Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


COMUNICAREA UMANA (CONCEPT, PROCESE, TIPURI, TEORII)

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
COMUNICAREA IN SITUATII LEGATE DE CARIERA
Tehnici de redactare a discursului media - Evenimentul si faptul de presa
Comunicarea verbala
TIPOLOGIA ARGUMENTELOR
PLANUL PRAGMATIC AL COMUNICARII ORALE
TEHNICI DE LUCRU IN STIRILE TV - NOTIUNI MINIMALE
Manipularea informationala si structurile mediatice
Prejudecati curente care influenteaza negativ comunicarea
Televizorul - tentatia vremurilor noastre
Analizati un fapt social, politic sau cultural din perspectiva teoriilor comunicarii

COMUNICAREA UMANA (CONCEPT, PROCESE, TIPURI, TEORII)

In sec. V i.H., in Grecia antica, cetatenii liberi rasturnau regimurile tiranice si stabileau primele reguli de convietuire democratica. Cetatenii care stapaneau arta comunicarii convingatoare se afirmau mai usor in societate si isi aparau mai bine interesele. Arta de a comunica convingator s-a numit, atunci, retorica. Interesul pentru insusirea acestei arte si studiul comunicarii umane au devenit predominante in epoca, alaturi de arta si stiinta razboiului.




S-ar parea ca primele elemente de teorie a comunicarii umane au fost elaborate de Corax din Siracuza. El a scris “Arta retoricii”, in care prezenta concetatenilor sai diverse moduri si tehnici de comunicare, utile in procesele de recuperare a averilor.

Ulterior, Tisias, fost student al lui Corax, a introdus aceasta teorie in Atena, teren fertil in care teoria comunicarii umane a cunoscut o mare dezvoltare. Apar repede specialistii in retorica, cunoscuti sub numele de “sofisti”. Primul sofist renumit a fost Protagoras (sec. V i. H.).

Prima acceptiune a notiunii de retorica, cuvant de origine greaca, a fost aceea de “stiinta si arta de a convinge”. Retorica viza, cu precadere, comunicarea in sfera juridica si politica.

Un secol mai tarziu, Platon (427-347 i. H.) a introdus retorica in viata academica greaca, asezand-o alaturi de filosofie. Pentru Platon, retorica a insemnat chiar stiinta comunicarii umane. In procesul comunicarii umane, el a delimitat cinci etape: conceptualizarea, simbolizarea, clasificarea, organizarea si realizarea. Prima se ocupa cu studiul cunoasterii, a doua cu studiul sensului cuvintelor, a treia cu studiul comportamentului uman si a modurilor de viata, a patra cu aplicarea acestora in practica, iar ultima se ocupa cu studiul tehnicilor si instrumentelor de influentare a oamenilor.

Aristotel (384-322 i. H.), studentul lui Platon, scrie celebra sa lucrare, Rhetorike, care deschide noi drumuri in studiul sistemelor de comunicare umana. Totodata, Aristotel elaboreaza primul tratat de logica (Organon), in care descopera silogismul si construieste tipul de rationament si argumentatie bazate pe silogism.

Urmeaza progresele realizate de filosofii romani si distinctia facuta intre teoria si practica comunicarii umane: teoria este retorica, practica este oratoria. Unul dintre teoreticienii si marii practicieni ai timpului este Cicero (106-43 i. H.).

Dupa epoca greco-romana, teoria comunicarii umane nu a mai cunoscut progrese considerabile timp de mai multe secole, pana la Renastere. Incepand cu anul 1600, in epoca moderna, studiul comunicarii umane a fost readus in centrul preocuparilor mai multor categorii de ganditori: filosofi, semioticieni, lingvisti, psihologi, sociologi, epistemologi, stilisti si, in cele din urma, oamenii de marketing, diplomatii, comunicatorii, animatorii, creatorii de publicitate, agentii publicitari si de relatii publice, moderatorii, mediatorii si negociatorii contemporani.

In ultimele decenii, stiintele comunicarii umane cunosc o dezvoltare exploziva. Apare si se dezvolta Analiza tranzactionala (Eric Berne, anii ’60), Programarea Neuro-Lingvistica (Richard Bandler si John Grinder, anii ’70), ca si tehnicile scolii de psihologie si comunicare de la Palo Alto sau conceptia revolutionara a lui Marshall McLuhan, pentru care “media este mesajul”, iar comunicarea “electrica” provoaca retribalizarea structurii constiintei psihice si sociale.

Conceptul de comunicare, utilizat atat in limbajul uzual cat si in terminologia unor diverse domenii ale stiintelor sociale (si nu numai), deruteaza prin multitudinea ipostazelor sale si tinde sa se constituie intr-o permanenta sursa de confuzii si controverse. In dorinta de a intelege si, eventual, controla acest proces de proliferare semantica, cercetatorii americani Frank E.X. Dance si Carl E. Larson au incercat, in urma cu aproape douazeci de ani, sa adune intr-o carte definitiile comunicarii propuse de diferiti autori, limitandu-se la cele mai reprezentative 126. S-a evidentiat cu acel prilej faptul ca, in aproape fiecare subdomeniu al biologiei, sociologiei sau stiintelor informatiei, termenul este utilizat intr-o acceptiune particulara, specializata, aflata nu odata in divergenta cu sensul incetatenit in alte sectoare ale cunoasterii.



Psihologii si sociologii nu concep comunicarea in absenta unui subiect dotat cu constiinta, chiar daca nu intotdeauna constient de informatia pe care o vehiculeaza. Acestia ar fi, probabil, inclinati sa accepte definitia avansata de Carl I. Hovland, Irving I. Janis si Harold H. Kelley: “Comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)”.

Actul comunicarii presupune un proces de emisie-receptie a unor mesaje, sub forma de cunostinte, sentimente, emotii, deprinderi si abilitati de un fel oarecare.

A comunica inseamna a pune ceva in comun, a pune in relatie. Latinescul communicare, preluat in mai toate limbile europene ( nu doar in cele romanice), alaturi de semnificatia de contact sau legatura, include si pe aceea “de a pune in comun, a impartasi, a pune impreuna, a amesteca, a uni”.

Oamenii isi comunica semnificatii si subintelesuri. Intre oameni, a comunica inseamna a pune in comun senzatii, afecte, emotii, sentimente, idei, opinii si fapte. Aceasta inseamna mai mult decat “ a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune” sau “a vorbi cu, a se pune in contact cu, a fi in legatura cu”.

A comunica inseamna a emite si receptiona mesaje, a trimite stimuli si colectiona raspunsuri. Odata emis si receptionat, mesajul va apartine, in comun, atat celui care a “dat”, cat si celui care a “primit”.

Comunicarea umana este un proces de tip tranzactional, prin care oamenii transfera energii, emotii, sentimente si schimba semnificatii. Are intotdeauna un scop, acela de a-l face pe interlocutor sa simta, sa gandeasca sau sa se comporte intr-un anumit fel. Scopul exista si atunci cand partenerii de comunicare nu-l constientizeaza. Stimulii asteapta raspuns.

Comunicarea exista in masura in care se emit si receptioneaza stimuli senzoriali, simboluri, semne si semnale care poarta, la plecare, semnificatia ce li se atribuie, la sosire. Mai intai, interlocutorii au in comun limbajul, apoi contextul, canalul, mesajul si distorsiunile.

Studiul comunicarii vizeaza trei obiective importante:

explicarea teoriilor si conceptelor proprii diverselor forme de comunicare,

dezvoltarea abilitatilor si competentelor de comunicator, moderator, negociator, orator si auditor,

dezvoltarea spiritului critic si crearea de norme etice in materie de comunicare, pentru a proteja individul si comunitatile umene de manipulare si spalarea creierelor.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 816
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site