Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


SARACIA – PROCES NEGATIV IN DEZVOLTAREA SOCIALA

Asistenta sociala

+ Font mai mare | - Font mai mic






DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Problematica drogurilor
ACCEPTIUNI
PERSOANELE ABUZATE (FIZIC, PSIHIC) – PERSOANE CU NEVOI SPECIALE
DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITATI DIN ROMANIA. DREPTURILE COPILULUI IN TARA NOASTRA
Dragostea ca obsesie
Metodologia investigatiilor de asistenta sociala
Conceptul de copii ai strazii
RAPORT DE INSPECTIA SOCIALA
METODOLOGIA CERCETARII - fenomenul abuzului/maltratarii asupra femeii
ELEMENTE DE CERCETARE PRIVIND INTEGRAREA, AFIRMAREA SOCIALA DIN PERSPECTIVA EDUCATIEI PERSONALITATII

SARACIA – PROCES NEGATIV IN DEZVOLTAREA SOCIALA

              I.1  Tipuri de saracie si nevoia de prestatii sociale


              In studiile asupra saraciei exista o larga varietate de incercari de definire a conceptului de saracie.

              Ele nu se departeaza substantial de sensul din cunoasterea comuna,desi incearca sa-i dea o formulare mai exacta si mai generala.

              Sensul cel mai simplu si incontestabil al conceptului de saracie,prezent in aproape toate definitiile utilizate este urmatorul:

              Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent,acceptabil la nivelul unei colectivitati date.

              Accentul cade pe lipsa resurselor,in mod special,a resurselor economice,ca resursa generala esentiala a celor mai multe activitati care compun viata noastra.Deci a fi sarac inseamna a fi lipsit de resurse.

              Nivelul resurselor care delimiteaza saracia este acela care impiedica realizarea unui mod de viata considerat a fi acceptabil la nivelul unei comunitati.

              Saracia nu reprezinta deci pur si simplu un mod de viata anumit,sub cel considerat a fi acceptabil de catre majoritatea unei colectivitati,ci caracterul fortat de lipsa resurselor a unui asemenea mod de viata.

              Saracia intervine atunci cand lipsesc resursele necesare realizarii unui mod de viata considerat a fi normal de societate,dar si de respectivul individ.

              Este necesar sa se considere in definirea starii de saracie si durata acesteia.

              Datorita unor fluctuatii ale vietii,orice persoana poate ca,pe perioade relativ scurte (una sau mai multe luni),sa nu detina veniturile necesare asigurarii unui standard minim de viata. Starea de saracie se instaleaza doar cand lipsa de resurse devine suficient de indelungata,ea nemaiputand fi compensata de acumularile anterioare si nici de amanarea unor tipuri de consum.

             Definirea saraciei se face adesea din doua perspective distincte: din perspectiva consumului (a satisfacerii nevoilor) sau din cea a activitatii,a functionarii sociale normale. Din perspectiva consumului,saracia este definita ca neputinta de a satisface acele nevoi considerate a fi minime. Din cea de-a doua perspectiva,saracia este definita in termenii conditiilor minime care sunt necesare unei functionari normale a individului in cadrul respectivei colectivitati.

             Aceasta din urma perspectiva accentueaza nu simpla supravietuire individuala,ci existenta acelor mijloace care asigura persoanei o participare completa la viata sociala,de a indeplini rolurile care ii revin,de a participa la activitatile formative minime care ii ofera sanse suficiente pentru a se dezvolta prin efort propriu. Aceasta perspectiva porneste de la logica functionalitatii in ansamblul vietii sociale.O societate normala este aceea care ofera fiecarei persoane posibilitatea de a functiona ca membru al ei.

             Pentru ca saracia este produsa de lipsa de resurse,in determinarea sa este utilizat un prag al saraciei.

             Pragul saraciei se refera la nivelul de resurse economice (exprimat in bani) necesar asigurarii acelui mod de viata considerat a fi acceptabil. In raport cu pragul de saracie se determina rata saraciei unei colectivitati: proportia membrilor respectivei colectivitati care traiesc sub pragul de saracie.

             Tot in raport cu acest prag se determina si amploarea saraciei sau gradul de saracie : distanta veniturilor unei persoane,familii,grup,colectivitati,de pragul saraciei.

             Amploarea saraciei se refera deci la cantitatea resurselor economice lipsa pentru asigurarea unui mod acceptabil de viata. Ea poate indica totodata ce volum de resurse ar fi necesar pentru respectiva persoana,grup sau colectivitate sa fie scoasa din situatia de saracie.

             Indicatorul standard utilizat este procentul distantei fata de pragul saraciei din valoarea respectivului prag.

            

             Saracia absoluta. Acest concept intentioneaza sa stabileasca un”standard universal”: pragul sub care,in orice comunitate,o persoana este considerata a fi saraca.De regula,saracia absoluta se fundamenteaza pe ideea de subzistenta. Ea este definita in consecinta ca lipsa a mijloacelor necesare mentinerii vietii umane. Sub acest nivel functiile esentiale,vitale ale persoanei umane sunt afectate negativ. De regula,acest prag de subzistenta este definit mai mult la nivelul nevoilor fizice si al celor social-culturale elementare.O incercare de a da acestui minim absolut o intelegere ceva mai larga,mentinand insa abordarea universala,este fondata pe conceptul de necesitati umane fundamentale. Acest concept a fost adoptat oficial de Organizatia Internationala a Muncii (1976,1977) si recomandat a fi pus la baza programelor de dezvoltare sociala internationale si nationale.Nevoile fundamentale sunt definite in aceste documente ca implicand doua elemente: in primul rand o serie de cerinte ale consumului privat al familiei-hrana, imbracaminte,locuinta,etc.;si in al doilea rand servicii esentiale oferite de comunitate-apa curenta,canalizare,servicii de sanatate si educatie,facilitati culturale. Toate acestea sunt absolut indispensabile mentinerii unei vieti sanatoase.In afara de „necesitatile fundamentale fizice sunt deci adaugate si necesitatile culturale fundamentale”,cum sunt: educatia, securitatea,timpul liber si recreerea.

             Pentru a masura gradul de saracie absoluta sunt utilizati indicatori cum sunt: consumul de calorii si proteine pe locuitor,calitatea locuirii si gradul de aglomerare al locuirii,mortalitatea infantila,accesul la asistenta medicala, proportia copiilor care frecventeaza scoala,proportia mortilor violente ca indicator al securitatii,proportia timpului liber in raport cu timpul de munca.

             Conceptul de saracie absoluta presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale (un prag universal de saracie) in raport cu care sa se poata masura progresele sau regresele absolute in eliminarea saraciei.

             Conceptul de saracie absoluta este adesea supus unor critici extrem de severe. In general,aceste critici pun in evidenta incapacitatea acestui concept de a lua in considerare relativitatea nevoilor umane.

             Pragul absolut de saracie include deci un anumit grad de relativitate in definirea nevoilor fundamentale in raport cu variatia unor conditii elementare.

             Astfel,nevoile de adapost,de imbracaminte,de deplasare,de comunicare sunt diferite in functie de conditiile climatice si de organizarea socio-culturala.

             Saracia absoluta este asociata cu conceptul de subzistenta. Persoanele care se afla sub un nivel minim de trai se considera ca sunt in saracie absoluta.

Masurarea saraciei absolute se limiteaza la deprivare materiala si



presupune elaborarea unui prag de saracie,cu semnificatia unui punct de reper mai mult sau mai putin formal,care sa ia in considerare consumul considerat a fi minim necesar al unui individ,gospodarie sau familie.

             In calculul pragului absolut de saracie se porneste invariabil de la necesarul de consum alimentar al unui individ,si in consecinta de la estimarea costurilor minime necesare asigurarii acestui consum alimentar.

             Consumul alimentar minim necesar se stabileste utilizand una dintre urmatoarele metode:

-         metoda normativa,prin care specialistii,in baza datelor nutritionistilor, determina care sunt produsele si serviciile minime de care trebuie sa beneficieze orice cetatean;

-         metoda statistica,specialistii analizeaza consumul real al populatiei si introduc in cosul minim  acel consum alimentar pe care il observa la indivizii cei mai saraci.

              Pe langa consumul alimentar minim stabilirea”pragului de saracie absoluta”necesita si stabilirea unei serii de bunuri si servicii nealimentare pe care individul se presupune ca trebuie sa le consume pentru a supravietui.

              Aceste cheltuieli necesare consumului de bunuri si servicii nealimentare pot fi stabilite prin doua metode alternative:

 a) stabilirea de catre specialisti a acestora – deci elaborarea unui cos de bunuri si servicii nealimentare minime,sau

 b) prin adaugarea unui procent suplimentar de bani considerat a fi necesar pentru acoperirea acestui consum nealimentar.

              „Saracia relativa reprezinta un concept mai functional”.Renuntand la pretentia de universalitate,ea se concentreaza pe identificarea conditiilor minim acceptabile intr-un context socio-cultural dat. In acest fel,conceptul este mai eficace in analiza saraciei din interiorul fiecarei colectivitati,pe baza acesteia conturandu-se o imagine mai realista a starii ei la un moment dat. Daca pragul absolut de saracie se fundamenteaza pe ideea unor nevoi universale,pragul relativ de saracie este fondat pe ideea unor nevoi relative variabile in raport de conditiile naturale,sociale si culturale.

              Relativitatea nevoilor are doua semnificatii distincte,prima fiind inclusa si in conceptul de nevoi fundamentale universale: nevoile fundamentale iau forma diferite in raport cu contextul concret si dezvoltarea sociala duce la aparitia de noi nevoi.

             Tipul de nevoi este variabil,in raport cu gradul de dezvoltare al colectivitatilor.

             In afara de nevoile umane universale,multi specialisti considera ca exista si nevoi noi,rezultat al dezvoltarii sociale si care nu au un corespondent neaparat in toate colectivitatile.Nivelul de aspiratii este si el dinamic. Ceea ce este oarecum normal,acceptat ca inevitabil in anumite colectivitati,poate deveni inacceptabil in altele. Nevoile noi pot deveni aspiratii elementare,indiferent de gradul lor de universalitate/particularitate. De aici nevoia de a introduce si o alta perspectiva asupra saraciei: relativa.

             Saracia relativa se fondeaza pe conceptul sociologic de frustrare relativa.

             Frustrarea reprezinta efectul blocarii satisfacerii unei necesitati.Ea reprezinta deci rezultatul raportarii posibilitatilor individuale la propriile necesitati.In calitate de fiinta sociala,omul se raporteaza insa mereu si la ceilalti oameni : consumul sau raportat la consumul celorlalti.Saracia relativa poate fi legata de frustrarea relativa: omul se defineste sarac sau nu prin raportare la ceilalti.

             Saracia relativa are la baza conceptul de nevoi comparative,fiind definita in raport cu nivelul bunastarii intregii populatii,defineste (de)privarea in termenii lipsei unui nivel minim de resurse care sa asigure existenta unui individ, nu in general,ci intr-un context social specific.

             O definitie asemanatoare a saraciei a fost adoptata si de Consiliul de Ministri al Comunitatii Europene pentru intreaga comunitate : „Persoanele sarace: persoane sau familii ale caror resurse sunt atat de mici incat ii exclud de la modul de viata minim acceptabil al statului membru in care ei traiesc”.

             Colectivitatea dezvolta un mod de viata la nivelul posibilitatilor de care dispune. Aceste moduri de viata devin nevoi ale membrilor respectivelor colectivitati, nesatisfacerea lor generand sentimentul de marginalitate,de neimplinire,deci de saracie.

             Peter Townsend a fost unul dintre sustinatorii necesitatii abordarii pragului de saracie intr-o maniera relativa. El porneste in elaborarea unei metode relative de masurare a saraciei,de la conceptul de (de)privare relativa.

             De aici si nevoia de a lua in calcul posibilitatile indivizilor de a participa in diferite activitati sociale curente.

             Pragul de saracie este acel nivel de venituri,sub care gradul de (de)privare creste in mod dramatic.

             Pragul de saracie relativ se calculeaza de obicei ca un procent (50 %,

60 %,70 %) din media (mediana) cheltuielilor de consum intr-o societate.

             Fixarea unui prag ca % din venitul (consumul) mediu este mai mult sau mai putin arbitrar si fara semnificatie deosebita.

             Pentru a desemna aceste doua niveluri ale saraciei se mai folosesc si termenii minimului de subzistenta si minimul decent sau social. Minimul decent sau social reprezinta pragul relativ de saracie.Minimul de subzistenta tinde sa aproximeze pragul absolut de saracie.

             Uneori,conceptul de minim de subzistenta este definit si intr-o alta perspectiva: el se refera la resursele necesare unei supravietuiri sociale pe o perioada delimitata.

             Datorita fluctuatiilor vietii,o persoana/familie poate,pe o perioada oarecare,sa piarda resursele necesare unei vieti normale. Ea poate supravietui social,la un nivel relativ scazut de resurse,o perioada de timp fara a se produce deteriorari ireversibile.




              Daca un asemenea nivel de viata se cronicizeaza insa,apare riscul deteriorarii ireversibile a capacitatilor umane instalandu-se patologii specifice.

              Desi din punct de vedere conceptual,diferenta dintre saracia absoluta si saracia relativa poate fi destul de clara,operationalizarea lor se dovedeste a fi deosebit de dificila.

              Saracia subiectiva

              Conceptul de saracie subiectiva pune accentul pe determinarea saraciei ca stare sociala,in baza estimarilor realizate de insasi indivizi a caror stare de bunastare este evaluata.

            

          I.2  Rolul prestatiilor sociale

               Prestatiile sociale au ca obiectiv general asigurarea unui minim social acceptabil de trai indivizilor,familiilor sau gospodariilor,in functie de:

  1. criteriul apartenentei la o anumita categorie,la limita oricarui individ,in baza drepturilor de cetatean – beneficiile universalist-categoriale – nivelul acestora fiind acelasi pentru toti beneficiarii (alocatia de stat,alocatia suplimentara);
  2. bunastarea sociala,vizand reducerea saraciei – beneficiile selective care sunt inalt focalizate asupra segmentului celor cu adevarat in nevoie si reduc inegalitatea sociala(ajutorul social,ajutorul pentru incalzirea locuintei,ajutoare de urgenta).

               Protectia sociala reprezinta ansamblul de politici,masuri,institutii, organisme care asigura sprijinul persoanelor si grupurilor aflate in dificultate si care nu pot sa realizeze prin efort propriu conditii normale,minime de viata.

               Prin sistemul de protectie sociala se cauta posibilitati de redistribuire a resurselor materiale si umane ale colectivitatii catre acele persoane si grupuri aflate in dificultate,in vederea eliminarii decalajelor dintre acestia si populatia majoritara.

               In principal,sunt utilizate doua modalitati de sprijin:

-         sistemul asigurarilor sociale – prestatia se face in functie de contributie;

-         sistemul de asistenta sociala – prestatia se face in functie de nevoie.

             

               Un instrument important al politicii de protectie sociala il reprezinta sistemul securitatii sociale. Aceasta,prin intermediul unor institutii si activitati, asigura un larg program de ajutor pentru acele persoane care nu beneficiaza de un venit corespunzator.

              Sintagma securitate sociala este definita de Biroul International al Muncii ca protectia pe care societatea o acorda membrilor sai printr-un ansamblu de dispozitii publice contra mizeriei economice si sociale care ii ameninta in caz de pierdere sau reducere importanta a castigurilor,din cauza bolii,maternitatii,accidentului de munca,somajului,invaliditatii,batranetii sau decesului,precum si acordarea de ingrijiri medicale si de alocatii familiilor cu copii.

              Securitatea sociala reprezinta sistemul de legi,institutii si activitati destinate asistarii persoanelor afectate de anumite riscuri la care este expusa,in principiu,intreaga populatie(somaj,saracie,accidente de munca,boli profesionale sau de alta natura,invaliditate,vaduvie,batranete,etc.) si prin care se aloca resurse in aceste scopuri cu titlu de drepturi prevazute de lege si nu ca ajutor filantropic NS este scrisa jos.

              Securitatea sociala nu este numai o activitate,o preocupare a statelor,ci ea este si un ansamblu de norme juridice,care reglementeaza aceasta activitate, masurile de protectie,specificul lor,beneficiarii acestora. Normele juridice,care reglementeaza aceasta activitate,formeaza dreptul securitatii sociale.

              Principiile cele mai importante ale dreptului securitatii sociale pot fi considerate urmatoarele¹¹:

l        principiul egalitatii - deriva din principiul constitutional conform caruia cetatenii romani,fara deosebire de rasa,nationalitate,origine etnica,limba,religie,sex,opinie sau apartenenta politica,avere sau origine sociala se pot folosi,in mod egal,de toate drepturile prevazute in constitutie si legi,pot participa in egala masura la viata politica,economica,sociala si culturala,fara privilegii si fara discriminari,sunt tratati in mod egal de catre autoritatile publice,cat si de ceilalti cetateni;

l        principiul universalitatii – priveste atat sfera  persoanelor protejate,cat si natura prestatiilor ce se acorda;

principiul asigurarii obligatorii – prestatiile de asigurari sociale se dobandesc doar ca urmare a unei asigurari,acestea fiind in majoritatea cazurilor obligatorie;



         

·        principiul finantarii de la bugetul de stat a prestatiilor necontributive – reflecta cel mai sugestiv esenta securitatii sociale:solidaritatea sociala pentru ajutorarea membrilor sai aflati in nevoie,fara vreun echivalent sau efort,nici chiar anterior,din partea acestora;

·        principiul indexarii si cuantumul prestatiilor.

               Traditional,asistenta sociala a avut la baza notiunea de act de binefacere. Conceptul de ajutor pentru saraci a fost treptat inlocuit de convingerea ca toti cetatenii au dreptul la un nivel de trai rezonabil. „Asistenta sociala se defineste in primul rand ca un sistem de valori,teorie si practica”.”Asistenta sociala se mai poate defini ca profesie,stiinta si arta”.Asistenta sociala este acum un drept legal – se vorbeste chiar de un drept al omului – acordat tuturor cetatenilor in caz de nevoie.

           

             I.3 Fenomene psihosociale generate de saracie

             Este ignorat faptul ca factorul determinant pentru formarea comportamentelor viitorilor adulti,este mediul familial.

             Intotdeauna au fost invocate diferentele dintre generatii,care deseori s-au transformat in stigmate sociale :”tinerilor nu le place sa munceasca”,”tinerii din ziua de astazi nu mai asculta de parinti”,”tinerilor le place numai distractia”, etc.Conditiile sociale,economice si culturale se modifica permanent se de aceea,uneori,parintii se simt depasiti in incercarea de a comunica cu copiii lor. Deseori,ei sesizeaza problemele copiilor doar cand acestea sunt manifeste,astfel ca se apeleaza la sprijin din partea specialistilor doar in situatii de criza.

             Este cazul cand ei sprijina copilul dupa ce acesta a avut deja probleme. De cele mai multe ori,aparitia unor probleme este „anuntata” de unele semne pe care parintele nu le sesizeaza.De aceea,atunci cand se manifesta o problema, parintii se simt neputinciosi in a o rezolva.

             Perioada de tranzitie pe care o traversam a generat o ruptura intre educatia in familie si cea scolara.Parintele acaparat de stresul zilnic ignora rolul important pe care il are de jucat in educatia copilului datorita problemelor cu care se confrunta familia: lipsa locului de munca,somajul,etc.

              Scoala si familia nu sunt cu adevarat parteneri in educatia copilului. Multi parinti vad scoala ca singura instanta responsabila de educatia copilului si

deleaga scolii aproape in totalitate aceasta sarcina. Data fiind existenta acestei

rupturi dintre familie si scoala,influenta grupului de „prieteni” se dezvolta foarte mult. Copiii sunt atrasi de grupurile de „prieteni” in diferite activitati extrascolare si extrafamiliale. Timpul  petrecut in cadrul acestor grupuri tinde sa creasca,iar copilul petrece tot mai putin timp in familie si in scoala,ceea ce duce la abandon scolar,delincventa,consum de droguri,prostitutie,sarcini nedorite, copii abandonati,etc.,stiindu-se faptul ca aparitia unei probleme genereaza intotdeauna altele.

             Dar nu numai copiii familiilor sarace sunt predispusi la asemenea „actiuni negative”,familia si in special parintii,in nenumarate cazuri sunt exemple elocvente: consumul de alcool care duce adesea la violente in familie,

exemplul generatiilor anterioare (care nu au facut nimic pentru a iesi din

saracie),conditii precare de locuit (mizerie si lipsa utililatilor strict necesare),

lipsa de comunicare intre membrii familiei,destramarea familiilor,decesul unui membru al familiei,etc.,acestea fiind numai o parte din fenomenele psihosociale generate de saracie.

             De aici distingem faptul ca:

-         saracia si in general lipsa de resurse financiare genereaza alimentatie deficitara,conditii mizere de locuit,lipsa de acces la conditii de igiena elementare,existand o incidenta mare a bolilor produse de saracie: tuberculoza, anemia (costul medicamentelor reprezinta o sursa importanta a deficitului de ingrijire medicala pentru cei saraci in general si pentru cei varstnici in special).Copiii,pensionarii,somerii,beneficiarii de venit minim garantat,taranii care au in proprietate suprafete mici de pamant,lucratorii pe cont propriu,zilierii-sunt persoane care ar trebui sa se asigure individual dar,datorita veniturilor relativ reduse nu o fac si sunt foarte vulnerabile in situatiile de boala sau accident;

-         dezorganizarea sociala genereaza abandonul grijii fata de propria sanatate si mai ales a grijii fata de sanatatea copiilor,stiluri nesanatoase de viata, deficitul de cultura si educatie sanitara crescand incidenta bolilor ca: boli transmisibile sexual,boli generate de alcoolism,consum de droguri,tutun. Accesul la mijloace de contraceptie este foarte dificil pentru cea mai mare parte din populatia de varsta fertila din considerente economice si de lipsa de informare;

-         accesul redus la serviciile medicale al categoriilor defavorizate social a dus la inrautatirea starii de sanatate al acestora si face ca persoanele din unele categorii cu risc social ridicat sa nu beneficieze in mod practic de serviciile de asistenta sanitara necesare.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 939
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site