ELECTORATUL ROMAN INTRE TOTALITARISM SI DEMOCRATIE

ELECTORATUL ROMAN INTRE TOTALITARISM SI DEMOCRATIE

Atitudini publice fatA de emergenta sistemului pluripartit in Romania

DupA patru decenii si jumAtate de regim dictatorial, romanii s-au vAzut pusi dintr-odatA in situatia de a alege: o conduitA publicA (ce nu mai era sanctionatA politic), un stil de viatA, schimbarea locului de muncA (prin aparitia locurilor de muncA in firmele private), o ierarhie personalA si socialA de valori (fundamental altele decat cele asumate in perioada anterioarA, caracterizatA de multe ori prin disimulare) si, nu in ultimul rand, de a-si alege liber conducAtorii panA mai ieri impusi.

Aparitia a 75 de partide politice (acesta este numArul partidelor care au avut reprezentanti la alegerile generale de la 20 mai 1990 ) a fost deopotrivA precedatA si urmatA de o serie de transformAri la nivelul structurilor mentale, credintelor, atitudinilor si comportamentelor unei societAti incA temAtoare de propria libertate.

1.1. Noua culturA politicA

Romanii sunt incA tributari multor clisee mentale si de comportament din epoca totalitarA. Poate cel mai grav lucru este cA regimul comunist a actionat in directia reducerii initiativei personale a cetAtenilor. Continua indoctrinare si controlul totalitar au avut consecinte pe douA planuri complementare:

in plan comportamental, a dus la pasivitate, eschivarea de rAspundere, oportunism, supunere;

in plan mental si atitudinal, s-a constituit un model compensatoriu, caracterizat adoptarea unor standarde duplicitare de vorbire.

Romanii se simteau obligati sA respecte legea si normele sociale fArA a le contesta in vreun fel; vocea lor nu era auzitA in agora, decat dacA spunea ceea ce trebuie. Cultura civicA si spatiul public, in sensul definit de Habermas , erau aproape inexistente. Acest mod de raportare la social a fost numit de Stanislav Ossowski - "sindromul liliputan".

O lozincA a epocii totalitare spunea cA "Cine nu e cu noi, e impotriva noastrA!". Acest slogan era emblematic pentru o societate totalitarA, rigidA si intolerantA, in care o altA opinie reprezenta o amenintare la adresa sistemului. Trebuia ca opiniile exprimate public sA fie intotdeauna pro, iar optiunile se cereau rostite cu voce tare, strigate, ovationate, aplaudate. Declaratia zgomotoasA de apartenentA nu era insA dublatA si de sentimentul apartenentei. Sau, in extremis, romanii se simteau apartinand unei culturi care neagA si delegitimeazA sistemul, unei solidaritAti populare subterane, din nefericire pasivA, dacA ne gandim - prin comparare - la amploarea "SolidaritAtii" poloneze.

In Romania comunistA, sistemul de valori era duplicitar si negativ. Codul valorilor omului de rand prescria reguli de supravietuire socialA, mai mult sub forma lui "SA nu .": sA nu vorbesti impotriva regimului, sA nu incalci regulile, sA nu te revolti public, pentru cA nu obtii nimic, sA nu . Pe de altA parte, codul valorilor public acceptate era definit pozitiv: sA asculti orbeste, sA indeplinesti fArA cracnire, sA-ti demasti colegul care cartea impotriva regimului, sA . Nu exista un "SA ." constructiv, apreciat social si internalizat ca imperativ cu valoare pozitivA.

Din 1990, romanilor li se cere sA invete sA fie pro in mod public. Cu toate acestea, astAzi in Romania se manifestA mai mult contra: contra Guvernului, a salariilor mici, a inchiderii intreprinderilor. Nu se manifestA pentru nici o idee, o organizatie, un proiect, o constructie socialA, decat dacA nu le sunt amenintate propriile interese. Valorile noastre sunt pervertite astAzi din cauzA cA sistemul duplicitar s-a pAstrat. Nu sub tutela fricii, ci a individualismului extrem in conditiile unei lupte acerbe pentru resurse: bani, timp, informatii, dar si pentru pozitii (statusuri) sociale; este momentul modelului "Dinu PAturicA", al "ciocoilor noi", dar si al celor "vechi".

Relatiile cu autoritAtile statului (locale sau centrale) sunt in continuare precare si dominate de desconsiderare si de lipsA de profesionalism din partea unor reprezentanti ai acestora si de lehamite si neincredere din partea cetAtenilor. Riscul de a se pierde sentimentul de solidaritate care, paradoxal, trebuia sA se manifeste convergent tocmai intr-o societate bazatA pe principii democratice este in continuare mare.

In aceste conditii, cum se poate vorbi despre emergenta unui nou tip de culturA politicA, participativA, in mAsurA sA construiascA o societate civilA puternicA, necesarA functionArii oricArei democratii?

Unii manageri, de altfel pionieri in domeniu, bine instruiti si formati atat in tarA, cat si in strAinAtate, au reusit sA atingA performanta de a pune bazele unor culturi organizationale specifice unor anumite afaceri, dar pornind de la specificul sistemului de valori al romanilor, bazat pe credinte, traditii si chiar obiceiuri. Utilizand mijloace de formare continuA (educatie, instruire, perfectionare, schimburi de experientA si vizite de studiu), romanii manageri si-au modificat repede mentalitAtile depAsite, chiar si-au schimbat atitudinile si comportamentele fatA de muncA si profesie. Altii insA, si, din pAcate, tot manageri, au rAmas retrograzi si neperformanti cu propria lor persoanA, dar prin abilitate au reusit si reusesc sA rAmanA in functii de conducere, mai ales in institutiile bugetare sau firmele cu capital majoritar de stat.

Cultura politicA, termen "importat" de Almond si Verba din antropologie, defineste "sistemul politic, asa cum a fost internalizat in cunostinte, sentimente si evaluAri ale populatiei sale. Oamenii sunt inrolati in ea la fel cum sunt socializati in roluri nonpolitice si sisteme sociale". Cu alte cuvinte, cultura politicA presupune socializarea oamenilor in cadrul unui sistem politic dat. Acest lucru nu presupune insA si asumarea de cAtre acestia a rolului de cetAteni activi, care nu doar acceptA un sistem, o oranduire, ci sunt parte a sistemului, fac sistemul. Astfel, Almond si Verba merg mai departe, definind cultura civicA drept "culturA pluralistA, bazatA pe comunicare si persuasiune, o culturA a consensului si diversitAtii, o culturA care a permis schimbarea, moderand-o insA." (Almond, Verba, 1996: 44, 37).

Cei doi autori considerA cA propriu unui sistem politic democratic este rolul activist al sinelui in corpul politic, perceperea cetAteanului ca fAuritor si beneficiar al societAtii in care trAieste.

De o importantA covarsitoare pentru viabilitatea regimului politic este suportul public pentru acel regim, suport care poate fi tacit (atitudini favorabile deciziilor respectivului regim) sau manifest (actiuni vizibile de sustinere). Din pAcate, romanii, neinvAtati cu exercitiul democratic, sustin astAzi regimul in mod tacit (cei care il sustin) si il criticA manifest (cei care nu il sustin). De aceea, se poate spune cA regimul politic instaurat in Romania in 1989 a beneficiat prea putin de sprijinul public in sens democratic, asumator, al cetAtenilor pe care este mandatat sA-i reprezinte.

Cultura politicA si civicA a romanilor dupA 1989 se ancoreazA in fantasmele unui trecut recent si in speranta cA schimbarea petrecutA a fost ireversibilA. "Mitul salvatorului", unul dintre miturile politice fundamentale ale omenirii , a fost intruchipat, imediat dupA Revolutie, de noua fortA politicA, legitimatA de suportul popular activ, manifest

Roger Bastide definea miturile colective ca "ecrane pe care grupul social isi proiecteazA angoasele colective", ca replici la dezechilibre sociale majore. Se poate spune cA un astfel de dezechilibru l-a reprezentat Revolutia din decembrie 1989 . Populatia era caracterizatA de suspiciune si teamA, generate de:

practica falsificArii adevArului in regimurile totalitare;

spectrul represaliilor;

iluzia durabilitAtii infinite a dictaturii;

perioadele dramatice de violentA si privatiuni economice.

Din acest motive, dar poate si pentru cA oamenii simteau nevoia defulArii sentimentelor contrarii care ii stApaneau, perioada preelectoralA (lunile februarie-aprilie 1990) s-a caracterizat prin violentA, atat verbalA, cat si fizicA - manifestatiile din ianuarie-februarie, atacarea sediilor unor partide politice etc. Cu toate acestea - fapt remarcat in toate societAtile post-totalitare - electoratul este, la inceputul tranzitiei la post-totalitarism, atras de solutiile moderate. Frontul SalvArii Nationale a castigat alegerile din 1990 si pentru cA electoratul a vAzut in acest partid un garant al stabilitAtii. Asa se explicA si prezenta masivA la vot a romanilor - 86%, ca element activ:

al suportului public pentru regimul care se instaura;

al protejArii si legitimArii prin vot a noii ordini instituite.

Totusi, desi unii teoreticieni (B. Berelson) considerA cA, prin vot, se trece de la interesul politic de tip "spectatorial" la cel "cetAtenesc" sau "partizan" si cA acest lucru reprezintA un indicator al interesului fundamental al populatiei fatA de politicA, preocuparea insA se opreste la nivelul votului: un sondaj realizat de IRSOP in aprilie 1990 relevA faptul cA majoritatea populatiei (59%) nu dorea sA se inscrie intr-un partid politic. Se remarcA, asadar, o contradictie intre proliferarea partidelor (75 de partide, in mai 1990) si rezistenta populatiei la afilierea politicA.

In perioade de asemenea transformAri, in care opinia publicA este in curs de constituire, fluctuantA si prin aceasta imprevizibilA, pentru surprinderea tendintelor populare sunt necesare si alte consultAri publice, in afara votului. Modalitatea clasicA de a face acest lucru este de a realiza sondaje de opinie profesioniste. RedAm, mai jos, cateva cifre concludente din sondajele realizate de IRSOP in perioada ianuarie-mai 1990, pe esantioane reprezentative pentru populatia Romaniei in varstA de peste 18 ani:

Romanii sunt aproape unanim de acord cA tara merge intr-o directie bunA si cA le va fi garantatA libertatea cuvantului. Mai putin de jumAtate insA cred cA sistemul comunist a fost lichidat pentru totdeauna in Romania. Lipsa unei culturi politice mature ii determinA pe romani sA creadA cA fostul partid comunist ar trebui interzis prin lege; de asemeni, pArerile sunt impArtite in ce priveste constituirea - chiar si mai tarziu - a unor partide de stanga.

Mai mult de jumAtate dintre romani sunt de pArere cA pedeapsa cu moartea - reinstauratA sub presiune pe 12 ianuarie 1990 si abolitA ulterior - nu trebuie reintrodusA. Cred cA aceastA opinie se datoreazA in principal valului de violente din timpul Revolutiei, ca si mediatizArii panA la saturatie a impuscArii cuplului Ceausescu.

Cele mai multe temeri si indoieli apar in ceea ce priveste linistea si calmul din tarA. Din punctul de vedere al distribuirii rAspunsurilor la aceste intrebAri,
s-au conturat douA grupAri: "pesimisii", recrutati dintre locuitorii cu studii medii si superioare, cu vArsta cuprinsA intre 18-44 ani, locuitori ai marilor orase, si "optimistii", in randul cArora se remarcA o pondere crescutA a absolventilor de scoalA generalA.

AlAturi de mitul salvatorului, analizat anterior, in ultimii zece ani au rezistat pe "piata mentalitAtilor" alte trei mituri care au modelat constiinta colectivA si si-au lAsat amprenta asupra formArii noii culturi politice: mitul integrArii europene, opus mitului "prin noi insine", mitul "cetAtii asediate" si mitul conspiratiei. Spre deosebire de vecinii din fosta EuropA de Est comunistA, romanii s-au manifestat aproape unanim pentru intrarea Romaniei in Uniunea EuropeanA si in cea a Atlanticului de Nord. In ciuda acestui suport popular pentru integrare, "scepticii" (Polonia, Ungaria) au convins mai devreme decat Romania. "Mitul integrArii europene" a fost continuat cu credinta cA Romania nu este doritA din ratiuni obscure, rAmanand in afara jocurilor geopolitice, avand in stanga vecini "europeni", iar in dreapta - principalul adversar al integrArii tArilor foste sovietice in structurile occidentale. Romanii se simt trAdati, inselati incA o datA in asteptArile privind "venirea americanilor".

Una dintre valorile - si, panA la urmA - deprinderile fundamentale care canalizeazA energiile civice ale populatiei este spiritul asociativ si filantropic. Acesta este, de fapt, unul dintre lucrurile care despart civilizatia noastrA de cea occidentalA. In Romania, este necesarA acum mai mult ca niciodatA constituirea unei societAti civile puternice, responsabile, in stare sA cultive germenii unei noi culturi civice intr-o societate care-si reasazA valorile si prioritAtile.

1.1.1. Comportamentul asociativ si spiritul filantropic la romani

Comportamentul asociativ in Romania comunistA era identificat, in majoritatea cazurilor, cu "conspiratia" impotriva regimului. DupA 1989, nemaifiind cenzurat politic, a imbrAcat forma organizatiilor non-guvernamentale - asociatii, fundatii, federatii sau uniuni.

Comportamentul asociativ presupune un scop comun si voluntariat. Societatea civilA se constituie intr-o "sumA de mentalitAti si comportamente prin care indivizii devin constienti de drepturile si obligatiile de cetAteni si actioneazA intr-un cadru democratic si reglementat juridic. AlAturi de libertatea de exprimare si de votul liber, libertatea de asociere se constituie in elementul fundamental al societAtii civile (.). La randul sAu, implicarea voluntarA in infiintarea si functionarea unei asociatii, in contrast cu participarea obligatorie (specificA institutiilor si regimurilor totalitare), probeazA starea de sAnAtate a societAtii civile."

Organizatiile non-guvernamentale - ONG - sunt produse ale societAtii civile, in conditiile in care aceasta este suficient de dezvoltatA si independentA de sectorul politic (guvernamental) pentru a da nastere si a gestiona organisme formale proprii. Principalele trAsAturi care definesc organizatiile
non-guvernamentale sunt: separatia de stat, caracterul privat, nondistributia profitului. Principala problemA a ONG-urilor (nu numai in Romania) este caracterul nesistematic al obtinerii de fonduri, pericolul permanent al epuizArii resurselor si riscul gestionArii activitAtilor specifice in interesul propriu al unor indivizi, beneficiind de anumite facilitAti oferite de stat pentru initierea si dezvoltarea de activitAti non-profit.

In Romania, organismele societAtii civile sunt infiintate si functioneazA in baza legii 21/1924, incA neactualizatA. Desi comportamentul asociativ este incA timid in ce priveste constituirea unor grupuri formale (dupA cum se va vedea ulterior), totusi in vara anului 1996 in Romania erau inregistrate legal
12000-12500 ONG-uri . Dintre acestea, mai mult de un sfert se aflau in Transilvania si un sfert in Bucuresti. Celelalte zone geografice aveau, in medie, fiecare, intre 3-16% din numArul ONG-urilor.

Majoritatea ONG-urilor (92%) sunt localizate in mediul urban, iar peste trei sferturi se aflA in resedintele de judet. Desi in Bucuresti se inregistreazA cele mai multe ONG-uri, in anumite judete din Transilvania (Harghita, Cluj) se manifestA o densitate mai mare a acestora, dacA se ia in considerare numArul de ONG-uri (asociatii, fundatii) la 100.000 locuitori cu varsta peste 18 ani.

DupA profilul activitAtii desfAsurate, ONG-urile din Romania activeazA, in principal, in urmAtoarele domenii: servicii sociale (18%), educatie si cercetare (14%), culturA si artA (14%), cooperare internationalA (11%), sAnAtate (10%), apArarea drepturilor cetAtenesti (10%).

Patru ONG-uri din zece - 40% isi extind serviciile doar la nivel local, 22% - la nivelul unui singur judet si tot 22% - in mai multe judete. Numai 9% au activitAti la nivel national si 7% - pe plan international.

Principalii beneficiari ai activitAtilor desfAsurate de ONG-uri sunt copiii si tinerii, sAracii si bAtranii, deci grupurile cele mai vulnerabile din punct de vedere social si economic.

Se remarcA, in ultimii ani, o deplasare a interesului ONG-urilor dinspre apArarea drepturilor grupurilor profesionale si drepturilor civile spre acordarea de servicii sociale unor grupuri defavorizate.

Majoritatea ONG-urilor (69%) este in mAsurA de a lucra numai cu personal remunerat, ceea ce este un semn al capacitAtii de autosustinere a organizatiilor. Voluntariatul insA reprezintA o componentA importantA a resurselor umane de care dispun ONG-urile.

Conform propriilor declaratii, organizatiile non-guvernamentale intretin cele mai bune relatii cu mass media, urmate de alte ONG-uri din tarA si strAinAtate si de autoritAtile publice locale. ONG-urile stabilesc foarte putine relatii cu partidele politice.

Concluzie: Campul unor relatii de acest gen ar putea fi explorat de ambele pArti. Avantajele reciproce sunt considerabile: partidele pot intra in parteneriat local sau judetean cu ONG-urile in rezolvarea unor probleme locale, ceea ce ar determina imbunAtAtirea imaginii partidelor pe plan local. ONG-urile pot beneficia de influenta si sprijinul respectivului partid pentru promovarea unor legi care sA favorizeze sectorul non-profit.

In ce mAsurA insA, dincolo de organizarea formalA a societAtii civile, romanii au spirit civic, gandesc si actioneazA in calitate de cetAteni?

In luna decembrie 1996, Centrul de Sociologie UrbanA si RegionalA a realizat, la cererea Fundatiei pentru Dezvoltarea SocietAtii Civile, un sondaj reprezentativ in randul populatiei Romaniei de peste 18 ani privind COMPORTAMENTUL ASOCIATIV SI FILANTROPIC AL ROMANILOR. Cu alte cuvinte, sunt romanii un popor gregar, capabili sA actioneze impreunA, concertat, pentru ajutorarea semenilor lor?

Conform rezultatelor sondajului, romanii manifestA, in general, o sociabilitate destul de scAzutA, mai scAzutA in mediul urban decat in mediul rural

Desi majoritatea romanilor (peste 75%) se simt in sigurantA ca cetAteni, ca indivizi, 47% se simt izolati, singuri. AceastA categorie va fi cea mai putin inclinatA spre a initia activitAti asociative. Ei pot fi insA atrasi cAtre astfel de activitAti, in mAsura in care acestia le pot percepe ca pe un ajutor acordat chiar lor insisi, ca un remediu la starea de izolare pe care o resimt.

Romanii asociazA ideea de organizatie non-guvernamentalA unor grupAri apolitice de oameni, cu scopuri filantropice, de multe ori opuse sau actionand ca o contrapondere pentru asociatiile cu caracter politic (in spetA partidele politice). S-a inregistrat insA un procent foarte mare de persoane care nu stiu nimic despre ONG-uri - 58%. Aproape nouA persoane din zece nu sunt membri in nici o asociatie, in principal din lipsA de informatie asupra acestora (23%), din lipsA de timp (23%) sau de interes (25%). Numai 11% fac parte din diferite asociatii.

Din analiza datelor aflate la dispozitie, se poate afirma cA membrul voluntar tipic al unei asociatii in Romania

Este bArbat;

Are venit mediu;

Are peste 50 de ani;

Este cAsAtorit, dar are maxim un copil (intensitatea apartenentei la o organizatie scade o datA cu cresterea numArului de copii);

Locuieste in orasele cu peste 30.000 locuitori;

Locuieste in anumite regiuni istorice (in ordine descrescAtoare: Crisana-Maramures, Transilvania, Oltenia);

Este de nationalitate maghiarA sau germanA;

Este de religie catolicA sau greco-catolicA;

Are pregAtire scolarA fie elementarA, fie superioarA (dar nu medie);

Este liber profesionist.

Un semnal asupra spiritului filantropic slab dezvoltat al romanilor este si evidentierea faptului cA, in 1996, numai 4% dintre romani au donat sange, desi asupra acestui lucru mediatizarea a fost destul de puternicA, nemaiputandu-se invoca necunoasterea (ca in cazul ONG-urilor).

Cu toate acestea, tot la nivelul anului 1996, 54% din populatia adultA a Romaniei a donat produse si bani si 62% au donat bani, cu diferite ocazii. Beneficiarii produselor donate au fost persoane individuale (cunoscute sau necunoscute donatorilor), iar beneficiarii sumelor de bani - biserica. Numai 5% spun cA au donat bani in conturile umanitare anuntate in presA. Donatorii spun cA, in general, donatiile nu rezolvA starea de sArAcie din tarA si cA ajutorarea celor sAraci se aflA in responsabilitatea guvernului.

Donatorul tipic - atat in bani, cat si in produse - are urmAtoarele trAsAturi:

Este femeie;

Apartine categoriilor de varstA 18-25 sau 30-40 ani;

Este cAsAtorit;

Are studii elementare;

Este salariat cu venituri medii;

Este relativ uniform rAspandit geografic.

Se remarcA o diferentA intre voluntarul tipic si donatorul tipic. Aceasta se datoreazA faptului cA cele douA comportamente - prestAri de munci voluntare si donatii de produse sau bani - presupun caracteristici personale oarecum diferite.

Munca voluntarA cere activism, disponibilitate de timp, deschidere spre societate, o anume dozA de impresionabilitate si altruism, fiind mai atractivA pentru bArbati decat pentru femei.

Donatia este, de multe ori, un act spontan, determinat de o reactie altruistA intr-un moment de impresionabilitate, care nu presupune o actiune concertatA in timp. AceastA reactie este mai caracteristicA femeilor decat bArbatilor.

Din aspectele prezentate reiese relativa imaturitate a comportamentului asociativ si filantropic al romanilor. Societatea civilA incepe sA se organizeze cu ajutorul unei legi vechi de peste 70 de ani si mai ales cu sprijin extern (consultantA, fonduri nerambursabile).

Societatea politicA este la fel de imaturA, dacA se tine cont de instabilitatea de care dA dovadA, prin migrarea politicienilor intre partide, scindarea unor partide cu traditie si formarea de partide noi etc. Cu toate acestea, societatea politicA este mai vizibilA public decat societatea civilA. Oferta ei este - sau pare a fi - mai bogatA, mai diversificatA. Vorbeam in primele pagini ale acestui capitol de rata mare a participArii la vot la primele alegeri libere, din 1990. Participarea masivA la vot este un semn al democratiilor tinere. In unele state europene, "miscarea" clasei politice se reduce la alternarea la putere a douA partide, intre care distinctia ideologicA este slab perceputA. Acest lucru nu este de naturA a motiva cetAtenii sA voteze, astfel incat absenteismul depAseste constant 50%.

In Romania, seismele politice sunt departe de a se fi incheiat, partidele continuA sA prolifereze, cetAteanul trezindu-se dintr-odatA cu o ofertA mult mai mare decat ar putea procesa in vederea alegerii unei doctrine, dar in cunostintA de cauzA. Este timpul sA vedem care sunt reperele pe care si le iau alegAtorii si cum se construieste decizia de a alege unul sau altul dintre produsele politice oferite, tinand cont de specificitatea pietei politice din Romania, si anume cA oferta politicA este mai mare decat cererea.

1. AlegAtorul-client: element central al pietei electorale

Oferta electoralA nu are nici un sens in absenta consumatorilor - potentiali sau efectivi - care sA o evalueze. Acestia devin, in cursul campaniilor electorale, adevArate "tinte comunicationale" atat pentru comunicatorii politici, cat si pentru mass media, intelese ca un comunicator aparte, care are propriul sistem de norme, valori si reprezentAri. Din aceastA perspectivA, electoratul este vAzut intr-o cvadruplA ipostazA (Camelia Beciu, 1998:21):

electoratul-public - ca destinatar al comunicArii mediatice. Mass media sunt, la randul lor, institutii comunicatoare, care indeplinesc mai mult decat functia de mediatizare si transmitere a discursului politic. Acestea selecteazA informatiile, le prelucreazA si le transmite tinand cont de anumite interese comerciale, publicitare etc. ale actionarilor. Pe de altA parte, mass media nu numai cA transmit opinii brute, neprelucrate, dar si formeazA opinii, prin articolele de comentariu, editoriale sau prezente ale directorilor de ziare si redactorilor-sefi in cadrul unor dezbateri politice televizate.

electoratul-opinie publicA - ca destinatar al comunicArii sociologice. Electoratul devinde accesibil prin reprezentativitatea unui esantion de 1000-2000 de persoane, ale cAror intentii de vot sunt investigate cu frecventA ridicatA in perioadele pre-electorale si creditate cu putere de predictie electoralA.

electoratul-destinatar-al-comunicArii-politice - electoratul cAtre care se indreaptA toate mesajele ofertantilor politici - mediatizate sau directe, la fata locului. Electoratul este considerat ca arbitru si decident final al unei competitii. Marketingul si comunicarea politicA fac apel la nevoile, dorintele, asteptArile si aspiratiile general-umane sau contextuale ale populatiei.

electoratul-ca-prezentA-genericA - electoratul este vAzut ca destinatar final al intregului demers electoral.

In continuare, vom incerca sA pAtrundem in aceastA zonA a spatiului electoral: cine sunt alegAtorii, care este tipologia acestora, dar mai ales cum se construieste decizia de a participa la vot si de a alege un candidat sau o formatiune politicA. Cunoasterea electoratului reprezintA cheia de boltA a intregului demers electoral, ratiunea efortului specialistilor in marketing, comunicare si relatii publice de a construi punti intre populatie si candidatul a cArui imagine se doreste a fi promovatA.

1.1. Tipologia alegAtorilor

Piata este un concept specific sferei economice. A vorbi despre piata electoralA inseamnA a extrapola sensurile acestui concept la sfera politicului. Pentru aceasta este necesara o clarificare conceptualA.

Dintr-o perspectivA specific economicA, "piata" este locul de intalnire, mai mult sau mai putin abstract, dintre oferta vanzAtorilor si cererea cumpArAtorilor: prima este forma de manifestare a productiei, in conditiile economiei de piatA, iar cea de-a doua exprimA nevoile umane solvabile, insotite de capacitatea oamenilor de a cumpAra mArfurile oferite si care se dovedesc a fi convenabile pentru ei.

Unii specialisti americani considerA cA o piatA poate fi definitA "intr-un sens foarte restrans (de exemplu, in termenii catorva mArci concurente) sau
intr-un sens foarte larg (de exemplu, incluzand o varietate de tipuri de produse)" (P. Guiltinan) sau ca "un ansamblu de persoane care, in mod individual sau ca organizatii, au nevoi ce pot fi satisfAcute de produse dintr-o anumitA clasA si care au abilitatea, dorinta si autoritatea sA cumpere astfel de produse" (M. Pride).

In privinta pietei electorale, existA tentatia ca aceasta sA fie definitA prin numArul de persoane avand drept de vot intr-o anumitA circumscriptie. Studii efectuate in aceastA directie demonstreazA insA cA alegAtorul se hotArAste in functie de perceptiile si reprezentArile asupra candidatilor existenti. Concluzia imediatA este deci cA definitia pietei electorale nu poate face abstractie de candidatii inscrisi in cursa electoralA. Pe de alta parte, existA si alegatori care, fie nu sunt interesati de politicA in general (si, implicit, si de alegeri), fie nu se regAsesc in nici unul dintre candidatii existenti.

In aceste conditii, se impune distinctia intre alegAtori, non-alegAtori relativi si non-alegAtori absoluti, ceea ce conduce la notiunile de piatA electoralA efectivA si piatA electoralA potentialA, care vor fi definite ulterior.

Din punctul de vedere al unui candidat, alegAtorii se impart in alegAtori proprii, alegAtori ai candidatilor concurenti, alegAtori indecisi si non-alegAtori.

Din perspectiva analizei pietei electorale, alegAtorii sunt definiti dupA criteriul dreptului de vot si al alegerii unui candidat sau a altuia, indiferent de culoarea politicA a acestuia: alegAtorii, non-alegAtori absoluti si non-alegAtori relativi.

AlegAtorii actuali sau absoluti sunt cei care se decid sA meargA la vot si au hotArat cui sA-i ofere votul.

Non-alegAtorii relativi sau alegAtorii potentiali sunt persoanele cu drept de vot care, la un anumit moment, fie nu sunt hotArate sA voteze, fie au decis sA meargA la vot, dar nu stiu ce candidat vor vota.

In categoria non-alegAtorilor absoluti sunt incluse persoanele care, din motive stabilite prin lege, nu au posibilitatea de a vota (art. 34 din Constitutia Romaniei precizeazA cA nu au drept de vot cetAtenii care nu au implinit 18 ani panA in ziua alegerilor, debilii sau alienatii mintali pusi sub interdictie, precum si persoanele condamnate prin hotArare judecAtoreascA definitivA la pierderea drepturilor electorale), ca si persoanele care, desi au drept de vot, sunt hotArate sA nu voteze. Prin analogie cu piata produselor si serviciilor, cele trei categorii principale de consumatori sunt:

Figura 1.

NC0 CP0 A B C CA0      to	NC1 CP1 D A B

 

t3=t0+Dt¢¢¢

t2=t0+Dt¢¢

NC₂

CP₂

E

B

CA₂

t2=t0+Dt¢¢

t2=t0+Dt¢¢

NC₃

CP₃=MAX

CA₃

Semnificatia simbolurilor:

NC_0,1,2,3= non-consumatorii la momentele de timp t₀, t₁, t₂ si t₃;

CP_0,1,2,3= consumatorii potentiali la momentele de timp t₀, t₁, t₂ si t₃;

CA_0,1,2,3= consumatorii actuali la momentele de timp t₀, t₁, t₂ si t₃;

A, B, C= produse, servicii, candidati.

In figura de mai sus, se remarcA cinci tendinte:

Produsele A, B, C tind sA castige suprematia pe piatA, prin atragerea atat a consumatorilor potentiali, cat si a consumatorilor produselor concurente;

Piata consumatorilor potentiali tinde sA se reducA;

Piata consumatorilor actuali se diversificA prin disparitia unor produse si aparitia altor produse noi;

Piata actualA se poate lArgi sau extinde;

La un moment dat, anumite firme incearcA sA pAtrundA pe piata non-consumatorilor.

Vom numi asadar piatA electoralA potentialA totalitatea alegAtorilor cu drept de vot dintr-un cadru dat (circumscriptia electoralA, localitatea, judetul, tara) si piatA electoralA efectivA sau actualA totalitatea alegAtorilor decisi si a celor indecisi, dar hotArati sA meargA la vot.

Pornind de la conturarea acestor trei categorii de persoane, se poate afirma cA numArul alegAtorilor constituie dimensiunea cantitativA a pietei electorale efective, datoritA certitudinii cA, in ziua alegerilor, ei vor trece prin fata urnelor de vot. DacA la numArul alegAtorilor se adaugA non-alegAtorii relativi, se obtine dimensiunea cantitativA a pietei potentiale. Aceasta exprimA dimensiunile posibile ale pietei, limitele cele mai largi in cadrul cArora urmeazA sA aibA loc confruntarea electoralA. Prin insumarea alegAtorilor, non-alegatorilor relativi si a non-alegAtorilor absoluti, se obtine populatia de referintA , astfel (figura 2):

Populatia de referintA

Piata potentialA

Piata efectivA

Mergand tot in directia delimitArii categoriilor de alegAtori, un model interesant propune Denis Lindon, care realizeazA o segmentare a pietii electorale din punctul de vedere al unui candidat.

Astfel, "corpul electoral" (de fapt, piata electoralA) ar fi impArtit in patru categorii:

alegAtorii castigati - cei ce vor vota, in mod sigur, pentru candidatul respectiv;

alegAtorii fragili - cei care, in momentul efectuArii sondajelor preelectorale, au o usoarA preferintA pentru el, dar ar putea incA sA si-o modifice;

alegAtorii potentiali - cei care au o usoarA preferintA pentru unul dintre concurentii sAi;

alegAtorii exclusi - cei care, in mod sigur, vor vota un alt candidat.

Se observA cA nu sunt inclusi in clasificarea de mai sus non-alegAtorii absoluti.

Cele douA categorii centrale, alegAtorii fragili si alegAtorii potentiali, constituie pentru candidatul in cauzA segmentele critice ale electoratului si pot, datoritA acestui fapt, sA fie alese drept tinte prioritare ale campaniei de marketing electoral.

1. Specificul pietei electorale

Desi piata electoralA a fost definitA prin analogie cu conceptul economic de piatA, existA o serie de diferente care dau specificitate pietei electorale atat ca instrument de analizA, cat si ca realitate efectivA.

Specificul pietei electorale constA in:

Dimensiunile sale, mai clar precizate, in sensul cA se cunoaste atat numArul celor care au drept de vot, cat si numele si adresele exacte ale acestora.

Modelul pentru dezvoltare. Piata electoralA se dezvoltA doar extensiv, prin tendinta de crestere sau scAdere a numArului de votanti. Piata bunurilor de larg consum urmAreste in egalA mAsurA o dezvoltare intensivA, prin sporirea consumului mediu a respectivului produs de cAtre acelasi grup-tintA de consumatori (pentru tendintele de dezvoltare a pietei, vezi figura 1). Pe piata electoralA insA, fiecare alegAtor dispune de un singur vot

Ambitii. In viata politicA, existA anumite "praguri de rentabilitate" fixate prin lege, si anume specificarea cA un candidat are nevoie de 50%+1 din voturi pentru a fi ales. Neatingerea acestui prag inseamnA esec electoral. Cota de piatA a unui candidat trebuie sA fie majoritarA, piata politicA functionand dupA regula "InvingAtorul ia totul". Firmele comerciale, desi detin cote de piatA minoritare, au posibilitatea de a castiga prin modificarea pretului de vanzare, a gamei de produse, prin cresterea bugetului alocat publicitAtii (reclame si relatii publice), prin dezvoltarea retelei de distributie, adicA prin adaptarea mixului de marketing.

Caracterul discontinuu al activitAtii electorale. Daca o firmA poate efectua in orice moment acte de vanzare-cumpArare, alegerile sunt programate la o datA fixA, cu intervale mari de timp intre o sesiune de alegeri electorale si alta. Acest lucru conferA anumite particularitAti intocmirii si implementarii unui program de marketing electoral spre deosebire de programele de marketing economic.

Caracterul extrem de implicant al actului de votare. A bea Coca-Cola nu inseamnA a exclude consumul de Pepsi-Cola. In schimb, un vot pentru candidatul A este in acelasi timp un vot impotriva candidatului B, iar pentru multi alegAtori acest moment are o incArcAturA afectivA pe care alegerea unui produs comercial nu o oferA.

Pragul de rentabilitate este un punct fix, spre deosebire de marketingul economic. In marketingul economic, pragul minim de rentabilitate este atins atunci cand totalul veniturilor egaleazA suma cheltuielilor fixe si a celor variabile. Evident, acest prag variazA in functie de cheltuielile variabile si de veniturile obtinute. In marketingul electoral, pragul minim de rentabilitate este fixat prin lege la 5% , indiferent de eforturile necesare pentru atingerea acestui prag.

Concluzionand, putem spune cA piata electoralA este acel spatiu public discontinuu, de dimensiuni cunoscute si care adoptA un model de dezvoltare extensiv, in care se intalnesc patru actori principali: alegAtorii, candidatii, partidele cu ofertele electorale ale acestora si mass-media, ca factori de mediere a relatiei dintre cerere si ofertA

1.3. Modele explicative privind elaborarea deciziei de vot

Atunci cand alegAtorul se aflA singur in cabina de votare, in fata buletinului de vot, la ce se gandeste? La interesele sale? La temerile sale? La vreunul din gesturile sau cuvintele candidatilor? Cum se orienteazA alegAtorul in hAtisul de oferte si candidati? Alegerea pe care o face este exclusiv rationalA? Sau cuprinde si elemente reziduale, sentimente, simpatii si antipatii, temeri, sperante? FArA indoialA cA, in multe cazuri, rAspunsul este multivalent, incercand sA unifice sistemul de valori al individului si cel al societAtii in care acesta trAieste, dat fiind faptul cA sistemul de valori al multor indivizi diferA de sistemul de valori socialmente acceptat. In aceastA situatie - cand prin rationalitate intelegem legAtura care existA intre sistemul de valori al alegAtorului si decizia sa - alegAtorul crede cA este, ca imagine de sine, cat se poate de rational, desi, pentru ceilalti, el pare irational. RezultA cA ceea ce pot si trebuie sA facA un partid sau un candidat care doresc sA concureze cu succes la o competitie electoralA este:

sA identifice principalele segmente de alegAtori (determinate nu numai pe baza unor criterii socio-demografice, ci si de atitudine si de comportament);

sA stabileascA principalii factori care influenteazA optiunea fiecArui segment de alegAtori;

sA isi punA de acord componentele endogene - program politic, limbaj, tinutA etc. - cu asteptArile alegAtorilor cArora intentioneazA sA li se adreseze.

Elaborarea procesului decizional al alegAtorilor i-a preocupat pe specialisti incA din anii '50. Dintre acestia, scoala americanA de cercetare, din care fac parte Lazarsfeld[17], Berelson si Katz , a dezvoltat diverse teorii si modele explicative pe care le-au testat cu prilejul diferitelor confruntAri electorale ale epocii. In cadrul acestor teorii, accentul cAdea fie pe elementele de naturA socio-demograficA, fie pe aspectele psihologice, fie pe rationalitatea alegAtorului. In anii ce au urmat, modelele explicative ale comportamentului electoral s-au dezvoltat si s-au diversificat, o datA cu progresele inregistrate in modelarea comportamentului consumatorilor de produse si servicii.

In prezent, literatura de specialitate distinge trei mari categorii de modele explicative:

Modele socio-demografice. Modelele socio-demografice isi propun sA scoatA in evidentA relatiile de naturA probabilisticA existente intre caracteristicile sociale si demografice ale alegAtorilor (sex, varstA, nivel de pregAtire, profesie, ocupatie, venit, localitate de domiciliu, religie etc.) si votul acestora. ExistA multe dispute cu privire la modalitatea in care caracteristicile
socio-demografice ale unui individ sau ale unei colectivitAti pot fi fAcute responsabile pentru alegerea politicA. Cu toate acestea, asa cum se va vedea intr-unul dintre subcapitolele urmAtoare, pot fi fAcute asemenea inferente. Trebuie subliniat insA cA ele trebuie interpretate mai mult ca tendinte, ca inclinatii, ca probabilitAti decat ca relatii strict determinate statistic s cauzal (ex. Femeile voteazA numai cu partidul X; Candidatul Y va fi votat numai de orAseni etc.).

