Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


Obligatiile titularilor si ale beneficiarilor de ajutor social

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



Obligatiile titularilor si ale beneficiarilor de ajutor social

Titularul ajutorului social are obligatia sa comunice primarului în scris orice modificare intervenita cu privire la veniturile si la numarul membrilor familiei, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea (art. 22 din Normele Metodologice);



a)          Titularul ajutorului social are obligatia sa comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri si la numarul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea; în cazul în care modificarile nu conduc la majorari sau diminuari ale ajutorului social mai mari de 5 lei (RON) pe familie, ajutorul social stabilit anterior nu se modifica. În vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie. În cazul în care se constata situatii ce conduc la modificarea cuantumului sau la încetarea dreptului la ajutor social, primarul emite o noua dispozitie scrisa. Modificarea cuantumului prevazut sau încetarea dreptului se stabileste începând cu luna urmatoare celei în care s-a efectuat ancheta sociala.

b)         Persoanele apte de munca pentru care se acorda ajutorul social au obligatia sa dovedeasca cu acte, din 3 în 3 luni, ca îndeplinesc conditiile prevazute la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 416/2001, respectiv ca sunt în evidenta agentiei teritoriale pentru ocuparea fortei de munca, pentru încadrare în munca si ca nu au refuzat un loc de munca ori participarea la serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala oferite de aceste agentii[1] Agentia teritoriala pentru ocuparea fortei de munca si Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca vor transmite primarilor, în prima luna a fiecarui trimestru, tabelul nominal cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în munca, au refuzat un loc de munca oferit si, respectiv, care au plecat cu contract de munca în strainatate.

c)           Pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de munca din familia beneficiara are obligatia de a presta lunar, la solicitarea primarului, actiuni sau lucrari de interes local, fara a se putea depasi regimul normal de lucru si cu respectarea normelor de securitate si igiena a muncii (art. 29 alin. 1 din Normele Metodologice). Pentru aceste persoane, numarul orelor de munca se calculeaza proportional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiaza familia sau persoana singura, cu un tarif orar corespunzator salariului de baza minim brut pe tara garantat în plata, raportat la durata medie lunara a timpului de munca. Fac exceptie de la obligatia de a presta orele de munca persoanele prevazute la art. 72 din Legea nr. 416/2001, respectiv cele care sunt apte de munca si care se afla în una dintre urmatoarele situatii: asigura cresterea si îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau mai multor copii în vârsta de pâna la 7 ani si pâna la 16 ani în cazul copilului cu handicap mediu, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protectia copilului; asigura cresterea si îngrijirea, potrivit legii, a uneia sau mai multor persoane cu handicap grav sau accentuat, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, de Comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap pentru adulti; participa la un program de pregatire profesionala; sunt încadrate în munca. În cazul incapacitatii temporare de munca sau, dupa caz, al   pierderii totale sau partiale a capacitatii de munca a persoanei nominalizate sa efectueze actiunile sau lucrarile de interes local, obligatia de a presta orele de munca poate fi transferata altor persoane din familia beneficiara de ajutor social numai cu acordul primarului.





[1] Conform art. 15 alin. 3 din Legea nr. 416/2001, neîndeplinirea acestor obligatii atrage suspendarea platii ajutorului social.




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 51
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved