V, Popa, Care sunt si cum se pot apara drepturile omului, editura Luminalex, p,21

Martian I. Niciu, Organizatii internationale guvernamentale, editura Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1994, p.7-10

Ion Suceava, M. Viorel, Gh. Constantin, op. cit., p.p.43-45

CAPITOLUL II

PRINCIPALELE INSTRUMENTE JURIDICE INTERNATIONALE ELABORATE SUB AUSPICIILE O.N.U. CARE GARANTEAZÃ DREPTURILE OMULUI

DEFINIRE SI CLASIFICARE

Drepturile omului sunt garantate in primul rand prin legislatia interna fiecarui stat, acesta fiind cadrul juridic cel mai eficient si adecvat pentru promovarea si garantarea drepturilor omului. Documentele internationale intervin ca o masura suplimentara, ca o garantie a respectarii drepturilor acestor drepturi, constituind adevarate standarde, etaloane care sa confere termen de comparatie pentru documentele interne. Documentele internationale sunt adoptate de state pe baza acordului de vointa al acestora si pot fi impartite in doua categorii din punct de vedere al fortei lor juridice:

documente cu caracter politic, fara forta juridica, sub forma de rezolutii ori declaratii;

documente cu forta juridica, incadrate in categoria tratatelor indiferent de denumirea lor: conventii, pacte, protocoale, acorduri.

Crearea ONU a deschis o era noua in ceea ce priveste relatiile internationale intre state, cooperarea dintre acestea si, drept urmare, elaborarea unor instrumente juridice a cunoscut noi dimensiuni, astfel ca, in prezent sunt elaborate peste 50 de tratate si un numar mare de declaratii si rezolutii ale organelor si organismelor internationale in domeniul drepturilor omului si al dreptului umanitar.

Primele reglementari importante cu privire la drepturile omului le regasim in insasi Carta ONU, elaborata la 26 iunie 1945 si intrata in vigoare la 24 octombrie 1945, care in capitolul l art.1 pct.3 isi propune ca obiectiv realizarea cooperarii internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, in scopul de a promova si incuraja respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Acordam o importanta primordiala Cartei ONU pentru ca in aceasta sunt delimitate, in mod expres, atributiile organelor principale al acestei organizatii cu vocatie universala. Pe baza obiectivelor fixate in Carta au fost elaborate sub auspiciile ONU o serie de instrumente juridice internationale care astazi sunt unanim recunoscute in intreaga lume si care au situat pe primul plan protectia juridica a drepturilor omului.

Pentru a avea o imagine mai clara asupra principalelor instrumente juridice internationale, trebuie sa vorbim in continuare despre o alta Carta, si anume Carta internationala a drepturilor omului. Mentionam ca nu a fost adoptat niciodata un document cu aceasta denumire, dar in literatura de specialitate, in vocabularul curent folosit de reprezentantii diferitelor state, a oamenilor politici si chiar in doctrina, ea s-a admis si se refera la un grup de cinci documente importante, si anume:

Declaratia Universala a Drepturilor Omului;

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale;

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice;

Protocolul facultativ referitor la Pactul international privind drepturile civile si politice;

Al doilea Protocol facultativ la drepturile civile si politice, vizand abolirea pedepsei cu moartea.

Aceste cinci instrumente juridice internationale, care au fost elaborate sub auspiciile ONU si care astazi, pe intreg globul, sunt denumite simbolic Carta internationala a drepturilor omului, au o deosebita importanta in ceea ce priveste schimbarea conceptiei generale in societatea contemporana cu privire la protectia juridica a drepturilor omului, deoarece, zi de zi, tot mai multe subiecte de drept international, fie ca devin parti la ele, fie ca le accepta unanim, recunoscand superioritatea reglementarilor lor si faptul ca traind pe aceasta planeta nu putem sa nu le respectam cu totii. Documentul care a deschis o era noua in promovarea drepturilor omului si pe baza caruia s-au incheiat o multitudine de tratate in acest domeniu, este Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Documentul cuprinde un preambul si 30 de articole in care sunt enuntate drepturile esentiale ale omului si libertatile fundamentale. In preambul se arata ca "recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor, egale si inalienabile, constituie fundamentul libertatii, dreptatii, si pacii in lume".

In articolul1 din declaratie se arata ca "toti oamenii se nasc liberi si egali in demnitate si in drepturi. Ei sunt dotati cu ratiune si constiinta si trebuie sa actioneze unii fata de altii intr-un spirit de fraternitate".

In articolul 2 se mentioneaza principiul de baza al egalitatii si nediscriminarii de nici un fel in ceea ce priveste exercitarea tuturor drepturilor si egalitatilor prevazute in Declaratie.

In articolele 3-21 sunt prevazute drepturile civile ale omului. In art.22 sunt recunoscute drepturile economice, sociale si culturale de care trebuie sa se bucure orice fiinta umana in vederea asigurarii demnitatii umane si dezvoltarii libere a personalitatii sale. Acestea trebuie asigurate atat prin efortul national, cat si prin colaborarea internationala, prevazandu-se si eventualele limitari ale accesului la aceste drepturi in functie de resursele fiecarei tari. Aceste drepturi sociale, economice si culturale sunt cuprinse in articolele 23-27.

Art. 28 prevede ca orice persoana are dreptul la o ordine sociala si internationala in care drepturile si libertatile recunoscute in declaratie sa fie pe deplin exercitate.

In art. 29 se prevede ca orice persoana are si indatoriri fata de societate, aceasta fiind singura modalitate prin care se poate asigura si armoniza infaptuirea efectiva si respectarea drepturilor tuturor oamenilor.

Ultimul articol prevede interdictia pentru vreun stat, grupare sau persoana de a desfasura vreo activitate sau a savarsi vreun act care sa aiba ca scop desfiintarea vreunui drept enuntat in Declaratie .

Exercitarea drepturilor si libertatilor cuprinse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului este supusa doar ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul asigurarii respectului drepturilor si libertatilor altora, precum si a respectarii cerintelor moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica. Dispozitia aceasta este o recunoastere implicita a caracterului relativ al drepturilor si libertatilor prevazute in Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Nefiind absolute, drepturile pot fi deci limitate in exercitiul lor, astfel incat sa previna abuzul de drept si in acelasi timp sa se pastreze caracterul democratic al societatii. Limitarea exercitiului drepturilor si libertatilor cetatenesti facuta prin acte interne este restransa, deoarece nici o dispozitie a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului " nu poate fi interpretata ca implicand pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savarsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta declaratie". Declaratia este primul document international care stabileste o conceptie unitara despre drepturile omului. Reprezentand standardul comun al comunitatii internationale, drepturile proclamate in cuprinsul acestei declaratii sunt universale si inalienabile.

Influenta Declaratiei Universale a Drepturilor Omului s-a manifestat profund atat fata de statele membre ale ONU, cat si fata de celelalte state nemembre. Impactul acesteia a fost universal, in sensul ca legislatia statelor de pe diferite continente, alaturi de conventiile regionale ale drepturilor omului s-au inspirat din cuprinsul Declaratiei sau au preluat unele prevederi ale acesteia. Cu privire la masurile de implementare a drepturilor omului au fost propuse mai multe variante, ajungandu-se la urmatoarea solutie: crearea Comitetului Drepturilor Omului care devine principalul organ de implementare; admiterea petitiilor interstatale ca masuri de implementare; instituirea sistemului rapoartelor intocmite de state; furnizarea de informatii de catre organismele ONU sau alte agentii specializate de la care se pot obtine informatii neoficiale; trimiterea de recomandari acute statului intimat .

In ceea ce priveste cele doua Pacte internationale, in general structura lor este asemanatoare. Astfel, fiecare pact are un preambul in care se reitereaza obligatia statelor, asa cum rezulta din Carta ONU de a contribui la promovarea si respectarea drepturilor omului. Se precizeaza ca atingerea idealurilor omului liber care sa se bucure de drepturile si libertatile sale, eliberat de teama si mizerie, nu se pot realiza decat daca sunt create conditiile care sa permita fiecaruia sa se bucure de drepturile si libertatile sale civile si politice, dar si de cele economice, sociale si culturale.

Articolul 1 din fiecare pact prevede ca dreptul la autodeterminare este universal si solicita statelor sa faciliteze realizarea acestui drept si respectarea lui, intrucat in viziunea acestuia ele isi stabilesc sistemul politic si isi asigura in mod liber dezvoltarea economica, sociala si culturala in vederea infaptuirii scopurilor propuse, toate popoarele pot dispune liber de bogatiile si rezervele lor naturale, fara a aduce atingere obligatiilor ce decurg din cooperarea internationala, fara insa ca un popor sa poata fi lipsit de mijloacele proprii de trai.

Articolul 2 din Pacte prevede angajamentul statelor de a adopta masurile necesare, inclusiv legislative, pentru deplina exercitare a drepturilor recunoscute in pacte, fara nici o discriminare bazata pe rasa, sex, limba, religie, opinie politica sau de alta natura, origine sociala sau nationala, avere, nastere sau orice alta imprejurare.

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale consacra, printre altele, dreptul pe care il are orice persoana a se bucura de conditii de munca juste si prielnice, care sa asigure, indeosebi, un salariu echitabil si o remuneratie egala pentru o munca de valoare egala, dreptul pe care il are orice persoana in vederea favorizarii si ocrotirii intereselor sale economice, de a forma impreuna cu alte persoane sindicate, dreptul la securitate sociala etc.

Sunt, de asemenea inscrise prevederi in legatura cu imbunatatirea metodelor de productie, o repartitie echitabila a resurselor alimentare, scaderea mortalitatii noilor nascuti si a mortalitatii infantile, imbunatatirea tuturor aspectelor igienei mediului si ale igienei industriale, asigurarea exercitarii dreptului la educatie, a dreptului de a participa la viata culturala, ca si libertatea cercetarii stiintifice si activitatilor creatoare.

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice inscrie o larga gama de drepturi, printre care dreptul la viata, interzicerea torturii, sclaviei, comertului cu sclavi si muncii fortate, dreptul pe care il are fiecare om la libertate si la securitatea persoanei sale, dreptul persoanelor arestate sau detinute de a fi tratate in mod uman, egalitatea in fata tribunalelor, dreptul oricarei fiinte umane de a i se recunoaste pretutindeni personalitate juridica, dreptul de a intemeia o familie, dreptul de a lua parte la conducerea treburilor politice, de a alege si de a fi ales, de a avea acces la conditii generale de egalitate, la functiile publice din tara sa.

O dispozitie importanta a acestui document este si aceea care prevede ca in tarile in care exista minoritati etnice, religioase sau lingvistice, persoanele apartinand acestor minoritati nu pot fi lipsite de dreptul de a avea, in comun cu ceilalti membri ai grupului, propria lor viata culturala, de a profesa si practica propria lor religie sau de a folosi propria limba[3].

In articolul 28 din Pact se prevede crearea Comitetului pentru drepturile omului, insarcinat cu supravegherea si aplicarea masurilor prevazute in pact. Acest organ poate primi sesizari in legatura cu nerespectarea drepturilor omului prevazute in pact numai din partea statelor membre.Ca urmare, persoanele fizice nu pot face sesizari acestui organism. Pactul a fost adoptat in aceasta forma pentru ca, daca s-ar fi acordat dreptul persoanelor de a sesiza Comitetul in legatura cu nerespectarea de catre state a drepturilor prevazute de Pact, multe dintre acestea nu ar fi semnat. Problema s-a convenit a fi rezolvata prin adoptarea primului Protocol facultativ referitor la Pactul international privind drepturile civile si politice.

