Comisia UE

Comisia UE

Inalta Autoritate avea o pozitie de independenta fata de guvernele statelor membre ale C.E.C.O. Ea avea si competente intinse in domeniul administrarii productiei de carbune si otel. Avea in componenta sa noua membri, care erau numiti prin acord comun de catre cele sase guverne. Acestia erau recrutati dupa competenta lor profesionala si nu actionau ca reprezentanti ai tarilor carora le apartineau, ci in independenta europeana.

La 10 august 1952, Inalta Autoritate, prezidata de Jean Monet, si-a inceput prima sedinta la Luxemburg. Discursul presedintelui Inaltei Autoritati, Jean Monnet, este sugestiv pentru maniera de a interpreta situatia comunitatilor la timpul respectiv, precum si impactul evolutiei acestora pentru Europa: "Niciodata nu vom putea sublinia suficient de mult faptul ca cele sase tari ale Comunitatii sunt vestitoarele unei Europe unite mult mai largi, ale carei hotare sunt stabilite numai de aceia care inca nu s-au alaturat. Comunitatea noastra nu e o asociatie a producatorilor de carbune si otel. Este inceputul Europei'.

Denumirea de Comisie Europeana este cunoscuta dupa Tratatul de Fuziune de la Bruxelles din 1965, in acesta prevazandu-se unirea celor trei Comisii (CEE, C.E.C.O., EURATOM) existente intr-o singura institutie, Comisia Comunitatilor Europene. Din 1967, cand s-a cristalizat Comisia Europeana prin fuziunea celor trei Comisii, functia de presedinte a fost detinuta de urmatoarele personalitati: belgianul Jean Rey, pana in 1970, italianul Franco-Maria Malfatti care, fara sa-si incheie mandatul, a fost inlocuit de socialistul olandez Sicco Mansholt, francezul Xavier Ortoli intre 1973-1977, englezul Roy Jenkins, intre 1977-1981, luxemburghezul Gaston Thorn, intre 1981-1985, pentru un deceniu, Jaques Delors intre1985-1995, in perioada 1995-1999, Jacques Santer, in perioada 2000-2004, italianul Romano Prodi, iar din noiembrie 2004 de portughezul Jos Manuel Barroso.

Comisia a fost prevazuta ca institutie comunitara in fiecare din cele trei tratate constitutive ale Comunitatilor Europene, exprimand interesul comun, independent de compozitia statala a acestor organe.

Comisia poate fi considerata organul executiv comunitar, avand un caracter supranational ce a evoluat odata cu progresul constructiei europene. Aceasta are sediul la Bruxelles, iar serviciile raman stabilite la Luxemburg.

Comisia este compusa din 27 de membri, fiind condusa de un presedinte. Dupa numirea Comisiei si a presedintelui acesteia, ea poate numi unul sau doi vicepresedinti din membrii sai, conform art. 217 din Tratatul CE.

Principiul de functionare al Comisiei este colegialitatea, ceea ce inseamna ca hotararile sunt luate printr-o decizie colectiva, membrii Comisiei fiind responsabili in colectiv de masurile adoptate. Principiul colegialitatii in adoptarea deciziilor Comisiei a fost considerat ca o garantie a eficacitatii activitatii Comisiei cu ocazia Conferintei interguvernamentale ce a condus la adoptarea Tratatului asupra Uniunii Europene.

In principiu, Comisia exercita urmatoarele functii: functia de initiativa legislativa, functia de executie, functia de decizie, functia de supraveghere si functia de reprezentare.

Functiile care au cunoscut un proces evolutiv mai pronuntat sunt cele referitoare la participarea Comisiei la puterea normativa in cadrul procesului comunitar.

In art. 9 DTFUE, modificat prin Tratatul de reforma de la Lisabona, sunt mentionate in mod sintetic atributiile Comisiei. Conform acestor dispozitii, "Comisia promoveaza interesul general al Uniunii Europene si initiativele corespunzatoare in acest scop. Aceasta asigura aplicarea tratatelor, precum si a masurilor adoptate de institutii in temeiul acestora. Comisia supravegheaza aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Aceasta executa bugetul si programele. Comisia exercita functii de coordonare, de executare si de administrare, in conformitate cu conditiile prevazute de aceste tratate. Cu exceptia politicii externe si de securitate comuna si a altor cazuri prevazute de tratate, aceasta asigura reprezentarea externa a Uniunii. Comisia adopta initiativele de programare anuala si multianuala a Uniunii in vederea incheierii unor acorduri interinstitutionale."

Evaluand ansamblul atributiilor Comisiei, se poate desprinde concluzia ca aceasta evolueaza spre o pozitie comparabila cu cea de executiv, care dispune de initiativa legislativa, executa legile si vegheaza la respectarea lor sub controlul organului care l-a investit. Indiferent de natura competentelor exercitate de catre Comisie, aceasta trebuie sa aiba in vedere caracterul exclusiv comunitar.