Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Razboiul din anii 101-102

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Razboiul din anii 101-102

Razboiul din anii 101-102




La 25 martie 101, imparatul Traian parasea Roma si se indrepta spre Moesia Superioara, care reprezinta baza de pornire a operatiunilor militare.

Pregatirile fusesera minutioase si durasera aproape trei ani. Pentru a facilita concentrarea efectivelor si legaturile cu Pannonia, imparatul a intreprins doua lucrari de arta de mare importanta. Pe malul drept al Dunarii, in clisura Cazanelor, a pus sa se taie un drum in stanca (anul 100); actiunea este consemnata de o inscriptie ajunsa pana la noi: Imp(erator) Caesar divi Nervae f(ilius) Nerva Traianus Aug(ustus) Germ(anicus) pontif(ex) maximus trib(unicia) pot(estate) III pater patriae co(n)s(ul) III montibus excisi[s] anco[ni]bus sublatis via[m] f[ecit]. De asemenea, pentru a usura legaturile pe Dunare, impiedicate de cataractele (pragurile) de la Portile de Fier, a pus sa se sape un canal de-a lungul malului drept, intre actualele localitati ip si Carata (in Serbia); aceasta actiune este consemnata de o alta inscriptie din anul 101, descoperita cu mai bine de trei decenii in urma: Imp(erator) Caesar divi Nervae f(ilius) Nerva Traianus Aug(ustus) Germ(anicus) pontif(ex) max(imus) trib(unicia) pot(estate) V p(ater) p(atriae) co(n)s(ul) IIII ob periculum cataractarum derivato flumine tutam Danuvi navigationem fecit.

In vederea razboiului fusesera concentrate in provinciile vecine numeroase trupe. Armata romana era formata din cele patru legiuni ale Pannoniei (I si II Adiutrix, XIII si XIV Gemina), doua ale Moesiei Superioare (IV Flavia si VII Claudia), trei ale Moesiei Inferioare (I Italica, V Macedonica si XI Claudia) si alte cateva aduse de la Rin; in total 13-14 legiuni, numarand peste 70 000 de oameni. Se adauga un mare numar de unitati auxiliare din armata regulata: alae (unitati de cavalerie) si cohortes (unitati de infanterie), dar si formatiuni etnice speciale, recrutate din randul diferitelor popoare (mauri, palmireni, asturi etc.). Operatiunile de debarcare erau sprijinte de flota dunareana, classis Flavia Moesica. Se apreciaza ca forta de invazie se ridica la circa 150 000 de oameni.

Unitatile militare erau puse sub comanda unor generali si ofiteri capabili si incercati, ale caror nume sunt amintite de numeroase inscriptii consemnand distinctiile primite pentru actele de bravura pe campul de lupta. Printre acestia se numara Iulius Sabinus, D. Terentius Scaurianus si C. Iulius Quadratus Bassus, viitori guvernatori ai Daciei, si altii. Statul major al imparatului era format dintr-o serie de generali victoriosi, precum Licinius Sura, mai apoiu P. Aelius Hadrianus (viitorul imparat), ca si o serie de tehnicieni precum gromaticii Balbus si Celsus.

Armata dacilor trebuie sa fi fost si ea apreciabila ca forta, fara sa se ridice insa numeric la valoarea celei romane.De altfel, este un principiu al purtarii razboiului, ca o armata in expeditie sa fie dubla sau chiar tripla fata de aceea a adversarului. Se poate aprecia deci ca ea nu trecea de 50 000 de oameni. Probabil totusi ca nu toti barbatii in stare sa poarte armele au fost chemati la lupta. Purtarea razboiului era privilegiul unei anumite categorii sociale, iar comatii nu reprezentau probabil chiar poporul de jos. Cum rezulta de pe Columna, armata lui Decebal era formata dintr-o cavalerie luptand cu arcuri si o pedestrime inarmata cu palose curbe (siccae), sabii drepte sau curbe (falces), iar ca stindard aveau vestitul balaur - draco. Increderea mare a regelui era, alaturi de barbatia ostasilor sai, in seria de cetati si fortificatii din jurul capitalei si de mai departe, in muntii si codrii intunecosi si zeii Daciei care nu-i parasisera pana atunci niciodata.

Atmosfera de efervescenta din tabara dacilor se poate reconstitui recitind relatarea lui Dio Chrysostomos (Discursuri, XII, 19-20), care fusese in Dacia in anul 98: “am ajuns la niste oameni intreprinzatori, care nu aveau ragazul sa asculte cuvantari, ci erau agitati si tulburati ca niste cai de cursa in potou, inainte de plecare, nerabdatori sa treaca vremea, cai pe care ravna si infocarea ii fac sa loveasca pmantul cu copitele. Acolo, la ei, puteai sa vezi peste tot sabii, platose, lanci, toate locurile pline de cai, arme si oameni inarmati. In mijlocul atator oameni deosebiti, eu insumi ma infatisam grozav de nepasator, un spectator foarte pasnic al razboiului, neputincios la trup, inaintat in varsta, om care nu purta sceptrul de aur si nici panglicutele sfinte ale vreunui zeu, care nu venise pe drumul unde-l mana nevoia, in tabara ostaseasca, pentru a cere slobozirea fiicei sale, ci doritor de a vedea pe oameni luptand unii pentru stapanire si putere, iar altii pentru libertate si patrie”.

Probabil ca Decebal a incercat sa coalizeze la cauza antiromana si unele neamuri vecine, precum bastarnii si sarmatii, mai mult sau mai putin constienti de iminenta pericolului roman. A cautat se pare sa determine la o actiune antiromana si pe Pacorus II (78-110), regele partilor. Se pare ca o ambasada daca a ajuns - inainte de cel de-al doilea razboi - pana la acesta, prilej cu care Decebal i-a trimis in dar pe sclavul Callidromus; solii au strabatut lungul drum probabil pe la nordul Marii Negre, prin tara sarmatilor roxolani si alani - populatii de neam iranian - care ii erau favorabili lui Decebal.

Desfasurarea primului razboi Armata romana a patruns in Dacia pe un pod de vase, asa cum se vede intr-o scena de pe Columna lui Traian. Trupele romane ies pe poarta unei cetati, probabil Viminacium (Kostola ) si pasesc pe pod (scena III); zeul Danubius, cu bustul iesind din valuri, capul incununat cu trestie si apa siroindu-i din par si barba, sprijina cu dreapta prin apa podul. Soldatii sunt in tinuta de mars; sabiile (gladii) le atarna de soldul drept, castile sunt agatate de umar, iar in mana stanga poarta scutul prelung. Infanteristii sunt precedati de cinci purtatori de stindarde. La celalalt capat al podului, se vad soldatii care au pus deja piciorul pe malul nordic al fluviului; se disting doi trambitasi cu cornuri mari semicirculare, iar in continuare cativa calareti inarmati cu lanci. Podul nu este reprezentat continuu (scena IV); se observa doua segmente formate din grupuri de corabii, legate probabil de piloni batuti in albia fluviului. Ajuns pe celalalt mal, Traian tine sfat de razboi: il vedem intre doi ofiteri, iar altii stau in picioare mai in spate. Aceasta era deci coloana condusa de insusi imparatul, care traverseaza Banatul spre Tibiscum; itinerariul ne este cunoscut din unicul fragment pastrat (la gramaticul Priscianus) din Dacicele lui Traian: inde Berzobim, deinde Aizi processimus (“de acolo am inaintat spre Berzobis, iar apoi spre Aizis”; cele doua localitati au fost identificate cu Berzovia si Farliug).



Se crede ca cele doua segmente ale podului reprezinta doua coloane ale armatei care a patruns in Dacia. Exegetii moderni ai razboaielor dacice sunt de acord ca o a doua coloana a armatei romane a patruns in Dacia pe la Dierna (Orsova), a inaintat pe valea Cernei si a Timisului, intalnindu-se cu prima coloana la Tibiscum (Jupa, langa Caransebes). Este posibiul ca o a treia coloana sa fi patruns pe la Drobeta (langa care, la Schela Cladovei, s-a identificat un mare castru de pamant), iar de aici a trecut pe sub munti pe la Catune, Vartu si Porceni (Bumbesti) - traseu marcat de alte castre de pamant -, urcand prin pasul Valcan spre Sarmizegetusa regala.