Acest Protocol prevede un mecanism prin care, sesizarile primite de la persoanele particulare care se pretind ca sunt victime ale incalcarii drepturilor enuntate in Pact pot fi primite si solutionate.

Ultimul document care face parte din asa-zisa Carta internationala a drepturilor omului, este al doilea Protocol facultativ cu privire la drepturile civile si politice si care se refera expres la abolirea pedepsei cu moartea, care a fost adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale ONU din 15 decembrie 1989.

Prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974 Romania a ratificat cele doua pacte, iar prin Decretul nr.68 din 20 decembrie 1990 a aderat si la cel de-al doilea Protocol facultativ cu privire la drepturile civile si politice.

Preocuparea ONU pentru promovarea si protectia drepturilor omului nu s-a oprit la adoptarea acestor documente de baza ci a continuat cu adoptarea altor instrumente internationale care reglementeaza, fie drepturile anumitor categorii de persoane, care prin natura lor sunt mai vulnerabile, mai expuse incalcarii drepturilor lor, fie instrumente care reglementeaza in detaliu anumite drepturi. Printre aceste documente reprezentative, in functie de domeniul de aplicare, amintim:

- privind egalitatea in drepturi, nediscriminarea:

- Declaratia Natiunilor Unite asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala;

- Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala;

- Conventia internationala asupra eliminarii si reprimarii crimei de apartheid;

- Conventia internationala privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului:

- Declaratia Adunarii Generale a ONU impotriva discriminarii bazate pe religie si convingere;

- privind protectia drepturilor femeii:

- Declaratia privind eliminarea discriminarii fata de femei;

- Conventie asupra drepturilor politice ale femeii;

- Conventie asupra cetateniei femeii casatorite;

- Conventie asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei;

- Conventie privind consimtamantul la casatorie, varsta minima pentru casatorie si inregistrarea casatoriilor;

- privind protectia copilului, a adolescentului si a persoanelor care au nevoie de ajutor:

- Declaratia drepturilor copilului;

- Conventia drepturilor copilului;

- Declaratie privind promovarea in randurile tineretului a idealurilor de pace, respect reciproc si intelegere intre popoare;

- Declaratia drepturilor deficientului mintal;

- Declaratia drepturilor persoanelor handicapate.

- privind abolirea sclaviei si reprimarea traficului cu sclavi si cu fiinte umane:

- Conventie cu privire la sclavie;

- Conventie suplimentara cu privire la abolirea sclaviei, traficului cu sclavi si a institutiilor si practicilor analoage sclaviei;

- Conventie asupra abolirii muncii fortate;

- Conventie asupra muncii fortate;

- Conventie pentru reprimarea traficului cu fiinte umane si a exploatarii prostitutiei semenilor;

- privind protectia persoanelor supuse detentiei sau intemnitarii:

- Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor;

- Declaratie asupra protectiei tuturor persoanelor impotriva torturii si altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;

- Conventie impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;

- privind situatia refugiatilor:

Statutul Oficiului Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru refugiati;

Conventie referitoare la statutul refugiatilor;

Declaratie asupra azilului teritorial;

- Declaratie asupra drepturilor omului, ale persoanelor care nu poseda nationalitatea tarii in care traiesc;

Fara a avea pretentia ca am epuizat multitudinea documentelor internationale privind protectia drepturilor omului, putem afirma ca am prezentat pe cele principale, incercand si o clasificare a acestora in functie de domeniul la care se refera fiecare.

CAPITOLUL III

CONCEPTIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

ISTORICUL APARITIEI UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeana instituita prin Tratatul de la Maastricht semnat la 7 februarie 1992, in vigoare din 1 ianuarie 1993, marcheaza, dupa cum precizeaza insusi tratatul, " o noua etapa in acest proces, creand o uniune mereu mai stransa intre popoarele Europei, in care deciziile sunt luate cat mai posibil de catre cetateni"(art.A, al.2). Mai departe, tratatul precizeaza ca Uniunea este bazata pe Comunitatile europene completate prin politicile si formele de cooperare instaurate prin dispozitiile sale, aceasta avand misiunea sa organizeze, in mod coerent si solidar, relatiile dintre statele membre si popoarele lor.

Comunitatea europeana, respectiv cele trei organizatii comunitare, reprezenta in anul 1992 rezultatul eforturilor depuse din anul 1950 pentru realizarea Europei comunitare. Dupa cum scrie Pascal Fontaine, Europa comunitara "constituie organizatia cea mai capabila sa produca integrarea multisectoriala, avand vocatia sa actioneze atat in domeniile economic, social, politic cat si in cele ale drepturilor cetatenilor si ale relatiilor externe a celor douasprezece state care ii sunt membre. "

Tratatul de la Maastricht din 1992 precizeaza ca Uniunea Europeana este intemeiata pe Comunitatea Europeana "completata prin politicile si formele de cooperare instaurate prin prezentul tratat"(art.A, al.3). El nu desfiinteaza cele trei tratate prin care au fost create Comunitatile europene si nici nu desfiinteaza aceste comunitati. De aceea, in textul sau se foloseste, in continuare, termenul de Comunitate alaturi de cel de Uniune Europeana.

Bazele constituirii Uniunii Europene sunt urmatoarele acte internationale: Tratatul de la Paris prin care a fost creata CECA, in anul 1951; Tratatele de la Roma de constituire a Comunitatii Economice Europene si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice(Euratom) din anul 1957; modificate prin Actul unic european, din 1986 si prin tratatul Uniunii Europene, de la Maastricht, din 1992. Prin aceste acte au fost stabilite legaturile juridice intre tarile membre ale comunitatilor, legaturi care depasesc simplele relatii contractuale stabilite intre statele suverane, prin tratate internationale obisnuite.

