitii polonezi, a caror armata curajoasa, dar invechita din punct de vedere al inzestrarii,  efectiv ciopartita de blindatele si aviatia germana, a fost atacata din spate de catre Armata Rosie, in 17 septembrie 1939. Franta, speriata inca de experienta Primului Razboi Mondial, care a lasat-o fara o treime din barbatii sub 30 de ani- morti sau infirmi si cu partea de nord distrusa, a investit enorm in betoanele si otelul pentru Linia Maginot, care acoperea sectiuni ale frontierei franco- germana. Constructia liniei s-a oprit la mica distanta de frontiera cu Belgia, iar cand Belgia pana atunci aliat al Frantei, si-a declarat neutralitatea in 1936, nu mai existau fonduri pentru continuarea liniei de-a lungul frontierei de nord. Cu toate ca unii ofiteri francezi au luat in serios razboiul cu blindate, printre ei aflandu-se si un colonel lung si slab, numit Charles de Gaulle, armata franceza din anul 1939 semana foarte mult cu armata franceza din 1918.

Marea Britanie a avut de asemenea „apostoli” ai razboiului cu blindate, cum ar fi Basil Liddel si Generalul Maior J.F.C. Fuller, si cu toate ca armata sa a fost mecanizata, inlaturand aproape total caii din inventarul sau pana in 1929, experimentele cu tancuri, odata atat de promitatoare, nu au fost fructificate la maxim. Trimiterea unei forte expeditionare pentru a sprijini aliatii europeni, in decembrie 1937, era la cel mai mic nivel din punct de vedere al prioritatilor, sub prioritatea mentinerii obligatiilor coloniale si de apararea antiaeriana a Marii Britanii. Timpul castigat prin tratatul de la Munchen, a fost fructificat la maxim de britanici, prin lucrul la noul avion de vanatoare, Spitfire, si la Sistemul Radio de Detectie si Distanta (RADAR- Radio Detecting And Ranging), acestea fiind terminate la timp, fiind complet operationale in 1940.

Realitatea este ca aliatii nu au putut face nimic pentru a-i ajuta pe polonezi, soldatii francezi si britanici petrecandu-si iarna 1939- 1940, in pozitiile inghetate de la frontiera numind razboiul ca fiind un razboi de ras- francezii, sau razboi fals- britanicii, razand pe seama razboiului fulger- blitzkrieg, termen folosit de un jurnalist pentru a descrie atacul Germaniei asupra Poloniei.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 226
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved