Raspunderea Guvernului

Raspunderea Guvernului

Sectiunea I Angajarea raspunderii Guvernului

Punerea in discutie a raspunderii Guvernului se poate realiza, nu numai ca urmare a initiativei Parlamentului, ci si ca urmare a initiativei Guvernului insusi. Initiativa care face posibila denuntarea unilaterala a contractului de guvernare, despre care se vorbeste in doctrina, este angajarea raspunderii Guvernului, reglementata de art. 114 din Constitutie. Institutie relativ noua si reglementata de un numar restrans de Constitutii, angajarea raspunderii Guvernului permite o procedura de clarificare de pozitii intre Guvern si Parlament, atunci cand relatiile dintre cele doua autoritati nu se mai incadreaza pe cursul obisnuit, ajungandu-se la o anumita raceala intre executiv si legislativ.

Angajarea raspunderii Guvernului reprezinta o procedura parlamentara prin care Guvernul, pentru a face fata unor situatii deosebite, care reclama masuri urgente ce sunt insa de competenta Parlamentului, urmareste adoptarea acestora sub forma unui program, a unui proiect de lege sau a unei declaratii de politica generala, dupa caz . Angajarea raspunderii Guvernului la initiativa sa este procedura constitutionala prin care, in conditiile unui regim parlamentar si exprimand esenta acestuia, Guvernul pune Parlamentul in situatia limita de a opta intre acceptarea opiniei lui, prin adoptarea in regim de urgenta a masurilor propuse sau demiterea executivului

Angajarea raspunderii Guvernului reprezinta un mijloc de presiune asupra autoritatii legislative, care este pusa sa aleaga intre aprobarea politicii Guvernului, chiar daca ea difera de vederile majoritatii parlamentare in unele puncte, si rasturnarea Guvernului, cu toate consecintele acesteia, inclusiv posibilitatea dizvolvarii. Discutia parlamentara si apoi votul sunt astfel deturnate de la chestiunea principiala in joc si orientate catre discutarea riscului de a rasturna Guvernul. Prin procedura angajarii raspunderii sale, Guvernul urmareste sa verifice in mod concret pe ce sprijin poate conta in Parlament, si eventual, sa convinga Senatul si Camera Deputatilor ca programul sau de guvernare este inca viabil si ca echipa guvernamentala are, in continuare, capacitatea de a-l infaptui, rasplatind astfel votul de incredere acordat de Parlament. Sensul angajarii raspunderii sale politice consta in faptul ca astfel Guvernul isi afirma, din initiativa sa, hotararea de a-si continua mandatul de incredere acordat, doar cu conditia sa-i fie aprobate programul, declaratia de politica generala sau proiectul de lege prezentat.

Procedeul angajarii raspunderii Guvernului asupra unui text sau proiect de lege produce o scurtcircuitare a activitatii legislative. Cand se uzeaza de el, Parlamentul pierde controlul legiferarii. De aceea recurgerea la el trebuie sa fie exceptionala si sa priveasca texte de o anumita importanta. Cat priveste angajarea raspunderii asupra unei declaratii de politica generala sau program, eficacitatea acestui procedeu este destul de ridicata, ca mijloc de presiune la indemana Guvernului, Parlamentul fiind putin dispus sa infrunte consecintele unei rasturnari a Guvernului.

Guvernul se bucura de o libertate deplina in ceea ce priveste alegerea momentului angajarii raspunderii sale, si in ceea ce priveste continutul programului, al declaratiei sau al naturii ori domeniului reglementat de proiectul de lege pentru care isi asuma raspunderea. Nu exista prin urmare nici o conditie impusa de Constitutie care sa limiteze aprecierea exclusiva a Guvernului asupra oportunitatii si continutului initiativei sale. Mai mult, Guvernul nu este obligat sa-si angajeze raspunderea, initiativa fiind facultativa, el poate sa o faca daca semnalele din sfera parlamentara ii sunt favorabile, daca acesta considera necesara adoptarea normelor respective pe aceasta cale exceptionala. De precizat ca angajarea rasunderii o face Guvernul, ca organ colectiv si solidar, ceea ce presupune o hotarare in acest sens a acestuia, angajarea raspunderii politice a Guvernului nefiind apanajul primului-ministru, ci sansa sau riscul intregului cabinet executiv. Deci initiativa asumarii acestui risc apartine in totalitate Guvernului, Constitutia Romaniei acordandu-i numai posibilitatea de a recurge la acest mecanism constitutional .

Pentru a se putea declansa procedura de angajare a raspundeirii politice a Guvernului in fata Parlamentului, este necesar sa existe o hotarare a Guvernului prin care acesta sa declare ca isi angajeaza raspunderea politica, hotarare prin care va prezenta si textul de acceptarea caruia Guvernul intelege sa lege continuarea mandatului sau. In ceea ce priveste textele asupra carora Guvernul isi angajeaza raspunderea, trebuie aratat ca programul si declaratia de politica generala pot, atat sa completeze, cat si sa modifice programul de guvernare acceptat de Parlament la investitura . Cat priveste proiectul de lege, aici textul constitutional are in vedere sensul strict al notiunii de lege, iar ca tip, el poate sa se refere la un domeniu obisnuit sau la un domeniu rezervat legii organice.

Prin angajarea raspunderii sale, Guvernul se expune riscului formularii si adoptarii unei motiuni de cenzura. Astfel, angajarea raspunderii Guvernului se face prin prezentarea programului, declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, dupa caz, in fata Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna. In termen de trei zile de la prezentare, se poate formula o motiune de cenzura, care poate fi semnata chiar si de catre deputatii si senatorii care au mai initiat, in aceeasi sesiune, o motiune de cenzura. Motiunea de cenzura trebuie depusa pana la implinirea termenului de trei zile sub sanctiunea decaderii, avand in vedere necesitatea solutionarii rapide a situatiei rezultate din angajarea de catre Guvern a raspunderii sale politice.

Astfel, in practica, in situatia instituita de articolul 114 din Constitutie, parlamentarii au de ales intre adoptarea a doua pozitii distincte, avand, deci, doua posibilitati. Prima posibilitatea este aceea de a nu depune o motiune de cenzura si in aceasta situatie textul proiectului de lege se considera adoptat in intregime, fara un vot explicit asupra lui, iar daca Guvernul si-a angajat raspunderea asupra unui program sau declaratie de politica generala, aceasta devine obligatorie pentru Guvern. Cea de a doua pozitie este posibilitatea de a depune o motiune de cenzura, in acest caz existand doua situatii. Prima este situatia in care motiunea este acceptata, iar votul negativ asupra motiunii se transforma intr-unul pozitiv, rezultat din cumulul voturilor negative cu cele de abtinere, precum si cu cele virtuale ale parlamentarilor absenti, in favoarea proiectului de lege si, la fel, daca este vorba de un program sau o declaratie de politica generala, acestea devin obligatorii pentru Guvern. In cea de a doua situatie, in care motiunea de cenzura este admisa, Guvernul este demis, situatie in care evident, nici unul din actele asupra caruia Guvernul isi poate angaja raspunderea nu mai produce efecte juridice. Este consecinta faptului ca insusi Guvernul a conditionat ramanerea sa in functie de acceptarea programului, declaratiei de politica generala sau proiectului de lege.

Este de remarcat faptul ca, in situatia angajarii raspunderii asupra unui proiect de lege, Parlamentul, cu ocazia dezbaterilor care pot avea loc chiar si in situatia nedepunerii unei motiuni, poate propune amendamente la proiectul de lege. Astfel, daca Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat . Din aceste prevederi rezulta ca Parlamentul are posibilitatea sa modifice aceste proiecte de legi, insa, in practica, numai Guvernul poate aduce aceste modificari, dar nu este obligat sa o faca. Daca Guvernul nu opereaza modificsrile cerute prin amendamentele propuse de deputati si senatori, Parlamentul nu are decat sa contracareze printr-o motiune de cenzura.

Guvernul isi angajeaza raspunderea asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege, in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, reunite in sedinta comuna . Deasemenea motiunea de cenzura este dezbatuta si votata tot in sedinta comuna de catre senatori si deputati. Procedura dezbaterilor si votului in sedinta comuna este reglementata de Regulamentul sedintelor comune ale Camerelor Parlamentului. Din aceste reglementari se constata producerea in practica a unor consecinte greu de conciliat cu principiile de baza ale Cosntitutiei. Astfel, Senatul, in viziunea Constitutiei egalul Camerei Deputatilor, isi vede considerabil redus rolul ca urmare a faptului ca motiunea de cenzura se adopta in sedinte comune ale celor doua Camere, sedinte in care numarul mic al senatorilor nu poate contrabalansa ponderea voturilor deputatilor . In practica parlamentara, aceasta observatie poate parea artificiala, pentru ca in fond votul se da pe linie de partid, in sedinta Comuna a Camerelor ceea ce prevaleaza fiind apartenenta la partidul politic si la interesele si opiniile pe care acesta le promoveaza.

Numai in doua situatii Parlamentul poate reveni asupra legii adoptate in conditiile aratate, si anume atunci cand Presedintele Romaniei, primind legea pentru promulgare, cere reexaminarea acesteia , precum si atunci cand in conditiile cerute de textele constitutionale, Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea legii si trimite legea spre reexaminare Parlamentului. In prima situatie, prevazuta expres de Constitutie, Parlamentul decide in sedinta comuna a celor doua Camere, iar in cea de a doua situatie, legea este reexaminata potrivit procedurii legislative obisnuite, adica separat de catre fiecare Camera a Parlamentului si poate fi adoptata in aceeasi forma cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, ceea ce are ca rezultat inlaturarea obiectiei de neconstitutionalitate si promulgarea obligatorie a legii. Cu prilejul reexaminarii, deputatii sau senatorii pot aduce amendamente susceptibile de dezbatere si adoptare, sau respingere prin vot, aceasta posibilitate fiind chiar esenta institutiei reexaminarii. In urma reexaminarii, legea poate fi respinsa in intregime , ceea ce, eo ipso, nu duce insa la demiterea Guvernului, lucru posibil doar prin adoptarea unei motiuni de cenzura.

Prin reglementarea acestei institutii, Adunarea Constituanta a urmarit sa acopere situatiile de criza politica, atunci cand Guvernul este nevoit sa se abata de la programul de guvernare aprobat de Parlament cu prilejul votului de investitura si, pentru ca aceste abateri sa fei legitime, ele se cer ratificate de organul reprezentativ suprem. In cazul in care sunt acceptate aceste abateri, majoritatea parlamentara ramane consecventa cu opiniile echipei guvernamentale pe care a validat-o, dupa cum atunci cand aceasta nu este de acord cu noile standarde politice se va divide, ceea ce va duce la initierea si acceptarea motiunii de cenzura, lasandu-se liber pentru formarea unui nou Guvern .

Sectiunea a II-a Motiunea de cenzura

Motiunea de cenzura reprezinta esenta raportului dintre Parlament si Guvern, cel mai bun prilej de reliefare a importantei Parlamentului, a rolului sau esential in organizare politico-etatica a statului roman. Motiunea de cenzura are ca scop angajarea unei dezbateri publice asupra politicii de ansamblu a Guvernului, in vederea demiterii sale. Firesc, ea priveste atat functia de numiri a Parlamentului, cat si cea de control. Motiunea de cenzura este manifestarea suprema a controlului parlamentar asupra activitatii Guvernului, avand ca obiect contradictia dintre opiniile parlamentare si actiunile intreprinse de Guvern, iar ca posibila finalitate, demitera Guvernului.

Motiunea de cenzura este reglementata de Constitutie, unde se arata ca prin aceasta procedura Camera Deputatilor si Senatul pot retrage increderea acordata Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor . Prin adoptarea motiunii de cenzura mandatul de incredere acordat de Parlament inceteaza, iar Guvernul este demis. Rezulta deci ca mandatul de incredere are, nu numai semnificatia investirii, pe baza sa, a Guvernului, dar si a necesitatii ca, pe toata durata misiunii sale, acesta sa se bucure de sprijinul majoritatii parlamentare, prin votul careia s-a format. Atunci cand acest sprijin si, deci increderea pe care o presupune nu mai exista, adoptarea motiunii de cenzura creeaza posibilitatea ca, prin formarea unui nou Guvern echilibrul dintre Parlament si Guvern sa fie restabilit. Astfel, motiunea de cenzura este instrumentul juridic prin care Parlamentul poate retrage increderea acordata Guvernului.

Guvernul, cat timp este in functiune, se bucura de prezumtia de incredere a majoritatii care l-a investit. Aceasta prezumtie poate fi rasturnata numai cu votul expres al unei majoritati contrare, avand astfel semnificatia pierderii increderii majoritatii initiale. Motiunea de cenzura urmareste, tocmai, obtinerea unui asemenea rezultat. Ea exprima condamnarea generala si fara drept de apel de catre opozitie, dar, daca este adoptata si de catre unii parlamentari care au sustinut-o, a politicii Guvernului . Motiunea de cenzura este deci procedura prin care Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pun in cauza raspunderea politica a Guvernului, printr-un vot de blam la adresa acestuia si a activitatii lui, efectul admiterii motiunii constituindu-l incetarea fortata a mandatului Guvernului.

Procedura introducerii si adoptarii unei motiuni de cenzura este fixata de Constitutie prin reguli precise, prevederile constitutionale fiind completate de Rgulamentul sedintelor comune ale Camerelor Parlamentului. Initiativa motiunii de cenzura nu poate fi decat colectiva,.numarul minim al celor care o initiaza trebuie sa fie de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor. Daca nu se realizeaza aceasta proportie, motiunea de cenzura nu mai este luata in discutie, si desigur, nici supusa votului. Motiunea de cenzura astfel initiata, se prezinta birourilor permanente si se comunica Guvernului de catre presedintele Camerei Deputatilor, in ziua in care aceasta a fost depusa , pentru ca acesta, cunoscandu-i continutul, sa se poata apara. Acest fapt urmareste evitarea adoptarii unei motiuni prin surprindere, constituind astfel un factor de rationalizare a procedurii parlamentare.

De obicei initiatorii motiunii de cenzura sunt parlamentarii membrii ai opozitiei, care pot urmarii prin aceasta chiar preluarea puterii, dar reusita acestei actiuni depinde de stabilitatea majoritatii guvernamentale. Prin motiunea de cenzura minoritatea, ce constituie opozitia, incearca sa devina majoritara, motiunea fiind deci un instrument de rasturnare a majoritatii, prin substituirea majoritatii actuale cu o alta majoritate, eventual ca urmare a unor noi aliante intre partidele reprezentate in Parlament. Insa aceasta actiune a minoritatii poate avea un efect contrar, de solidaritate mai ferma a majoritatii ce spijina Guvernul, intarind, astfel pozitia Guvernului. Motiunea de cenzura poate fi initiata si de membrii majoritatii parlamentare, in cazul in care, pierzand increderea in configuratia Guvernului, urmareste constituirea unui nou cabinet. Aceasta posibilitate a majoritatii prezinta o importanta deosebita, deoarece tensiunea dintre Guvern si majoritate este susceptibila de blocaje legislative si grave consecinte sociale. In acest fel, majoritatea parlamentara isi va intari sprijinul popular si va castiga capital politic.

Textul constitutional nu reglementeaza in cat timp trebuie convocate Camerele in sedinta comuna dupa depunerea motiunii. Avand in vedere ca depunerea motiunii declanseaza procedura parlamentara si ca la data depunerii, motiunea trebuie comunicata Guvernului, rezulta ca si convocarea Camerelor trebuie facuta la aceeasi data. Acest aspect este corectat de regulamentele Camerelor Parlamentului, unde este prevazut ca motiunea de cenzura se prezinta in sedinta comuna a celor doua Camere in cel mult 5 zile de la data depunerii motiunii . Astfel, in cel mult 5 zile de la data depunerii, motiunea de cenzura se prezinta plenului Camerelor reunite in sedinta comuna, de catre initiator, urmandu-se a se stabili data la care aceasta va fi dezbatuta si votata de plenul Camerelor.

Motiunea de cenzura, prezentata in termen de 5 zile de la depunere, va fi dezbatuta de plenul Camerelor, in 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna. Daca termenul de 5 zile este maxim, cel de 3 zile este fix. Aceste termene instaurate de Constitutie si Regulamentul sedintelor comune sunt utile pentru obtinerea ragazului necesar pentru pregatirea de catre Guvern a apararii sale, precum si pentru clarificarea de catre grupurile parlamentare si partidele pe care le reprezinta a atitudinii ce o vor avea, evitandu-se adoptarea motiunii prin surprindere .

Aceluiasi obiectiv ii este subordonata si procedura de dezbatere a motiunii de cenzura, procedura expres reglementata de Regulamentul sedintelor comune datorita importantei adoptarii unei motiuni de cenzura, data si locul sedintei comune comunicandu-se Guvernului cu 24 ore inainte, de presedintele Camerei Deputatilor Dezbaterea motiunii este precedata de prezentarea acesteia de catre reprezentantul initiatorilor, urmata de cuvantul prim-ministrului sau al reprezentantului sau, pentru prezentarea pozitiei Guvernului. In virtutea dreptului sau de acces la lucrarile Parlamentului, prim-ministrul sau reprezentantul sau, daca primul-ministru nu poate participa la sedinta, pot da explicatii suplimentare, care, potrivit practicii de pana in prezent au fost la sfarsitul dezbaterilor. In continuare, in cadrul dezbaterilor, presedintele da cuvantul deputatilor si senatorilor, luarile de cuvant avand loc in ordinea inscrierii. Dupa incheierea dezbaterilor se procedeaza la votarea motiunii de cenzura. Motiunea de cenzura poate fi adoptata numai cu votul majoritatii absolute, votul majoritatii numarului total de deputati si senatori. Aceasta regula duce la ingreunarea destabilizarii Guvernului, a situatiei politice, prin demiterea Guvernului de catre Parlament. Votul deputatilor si senatorilor este secret si se exprima prin bile.

In urma votului parlamentarilor reuniti in sedinta comuna, motiunea de cenzura poate fi respinsa sau adoptata. In cazul respingerii motiunii de cenzura, Guvernul ramane in functie, iar in cazul asumarii raspunderii Guvernului, proiectul de lege, programul sau declaratia, pentru care s-a asumat raspunderea, se considera adoptate. In acest caz, senatorii si deputatii care au semnat motiunea de cenzura nu mai pot initia. in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea. . Prin adoptarea motiunii de cenzura Guvernul este demis si hotararea Parlamentului se inainteaza de indata Presedintelui Romaniei, sub semnatura presedintilor celor doua Camere, in vederea desemnarii unui candidat pentru functia de prim-ministru.

Demiterea de catre Parlament a Guvernului prin retragerea increderii acordate ca urmare a adoptarii unei motiuni de cenzura are drept consecinta declansarea unei crize guvernamentale, ce se stinge numai prin numirea unui nou Guvern. Prelungirea acestei crize pe o durata mai mare de 60 de zile si dupa doua incercari nereusite de formare a noului Guvern, poate atrage dizolvarea Parlamentului, in conditiile prevazute de art. 89., alin.1 din Constitutie. Astfel o criza guvernamentala caracterizata se transforma intr-o criza parlamentara, a carei solutionare este posibila numai prin arbitrajul judecatorului suprem, care este corpul electoral .

In urma retragerii increderii de catre Parlament, la data retragerii, mandatul Guvernului inceteaza. Dupa aceasta data, Constitutia arata ca Guvernul indeplineste numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pana la depunerea juramantului de membrii noului Guvern . Chiar daca situatia creata este oarecum paradoxala, un Guvern administreaza fara a avea mandatul Parlamentului, solutia Constitutiei este de natura a evita un vid institutional, care practic ar scurtcircuita viata publica a staului. Evident, in aceasta perioada, pana la depunerea juramantului, de catre membrii noului Guvern, Guvernul demisionar nu mai are atributii de realizare a politicii interne si nu mai poate fi delegat in a emite Ordonante, si aceasta pentru ca, dupa retragerea increderii Guvernul nu mai guverneaza, ci doar administreaza. Astfel, Guvernul continua sa indeplineasca numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fara a promova politici noi. In aceasta perioada Guvernul nu poate emite ordonante si nu poate initia proiecte de lege.

Motiunea de cenzura, utilizata uneori abuziv, in vederea atingerii unor interese de grup, cu efecte defavorabile pe planul stabilitatii si durabilitatii relatiilor politico-etatice, constituie, totusi, un instrument indispensabil, ducand la echilibrarea puterilor statului, la prevenirea exceselor executivului sau la limitarea efectelor negative ale activitatii unui executiv incompetent. Daca normele privind aceasta institutie sunt aplicate pentru apararea unor interese generale, daca actiunea este efectuata cu competenta si raspundere, atunci institutia motiunii de cenzura apare ca mijloc propice al bunei functionari a puterilor in stat, al echilibrarii lor in vederea atingerii scopurilor statului, asa cum reies ele din Constitutia Romaniei .

Sectiunea a III-a    Corelatia vot de incredere- motiune de cenzura

Inainte de a analiza problema corelatiei motiunii de cenzura cu votul de incredere acordat Guvernului de catre Parlament, este necesara clarificarea acesteia din urma, o alta componenta a raportului dintre Parlament si autoritatea executiv centrala. Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem, are in cadrul functiilor sale, atributia de alegere, formare, avizare a formarii, numire sau revocare a unor autoritati statale. In exercitarea acestei atributii, Parlamentul este unicul organ care poate investi legal Guvernul, prin acordarea votului de incredere, in conditiile prevazute de Constitutie si de regulamentele parlamentare ale Camerelor.

Pentru formarea Guvernului, decizia, ce apartine Parlamentului, determina si actul unei autoritati a statului, Presedintele Romaniei, in final, Guvernul fiind investit prin manifestarea de vointa a celor doua autoritati publice alese prin vot universal, Parlamentul si Presedintele Romaniei. Astfel, potrivit Constitutiei, Seful de stat desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament . In vederea acordarii increderii, candidatul desemnat de Seful statului pentru functia de prim-ministru prezinta Parlamentului programul si lista completa a membrilor Guvernului in 10 zile de la desemnarea sa. Programul si lista Guvernului se dezbat de catre Camera Deputatilor si de catre Senat, reunite in sedinta comuna. Primind cererea candidatului la functia de prim-ministru, birourile permanente ale Camerelor Parlamentului asigura difuzarea ei la toti parlamentarii si, in cel mult 15 zile convoaca sedinta comuna a Camerelor. Pana la data sedintei, fiecare candidat pentru functia de ministru din lista Guvernului propusa de primul-ministru este audiat de catre comisiile parmanente de specialitate ale celor doua Camere in sedinta comuna. In urma audierii, comisiile prezinta candidatului la functia de prim-ministru un aviz consultativ, motivat. Astfel, se creeaza posibilitatea inlocuirii de pe lista a unor candidati fata de care ar exista o opzitie de natura sa puna in pericol acordarea votului de incredere insusi .

In ziua sedintei, dupa prezentarea programului guvernamental si a listei Guvernului de catre Candidatul la functia de prim-ministru, iau cuvantul reprezentantii grupurilor parlamentare din cele doua Camere spre a isi expune punctul de vedere, dupa care propunerea de acordare a increderii se supune la vot. Votul este secret si se exprima prin bile. Rezultatul votarii este consemnat, daca acesta este favorabil candidatului si echipei sale, intr-o hotarare, ce se inainteaza imediat Presedintelui Romaniei pentru a proceda la numirea noului Guvern. Daca Parlamentul nu a acordat increderea, rezultatul se comunica Presedintelui Romaniei in vederea reluarii procedurii de investitura. In cadrul dezbaterilor consacrate analizarii programului si listei Guvernului, Parlamentul exercita un control al modalitatii in care posibilul viitor Guvern urmareste sa realizeze politica interna si externa a tarii si sa realizeze conducerea generala a administratiei publice, neavand abilitatea de a propune amendamente la program sau lista, ci numai posibilitatea de a se pronunta prin vot.

Din prevederile constitutionale si cele din regulamentele parlamentare rezulta ca investitura Guvernului este colectiva, nu individuala. Deasemenea, in legatura cu programul de guvernare acceptat de Parlament prin acordarea votului de incredere, este foarte important faptul ca realizarea acestuia este exclusiv in sarcina Guvernului. Acest program nu angajeaza Parlamentul si nici majoritatea ce a votat acordarea increderii, intrucat ar fi contrar principiului separatiei puterilor in stat, principiu ce presupune relativa autonomie a Parlamentului si Guvernului, ca temei al echilibrului si colaborarii dintre ele. In concluzie, neindeplinirea programului de guvernare priveste, exclusiv, raspunderea politica a Guvernului, o interpretare contrara constituind o grava stirbire a autonomiei Parlamentului, inclusiv a majoritatii de a carei incredere depinde soarta Guvernului. Majoritatea sprijina Guvernul, dar ca un cenzor si in interesul sau, deci numai cat timp considera acest sprijin justificat. Cand Parlamentul considera ca acest spijin nu mai este justificat, cand politica Guvernului se abate de la linia programului pentru care a primit votul de incredere, Parlamentul poate retrage increderea acordata, iar aceasta se realizeaza prin motiunea de cenzura.

Motiunea de cenzura poate fi adoptata de Camera Deputatilor si Senat in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, ceea ce reprezinta o solutie simetrica cu cea prevazuta pentru investirea Guvernului. Astfel, aceeasi regula duce la ingreunarea formarii Guvernului, dar si la ingreunarea destabilizarii lui. Ea corespunde majoritatii prevazute pentru adoptarea legilor organice, ceea ce inseamna ca investirea si dezinvestirea Guvernului se face cu majoritatea de care depinde indeplinirea functiei sale legislative, intrucat, daca nu s-ar baza pe sprijinul unei asemenea majoritati, implicit nu si-ar putea exercita eficient dreptul sau de initiativa in promovarea propriilor proiecte de legi. Regulile similare prevazute atat pentru procedura de acordare increderii, cat si pentru cea de retragere a acesteia de catre Parlament, arata legatura stransa dintre aceste doua proceduri. Dealtfel, raportul dintre votul de investitura si motiunea de cenzura reprezinta temeiul raspunderii politice a Guvernului in fata Parlamentului, baza legala a controlului parlamentar si, deci, esenta raporturilor dintre legislativ si executiv, in lumina prevederilor Constitutiei Romaniei.

Sectiunea a IV-a Raspunderea politica a Guvernului. Raspunderea

individuala a ministrilor si a Primului-Ministru

Conform prevederilor constitutionale Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia . Raspunderea politica colectiva a Guvernului se bazeaza pe solidaritatea echipei guvernamentale, Guvernul raspunzand, din punct de vedere politic, solidar pentru actele si faptele sale. Prevederile constitutionale subliniaza ca incetarea mandatului Guvernului, cu toate presiunile ce pot fi exercitate din diferite segmente ale corpului electoral sau de catre partidele politice, nu poate fi decat rezultatul vointei parlamentare. Prin urmare, numai Parlamentul poate sanctiona erorile politice ale Guvernului, prin aprobarea unei motiuni de cenzura, care duce la demiterea Guvernului. Promovarea motiunii de cenzura are in vedere intreaga echipa guvernamentala, dupa cum acordarea votului de incredere a avut in vedere global lista Guvernului. In concluzie pentru activitatea necorespunzatoare a unuia dintre membrii sai, Guvernul poate fi demis in intregime, greseala acestuia extinzandu-si efectele politice asupra intregii echipe guvernamentale, care prin aceasta pierde increderea Parlamentului, acordata la investitura .

Raspunderea politica a fiecarui membru al Guvernului este solidara cu a tuturor celorlalti. Abaterile grave inregistrate in orice domeniu al executivului, neregulile constatate in fiecare minister pot atrage in final demiterea Guvernului. Orice fapta, orice culpa a unui ministru atrage raspunderea Guvernului in intregul sau, nu raspunderea exclusiva a celui care a comis aceasta fapta. Astfel activitatea fiecarui membru al Guvernului este atent controlata de structurile interne de lucru ale Parlamentului, greselile acestora fiind asimilate cu o incalcare a programului politic pentru care Guvernul a primit votul de incredere

Insa in Constitutia Romaniei, ca si in constitutiile altor state democratice, este reglemantata, pe langa raspunderea Guvernului, ca subiect distinct de drept, si raspunderea individuala a membrilor Guvernului, in special a ministrilor si a primului-ministru. Raspunderea individuala a membrilor Guvernului este concretizata de prevederile constitutionale in procedura remanierii guvernamentale .

Remanierea guvernamentala reprezinta institutia prin care unul sau mai multi membri ai Guvernului sunt inlocuiti in urma revocarii.Trebuie accentuat caracterul ei intentionat, in raport cu situatiile cand componenta Guvernului schimba, fara ca aceasta sa fie un scop in sine.Este vorba de situatiile de vacanta a postului, atunci cand survine decesul, demisia, pierderea drepturilor electorale sau incompatibilitatea ministrului, situatii care au ca finalitate schimbarea componentei Guvernului. Revocarea si numirea de noi ministrii iese din tiparul raspunderii Guvernului in fata Parlamentului, aceasta fiind atributia Presedintelui Romaniei, care revoca si numeste unii membrii ai Guvernului, la propunerea primului-ministru. Parlamentul nu intervine decat daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, situatie in care remanierea se realizeaza pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru.

In doctrina se concluzioneaza ca, daca in regimul clasic regula era raspunderea colectiva si solidara a ministrilor, raspunderea individuala fiind exceptionala, astazi remanierea ia locul rasturnarii Guvernului. Aceasta schimbare raspunde cerintei de a pastra controlul asupra Guvernului, fara a-l rasturna, deci pastrand stabilitatea guvernamentala. Astfel este inlaturata instabilitatea politica si redusa posibilitatea dizolvarii Parlamentului, care ar duce la blocajul activitatii sale esentiale, cea de legiferare, esentiala pentru dezvoltarea statului roman, in vederea integrarii in structurile continentale .

Un alt aspect important al raspunderii individuale a ministrilor il reprezinta raspunderea penala a acestora, reglementaa de Constitutie prin articolul 109, alin. (2), unde se prevede ca numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.Competena de judecata apartine, in acest caz, Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Daca numai in cazul faptelor savarsite in exercitiul functiei, competente a cere urmarirea sunt Parlamentul si Seful statului, inseamna ca pentru faptele care nu au nici o legatura cu functia, urmarira penala este declansata potrivit dreptului comun. La fel, daca numai pentru faptele amintite este atrasa competenta de judecata a Inaltei Curti, pentru toate celelalte competenta se va stabilii potrivit dreptului comun.

In Constitutie se apreciaza ca, daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea din functie, iar daca un membru al Guvernului a fost trimis in judecata, suspendarea lui din functie devine obligatorie. Aceste masuri raspund, pe de o parte, unor exigente de ordin juridic privind prezumtia de nevinovatie si, pe de alta parte, unor exigente de operativitate a muncii executivului, activitatile ce tineau de competenta ministrului trimis in judecata urmand a fi continuate de un ministru interimar. In caz de condamnare, membrul Guvernului este demis de drept daca, prin hotararea judecatoreasca, si-a pierdut drepturile electorale, insa si inainte de condamnare acesta poate fi revocat de Presedintele Romaniei, la propunerea primului-ministru.

Constitutia Romaniei consacra un prim-ministru dupa formula cunoscuta, "primul intre egali". Din intreaga reglementare constitutionala reiese ca Guvernul este constituit "intuitu personae" pe persoana primului-ministru. Acesta conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin . Pentru ca Guvernul este un organ colegial, ministrii luand decizii in comun si actionand in aceeasi directie, primul-ministru nu poate fi pus in situatia de a raspunde singur in fata Parlamentului, atata vreme cat nu este permisa ingerinta sa in domeniile de resort ale fiecaruia dintre membrii Guvernului. Asadar regulile referitoare la raspunderea ministrilor sunt aplicabile si raspunderii individuale a primului-ministru. Singura exceptie, prevazuta expres de textul constitutional, este imposibilitatea Presedintelui Romaniei de a il revoca pe primul-ministru. Aceasta prevedere a fost introdusa prin revizuirea acului fundamental din 2003, pentru a inlatura situatiile in care Presedintele a revocat primul-ministru, nascand o grava contradictie constitutionala. Astfel, situatii ca cea din 1999, cand Presedintele Romaniei de la acea data l-a revocat din functie pe primul-ministru, nascandu-se un precedent regretabil, nu vor mai fi intalnite in regimul reglementarilor actuale.