Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...


AdministratieDrept

DESPRE CONSTITUTIONALITATEA NOILOR DISPOZITII PRIVIND MASURILE PREVENTIVE

legislatie

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Legislatia drogurilor in Romania
NSPM pentru fabricarea produselor de morarit si panificatie
Bunurile
Servitutile
Contractul de schimb
LEGE nr. 188 din 1 noiembrie 2000 privind executorii judecatoresti
Identificarea persoanei juridice
Termenul
REGULAMENTUL GENERAL DE URBANISM
Regimul general al termenelor de decadere

TERMENI importanti pentru acest document

: AVOCAT GUSANU ANA MARIA : De E2809E lege ferenda” credem ca exprimarea E2809Erevine instantei care iar reveni : gusanu ana maria articole : inlocuirea unor obligatii a masurilor preventive date de instanta :

DESPRE CONSTITUTIONALITATEA NOILOR DISPOZITII PRIVIND MASURILE PREVENTIVE

                       

            Actualele modificari ale Codului de procedura penala sunt in spiritul noilor tendinte ale politici penale internationale  pregatind conditiile juridico-penale ale unificarii in perspectiva a legislatiei penale la nivel european. Modificarile de substanta privesc masurile privative de libertate si in mod deosebit masura retinerii , masura arestarii preventive ,  precum si un nou concept impus de cerintele preventiei generale in conditiile internationalizarii fenomenului infractional, obligarea de a nu parasi tara[1]. Avand in vedere faptul ca libertatea persoanei este una dintre valorile fundamentale, legiuitorul a instituit noi garantii procesuale care in spiritul Constitutiei trebuie sa asigure ca drepturilor si libertatilor persoanei cercetate nu vor fi incalcate sau ingradite.

           O  prima chestiune ar fi legata de  modificarea art. 136 din C. proc. pen. si implicatiile acesteia.

Astfel art. 136 din C. proc. pen. modificat, prevede in mod expres in al. 6 ca masura arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pentru care legea prevede[2] alternativ pedeapsa amenzii. Ca urmare, potrivit acestei dispozitii socotim ca chiar daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.143 si art. 148 din C. proc. pen., atunci cand  legea prevede pentru o infractiune, pedeapsa inchisorii alternativ cu amenda, masura arestarii preventive nu poate fi dispusa. In aceasta categorie sunt o serie de infractiuni dintre care reamintesc numai cateva: infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 (pedepsite cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda) si art. 10 (pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani sau amenda), din Legea nr. 87/1994 modificata prin Legea nr. 161/2003, falsul in inscrisuri sub semnatura privata prevazuta de art. 290 din C. pen.; uzul de fals in inscrisuri sub semnatura privata prevazut de art. 291 teza a-2- din C. pen.; falsul in declaratii prevazut de art. 292 din C. pen.; concurenta neloiala prevazuta de  art. 301 din C. pen.; contrafacerea obiectului unei inventii prevazuta de art.311 din C. pen.; infractiunile prevazute de art. 268, art. 269, art, 270 si art. 273 din Legea nr. 31/1990 republicata  si altele[3]. Faptul ca aceasta dispozitie imperativa a legii nu admite nici o exceptie comporta unele discutii. Daca in majoritatea situatilor in care se savarsesc aceste  infractiuni dispozitiile aliniatului 6 ale art. 136 sunt pe deplin justificate, in practica pot aparea unele situatii cand aplicarea acestora este discutabila. De pilda, ni se pare injust cazul unei persoane recidivista post condamnatorie,  prinsa in flagrant cu mai multe inscrisuri sub semnatura  privata, false, folosite la cauzarea unui prejudiciu de ordinul miliardelor de lei, prin  sustragerea de la plata impozitelor (contracte  neautentificate, chitante de mana, facturi si chitante fiscale completate de o persoana care nu este functionar public, etc.), si despre care exista probe ca a influentat martorii in scopul zadarnicirii aflarii adevarului, invinuita sau inculpata, care potrivit dispozitiilor art. 136 alin. 6 din C. proc. pen.[4], nu poate fi arestata in pofida existentei conditiilor cerute de art. 148 din C. proc. pen.. Intr-o astfel de ipoteza aplicarea dispozitiilor art. 136 alin. 6 poate genera unele discutii in raport cu art. 16 pct.1, art. 44 pct. 1, si art. 136 pct.2 din Constitutia revizuita.  O oarecare necorelare in spiritul principiilor Constitutiei revizuite s-ar mai putea aprecia ca este intre dispozitiile art.136 alin. 6 din C. proc. pen. si alte dispozitii ale codului de procedura penala cum ar fi:

          - potrivit art. 148 lit. b din C. proc. pen. masura arestarii se poate lua daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 143 si daca infractiunea este flagranta, iar pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de un an; (de pilda in cazul flagrantului la infractiunea prevazuta de art.36 alin. 2 din Legea nr.22/1969 care se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani, sau la cele prevazute de art. 70, din Ordonanta de Urgenta nr.105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei, precum si la altele, s-ar putea lua masura arestarii;) astfel pot aparea unele situatii discutabile  in raport de  pericolul social concret, cand dispozitiile art. 148 lit. b nu pot fi aplicabile decat cu respectarea dispozitiilor  art.136 alin. 6 din C. proc. pen., chiar daca pedeapsa este de  2, 3, 4 sau 5 ani inchisoare dar alternativa cu amenda iar in alte situatii cand pedeapsa este mai mare de un an si infractiunea este flagranta se ia masura arestarii desi pericolul social generic apreciat de legiuitor prin pedeapsa stabilita este mai mic.

         - conform art. 148 pct. 2 din C. proc. pen. „In cazurile prevazute la alin.1 lit. c)-f) si i), masura arestarii inculpatului poate fi luata numai      daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiune pe viata sau inchisoare mai mare de 2 ani.”; evident ca si in acest caz dispozitiile art. 148 lit. b nu pot fi aplicabile decat cu respectarea dispozitiilor art. 136 alin. 6 din C. proc. pen.. Si in acest caz se pot face aceleasi discutii raportat la infractiuni care fiind pedepsite cu 5 ani inchisoare sau amenda nu se poate lua masura arestarii fata de autorii acestora.                           

        In art. 136 s-a introdus o alta dispozitie respectiv in alin. 7 astfel :„Liberarea provizorie se dispune de instanta de judecata.” Cu privire la aceasta dispozitie se pot face urmatoarele  consideratii:

             - liberarea provizorie  pe cautiune sau sub control judiciar nu mai pot fi dispuse de procuror in faza de urmarire penala; de altfel dispozitiile art. 1606 din C. proc. pen. care ii dadea acest drept procurorului in faza de urmarire penala a fost abrogat prin art. I pct.95 din Legea nr.281/2003 si inlocuit cu alin. 4 in art. 1606 in noua redactare care dispune: „Rezolvarea cererii, in cursul urmaririi penale, revine instantei care iar reveni competenta sa judece cauza in fond[5], iar in cursul judecatii, instantei sesizate cu judecarea cauzei.”

             -  plecand de la premiza ca dispozitiile  alin. 4 ale art. 1606 nu repeta  dispozitiile art. 136 alin. 7 in noua redactare s-ar putea sustine ca dispozitiile art. 136 alin. 7 din C. proc. pen. se refera la alte  situatii decat cele reglementate de alin. 4 ale art. 1606 C. proc. pen.[6]; aceasta ar insemna ca instanta poate dispune liberarea provizorie si in afara conditiilor prevazute de legiuitor pentru liberarea provizorie pe cautiune sau sub control judiciar ceea ce  socotim ca ar contraveni Constitutiei care admite liberarea provizorie numai sub control judiciar sau pe cautiune.

             - in cazul liberarii provizorii pe cautiune sau sub control judiciar motivele ce tin de legalitatea si temeinicia masurii arestarii persista insa, instanta este imputernicita de legiuitor ca numai in anumite conditii prevazute de lege sa poata dispune liberarea provizorie.[7]  

              -  credem ca liberarea provizorie pe cautiune sau sub control judiciar nu se confunda cu eliberarea obligatorie a celui retinut sau arestat atunci cand motivele acestor masuri au disparut[8]; potrivit art. 139 pct. 2 din C. proc. pen. „Cand nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere.”Or in cazul disparitiei temeiurile masurii preventive atat instanta cat si procurorul sunt obligati sa uzeze de institutia revocarii masurii preventive pe cand liberarea provizorie este reglementata ca o facultate a instantei ce se exercita in anumite conditii prevazute de lege.

               -  socotim ca dispozitia art. 136 pct. 7 nu vizeaza dreptul care este  si obligatie in acelasi timp, ale  procurorului si ale instantei de a-si revoca sau a inlocui in mod corespunzator masurile preventive dispuse, atat la cerere cat si din oficiu[9] potrivit art.139 punctele 2, 3 indice 1- 4 din  C. proc. pen., cele doua articole reglementand situatii diferite.

               -  potrivit art.139 pct. 3 indice 2 procurorul, chiar daca din oficiu sau la cerere, constata ca nu mai exista temeiul care justifica luarea masurii[10]  nu poate dispune punerea in libertate a invinuitului sau inculpatului arestat de catre instanta ci el este obligat sa sesizeze din oficiu sau la cerere instanta competenta sa inlocuiasca sau sa revoce masura preventiva dispusa de aceasta prin incheierea de arestare sau de prelungire a duratei arestarii. .

            Referitor la articolul 137 din C. proc. pen. socotim ca acesta vizeaza in aceeasi masura atat ordonanta de arestare emisa de procuror cat si incheierea instantei in care trebuie sa se arate fapta ce face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege in care aceasta se incadreaza, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, si temeiurile concrete  care au determinat luarea masurii preventive. In aplicare dispozitiile art.137, trebuie coroborate cu cele ale art. 146 pct. 1 din C. proc. pen. Ca urmare  „temeiurile concrete” trebuie sa fie probate cerinta imperativa introdusa de legiuitor prin modificarea art.146 pct.1 in care se dispune: ” Daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista probe din care rezulta vreunul dintre cazurile prevazute in art. 148, ……”, cerinta fara de care nu poate fi dispusa masura arestarii. Din aceasta formulare rezulta ca legiuitorul a considerat ca indiciile temeinice nu sunt suficiente ci trebuie sa existe probe din care rezulta vreunul din cazurile prevazute in art. 148 din C. proc. pen.. Daca in art.148 lit. h,  legiuitorul a introdus cerinta ca pericolul pentru ordinea publica sa fie concret si sa rezulte din probe certe, in cazurile prevazute de art.148 lit. c, d, e si i din C. proc. pen., termenii care caracterizeaza probatiunea acestor cazuri[11], au ramas aceeasi respectiv: „ sunt date[12]”, „ sunt date suficiente”, „exista date sau indicii suficiente”. Socotim ca dispozitiile art. 148 lit. c, d, e si i din C. proc. pen. sunt completate  de legiuitor prin art. 146 pct.1 din C. proc. pen. in care in mod imperativ cere sa existe „probe din care rezulta vreunul dintre cazurile prevazute in art. 148,…”, si nu indicii temeinice[13].

           In art. 1371 din C. proc. pen. a fost introdus alin. 3 care precizeaza procedura  de incunostintarea unui membru al familiei sau o alta persoana pe care o desemneaza  invinuitul sau inculpatul, despre masura retinerii sau arestarii. In cazul retinerii incunostintarea despre masura luata se face numai la cerere nu si din oficiu ca in cazul arestarii. In mod exceptional , daca organul de cercetare penala apreciaza ca acest lucru ar afecta urmarirea penala, il informeaza pe procuror, care va decide cu privire la instiintarea solicitata de retinut, se dispune in articolul mai sus mentionat. Observam ca numai in cazul celui retinut i se poate respinge cererea de incunostintare despre masura retinerii, a unui membru al familiei sau altei persoane indicate de cel retinut si numai de catre procuror. In cazul arestarii, potrivit art. 1371, alin.2 nu este permisa interzicerea instiintarii despre masura luata, a unui membru al familiei sau a altei persoane pe care o desemneaza invinuitul sau inculpatul, de la aceasta dispozitie legiuitorul neprevazand vreo exceptie. Pe de alta parte legiuitorul nu prevede in mod expres o alta persoana decat procurorul care sa aprecieze in cazul retinerii dispuse de acesta cu privire la interzicerea instiintarii solicitate de retinut.

           In art. 139 a fost introdus alineatul 33, in care se dispune: „Masura preventiva se revoca din oficiu si cand a fost luata cu incalcarea prevederilor legale, dispunandu-se, in cazul retinerii si arestarii preventive, punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca nu este arestat in alta cauza.”Socotim ca aceasta dispozitie legala vizeaza atat temeinicia (in cazurile expres prevazute de lege), cat si legalitatea masurii retinerii, obligarii de a nu parasi localitatea, obligarii de a nu parasi tara, arestarii preventive cat si a mentinerii duratei arestarii prin prelungire. Credem ca aceasta rezulta in mod expres din folosirea de catre legiuitor in articolul mai sus citat a sintagmei „masura preventiva” fara a distinge intre acestea. Ca urmare apreciem ca aceste dispozitii sunt conforme cu   dispozitiile art.23 din Constitutie, art. 9  din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 9 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, si art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului .

           Tot in art. 139 a fost introdus si alineatul nr. 34, in care se dispune: „De asemenea, daca instanta constata, pe baza unei expertize medico-legale ca cel arestat preventiv sufera de o boala care il pune in imposibilitate de a suporta regimul detentiei, dispune, la cerere sau din oficiu, revocarea masurii arestarii, atat in cazul in care a luat ea aceasta masura, cat si in cazul arestarii preventive dispuse de procuror.”

          In art. 140 din C. proc. pen. la alineatul 2 s-a limitat durata arestarii adaugand la conditia atingerii jumatatii maximului pedepsei si conditia, „fara a se putea depasi, in cursul urmaririi penale,. maximele prevazute de art.159 alin. 13, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.”In consens cu dispozitiile art. 23 pct.5 din Constitutie, in art. 159 alin. 13 se dispune: „Judecatorul poate acorda si alte prelungiri, fiecare neputand depasi 30 de zile Durata totala a arestarii  preventive in cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil[14], si nu mai mult de 180 de zile.”

Retinerea ca masura privativa de libertate  nu a  suferit modificari substantiale, aceasta putand fi dispusa in cursul urmaririi penale pe o perioada de cel mult 24 de ore. Daca in vechea reglementare[15] nu se prevedea expres ca procurorul poate dispune masura retinerii, aceasta efectuandu-se pe baza principiului ” cine poate mai mult poate si mai putin”, in art. 143 din C. proc. pen. modificat, a fost introdus alineatul 12 in care se dispune: „Masura retinerii poate fi luata si de procuror, in conditiile alin.1 si 11, caz in care este incunostintat conducatorul parchetului din care face parte.” Necesitatea incunostintarii conducatorului unitati de parchet este ca urmare a aplicarii principiului controlului ierarhic in scopul evitarii abuzurilor. In vederea garantarii aplicarii corecte a legii, legiuitorul a obligat organul de cercetare penala sa incunostinteze, de indata, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii. Este necesara respectarea acestei obligatii deoarece procurorul este obligat sa exercite supravegherea cercetarii penale potrivit dispozitiilor legale veghind ca actele de cercetare penala sa se efectueze cu respectarea dispozitiilor legale inca din momentul inceperii urmaririi penale.  In spiritul art. 24 din Constitutie care prevede ca in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, legiuitorul  a introdus in art. 143, alineatul 11 in care se prevede: „Organul de cercetare penala va aduce la cunostinta invinuitului ca are dreptul sa-si angajeze aparator. De asemenea, i se aduce la cunostinta ca are dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.” In art. 171 din C. proc. pen. se prevede obligatia organelor judiciare sa-i aduca la cunostinta invinuitului sau inculpatului ca are dreptul sa fie asistat de aparator fara a preciza cand se executa aceasta obligatie. Prin art. 143 alineatul 11 teza a II-a legiuitorul folosind termenul de invinuit situeaza aceasta obligatie a organului de cercetare penala dupa momentul inceperii urmaririi penale si inainte de ascultarea si luarea masurii retinerii. Totodata in art. 143 alineatul 11 este prevazut dreptul la tacere[16] al invinuitului inclusiv unele obligatii ale organului de cercetare penala corelative acestuia.Potrivit art. 148 alin. 3 din C.proc.pen., spre deosebire de masura arestarii, retinerea se ia in cazurile prevazute in art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu inchisoarea prevazute de lege pentru fapta savarsita. Astfel spre deosebire de arestare, masura retinerii se poate lua indiferent de limitele pedepsei cu inchisoarea, in cazul cand infractiunea este flagranta, sau cand exista probe certe ca lasarea in libertate a invinuitului/inculpatului prezinta un pericol concret pentru ordinea publica precum si in celelalte cazuri prevazute in art. 148 alin.1 lit. c)-f) si i) din C. proc. pen. Observam ca in cazul retinerii, conditionarile legate de limitele pedepsei inchisorii prevazute de art. 148 alin. 1 lit. c)-f) si i), sunt inlaturate de dispozitiile art. 143 alin. 4 din C. proc. pen.[17] Socotim ca masura retinerii se poate lua si in cazul infractiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii, restrictia prevazuta de art.136 pct. 6 din C. proc. pen., fiind numai pentru luarea masurii arestarii. In art. 144 alin. 1 s-a introdus urmatoarea dispozitie: „Din durata masurii retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevazuta in art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.”Aceasta dispozitie este de natura a mobiliza organele de politie pentru a-si concentra atentia si activitatea in a clarifica in timpul cel mai scurt situatia juridica a  persoanelor conduse la sediul politiei, si nu in ultimul rand de a solutiona la fata locului problemele ivite in mod operativ si competent.[18]

In spiritul art. 23 pct. 1 din Constitutie pentru a se evita retinerile abuzive, legiuitorul a precizat in art. 144 din C proc. pen.,  unele activitati ce trebuie desfasurate de organul de cercetare penala si procuror, in cadrul celor 24 de ore de retinere din momentul opririi si conducerii la sediul politiei astfel:

- in ipoteza in care organul de cercetare penala apreciaza ca nu se mai  impune mentinerea masurii retinerii, in cele 24 de ore el poate revoca masura retinerii daca motivele care au stat la baza luarii acesteia au disparut si nici nu au aparut altele care sa o impuna.

- cand organul de cercetare penala considera ca este necesar a se lua masura arestarii preventive, inainteaza procurorului, in primele 10 ore de la retinerea invinuitului, odata cu incunostintarea la care se refera art. 143 alin.1, un referat motivat; observam ca exista posibilitatea sa nu se inainteze procurorului in primele 10 ore si dosarul penal care de fapt este in curs de constituire de catre organul de cercetare penala.

        - in raport de cele rezultate din referatul motivat, procurorul dispune efectuarea actelor de  cercetare penala ce nu sufera amanare (in termenul in care trebuie sa se pronunte cu privire la propunerea de arestare), sau efectueaza actele de urmarire penala ce le apreciaza ca sunt necesare a fi efectuate de el pentru a lua o decizie legala si temeinica.

- inlauntrul celor 24 de ore de retinere, procurorul se pronunta cu privire la starea de retinere si propunerea de arestare facuta de organul de cercetare penala procedand dupa caz conform art. 146 din C. proc. pen.

- cand masura retinerii este luata de procuror, daca acesta considera ca este necesar a se lua masura arestarii preventive, procedeaza, in termen de 10 ore de la luarea masurii retinerii, potrivit art. 146 din C. proc. pen.[19]

Masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea a suferit unele modificari devenind mai eficienta in realizarea scopului luarii acesteia. Astfel in art. 145 a fost introdus un nou alineat care reglementeaza procedura prelungirii duratei acesteia . In cursul urmaririi penale, durata acestei masuri preventive nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea poate fi prelungita, in conditiile legii. Masura obligarii de a nu parasi localitatea poate fi prelungita in cursul urmaririi penale, in caz de necesitate si numai motivat. Prelungirea se dispune de instanta careia iar reveni competenta sa judece cauza in fond, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. Dispozitiile art. 159 alin. 7-9 si 13 se aplica in mod corespunzator. Durata maxima a masurii prevazute in aliniatul1 in cursul urmaririi penale este de un an. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lage este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani sau mai mare, durata maxima a obligarii de a nu parasi localitatea este de 2 ani.[20]Copia ordonantei procurorului sau, a incheieri instantei, ramasa definitiva, se comunica invinuitului sau inculpatului,  respectiv sectiei de politie[21] in a carei circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul.

Masura preventiva a  obligarii de a nu parasi tara a fost introdusa prin art. 1451 si consta in indatorirea impusa de procuror, invinuitului sau inculpatului, in cursul urmaririi penale, sau de instanta de judecata in cursul judecatii, de a nu parasi tara fara incuviintarea organului care a dispus masura. Dispozitiile art. 145 se aplica in mod corespunzator si in cazul obligarii de a nu parasi tara. Copia ordonantei procurorului sau, dupa caz, a incheierii instantei, ramasa definitiva, se comunica, dupa caz, invinuitului sau inculpatului si sectiei de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta, organelor competente sa elibereze pasaportul, precum si organelor de frontiera. Organele in drept refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata masurii. Impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea ori a masurii obligarii de a nu parasi tara, invinuitul sau inculpatul poate face plangere in termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta. Plangerea se solutioneaza in camera de consiliu. Citarea invinuitului sau inculpatului este obligatorie . Neprezentarea acestuia nu impiedica judecarea plangerii. Participarea procurorului la judecarea plangerii este obligatorie. Dosarul va fi inaintat instantei in termen de 24 de ore, iar plangerea se solutioneaza in termen de 3 zile. Instanta se pronunta in aceeasi zi cu judecata, prin incheiere, judecata stabilita si efectuata in termenul de 3 zile. Cand considera ca masura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanta dispune revocarea ei. Plangerea invinuitului sau inculpatului impotriva ordonantei procurorului, prin care s-a dispus luarea masurii preventive, nu este suspensiva de executare. Dosarul se restituie procurorului in termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii. Este de observat ca in cursul urmaririi penale nu este reglementata vreo cale de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta in solutionarea plangerii impotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute in art. 136 lit. b) si c). In art. 141 din C. proc. pen. legiuitorul a prevazut posibilitatea atacarii, in cursul judecatii, cu recurs de catre procuror sau inculpat, a  incheierii data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive  ori prin care se constata incetarea de drept a arestarii preventive. In conformitate cu art. 21, art. 24 si art.25, din Constitutie socotim ca de lege ferenda este necesar ca si in faza urmaririi penale, sa se  prevada cel putin o cale de atac impotriva incheierii instantei prin care se solutioneaza plangerea impotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute in art. 136 lit. b) si c).  



[1] Aceasta masura preventiva este bine venita avand  in vedere problemele ce au aparut in practica prin sustragerile de la urmarirea penala si respectiv judecata, favorizate de inexistenta unor intelegeri privind asistenta judiciara cu unele state, precum si de faptul ca potrivit Conventiei privind extradarea statele nu-si pot extrada proprii cetateni.

[2] Socotim ca potrivit art 13 din C. pen.,  dispozitiile art. 136 al. 6 au aceleasi efecte, si in cazul aplicarii legii mai favorabile.

[3] Potrivit principiului aplicarii pedepsei mai favorabile dispozitiile in cauza se aplica si in cazul infractiunilor pentru care s-a majorat pedeapsa, iar fapta s-a savarsit anterior.

[4] De pilda o astfel de constructie juridica poate permite aparitia unor situatii contrare principiilor dreptului constitutional cum ar fi in cazul ‚in care: o persoana vinde ilegal si fara drept  formulare fiscale si financiare administratorului unei societati comerciale care  le foloseste la  transportare si valorificarea  marfurilor sustrase de la plata T. V. A .Prima persoana savarseste infractiunea prevazuta de art.10 alin. 2 din Legea nr. 87/1994 modificata, care se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani sau amenda iar cea de a doua persoana savarseste infractiunea prevazuta de art.290 din C. pen. consemnand date false, (numai daca  foloseste factura sau chitanta falsificata), in concurs cu infractiunea prevazuta de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 care  de asemenea sunt pedepsite alternativ cu amenda. In ambele situatii nu se poate lua masura arestarii desi in al doilea caz  administratorul  societatii comerciale a prejudiciat statul prin evaziune cu zeci de miliarde de lei spre deosebire de prima persoana care a savarsit fapte mai putin periculoase, ceea ce credem ca nu este in concordanta cu principiile constitutionale (egalitatii in fata legii) si chiar ale criminologiei . In art. 26 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice se dispune: „Toate persoanele sunt egale in fata legii si au, fara discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii.”

[5]De „ lege ferenda” credem ca exprimarea „revine instantei care iar reveni competenta sa judece cauza in fond”, ar putea fi inlocuita cu „revine instantei competente sa judece cauza in fond” care are aceeasi semantica .

[6] De pilda socotim ca dispozitiile art.1602a   in care se arata ca: „Liberarea sub control judiciar se dispune, atat in cursul urmaririi penale , cat si in cursul judecatii, de instanta de judecata.”, nu mai erau necesare din moment ce in art. 160 indice 6 alin. 4  se prevede competenta exclusiva a instantei de a solutiona cererile de liberare conditionata atat in faza urmaririi penale cat si a judecatii.

[7] Potrivit art. 23 pct. 10 din Constitutia revizuita :”Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.”

[8] Potrivit art.23 pct. 6 din Constitutia revizuita „Punerea in libertate a  celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut precum si in alte situatii prevazute de lege.”Din modul cum este reglementata in Constitutie, in cazul disparitiei motivelor arestarii sau retinerii, eliberarea trebuie dispusa de indata. O aplicatie a acestei dispozitii constitutionale este in art. 139 pct. 33 in care se dispune ca masura retinerii sau a arestarii se revoca de indata , din oficiu cand a fost luata cu incalcarea prevederilor legale. Aceasta presupune ca potrivit art.139 alin 2 si alin.33 din C. proc. pen. oricand, instanta din oficiu sau la cererea invinuitului, inculpatului sau a procurorului este obligata sa revoce sau dupa caz sa inlocuiasca masura preventiva atunci cand nu mai este nici un temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, precum si cand masura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale. 

[9] Conform art.139 pct.3 indice 1,”Cand masura preventiva a fost luata , in cursul urmaririi penale, de procuror sau de instanta, procurorul, daca apreciaza ca informatiile primite de la organul de cercetare penala justifica inlocuirea sau revocarea masurii, dispune aceasta ori, dupa caz, sesizeaza instanta.”

[10] In articolul mai sus citat se foloseste expresia „ temeiul care a justificat luarea masurii”si nu „temei care sa justifice mentinerea masurii”or procurorul conform rolului sau activ daca constata ca a disparut temeiul care a justificat masura arestarii dar a aparut un alt temei justificativ evident ca nu poate cere punerea in libertate.

[11] Socotim ca cerinta existentei probelor nu poate fi extinsa la probatiunea vinovatiei in momentul luarii masurii arestarii, deoarece legiuitorul a apreciat  in art.143 pct. 1 , art. 146 pct.1si art.1491 ,din C. proc. pen. ca sunt suficiente „probe sau indicii temeinice”, alaturi de celelalte conditii si in mod deosebit necesitatea arestarii in interesul urmaririi penale.

[12] Potrivit  D.E. X. prin date se inteleg, fiecare dintre numerele, marimile,relatiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obtinute in urma unei cercetari si urmeaza sa fie supuse unei prelucrari. Astfel credem ca conceptul date presupune concretizare, precizie ,fiind incompatibil cu indoiala.

[13] Potrivit art. 143 pct. 3 din C. proc. pen. sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit fapta. Conform art.5 lit.c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului  arestarea sau retinerea se poate dispune cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice…..”

[14] Sintagma „termen rezonabil” este folosita in art. 5 pct.3 din C.E.D.O. ca durata rezonabila in care sa se judece legalitatea arestari. In art.6 din C.E.D.O. sintagma „termen rezonabil” este folosita pentru a tarmurii durata procesului pana la finalizare. In art. 14 pct.3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, se dispune ca instanta sa judece fara o „intarzaere excesiva.”

[15] In art. 143 pct.1 „Masura retinerii poate fi luata de organul de cercetare penala fata de invinuit, daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit fapta prevazuta de legea penala….”

[16] In art.14 pct.3  lit. g din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice se prevede ca orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni penale are dreptul sa nu fie silita sa marturiseasca impotriva ei insasi sau sa se recunoasca vinovata, deci un veritabil drept la tacere. Pactul a fost ratificat prin Decretul nr. 212/31.12. 1974 si face parte din dreptul nostru intern potrivit art. 20 pct. 1 din Constitutie. A se vedea , V Dabu, Ana-Maria Gusanu. „Dreptul la tacere, drept fundamental”, in „Dreptul”nr. 9/2003 p.125-137.

[17] „Masura retinerii se ia in cazurile prevazute in art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu inchisoare prevazute de lege pentru fapta savarsita”dispune art. 143 alin. 4. din C.p.p.

[18] Aceasta presupune o dotare si o pregatire a Politiei Romane, corespunzatoare  satisfacerii acestei cerinte formulate de legiuitor.

[19] Socotim ca termenul de 10 ore prevazut in art. 144 pct. 4  nu este obligatoriu  pentru dispunerea masurii arestarii preventive provizorii ci pentru celelalte activitatii obligatorii de efectuat, deoarece intr-o alta interpretare durata retinerii dispuse de procuror s-ar reduce de la 24 de ore la 10 ore si nu credem ca aceasta a fost intentia legiuitorului.

[20] A se vedea art. 145 alin. 2 din C. proc. pen.  in redactarea data prin O.U.G. nr. 109/2003.

[21] Denumirea de sectie de politie credem ca nu este tocmai inspirata deoarece in majoritatea teritoriului tarii functioneaza si alte structuri de politie.


loading...
loading...



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 952
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2017 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site