Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


ROMANIA SUB OCUPATIA SOVIETICA (1948-1958) - Impunerea regimului Stalinist

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
NOTIUNEA DE PATRIMONIU
Bosfor si dardanele intre doua razboaie
EGIPTUL ANTIC - Nilul - Istoria Regatul Timpuriu
IRANUL ANTIC (preistoric)
Sinteza bizantina - semnificatii istorice
CONVENTIA PENTRU SALVAREA PATRIMONILUIU ARHITECTURAL AL EUROPEI
Caracteristicile definitorii umanismului Renasterii
STATUL MEDIEVAL SI INSTITUTIILE SALE
Sate din Europa si din spatiul romanesc
ROMAN I LECAPENUL. IMPARAT AL BIZANTULUI (920 – 944)

TERMENI importanti pentru acest document

: : Cat a pierdut Romania din ocupatia sovietica : ocupatia bulgara in romania : caracteristicile regimului stalinist conduc de gheorghe g dej pe plan economic :

ROMANIA SUB OCUPATIA SOVIETICA (1948-1958)

a) Impunerea regimului Stalinist

in septembrie 1947 a avut loc la Szklarska Poreba (Polonia) consfatuirea Partidelor Comuniste si Muncitoresti la care reprezentantii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice au cerut accelerarea proceselor revolutionare din tarile de „democratie populara', trecerea la construirea societatii socialiste. Consfatuirea a hotarat crearea Biroului Informativ al Partidelor Comuniste si Muncitoresti prin care Stalin urmarea sa-si impuna cat mai rapid si eficient linia politica. In acest spirit, la sfarsitul anului 1947 si inceputul lui 1948 s-a trecut la regimul Stalinist. Un pas decisiv s-a facut in octombrie 1947, cand a inceput actiunea de contopire a Partidului Comunist cu Partidul Social-Democrat, in vederea fauririi Partidului Unic Muncitoresc. Au fost elaborate Platforma (programul) si Statutii/, s-a stabilit planul organizatoric pentru operatiunile unificarii. Pregatirea psihologica, politica si ideologica s-a realizat mai ales prin presa, unde se dezbateau principalele documente ce urmau a fi adoptate, se condamnau social-democratii „tradatori', in frunte cu Constantin-Titel Petrescu, si se sublinia necesitatea realizarii partidului unic, pentru ca „cercurile imperialiste' sa nu mai poata manevra impotriva Romaniei, folosindu-se de social-democratii de dreapta.

La 4 ianuarie 1948 s-a constituit Comisia centrala pentru organizarea Congresului de unificare si s-au aprobat instructiunile pentru alegerea organelor de conducere locala si a delegatilor la Congres. S-a trecut si la contopirea organizatiilor comuniste si social-démocrate, in perioada 10-20 ianuarie au avut loc alegeri pentru organele de conducere pe intreprinderi, institutii si circumscriptii, precum si alegeri ale delegatilor pentru conferintele de plasa si judetene; in intervalul 20-25 ianuarie s-au desfasurat conferintele judetene; la care au fost alese comitetele judetene de partid si delegatii la Congresul general. Operatiunea alegerilor a insemnat, in fapt,


completarea organelor Partidului Comunist cu reprezentanti ai Partidului Social-Democrat. Din totalul de 8.243 cadre de conducere (la nivel de judet, plasa si sector) numai 1.501 proveneau din P.S.D., iar din cei 760 delegati, doar 194 erau social-democrati.

Congresul general pentru constituirea partidului unic, numit Partidul Muncitoresc Roman, s-a desfasurat in zilele de 21-23 februarie 1948 in sala Ateneului Roman, in Raportul prezentat de Gh. Gheorghiu-Dej se aprecia ca „invatatura lui Marx, Engels, Lenin si Stalin este acel far stralucitor care va lumina drumul P.M.R., drum ce duce spre noi victorii ale democratiei populare, spre Romania socialista', in Rezolutia adoptata de participanti se arata: „Congresul aproba in intregime raportul politic general prezentat Congresului de tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej, precum si intreaga activitate depusa de cele doua Comitete Centrale in vederea realizarii unitatii politice, organizatorice si ideologice a proletariatului. Congresul felicita cu insufletire clasa muncitoare si, o data cu ea, intreg poporul muncitor, cu prilejul traducerii in viata a vechii nazuinti a proletariatului din Romania - infaptuirea unitatii sale organice in cadrul Partidului Muncitoresc Roman. Avand in frunte detasamentul sau de avangarda -Partidul Muncitoresc Roman -, clasa muncitoare din Romania, legata printr-o stransa alianta cu taranimea muncitoare, concentrand in jurul ei intelectualitatea progresista si pe toti oamenii muncii, paseste la indeplinirea unor sarcini menite sa asigure continua intarire si adancire a democratiei populare si avantul economiei nationale'.

Congresul a ales Comitetul Central, care in prima sa sedinta, din 24 februarie 1948, a ales Biroul Politic si Secretariatul C.C. (format din: Gh. Gheorghiu-Dej - secretar general, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Lothar Radaceanu - secretari).

Unificarea a insemnat preponderenta absoluta a comunistilor in toate organele de conducere, dupa cum rezulta si din urmatoarele date statistice:

Organul de partid

Total

DinP.C.R

Din P.S.D.

Comitetul Central

- membri titulari

41

31

10

- membri supleanti

16

11

5

Biroul Politic

- membri titulari

13

10

3

- membri supleanti

5

3

3

Secretariatul C.C. al P.M.R.

5

4

1


in perioada imediat urmatoare Congresului, s-a trecut la aplicarea hotararilor acestuia, intreaga conducere politica aflandu-se, practic, in mainile Partidului Muncitoresc Roman, care si-a realizat modelul propriu de organizare a societatii. Acest model era cel Stalinist, sovietic, impus in toate tarile de „democratie populara'.

In epoca s-a folosit denumirea de „regim democratic-popular', o formula pleonastica, deoarece demos inseamna popor; ea era utilizata pentru a deosebi acest regim de celelalte democratii (sclavagista, burgheza); denumirea a fost preluata din limba rusa si impusa tuturor tarilor ocupate de sovietici in 1944-1945. Astfel, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, R.D. Germana, Bulgaria, dar si Iugoslavia si Albania au avut regimuri de „democratie populara'.

Din 1948, statutele si programele partidelor aflate la putere in aceste tari mentionau ca „democratia populara se realizeaza prin dictatura proletariatului'; clasa muncitoare (proletariatul) fiind clasa cea mai avansata a societatii, exprimand interesele generale ale poporului, isi impunea propria dictatura impotriva celor care se opuneau inaintarii pe calea „bunastarii si fericirii poporului'; dusmanul de clasa era identificat cu burghezia si mostenirea, care actionau „deschis, dar si perfid', reusind uneori sa-si strecoare „agentii' chiar in conducerea partidului si a statului; de aceea, lupta hotarata, „necrutatoare', impotriva „dusmanului' trebuia dusa cu toate mijloacele, pana la lichidarea lui.