Comunitatile europene s-au dezvoltat pe baza dialogului permanent dintre interesele nationale ale statelor membre si cele comunitare, cu respectarea diversitatii nationale si a identitatii proprii Comunitatilor. Aceasta metoda comunitara a fost practicata pentru depasirea antagonismelor dintre statele europene, pentru inlaturarea spiritului de superioritate dintre popoarele lor si evitarea recurgerii la forta in relatiile dintre ele.

Tratatul de la Maastricht prevederile celor trei tratate comunitare ale CECA, Euratom si CEE si le completeaza cu noi dispozitii. Unele dintre dispozitiile sale nu sunt integrate deocamdata in tratatele comunitare de baza, deoarece unele state membre nu sunt pregatite sa transfere intreaga competenta din domeniile respective Comunitatii.

OBIECTIVELE UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeana conform tratatului de la Maastricht are urmatoarele obiective:

a)sa promoveze un progres economic si social, echilibrat si durabil, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale intre statele membre si prin stabilirea unei uniuni economico - monetara , care sa duca in final la folosirea unei monede unice a Uniunii;

b) sa asigure afirmare identitatii Uniunii Europene in viata internationala, in special prin aplicarea unei politici externe si de securitate comuna, inclusiv definirea unei politici de aparare comuna, care ar putea duce, la un moment dat, la apararea comuna a statelor membre;

c)sa intareasca protectia drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre, prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii;

d)sa dezvolte o cooperare stransa intre statele membre in domeniul justitiei si al afacerilor interne;

e)sa mentina in mod integral cuceririle comunitare si sa le dezvolte si sa examineze in ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin Tratatul de la Maastricht ar trebui revizuite, in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare.

Un principiu care sta la baza activitatii Uniunii Europene, de mai multe ori afirmat in Tratatul de la Maastricht, este cel al "subsidiaritatii". El inseamna limitarea actiunilor Comunitatii numai in cadrul competentelor sale, care I-au fost conferite prin tratatele comunitare, in vederea realizarii obiectivelor sale, care I-au fost conferite prin tratatele comunitare, in vederea realizarii obiectivelor sale, de asemenea prevazute in aceste tratate. In domeniile care nu apartin in mod exclusiv competentei Comunitatii, ea intervine numai in cazul si in masura in care, obiectivele avute in vedere in aceste domenii nu pot fi realizate de statele membre in mod satisfacator, si daca din ratiuni privind dimensiunile si efectele actiunii respective, ea poate fi realizata la nivel comunitar. Cu privire la acest principiu este importanta precizarea Tratatului de la Maastricht: "Actiunea Comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului tratat"(art.3 B).

Aplicarea principiului subsidiaritatii in activitatea Uniunii Europene asigura ca aceasta nu se indreapta spre un stat centralizat. Dimpotriva, in cadrul ei vor fi aparate si respectate diversitatea istorica a statelor membre, a regiunilor si culturii lor. Conform principiului, Uniunea isi asuma numai sarcinile pe care ea le poate realiza mai bine decat autoritatile centrale sau locale ale statelor membre[3].

Conform Tratatului, misiunea Uniunii este ca, prin stabilirea pietei comune si a uniunii economice si monetare, sa promoveze dezvoltarea armonioasa si echilibrata a activitatilor economice, o crestere durabila si neinflationista, un grad inalt al performantelor economice, precum si un nivel de folosire si protectie sociala elevata, de ridicare a nivelului si calitatii vietii si de realizare a coeziunii economice, sociale si a solidaritatii statelor membre. Pentru realizarea acestei misiuni, Uniunea trebuie sa intreprinda urmatoarele actiuni: eliminarea dintre statele membre a tarifelor vamale si a restrictiilor cantitative; o politica comerciala comuna; o piata interna caracterizata prin abolirea intre statele tarile membre a oricaror obstacole privind libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, serviciilor si a capitalurilor; o politica comuna cu privire la mediul inconjurator; apropierea legislatiilor nationale; promovarea cercetarii si dezvoltarii tehnologice; asigurarea unui nivel ridicat de protectie a sanatatii; consolidarea protectiei consumatorilor; actiuni in domeniul educatiei, al energiei, protectiei civile si a turismului; asocierea tarilor de peste mari pentru cresterea schimburilor comerciale cu ele si a desfasurarii, in comun, a efortului pentru dezvoltarea economica si sociala .

In vederea realizarii obiectivelor Uniunii, in special a liberei circulatii a persoanelor , si fara a aduce atingere competentelor Comunitatii Europene, statele membre considera ca urmatoarele domenii sunt chestiuni de interes comun:

1.politica privind acordarea azilului;

2.regulile privind trecerea frontierelor externe ale statelor membre de catre persoane si exercitarea controlului corespunzator;

3. politica privind imigratia si politica privind cetatenii statelor terte:

a)conditiile de intrare si circulatie a cetatenilor statelor terte pe teritoriul statelor membre;

b)conditiile de sedere a cetatenilor statelor terte pe teritoriul statelor membre, inclusiv intregirea familiilor si accesul la locuri de munca;

c)lupta impotriva imigrarii, sederii si muncii ilegale a cetatenilor statelor terte pe teritoriul statelor membre;

4.lupta impotriva toxicomaniei;

5.lupta impotriva fraudei la scara internationala;

6.cooperarea judiciara in materie civila;

7.cooperarea judiciara in materie penala;

8.cooperarea vamala;

9.cooperarea politieneasca in vederea prevenirii si combaterii terorismului, traficului ilicit de droguri si a altor forme grave ale criminalitatii internationale, inclusiv, daca este necesar, anumite aspecte ale cooperarii vamale, in legatura cu organizarea la nivelul Uniunii a unui sistem de schimburi de informatii in cadrul unui Oficiu European de Politie(Europol) .

O dispozitie foarte importanta a Tratatului de la Maastricht privind problematica drepturilor omului ca obiectiv al Uniunii Europene, arata ca problemele care fac obiectul celor 9 puncte mentionate mai sus, sunt tratate in conformitate cu Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale din 4 noiembrie 1950, precum si cu Conventia privind statutul refugiatilor din 28 iulie 1951, si tinand cont de protectia acordata de statele membre persoanelor persecutate din motive politice.

In noua etapa de activitate, Comunitatea acorda o atentie sporita politicii sale economice si sociale. Acest fapt corespunde cerintei de consolidare a coeziunii economice si sociale intre statele membre. Pentru realizarea acestui obiectiv, Comunitatea aplica o "politica regionala" si una "sociala".

Pe plan social in cadrul Comunitatii a fost adoptat in anul 1991 Protocolul de la Maastricht de aplicare a "Cartei europene a drepturilor sale fundamentale". Prin aceste acte se definesc si se precizeaza drepturile de care trebuie sa beneficieze muncitorii din intreaga Comunitate. Tratatul de la Maastricht prevede asigurarea deplinei libertati a muncitorilor, a libertatii de stabilire in oricare tara membra si de recunoastere mutuala a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri.

In domeniul educatiei, tratatul stipuleaza urmatoarele obiective ale Uniunii : sa dezvolte dimensiunea europeana a educatiei, sa favorizeze deplasarea elevilor si a studentilor si recunoasterea academica a diplomelor si perioadelor de studii, sa promoveze cooperarea intre institutiile de invatamant, sa dezvolte schimbul de informatii si de experiente asupra chestiunilor comune sistemelor educationale din tarile membre.Uniunea este preocupata si de desfasurarea unei politici de formare profesionala, care se va baza pe actiunile statelor membre, pe care le va completa. Totodata , Comunitatea va respecta raspunderea statelor pentru continutul si organizarea formarii profesionale. In domeniul culturii, Comunitatea isi propune sa contribuie la inflorirea culturilor statelor membre, cu respectarea diversitatilor nationale si regionale si evidentiind mostenirea culturala comuna.

Cu privire la mediul inconjurator, Uniunea isi propune urmatoarele obiective: apararea, protectia si ameliorarea calitatii mediului, protejarea sanatatii oamenilor, folosirea prudenta si rationala a resurselor naturale si promovarea pe plan international a masurilor destinate sa contribuie la solutionarea problemelor de mediu, regionale sau planetare.

O alta reglementare noua cuprinsa in Tratatul de la Maastricht este cea referitoare la instituirea "cetateniei Uniunii". El precizeaza ca oricare persoana avand nationalitatea unui stat membru este cetatean al Uniunii. Cetatenii Uniunii se bucura de drepturi si sunt supusi indatoririlor prevazute de tratat. Ei beneficiaza de urmatoarele drepturi:

dreptul de a circula si de a se stabili in mod liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitarilor si conditiilor prevazute de prezentul tratat si de masurile luate pentru aplicarea lui;

dreptul de a alege si de a fi ales la alegerile locale din statul membru in care isi are resedinta, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat. Acest drept se exercita sub rezerva unor masuri de aplicare care se adopta de catre Consiliu inainte de 31 decembrie 1994, hotarand in unanimitate , la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European; aceste masuri de aplicare pot prevedea dispozitii derogatorii in cazuri justificate de probleme specifice ale unui stat membru;

dreptul de a alege si de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European in statul membru in care isi are resedinta, in aceleasi conditii ca cetatenii acelui stat;

protectie din partea autoritatilor diplomatice si consulare ale oricarui stat membru, pe teritoriul unui stat tert in care statul membru caruia ii apartine ca cetatean nu este reprezentat, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat;

dreptul de a adresa petitii Parlamentului European, in conformitate cu dispozitiile art.138 D. Orice cetatean al Uniunii se poate adresa Ombudsmanului

instituit in conformitate cu dispozitiile art.138 E .

CAPITOLUL IV

PRINCIPALELE ORGANE ALE UNIUNII EUROPENE SI PREOCUPAREA ACESTORA PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI

Tratatul de la Maastricht confirma vechile institutii comunitare:

Parlamentul European;

Consiliul ministerial;

Comisia;

Curtea de Justitie;

Curtea de Conturi.

El le completeaza competentele si dezvolta raporturile dintre ele, in sensul democratizarii si strangerii legaturii dintre ele. De asemenea, tratatul instituie si organe si sisteme noi, cum sunt Curtea de Conturi, Banca Centrala Europeana, Banca Europeana de Investitii(BECO), Sistemul European al Bancilor Centrale(SEBC).

Parlamentul European, compus din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate, exercita puterile care ii sunt atribuite prin prezentul Tratat. Orice cetatean al Uniunii si orice persoana fizica sau juridica, cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru, are dreptul de a adresa Parlamentului European, individual sau in asociere cu alti cetateni sau cu alte persoane, o petitie asupra unui subiect care tine de domeniile de activitate ale Comunitatii si care o priveste in mod direct.

Parlamentul european desemneaza un Ombudsman, imputernicit sa primeasca plangeri de la orice cetatean al Uniunii sau de la orice persoana fizica sau juridica cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasa in activitatea institutiilor sau organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de prima instanta aflate in exercitiul functiilor jurisdictionale.

Conform misiunii sale, Ombudsmanul conduce anchetele pe care le considera justificate, fie din proprie initiativa, fie pe baza plangerilor care i-au fost adresate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, cu exceptia cazului in care faptele afirmate fac obiectul unei proceduri jurisdictionale. In cazul in care Ombudsmanul a constatat un caz de administrare defectuoasa, el sesizeaza institutia in cauza, care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica pozitia. Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European si institutiei vizate. Persoana care a formulat plangerea este informata despre rezultatul acestor anchete.

Ombuldsmanul isi exercita functiile in deplina independenta. In indeplinirea indatoririlor sale, el nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la vreun organism. Pe durata functiilor sale Ombudsmanul nu poate exercita nici o alta activitate profesionala, fie ea remunerata sau neremunerata. Parlamentul European stabileste statul si conditiile generale de exercitare a functiilor Ombudsmanului, dupa avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului, care hotaraste cu majoritate calificata.

Parlamentul european pe baza dispozitiilor Tratatului de la Maastricht a primit un rol sporit ca organ legislativ, fata de vechiul sau statut. Tratatul ii confera puteri de decizie, impreuna cu Consiliul ministerial, in urmatoarele domenii: libera circulatie a muncitorilor; in realizarea pietei comune; al educatiei; cercetarii stiintifice; a mediului inconjurator; in realizarea retelelor transeuropene; al sanatatii; culturii si al apararii consumatorilor.

Un aspect nou al competentelor Parlamentului european, conferit prin dispozitiile Tratatului de la Maastricht, este dreptul sau de a institui comisii temporare de ancheta, pentru a examina afirmatiile referitoare la o infractiune sau a cazurilor de administrare incorecta a dreptului comunitar.

In general, Parlamentul european este organul democratic al Uniunii Europene, fiind constituit din deputati alesi, in mod direct, de cetatenii statelor membre. El este un organ de control politic al Comunitatii.

Consiliul ministerial este organul decizional al Comunitatii. El reprezinta statele membre ale Comunitatii si adopta urmatoarele acte juridice: regulamente, directive si decizii. El dispune de o putere legislativa pe care o imparte, in anumite domenii precizate, cu Parlamentul european. Impreuna cu Parlamentul european, Consiliul exercita puterea bugetara si aproba acordurile internationale negociate, in prealabil, de Comisie.

Consiliul ministerial se reuneste la convocarea presedintelui sau sau la cererea unui membru al sau sau al Comisiei. In activitatea sa, el este sprijinit de Comitetul format din reprezentantii permanenti ai statelor membre.

Consiliul european, forma speciala a Consiliului ministerial, a fost consacrat juridiceste ca organ comunitar prin Acordul unic european, din 1986. El este centrul de impulsionare a principalelor initiative politice ale Comunitatii si este un organ de arbitraj in problemele litigioase din cadrul Consiliului ministerial. El dezbate si probleme internationale de actualitate.

Comisia este elementul central al sistemului de organe comunitare, beneficiind de o larga independenta in exercitarea atributiilor sale. Ea reprezinta interesele comunitare si detine monopolul initiativei legislative. Ea poate servi pentru a facilita acorduri, fie in cadrul Consiliului sau intre acesta si Parlamentul european. Comisia dispune de puteri largi in conducerea politicilor comunitare.

Curtea de Justitie controleaza legalitatea actelor organelor comunitare, in raport cu tratatele comunitare. Ea este competenta sa se pronunte asupra interpretarii Tratatului de la Maastricht, valabilitatii si interpretarii actelor adoptate de organele comunitare si de Banca Centrala Europeana si sa interpreteze statutele organismelor create de Consiliu. In conditiile prevazute de prezentul Tratat, orice persoana fizica sau juridica poate sesiza Curtea de Justitie cu o plangere impotriva unei institutii a Comunitatii care a omis sa-I adreseze un act, altul decat o recomandare sau un aviz[3].

Tratatul de la Maastricht confirma ca al cincilea organ comunitar Curtea de Conturi. Ea este competenta sa verifice legalitatea incasarilor si cheltuielilor comunitare, ca si buna gestiune financiara a ei. Membrii Curtii isi exercita atributiile lor in deplina independenta, in interesul general al Comunitatii.

PROCEDURA ADERARII DE NOI STATE.

In prezent, Uniunea Europeana se confrunta cu perspectiva cresterii substantiale a numarului de membri. Astfel, odata cu depunerea cererilor de aderare de catre tarile din Europa centrala si de est - Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia si Slovenia - , alaturi de Cipru si Malta, numarul statelor membre va creste in perspectiva de la 15 la 27. Etapele si procedurile de baza ale primirii de noi state sunt urmatoarele:

depunerea cererii de aderare;

avizul Comisiei Europene;

inceperea negocierilor cu tara candidata;

incheierea negocierilor;

aderarea.

Depunerea cererii de aderare este o decizie de maxima importanta pentru statul in cauza. Cu ocazia parcurgerii acestor etape, statul in cauza trebuie, printre altele, sa dovedeasca existenta unui cadru legislativ intern care sa garanteze drepturile omului la un nivel cel putin egal cu cel al statelor membre ale Uniunii. De aceea, vom analiza mai detaliat modul cum se desfasoara aceste faze ale procesului de aderare, punand accent nu atat pe latura economica a problemei, ci in special pe conditia armonizarii legislatiei statului care doreste sa devina membru, legislatie care trebuie sa respecte anumite prioritati impuse de societatea democratica.

Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht, orice stat european poate sa depuna cerere pentru a deveni membru al Uniunii. Respectiva cerere, adresata Consiliului Ministrilor va fi discutata si analizata de acesta.

Dupa depunerea cererii de aderare, conform procedurii, Consiliul Ministrilor consulta Comisia cerandu-i acesteia sa elaboreze opinia referitoare la cerere. Opinia reprezinta a analiza aprofundata a situatiei tarii candidate, precum si o evaluare a capacitatii acesteia de a indeplini conditiile de stat membru. Ea are menirea de a ajuta Consiliul Ministrilor in luarea hotararii sale, daca si cum sa inceapa negocierile pentru aderare.

Inceperea negocierilor marcheaza un alt stadiu al procesului de extindere. Specificul acestei negocieri, consta in faptul ca este mai degraba un fel de conferinta interguvernamentala intre statele membre si tara candidata. La incheierea negocierilor, este pregatit un proiect al Tratatului de Aderare, care este semnat numai dupa ce se primeste acordul Parlamentului si aprobarea unanima a Consiliului.

Tratatul respectiv trebuie sa fie ratificat de catre toate statele membre si tarile candidate, in concordanta cu prevederile lor constitutionale, care pot include si referendumul. Aceste proceduri de aprobare si ratificare reclama timp, ceea ce inseamna ca intre sfarsitul negocierilor si aderare poate sa treaca un an sau mai mult.

STRATEGIA UNIUNII EUROPENE REFERITOARE LA PRE - ADERAREA TARILOR ASOCIATE DIN EUROPA CENTRALA.

In vederea largirii Uniunii Europene, Comisia Europeana a elaborat o strategie de pre - aderare a statelor care au solicitat integrarea.

Aceasta strategie pe care a pregatit-o Comisia Europeana are la baza hotararea Consiliului European intrunit la Copenhaga in 1993, potrivit careia tarile asociate din Europa Centrala care doresc sa devina membre ale Uniunii Europene, pot sa o faca de indata ce sunt capabile sa-si asume obligatiile impuse de calitatea de membru al Uniunii Europene. Aceste cerinte sunt urmatoarele:

tara candidata sa aiba un nivel de stabilitate al institutiilor care sa garanteze democratia, statul de drept, drepturile omului si respectul pentru protectia minoritatilor nationale;

existenta unei economii de piata functionale, ca si capacitatea de a face fasa presiunilor concurentei si fortelor pietei existente in uniune;

capacitatea de a-si asuma obligatiile care decurg din calitatea de membru, inclusiv aderarea la scopurile uniunii politice, economice si monetare.

Aceasta strategie de pre-aderare isi propune sa ajute si sa imbogateasca procesul pregatirii intrarii in Comunitate a tarilor din Europa Centrala. Elementul cheie al respectivei strategii consta pregatirea tarilor asociate in vederea integrarii lor in piata interna a Uniunii.

ADERAREA ROMANIEI LA UNIUNEA EUROPEANA.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana constituie pentru societatea romaneasca un obiectiv strategic fundamental. Aceasta optiune are la baza convergenta fortelor politice si sociale care vizeaza ancorarea solida a tarii in sistemul de valori european, dezvoltarea societatii romanesti pe principiile democratiei si economiei de piata, in masura sa asigure stabilitatea sociala si prosperitatea cetatenilor si a natiunii.

Aderarea trebuie sa serveasca promovarii interesului national si dezvoltarii potentialului economic si patrimoniului cultural romanesc, devenind astfel un punct esential al solidaritatii nationale.

Optiunea de integrare se afla intr-o corelatie directa cu procesele de reforma care au loc in Romania, cu atributele unei societati democratice - statul de drept si preeminenta dreptului, pluralismul politic, separarea puterilor , alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor apartinand minoritatilor nationale, crearea unui mediu economic viabil si compatibil cu structurile, legislatia si mecanismele institutionale ale Uniunii Europene. Strategia nationala de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana propune folosirea cadrului oferit de Acordul European de Asociere in vederea restructurarii tuturor domeniilor vietii economice, comerciale, financiare, sociale, politice, culturale, de politica externa, interna, inclusiv cele privitoare la drepturile omului, in vederea ridicarii lor la parametrii existenti in Uniunea Europeana.

Strategia nationala de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana are in vedere[3]:

Dezvoltarea cooperarii in domeniul justitiei si afacerilor interne, armonizarea dispozitiilor si politicilor in materie de imigratie si azil, intensificarea conlucrarii in materie judiciara, civila, penala si politieneasca, mai ales pentru garantarea sigurantei cetateanului, combaterea crimei organizate, traficului de bunuri sustrase, de droguri si materiale radioactive, stabilirea de structuri operative compatibile si aranjamente i si multilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene.

Intensificarea relatiilor interumane, circulatiei persoanelor, dezvoltarii contractelor si relatiilor de afaceri si profesionale, ca si a apropierii intre cetatenii statelor membre, pentru intarirea sentimentului de apartenenta europeana. Romania va continua demersurile pentru facilitarea calatoriilor, simplificarea procedurilor in materie de vize pentru cetatenii romani si alinierea acestora la standardele europene.

Promovarea, incurajarea si intensificarea cooperarii in domeniul culturii, audiovizualului, informatiilor si comunicatiilor pentru afirmarea patrimoniului cultural romanesc pe plan european si implicarea mai larga a Romaniei in dialogul cultural paneuropean.

Formularea unei politici nationale de dezvoltare care sa se inscrie in politica europeana de protectie si ameliorare a mediului inconjurator si a calitatii vietii. Participarea Romaniei la cooperarea vizand solutionarea problemelor ecologice de dimensiune regionala sau transeuropeana.

Acestea sunt desigur doar cateva din obiectivele fixate pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, obiective care privesc in special problematica drepturilor omului in cadrul Uniunii.

Adoptand orientarea strategica ireversibila a integrarii Romaniei la Uniunea Europeana se urmareste ca obiectiv esential promovarea unei politici care, punand accent pe eforturile proprii si pe cooperarea internationala, sa asigure o dezvoltare economica de natura sa conduca la cresterea standardului de trai si imbunatatirea calitatii vietii intregii populatii.

In conformitate cu prevederile Cartii Albe, a fost elaborat "Programul de armonizare legislativa pentru integrare in Piata Interna", care cuprinde si structurile de aplicare a legislatiei in materie. Acest Program, care reprezinta o continuare a procesului de armonizare deja inceput, este corelat cu orizontul de timp avut in vedere pentru pregatirea Romaniei pentru aderare, astfel incat masurile prioritare prevazute pentru prima etapa mentionata in Cartea Alba sa fie realizate intr-un interval de 2-3 ani.

Programul este structurat de 23 de domenii prevazute in Cartea Alba si contine masuri care vizeaza:

a)             garantarea liberei circulatii a capitalurilor;

b)             garantarea liberei circulatii a marfurilor;

c)             garantarea liberei circulatii in materie de servicii;

d)             garantarea liberei circulatii a persoanelor. Armonizarea legislatiei va urmari facilitarea contractelor de afaceri, a schimburilor culturale, stiintifice si de formare profesionala, identitatii culturale si spirituale a poporului roman in context european si universal. Domeniul se afirma si ca vehicul pentru intensificarea celorlalte forme de circulatie in procesul integrarii si totodata da substanta uneia dintre libertatile fundamentale ale omului.

Libera circulatie a persoanelor apare ca un factor fundamental pentru perioada de tranzitie, pentru familiarizarea cetatenilor Romaniei cu functionarea, politicile si mecanismele comunitare - obiectiv esential al procesului de pregatire a aderarii si alinierii la practicile si procedurile comunitare, inclusiv pentru armonizarea legislatiei, cu spatiul democratic european si cu ideile europene, de care au fost indepartati in conditiile regimului totalitar. In acest context se va avea in vedere cadrul legal si reglementarile tarilor partenere din Uniunea Europeana, care la randul lor ar urma sa faciliteze fluidizarea circulatiei persoanelor ca parte a unui efort reciproc. Legislatia privind circulatia persoanelor va avea in vedere totodata, crearea cadrului adecvat pentru o cooperare stransa in materie de imigrari, azil, combaterea traficului ilegal si a terorismului.

In vederea gestionarii Acordului European si a Strategiei nationale de pregatire a aderarii a fost creat si se afla in stare operationala un mecanism la nivel central si sectorial compus din urmatoarele structuri:

a)             un Comitet Interministerial constituit in baza Hotararii de Guvern nr.140/1995, condus de primul ministru, format din ministri si conducatori ai altor agentii si organisme guvernamentale cu responsabilitati in domeniul integrarii;

b)             Departamentul de Integrare Europeana, subordonat primului ministru, investit prin Hotararea Guvernului nr.141/1995 cu atributii de coordonare a intregului proces de pregatire a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, inclusiv avizarea conformitatii legislatiei romane cu cea comunitara si asigurand impreuna cu Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Comertului, Secretariatul Comitetului Interministerial pentru integrare, precum si functionarea Comitetului de Asociere Romania - Uniunea Europeana;

c)             Compartimente sectoriale pentru integrare europeana in cadrul structurilor administratiei centrale si locale cu atributii de implementare, supraveghere, control, analiza, evaluare si interventie in limitele competentelor de profil.

La nivelul Parlamentului Romaniei s-a decis crearea unei Comisii comune a celor doua camere pe problemele integrarii europene, care va urmari atat procesul de armonizare legislativa, cat si relatiile cu Parlamentul European, in cadrul Comitetului Parlamentar de asociere Romania - Uniunea Europeana. Un rol important revine si comisiilor permanente si specializate din cadrul Parlamentului care abordeaza principalele domenii de activitate legislativa.

Consiliul legislativ, recent infiintat, care va deveni operational in cursul acestui an, va avea in structurile sale un departament special pentru urmarirea armonizarii legislatiei romanesti cu legislatia comunitara. Mecanismul descris are ca atributii si pregatirea personalului de specialitate pentru administratia de stat si societatea civila, precum si a viitorilor negociatori si functionari internationali in problematica normelor structurilor si procedurilor Uniunii Europene.

Aceasta noua sansa de aderare oferita Romaniei se impune a fi valorificata cu toata seriozitatea, avand in vedere ca perspectiva integrarii europene a Romaniei reprezinta o sansa istorica de a se inscrie pe coordonatele prosperitatii si democratiei.

Viitorul Uniunii Europene, potrivit opiniei noastre , depinde, in esenta, de capacitatea Uniunii Europene in privinta reorganizarii ei, in ipostaza identificarii cu continentul, de disponibilitatile obiective si subiective ale statelor central rasaritene in privinta dorintei si pregatirii lor in vederea primirii in Comunitate si, nu in ultimul rand, de dinamica relatiilor internationale.

B I B L I O G R A F I E

A. Nastase, D. Popescu, Coman Florian, Drept international public, Casa de editura si presa "Sansa" SRL , Bucuresti, 1997, editie revazuta si adaugita.

N. Cobescu, V. Duculescu, Drept international public, Ed. Publirom, 1992.

Victor Duculescu, Protectia juridica a drepturilor omului - mijloace interne si internationale, editura Lumina Lex, 1995, Bucuresti.

Corneliu Liviu Popescu, Protectia internationala a drepturilor omului, Ed. All Back, 2000.

Coman Florian, Drept international public, vol.2, ed. Sylvi, 1999, Bucuresti.

Constantin Valentin, Documente de baza ale Comunitatii Europene editura All, 1997.

Ion Suceava, Coman Florian, Criminalitatea si organizatiile internationale, editura Romcartexim, 1997.

V. Lipatti, I. Diaconu, Conferince on Security and Cooperation in Europe,editura Politica, 1975, Bucuresti.

Martian I. Niciu, Organizatii internationale guvernamentale, editura Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1994.

Charles Zorgbibe, Constructia europeana, trecut, prezent, viitor, editura Trei, 1998.

V. Lipatti, I. Diaconu, Documente de baza ale Comunitatii si Uniunii Europene, editura Publirom, 1999.