Patrunzand pe teritoriul Daciei, armata romana este preocupata mereu de consolidarea terenului ocupat, pentru siguranta armatei de ocupatie; se construiesc castre, drumuri si poduri, asa cum reiese din scenele Columnei (X-XXIII). Iata ce scrie in aceasta privinta Balbus:

“Dar dupa ce noi am pasit pe pamantul dusmanilor, pe data, Celsus, operatiunile militare ale Cezarului nostru au inceput sa solicite stiinta masuratorilor. Pe o anumita portiune determinata a drumului trebuiau trase doua drepte regulate, cu ajutorul carora sa se inalte masa uriasa a intariturilor necesare pentru apararea comunicatiilor; datorita inventiei tale, folosirea instrumentului de masurat a permis trasarea acestor linii pentru fiecare sector al liniilor in parte. Iar in ceea ce priveste planul podurilor, chiar daca dusmanul ar fi vrut sa ne hartuiasca, noi puteam indica latimea cursurilor de apa de pe malul nostru. Stiinta divina a numerelor ne-a aratat cum sa cunoastem inaltimea muntilor care trebuiau apoi cuceriti”.

Inaintarea armatei romane s-a petrecut fara incidente. Decebal s-a hotarat sa-i astepte pe romani intr-un loc prielnic pentru a da batalia.

Un fragment din Istoria romana a lui Cassius Dio (LXVIII 8,1), rezumat de Xiphilinus, prezinta o intamplare petrecuta in acest rastimp: “Cand Traian a pornit impotriva dacilor si se apropia de Tapae, locul unde barbarii isi aveau tabara, i se aduse o ciuperca mare, pe care era scris cu litere latine ca atat ceilalti aliati, cat si burii sfatuiesc pe Traian sa se intoarca si sa faca pace”. Exegetii Columnei au incercat a identifica episodul relatat intr-o scena a acesteia (IX): un barbar descult, imbracat intr-o camasa lunga care-i lasa dezgolit umarul drept, cade de pe un cal (sau un asin?), inspaimantat la vederea lui Traian si a doi insotitori ai sai; in mana stanga ridicata tine un obiect rotund, iar in dreapta, cu care se reazima de pamant un fel de baston. Unii istorici identifica aici scena solului bur; obiectul rotund poate fi ciuperca mare mentionata de Cassius Dio (sau un scut, iar “bastonul” din dreapta un sul pe care era scris?).

Se pare ca Traian a respins cu duritate ultimatumul si a continuat inaintarea. Batalia s-a dat tot la Tapae (scena XXIV) - probabil la Poarta de Fier a Transilvaniei -, ca si aceea cu Tettius Iulianus. Rezumatul lui Xiphilinus reda astfel aceasta inclestare: “Dar Traian dadu lupta cu ei, isi vazu raniti pe multi dintre ai sai si ucise multi dusmani. Deoarece ii lipseau bandajele, se zice ca nu si-a crutat nici propriile vestminte, ci le-a taiat fasii. Apoi a poruncit sa se ridice un altar soldatilor cazuti in lupta si sa le aduca in fiecare an jertfa pentru morti”. Luptele au fost crancene; scena de pe Columna arata pe insusi Jupiter, favorabil romanilor, aruncand fulgerele sale contra dacilor! Traian este salutat de soldati cu titlul de imperator (a doua salutatie).

In fata coplesitoarei forte expeditionare romane, Decebal se hotaraste sa se retraga spre cuibul de vulturi din munti si sa reziste in cetatile cu ziduri de piatra. Cateva asezari si cetati cad in mana romanilor (scenele XXV, XXVI, XXIX).

Derularea fireasca a filmului Columnei arata petrecandu-se cateva evenimente mai deosebite. Ele sunt relatate si de principalul izvor al acestui razboi (Cassius Dio); dar fara prezentarea lor in succesiunea cronologica din jurnalul Columnei, am fi indemnati, datorita starii in care a ajuns pana la noi cartea LXVIII a Istoriei romane, a aseza unele episoade abia la sfarsitul razboiului, in 102.

Astfel, in scena XXV, pe zidul unei cetati dacice, printre creneluri, se zaresc un sir de pari in care sunt fixate cranii umane; langa ele, un vexillum roman. Sunt probabil capetele prizonierilor romani, prinsi in timpul dezastrului lui Fuscus, precum si stindardul pierdut de acesta impreuna cu armele si masinile de razboi.



Intr-o alta scena (XXVII), il vedem pe Traian intr-un castru, in picioare, vorbind unor soldati; in afara castrului se vad chipurile catorva barbari, despre care R. Vulpe credea ca reprezinta o solie a burilor si sarmatilor. Atentia cu care imparatul trateaza pe proprii militari (alocutiune ori darea unor ordine) contrasteaza cu desconsideratia aratata ambadsadei barbare; era o metoda psihologica, menita sa arate solilor ca nu le asculta nici cererile, nici eventualele amenintari.

Deosebit de interesanta este scena XXVIII, reprezentand o solie dacica; vedem cinci comati adresandu-se imparatului, cei din fata cu mainile intinse in senn de rugaminte. Evenimentul este consemnat si de Cassius Dio (LXVIII 9,1: “Decebal a trimis soli, chiar inainte de infrangere, nu dintre comati - ca mai inainte -, ci pe cei mai buni dintre pileati”). Nu stim daca era vorba de solicitarea sincera a unui armistitiu ori pur si simplu dorinta de a castiga timp.

Tot acum s-a petrecut un alt eveniment, relatat de scena XXX. Imparatul este reprezentat asistand la deportarea unei femei nobile dace, cu prunc la san, care se indreapta spre o corabie, probabil pe Dunare: alte femei ridicandu-si copiii in brate schiteaza poate un gest de adio. Scena a fost pusa de exegetii Columnei in legatura cu binecunoscutul pasaj din opera lui Cassius Dio (LXVIII 9,4), din care aflam ca “Maximus prinsese in acest timp pe sora aceluia [a lui Decebal] si cucerise un loc intarit”; generalul mentionat de istoricul antic era M’ Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferioare, care patrunsese in Transilvania, poate pe valea Oltului. Cetatea cucerita ar fi fost, dupa C. Daicoviciu, cea de la Costesti, unde Traian va fi recuperat armele si insignele pierdute de Fuscus in 87; dupa H. Daicoviciu, ar fi vorba eventual de Tilisca.

Intre timp, evenimentele luau o intorsatura noua. Se pare ca solia prin care “ceilalti aliati, cat si burii, sfatuiesc pe Traian sa se intoarca si sa faca pace” nu fusese numai un “insolent ultimatum”. Intr-adevar, mai multe scene de pe Columna (XXXI-XLIV) arata lupte in alta parte, probabil in rasarit. In iarna anilor 101-102, se vede ca Decebal a incercat sa schimbe soarta razboiului, organizand o diversiune; invazia dacilor aliati cu sarmatii roxolani si probabil burii germanici asupra Dobrogei; se reeditau: nenumaratele atacuri ale getilor si sarmatilor despre care vorbea poetul Ovidiu, cele din iarna anilor 68/69 din partea roxolanilor ori atacul dacilor lui Diurpaneus din iarna anilor 85/86. Trecerea Dunarii inghetate nu a fost lipsita de primejdii: pare-se ca ghiata se rupe sub greutatea cailor si calaretilor, care lupta cu valurile si sloiurile (scena XXXI). Dar pedestrii, probabil mai usori, reusesc sa treaca fluviul cu bine; vedem cum doi tarabostes (unul purtand un draco) si cavaleria roxolana, in armuri de solzi, se apropie de zidurile unei fortificatii romane pe care o asediaza (scena XXXII). Alta scena arata pe daci, sub ziduri, aruncand sageti asupra aparatorilor; cativa incearca sa sparga zidul cu un berbec. Cum s-a subliniat de cei ce au avut meritul sa se ocupe de Columna, scena este simbolica, reproducand de fapt atacul asupra castrelor de la Dunare.

Atacul a luat prin surprindere garnizoanele romane; invadatorii se umplu de prazi. Probabil dacii si aliatii lor au profitat de faptul ca apararea Moesiei Inferioare fusese subtiata, trupele ei fiind solicitate in razboiul din Dacia.

Totusi, atacul nu a avut amploarea si importanta pe care i-au acordat-­o unii istorici moderni: de a nimici fortele romane ramase in castrele de la Dunare si, executand o operatiune de invaluire, demna de marii strategi ai antichitatii, sa puna in primejdie liniile de comunicatii ale lui Traian. In ce ne priveste, ne vom multumi cu relatarea evenimentelor, atat cat ne permite urmarirea scenelor de pe Columna. Vedem astfel cum Traian insusi se imbarca pe o corabie, plutind pe Dunare in jos (scenele XXXIII-XXXV). Probabil totusi ca Traian nu a dislocat forte insemnate pe noul teatru de razboi, pentru a nu primejdui situatia de pe frontul principal; ca dovada, la lupta care se da participa numai auxiliari. Dupa ce infrang pe calaretii roxolani (poate intr-o lupta separata?), trupele romane (se disting auxiliarii germani inarmati cu maciuca si avand bustul nud) ataca pe daci. Lupta este cumplita si dureaza pana la caderea noptii (sugerata de Nox personificata, care-si desfasoara valul asupra campului de lupta: scena XXXVII). Mai in dreapta, langa un copac (simbolizand desigur o padure) se vad cativa daci asistand pare-se la batalie, dintre care recunoastem un tarabostes, dupa cusma sa: poate comandantul armatei de invazie a dacilor. Atacati de pretutindeni, dacii sunt invinsi; in partea de jos a unei scene (XXXVIII) se zareste un taraboste dac, infigandu-si pumnalul in piept pentru a cadea viu in mainile invingatorilor.

R. Vulpe socotea ca batalia s-a dat pe locul unde imparatul Traian va intemeia “Orasul Victoriei”; pentru a-l distinge de altele omonime din tinuturile balcanice, el a purtat numele de Nicopolis ad Istrum. Acelasi istoric identifica locul bataliei relatate de alte doua scene (XL-XLI) cu platoul de la Adamclisi.

Dupa victorie, Traian este salutat pentru a treia oara imperator. La aceasta biruinta se refera o moneda de aur (aureus), avand pe avers capul imparatului cu legenda Imp(erator) Caes(ar) Nerva Traian(us) Aug(ustus) Germ(anicus); pe revers, un personaj apasa cu piciorul pe genunchiul unui om cazut pe spate, iar deasupra capului acestuia se vede un trofeu. Intre demnitatile imparatului este inscris cel de-al patrulea consulat (cu care a fost investit la 1 ianuarie 101); faptul ca imparatul nu poarta inca titlul Dacicus, primit catre sfarsitul lui 102, arata ca alegoria de pe reversul monedei simbolizeaza nu victoria finala asupra lui Decebal, ci mai degraba biruinta din iarna anilor 101/102 contra coalitiei barbare abatute asupra Moesiei Inferioare; in aceasta privinta, aparitia trofeului in campul monedei ni se pare semnificativa. De altfel, cum se va vedea, reprezentarea Daciei invinse este altfel redata pe monede.



Se pare ca dezastrul atacatorilor nu a fost chiar total, asa cum ne lasa sa credem Columna. Dintr-o scrisoare a lui Pliniu cel Tanar catre imparatul Traian, aflam ca un anume Callidromus, sclavul lui Laberius Maximus, a fost capturat in Moesia (Inferior) de catre Susagus (probabil o capetenie sarmata, numele fiindu-i prea cunoscut imparatului pentru ca Plinius sa-i mai mentioneze rangul); de la Susagus, Callidromus a trecut la Decebal, care l-a trimis mai apoi in dar lui Pacorus al II-lea, regele partilor. Se pare deci ca o parte din atacatori s-au intors cu bine la locurile lor, incarcati cu prazi.

Cum spuneam, istoria lui Cassius Dio (mai biine zis rezumatele pastrate) nu face nici o mentiune pe marginea acestor evenimente. Aflam numai de initierea unor tratative de pace; avansurile - lasa sa se inteleaga istoricul antic - vin din partea lui Decebal (vezi in acest sens scena LII): “Decebal a trimis soli, chiar inainte de infrangere, nu dintre comati - ca mai inainte -, ci pe cei mai buni dintre pileati. Acestia azvarlira armele, se aruncara la pamant si staruira pe langa Traian indeosebi sa incuviinteze lui Decebal sa vina in fata lui si sa stea de vorba, deoarece este gata sa indeplineasca toate cele cerute; iar daca nu, cel putin sa trimita Traian pe cineva care sa se inteleaga cu el. Au fost trimisi Sura si Claudius Livianus, prefectul pretoriuylui. Dar nu s-a realizat nimic, deoarece Decebal nu a cutezat sa se intalneasca cu acestia, ci a trimis si atunci pe altii” (Cassius Dio, LXVIII 9,1-3).

Esuand trativele, luptele se reiau (scenele LV-LXXII). “Traian - ni se spune in continuare - a ocupat miuntii intariti si a gasit acolo armele, masinile de razboi cucerite [de la romani], precum si steagul luat de la Fuscus” (Cassius Dio, LXVIII 9,3). Din excerptele lui Xiphilinus la Cassius Dio (LXVIII 8,3) mai aflam ca armata romana “a inceput sa urce pe munti, ocupand cu mari primejdii colina dupa colina si se apropia de capitala dacilor. Lusius i-a atacat din alta parte; el ucise multi dusmani si prinse de vii un njumar si mai mare” (vezi scena LXIV).

Din relatarea istoricului antic rezulta ca dacii s-au aparat cu inversunare, fiind totusi pana la urma coplesiti de armata romana, mai numeroasa si dotata cu o tehnica militara adecvata pentru asedierea si cucerirea cetatilor. Cum se vede, Traian a dat ordin lui Lusius Quietus, care patrunsese in fruntea trupelor sale de mauri, probabil prin pasul Valcan, sa execute o operatiune de invaluire dinspre sud si sud-est; aceasta rezulta si din prezennta castrelor de pamant de la Varful lui Patru, Comarnicel si Jigoru. Romanii se aflau in fata Sarmizegetusei, cum rezulta si din sapaturile de la Fetele Albe. “Pentru aceste motive, dar mai ales pentru ca Maximus prinsese in acest timp pe sora aceluia si cucerise un loc intarit, Decebal era gata sa primeasca orice conditii ce i s-ar fi impus”, continua Cassius Dio (LXVIII 9,4); evenimentul se petrecuse, se pare, inca din toamna anului precedent. La motivele consemnate de autorul antic se poate adauga inca unul: defectiunea unor nobili daci; o scena de pe Columna (LXVI) arata pe Traian in fata unui castru, primind inchinarea a doi pileati.

“Decebal era gata sa primeasca orice conditii ce i s-ar fi impus, nu fiindca ar fi avut de gand sa le respecte, ci ca sa mai prinda putere, dupa pierderile suferite atunci (Cassius Dio, loc. cit.). De la Xiphilinus aflam ca “Decebal a trimis 20 de soli dintre cei mai buni pileati si se ruga de imparat, prin nijlocirea lor. Solia, formata din tarabostes (au capul acoperit) si comati, se infatiseaza lui Traian in fata zidurilor unui castru, asa cum rezulta de pe Columna (scena LXXV); soldatii romani, tinand cu mandrie inaltate stindardele, asista la umilirea invinsilor. Doi nobili ingenunchiaza in fata imparatului (nu credem ca primul ar fi Decebal), in timp ce altul, in aceeasi pozitie, incearca sa-i cuprinda genunchii. Doi daci au mainile la spate, probabil legate simbolic in felul captivilor. Trimisii au azvarlit scuturile la pamant. In continuare, vedem un grup de daci ingenunchiati. Regele pare a fi cel reprezentat ultimul intr-o alta scena, din planul al doilea, unde vedem alti daci - nobili si comati - cu bratele intinse in semn de ruga, dar avand steagurile (doua stindarde de stofa si doi “balauri” dacici) ridicate; scena nu pare deci sa confirme urmatoarea fraza din excerptele istoriei lui Cassius Dio (LXVIII 9,6): “Merse la Traian, cazu la pamant spre a i se inchina si azvarli armele”.

In urma victoriei, armata il aclama pe Traian pentru a patra oara imperator.

Biruinta asupra dacilor este trambitata prin emisiuni de piese de bronz; cele mai importante sunt cele care dateaza catre sfarsitul anului 102, cand Traian apare co(n)s(ul) IV des(ignatus) V si poarta oficial titlul de Dacicus: Dac ingenunchiat ofera un scut lui Traian; Dacia (personificata) implora pe zeita Roma, care sta pe o cuirasa si-i intinde mana (in prezenta imparatului). Nimic din “satisfactia brutala a biruitorului”, de care vorbea C. Moisil, care trebuie aplicata, cum s-a vazut, altor evenimente: victoria contra invadatorilor din Moesia Inferioara. Caci, in 102, Dacia a fost doar invinsa, nu zdrobita; Traian, imparatul sobru, nu se putea face ridicul precum Domitian cu o victorie doar pe jumatate!

Din anul 103 (dupa indicatia celui de-al cincelea consulat al imparatului) dateaza o moneda de aur, reprezentand un dac in atitudine trista, asezat pe o gramada de arme si sprijinindu-si capul in mana stanga.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 863
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site