Modele de inspiratie psihanaliticA. Aceste modele explicA comportamentul electoral al unui individ ca fiind inspirat in principal nu de considerente rationale, ci de atitudinile sale afective profunde si chiar inconstiente in privinta candidatilor. Printre aceste atitudini se pot enumera: nevoia de autoritate sau revolta contra autoritAtii, frica si dorinta de securitate, gradul de identificare perceputA sau doritA in mod inconstient a alegAtorului cu candidatul sau, dimpotrivA, ura si agresivitatea impotriva acestuia. Aceste modele au un grad ridicat de arbitrar sau, cel putin, rezultatele analizei realizate prin prisma acestora pot fi mai greu cuantificate. Cu toate acestea, si legat de ceea ce spuneam in prefata acestei lucrAri, rezultatul unei campanii electorale in mintea alegAtorului este o senzatie, cu tot cortegiul de trAsAturi: irational, imaginar colectiv, inefabil, sperantA, imaginatie, autosugestie etc. Teoriile psihanalitice au avut un impact foarte puternic asupra marketingului in anii'50, mai ales in ce priveste cercetArile asupra motivatiei: reclame la produse ale cAror ambalaje se adresau subconstientului consumatorilor, stimuland fantezia si imaginatia, folosirea simbolurilor sexuale in promovarea unor produse etc. De aceea, o campanie electoralA poate folosi cu succes tehnici de crearea de imagine a candidatului care sA corespundA cu unul sau altul dintre modelele decizionale dominante ale alegAtorilor pe care doreste sA-i convingA. Atentie, insA! Un candidat care doreste sA fie perceput ca un aducAtor de liniste intr-o lume guvernatA de haos riscA, dacA tehnicile nu sunt foarte bine stApanite, sA fie asimilat cu mesagerul acelui haos (vezi clipul electoral al PNL in campania electoralA din 1992 si dezvoltarea "teoriei fricii", dar si clipul electoral al PDSR din campani din 1996, retras imediat de pe piatA).

Modelele atitudinale sunt cel mai frecvent utilizate si prezintA votul unui alegAtor drept un vector rezultant cu dimensiuni componente cognitive si afective ale personalitAtii acestuia.

In extremis, decizia de a vota un candidat poate fi asimilatA deciziei de a cumpAra un produs. Analizand modul de luare a deciziei de cumpArare in cazul in care cumpAratorul este pus in situatia de a alege intre mai multe mArci reprezentand acelasi tip de produs, se constatA cA existA mai multe modele explicative atitudinale ale deciziei acestuia asupra cArora ne vom opri cu preponderentA in aceastA carte:

C1. Modelul disjunctiv: cumpArAtorul considerA cA trebuie aleasA marca cu cel mai bun scor pentru un atribut, indiferent de importanta atributului pentru consumator (de ex., alegerea unui parfum pentru cA are un ambalaj deosebit, chiar dacA este mult mai scump sau nu miroase atat de bine ca alt parfum pe care consumatorul l-ar fi putut alege).

C Modelul conjunctiv: cumpArAtorul stabileste un prag minimal pentru fiecare atribut pe care il considerA important. MArcile care nu obtin scoruri "de trecere" la toate atributele considerate importante nu vor fi cumpArate.

C3. Modelul lexicografic: cumpArAtorul opereazA intr-o manierA secventialA. El ierarhizeazA atributele unui produs in functie de importanta pe care le-o acordA in aprecierea globalA a produsului. Apoi comparA mArcile in privinta celui mai important atribut si o retine pe cea care are scorul cel mai ridicat. Daca existA egalitate intre mai multe mArci, cumpArAtorul trece la cel de-al doilea atribut ca importantA si asa mai departe. Acest model este opus situatiei de alegere impulsivA, inconstientA, in care cumpArAtorul nu-si poate justifica motvele achizitiei acelui produs.

C4. Modelul compensatoriu: spre deosebire de cele trei modele anterioare, acest model, dezvoltat de Rosenberg si Fishbein, considerA cA se admite de cAtre un cumpArAtor o compensare intre scoruri mai mici la unele atribute si scoruri mai mari la celelalte, pentru acelasi produs. In esentA, este un model liniar-aditiv, consumatorul alegand marca cu cel mai bun scor global, obtinut prin insumarea produselor intre importanta atributului si nota obtinutA de fiecare marcA in privinta atributului respectiv.

O altA clasificare propune impArtirea modelelor atitudinale in douA clase: modele compensatorii si modele non-compensatorii. Modelele compensatorii aratA cA scorul mare obtinut de produs pentru un atribut compenseazA scorul mic obtinut de acelasi produs pentru un alt atribut. Modelul compensatoriu atrage atentia asupra importantei evaluArii globale a produsului respectiv. Modelele non-compensatorii presupun cA scorurile mari obtinute de produs pentru un atribut nu compenseazA scorurile mici obtinute pentru alte atribute.

Aceeasi clasificare considerA modelele non-compensatorii ca fiind ierarhice; cumpArAtorul alege un atribut al unui produs si il comparA cu acelasi atribut al unui alt produs. Procesul continuA pentru toate atributele si sunt apoi ierarhizate, in functie de scorurile obtinute. Modelele non-compensatoriiau ca submodele modelul conjunctiv, cel disjunctiv, cel lexicografic (discutate anterior) si, in plus, modelul eliminArii dupA aspect. In cadrul acestui model decizional, fiecare produs este privit ca o colectie de aspecte (atribute). Alegerea se face in mod ierarhic, alternativele fiind comparate pe baza atributului cel mai important, iar alternativele de sub "pragul de trecere" sunt eliminate.

AceastA a doua clasificare ajunge la concluzia cA persoanele puse in situatia de a alege intre mai multe produse folosesc, in 90% din cazuri, modelul lexicografic, urmat de modelul compensator.

Din punct de vedere al informatiei oferite si al descrierii modelelor, cele douA clasificAri nu diferA semnificativ. Ele aratA preocuparea cercetAtorilor si teoreticienilor pentru rafinarea instrumentelor de lucru in domeniul analizei procesului decizional al consumatorului (si, in cazul de fatA, al alegAtorului).

Tabelul de mai jos realizeazA o sintezA a acestor clasificAri, propunand si un exemplu concret pentru clarificarea situatiilor de aplicabilitate. Am ales pentru exemplificare un produs X (o bAuturA rAcoritoare) si un produs concurent (pentru a simplifica exemplul).

MC = model compensatoriu

MnC = model non-compensatoriu

NOTA: Atributele scrise ingrosat au cele mai mici, respectiv cele mai mari scoruri pentru fiecare produs in parte.

*FiecArui atribut i s-a acordat un scor, in functie de prezenta atributului la produsul respectiv; pentru usurinta calculului, s-au acordat note intre 1 si 10.

Aceste modele se pot aplica in egalA masurA consumatorului unui produs sau serviciu, cat si unei persoane care voteazA un partid sau un candidat. Identificarea tipului de comportament adoptat de cAtre alegAtor este esentialA, deoarece partidul sau candidatul vor trebui sA formuleze strategii diferite, pentru a se adapta cat mai bine modului in care alegAtorii elaboreazA deciziile de alegere.

Cum influentezA cunoasterea acestor modele decizionale strategia electoralA a partidului sau candidatului in cauzA ? RAspunsul la aceastA intrebare ar putea fi formulat analizand consecintele utilizArii fiecAruia dintre cele patru modele:

1.4. Analiza comparativA a modelelor decizionale atitudinale

Modelul disjunctiv este cel mai putin rational si, de aceea, posibilitAtile pe care le are candidatul de a influenta alegAtorii care adoptA acest model sunt foarte limitate. Trebuie identificate si accentuate acele atribute susceptibile sA provoace decizii spontane din partea alegatorilor . In practicA, atat identificarea, cat si imbunAtAtirea acestor atribute este foarte dificilA.

Modelul conjunctiv este sinonim cu alegerea prin excludere. AlegAtorul va elimina candidatii care au un punct slab, considerat ca inacceptabil. Interesul candidatului este de a-si imbunAtAti imaginea in privinta atributelor punctate necorespunzAtor, adicA a punctelor slabe, conform analizei S.W.O.T., ce va fi dezvoltatA ulterior . Pentru aceasta, este necesar sA-si modifice comportamentul in sensul solicitat de electorat si sA accentueze aceastA schimbare in toate ocaziile in care apare in public. Trebuie insA sA se tinA cont de faptul cA un proces de imbunAtAtire a imaginii este indelungat si orice schimbare prea bruscA a comportamentului conduce la un efect invers celui scontat si la scAderea credibilitAtii.

DacA modelul decizional aplicat de alegAtori este lexicografic, candidatul va determina ierarhia atributelor de care tin cont alegAtorii si va utiliza o strategie de apel simplA asupra atributului celui mai important, pentru a se accentua diferentele in raport cu ceilalti candidati. Efortul comunicational in aceastA directie trebuie sA fie maxim, cu conditia ca respectivul candidat sA posede in mod real calitAtile pe care le evidentiazA (sau sA creeze senzatia cA imaginea creatA i se potriveste) in cadrul politicii sale comunicationale.

DacA alegAtorii decid in mod compensatoriu, candidatul are interesul de a determina ierarhia atributelor si de a incerca sA-si imbunAtAteascA scorurile obtinute la toate atributele, dar in special la atributele determinante.

Strategia comunicationalA trebuie sA mizeze pe o strategie de apel multiplA, respectiv continutul ideatic trebuie sA fie diferit in functie de segmentul-tintA cAruia i se adreseazA, iar efortul comunicational va trebui sA fie repartizat in mod echilibrat intre diferitele atribute determinante.

Preferintele electorale ale romanilor in 1990 si 1992 dupA in funcþie de trAsAturile socio-demografice

In sectiunea anterioarA, a fost amintitA problema identitAtii politice a votantilor in functie de caracteristicile acestora. Cunoasterea alegAtorilor proprii, a celor care preferA concurenta, dar mai ales a celor indecisi - cel putin din punct de vedere al criteriilor clasice, socio-demografice - reprezintA un prim pas spre obtinerea succesului in alegeri. Partidele, cunoscand destinatarul comunicArii politice/electorale, isi pot concepe mesaje politice adecvate, care sA rAspundA asteptArilor electorilor.

La alegerile generale din 1990 - primele alegeri libere - romanii au votat animati de dorinta de a legitima noua putere instituitA in decembrie 1989. FSN si Ion Iliescu au fost alesi de majoritatea electoratului. Acest lucru scade oarecum importanta strategicA a identificArii votantilor Opozitiei de atunci, deoarece procentul obtinut de Opozitie este prea mic pentru a permite analize sau extrapolAri. Totusi, o trecere in revistA comparativA a modului in care s-au structurat preferintele electoratului in 1990 si 1992 poate oferi chei utile pentru intelegerea comportamentului votantilor in functie de categoria socialA si demograficA din care fac parte.

In 1990, Institutul Roman pentru Sondarea Opiniei Publice (IRSOP) a realizat, pentru prima oarA in Romania , un sondaj la iesirea de la urne (exit poll), de altfel singurul tip de investigare a electoratului care poate oferi predictii electorale. Sondajul a fost realizat pe un esantion reprezentativ de 15.962 persoane, intervievate in cadrul a 252 sectii de votare. Rezultatele acestui sondaj au prevAzut cu maximA fidelitate rezultatul alegerilor, prognozele abAtandu-se cu maxim 1,5% de la rezultatele finale, comunicate de Biroul Electoral Central.

IRSOP a realizat si in 1992 un astfel de sondaj. Au fost intervievati 16000 de votanti, iar rezultatele au urmat indeaproape distributia finalA a voturilor . De aceea, analiza efectuatA in continuare privind modul in care procentele obtinute in alegeri de cAtre partide si candidati inla alegerile din 1990 si 1992 se distribuie in functie de caracteristicile electoratului, se bazeazA pe pornesc de la (1) sondajele la iesirea de la urne (exit poll), efectuate de IRSOP si (2) rezultatele oficiale ale alegerilor din 1992

1. Preferintele electorale in functie de sexul votantilor

In 1990, majoritatea electoratului a votat Frontul SalvArii Nationale (66%) si pe Ion Iliescu (85%), asimilati cu Puterea. Analizele au arAtat cA electoratul FSN, ca si cel al lui Ion Iliescu este un electorat feminin, comparativ cu electoratul celorlalti candidati - Radu Campeanu si Ion Ratiu. In acelasi mod, electoratul PNL si PNTCD este sunt electorate preponderent masculine. Pentru alte partide participante la alegeri si care au obtinut procente peste 2% (UDMR, MER, AUR si PDAR) nu s-au inregistrat diferente semnificative din perspectiva sexului votantilor.

ExistA numeroase dezbateri privind diferentele psihologice intre bArbati si femei. Strict din punctul de vedere al preferintelor electorale si tinand cont de conjunctura social-politicA, se poate spune cA femeile s-au manifestat mai conservator si mai conformist, mai degraba recunoscand astfel puterea politicA instauratA de valtoarea Revolutiei decat actionand manifest impotriva ei.

Preferintele electorale in functie de varstA

In 1990, ponderea alegAtorilor de varstA medie (35-64 ani) a fost mult mai mare in cazul votantilor lui Ion Iliescu, decat al celor lui Radu Campeanu sau Ion Ratiu. Reiese dDe aici rezultA cA varsta candidatului nu este un factor determinant in structurarea intentiilor de vot. In cazul alegerilor parlamentare, sondajul la iesirea de la urnA a arAtat cA FSN si PNTCD au primit votul persoanelor in varstA de peste 65 de ani, iar PNL si MER - votul celor intre 18-34 de ani.

In 1992, s-a remarcat cresterea a ponderiiea votantilor FDSN a crescut direct proportional cu varsta acestora, in timp ce Vvotantii CDR se distribuie pe grupe de varstA astfel: ponderea acestora creste pentru tineri (panA in 35 de ani) si varstnici (peste 65 de ani) si rAmane relativ constantA (mai scAzutA) pentru celelalte grupe de varstA.

La extremitAtile categoriilor de varstA ale electoratului, comportamentul electoral este diferit si in ce priveste participarea la vot. Astfel, electoratul in varstA de panA la 35 de ani cuprinde o proportie mai mare de indecisi, de absenteistii si de persoane care isi schimbA mai usor preferintele politice. DimpotrivA, electoratul care se incadreazA in grupa de varstA de peste 65 de ani, este mai conservator, in sensul fidelitAtii pentru un anumit partid, precumca si in ceea ce priveste gradul inalt de participare la vot.

3. Preferintele electorale in functie de profesie

Se poate spune cA profesia indicA un anumit nivel al culturii politice si civice, determinatA atat de nivelul studiilor, cat ºi de specificul activitAtii desfAsurate, caat si de persoanele cu care respectivaul individpersoana intrA in contact in cursul acestei activitAti.

Astfel, in linii generale, si avand ca instrumente de analizA nu numai candidati si partide concrete, ci si ideologii si orientAri teoretice, se poate spune cA

tAranii, muncitorii, pensionarii si somerii au votat pentru partidele de stanga si de extremA stangA;

functionarii, cadrele medii, profesorii din invAtAmAntul preuniversitar voteazA in general pentru partidele de centru - stanga sau de extremA dreaptA extrema, cu tentA nationalistA;

cadrele militare sunt mai atrase de partidele nationaliste cu tentA extremistA;

profesorii universitari, medicii, oamenii de culturA si artA acordA in general votul lor partidelor de centru si centru-dreapta, iar oamenii de afaceri (intreprinzAtorii) sprijinA partidele de dreapta.

Evident, clasificarea de mai sus poate suferi modificAri majore in timpul campaniei electorale, iar un candidat dintr-o anumitA zonA a spectrului politic poate atrage voturi numeroase de pe intreaga piatA eºicherul politicA. De exemplu, la alegerile prezidentiale din 1990, Ion Iliescu, desi a primit voturile majoritAtii fiecArei categorii profesionale, a fost preferat intr-o mai mare mAsurA de tAranii cooperatori (94%) decat de elevi si studenti (66%). Radu Campeanu si Ion Ratiu au intrunit cu prioritate preferintele angajatilor cu studii superioare si ale elevilor si studentilor. In ce priveste alegerile parlamentare, se remarcA diferente semnificative din acest punct de vedere doar in randul votantilor FSN si PNL. Pentru FSN, rezultatele le urmeazA indeaproape pe cele obtinute de Ion Iliescu, iar preferintele PNL pe grupuri profesionale respectA configuratia preferintelor pentru Radu Campeanu.

In 1992, aceastA configuratie este oarecum similarA. NumArul simpatizantilor lui Ion Iliescu scade pe mAsurA ce se trece de la tArani si muncitori la persoanele cu studii superioare, in timp ce votantii lui Emil Constantinescu, pe aceeasi traiectore, se inmultesc. AceastA observatie este valabilA si in cazul alegerilor parlamentare, in ce priveste partidele/aliantele care i-au sustinut pe cei doi candidati - FDSN si CDR. In cazul distributiei voturilor alegerilor parlamentare, se impun incA douA observatii:

Observatie 1: FSN, desi desprins de FDSN in martie 1992 pe motivul conservatorismului factiunii conduse de Ion Iliescu, prezintA aceeasi structurA a profesiilor votantilor; numArul de voturi obtinute de FSN cresstec pe mAsurA ce se trece dinspre grupul salariatilor cu studii superioare spre cel al muncitorilor si tAranilor.

Observatie 2: A doua observaþie se refera la pPartidele cu tentA nationalistA, PRM si PUNR, a caror au tendintaa este de a-si gAsi sustinAtori printre salariatii cu studii medii si superioare.

4. Preferintele electorale in functie de mediul de rezidentA

AlAturi de criterii individuale cum sunt varsta, sexul si profesia, analizele au arAtat cA preferintele electorale variazA si in functie de criterii non-individuale, categoriale, cum ar fi mediul de rezidentA. Mediul de rezidentA poate fi folosit ca variabilA independentA sub mai multe forme: regiuni geografice, judete, mediu rural-mediu urban, orase mici, medii si mari etc. Analiza de fatA se va opri asupra distribuirii preferintelor electorale in functie de regiunea geograficA, mArimea localitAtii urbane (numai pentru 1992), delimitarea pe judete si ponderea populatiei ocupate in cateva ramuri, comparativ pe judete (numai in 1990).

La alegerile prezidentiale din 1990, Ion Iliescu, datoritA procentului mare obtinut, a inregistrat ponderi de peste 75% in toate provinciile istorice . Cu toate acestea, se pot observa cateva diferente intre candidatul FSN si contracandidatii sAi. Astfel, in judetele din care Ion Iliescu a primit cele mai putine voturi (Banat, Crisana, Transilvania si Bucuresti - intre 72-77%, in conditiile in care, pentru celelalte regiuni, obtinuse procente de peste 90%), s-a produs o crestere semnificativA a voturilor obtinute de Radu Campeanu. Ion Ratiu a obtinut cele mai multe voturi din Bucuresti. Asadar, Ion Iliescu a fost votat intr-o mAsurA mai mare de Muntenia, Moldova, Oltenia si Dobrogea, si in special de judetele Botosani, Vaslui, CAlArasi, Neamt si Olt. Radu Campeanu a colectat majoritatea voturilor care i-au fost acordate din Harghita (peste 76%!), Covasna si Mures.

In scopuri analitice, judetele au fost grupate dupA ponderea populatiei, in functie de cateva criterii. Rezultatele acestui artificiu au relevat si alte trAsAturi ale electoratului celor trei candidati. Ion Iliescu a fot votat de "judetele cu spor natural mare, in cele cu pondere mare a populatiei ocupate in agriculturA si silviculturA, precum si de zonele cu pondere micA a populatiei urbane, tinere, industriale si din servicii."

FSN a fost votat de Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania si Bucuresti. Ponderea procentelor pentru alegerea lui Ion Iliescu a fost mult mai micA in Bucuresti si Transilvania. Asadar, la alegerile parlamentare din 1990, se remarcA lipsa unei suprapuneri perfecte intre profilul electoral al lui Ion Iliescu si cel al partidului din partea cAruia a candidat. In ce priveste profilul populatiei (ponderea populatiei ocupate, a celei tinere etc.) tabloul final este in mare parte acelasi, demonstrand cA electoratul a avutare o imagine unitarA in ce priveste pe Ion Iliescu si partidul acestuia.

ªSi in 1992, rezultatele alegerilor prezidentiale au evidentiat diferente semnificative ale ponderii voturilor in functie de zona geograficA. Ponderea procentelor obtinute de Ion Iliescu si FDSN scade pe mAsurA ce se trece de la mediul rural la orasele mici si apoi la cele mari, in timp ce, pentru Emil Constantinescu si CDR, aceste procente cresc. FDSN a obtinut cele mai multe voturi din Moldova, Muntenia si Oltenia, iar CDR si-a recrutat simpatizatii din Banat. AceastA diferentiere a voturilor ar putea avea mai multe cauze; ar putea fi mentionate douA dintre acestea: relativa multumire a tAranilor pentru punerea in aplicare a Legii 18, privind retrocedarea terenurilor agricole, ca si nereusita CDR, recunoscutA public de Corneliu Coposu, de a castiga populatia ruralA: "DeocamdatA realitatea este cA nu am reusit sA pAtrundem la sate [.s si cA lumea satelor este incA strAinA de ideologia noastrA si dezinformatA in ce priveste obiectivele pe care le urmArim."

5. Concluzii

Se poate afirma cu certitudine cA trAsAturile socio-demografice se coreleazA in mod semnificativ cu preferintele electorale. Sexul, varsta, profesia si mediul de rezidentA pot explica o parte din variatia ponderilor in rezultatele finale ale alegerilor ale partidelor/candidaþilor.

In Romania, utilizarea variabilelor socio-demografice ca si criterii explanatorii[35] impune cateva precizAri:

ExistA, la nivelul familiei, o omogenizare relativA a preferintelor electorale, mai ales in mediile traditionaliste, in care optiunea capului familiei devine cea a intregii familii. Acest lucru poate determina, la un moment dat, optiunea pentru analizarea opþiunilor mediilor traditionaliste in comparatie cu mediile moderniste si nu, spre exemplu, pentru studierea femeilor si bArbatilor ca atare, indiferent de mediul din care provin.

Amanarea constituirii unui spatiu public in care societatea civilA sA se facA auzitA, impulsionand formarea spiritului civic ar putea duce la scAderea drasticA a participArii la vot. AstAzi, printre tineri se inregistreazA cea mai scAzutA ratA de participare electoralA, desi multe partide (PNL, UFD etc.) gandesc programe si strategii de atragere a tineretului.

In scurt timp, se va adanci clivajul intre categoriile sociale, apArand discrepante flagrante intre nivelul de studii, statusul ocupational si nivelul veniturilor. DacA la momentul analizei (1990-1992) persoanele cu studii superioare (in special cadrele didactice, dar si alte categorii de salariati bugetari) erau adepte ale schimbArii, votand in proportie ridicatA dreapta politicA si solicitand Schimbarea, accentuarea diferentelor intre categorii ar putea determina grupurile care in 1990 si 1992 se declarau simpatizante ale dreptei sA se regrupeze in jurul stangii politice.

Amanarea constituirii unui spaþiu public in care societatea civila sa se faca auzita, impunand formarea spiritului civic ar putea duce la scaderea drastica a participarii la vot. Astazi, printre tineri se inregistreaza cea mai scazuta rata de participare electorala, deºi multe partide (PNL, UFD etc.) gandesc programe ºi strategii de atragere a tineretului.

Criteriul rural-urban trebuie utilizat cu circumspectie, avand in vedere cel putin doi factori: pAtrunderea in zonele rurale a culturii suburbane, periferice (1) si imigrarea spre sat a orAsenilor sAraci, ale cAror rude din mediul rural, imbAtranite, au fost puse in posesie cu teren agricol, pe care insA nu il pot munci (2).

3. Starea de spirit a electoratului inaintea alegerilor generale din 1996

3.1. Sondajele perioadei 1992-1996

Sondajele celor patru ani si-au grupat intrebArile in jurul urmAtoarelor tematici:

gradul de multumire a populatiei fatA de nivelul de trai;

compararea nivelului de trai din prezent cu cel din anul/anii trecuti;

sondarea perceptiei publice fatA de temele de interes major pentru populatie;

sondarea intentiilor de vot si a simpatiilor politice;

investigarea consumului de informatii si divertisment furnizate de mass media;

alte teme conjuncturale.

Acest capitol va incerca sA ofere o privire de ansamblu asupra climatului social inainte de alegerile locale din 1996, prin investigarea opiniilor populatiei fatA de nivelul de trai si fatA de problemele pe care le romanii le considerA ca importante pentru influenþanu-le viata lor. Scopul alegerii acestei tematici este justificat de importanta cunoasterii nevoilor electoratului pentru a putea adapta mesajele politice in directia discutArii acestora si a avansArii unor solutii de rezolvare. Sau, in termeni de marketing: cunoasterea cererii determinA flexibilitzartea si adaptarea ofertei la nevoile pietei.

Pentru aceasta, au fost utilizate rezultatele mai multor sondaje realizate de patru institute diferite de sondare a opiniei publice

Sondajele realizate de Centrul Independent de Studii Sociale si Sondaje in anul 1992 au pus in evidentA mai multe aspecte, a cAror cunoastere este fundamentalA pentru intelegerea stArii de spirit din Romania acelei perioade:

Reducerea subventiilor la produsele de bazA (lapte, paine, mezeluri, carne, zahAr, ulei etc.) si aplicarea, cu o relativA intarziere, a cresterii salariilor, a determinat reducerea consumului acestor alimente de bazA de cAtre unele categorii sociale. Conform propriilor declaratii, cele mai afectate categorii au fost: pensionarii (diminuarea drasticA a consumului de paine, medicamente, mezeluri) si somerii (consumul de lapte, medicamente, carne);

Deteriorarea stArii economice nu este in mAsurA sA ducA la cresterea absenteismului electoral (o cercetare comparativA privind intentia de prezentare la urne intre grupuri cu nivel de trai diferit a dus la concluzia cA printre cei cu nivel de trai ridicat se inregistreazA cea mai mare ratA preconizatA a absenteismului la viitoarele alegeri prezidentiale);

Prin corelarea nivelului de trai cu preferinta partinicA, au fost identificate grupurile de potentiali votanti in functie de starea socialA a acestora. Astfel, cei cu nivel coborat de trai preferA partide ca: Partidul Socialist al Muncii (PSM), Frontul Democrat al SalvArii Nationale (FDSN - actualul PDSR) si Partidul Democrat Agrar (PDAR). Cei cu nivel de trai mediu opteazA pentru Partidul National-tArAnesc (PNTCD) si pentru Frontul SalvArii Nationale (FSN - actualul PD). Persoanele cu un nivel de trai ridicat si-au exprimat preferinta pentru partide liberale (PNL, PNL-Aripa tanArA, Partidul Aliantei Civice) sau nationaliste (PUNR si PRM).

Consensul politic asupra unui program de reformA economicA este solutia consideratA de majoritatea cetAtenilor ca cea mai eficientA pentru redresarea situatiei economice a tArii. AceastA solutie este preferatA unor alternative mai radicale: inlocuirea puterii civile cu o putere militarA, emergenta unui lider mesianic, restauratia sau accelerarea activitAtii economice prin limitarea libertAtilor democratice (Pavel Campeanu, 1993:136-137);

In perioada iulie-august 1992 (investigatiile au fost realizate in timpul campaniei electorale), 75% dintre electori erau decisi sA participe la vot;

In acelasi interval, principalele temeri ale populatiei, situate pe primele locuri in "ierarhia grijilor", au fost: scAderea nivelului de trai, nesiguranta locului de muncA, coruptia si proliferarea speculei.

Dintre incercArile de investigare a opiniilor si atitudinilor populatiei fatA de problemele sociale cu care se confrunta Romania, vor fi analizate in capitolul de fatA cele care apartin altor institute profesioniste de cercetare: IRSOP si ICCV. Dimensiunea principalA de analizA o va constitui tot problematica socialA, ca fundament pentru construirea ofertei politice, ca substantA a mesajului politic, in latura lui constructivA, de ofertA . Sunt prezentate mai jos principalele aspecte de care un ofertant politic trebuie sA tinA cont in proiectarea unei strategii de marketing electoral:

In intervalul 1994-1996, gradul de satisfactie a populatiei privind traiul pe care il duce a fost in continuA scAdere, alimentand procentul celor nemultumiti. O succintA analizA a datelor oferite de sondajele de opinie aratA cA numArul celor foarte multumiti si multumiti de nivelul de trai a scAzut de la 41% in decembrie 1994 la 32,5% in martie 1996, iar numArul celor nu prea multumiti si de loc multumiti de nivelul lor de trai a crescut de la 58% in decembrie 1994 la 65% in martie 1996.

FatA de 1992 (conform sondajelor CISS), "ierarhia grijilor" intre 1994-1996 este intrucatva modificatA. Dinamica acesteia indicA faptul cA principalul motiv de ingrijorare, care a intrunit aprobarea a peste 50% din electorat, este cresterea preturilor, urmatA de teama de boalA, de frica privind recrudescenta fenomenului criminalitAtii si de ingrijorarea fatA de pierderea locului de muncA. Celelalte teme se mentin la cote constante, desi deloc neglijabile, astfel:

Error! Not a valid link.

3. Rezultatele alegerilor locale din 1996[39]

Alegerile - indiferent de nivelul la care se desfAsoarA (alegeri locale, parlamentare sau prezidentiale) - reprezintA momentul adevArului, momentul in care oferta politicA este sau nu validatA de cerere. S-ar putea spune chiar ca aAlegerile reprezintA una dintre putinele etape in care ofertantii politici isi valideazA propunerile, activitatea, identitatea politicA si socialA si suportul public de care se bucurA. Este momentul in care oferta se intalneste efectiv cu cererea pe un spatiu national.

Alegerile locale din 1996, desfAsurate pe 2 si, respectiv, 16 iunie, au constituit un astfel de moment. Rezultatele acestora au insemnat, pe de o parte, verificarea veridicitAtii si sustinerii ofertei politice si mAsurarea suportului public si, pe de altA parte, pregAtirea in vederea alegerilor generale din toamna aceluiasi an.

Coreland rezultatele alegerilor cu analiza anterioarA privind distribuirea preferintelor electorale in functie de trAsAturile socio-demografice ale grupurilor de simappatizanti/votanti, se pot face mai multe observatii strategice. Pe baza acestora, pot fi analizate intr-un mod pertinent rezultatele alegerilor, si de asemeni, pot fi de asemenea previzionate, intr-o oarecare mAsurA, mizele campaniei electorale pentru alegerile generale.

Inainte de discutarea implicatiilor rezultatelor alegerilor, se impune o precizare. De cele mai multe ori, in cazul alegerilor pentru primar, alegAtorul se ghideazA in primul rand in functie de persoana candidatului, si abia apoi tinand cont de partidul care a propus acel candidat. Acesta este, de altfel, motivul pentru care liderii de opinie formali sau informali dintr-o localitate, recunoscuti de cetAteni, primesc numeroase oferte din partea partidelor politice de a candida la alegerile locale din partea respectivelor formatiuni. In ce priveste alegerea consilierilor locali si a celor judeteni, electorii voteazA o listA propusA de partidul respectiv. Primul loc de pe listA este ocupat, de regulA, de candidatul la fotoliul de primar; urmAtoarele locuri pe listA sunt alocate tinand cont si de alte criterii, in afara popularitAtii de care se bucurA persoana respectivA in circumscriptia electoralA in care va fi votatA. De aceea, rezultatele pentru alegerea celor douA tipuri de reprezentanti in administratia publicA localA (primari si consilieri) permit douA seturi de concluzii, fiecare cu propria valoare strategicA.

Alegerile locale din 1996 au suscitat discutii aprinse privind castigAtorul lor: CDR sau PDSR? Ce este mai important pentru un partid: sA castige primAriile oraselor mari (mai putine, cu populatie mai numeroasA) sau pe cele ale oraselor mici sio localitAtilor rurale (mai multe, dar cu populatie mai redusA?). AceastA intrebare, pentru a fi operationalA, trebuie sA dobandeascA specificitate, astfel: ce este mai important pentru PDSR? Dar pentru CDR . ? Dar pentru USD . ? Dar pentru .?

Se poate considera cA un partid este, in aceste conditii, castigAtor, atunci cand isi pAstreazA votantii, castigand in acelasi timp simpatia unor votanti ai contracandidatilor. Asadar, rAspunsul la aceastA intrebare depinde de concordanta dintre grupul-tintA de alegAtori cAtre care se indreaptA mesajul unui partid si grupul de alegAtori care au perceput corect acest mesaj, identificandu-se cu emitAtorul lui.

Care este grupul-tintA pentru PDSR? Atat sondajele, cat si mesajul acestui partid, indicA acest grup ca fiind compus din persoane locuind in zonele rurale sau in cele cu probleme sociale, mai degrabA in Oltenia, Moldova si Dobrogea decat in Banat, Transilvania sau Crisana.

Cine voteazA Conventia DemocratA? Conform sondajelor, orAsenii si persoane care locuiesc in zona vesticA a tArii - judetele Timisoara si Arad, municipiul Bucuresti.

Uniunea Social-DemocratA se pozitioneazA, ca intentie cel putin, intre aceste douA extreme. Ea actiona, la nivelul anului 1996, mai mult prin persoane marcante, decat prin programe care sA se adreseze unor grupuri particulare

O dovadA a acestui lucru il constituie succesul USD la alegerile pentru primari in cateva judete: Botosani, Neamt, Vaslui, Constanta si Prahova, judete eterogene, care nu pot constitui un grup distinct, identificate prin nevoi comune. Pe de o parte, USD nu a castigat alegerile pentru consilieri in nici un judet. Ar putea rezulta de aici o identificare slabA a candidatilor cu formatiunea care i-a propus: candidatii obtin mai multe succese in nume propriu, decat in numele aliantei politice. Pe de altA parte, USD nu are (la momentul alegerilor locale) un segment de alegAtori identificabil prin trAsAturi comune.

Rezultatele alegerilor locale aratA cA Partidul Democratiei Sociale din Romania a inceput sA piardA din teritoriul traditional; Partidul Aliantei Civice si Uniunea Social-DemocratA au gAsit brese pe care le-au exploatat in folosul lor (judetele mai sus amintite, la care se adaugA, pentru PAC, judetul Iasi). Acest lucru poate fi exprimat, in termeni de marketing, ca gAsirea de nise pe piata competitorului neacoperiteA de concurentiacesta, si cArora un contracandidat li se poate adresa cunoscand nevoile nesatisfAcute ale consumatorilor care formeazA se gasesc in nisa respectivA. Cu toate acestea, PDSR a reusit sA-si conserve electoratul, castigand , in pluschiar, la alegerile pentru primari, judetul transilvan Bistrita-NAsAud.

Conventia DemocratA, desi isi imparte teritoriul electoral cu PUNR (Cluj), UDMR (Satu Mare) si independenti (Caras Severin), reuseste, la alegerile penyru consilieri, sA castige judete sudice, cum ar fi Constanta, Mehedinti, Dambovita sau Prahova. Conventia DemocratA are un model identitar opus USD: aceastA formatiune (aliantA de partide) trAieste mai mult dintr-o identitate colectivA, dein aliantae politicae si ideologicae (partide istorice, anticomuniste), decat prin persoane politice capabile sA castige in teritoriu functii individuale.

UDMR, ca partid format pe baze, etnice, isi mentine electoratul fidel: judetele Mures, Harghita si Covasna.

3.3. Concluzii strategice

Concluzii strategice privind dezvoltarea unei strategii de marketing electoral in acest circumstante:

In perioada 1992-1996, romanii simteau tot mai acut deteriorarea nivelului de trai. Nemultumirea oamenilor fatA de starea de lucruri era evidentA. Temerile principale ale oamenilor (escaladarea preturilor, siguranta personalA, teama de boalA si teama privind pierderea locului de muncA) au la bazA nevoi umane, fundamentale, care se gAsesc, in termeni motivationali, pe primele douA trepte ale piramidei lui Maslow . Ca atare, orice temA discursivA din campania electoralA care se adreseazA unor nevoi aflate pe treptele superioare isi vor atinge scopul in foarte micA mAsurA.

Grija fatA de propria persoanA si aspiratia oamenilor catre o viatA sAnAtoasA a fost, de multe ori, gresit interpretatA ca o constientizare a riscurilor alimentatiei inadecvate sau a poluArii. Pentru romani insA, boala inseamnA reducerea capacitAtii de muncA, riscul pierderii locului de muncA, cheltuieli suplimentare pentru plata medicamentelor. De aceea, ingrijorarea romanilor pentru starea lor de sAnAtate trebuie vAzutA in corelatie cu alte temeri, cum ar fi cresterea preturilor si somajul. Discursul electoral nu trebuie sA se axeze pe teme cum ar fi alimentatia rationalA.

Pornind de la modelul american al "celor trei coji" , este necesarA proiectarea discursului politic pe "miezul" modelului, si anume pe credintele cele mai profunde ale poporului, care izvorAsc din mentalitAti, religie, istorie comunA. Evident, proiectarea unui mesaj gresit in aceastA zonA sensibilA poate atrage dupA sine eliminarea de pe piata politicA.

PDSR trebuie sA isi recastige electoratul pierdut din Moldova, propunand programe care sA rAspundA unor nevoi specifice, cum ar fi gandirea unor programemetode de protectie socialA pentru zonele monoindustriale etc.

CDR ar putea avea ca misiune consolidarea pozitiei obtinute in judetele in care si-a extins influenta. De asemeni, situatia prezentatA sugereazA cA politica de resurse umane a aliantei ar trebui orientatA spre alegerea unor persoane charismatice, care sA reprezinte alianta in nume propriu, in situatiile in care se impune acest lucru.

Punctul slab al USD il reprezintA imaginea de partid. Oamenii pe care ii propune reusesc sA convingA, partidul (si lista sa de consilieri) - nu. Este necesarA o infuzie de credibilitate dinspre candidati spre partid, ca si consolidarea imaginii partidului, ca formatiune care propune candidati credibili si eligibili.