Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

Originea si evolutia jocului de hochei

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ANALITIC Sl SINTETIC IN STUDIUL ACTELOR Sl ACTIVITATILOR MOTRICE
Pregatirea copiilor si juniorilor in rugby
BATRANETEA SI ACTIVITATEA FIZICA
JOCURILE OLIMPICE MODERNE SI PROBLEME CU CARE S-A CONFRUNTAT MISCAREA OLIMPICA
ISTORIA FOTBALULUI - F.C. BARCELONA
Profilul de competenta al antrenorului/ profesorului de educatie fizica si sport
SISTEMATIZAREA SI METODICA DE INVATARE A ACTIUNILOR TACTICE INDIVIDUALE DE BAZA - VOLEI
Grupul sportiv si conducerea lui
REGULAMENTUL DE TRANSFERARE AL SPORTIVILOR SI DUBLA LEGITIMARE
Efectele somnului

Originea si evolutia jocului de hochei

      Cuvantul hochei deriva din termenul englezesc ‘’hoocked ‘’ (curbat). Multa vreme, o serie de specialisti au crezut ca ‘’hockey’’ ar proveni din frantuzescul ‘’le hocquet’’ (ciomag de pastor). Jocul, insa, nu este de origine engleza. Englezii nu au facut decat sa-l denumeasca ‘’bandy’’ si sa-l adauge unei reguli noi, dupa modelul jocurilor vazute pe batranul nostru continent. Existenta hocheiului este strans legata de patinaj fiindca, fara indoiala, oamenii au patinat inainte de a juca hochei.



     Cronicarii din secolul al-XII-lea povestesc ca, pentru a se deplasa mai usor pe lacurile inghetate, soldatii foloseau un fel de oase taiate la capete si prinse de bocanci. Aceste oase par sa fie stramosii patinelor, iar soldatii primii patinatori.

In timpul Renasterii, gravori si talentati pictori flamanzi au imortalizat in imagini incantatoare alunecarea gratioasa a oamenilor pe lacurile si raurile inghetate ale Olandei.

Prin anul 1498, Iohan Brugman a realizat o gravura in lemn, reprezentand o patinatoare care isi pierde echilibrul si cade pe gheata. Cativa ani mai tarziu, pictorul A. Van der Neer si-a intitulat un tablou Tineri ce joaca mingea pe fluvial inghetat’’. Interesant este faptul ca acesti tineri jucatori utilizau niste bastoane indoite la capete. In nordul Germaniei, inca din secolul al-XVI-lea, jocurile pe gheata au capatat un caracter mai oficial, fiindca aveau si unele reguli.

Treptat, aceste jocuri s-au extins in Belgia, Franta, Anglia. Englezii le-au aplicat reguli de fotbal si rugbi, sporturi care se practicau inca de pe atunci in insula.

       Odata cu expansiunea coloniala a imperiului britanic, acest sport, numit atunci ‘’bandy’’ a fost dus de catre soldatii englezi peste ocean, in Canada.

In iarna anului 1860 regimentul englez de infanterie ‘’Royal Canadian Rifles’’ a primit ordin de cantonare in portul Kingston. Printre soldatii englezi erau cativa jucatori de bandy (9 la numar) care au format o echipa purtand numele regimentului. Ea se antrena chiar in rada portului. Ca si la Kingston, in orasul Halifax s-au organizat echipe de bandy, cum probabil existau si in alte locuri. Formarea acestor echipe a dus cu timpul la organizarea de meciuri intre unitatile militate. Jocurile erau insa foarte dure.

      Datorita acestui caracter, dar si timpul indelungat de joc (3 ore), meciurile se terminau adesea prin abandon inaintea fluierului final, soldandu-se cu multi accidentati, practic indisponibili pentru continuarea partidei.

    Ecipamentul jucatorilor era neadecvat duritatii sportului (pantaloni cazoni si manusi obisnuite). De asemenea, mingea era grea, din cauciuc presat, iar crosele lucrate din lemn de frasin sau stejar. Meciurile se jucau atat in porturi, pe fluvii si lacuri inghetate, cat si pe terenurile amenajate in curtile cazarmilor.

   Cu timpul regulile s-au modificat, in sensul ca jucatorii accidentati puteau fi inlocuiti. Cativa ani mai tarziu jocul a a patruns si in universitati. Conform regulamentului de atunci, fiecare echipa era alcatuita din 9 componenti, partida se desfasura pe o durata de 180 de minute, iar echipele aveau voie sa schimbe trei jucatori accidentati.

In anul 1880, la Montreal, a luat fiinta prima asociatie de hochei ‘’Montreal Association Amateur’’. Presedintele ei, R. F. Smith (un fost jucator), a propus noi reguli de joc, precum si inlocuirea mingii rotunde cu pucul patrat (cuvantul ‘’puc’’ este de origine engleza si inseamna spiridus). Acest nou regulament al jocului cunoscut sub numele de ‘’hochey’’ a modificat structural jocul practicat anterior sub denumirea de ‘’bandy’’. De asemenea, s-a acordat o importanta sporita paselor, care nu puteau fi transmise decat lateral sau inapoi, jucatorul avansat neputand beneficia de ele. In ceea ce priveste terenul, acesta era impartit in doua jumatati, ca la rugbi sau alte jocuri sportive.

In anul1888 echipa din Montreal a organizat primul turneu, la care a invitat mai multe echipe din Canada, pentru a le demonstra noile reguli de joc si in special avantajele ‘’pucului’’ ce conferea hocheiului un caracter mai atractiv, reducand in acelasi timp pericolul prezentatde mingea rotunda folosita la bandy, care zbura peste capetele jucatorilor, accidentandu-i adesea.

Intrucat echipa M.M.A. avea numai 7 jucatori buni, s-a propus ca numarul jucatorilor sa fie de 7. astfel s-a nascut hockey-ul canadian, dupa sistemul Smith.

Paralel a luat fiinta o noua organizatie, ‘’Ontario Hockey Association’’, care cuprindea aproape toate echipele din Canada. Prima intalnire oficiala a avut loc la Kinkston, in 1888, intre o selectionata universitara si echipa Scolii militare de razboi. S-a jucat cu pucul patrat (din cauciuc masiv). Jucatorii purtau pantaloni albi, patine (inventate de Jakson Heines) cu lame din otel, care erau mai inalte si alunecau mai repede, imprimand jocului un ritm alert.

In aceasta perioada hocheiul a devenit cel mai important sport din Canada. Au aparut stadioane cu tribune care adaposteau cateva mii de spectatori. Terenurile au fost marcate dupa reguli noi ; pucul a devenit plat si rotund ; cluburile au inceput sa-i legetimeze oficial pe jucatori ; in regulament s-a introdus un nou paragraf in legatura cu transferurile. Intr-un cuvant, hocheiul a devenit in Canada un sport bine organizat.

In conducerea federatiilor si a cluburilor au aparut nume prestigioase ca Lord Kilcoursie si Lord Greaven (primul, fedelmaresal al armatei coloniale britanice, celalant, fost jucator de hochei in echipa Rebels Hockey Club din statul Ontario). Cluburile s-au luat la intrecere pentru achizitionarea celor mai buni jucatori. Din anul 1890 transferurile au inceput sa se faca pe bani. Desi fiecare club avea 3-4 jucatori salariati, hocheiul continua sa fie considerat un joc pentru amatori. Meciurile au devenit mai atractive din anul 1893, cand lordul Stanley a donat o cupa in valoare de 50 de dolari castigatorilor campionatului canadian. Cupa Stanley a starnit insa, pe langa un puternic stimulent, si un val de proteste, de contestatii, de nemultumiri din partea echipelor pur amatoare, fata de cele care utilizau si cativa jucatori profesionisti.



    In anul 1894 canadianul Geo Meager si alti jucatori au trecut Oceanul, in Europa, unde au demonstrat spectactaculozitatea hocheiului cu 6 jucatori, dupa reguli noi si cu porti mici, total diferit de cel practicat pe vechiul continent, unde se disputau in continuare meciuri cu 11 jucatori in echipa si cu minge rotunda, de cauciuc. Multi tineri europeni au fost cuceriti de hocheiul canadian.

Si astfel, in Europa, hocheiul a inceput sa se afirme cu succes. La Paris, in anul 1895, a luat fiinta echipa Hockey Club Paris. Un an mai tarziu, la Londra, s-a anuntat un turneu cu 5 echipe de hochei. Tentatia hocheiului canadian in Anglia era mare pe atunci. Doi ani mai tarziu a aparut un nou club semiprofesionist Prince’s Ice Hockey. Formatia, incluzand si cativa jucatori canadieni, a facut un turneu prin Europa, astfel ca hocheiul canadian a ajuns in Franta, Belgia, Germania si Elvetia. Anul 1903 a ilustrat din plin ramificatiile hocheiului canadian in Europa. Cluburile au sustinut competitii interne si internationale ; au avut loc dispute oficiale intre Franta si Germania, Elvetia si Belgia. Dupa 5 ani, la Paris, s-a produs un eveniment crucial pentru viitoarea activitate a hocheiului mondial : a luat nastere Liga internationala de hochei, la care au aderat federatiile din Franta, Anglia, Elvetia, Belgia si Boemia.

Pentru ca initiativa a apartinut Frantei, ca o recompensa morala, primul presedinte ales de Congresul Ligii a fost francezul Magnus. In 1909, cu ocazia unor meciuri intercluburi franco-elvetiene, a avut loc al doilea Congres, la Chamonix. Cu acest prilej s-a hotarat ca din anul 1910 sa se organizeze in fiecare an campionatul European. Elvetia s-a oferit sa gazduiasca prima editie, desfasurata la Les Avants. Dar numarul tarilor participante a fost destul de redus : Anglia,  Belgia, Germania si Elvetia. Boemia, in lipsa unui patinoar artificial , nu a putut sa se inscrie. Campionatul de la Les Avants a afost castigat de Anglia, prin reprezentanta sa Prince’s Ice Hockey Club din Londra. In afara concursului a participat echipa studentilor canadieni care studiau in Anglia si care au evoluat sub denumirea de Oxford Canadians. Acestia se intorceau dintr-un lung turneu efectuat prin Europa, unde facusera o buna propaganda hocheiului de tip canadian, invingand toti adversarii intalniti.

In anul 1911 Boemia a castigat, la Berlin, cel de-al doilea campionat european, tocmai cand germanii (care isi construisera primul patinoar artificial) aveau sperante ca vor obtine mult invidiatul trofeu. Tot in acest an, Congresul Ligii a decis sa se aplice integral regulile hocheiului Canadian, pe care schipa studenteasca Oxford Canadians le-a introdus in Europa, dupa ce, in acel sezon, intrecuse Belgia cu 20-2, Germania cu 10-1, Boemia (campioana Europei) cu 4-0, Slavia Praga cu 12-0 si reprezentativa orasului Dresda cu 15-0.

In anul 1912, cel de-al treielea campionat european organizat in capitala Boemiei, la Praga, a fost anulat. Conflictul s-a iscat in urma unui gol marcat de gazde in poarta echipei Germaniei si contestat de aceasta. Meciul nu s-a mai terminat. In anul urmator, Congresul Ligii a hotarat anularea concursului, invocand doar motivul participarii Austriei, care nu era afiliata atunci la Liga. De fapt la Praga si-au disputat intaietatea numai Boemia, Germania si Austria. Au lipsit Anglia, Elvetia, Belgia si Franta. In urmatorii doi ani (1913 si 1914), campionatele europene de hochei s-au organizat in Germania, primul la Munchen, celalant la Berlin. Cu toate ca au beneficiat de avantajul propriului teren, gazdele nu au reusit sa obtina nici un titlu.

  La Munchen, Belgia a remizat cu Boemia si a castigat prin golaveraj, iar la Berlin, Boemia a cucerit titlul cu 2-0, dupa o frumoasa victorile obtinuta impotriva reprezentativei Germaniei, care, la randul ei, invinsese echipa Belgiei. Asadar, desi s-au prezentat numai trei echipe, campionatul european s-a desfasurat totusi in luna februarie.

Pana in anul 1920, doar cateva reprezentative isi disputau titlul continental, rivalitatea dintre Boemia si Germania fiind pe primul plan. Valoarea echipelor europene era mediocra, antrenamentele efectuandu-se in functie de timp si pe patinoare naturale, fiindca in acele vremuri patinoare artificiale existau numai la Paris si Berlin.

Regulamentul de joc canadian nu era bine si unitar interpretat de arbitri (putini la numar, nepregatiti pentru competitii de nivel international). Asa se explica si incidentul de la Praga din anul 1912. Terenul de joc avea dimensiuni mai mici (56X26) si era impartit in doua zone. Pasa era permis animai inapoi sau lateral, dupa regulile rugbiului. De altfel, la inceput, multi jucatori de hochei proveneau din echipele de rugbi. Treptat, regulile s-au modificat, ridicand valoarea spectacolului.

Se stie ca L.I.H.G. a fost infiintata de federatiile tarilor europene, fara participarea S.U.A. si Canada, care, orgolioase, pretindeau ca echipele lor depasesc cu mult potentialul echipelor europene. Liga Internationala nu a organizat, din  considerentele de mai sus, decat campionate europene. In schimb, hocheiul canadian a evoluat, mai ales ca, spre deosebire de cel european, nu a suferit rigorile impuse de primul razboi mondial.




In aceasta perioada, hocheiul canadian trece peste Niagara in S.U.A. Tineretul American i-a facut o calduroasa primire. Asa s-au format cateva cluburi americane, care au angajat antrenori din Canada. Mai tarziu,  in  componenta echipelor au intrat si jucatori canadieni. Jocul cu corpul (permis de regulamentul canadian) le-a placut americanilor care practicau fotbalul (unde regulile admit procedee asemanatoare hocheiului). In nordul tarii, la Boston, Pittsburg, Cleveland, Baltimore, hocheiul a devenit repede cel mai popular sport de iarna. Ca si in Canada, in S.U.A. s-a jucat hochei numai in partea de nord-est a tarii, dupa care s-a extins si in statele din vest, pana in coasta Pacificului.

Continuand agitata istorie a hocheiului canadian, vom mentiona ca  anul 1917 (22 noembrie) a inscris o noua pagina prin organizarea primei ligi profesioniste N.H.L. La ea au aderat cluburile Montreal Canadians, Montreal Wanderers, Ottawa Club si Quebec Club.

 In ziua de 19 decembrie a aceluias an s-a inaugurat primul patinoar artificial, Toronto Arenas. In 1918 la N.H.L. a aderat o noua echipa, Quebec Bulldogs, iar intre anii 1924-1926 au cerut inscrierea in liga echipele profesioniste americane Boston Bruins, Pittsburg Pirates, New York Rangers, Chicago Black Howks, Detroit Rangers. In anul 1926 liga cuprindea 10 echipe impartite in doua serii : East Division si West Division. Pasrand traditia, N.H.L.-ul a hotarat ca trofeul sa se numeasca ‘’Stanley Cup’’. Treptat, hocheiul canadian a capatat noi valente, devenind ‘’sportul rege’’ al tarii. In anul 1961 s-a inaugurat palatul ‘’de gheata’’ din Hull, in care anual se disputa finala Cupei Stanley.

Incepand din 1920, odata cu Olimpiada de la Anvers, echipele Canadei si S.U.A. au venit in Europa din 4 in 4 ani, la Jocurile Olimpice, unde s-a hotarat disputarea simultana a campionatelor mondiale si europene.

   La Anvers s-a vazut diferenta de valoare dintre echiprle europene si cele de peste ocean. Canadienii, reprezentati de formatia Winnipeg Falcons au castigat finala impotriva S.U.A. cu scorul de 2-0, cucerind astfel titlul mondial. Tot atunci, Cehoslovacia a fost declarata campioana europeana.

La Anvers si-au facut debutul echipa Frantei (mambra fondatoare a L.I.H.G.) si reprezentativa Suediei, care, peste cativa ani, va avea de spus un cuvant greu in lupta pentru titlurile mondiale sau europene.

In campionatele europene (Anvers-1920, Stockholm-1921, Saint Moritz-1922 si din nou Anvers-1923), titlul a fost disputat intre Suedia si Cehoslovacia,  nordicii castigand in 1921 si 1923, cehoslovacii in 1920 si 1922. Intre cele doua editii de la Anvers (19201923), in anul 1922, localitatea montana St. Moritz a organizat campionatul continental. Pe malul lacului cu acelasi nume, situat la o mare altitudine, s-au prezentat numai trei echipe : ale Suediei, Cehoslovaciei si Elvetiei. In fond nu a fost decat o revansa intre suedezi si cehoslovaci, in care primii au casigat cu 3:2 dupa un meci viu disputat. 

Intre anii 1923-1930, la Liga Internationala se afiliaza inca 7 federatii 1923-Spania, 1924-Italia si Romania, 1925-Ungaria si Polonia, 1928-Finlanda si 1930-Japonia.

Familia hocheiului devine tot mai numeroasa, iar jocul sufera importante metamorfoze. Astfel, terenul s-a impartit in trei zone. Pasa inainte a fost admisa, dar numai in aceeasi zona; de asemenea s-a legiferat bodicecul (lovitura cu corpul), permis jucatorului aflat in aparare in zona proprie. Jocul a devenit mai cursiv si a permis folosirea unor scheme colective, mai ales in atac. Si daca in 1924 inca se mai juca pe un teren circular (este vorba de ’’Palais de Glace’’ din Paris), anul 1929 a reprezentat o noua cotitura, in sensul ca la Budapesta cele 9 echipe participante la campionat au evoluat pe un patrulater de gheata, excelent amenajat, de dimensiuni regulamentare la acea vreme (56X26 m), cu mantinele joase,  dar cu mantinele in adevaratul inteles al cuvantului.

Peripetiile hocheiului marcheaza, printre altele, retragerea din Liga, in 1925, a Suediei si Germaniei. Ele nu au participat la doua campionate europene consecutive, facilitand astfel Cehoslovciei sa devina campioana europeana in 1925 la Strbske Pleso, iar in anul urmator, Elvetiei sa intre in posesia titlului, la Davos. Curiozitati de acest gen s-au mai consemnat si in 1924, in Franta, cand la Olimpiada de iarna de la Chamonix s-a luat hotararea de a se acorda toate titlurile, inclusiv cel european, in cazul cand invingatoarea va fi o echipa din Europa (cu toate ca la aceste jocuri s-au prezentat Canada si S.U.A.). Aceasta hotarare este cu atat mai bizara, cu cat in jocurile finale Canada poseda un golaveraj de 85-0, iar S.U.A. de 52-0, singurul gol marcat canadienilor, in ultimul meci, a fost cel inscris de americani, care au pierdut totusi partida cu 6-1.

Campionatul europen de la Milano a prilejuit o noua confruntare interesanta, din care a iesit invingatoare Franta, desi a avut de infruntat echipe redutabile cum ar fi cele ale Suediei, Elvetiei, Belgiei, Italiei si Spaniei. De remarcat ca Spania, dupa participarea la campionatul de la Milano, in 1924, si de la Davos, in 1926, n-a mai aparut niciodata in competitie. Trebuie sa mentionam si neinteleasa decizie a L.I.H.G. , luata cu prilejul campionatelor europene de la Viena, in 1927, de a interzice  participarea la campionatul european a jucatorilor profesionisti de fotbal.

Asa se explica retrogradarea pe locul 4 a

Cehoslovaciei (fosta campioana europeana), dupa reprezentativele Austriei, Belgiei si Germaniei (in ordinea clasamentului).



O asemenea masura absurda nu putea supravietui mult timp, mai ales ca, in perioada respectiva, hocheiul nu avea acelasi statut cu fotbalul.

La Olimpiada de la Saint Moritz, unde din motive necunoscute, S.U.A. nu a participat, echipele au fost impartite in trei serii. Canada a castigat titlul olimpic si mondial marcand 36 de goluri si neprimind nici unul, iar Suedia a devenit campioana europeana. In 1929, gazda campionatelor europene a fost capitala Ungariei, unde s-a inaugurat cu acest prilej primul patinoar artificial. Au fost prezente 9 echipe, care si-au disputat intaietatea in doua serii : Austria, Cehoslovacia, Italia si Germania. Paralel cu Franta, Polonia, Ungaria, Elvetia si Belgia. Cehoslovacia a devenit campioana europeana, castigand finala cu Polonia.

Bilantul perioadei 1920-1930 nu a pus probleme in priviinta stabilirii fruntaselor turneelor olimpice si mondiale, intrucat Canada a fost in exclusivitate castigatoarea acestor concursuri.

Cat priveste titlul de campioana europeana in aceasta perioada, el s-a perindat de la o tara la alta, fiind cucerit de cehoslovaci(1920, 1922, 1925, 1929), suedezi(1921, 1923, 1928), francezi(1924), elvetieni(1926) si austrieci(1927).

In continuare, activitatea hocheistica cunoaste o dezvoltare vertiginoasa, mai ales in  Europa, in Canada si S.U.A. hocheiul isi cucerise demult popularitatea. La evolutia hocheiului european au contribuit substantial construirea masiva de patinoare artificiale si organizarea de competitii internationale. In principalele capitale din Europa au aparutjucatori si antrenori canadieni, s-au organizat competitii oficiale  intercluburi, ca C.E.C. (Cupa Europei Centrale), Cupa Alpilor si altele. Modificarile pe care tehnicienii le-au adus in repetate randuri regulamentului, rivalitatea dintre principalele candidate la titlu, cresterea spectaculozitatii jocului au avut  si ele un cuvant hotarator in evolutia hocheiului european. Influenta jocului canadian, a jucatorilor si antrenorilor importanti pe continent, pregatirea in conditii superioare a jucatorilor au dat nastere si unor vedete europene, care au inceput sa concureze cu marele stele de peste Ocean.

Tarile si-au inscris echipele reprezentative in competitiile tutelate de Liga, care le accepta cu conditia existentei macar a unui patinoar artificial. La solicitarea unor federatii, Liga a admis, de asemenea, ca in competitiile sale, echipele ce aveau legitimati jucatori canadieni sa-i poata folosi la meciurile intercluburi si chiar in Cupa Campionilor sau Cupa Alpilor.

Si astfel, la numai 70 de ani dupa ce in portul canadian Kingston cativa soldati ai regimentului de puscasi regali organizeaza o ’’joaca’’ semanand foarte putin cu hocheiul, acest sport isi dobandea,  practic, universalitatea. El devine nelipsit din programul Olimpiadelor albe, cunoste o audienta tot mai mare in randurile publicului, cucereste spectatori si, mai ales, tineretul. In calendarele competitionale apar intreceri pentru copii si juniori.

Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial se caracterizeaza printr-o ascensiune valorica vertiginoasa a echipelor europene.

Si daca inainte Canada detinea suprematia absoluta, de care doar echipa S.U.A. incerca sa se apropie, iata ca acum formatiile batranului continent incep sa aiba un cuvant de spus in lupta pentru suprematie. Cehoslovacia, cu cele aproape 30 de patinoare artificiale si Suedia devin forte cu care nu se mai poate glumi. Apoi, in arena internationala isi fac aparitia echipele din Uniunea Sovietica, tara unde ‚’’bandy-ul’’ este inlocuit dupa razboi cu popularul hochei.

Doua momente tragice au indoliat in aceasta perioada de mare avant hocheistic european : catastrofele aeriene in care au pierit echipa „de aur” a Cehoslovaciei (prabusita in Marea Manecii) si formatia campioana a U.R.S.S. – V.V.S.(Vcenno Vozdusniie Sili) cuprinzand majoritatea componentilor selectionatei sovietice.

Intre timp, numarul membrilor Ligii ajumge la 25 (cuprinzand si Australia), fiecare tara fiind obligata sa aiba cel putin un patinoar artificial acoperit. Dimensiunile trenului se universalizeaza si ele, fiind fixate la 61X31 m, iar inaltimea mantinelelor se stabileste la 1-1,20 m.

     O adevarata „revolutie” se petrece in principiile de pregatire a jucatorilor, in strategia si tactica jocului. Ritmul hocheiului atinge viteze „cosmice”, iar efortul depus de jucatori in teren devine total. La ridicarea valorii jocului au contribuit substantial imbunatatirea si tehnicizarea bazei materiale a acestui sport (patinoare, echipament, aparatura ajutatoare pentru pregatire), cresterea calitatii ghetii, prin folosirea unor masini perfectionate care o curata, o subtiaza, o uda si o lustruiesc, transformand-o intr-o veritabila oglinda.

Anii 1960-1975 au fost caracterizati de rasturnarea ierarhiilor traditionale, ceea ce a deplasat raportul de forte al hocheiului mondial din America in Europa. Datele statistice sunt graitoare : reprezentativa Uniunii Sovietice a cucerit in acesti 16 ani, de 12 ori titlul mondial si european (1963, 1964, 1965, 1966, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1973, 1974, 1975), in timp ce echipa S.U.A. a triumfat doar o singura data, la Squaw Valley in 1960, obtinand doua titluri (olimpic si mondial).

Canada si-a adjudecat trofeul o data, la Genava in 1961, iar Suedia a obtinut titlul mondial si european la Colorado Springs, in 1962. Cehoslovacia a fost campioana europeana in 1961 la Geneva, iar in 1972, la Praga a cucerit doua titluri : mondial si european.

In prezent hocheiul este un sport foarte raspandit in lume, cu o priza foarte buna la public. Calitatea si viteza este acum mult sporita datorita echipamentelor imbunatatite fata de alti ani.

Astfel hocheiul ramane unul dintre cele mai importante, daca nu cel mai important sport de iarna din lume.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 595
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site