Dupa abolirea monarhiei se impunea adoptarea unei noi Constitutii, care sa consacre forma de stat republicana. In acelasi timp, se aveau in vedere transformarile economice si politice inregistrate in ultimi ani. La 23 ianuarie 1948, Adunarea Deputatilor a adoptat o noua lege electorala, prin care varsta alegatorilor cobora de la 21 la 20 de ani. Apoi, la 25 februarie 1948, Adunarea Deputatilor, aleasa la 19 noiembrie 1946, s-a autodizolvat, in vederea organizarii de noi alegeri, pentru Marea Adunare Nationala, cu caracter de Constituanta.

Peste doua zile, la 27 februarie 1948, s-a constituit Frontul Democratiei Populare, menit sa asigure „unitatea de actiune a fortelor democratiei populare din Romania'. Acesta era condus de un Consiliu National, compus din urmatorii delegati: Partidul Muncitoresc Roman: Vasile Luca, Lothar Radaceanu, losif Chisinevschi; Frontul Plugarilor: dr. Petru Groza, Anton Alexandrescu, Ion Ontaru; Partidul National-Popular: P. Constantinescu-Iasi, Mihail Dragomirescu, Alexandru Steflea; Uniunea


Populara Maghiara: Kuko Alexandru, Ludovic Takacs, Cziko Ferdinand. Presedintele Consiliului National al Frontului Democratiei Populare a fost ales dr. Petru Groza; secretar general - Vasile Luca, iar secretar adjunct -losif Chisinevschi. in comunicatul dat publicitatii se preciza: „S-a cazut de acord asupra principiilor de colaborare pe baza unui program comun. Manifestul-program va fi publicat zilele acestea. Frontul Democratiei Populare participa in alegeri pentru Marea Adunare Nationala pe o singura lista. S-au luat toate masurile pentru desfasurarea campaniei electorale. Se vor constitui imediat consilii judetene, de plasa si comune ale Frontului Democratiei Populare, compuse din cate doi delegati ai partidelor componente'.

Alegerile, desfasurate in ziua de 28 martie 1948, s-au incheiat cu victoria F.N.D., care a obtinut 93,2% din voturi si 405 mandate. Acestea au fost ultimele alegeri din anii socialismului in care au mai existat si alte liste, alaturi de cea guvernamentala. Partidul National-Liberal (Petru Bejan) a obtinut 7 mandate, iar Partidul Taranesc-Democrat (dr. N. Gh. Lupu) - 2 mandate.

Obiectivul fundamental al Marii Adunari Nationale era adoptarea unei noi Constitutii. Proiectul acesteia, depus la 8 aprilie, a fost votat, in unanimitate, in ziua de 13 aprilie, inca din primul articol se stabilea noua forma de stat: „Republica Populara Romana este un stat popular, unitar, independent si suveran'. Spre deosebire de Constitutiile anterioare, aceasta lege fundamentala introducea in definitia statului calitatea de ,popular, independent si suveran'. Desigur ca o asemenea precizare avea un caracter propagandistic, in conditiile in care Romania era, practic, o tara ocupata de sovietici, care aveau aici Armata Rosie, consilieri, agenti K.G.B., societati mixte (sovromuri), iar liderii politici romani nu intreprindeau nici o actiune fara avizul prealabil al Kremlinului, in Constitutie erau prevazute drepturile si libertatile cetatenesti. Toti cetatenii Republicii Populare Romane, „fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura sunt egali in fata legii' (art. 16); dreptul de a alege il aveau toti cetatenii (barbati si femei) de la 18 ani impliniti, iar cel de a fi ales - de la 23 de ani impliniti. Dupa cum se poate observa, limita dreptului de vot se reducea de la 20 de ani la 18 ani. Pentru prima data, prin Constitutie, femeile aveau drepturi egale cu barbatii, „in toate domeniile vietii de stat, economic, social, cultural, politic si de drept privat. La munca egala, femeia are drept de salarizare egal cu barbatul' (art. 2l). Se mai prevedea: „libertatea


constiintei si libertatea religioasa'; „libertatea individuala a cetatenilor este garantata'; „domiciliul este inviolabil'; „libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, a mitingurilor, cortegiilor si manifestatiilor este garantata'; cetatenii aveau ,,drepf de a se asocia si organiza, daca scopul urmarit nu este indreptat in contra ordinii democratice stabilite prin Constitutie '; „ cetatenii au drept la invatatura'.

Desigur, proclamarea acestor drepturi era importanta, dar esentiala era aplicarea lor. Din acest punct de vedere, chiar Constitutia continea si anumite restrictii in domeniul politic. Astfel, nu aveau drept de vot  persoanele interzise, lipsite de drepturi civile si politice si nedemne, declarate ca atare de organele in drept, conform legii' (art. 18); „Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisa si pedepsita de lege' (art. 32). Erau lipsiti de drepturi numerosi cetateni, adversari ai regimului, sub acuzatia ca desfasoara activitate fascista, hitlerista, ostila Uniunii Sovietice. De asemenea, nu erau ingaduite organizatiile Antidemocratice'; guvernul fiind considerat a avea un caracter . democrat popular', orice activitate potrivnica acestuia era interzisa.

Constitutia desfiinta principiul democratic al separarii puterilor in stat, stabilind ca: „Organul suprem al puterii in stat in Republica Populara Romana este Marea Adunare Nationala' (art. 37). Aceasta era singurul organ legislativ al Republicii Populare Romane' (art. 38). Marea Adunare Nationala avea urmatoarele atributii: alegea Prezidiul Marii Adunari Nationale; hotara formarea guvernului, modificarea Constitutiei; stabilea numarul, atributiile si denumirile ministerelor, desfiintarea sau contopirea; vota bugetul statului, incheia exercitiile bugetare, fixa impozitele si modul de percepere; decidea in chestiunile razboiului si ale pacii, consultarea poporului prin referendum; acorda amnistia (art. 39). Durata mandatului Adunarii Nationale era de 4 ani. Deputatii validati depuneau urmatorul juramant: ,Jur ca voi servi poporul si Republica Populara Romana cu tot devotamentul si puterea mea de munca, ca voi pazi si respecta Constitutia si legile tarii; ca voi pastra secretele de stat si voi apara interesele poporului si ale statului, libertatile democratice si independenta patriei'. Juramantul parlamentarilor, introdus pentru prima data in Constitutia din 1938, insemna, in fond, obligatia de a actiona in conformitate cu interesele regimului, care se considera expresia vointei populare. Parlamentarii nu puteau promova alte opinii decat cele ale partidului, astfel ca Marea


Adunare Nationala a devenit un instrument in slujba politicii Partidului Muncitoresc Roman.

Atributiile de sef al statului erau exercitate de Prezidiul Marii Adunari Nationale, care era alcatuit din presedinte, trei vicepresedinti, un secretar si 14 membri, alesi pe o perioada de 4 ani. Prezidiul era raspunzator de intreaga sa activitate in fata Marii Adunari Nationale si avea unnatoarele atributii: convoca Marea Adunare Nationala in sesiuni ordinare si extraordinare; emitea decrete; interpreta legile votate de Marea Adunare Nationala; exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele; conferea decoratii si medalii; reprezenta R.P. Romana in relatiile internationale; acredita si rechema reprezentantii diplomatici ai Romaniei; primea scrisorile de acreditare si de rechemare ale reprezentantilor statelor straine in intervalele din sesiunile Marii Adunari Nationale; numea si revoca ministrii la propunerea presedintelui Consiliului de Ministri; stabilea gradele militare, rangurile diplomatice si titlurile onorifice la propunerea guvernului; facea numiri si confirmari in functii publice, la propunerea ministrilor de resort sau a guvernului; in intervalul dintre sesiunile Marii Adunari Nationale, la propunerea guvernului, declara starea de razboi si mobilizarea partiala sau generala; ratifica sau denunta tratatele internationale la propunerea guvernului. Prezidiul Marii Adunari Nationale era un organism colectiv al carui presedinte nu se individualiza decat prin faptul ca semna, impreuna cu secretarul, decretele. Comparativ cu puterile regale, cele ale presedintelui Marii Adunari Nationale erau mai mici, deoarece acesta nu putea refuza sanctionarea legilor, nu era „capul puterii armate', nu putea numi (si destitui) guvernul, nu putea dizolva parlamentul.

Organul „suprem executiv' era guvernul (art. 66); acesta era raspunzator pentru activitatea sa in fata Marii Adunari Nationale, iar in intervalul dintre sesiuni, in fata Prezidiului Marii Adunari Nationale. Guvernul conducea activitatea administrativa a statului, coordona si dadea directive generale ministerelor de resort, dirija si planifica economia nationala, realiza bugetul statului, asigura ordinea publica si securitatea statului; conducea politica generala in domeniul relatiilor internationale; organiza si inzestra fortele armate.

Teritoriul Romaniei era impartit, din punct de vedere administrativ, in comune, plasi, judete si regiuni; organele locale ale puterii de stat erau consiliile populare locale, alese prin vot universal, direct, egal si secret, pe timp de patru ani. Noua Constitutie introducea denumirea de „regiuni' si de


„consilii populare' (care o inlocuia pe cea de „consilii' din vechile Constitutii), prefigurand o noua organizare administrativa si instaurarea puterii sfaturilor („sovietelor') la nivel local.

Constitutia avea un titlu special - inexistent in vechile legi fundamentale - intitulat Structura social-economica, in care se preciza: „//? Republica Populara Romana, mijloacele de productie apartin statului, ca bunuri ale intregului popor sau organizatiilor cooperative, sau particulare, persoane fizice sau juridice ' (art. 5). De asemenea, se prevedea:,, Bogatiile de orice natura ale subsolului, zacamintele miniere, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie ferate, rutiere, pe apa, in aer, posta, telegraful, telefonul si radioul apartin statului, ca bunuri comune ale poporului. Prin lege se vor stabili modalitatile de trecere in proprietatea statului, a bunurilor enumerate in alineatul precedent, care, la data intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, se aflau in mainile particulare' (art. 6). Calea unor noi exproprieri era deschisa prin art. 10: ifotfijacute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi cu o dreapta despagubire stabilita de justitie''. De asemenea, si prin art. 11, care prevedea: „Cand interesul general cere, mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, care sunt proprietatea particulara a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adica un bun al poporului, in conditiile prevazute de lege'. Art. 15 introducea ideea de planificare centralizata: ,£tatul indnimeaza si planifica economia nationala in vederea dezvoltarii puterii economice a tarii, asigurarii bunei stari a poporului si garantarii independentei nationale '. Prin toate aceste prevederi se anticipa o masiva reorganizare a economiei nationale, in baza conceptiei Partidului Muncitoresc Roman, potrivit careia „mijloacele de productie apartin statului drept care se putea trece la nationalizare si la planificarea economiei nationale.

intr-o forma sau alta, asemenea prevederi existau si in Constitutiile celorlalte state de „democratie populara', adoptate pana in aprilie 1948 -Iugoslavia, Albania, Bulgaria, Polonia, toate inspirate din Constitutia URSS. Era o lege fundamentala menita sa asigure trecerea de la capitalism la socialism.

Pe baza noii Constitutii au fost alese organele de conducere a starului: Prezidiul Marii Adunari Nationale, alcatuit din 19 membri, care avea ca presedinte pe savantul de renume mondial C.I. Parhon. De asemenea, s-a constituit un nou guvern. Dr. Petru Groza a fost réinvestit in functia de


presedinte al Consiliului de Ministri, pe care o detinea de la 6 martie 1945. in noul guvern, Gh. Gheorghiu-Dej era prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri (functie nou infiintata), presedintele Consiliului Economic Superior, presedintele Comisiei de Redresare Economica si Stabilizare Monetara, coordonator al activitatii ministerelor economice si financiare. Astfel, secretarul general al C.C. al P.M.R. devenea indrumatorul intregii politici economice a tarii.

Obiectivul economic fundamental al Partidului Muncitoresc Roman era nationalizarea principalelor mijloace de productie, inca din decembrie 1946 s-a introdus, prin nationalizarea Bancii Nationale a Romaniei, controlul de stat asupra tuturor institutiilor nationale de credit; in iulie 1947 s-a creat o comisie ministeriala pentru refacerea economica, ale carei atributii vizau controlul materiilor prime, productiei si desfacerii marfurilor. La 4 februarie 1948 au trecut in patrimoniul statului bunurile Eforiei Spitalelor Civile, Asezamintelor Brancovenesti, precum si ale Eforiei Sfantului Spiridon din Iasi. La 27 mai au fost trecute in proprietatea statului bunurile Casei Regale.

in octombrie 1947 s-a realizat inventarierea intreprinderilor particulare, industriale, comerciale si de transport, apoi s-au constituit Comisia Superioara de Nationalizare, comisii judetene de nationalizare si colective pentru fiecare intreprindere, avand menirea de a duce la indeplinire operatiunile de nationalizare pe intreg cuprinsul tarii. Aceste comisii si colective isi desfasurau activitatea ca organe ale Consiliului Superior Economic.

in zilele de 9-11 iunie 1948 a avut loc Plenara C.C. al P.M.R., care a aprobat lucrarile pregatitoare privind nationalizarea principalelor mijloace de productie. In dimineata zilei de 11 iunie, proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost depus in Marea Adunare Nationala. Dupa discutii sumare, acesta a fost votat in unanimitate, in aceeasi zi. Potrivit art. l, ,£e natio­nalizeaza toate bogatiile subsolului care nu se gaseau in proprietatea statului la data intrarii in vigoare a Constitutiei Republicii Populare Romane, precum si intreprinderile industriale, societatile de orice fel si asociatiunile particulare industria/e, bancare, de asigurari, miniere, de transporturi si telecomunicatii'''. Legea din 11 iunie a fost completata cu noi acte legislative de aceeasi natura; la 3 noiembrie au fost nationalizate industria cinematografica si cinematografele (in total 383 cinematografe si


un platou de 200 m'). In aceeasi zi au fost nationalizate institutiile medico-sanitare, astfel ca intreaga asistenta medicala a trecut in seama statului.

Prin nationalizarile realizate in 1948 s-a facut un pas decisiv pe calea lichidarii proprietatii private, desfiintarii economiei de piata concurentiale. Cetatenii nu mai erau siguri ca-si vor pastra averea, traind cu teama ca in orice moment ar putea fi expropriati. La l iulie 1948 s-a creat Comisia de Stat a Planificarii, organ guvernamental de planificare economica, iar in decembrie, Marea Adunare Nationala a adoptat primul plan anual de dezvoltare economica a Romaniei (pe 1949). in domeniul agriculturii, principala decizie luata in 1948 a fost infiintarea Statiunilor de Masini si Tractoare (S.M.T.) pentru mecanizarea lucrarilor agricole.

Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din 3-5 martie 1949 a elaborat programul vizand transformarea socialista a agriculturii, prin care s-a urmarit ca aceasta ramura a economiei nationale sa fie trecuta sub controlul statului. Dupa modelul sovietic, s-au infiintat Gospodarii Agricole Colective (G.A.C.) si Gospodarii Agricole de Stat (G.A.S.). Practic, ele erau conduse de catre stat, care indica tipurile de cultura si fixa preturile bunurilor agricole. Membrii cooperatori aveau voie sa-si pastreze mici loturi de pamant, care nu depaseau 0,15 ha.

in septembrie 1952 a fost adoptata o noua Constitutie, care consacra, pentru prima oara in istoria Romaniei, rolul politic conducator al unui partid politic (Partidul Muncitoresc Roman).

Anul 1948 s-a caracterizat prin declansarea „revolutiei culturale'. intregul aparat de propaganda a fost pus in slujba proslavirii Uniunii Sovietice si a denigrarii „lagarului imperialist'. Acest aparat era dirijat de losif Chisinevschi, secretar al C.C. al P.M.R., si de adjunctul sau. Leonte Rautu; ei erau secondati de Sorin Toma, Silviu Brucan, Ion Felea. La 4 ianuarie 1948, Silviu Brucan publica in „Scanteia' un vehement articol impotriva „accese/or isterice ale imperialistilor de peste mari si tari', elogiind ,, invincibila si titanica Uniune Sovietica''.

Alaturi de economie, stiinta, cultura si invatamantul au constituit domenii prioritare in politica Partidului Muncitoresc Roman vizand „ruperea cit trecuti/r si formarea „omu/ui nou Atacul a fost indreptat impotriva institutiilor fundamentale: Academia Romana, Scoala, Biserica.

in iunie 1948, revista „ContemporanuF scria: „Academia Romana nu a reprezentat in trecut decat un apanaj al claselor posedante. al mosierimii, si, mai de curand, al marii finante. Nu meritele stiintifice sau


culturale ale unei personalitati au stat la baza criteriilor ce conditionau admiterea de noi membri'. Peste putin timp a aparut decretul Prezidiului Marii Adunari Nationale, din 9 iulie 1948 prin care Academia Romana devenea institutie de stat, primind numele de Academia Republicii Populare Romane. Sub egida Sectiei Stiinta si Cultura a C.C. al P.M.R. s-a elaborat Statutul Academiei R.P.R., potrivit caruia aceasta avea ca sarcina fundamentala „sa contribuie la propasirea generala a silintelor, literelor si artelor in R.P.R'; aceasta institutie trebuia sa puna Ja baza lucrarilor ei folosirea organizata si metodica a cuceririlor stiintei si culturii, precum si consolidarea democratiei populare in drum spre socialism'. Academia, ca institutie de stat, depindea de Consiliul de Ministri, caruia ii prezenta periodic dari de seama asupra activitatii ei. In baza unei hotarari a C.C. al P.M.R., academicienii primeau un spor de retributie de 15%, precum si automobile pentru folosinta personala. Prin decretul Prezidiului Marii Adunari Nationale din 12 august, au fost numiti 27 membri titulari activi si 15 membri titulari onorifici ai Academiei Romane. La Sectia de Stiinte istorice, filozofie si economico-juridice au fost numiti membri titulari activi: Petre Constantinescu-Iasi, Barbu Lazareanu si Andrei Radulescu, iar Constantin Moisil ca membru titular onorific. Printr-un alt decret, din aceeasi zi, a fost stabilita componenta Prezidiului Academiei: Traian Savulescu (presedinte), Gheorghe Nicolau (secretar general), Barbu Lazareanu, Simion Stoilov, Eugen Macovschi, Nicolae Porfiri, Stefan Nicolau, P. Constantinescu-Iasi, Mihail Sadoveanu - membri. Potrivit Statutului, nu puteau fi membri ai Academiei „persoanele care, prin activitatea lor, s-au pus in slujba fascismului si a reactiunii, daunand prin aceasta intereselor tarii si ale poporului'. Pe aceasta baza au fost inlaturate numeroase personalitati: Lucian Blaga, P.P. Negulescu, Stefan Ciobanu, Ion Petrovici, C. Radulescu-Motru, Onisifor Ghibu, Nicolae Banescu, Gheorghe 1. Bratianu, Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti, Alexandru Lapedatu, loan Lupas, Simion Mehedinti, Ion Nistor, Dragomir Hurmuzescu s.a., in total aproape o suta de persoane, in zilele de 1-2 noiembrie a avut loc sedinta de alegere, de catre Adunarea Generala a Academiei, a unor noi membri, intre acestia, Mihail Roller - cu o activitate stiintifica nula, dar care era un colaborator de baza al lui losif Chisinevschi la Sectia de Stiinta si Cultura a C.C. al P.M.R.; Roller a fost ales si vicepresedinte al Academiei, cu misiunea de a reorganiza activitatea in domeniul stiintelor sociale, mai ales al istoriei, intre noii membri s-au


numarat persoane care, la 14 februarie 1945, isi exprimasera adeziunea la Frontul National-Democrat, cerand demisia guvernului Radescu; intre acestia, Constantin Daicoviciu, Andrei Otetea, Emil Condurachi, Grigore Moisil, Mihai Ralea. in aceeasi categorie intrau si cei fara opera stiintifica, dar care-si manifestasera adeziunea la ideile Partidului Muncitoresc Roman: Geo Bogza, Emil Isac, Mihail Andricu. Totodata, au fost primite si personalitati de marca, mai ales in domeniul stiintei tehnice; de asemenea, s-a atribuit titlul de membru post-mortem al Academiei marilor scriitori Eminescu, Creanga si Caragiale.

Preluandu-se modelul sovietic, s-au creat in cadrul Academiei institute de cercetare. La 15 iulie s-a infiintat Institutul de Istorie al R.P.R., desfiintandu-se Institutul de Istorie Nationala, Institutul de Studii Bizantine, Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, Institutul de Cercetari Balcanice, precum si institutele de istorie din Cluj si Iasi. Noul institut avea patru sectii (istorie nationala, istorie universala, istoria popoarelor slave si balcanice, bizantinologie) si doua filiale: la Cluj si Iasi. Multi oameni de cultura au facut concesii politice pentru a-si putea continua activitatea stiintifica, in mod profesionist. Spre exemplu, cel dintai director al Institutului de Istorie al R.P.R. a fost Andrei Otetea, unul dintre putinii istorici care isi proclamase convingerile marxiste inainte de 1944 (el avea sa fie inlaturat in 1949 si sa revina in 1956). Temele de cercetare erau impuse de conducerea partidului si aveau menirea de a sluji obiectivele politice ale acestuia.

O alta institutie care a fost supusa controlului de partid a fost scoala. Faptul ca, prin traditie, scoala romaneasca facea o educatie morala, patriotica tineretului, nu era agreat de sovietici; de aceea, s-a cerut „reformarea' din temelie a intregului sistem de invatamant, in ziua de 3 august 1948 a fost votata legea invatamantului, care marca o schimbare fundamentala a conceptiei in acest domeniu. Legea prevedea ca invatamantul era organizat de stat si unitar, fapt ce insemna desfiintarea scolilor particulare si confesionale. De asemenea, intregul invatamant devenea laic, religia fiind desfiintata ca obiect de studiu. Scoala elementara era de 7 clase, iar invatamantul obligatoriu de 4 ani. O atentie speciala se acorda reducerii analfabetismului si „ridicarii nivelului de cultura al poporitlur. Scoala medie dura 4 ani si era impartita in patru tipuri: licee, scoli pedagogice, scoli tehnice si scoli profesionale; accentul era pus pe ultimele doua tipuri de scoli, considerandu-se ca ele raspundeau direct


necesitatilor economiei nationale. Pregatirea superioara se realiza prin universitati, politehnici, institute de invatamant superior, care se puteau infiinta in diferite centre industriale, miniere si agricole. Se creau scoli pentru muncitorii necalificati (care aveau varsta intre 18 si 25 de ani), cu o durata cuprinsa intre 6 luni si un an, avand menirea de a-i califica in meserie. S-au infiintat facultati muncitoresti, cu durata de 2 ani, pentru cei ce nu aveau liceul; absolventii acestora puteau urma studiile universitare sau ale institutiilor de invatamant superior. Pomindu-se de la criterii extraprofesionale, s-a urmarit asigurarea unei anumite structuri sociale a studentilor: in octombrie 1948, s-a adoptat o decizie prin care 30% din locurile din universitati si institutele de invatamant superior erau rezervate fiilor de muncitori si de tarani muncitori (care aveau pana la 3 ha de pamant). Pe langa aceste transformari de structura, „reforma' a urmarit politizarea invatamantului prin introducerea unor discipline de stiinte sociale (in spiritul teoriei marxist-leninist-staliniste), eliminarea altora, socotite burgheze (sociologie, psihologie etc.).

Epurarile incepute dupa 23 august 1944 au continuat in noile conditii, inca de la l septembrie 1947 au fost inlaturati din invatamant, fiind „comprimati': Alexandru Otetelisanu, Teofil Sauciuc-Saveanu, Emil Panaitescu; altii au fost scosi la ,jyensie': Dimitrie Gusti, Gh. Oprescu, Traian Nasta, Florian Stefanescu-Goanga s.a. Ulterior, au fost eliminati: Lucian Blaga, Tudor Vianu, G. Calinescu, Liviu Rusu. Locul lor a fost luat de cunoscuti stalinisti ca: Mihai Novicov, Savin Bratu, Ion Vitner, C.I. Gulian, Ovidiu S. Crohmalniceanu, Vicu Mandra s.a.

Pentru invatamantul general si liceal (mediu) s-a instituit sistemul „manualului unic', punandu-se capat „manualelor alternative', specifice invatamantului romanesc. Din noile manuale scolare de literatura au fost scoase personalitati precum Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, O. Goga, Ion Barbu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu s.a. Eminescu era prezent cu poezia „imparat si proletar', iar Cosbuc cu „Noi vrem pamant', accentul punandu-se pe latura sociala si nu pe cea estetica a creatiei literare.

Cel mai afectat a fost domeniul istoriei nationale, inca din 1947 a aparut manualul de Istorie a Romaniei, sub redactia lui Mihail Roller, devenit in 1948 Istoria R.P.R. Trecutul istoric al romanilor era aborda' prin prisma a doua idei fundamentale: 1) ajutorul primit din partea slavilor, Rusiei, Uniunii Sovietice; 2) dezvoltarea societatii are la baza lupta de clasa. Din acest „manual pentru invatamantul mediu', momente


fundamentale din istoria romanilor lipseau. De exemplu, capitolul Stapanirea romana in Dacia avea urmatoarele subtitluri: ) Hotarele Daciei sub ocupatia romana. Starea populatiei; 2) Lupta de eliberare a populatiei din Dacia. Urmatorul capitol se intitula Migratia popoarelor si trata: 1) Ocupatia populatiei si organizarea sociala dupa eliberarea Daciei; 2) Slavii; 3) Crestinismul pe teritoriul Romaniei de azi. Dupa cum se poate observa, formarea poporului roman si formarea limbii romane nu figurau ca teme distincte, pentru a nu se reliefa originea romana a acestora. Revolutia de la 1848 era tratata pe „felii': in Moldova, in Muntenia, in Transilvania; obiectivul politic urmarit era acela de a nu prezenta caracterul unitar al acesteia pe intreg spatiul romanesc si de a o scoate din ansamblul procesului revolutionar european inregistrat in 1848. Si mai semnificativ era faptul ca in acel manual, care avea aproape 700 de pagini, nu exista macar un paragraf consacrat Marii Uniri de la 1918, capitolul respectiv -intitulat Romania in perioada avantului revolutionar creat sub influenta Marii Revolutii Socialiste din Octombrie (1917-1923) - avand urmatoarele subtitluri: ) insemnatatea istorico-mondiala a Marii Revolutii Socialiste din Octombrie; 2) Interventia imperialista impotriva revolutiei socialiste din Rusia; 3) Situatia economico-sociala a Romaniei dupa razboiul imperialist (1914-1918); 4) Lupta clasei muncitoare intre 1917-1920; 5) Greva generala din 1920; 6) Crearea Partidului Comunist din Romania; 7) Congresul al ll-lea al Partidului Comunist din Romania.

Biserica nu a scapat nici ea actiunii devastatoare a stalinismului. La 17 iulie 1948 a fost anulat Concordatul cu Vaticanul (semnat in 1927); la l decembrie 1948, guvernul a decretat unificarea bisericii ortodoxe cu cea greco-catolica. Armata a trecut sub controlul factorului politic, al Partidului Muncitoresc Roman.

Pentru ca romanii sa nu vina in contact cu anumite scrieri care nu conveneau regimului, s-a decis interzicerea unor publicatii, in 1948 numarul acestora ajungand la 8.000, intre care carti semnate de Nicolae lorga, Vasile Parvan, Titu Maiorescu. in acelasi timp erau cenzurati Dimitrie Cantemir, Mihail Kogalniceanu, Grigore Alexandrescu, C. Negruzzi, Panait Istrati, Liviu Rebreanu, G. Cosbuc, Virgil Madgearu, Victor Slavescu, C. Radulescu-Motru, H.H. Stahl, Gh. lonescu-Sisesti, Victor Valcovici etc.

Anul   1948   a  marcat   si   declansarea  atacului   impotriva   unor

personalitati in viata din domeniul literaturii. Politrucul Sorin Toma, in


numerele din 5-10 ianuarie 1948, a publicat in , Scanteia' articolul intitulat ,foezia putrefactiei si putrefactia poezier, in care il ataca in termeni foarte duri pe Tudor Arghezi. Ideologul partidului sustinea ca poetul avea de ales intre calea „idealului de eliberare a omenirii si aceea a renegarii milioanelor de frati, a imburghezirii morale si mai tarziu materiale'; dar Tudor Arghezi a ales calea de a scrie ,pe gustul burgheziei. Opera d-sale reflecta lumea morala a burgheziei'. Dupa aceste aprecieri, urma concluzia: „O asemenea «estetica» nu poate prinde o mai mare valoare de circulatie decat ar putea sa aiba niste obiecte fabricate intr-o leprozerie sau niste idei elaborate in casa de nebuni. Ea nu este propriu-zis o estetica, ci un fenomen patologic, un agent al contagiunii pe care societatea sanatoasa trebuie sa-l izoleze'.

Programul „revolutiei culturale' viza: raspandirea invataturii lui Marx, Engels, Lenin si Stalin; combaterea ideologiei „imperialiste'; dezvaluirea si combaterea ramasitelor reactionare burgheze in toate manifestarile ei; popularizarea succeselor obtinute de Uniunea Sovietica; publicarea si prelucrarea materialelor sovietice si aplicarea tuturor aspectelor sociale. A inceput o vasta campanie de rusificare, creandu-se editura si libraria „Cartea Rusa' (1946), Institutul de invatamant superior in limba rusa „Maxim Gorki'. Limba rusa a devenit obligatorie in invatamant, incepand cu clasa a IV-a primara. Accentul era pus pe vechimea si profunzimea prieteniei romano-ruse, pe popularizarea valorilor culturale rusesti (sovietice), paralel cu denigrarea celor occidentale, considerate a fi decadente, reactionare. Patriotismul era blamat cu vehementa. Multi carturari au avut de suferit pentru ca nu s-au „debarasat' de nationalism si inca mai sustineau ca Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru loan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu erau personalitati care au marcat pozitiv istoria romanilor.

Au existat si unii carturari care s-au adaptat destul de repede „vremurilor noi', in 1948 au aparut primele volume scrise in spiritul „realismului socialist': Vioara rosie de Victor Tulbure, Am dat ordin sa traga, de Ion Calugaru, Otrava de Emil Dorian, Potopul de V.E. Galan, Descult de Zaharia Stancu. in acelasi timp se cuvine mentionat faptul ca in acel an a debutat scriitorul Marin Preda, cu volumul intalnirea din pamanturi. De asemenea, in 1948, au vazut lumina tiparului lucrari de certa valoare stiintifica, intre care: Termodinamica de Stefan Procopiu si Supplex Libellus Valachorum de David Prodan.


Politica externa a Romaniei - ca si a celorlalte tari de „democratie populara' - se caracteriza printr-o deplina docilitate fata de Moscova, in ziua de 4 februarie 1948 a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala cu Uniunea Sovietica; acesta prevedea angajamentul partilor de a lua in comun masurile necesare pentru inlaturarea oricarei amenintari, de a participa la toate actiunile internationale avand drept scop asigurarea pacii si securitatii popoarelor; in cazul in care una dintre cele doua Parti ar fi fost antrenata intr-un conflict armat cu Germania sau cu oricare alt stat care, direct sau indirect, s-ar fi unit cu aceasta, cealalta Parte i-ar fi dat ajutor armat si de alta natura. Partile se obligau sa nu incheie nici o alianta si sa nu ia parte la nici o coalitie si nici la alte actiuni sau masuri indreptate impotriva celeilalte Parti si sa se consulte cu privire la toate chestiunile internationale importante care atingeau interesele lor, sa actioneze in spiritul prieteniei si colaborarii pentru a dezvolta si intari legaturile economice si culturale intre ele pe baza principiilor respectului reciproc, al independentei si suveranitatii nationale, al neamestecului in treburile interne ale celuilalt stat. Acest tratat, semnat de Petru Groza si V.M. Molotov, era primul document de acest fel incheiat de Uniunea Sovietica cu un fost inamic, fapt ce era prezentat de conducatorii romani ca un mare succes, in realitate, formulele diplomatice nu puteau ascunde realitatea ca Romania era ocupata de Uniunea Sovietica, iar aplicarea principiilor „respectului reciproc, al independentei nationale, al neames­tecului in treburile interne' era o pura fictiune. In temeiul intelegerii dintre Petru Groza si V.M. Molotov, din 4 februarie 1948, a urmat acordul de predare a Insulei Serpilor catre URSS, semnat la 23 mai de Eduard Mezincescu (din partea Ministrului de Externe al Romaniei) si N. Sutov (primul-secretar al ambasadei sovietice la Bucuresti). Astfel, Romania pierdea inca o parte a teritoriului national in favoarea „marelui frate' de la Rasarit.

Pe linia subordonarii tuturor statelor aflate in sfera sa de influenta, guvernul sovietic le-a „sfatuit' sa incheie intre ele tratate de colaborare. In acest spirit, Romania a semnat tratate cu Bulgaria (16 ianuarie 1948) si Cehoslovacia (21 iulie 1948). La Conferinta de la Belgrad, din 30 iulie-18 august 1948, privind problemele navigatiei pe Dunare, s-a creat o noua Comisie a Dunarii, cu sediul la Budapesta, din care au fost inlaturate statele neriverane; in Comisie rolul hotarator il avea Uniunea Sovietica.

in zilele de 20-29 iunie s-au desfasurat la Bucuresti lucrarile Biroului Informativ al Partidelor Comuniste si Muncitoresti, la care a fost blamata


conducerea Partidului Comunist din Iugoslavia, in frunte cu losip Broz Tito (neinvitat la sedinta). Sovieticii i-au cerut liderului comunist roman sa prezinte raportul de condamnare a lui Tito, iar Gheorghiu-Dej s-a conformat, in decembrie 1947, Romania semnase un tratat de prietenie cu Iugoslavia, dar, dupa hotararea Biroului Informativ, relatiile romano-iugoslave au cunoscut o puternica deteriorare.

in 1949 s-a creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) - organizatie internationala de colaborare economica intre statele socialiste. Membrii fondatori erau: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria, U.R.S.S. Ulterior au aderat: Albania - 1949 (din 1962 nu a mai participat); R.D.G. - 1951; Mongolia - 1962; Cuba - 1972 si Vietnam -1978. Constituit dupa modelul si teoriile sovietice, C.A.E.R. a avut drept scop satelizarea fata de Moscova a tarilor membre, atat pe plan economic, cat si politic. Obiectivul acestui organism consta in armonizarea planurilor economice si organizarea unor schimburi „avantajoase' privind produsele de baza necesare economiilor nationale. Tarile satelizate fata de U.R.S.S. au fost plasate intr-o totala dependenta fata de economia sovietica, cu asentimentul deplin al liderilor comunisti locali (nationali), in special cominternistii vechi, aserviti Moscovei.

Economia romaneasca a fost puternic afectata de existenta sovrom-urilor - societati mixte romano-sovietice, create in 1945, prin care o buna parte din avutia nationala a fost exploatata in favoarea U.R.S.S. Acestea au fost desfiintate in 1956.

in 1955 s-a creat Tratatul de la Varsovia, prin care armatele statelor socialiste erau puse sub comanda Uniunii Sovietice. Tratatul de la Varsovia era o replica a Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.), constituit in 1949 sub conducerea S.U.A.

La 25 septembrie 1954, Romania a adresat o noua cerere de a fi primita in ONU; forurile de decizie ale organizatiei mondiale nu s-au grabit sa satisfaca acest demers, intrucat totul depindea de atitudinea celor patru Mari Puteri: SUA, U.R.S.S., Marea Britanic si Franta, in cadrul Conferintei de la Geneva a ministrilor de externe ai celor patru, desfasurata in zilele de 27 octombrie - 16 noiembrie 1955, s-a discutat si problema primirii in ONU de noi state, intre care si Romania. Pe baza acordului convenit la 10 decembrie 1955, tara noastra, impreuna cu alte 16 state, a fost admisa in ONU. in Consiliul de Securitate, Romania a avut noua voturi pentru si


doua abtineri (S.U.A. si Taiwan), in Adunarea Generala s-au inregistrat 52 de voturi pentru si sapte abtineri.

in primii ani, delegatia Romaniei la ONU a urmat intru totul linia de conduita a U.R.S.S. De regula, inaintea deschiderii Adunarii Generale, ministrii de externe din tarile socialiste erau convocati la Moscova (sau alta capitala din zona de dominatie sovietica) si „instruiti' asupra modului de actiune, a votului pe care aveau sa-1 dea in problemele aflate pe ordinea de zi. La New York, in timpul sesiunilor, consfatuirile se desfasurau zilnic, astfel ca, in fapt, U.R.S.S. dispunea de o „masina de vot', care era contrapusa celei controlate de S.U.A.

in plan social s-au produs importante mutatii, in conditiile trecerii de la o economie agrar-industriala spre o societate industrializata, in prima perioada, forma principala de manifestare a mobilitatii fortei de munca a fost deplasarea dinspre activitatile agricole spre cele industriale.

Oamenii au fost confruntati, dupa 1948, cu rezultatele „revolutiei socialiste': desfiintarea proprietatii private si, prin aceasta, a burgheziei si mosierimii, incadrarea intr-un anumit plan de activitate, impus de stat. Ulterior, mica burghezie a fost si ea afectata, atat prin actele de nationalizare si confiscare, cat si prin politica generala a regimului, in vidul social creat a fost promovata o clasa muncitoare obedienta fata de directivele partidului comunist.

Pentru tineri, perioada de instruire si pregatire profesionala a fost mai scurta, astfel ca ei au putut trece, chiar in primii ani de munca, dintr-o categorie socio-ocupationala in alta. Originea sociala determina evolutia profesionala a descendentilor. Multi tineri, provenind din familii de burghezi, mosieri, chiaburi, fosti legionari etc., nu au putut unna scoala, au suferit alaturi de parintii lor, nu au avut dreptul de a ocupa anumite functii in aparatul de stat. in acelasi timp, numerosi tineri din lumea statului au strabatut treptele educationale, devenind intelectuali.

b) Represiune, rezistenta, colaborationism, lupta pentru putere

Dupa semnarea Tratatului de pace de la Paris, in februarie 1947, trupele sovietice si agentii NKVD aveau ca scop controlul, supravegherea, verificarea si dominatia asupra noilor institutii create si, in special, a organelor de ordine si informatii. Dupa 1948, in Romania au fost trimisi numerosi consilieri sovietici, care aveau misiunea sa supravegheze, sa


indrume si sa controleze intreaga activitate economica, politica, sociala,

culturala.

Ocupatia straina a coincis cu desfasurarea procesului de sovietizare a Romaniei. Cu sprijinul Moscovei, s-a format o pleiada de activisti care au devenit instrumente de impunere a noului sistem politic. Stalinismul era, pentru marea lor majoritate, o revelatie a adevarului; multi dintre activistii Partidului Muncitoresc Roman credeau in preceptele acestuia cu o pasiune religioasa, fiind convinsi ca importul unor institutii de tip bolsevic avea sa asigure modernizarea si progresul rapid al Romaniei.

Impunerea unui model strain, de organizare a statului si a vietii sociale, aroganta ocupantului sovietic si slugarnicia oficialitatilor romane, masurile adoptate in acei ani au generat o stare de tensiune, reflectata intr-o miscare de rezistenta, care a imbracat forme variate, de la lupta cu arma in mana la refuzul de a preda cotele catre stat. intre 1948 si 1956, in Muntii Carpati si in alte zone ale tarii, s-a desfasurat o activa rezistenta anticomunista armata. Gruparile organizate dupa legile conspiratiei, destul de mici (alcatuite in medie din 10-40 de persoane), reuneau fosti ofiteri deblocati din armata, intelectuali, tarani, legionari, fosti membri ai Partidului National-Liberal si Partidului National-Taranesc etc. Arma­mentul era, in general, cel folosit in cel de-al doilea razboi mondial. Ase­menea grupuri au activat in regiunile Pitesti, Brasov, Suceava, Galati, Oradea, Cluj, Timisoara, Craiova, Constanta. Toate aceste grupari au fost sprijinite de locuitorii din zonele respective, dandu-li-se alimente, imbra­caminte si adapost. Ei sperau in victoria democratiei si a statului de drept.

Pe de alta parte, dupa 6 martie 1945, aparatul de represiune s-a intarit, cautand sa inabuse din fasa orice actiune de ostilitate fata de regim. La 30 august 1948 s-a creat Directia Generala a Securitatii Poporului, in cadrul Mi­nistrului de Interne; Pantelimon Bodnarenko, zis Pantiusa (ofiter N.K.V.D.), care si-a luat numele de Gheorghe Pintilie, a fost numit general-locotenent si sef al Directiei Generale a Securitatii Poporului. Adjunctul lui Bodnarenko a devenit Boris Griinberg, alias Alexandru Nikolski, agentN.K.V.D.

in martie 1948 a fost arestat grupul din conducerea Miscarii Nationale de Rezistenta: Horea Macelariu, Gheorghe Manu, Ion Bujoiu, Nestor Chioreanu, Nicolae Patrascu. in noiembrie 1948, principalii acuzati au fost condamnati la munca silnica pe viata, in septembrie-noiembrie 1948 au fost arestati membrii grupului Miscarii Nationale de Rezistenta din Oltenia, condusa de generalul loan Carlaont.


Sloganul lui Stalin, potrivit caruia cu cat societatea avansa pe calea socialismului, cu atat mai mult „lupta de clasa se ascutea', a avut un efect devastator pentru numerosi romani, a caror libertate si viata se aflau intr-un permanent pericol. Pe de alta parte, exista credinta ca regimul impus de sovietici nu se va mentine, ca ocupatia straina avea un caracter temporar. „Vin americanii' a fost poate cea mai populara lozinca, desi circula mai mult in soapta, fiind contrapusa celor oficiale. Ea exprima speranta, care s-a dovedit a fi o grava iluzie, ca americanii aveau sa-i alunge pe sovietici, iar Romania va redeveni o tara independenta si democratica. Mitul venirii americanilor s-a mentinut pana in 1956, cand romanii au constatat ca S.U.A. nu acordase Ungariei sprijinul sperat pentru a se elibera de sub dominatia sovietica. Din acel moment, numerosi romani, inclusiv intelectuali, au inceput sa se impace cu gandul ca regimul existent avea sa dureze vreme indelungata.

in 1949-1950 au fost arestati toti fostii lideri politici care ocupasera o functie in stat inainte de 1945, fiind dusi la inchisorile din Sighet, Aiud, Gherla, Ramnicu-Sarat etc. Multi dintre ei si-au pierdut viata in aceste inchisori: luliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Bratianu, Constantin Argetoianu etc. Numerosi fosti oameni politici si alti adversari ai noii oranduiri au fost supusi unui regim de exterminare la Canalul Dunare - Marea Neagra. O alta forma de represiune a fost deportarea in Baragan a celor ce se opuneau politicii de sovietizare a Romaniei (circa 50.000 de familii).

