Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Rolul partidelor politice in democratie

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Pactul Ribbentrop-Molotov
APARITIA GEOPOLITICII
AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE INTEGRARII ROMANIEI IN UE
TARILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE
Geopolitica anglo-americana - Teoria puterii maritime
Sistemul politic
Curtea de Conturi
CONSIDERATII NORMATIVE PRIVIND OPERATIILE MILTARE INTRUNITE MULTINATIONALE
Relatia Org–MEO–B. Fundamentare teoretica
ISTORICUL UNIUNII EUROPENE

Rolul partidelor politice in democratie



Termini–cheie: partid politic, democratie, sisteme de partide, unipartidism, bipartidism, multipartidism

            Democratia poate fi definita si ca guvernarea de catre popor si pentru popor. In acest context, se naste o dilema: cine pe cine conduce? Se poate vorbi despre aparitia democratiei odata cu formarea partidelor politice. Acest fenomen a luat amploare in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. O caracteristica a regimului democrat este pluripartidismul (bipartidismul si multipartidismul). Sistemul monopartidist este caracteristic regimurilor totalitare si dictatoriale. Partidele poltice sunt definite ca institutii poltice. Scopul principal al partidelor poltice este de a obtine si mentine puterea politica. Partidele politice sunt organizatii influente din punct de vedere politic in sistemul democratic modern.

           

            Tema acestui referat este discutarea importantei pe care o au partidele poltice in democratie.

Pentru a putea discuta rolul pe care partidele politice il au intr-o democratie, consider ca primul pas care trebuie facut il constituie explicarea celor doi termeni, si anume democratie  si partid politic.

Originar, democratia s-a constituit cu privire la conducerea politica a societatii, insemnand „conducerea popurului de catre popor”. Aceasta definitie este indicata de etimologia cuvantului de origine greceasca demokratiademos = popor si krates = conducere.

In principal, democratia este un instrument de conducere, capabil sa realizeze doua functii majore. In primul rand, este mecanismul de negociere, de ansamblare si de armonizare a pluralitatii de interese ale colectivitatii intr-o conducere unitara si coerenta. Cu alte cuvinte, este capacitatea fiecarui grup sau clasa sociala de a semnala interesele proprii si de a le constientiza pe ale celorlalti actori. In al doilea rand, democratia este un mecanism social de comunicare a cunostintelor si informatiilor distribuite de masa colectivitatii, de cumulare si verificare reciproca.

Democratia politica moderna a luat contururile actuale in secolul al XIX-lea,   bazandu-se pe cateva principii fundamentale: parlament reprezentativ, separatia puterilor in stat, garantarea drepturilor civile.

Un numar din ce in ce mai mare de state cu regimuri democratice au luat nastere dupa cel de-al treilea val al  democratizarii. Acest lucru s-a produs cu precadere dupa terminarea Razboiului Rece si colapsul regimului comunist de la sfarsitul anilor ’90.

Democratia implica faptul ca puterea apartine, cel putin in ultima instanta, poporului, ea nefiind destinata doar unor grupuri restranse (elitele).  Este insa evident ca majoritatea nu poate exercitatea puterea direct si nemijlocit. Din acest motiv, democratia moderna se bazeaza pe delegarea puterii si conducerii de la majoritate la un grup retrans de politicieni, alesi prin vot pe termen limitat – perioada unui mandat  (Adrian - Paul Iliescu, p. 148). Acesti politicieni sunt cei alesi sa reprezinte majoritatea, de unde si denumirea democratie reprezentativa.

Democratia libera este de asemenea intalnita si in cadrul politicii moderne, sub forma referendumului, „procedura politica prin care toti cetatenii  se pronunta prin vot direct asupra unor probleme sau decizii necesare, de larg interes”(Iliescu, 2002).

 Politica moderna a consacrat principiile limitarii constitutionale a puterii, a separatiei si controlului reciproc al puterilor: legislativa, executiva si judecatoreasca si a obligatiei puterii de a respecta drepturile si libertatile cetatenesti pentru a evita acumularea excesiva de putere a celor alesi de majoritate. De asemenea, democratia meoderna admite principiul majoritatii, dar pentru a evita o „tirania a majoritatii”, consacra princiupiul respectarii obligatorii a drepturilor si libertatilor cetatenesti ale minoritatii.

Democratia moderna se bazeaza pe: utilitarism, individualism, posibilitatea agregarii optiunilor, egalitatea politica, aprobarea electorala[1].

In ceea ce priveste conditiile sociale si economice care favorizeaza instalarea democratiei, Eric Hobsbawm, in lucrarea Secolul extremelor (Editura Lider, 1998) enumera cateva conditii pentru viabilitatea acestui regim.

Prima conditie a acestui tip de regim ar fi consimtamantul cvasigeneral si de legitimitate de care ar trebui sa se bucure in ochii cetatenilor. O a doua conditie indentificata de autor este compatibilitatea intre „componentele” poporului. In al treilea rand, guvernele si parlamentele nu ar trebui sa intervina foarte mult in viata cetatenilor. In ultimul rand, trebuie sa existe un anumit grad de prosperitate si bunastare.



            Deoarece voi reveni asupra acestui subiect mai spre sfarsitul lucrarii, cred ca este necesar sa clarific si celalalt termen implicat in dezbatere.

            Inainte de toate, voi defini institutia politica. Levi considera institutiile politice drept „aranjamente formale pentru agregarea indivizilor si reglementarea comportamentului acestora, prin utilizarea unor reguli si procese de decizie explicite, sustinute de un actor sau set de actori , recunoscut formal ca detinand o asemenea putere”.

Institutiile influenteaza strategiile actorilor, deoarece ele sunt cele care determina cine sunt actorii legitimi, numarul acestora, ordonarea actiunii si intr-o mare masura ce informatii vor avea acestia despre intentiile fiecaruia dintre ei.

            March si Olsen considera ca democratia moderna nu depinde numai de aspectele sociale si economice(asa cum am mentionat mai sus), ci si de modul in care sunt constituite institutiile. In acest sens, institutiile potice trebuie tratate ca actori politici.

            Am facut aceste mentionari pentru a facilita definirea partidului politic. Acesta este o institutie politica relativ noua, desi geneza acestora incepe inca din Antichitate.

Partidul politic se constituie si actioneaza pe baza voluntariatului. Obiectivul fundamental este problema puterii. Intr-un stat democratic lupta pentru putere este o lupta intre partide, intre doctrinele si programele politice promovate de acesta. 

            Partidul politic este o „organizatie relativ stabila si relativ durabila, alcatuita din indivizi care sunt uniti prin aceasi conceptie ideologica, subscriind la un set comun de valori care actioneaza pentru cucerirea puterii si aplicarea in actul de guvernare a propriei lor politici(interne si externe).(Tanasescu, 2004)

            Desi definit ca o organizatie, partidul politic apare in ipostaza de institutie datorita gradului mare de reprezentativitate sociala, doctrinei, a organizarii sale formale si a scopului sau fundamental – obtinerea puterii.

            O functie importanta a partidului este cea poltica. Acesta face distinctia intre partidele aflatele la putere si cele din opozitie. Cele aflate la putere au un rol major in constituirea si functionarea principalelor institutii statale, iar cele din opozitie au rolul de a obliga guvernul sa-si explice intentiile si actiunile, sa faca permanent cunoscute punctele de vedere ale minoritatii, sa demonstreze faptul ca pot exista politici alternative la orice initiativa guvernamentala.

            In ceea ce priveste tipologia partidelor politice, Maurice Duverger a introdus diferenta dintre partidele de masa si partidele de cadre. Partidele de cadre sunt partide ale personalitatilor. In cadrul acestor partide intra oameni influenti, cu o putere financiara mare. In ceea ce priveste partidele de masa, acestea au aparut o data cu introducerea votului universal.

            O anume departajare a partidelor se face si dupa plasamentul pe care il au in sistemul de partide: partide de extreme( de dreapta – fasciste, de stanga - comuniste), de dreapta( conservatoare, crestin-democratice etc), de centru – dreapta (unele partide liberale , populare etc ), de centru, de centru – stanga( unele partide socialiste, social-democrate), de stanga.[2]

            Partidul politic este o „organizatie al carui obiectiv final este cucerirea sau influentarea puterii guvernamentale, in vederea promovarii intereselor politice, economice, ideologice, culturale etc ale unor grupuri”.(Zamfir, Vlasceanu, 1993).

            Mai multe partide politice formeaza un sistem  de partide. Acestea, confrom clasificarii propuse de Blondel, pot fi unipartidiste, bipartidiste si multipartidiste.

            Unipartidismul(monopartidismul) presupune existenta unui singur partid in arena politica. Acest sistem este caracteristic atat regimurilor democratice, cat si celor dictatoriale. In cazul unipartidismului democratic, exista o singura formatiune politica relevanta care se impune prin alegeri libere cel putin doua scrutine consecutive. Un astfel de exemplu este cel al Suediei din secolul XX(1936 – 2006).

Unipartidismul dictatorial apare in secolul al XX-lea si exprima in plan politic ideologiile totalitare. Autoritarismul foloseste doar formal partidul politic, acesta fiind o forma de control a societatii. Se disting doua tipuri de unipartidism: strict(modelul bolsevic de dupa 1917, cu partid unic) si cu defect(existenta partidelor satelit). Acest ultim tip presupune o intelegere care rezerva partidului central intre 80 si 90 % din locurile institutiei reprezentative. Un exemplu de unipartidism il reprezinta si cazul Romaniei care s-a confruntat cu acest sistem de doua ori: in 1938, cand Carol II a dizolvat partidele politce si a infiintat FRN si dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial pana in 1989, o data cu instaurarea regimului comunist.

            Bipartidismul poate fi absolut si relativ. In cazul bipartidismului absolut, acesta apare atunci cand doar doua partide politice sunt relevante pentru o perioada lunga de timp(cel putin 4 scrutine). La randul sau, acesta poate fi perfect(cand cele doua partide politice sunt relevante, atingand 90% din voturi si 97% din locuri – exemplu S.U.A.) si imperfect( cand cele doua partide relevante castiga 60 – 70 % din voturi si 80 – 90 % din locuri – exemplu Marea Britanie).

Bipartidismului relativ presupune existenta unor partide mici care intervin in logica bipartidista. La fel ca si in cazul bipartidismului absolut, si acest tip de sistem are doua subtipuri: cu doua partide si jumatate (Blondel) – cand cele doua patide relevante obtin intre 60 – 70 %  si 80 – 90 % din mandate, dar nici unul nu obtine majoritatea absoluta, guvernul formandu-se in urma unei coalitii dintre un partid mare si unul mic( jumatatea de partid). Acest tip a fuctionat in Germania intre 1949 si 1998 si fuctioneaza in Ungaria de la mijlocul anilor ’90. Bipartidismul relativ de coalitie presupune ca in jurul a doua partide relevante se coalizeaza partide politice de dimensiuni mai mici. Acest lucru este facilitat de intensitatea conflictului ideologic( exemplu Franta).

Cauzele constitutionale care duc la aparitia bipartidismului sunt: federalismul, traditia – care impiedica orice reforma care ar duce la multipartism, tendinta naturala a firii de a simplifica lucrurile si a traditiei logicii ambivalente, cauza economico-sociala – polarizarea sociala si economica a societatii.

            Multipartidismul (pluripartidismul) este, ca si in cazul bipartidismului, absolut – atunci cand nici un partid nu depaseste 15% din voturi – si relativ.

Multipartidismul relativ poate fi cu un partid dominant sau pre-dominant – cand un partid politic se distanteaza de celelalte partide politice( cel putin 10 % din voturi) – si polarizat – cand doua partide care obtin in jur de 20% din voturi concentreaza in jurul lor coalitii de partide pe criterii ideologice. Fragmentarea culturala(cum ar fi in cazul Italiei diferentele intre nord si sud), sistemul electoral(in principal sistemul reprezentativitatii proportionale), cauza economico-sociala (divizarea societatii in mai mult de doua regiuni) sau traditia multipartidista reprezinta cateva din cauzele aparitiei multipartidismului. [3]

            In lucrarea Modele ale democratiei, Arend Lijphart enumera cateva avantaje directe si indirecte pe care  sistemele  bipartidiste le au fata de sistemele multipartidiste. Un prim avantaj direct este acela ca ofera posibilitatea de a alege  intre doua seturi de politici alternative de politici publice. Al doilea beneficiu este influenta moderata pe care o au cele doua partide. Acest lucru se datoreaza faptului ca ele concureaza pentru atragerea alegatorilor din centrul spectrului politic, propunand astfel politici moderate, centraliste. Indirect, sistemele bipartidiste sunt „necesare pentru formarea cabinetelor monocolore care vor fi stabile si vor promova politici eficiente”(Lipjhart, 2006). 




            Sistemele bipartidiste au si deficiente. De exemplu, politicile celor doua partide relevante sunt foarte asemanatoare duce la reprezentarea insuficienta a anumitor preferinte electorale.

            Sistemele bipartidiste simbolizeaza modelul majoritarist al democratiei, iar cele multipartidiste modelul consensualist.

            Esenta modelului majoritarist (sau modelul Westminister) este majoritatea poporului. In ceea ce priveste modelul consensualist, punctul central este sa fie cat mai multi. Ambele modele accepta guvernarea majoritatii ca fiind mai buna decat cea a minoritatii, dar modelul consensualist accepta guvernarea majoritatii ca o cerinta minima. Guvernarea majoritatii concentreaza puterea politica in mainile unei majoritati simple si este exclusiva si concurentiala. In acest model, concentrarea puterii executive este in cabinete majoritare monocolore. In ceea ce priveste relatiile legislativ-executiv, executivul este dominant. Sistemeul electoral este majoritar si disproportional, fiind un sistem pluralist al grupurilor de interese, competetie care este deschisa tuturor. (Lijphart, p. 27)

Modelul consensualist incearca sa disperseze si sa imparta puterea in diferite moduri si este caracterizat de inclusivitate, negocieri si comporomis, fiind numita si „democratie a negocierii” (Kaiser). Spre deosebire de modelul majoritarist, puterea executiva este impartita in coalitii largi multipartidiste, existind un echilibru intre legislativ si executiv.

            Reprezentativitatea unui partid si a unui sistem de partide este posibila doar intr-un regim democratic. Altfel spus, doar un stat democratic poate asigura mediul propice in ceea ce priveste reprezentativitatea partidelor politice.

            In alta ordine de idei, putem vorbi despre democratie de abia de la aparitia partidelor pe scena politica a statului.

            Am observat ca regimurile dictatoriale au un sistem monopartidist. Existenta unui singur partid duce la manipulare si la inlocuirea functiilor pe care le are statul, ca institutie politica, de catre acesta. Din acest motiv, existenta mai multor partide caracterizeaza regimurile democratice.  Intr-un astfel de sistem, partidul politic are urmatoarele functii: avanseaza programe pentru solutionarea problemelor existenta in societate; adopta o doctrina; actioneaza ca factor de socializare politica; asigura conducerea politica prin actul de guvernare; articuleaza si da coerenta intereselor majoritatii prin convertirea lor in acte sau politici publice. (Tanasescu, 2004)

            Participarea partidelor politice in viata politica a unui stat este reglementata prin lege. Un exemplu este si situatia Romaniei in timpul dictatutii comuniste, cand singurul partid legal era cel comunist, restul fiind scoase in afara legii (desfiintarea partidelor istorice).

            Partidele trebuie sa prezinte un program clar si coerent alegatorilor, care aleg candidatii in functie de acest program. Acest program politic reprezinta principalul instrument al partidului si defineste obiective principale si secundare ale acestuia.

            Obiectivul principal al partidelor politice poate fi obtinut doar prin intermediul alegerilor. In cadrul regimurilor democratice acestea sunt libere. 

            Avand in vedere cele discutate pana acum, putem afirma ca partidele politice si pluripartidismul reprezinta elementul central al democratiei.   Pentru a exista guvernarea de catre popor si pentru popor democratia reprezinta cadrul in care reprezentantii alesi pot conduce si pot realiza politicile publice necesare.

Pluripartidismul poate aparea si exista doar intr-un sistem democratic si intr-un cadru legislativ care sa permita infiintarea partidelor. Dupa cum am vazut, in cazul dictaturilor, pluripartidismul nu poate exista deoarece in acest tip de regim exista un  singur partid care de cele mai multe ori inlocuieste fuctiile institutiei statului, devenind in acelasi timp si cel mai important mijloc de manipulare.

In regimurile democratice, existenta unui singur partid este aproape imposibila. Spun aproape deoarece am observat ca exista si democratii cu sisteme unipartidiste. Dar de cele  mai multe ori, cand vorbim despre democratie ne referim la mai multe partide, care lupta pentru a obtine puterea. Lupta lor pentru obtinerea si pastrarea puterii se realizeaza intr-un cadru legislativ, cu ajutorul alegerilor. Aceste alegeri se fac in mod independent, fiecare cetatean alegandu-si reprezentantul/reprezentantii. In acest context, alegerile au un rol esential in regimul democratic. Alegerile pot fi de mai multe tipuri: prezidentiale sau parlamentare(locale, partiale, generale). In ceea ce priveste sistemul electoral, acesta poate fi: cu scrutin majoritar(uninominal, plurinominal, cu un singur tur), cu scrutin preferential – fiecare formatiune politica care participa la alegeri primeste un numar de mandate proportional cu forta si importanta sa in viata politica – sau cu scrutin mixt. In raport de sistemul electoral, un partid este declarat invingator in alegeri in situatia in care indeplineste conditiile prevazute de lege. Potrivit acestor conditii, victoria in alegeri poate sa apartina unei singuri formatiuni politice(caz in care partidul invingator formeaza singur guvernul – de aici si denumirea de guvern monocolor ) sau dispersia voturilor conduce la formarea unui guvern de coalitie(in cazul in care nici un partid nu obtine numarul minim necesar de voturi pentru a alcatui singur guvernul, formandu-se astfel un guvern de coalitie).

  Odershook si Shvetsova considera ca o democratie poate avea mai multe partide doar daca are mai multe clivaje si un sistem electoral suficient de permisiv si poate avea putine partide doar daca nu exista nevoia de mai multe (nu exista clivaje) sau nu exista oportunitatea de a crea mai multe(sistem electoral puternic).

O democratie va tinde catre bipartidism fie ca are un sistem electoral puternic, fie pentru ca are putine clivaje. In acest sens, multipartidismul apare ca un produs al unor multiple clivaje exploatabile si al unui sistem electoral permisiv. (Neto si Cox).

Sistemele de partide si partidele politice au o influenta majora asupra regimului unui stat. Am vazut ca unipartidismul favorizeaza regimurie totalitare si dictatoriale, pe cand multipartidismul este elementul de baza al democratiei.

Concluzie:

In acest sens, consider ca partidele politice, ca institutii politice, au un rol foarte important in crearea si consolidarea unui regim democrat. Acesti actori poltici sunt cei care urmaresc obtinerea puterii intr-un cadru legal. De asemenea, partidele politice, ca organizatii non-guvernamentale, permit accesul oricui in cadrul lor, dovedind astfel ca respecta principiul egalitatii (principiu al democratiei).

Democratia presupune superioritatea gandirii colective asupra celei individuale, mai ales in solutionarea problemelor cu un grad ridicat de complexitate. Este o baza necesara pentru orientarea flexibila, deschisa; reprezinta singura modalitate de promovare constructiva si consensuala a pluralitatii intereselor care caracterizeaza o coloectivitate. Democratia implica, prin definitie, existenta mai multor partide politice. Asociata cu extinderea democratiei si cu cresterea interesului maselor pentru viata politica, afirmarea partidelor politice s-a produs indeosebi in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.



„Intr-un regim politic democrat reprezentativ, partidele politice sunt vectori ai democratiei. Aceste partide politice sunt esentiale pentru functionarea si perenitatea democratiei intrucat ele sunt nu numai instrumente pentru cucerirea puterii prin alegeri regulate, echitabile si transparente, ci si locuri unde apar idei si propuneri concrete inainte de elaborarea programelor alternative de guvernare. Ele constituie, in acelasi timp, mijloace gratie carora indivizii reflecteaza asupra chestiunilor publice, isi exprima nemultumirile lor sau isi exprima sustinerea actelor guvernamentale”. (La democratie. Principes et realisation, Union Interparlamentaire, Geneve, 1998, p. 45)[4]

 

Bibliografie:

Diamond, Larry; Chu, Yun-han; Plattner, Marc F.; Tien, Hung-mao (coord.) – Cum se consolideaza democratia, Editura Polirom, Bucuresti, 2004;

Furtuna, Carmen – Sociologie generala, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2005;

Giddens, Anthony – Sociologie, Editura All, Bucuresti, 2000;

Goodin, Robert E., Klingermann, Hans-Dieter (coord)– Manual de stiinta politica, Editura Polirom, Bucuresti 2005;

Iliescu, Adrian-Paul – Introducere in politologie, Editura Big All, Bucuresti, 2005;

Lijphart, Arend – Modele ale democratiei, Editura Polirom, Bucuresti, 2006;

Neto, Octavio Amorim; Cox, Gary W. – Electoral Institutions, Cleavage Structtures and the Number of Parties, http://www.jstor.org ;

Tanase, Florian – Doctrine si institutii politice, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2004;

Zamfir, Catalin; Vlasceanu Lazar – Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1993.

http://facultate.regielive.ro/seminarii/stiinte_politice_2.html

 Cursul de Institutii politice a domnului Cristian Parvulescu



[1] Adrian – Paul Iliescu, Introducere in politologie, ed. All, 2002

[2] Florian Tanasescu – Doctrine si institutii politice, ed. Fundatiei  Romania de maine, 2004

[3] Clasificarea este preluata din cursul de Instituii poltice a domnului Cristian Parvulescu

[4] Citatul este preluat din Doctrine si institutii politice, F. Tanasescu, 2004








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2802
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site