Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


Proceduri de analiza a tulburarilor fonologice

Logopedie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Tratamentul tulburarilor de voce: Exercitiile logopedice generale
Clasic si modern in abordarea tulburarilor de pronuntie
SINONIMIA - Sinonimia lexicala si gramaticala
Teorii despre fonatie
Importanta aplicarii principiilor didactice in procesul de imbogatire a vocabularului
Elemente de fonetica acustica: Inaltimea sunetelor
Elemente de psihofiziologia limbajului: Teorii ale achizitiei limbajului
Etiologie. Taxonomia tulburarilor de voce
Clasificarea logopedica a tulburarilor de limbaj
Tratamentul tulburarilor fonologice

Proceduri de analiza a tulburarilor fonologice

In cazul unei tulburari de pronuntie severe, metoda traditionala de examinare este insuficienta fiind nevoie de proceduri de analiza mult mai detaliate.



1.  Analiza trasaturilor distinctive

Intr-o astfel de analiza fonemele sunt considerate ca un ansamblu de trasaturi distincte si pronuntia copilului este comparata cu pronuntia adultilor, folosind ca termeni de comparatie nu numai fonemele ci si anumite trasaturi care disting fonemele intre ele.

Printr-o astfel de analiza sunt identificate fonemele pronuntate eronat, izolandu-se acele trasaturi care determina diferite probleme.

O inlocuire a lui d cu t in producerea cuvantului “dulap”, inlocuit cu “tulap”, nu este considerata o substitutie a lui “d” cu “t”, ci ca o eroare care afecteaza trasaturile distinctive ale fonemelor (utilizand sistemul trasaturilor distincte a lui Chomsky, 1996). Intr-o analiza aprofundata a trasaturilor a unui anume esantion al limbajului oral, trasaturile fiecarui fonem sunt comparate cu trasaturile fonemelor pronuntate si se calculeaza pentru fiecare fonem in parte de cate ori a fost realizat potrivit cu intreg esantionul (Testul fonetic descris de Lafon, 1985).

Analiza trasaturilor distinctive poseda anumite avantaje fata de analiza traditionala a erorilor articulatiei. Acest tip de analiza poate sa constituie o mai buna metoda pentru a identifica si descrie pattern-urile eronate din limbajul unui subiect. De exemplu, se poate arata ca exista o legatura intre erorile din pronuntia unui copil care substituie fonemul t cu k, d cu g, ele fiind rezultatul incalcarii unei trasaturi 'alveolare'. Aceasta analiza permite un numar mai mare de generalizari si este mai adecvata pentru masurarea severitatii tulburarilor de pronuntie. Teoria lingvistica care sta la baza metodei de analiza a trasaturilor distinctive a tulburarilor de articulatie este cea elaborata in 1941 de Roman Jakobson.

Pe baza studiilor spectrografice a fonemelor din diferite limbi Jakobson si colaboratorii sai au pus la punct un sistem de care contine 12 trasaturi, despre care autorul mentionat spune ca sunt universale si datorita carora fonemele din toate limbile umane ar putea fi clasificate si distinse unele de celelalte. Aceste trasaturi au un caracter binar (altfel spus ele nu au decat doua specificari: una pozitiva, in cazul prezentei unei trasaturi intr-un fonem, si una negativa in cazul absentei acesteia dintr‑un fonem) si datorita faptului ca au fost identificate prin analiza spectrografica, sunt de natura acustica.

Totusi din cauza anumitor imperfectiuni in sistemul lui Jakobson, alti lingvisti au propus unele sisteme de trasaturi, adesea foarte diferite de cele lui Jakobson. Printre diferente mentionam numarul trasaturilor, natura trasaturilor (acustica, perceptiva, articulatorie) si tipul de specificare a trasaturilor (binara sau cu valori multiple).

Se considera ca analiza trasaturilor distinctive nu este potrivita pentru evaluarea pronuntiei copiilor care comit omisiuni sau distorsiuni. Calculul erorilor de pronuntie in functie de trasaturile alterate este o procedura laborioasa, in plus aceste trasaturi distinctive. Nu exista o relatie directa intre trasaturile distinctive ale unui fonem si miscarile reale implicate in productia fizica a acestuia ceea ce inseamna ca teoria trasaturilor distinctive nu se aplica in studiul tulburarilor de vorbire cu cauze organice ci doar in cazul tulburarilor de pronuntie de natura functionala (tulburari fonologice).

 Analiza 'loc‑voce‑mod'

O astfel de analiza este similara cu cea a trasaturilor distinctive, cu exceptia tipului de trasaturi care este utilizat in analiza. In analiza 'loc‑voce‑mod', trasaturile sunt cele utilizate in mod traditional in fonetica pentru a descrie locul articulatiei, caracteristicile vocii si modul in care este articulat fonemul. Acestea sunt numite uneori trasaturi fonetice pentru a le diferentia de trasaturile distinctive, numite trasaturi fonologice. Procedura utilizata in analiza 'loc‑voce‑mod', seamana cu analiza trasaturilor distincte. Aceasta metoda nu este potrivita pentru a analiza distorsiunile si omisiunile, dar se poate dovedi extrem de utila in analiza acustica a elementelor segmentale si suprasegmentale ale vorbirii (modalitate aprofundata de evaluare complementara audiometriei vocale) in scopul cresterii nivelului de inteligibilitate al vorbirii la persoanele cu deficienta de auz (Anca, 2001).

3. Analiza generativa

In anii '60, '70 intreaga gandire lingvistica a fost profund influentata de teoria lui Chomsky despre limbaj, cunoscuta sub numele de gramatica generativa, transformationala.

Regulile generative descriu relatia care exista intre reprezentarile fonemice abstracte subiacente si cuvintele si reprezentarile fonetice care sunt mai superficiale. Aceste reguli preiau forma urmatoare: A→B/X‑Y. Astfel regula prezentata mai sus poate fi citita astfel:

'A devine B cand este precedat de X si urmat de Y'. Aceste reguli au fost utilizate pentru a descrie diferentele existente intre pronuntia unui copil si pronuntia corecta a adultilor. Cand un copil omite sistematic consoana “r”, indiferent de contextul fonetic in care se afla aceasta consoana, aceasta poate fi exprimata prin regula (r) → 0.

Cadrul teoretic al fonologiei generative prezinta numeroase avantaje in comparatie cu analiza traditionala si analiza trasaturilor distinctive in demersul descrierii erorilor de pronuntie la copii. Din moment ce notarea trasaturilor este utilizata pentru a specifica sunetele in regulile de rescriere generativa, este posibil, sa fie surprinse generalizarile erorilor comise de copii in producerea fonemelor. In plus, pot fi descrise omisiunile si chiar distorsiunile si facute precizari despre contextele in care s-au produs schimbarile (Hebert, 1990).




In ciuda acestor avantaje fonologia generativa nu a fost bine acceptata in terapia limbajului.

4. Analiza repertoriilor fonetice si analiza proceselor fonologice

Prima metoda este destinata evaluarii abilitatilor fonetice ale unui copil iar a doua are ca scop evaluarea problemelor fonologice. Analiza repertoriilor fonetice este inainte de toate o analiza independenta. Descrie abilitatile fonetice ale unui copil fara sa faca referinta la pronuntiile corecte ale adultilor.

Se culege un esantion de limbaj, este transcris fonetic si apoi este analizat. Daca intr-un esantion de limbaj se remarca pronuntia cuvantului 'girafa' prin 'rafa', concluzia unei analize a repertoriilor fonetice ar fi ca acel copil este capabil sa pronunte consoanele “r”, “f” si vocalele “a” si “a”.

O astfel de analiza va exprima registrul fonetic al consoanelor si al vocalelor utilizate de un copil. O analiza mai aprofundata poate sa includa si o descriere a trasaturilor, formelor silabice, secventelor de silabe si patternurilor de accentuare prezente in vorbirea copilului.

Bleile (1981, citat de Hebert, 1990) sugereaza ca aspectele fonetice ar trebui sa fie observate in mai putin de doua cuvinte diferite pentru a le putea considera ca achizitii.

Un avantaj al analizei repertoriilor fonetice este ca permite efectuarea acestor evaluari chiar si in cazurile in care vorbirea unui copil este neinteligibila.

Analiza procesului fonologic este o analiza relativa. Ea descrie pattern-urile erorilor care devin evidente cand se compara productiile unui copil cu o norma la adult.

Indiferent de procedura, in ansamblu, etapele necesare unei analize a proceselor fonologice sunt in numar de patru si vor fi descrise in continuare.

1. Prima etapa consta in stabilirea unui esantion de limbaj. Se poate inregistra un esantion pe baza vorbirii spontane, pe baza procedurilor imitative sau pe baza unor sarcini de denumire a imaginilor sau a obiectelor. Pentru copiii care prezinta un limbaj neinteligibil, cea mai potrivita sarcina este cea de denumire a imaginilor. Se considera necesar un esantion de 55‑100 cuvinte diferite care sa permita surprinderea tuturor variabilelor de utilizare a proceselor fonologice.

 A doua etapa este transcrierea esantionului inregistrat eventual prin transcriere fonetica. Procedura a fost descrisa de Lafon (1985) in prezentarea “Testului fonetic” si de Anca (2000) in descrierea probelor de limbaj incluse intr-un program de depistare precoce a tulburarilor de auz si limbaj.

3. A treia etapa este compararea sistematica a productiilor verbale ale unui copil cu productii verbale tinta pentru a se identifica fiecare eroare si de-a o plasa intr-o categorie proprie proceselor fonologice. Intr-o forma cum ar fi Ka pentru Klara, sunt identificate procesele: reducerea grupului consonantic (Kl a fost inlocuit cu K) la fel si suprimarea silabei finale (“r” a fost omis dar si vocala cu care era legat in silaba).

4. Intr-o ultima etapa, putem calcula frecventa manifestarii fiecarui proces fonologic care a fost recunoscut.

De exemplu, procesul de reductie a unui grup consonantic poate fi aplicat fiecarui cuvant ce contine un grup consonantic, suprimarea silabei pronuntata defectuos poate fi observata in fiecare cuvant care contine cel putin doua silabe.

Totusi in cazul copiilor cu tulburari severe de pronuntie aceasta metoda poate fi utila pentru programarea unei interventii. S-au formulat opinii privind utilitatea acestei metode si pentru analiza tulburarilor de pronuntie ale vocalelor.

Dezvoltari recente ale fonologiei contin ideea centrala ca unitatile fonologice sunt organizate in mod ierarhic, o astfel de pozitie apartine fonologiei non-lineare. Aceasta organizare are diferite niveluri. Unul dintre aceste niveluri este cel al silabei. Acesta unitate domina unitatile de nivel inferior care sunt inceputul (consoana initiala silabei) si finalul (restul silabei). Nivelul 'inceput-rima' domina la randul sau, nivelul C-V pentru a se reuni cu reprezentarea segmentala.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1120
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site