Pana in anul 1950, toti episcopii catolici romani, de rit latin sau bizantin, au fost arestati: din 12 episcopi greco-catolici, numai unul a scapat cu viata din detentie. Multi preoti ortodocsi au fost destituiti si arestati, sub acuzatia ca erau ostili regimului democrat-popular.

Numerosi tarani au fost condamnati si inchisi, deoarece refuzau sa se inscrie in gospodariile agricole colective. Potrivit datelor oficiale, peste 80.000 de tarani au fost arestati, dintre care 30.000 au fost judecati in procese publice si condamnati.

Dupa ce in 1945 numerosi etnici germani au fost ridicati de la casele lor de Armata Rosie si trimisi in Uniunea Sovietica, in 1951 a urmat un alt val de represiune impotriva acestei minoritati, peste 5.000 de familii fiind deportate in Baragan. Pe fondul conflictului dintre Stalin si Tito, declansat in 1948, minoritatea sarba din Romania a avut de suferit. Circa 40.000 de sarbi au fost dislocati din zona Banatului si colonizati in Baragan.


Potrivit unor statistici, in anii 1948-1958, circa 400.000 de oameni au luat drumul inchisorilor si lagarelor de munca, dintre care trei patrimi fara sa fie judecati si condamnati; circa 50.000 de familii au fost deportate, iar alte 100.000 au primit domiciliu obligatoriu.

Contra celor care „nu prezentau garantii pentru siguranta statului' a fost introdusa munca fortata, potrivit Codului muncii (1950). Reeducarea prin munca a devenit modalitatea de pedepsire a zeci de mii de persoane. Coloniile de munca se aflau sub administratia Ministerului Afacerilor Interne si erau formate din fosti inalti demnitari, industriasi,  bancheri, mosieri, judecatori, avocati, membrii familiilor „criminalilor de razboi'.

Distrugerea societatii civile, desfiintarea partidelor politice, lichidarea presei libere, scoaterea din librarii si biblioteci a cartilor „necores­punzatoare', controlarea activitatii ziaristilor, scriitorilor, artistilor, epurarea armatei, invatamantului si justitiei de cadrele „nedemne' pentru noul regim, impunerea unui sistem de legi conceput sa lase individul fara aparare in fata justitiei „populare' au creat cadrul trecerii la neutralizarea tuturor „dusmanilor poporului'.

intr-un climat de teroare, de frica si de nesiguranta personala, multi au fost nevoiti sa accepte colaborarea cu regimul, fie din oportunism, fie de groaza pedepselor care-i asteptau daca procedau altfel. Colaborationismul era o forma de neutralizare a individului si de coexistenta pasnica cu raul existent. Cetateanul, controlat de catre partid, indeplinea ceea ce i se cerea la locul sau de munca si in societate. A existat si un colaborationism dorit, mai ales de unii intelectuali care ocupasera anumite functii in vechile regimuri si care s-au „réorientat' rapid catre Partidul Comunist, devenind slujitorii devotati ai acestuia. Spre exemplu, Mihail Ralea, fost ministru national-taranist si fost ministru in timpul lui Carol al 11-lea, a facut parte din guvernul Groza si apoi, in timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a devenit membru in Consiliul de Stat.

in interiorul P.M.R. s-a desfasurat o continua lupta pentru putere intre diferite grupari, care-si disputau intaietatea in privinta functiilor de conducere, inca din 1945 cel vizat era Lucretiu Patrascanu, pe care atat Gheorghiu-Dej, cat si Ana Pauker il considerau un rival de temut. In 1946. in plina campanie electorala, Patrascanu a fost acuzat de atitudine nationalist-sovina, deoarece, intr-un discurs rostit la Cluj, a condamnat in termeni energici revizionismul maghiar, in raportul prezentat de Gheorghiu-Dej la Plenara C.C. al P.M.R. din iulie 1946, Lucretiu


Patrascanu era criticat in mod public. La Congresul de unificare din februarie 1948, acesta nu a fost ales in Biroul Politic; mai mult, a fost criticat de Teohari Georgescu, deoarece cazuse ,jub influenta burgheziei'' si era ,f>robabit ajutat de forte dusmane'. Cateva zile mai tarziu, Patrascanu a fost destituit din functia de ministru al justitiei (pe care o detinea de la 23 august 1944) si arestat. La Plenara C.C. al P.M.R. din 10-11 iunie 1948, acesta era criticat chiar in ,Rezolutia' adoptata: „Un exemplu tipic de renuntare la politica luptei de clasa impotriva exploatatorilor si de propovaduire a colaborarii cu clasele exploatatoare il reprezinta pozitia politica a lui Patrascanu [] Partidul a respins cu hotarare teoriile contrarevolutionare ale,lui Patrascanu inspirate din ideologia si interesele dusmanului de clasa '.

Dupa o acerba confruntare cu grupul Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu, in 1952, Gheorghiu-Dej a reusit, cu acordul lui Stalin, sa-si elimine adversarii. Acestia au fost destituiti din functie pe linie de stat si exclusi din Partidul Muncitoresc Roman. Vasile Luca a fost arestat si a murit in inchisoare (in 1963), Ana Pauker a primit domiciliul obligatoriu, iar Teohari Georgescu a fost incadrat intr-o intreprindere poligrafica.

Dupa moartea lui Stalin, in 1953, Nichita Sergheevici Hrusciov, noul lider de la Kremlin, a declansat actiunea de schimbare a conducatorilor partidelor comuniste din tarile „fratesti', in acest context, Gheorghiu-Dej a decis sa-1 lichideze pe Lucretiu Patrascanu (aprilie 1954), in care vedea principalul rival. Apoi, treptat, Gheorghiu-Dej a reusit sa castige increderea lui Hrusciov, mai ales ca urmare a atitudinii avute in timpul evenimentelor din Ungaria (octombrie-noiembrie 1956), cand a primit din partea liderului de la Kremlin misiunea de a reface partidul comunist din aceasta tara, misiune de care s-a achitat cu succes.

Sub influenta celor petrecute in Ungaria, regimul de la Bucuresti a luat (in decembrie 1956) unele masuri pozitive, intre care marirea salariilor pentru muncitori si intelectuali, a burselor pentru studenti, desfiintarea cotelor obligatorii in cereale, pe care, inca din 1946, taranii era constransi sa le predea statului. De asemenea, unii intelectuali „burghezi' au fost „reabilitati' si incadrati in institutii de cercetare stiintifica si de invatamant.

In 1957, Gheorghiu-Dej a reusit sa-i inlature pe ultimii sai rivali -Miron Constantinescu si losif Chisinevschi - care au fost exclusi din Biroul Politic al C.C. al P.M.R. Avand „spatele asigurat', liderul de la Bucuresti a decis sa porneasca pe o noua cale, vizand desovietizarea Romaniei.

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 273
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved