REPREZENTAREA STATELOR -RELATIILE DIPLOMATICE SI RELATIILE CONSULARE-

REPREZENTAREA STATELOR -RELATIILE DIPLOMATICE SI RELATIILE CONSULARE

DIPLOMATIA SI DREPTUL DIPLOMATIC

Diplomatia este activitatea desfasurata de organele statului cu atributii in domeniul relatiilor internationale, in primul rand a diplomatilor.

Ea consta in reprezentarea intereselor statului in strainatate, prin purtarea de negocieri, de discutii, de corespondenta si alte mijloace pasnice.

Este principalul mijloc de realizare a politicii externe a statului.

Ansamblul normelor ce reglementeaza desfasurarea activitatii diplomatice - conduita si statutul organelor diplomatice, formeaza dreptul diplomatic, ramura a dreptului international public.

  In acest context, el are un rol foarte important, fiind instrumentul caruia pot exista si se pot dezvolta relatiile dintre state.

Sediul materiei il constituie dispozitiile:

Conventiei de la Viena din 1961 privind relatiile diplomatice (adoptata sub egida ONU),

Conventiei de la Viena din 1969 privind misiunile speciale

Conventiei de la Viena din 1975 privind reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale cu caracter universal

MISIUNILE DIPLOMATICE

A. Aspecte generale

Sfera relatiilor internationale este una foarte complexa, ce ridica o multitudine de probleme, presupune desfasurarea unor diverse activitati ce nu pot fi rezolvate in totalitatea lor de autoritatile interne ale statelor cu atributii in domeniul relatiilor externe.

De aceea a fost necesara, in contextul dezvoltarii relatiilor dintre state, infiintarea unor reprezentante ale statelor in strainatate, care sa actioneze in numele lui si sa ajute la rezolvarea numeroaselor si complicatelor probleme cotidiene. Aceste organe se numesc reprezentante sau misiuni diplomatice.

Misiunile diplomatice sunt organe ale stratului acreditant in statul acreditar si nu trebuie confundate cu membrii lor, ele preexistand numirii agentilor diplomatici si continuand sa existe si dupa expirarea mandatului unora dintre acestia.

B. Tipuri de misiuni diplomatice

Clasificarea misiunilor diplomatice:

ð     in functie de durata lor, pot fi permanente sau temporare;

ð     in functie de sarcinile misiunii, pot fi cu sarcini generale sau cu sarcini speciale;

ð     in functie de subiectii in relatiile diplomatice respective, pot fi bilaterale sau multilaterale.

Majoritatea misiunilor diplomatice sunt misiuni diplomatice bilaterale cu caracter permanent purtand numele de ambasada, condusa, de regula, de un ambasador.

Dreptul popoarelor de a trimite si primi misiuni diplomatice poarta numele de drept de legatie, care poate fi activ (de a trimite) si pasiv (de a primi misiuni).

C. Functiile misiunilor diplomatice

Potrivit art. 3 din Conventia privind relatiile diplomatice, principalele functii ale acestora sunt:

o     dezvoltarea relatiilor prietenesti intre statul trimitator si statul de resedinta si a raporturilor de referinta, culturale si stiintifice intre ele;

o     reprezentarea statului sau pe langa statul de resedinta;

o     protectia intereselor statului sau si ale cetatenilor acestuia;

o     ducerea de tratative cu statul de resedinta;

o     informarea prin mijloace legale despre situatia si evenimentele din statul de resedinta si informarea guvernului sau.

Ele pot indeplini si functii consulare in anumite conditii.

D. Personalul misiunilor diplomatice

In afara sefului misiunii (care este agentul diplomatic insarcinat cu conducerea misiunii, superior din punct de vedere ierarhic celorlalti membrii), personalul misiunii cuprinde:

ð     personalul diplomatic (care poate cuprinde: ministru plenipotentiar, ministru consilier, consilier , secretar I, secretar II, secretar III, atasat diplomatic);

ð     personalul tehnico-administrativ (translatori, secretari, dactilografi, cifratori);

ð     personalul de serviciu (soferi, portari, bucatari, gradinari etc.).

Personalul misiunii este numit de statul acreditant, care fixeaza si numarul de persoane, statul acreditar putand insa cere ca numarul acestuia sa se mentina in limitele a ceea ce el considera rational si normal, tinand cont de nevoile misiunii si de conditiile acelei tari.

& Personal diplomatic Imunitati Privilegii diplomatice

E. Statutul misiunii diplomatice si a membrilor sai

Misiunea diplomatica si membrii sai se bucura in statul de resedinta de un statut special, derogatoriu de la statutul celorlalte categorii de persoane, care-i scoate de sub autoritatea si competenta judiciara a statului acreditar si le ofera conditiile necesare pentru functionarea lor.

Acest statut special consta in acordarea de imunitati, privilegii si facilitati diplomatice, ce constituie garantia activitatii diplomatice insesi si premisa necesara pentru a-si putea indeplini functiile diplomatice.

Acordarea acestor imunitati, privilegii si facilitati se face pe baza de reciprocitate, aceasta functionand insa numai in subsidiar, cu caracter complementar, statele trebuind sa acorde agentului diplomatic cel putin tratamentul prevazut in Conventia de la Viena, acesta neputand fi limitat prin aplicarea regulii reciprocitatii.

Principalele imunitati si privilegii diplomatice, acceptate de catre toate statele, reflecta necesitatea de a se asigura prin acestea independenta totala a diplomatilor fata de autoritatea statului acreditar:

ð     imunitatea de jurisdictie penala, civila, administrativa-

ð     imunitatea de executare a misiunii dipomatice si a agentului diplomatic;

ð     inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice, a bunurilor acesteia si a arhivelor;

ð     inviolabilitatea personala a agentului diplomatic, a resedintei si a bunurilor sale;

ð     libertatea de comunicare

ð     libertatea de miscare

ð     scutirea de obligatia de a face depozitie sau de a indeplini rolul de expert

ð     scutirea de la obligatiile din domeniul asigurarilor sociale;

o       folosirea drapelului si a emblemei nationale;

o       procurarea de localuri pentru misiune si locuinte pentru membrii acesteia.

DREPTUL CONSULAR

Dreptul consular este acea parte a dreptului international public care reprezinta totalitatea normelor si regulilor care reglementeaza relatiile consulare dintre state, organizarea si functionarea oficiilor consulare, precum si cele care se refera la statutul juridic al oficiilor consulare si a personalului acestora

Deosebirile fundamentale care exista intre activitatea oficiilor diplomatice si a celor consulare constau in    aceea ca:

ð     in timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principala, promovarea intereselor statului acreditant si a institutiilor sale in tarile in care sunt acreditate, oficiile consulare reprezinta acea parte a serviciului exterior al unei tari care se ocupa, pe langa aceste aspecte, si de protejarea si reprezentarea intereselor cetatenilor din tara respectiva in strainatate.

ð     in materie de drept diplomatic, regulile fundamentale care reglementeaza activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept international , in timp ce in cazul dreptului consular, o parte importanta a normelor aplicabile sunt reglementari de natura interna ale statelor care sunt implicate in deschiderea oficiilor consulare, atat statul trimitator cat si statul primitor.

Oficii consulare

Sediul materiei il constituie Conventia de la Viena din 1963 privind relatiile consulare.

7. OFICIUL CONSULAR (CONSULATUL)

A. Notiune

Oficiul consular este un organ autonom, care se creeaza pentru a permite exercitarea functiilor consulare prevazute in Conventia de la Viena si in acordurile bilaterale incheiate de statele respective.

Fiecare oficiu consular are un sediu, o circumscriptie si de asemenea, un anumit rang, de precadere o clasa, care sunt fixate de catre statul trimitator si supuse aprobarii statului de resedinta.

B. Infiintare

Deschiderea unui oficiu consular inseamna in primul rand, prezentarea unei cereri in care se specifica orasul in care se doreste infiintarea lui, in al doilea rand, exista obligatia de a propune o anumita zona (circumscriptie) din teritoriul tarii care va fi arondata la postul consular respectiv si clasa consulatului, iar toate acestea impreuna, trebuie sa obtina aprobarea statului de resedinta. Orice modificare ulterioara in legatura cu clasa oficiului consular, cu locul sau de resedinta si cu circumscriptia in care isi desfasoara activitatea nu se poate face decat cu consimtamantul statului de resedinta, care este necesar si in cazul in care un consulat vrea sa deschida un viceconsulat sau o agentie consulara, intr-o alta localitate decat cea in care si-a stabilit sediul.

Misiunile diplomatice pot si ele exercita functii consulare, din acest punct de vedere existand doua mari categorii de oficii consulare:

cele care functioneaza in cadrul misiunilor diplomatice din capitalele tarilor si in cadrul carora este desemnat un diplomat si se creeaza o structura care se ocupa de relatii consulare si a doua categorie;

consulatele speciale, care se infiinteaza in alte orase decat capitala, cu circumscriptii foarte bine stabilite si incadrate cu personal corespunzator.

C. Membrii oficiului consular

Personalul oficiului consular este compus din:

o       seful consulatului,

o       functionari consulari

o       personalul de serviciu.

Acest personal al oficiului consular este numit de catre statul trimitator care notifica statului de resedinta numele si prenumele, categoria si clasa functionarilor consulari si circumscriptia in care urmeaza sa functioneze.

Potrivit articolului 9 din Conventia de la Viena, sefii posturilor consulare sunt repartizati pe patru clase care cuprind:

consuli generali;

consuli;

viceconsuli ;

agenti consulari

Seful unui post consular ocupa o pozitie deosebita in cadrul oficiului consular, indiferent de modul in care este el definit, de clasa pe care o are si este numit de catre statul trimitator, dar, pentru a putea sa-si desfasoare activitatea, are nevoie de acordul statului primitor, pe teritoriul caruia urmeaza sa functioneze.

Modalitatile prin care sunt numiti sefii oficiilor consulare, sunt fixate prin legi si regulamente care tin atat de statul trimitator, cat si de cele ale statului primitor.

Seful unui oficiu consular, in momentul in care este numit, primeste un document din partea celui care l-a numit (seful statului sau ministrul de externe) sub forma unei scrisori sau a unui act similar care atesta calitatea in care a fost trimis. Acest document, denumit patenta consulara este trimis pe cale diplomatica sau pe orice alta cale corespunzatoare, guvernului din statul pe teritoriul caruia seful postului consular urmeaza sa-si exercite functiunile si daca statul de resedinta il accepta, el poate sa-si ia in primire postul respectiv.

Exequaturul este o autorizatie speciala pe care statul de resedinta o acorda sefului oficiului consular si prin care certifica dreptul acestuia de a-si exercita functiile sale.

Statul de resedinta care refuza sa elibereze un exequatur nu este obligat sa comunice statului trimitator care sunt motivele refuzului sau. Se considera ca exequaturul este un act discretionar pe care orice stat de resedinta are dreptul sa-l adopte sau nu, si care nu trebuie motivat in nici un fel de catre functionarii sai.

Din momentul in care seful unui post consular este acceptat, statul pe teritoriul caruia isi desfasoara el activitatea are obligatia sa informeze imediat autoritatile competente din circumscriptia sa consulara si, de asemenea, potrivit prevederilor articolului 14 din Conventia de la Viena, are obligatia sa adopte toate masurile necesare pentru a-i permite sa-si realizeze sarcinile si obligatiile care ii revin in aceasta calitate.

Exista si posibilitatea exercitarii temporare a functiei de sef de post consular, in conditiile in care seful numit este impiedicat sa-si indeplineasa functiunile sale, sau, in cazul in care postul sau este vacant, se poate numi un "gerant" interimar care actioneaza cu titlul provizoriu de sef al postului consular respectiv.

Incetarea activitatii unui sef de oficiu consular sau a oricarui diplomat care functioneaza in cadrul lui, se poate face prin retragere de catre statul care l-a trimis, statul respectiv avand posibilitatea sa-l inlocuiasca si sa-i incheie astfel misiunea. In foarte multe servicii diplomatice exista perioade fixe de timp in care un diplomat lucreaza in serviciul diplomatic exterior sau in cadrul unui oficiu consular, de 4-5 ani.

O alta posibilitate de incetare a activitatii este aceea de a fi declarat "persona non grata" si toate celelalte situatii prin care activitatea poate inceta (cazuri de imbolnaviri, decese, etc.).

D. Functiile oficiilor consulare

Functiile consulare reprezinta totalitatea activitatilor oficiilor consulare si ale personalului acestora.

Din punct de vedere al continutului acestor functii, ele pot fi impartite    in doua categorii:

a) functii care sunt conferite de catre statul trimitator oficiului consular respectiv;

b) functii care sunt recunoscute de catre statul primitor, cel pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea.

Ca regula generala, continutul acestor functii consulare este negociat si inclus in conventiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le incheie, o parte importanta a acestor conventii consulare se concentreaza tocmai pe functiile asupra carora cele doua state isi dau acordul sa fie indeplinite de catre oficiile consulare.

Clasificarea functiilor consulare

ð     Dupa obiectul lor sau dupa domeniul pe care il abordeaza, functiile consulare pot fi:

functii cu caracter politic, altele decat functiile diplomatice;

2) functii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimitator si statul primitor pe teritoriul caruia isi desfasoara consulatul activitatea;

3) functii culturale; foarte multe consulate romanesti inglobeaza minicentre culturale, avand o activitate culturala intensa (Consulatele de la Venetia, Canal Grande, etc.) si unde functia consulara de promovare a culturii este de fapt una dintre cele mai importante;

4) functii care se refera la protectia cetatenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentreaza in principal pe promovarea intereselor statelor, a autoritatilor de stat, consulatele se preocupa de problemele cetatenilor.

Ele includ de asemenea, functii administrative, functii de stare civila, notariale, jurisdictionale si functii care se refera la marina comerciala, nave si aeronave si la obligatii militare.

Functiile consulare sunt prevazute in Conventia de la Viena, de asemenea, conventiile bilaterale incheiate de state au capitole importante care se refera la functiuni si totodata, exista o practica internationala a statelor care stabileste functiile unui oficiu consular.

& Functii consulare Imunitati si privilegii consulare

Articolul 5 din Conventia de la Viena, care prezinta functiile consulare, incepe cu cea mai importanta functie in viziunea consulatului, aceea de a proteja in statul de resedinta, interesele statului trimitator si a cetatenilor sai, persoane fizice si juridice, in limitele admise de dreptul international.

La paragraful 2, acest articol prezinta cea de-a doua functie consulara, favorizarea dezvoltarii relatiilor comerciale, economice, culturale si stiintifice, in general, promovarea de relatii prietenesti intre statul trimitator si statul primitor.

A treia functie consulara prevazuta in Conventia de la Viena la articolul 5, paragraful c, similara cu functiile pe care le au si ambasadele, se refera la informarea prin mijloace licite asupra situatiei din circumscriptia consulara respectiva.

Sunt prevazute in continuare la acest articol si alte functii care se refera la practica generala care exista in materie.

E. Imunitati si privilegii consulare

Conventia de la Viena din 1963 retine reglementari care tind sa confere consulatelor si consulilor imunitati apropiate de cele ale ambasadelor.

Imunitatile si privilegiile consulatelor sunt:

ð     imunitatea localurilor, arhivelor si documentelor, a corespondentei si a valizei consulare;

ð     libertatea de comunicare;

ð     scutirea fiscala a localului;

ð     arborarea drapelului si a stemei nationale pe cladirile consulatului si pe masinile oficiale.

Pentru membrii oficiilor consulare:

ð     inviolabilitate personala,

ð     imunitate de jurisdictie penala (cu exceptia unor infractiuni grave);

ð     imunitate de jurisdictie civila pentru actele efectuate in exercitarea functiilor consulare;

ð     scutirea de obligatiile de inregistrare a strainilor si permis de sedere;

ð     scutiri fiscale si vamale.

Ei au insa obligatia de a respecta legile si reglementarile statului de resedinta, de a nu se amesteca in treburile interne ale acestuia si de a depune ca martor in problemele care nu au legatura cu activitatea lor oficiala.

TESTE

1.Care sunt functiile misiunilor diplomatice?

2. Care sunt deosebirile fundamentale care exista intre activitatea oficiilor diplomatice si a celor consulare?

3. Desemnarea sefilor oficiilor consulare.

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

1. Potrivit art. 3 din Conventia privind relatiile diplomatice, principalele functii ale acestora sunt:

o     dezvoltarea relatiilor prietenesti intre statul trimitator si statul de resedinta si a raporturilor de referinta, culturale si stiintifice intre ele;

o     reprezentarea statului sau pe langa statul de resedinta;

o     protectia intereselor statului sau si ale cetatenilor acestuia;

o     ducerea de tratative cu statul de resedinta;

o     informarea prin mijloace legale despre situatia si evenimentele din statul de resedinta si informarea guvernului sau.

Ele pot indeplini si functii consulare in anumite conditii

2. Deosebirile fundamentale care exista intre activitatea oficiilor diplomatice si a celor consulare constau in aceea ca:

ð     in timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principala, promovarea intereselor statului acreditant si a institutiilor sale in tarile in care sunt acreditate, oficiile consulare reprezinta acea parte a serviciului exterior al unei tari care se ocupa, pe langa aceste aspecte, si de protejarea si reprezentarea intereselor cetatenilor din tara respectiva in strainatate.

ð     in materie de drept diplomatic, regulile fundamentale care reglementeaza activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept international , in timp ce in cazul dreptului consular, o parte importanta a normelor aplicabile sunt reglementari de natura interna ale statelor care sunt implicate in deschiderea oficiilor consulare, atat statul trimitator cat si statul primitor.

3. Modalitatile prin care sunt numiti sefii oficiilor consulare, sunt fixate prin legi si regulamente care tin atat de statul trimitator, cat si de cele ale statului primitor.

Seful unui oficiu consular, in momentul in care este numit, primeste un document din partea celui care l-a numit (seful statului sau ministrul de externe) sub forma unei scrisori sau a unui act similar care atesta calitatea in care a fost trimis. Acest document, denumit patenta consulara este trimis pe cale diplomatica sau pe orice alta cale corespunzatoare, guvernului din statul pe teritoriul caruia seful postului consular urmeaza sa-si exercite functiunile si daca statul de resedinta il accepta, el poate sa-si ia in primire postul respectiv.

Exequaturul este o autorizatie speciala pe care statul de resedinta o acorda sefului oficiului consular si prin care certifica dreptul acestuia de a-si exercita functiile sale.

Statul de resedinta care refuza sa elibereze un exequatur nu este obligat sa comunice statului trimitator care sunt motivele refuzului sau. Se considera ca exequaturul este un act discretionar pe care orice stat de resedinta are dreptul sa-l adopte sau nu, si care nu trebuie motivat in nici un fel de catre functionarii sai.

Din momentul in care seful unui post consular este acceptat, statul pe teritoriul caruia isi desfasoara el activitatea are obligatia sa informeze imediat autoritatile competente din circumscriptia sa consulara si, de asemenea, potrivit prevederilor articolului 14 din Conventia de la Viena, are obligatia sa adopte toate masurile necesare pentru a-i permite sa-si realizeze sarcinile si obligatiile care ii revin in aceasta calitate.