Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


Strategii si modele de evaluare in domeniul mentenantei echipamentelor electrice

Electronica electricitate

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Electrostatica : sarcini si campuri
Alunecarea. Frecventa t.e.m. si curentului din infasurarea rotorului
Convertoare paralel
SENZORI DE CURENT PENTRU STATII DE INALTA TENSIUNE
SURSE DE ALIMENTARE - Proiectarea unui convertor “Flyback”
MÅSURAREA ENERGIEI ELECTRICE REACTIVE
Convertoare C.C.-C.C.
CODUL TEHNIC al Retelelor Electrice de Distributie
REZISTENTA ELECTRICA - Dependenta rezistentei de dimensiunile conductorului si de material
Rutarea si comutarea semnalului audio si video

Strategii si modele de evaluare in domeniul mentenantei echipamentelor electrice




1. Introducere

Disponibilitatea SEE si continuitatea alimentarii cu EE a consumatorilor sunt puternic conditionate de calitatea echipamentelor utilizate si de calitatea actiunilor de mentenanta. În timp ce calitatea echipamentelor este transata la achizitionarea acestora, problema calitatii actiunilor de mentenanta se pune continuu, pe parcursul exploatarii echipamentelor, procedurile si suportul mentenantei fiind supuse unui proces permanente de adaptarea si modernizare.

Preocuparile moderne privind fiabilitatea sistemelor energetice s-au axat, in perioada de debut si a primului deceniu de existenta, indeosebi, pe aspectele de reprezentare si modelare, in scopul evaluarii indicatorilor de siguranta, (fiabilitate, disponibilitate). O data cu cresterea complexitatii sistemelor energetice, acumularea unor informatii privind comportarea in exploatare a acestor sisteme si sesizarea riscurilor pe care le implica evenimentele nedorite, atentia acordata problemelor tehnico-manageriale din domeniul fiabilitatii, implicit a problemelor privind mentenanta, a sporit considerabil.

Conceptul modern de mentenanta a fost introdus dupa anul 1950, de catre specialisti din armata Statelor Unite ale Americii, in cadrul aplicatiilor tehnologice cu caracter militar (Barlow &Proshan [68, 69]). În acest domeniu se pot evidentia doua mari tendinte de abordare. Prima, dominant determinista, se bazeaza pe concentrarea preocuparilor de mentenanta la constructorul de echipamente. Acesta elaboreaza norme si reguli de exploatare, astfel incat sa se asigure o functionare cat mai sigura. Utilizatorul trebuie sa respecte programul de revizii si reparatii prestabilit, misiunea sa fiind legata de asigurarea fondurilor necesare mentenantei si, evident, organizarii si realizarii mentenantei propriu-zise (in multe situatii, insa, se apeleaza la companii specializate). A doua, determinata de incercarea de reducere a cheltuielilor de mentenanta si de exigentele sporite de siguranta, are un caracter predominant probabilistic si se bazeaza pe evaluarea comportamentului aleator al echipamentelor si adaptarea politicii de mentenanta la criteriile de optimizare impuse. Se poate vorbi, in acest caz, de un management special, in care mentenanta ocupa un rol important, mai ales sub aspectele ei preventive si proactive.

Dupa cum se stie, scopul unui serviciu de mentenanta este mentinerea in functionare a echipamentelor un timp cat mai indelungat si, de asemenea, reducerea numarului de avarieri ale acestora. Avariile sunt foarte costisitoare si duc la cresterea cheltuielilor de exploatare prin:

producerea de pierderi cauzate de intreruperea functionarii instalatiei sau a echipamentelor dependente de aceasta;

activitati suplimentare legate de investigatia, interventia echipelor de reparatie si inlaturarea defectului;

pierderi datorita diminuarii calitatii produsului finit;

generarea de costuri indirecte, cum ar fi:

nerespectarea cheltuielilor propuse;

fluctuatii nepermise in costul produsului;

cheltuieli suplimentare datorate compensarii productiei lipsa;

reducerea profitului.

Desi mentenanta are ca obiectiv marirea timpului de functionare prin reducerea numarului de defectari sau avarii, aceasta nu inseamna ca obiectivul trebuie atins “cu orice pret”, ci in contextul gasirii unei solutii optime, care sa tina cont de cresterea costurilor datorate maririi complexitatii mentenantei si a celor datorate numarului mai mare de defectari.

Pornind de la o definitie mai generala, mentenanta reprezinta ansamblul de activitati destinate mentinerii instalatiei la nivelul de siguranta prevazut si repararii acesteia, in cazul in care se produc defectari sau avarii. Mentenanta consta in efectuarea unor operatii cu caracter preventiv (inspectii, testari periodice, curatiri, lubrefieri, inlocuiri) sau corectiv (reparatii), asupra componentelor instalatiei, cu scopul de a-i imbunatati performantele, a-i prelungi durata de viata si de a se evita defectele neprevazute, ce pot avea consecinte dezastruoase sau costisitoare. De aceea este foarte important sa se tina cont, pe tot parcursul functionarii de fenomenele ireversibile (uzura, imbatranire etc.), care duc la cresterea probabilitatii de defectare a componentelor si, mai ales, de momentele probabile de timp la care consecintele devin critice.

Asadar, in timp ce operatiile de mentenanta corectiva au un caracter aleatoriu, cele preventive sunt de natura determinista.

Figura 1. reda graficul evolutiei fenomenului de uzura, iar figura 2. prezinta variatia in timp a fiabilitatii in situatia in care se practica un regim de mentenanta preventiva si, de asemenea pentru cazul in care se intervine numai in scop corectiv asupra agregatului.

Fig. 1.- Graficul uzurii la un sistem tehnic;

A - in varianta adoptarii unui regim de mentenanta preventiv - corectiva;

B - in varianta practicarii in exclusivitate a interventiilor de tip corectiv

Tr - interval de timp de rodaj;

Tn- interval de timp de functionare normala;

Tu- interval de timp de uzura accentuata.

Fig. 2. Graficul variatiei fiabilitatii unui sistem tehnic in ipotezele

A si B; evolutia fiabilitatii medii in alternativa A (curba C):

t0 - momentul final al perioadei de rodaj;

t* - momentul declansarii fenomenului de uzura accentuata;

t**- momentul dezafectarii sistemului tehnic.

Literatura de specialitatea din tarile cu energetica avansata a parcurs doua faze in privinta tratarii problemelor care privesc politicile, procedurile si tehnicile de mentenanta a echipamentelor si instalatiilor energetice: tratarea aspectelor privind mentenanta cuplat, cu problemele de reprezentare, modelare si evaluare a indicatorilor de fiabilitate, in fapt, sub sigla fiabilitatii [4, 5, 6, 28, 50, 52, 55] si respectiv, tratarea distincta a aspectelor, legate de mentenanta, intr-o literatura de specialitate dedicata [21, 45, 46, 57].

În Romania, problemele privind mentenanta echipamentelor si instalatiilor energetice au avut, pana in 1990, o reflectare mult mai redusa in literatura de profil, fata de celelalte aspecte din sfera de preocupari a fiabilistilor energeticieni. Aceasta abordare si tratare sumara a problemelor legate de mentenanta S.E.E. este explicabila prin prisma urmatorilor factori care au limitat posibilitatile de actiune eficienta in acest domeniu:

impunerea, practic exclusiva, in S.E.N. a sistemului de mentenanta preventiva planificata (PE116, PE016);

inexistenta unei preocupari reale privind minimizarea indisponibilitatii de timp a energiei electrice la consumatori, intr-o perioada in care limitarea sarcinii era la ordinea zilei;

tehnicile si echipamentele de diagnoza au avut o foarte redusa reprezentare in instalatiile S.E.N.;

intr-o economie planificata nu se poate face o politica adecvata (optima) a stocurilor si a componentelor de costuri.

În aceste conditii, este explicabil ca, pana in 1990, doar problemele metodologice si practice privind programarea si executia lucrarilor de mentenanta planificata au avut o reflectare adecvata in literatura si in preocuparile curente ale entitatilor energetice, celelalte multiple aspecte legate de mentenanta fiind doar evocate.

În ultimii sase ani se remarca intense preocupari menite sa recupereze, cel putin sub aspect metodologic, retardul existent in acest domeniu. Aceste preocupari se reflecta prin:

numeroase lucrari publicate in revistele de specialitate si in volumele editate cu ocazia conferintelor si simpozioanelor din domeniul energetic cu subiecte din problematica mentenantei;

actiunile concrete ale entitatilor din domeniul energetic si subunitatilor sale in directia tratarii adecvate a problemelor legate de mentenanta echipamentelor si instalatiilor energetice.

S.C. ELECTRICA S.A. si-a stabilit strategia in domeniul mentenantei S.E.E., optand [10] pentru trecerea, in perspectiva, la mentenanta bazata pe fiabilitate (RCM). Aceasta strategie se bazeaza pe avantajele dovedite ale acestui sistem de mentenanta [46] si implica o reactie adecvata din partea subunitatilor S.C. ELECTRICA S.A.: sucursalele de transport si Sucursalele de Distributie.



2. Strategii de mentenanta

2.1. Clasificarea strategiilor de mentananta

Pentru a putea atinge obiectivele mentenantei este foarte importanta cunoasterea diferitelor metode de mentenanta si alegerea metodei potrivite, adaptarea la cerintele si exigentelor fiecarui tip de instalatie. O clasificare generala imparte politicile de mentenanta in doua mari categorii: mentenanta destinata refacerii instalatiei in urma producerii defectelor, numita mentenanta corectiva, si cea destinata printampinarii producerii acestora, numita mentenanta preventiva. (Barlow & Proschan [68]). Practicarea combinata a celor doua modalitati poarta denumirea de mentenanta mixta.

Mentenanta corectiva este folosita numai dupa producerea avariei si include toate actiunile necesare pentru a reitroducere in functiune un echipament defect. Aceasta nu inseamna neaparat ca o astfel de actiune nu a fost prevazuta si nu exista o procedura pentru revenirea rapida in starea de functionare.

Aceasta politica de mentenanta se aplica, in general, in doua situatii (Wells):

echipamentele nu sunt vitale pantru functionarea sistemului si, in consecinta nu sunt continuu observate;

costul echipamentelor este mult mai mare decat costul produs de defectarea neasteptata si de inlocuirea echipamentului.

Actiunile de mentenanta corectiva, se face, adesea conform succesiunii:

Ø       test: comparatia masuratorilor cu o referinta;

Ø       detectare: stabilirea existentei unui defect;

Ø       localizare: identificarea elementelor cu defect;

Ø       diagnosticare: stabilirea cauzelor defectului;

Ø       reparare (remediere): repunerea in functiune;

Ø       imbunatatirile: actiuni de inlocuire - perfectionare – inovare menite sa evite reparatia defectului;

Ø       istoric: consemnarea datelor (pe calculator), in scopul utilizarii ulterioare a acestora.

Mentenanta preventiva are drept scop reducerea posibilitatii de producere a defectelor. Ea se poate imparti in doua subcategorii:

mentenanta sistematica sau programata, la care componentele sistemului sunt inlocuite la intervale regulate de timp, dupa un calendar prestabilit, si consta din operatii de inlocuire, control si reglaj al pieselor supuse uzurii, imbatranirii sau oboselii;

mentenanta predictiva sau conditionata, la care se intervine numai daca exista un risc iminent sau se degradeaza puternic performantele sistemului, decizia de inlocuire a pieselor depinzand de reultatul studiului de diagnosticare efectuat dupa monitorizarea sistemului.

Mentenanta sistematica se aplica (Wells) pentru sistemele la care costurile de inlocuire nu sunt prea mari, iar mentenanta predictiva pentru sistemele care au costuri de inlocuire mari si a caror stare poate fi determinata prin teste nedistructive – analiza vibratiilor, analiza reziduurilor de ulei, masurarea temperaturii etc. În ultimii ani s-a dezvoltat o directie noua a mentenantei preventive, mentenanta proactiva, la care se actioneaza in sensul eliminarii cauzelor care declanseaza procesele de degradare ale echipamentelor.

O data cu cresterea complexitatii sistemelor si a exigentelor privind fiabilitatea acestora, conceptul de mentenanta a evoluat, iar activitatea aferenta a fost incadrata intr-un management special. Un exemplu semnificativ il reprezinta mentenanta bazata pe fiabilitate (MBF). Principiile de baza ale metodei au fost introduse pentru prima data in SUA, la sfarsitul anilor 1960, in aeronautica, sub denumirea de MSG (Maintenance Steering Group). Conceptul de RCM (Rebiability Centered Maintenance), dezvoltat in anul 1973 in domeniul militar din SUA (vezi Zwingeltein ), are ca punct de plecare vechiul MSG (varianta a treia). Normele RCM, ce descriu metodele de dezvoltare a unui program de mentenanta, sunt respectate astazi de catre toate marile companii aeriene. Performantele MBF permit reducerea costului necesar desfasurarii activitatilor de mentenanta, pentru acelasi nivel de securitate impus. Din acest motiv a fost adoptat si de companii din alte domenii, in functie de obiectivele lor specifice.

Mentenanta bazata pe fiabilitate corespunde unei politici de mentenanta care identifica, intr-o prima etapa, componentele critice pentru functionarea instalatiei, a carui defectare are un impact considerabil asupra obiectivelor propuse (securitate, disponibilitate, costuri, mentenabilitate, calitate etc.). Obiectivul MBF este de a evita defectarea acestor componente critice, cu efecte ce se repercuteaza asupra costurilor de exploatare directe si indirecte.

În a doua etapa sunt identificate conditiile in care anumite componente, desi functionale, semnaleaza o defectare iminenta. În consecinta, obiectivul MBF este de a clasifica defectele ce pot aparea in defecte functionale si defecte potentiale. Deci defectarea potentiala reprezinta o conditie fizica identificabila, care indica o defectare functionala iminenta.

Principiul unei mentenate preventive eficace este determinarea simptoamelor ce permit evaluarea limitei de degradare, astfel incat echipamentul sa fie folosit la maximum, dar fara sa apara defectarea functionala. MBF nu face apel decat la acele modele de mentenanta preventiva, eficace si aplicabile, care ajuta la prevenirea modurilor de defectare a componentelor critice.

Un program de mentenanta eficace, in conceptia MBF, planifica doar acele proceduri necesare atingerii obiectivului propus pe tot parcursul functionarii sistemului.

În prezent, cea mai folosita politica de mentenanta este mentenanta preventiva. O prima clasificare a metodelor de mentenanta sistematica a fost realizata de Barlow & Proschan. Cu scopul de a se mari performantele sistemului au fost dezvoltate si alte metode sau combinatii ale metodelor considerate clasice.

Evolutia in timp a strategiei (filozofiei) de mentenanta are mai multe trepte: de la forma ad-hoc (haotica) la cea bazata pe tehnici de optimizare. O sinteza privind clasificarea actiunilor de mentenanta este redata in figura 3. [43].

2.2. Strategii de mentenanta preventiva

2.2.1. Testarea preventiva a echipamentelor si instalatiilor energetice

A. Frecventa optima de testare

Evaluarea la intervale de timp prestabilite a potentialului operational al unui sistem tehnic reprezinta o actiune de importanta majora pentru factorul decident in ale carui atributii este inclusa si problema realizarii unei cat mai performante disponibilitati.

Solutionarea optima a acestei probleme – in functie de o multitudine de criterii – pentru un echipamente tehnic in regim de exploatare cvasicontinua, constituie o tema nu lipsita de dificultate.

În cele ce urmeaza vom prezenta doua modele aplicate la testare preventiva a echipamentelor si instalatiilor.

¨     Un prim model, care are la baza strategia de reinnoire preventiva (intretinere, reparare, reabilitare), este tipul ERP (Eventual Replacement Policy) [57]. În esenta, acest model presupune ca periodic, la intervale egale de timp, sistemul tehnic respectiv sa fie supus unei inspectii, urmate de efectuarea unor eventuale lucrari in cazul in care se constata o tendinta de crestere a gradului de uzura.

Facand uz de elemente de teorie a reinnoirii sistemelor tehnice, se demonstreaza ca intervalul optim dintre cele doua testari (T0T) satisface ecuatia [11]:

(1)

unde:

t - este durata pregatirii organizarii si testarii, dar nu si timpul de executie a unei eventuale interventii preventive [h];

lu – rata de uzura a sistemului tehnic [h-1];



mr – rata de reinnoire [h-1].

Din expresia precedenta, deducem:

[h/intre doua testari] (2)

in care:

lu = k1l mr=k2m

pentru factorii k1, k2 putandu-se accepta valorile orientative inscrise in tabel si rezultate pe baza unor evidente statistice [9, 11]:

Fig. 3. Clasificarea mentenantelor, criterii si actiuni

Tabelul 1 – Valorile coeficientilor (k1, k2)

Sistemul tehnic

k1

k

Echipamente de inalta fiabilitate

Instalatii de baza

¸

¸

Instalatii auxiliare

¸

¸

B. Influenta frecventei testarilor asupra disponibilitatii unui sistem tehnic

Timpul de indisponibilitate poate fi exprimat prin relatia:

TI = TMP + TMC (3)

Fig. 4. Graficul dependentei timpului de indisponibilitate de

frecventa testarilor preventive.

 

in care:

TI – timpul total de indisponibilitate al instalatiei;

TMP – reprezinta durata totala a operatiilor de mentenanta preventiva;

TMC – este durata totala a interventiilor corective.

Dependenta acestor marimi de frecventa testarilor preventive este redata in figura 4.

În [21] se deduce expresia indicatorului fopt

2.2.2. Politica de inlocuire dupa varsta

Principiul acestei politici consta in inlocuirea unei componente a sistemului intotdeauna dupa o durata prestabilita, T, de ore de functionare sau in momentul aparitiei unui defect. Acest principiu necesita, prin urmare, o evidenta stricta a momentelor de inlocuire a componentelor.

Au fost propuse numeroase variante derivare din metoda de baza. Bagai & Jain propun efectuarea unei reparatii minimale in momentul aparitiei unui defect. Ebrahimi propune repararea conditionata: in cazul producerii unei avarii, sistemul este inlocuit numai daca durata medie de viata raportata la costul pentru sistemul inlocuit este mai mare decat durata medie de viata raportata la costul pentru sistemul reparat.

Bai & Yun propun o metoda bazata pe costul necesar efectuari reparatiei. La defectarea sistemului inainte de a atinge varsta (T), se estimeaza costul de reparare. Daca acest cost este mai mic decat o limita predeterminata, (TL), atunci sistemul este supus unei reparatii minimale, iar daca este mai mare decat (TL), atunci este inlocuit cu unul nou identic. Daca sistemul a ajuns la varsta T si costul total necesar efectuarii reparatiilor in acest interval nu a depasit limita (TL), atunci sistemul este inlocuit la prima avarie (de orice natura).

O alta generalizare a politicii de inlocuire dupa varsta este cea propusa de Stadje & Zuckerman. Plecand de la politica clasica, sistemul este inlocuit preventiv la varsta T , dar, dependent de avariile produse, el este supus unei reparatii de un anumit nivel. Gradul de reparare a sistemului nu este fixat, ci reprezinta o variabila de decizie a unui control uman. Aceasta reparare poate varia intre reparatia minimala ( 'as bad as old ' ) si reparatia perfecta ('as good as new '). Costul necesar efectuarii reparatiei depinde de varsta componentei, de istoria acesteia (numarul de reparatii deja efectuate si gradul de reparare pentru fiecare) si gradul de reparare impus.



2.2.3. Politica de inlocuire in bloc

Principiul acestei politici consta in inlocuirea planificata, simultana, a componentelor sistemului la intervale regulate de timp, kT (k=1,2,3,…). De asemenea, se inlocuiesc in mod neplanificat toate componentele avariate, in momentul defectarii lor. Daca sistemul este alcatuit din mai multe tipuri de componente, acelasi principiu este valabil pentru fiecare tip de componenta in parte.

Acest principiu este mai practic decat cel de inlocuire dupa varsta, deoarece nu necesita tinerea unei evidente a momentelor de inlocuire a componentelor. Din acelasi motiv este insa mai costisitor, caci la inlocuirile planificate se schimba componente inca bune din punct de vedere functional, iar numarul de inlocuiri este mult mai mare decat la metoda precedenta.

În prezent, aceasta politica este din ce in ce mai putin folosita in forma ei clasica. Se folosesc generalizari ale acestei metode care, printr-o forma sau alta, cresc performantele sistemului sau reduc costurile de intretinere ale acestuia.

O prima generalizare este inlocuirea in bloc cu reparatie minimala; aceasta consta in faptul ca la defectare componenta nu se inlocuieste, ci este supusa unei reparatii minimale. Dar acest lucru nu este intotdeauna posibil. Beichelt dezvolta aceasta metoda pentru cazul in care defectul nu poate fi inlaturat prin reparatie minimala. Deci decizia efectuarii reparatiei minimale poate fi luata cu anumite restrictii.

Nakagawa propune inlocuirea componentei defecte numai daca avaria se produce in intervalul , cu < T impus. Daca avaria se produce in intervalul , nu se intreprinde nici o actiune asupra componentei defecte. Park & Yoo extind metoda prin introducerea unei inlocuiri in bloc si in momentul in care numarul de defecte atinge o valoare specificata, (k).

Ait Kadi & Cleroux propun o politica de inlocuire cu trei variabile, in care actiunea corectiva depinde de varsta sistemului. Astfel, daca acesta este:

- mai mica decat , sistemul este inlocuit cu unul nou;

– intre si , sistemul este supus unei reparatii minimale;

– intre si T, sistemul ramane inactiv.

Sheu respecta metoda clasica, in care sistemul se inlocuieste preventiv la momentele de timp kT (k=1,2,3,). În momentul producerii unei avarii insa componenta este inlocuita sau este supusa unei reparatii minimale. Decizia de a efectua una din aceste actiuni este bazata pe un mecanism aleator, care depinde si de varsta componentei si care reprezinta, de fapt, costul necesar efectuarii reparatiei. Acest cost cuprinde doua parti: una determinista (ce depinde de varsta componentei si de numarul de reparatii minimale deja efectuate)si una aleatoare (care depinde de varsta componentei). Tot Sheu propune o inlocuire in bloc cu multiple posibilitati de defectare. Astfel, componenta este inlocuita cu una noua, identica, sau cu una folosita, identica; suporta reparatii minimale sau ramane inactiva pana la urmatoarea inlocuire planificata.

2.2.4. Politica de inlocuire oportuna

Aceasta politica de inlocuire se aplica numai sistemelor multicomponente. Astfel, actiunea de mentenanta care se va desfasura pentru o componenta nu este predeterminata, ci depinde de starea celorlalte componente care alcatuiesc sistemul. Cu alte cuvinte, se profita de starea de nefunctionare a sistemului pentru efectuarea unor operatii asupra unor componente pentru a efectua mentenanta preventiva si pentru alte componente. Deci se combina o actiune planificata cu o actiune ce se produce aleator (in functie de anumite circumstante predefinite), cu scopul de a se imbunatati performantele sistemului sau pentru a se obtine o functionare optima din punct de vedere economic.

Este preferabil ca aceasta politica de inlocuire oportuna sa se foloseasca pentru sistemele complexe, cu tipuri de componente diferite. În majoritatea cazurilor in care un subsistem este scos din uz pentru inlocuire, reparatie sau verificare, este intelept sa se profite de o asemenea ocazie pentru a se inlocui si alte componente. Astfel se economiseste timpul necesar inlocuirii acestor componente in mod separat, la o data ulterioara. Decizia inlocuirii unei componente bune, care inca functioneaza, trebuie luata respectand anumite criterii, ceea ce implica cuantificarea unei astfel de politici.

Zheng propune o metoda aplicabila sistemelor alcatuite din mai multe componente independente si identice din punct de vedere statistic. Rata de defectare a acestora este crescatoare in timp. În functie de evenimentul care se produce primul, o componenta este inlocuita in momentul aparitiei unui defect sau in momentul in care durata de viata depaseste o limita predefinita, (T). În momentul schimbarii unei componente , se inlocuiesc preventiv toate celelalte componente ale sistemului care au durata de viata cuprinsa in intervalul (T-ω,T) cu ω<T fixat.

Zheng & Fard propun ca decizia de inlocuire a unui sistem sa se faca tinand cont de rata sa de defectare si nu de perioada de timp in care a functionat. Daca se presupune un sistem alcatuit din mai multe subsisteme diferite, fiecare cu o rata de defectare crescatoare in timp, o componenta a acestuia este inlocuita in momentul defectarii, sau preventiv, atunci cand rata sa de defectare a depasit o valoare limita admisibila, (lL), in momentul inlocuirii unei unitati, se schimba preventiv toate componentele sistemului care au rata de defectare in intervalul , cu v fixat.

2.2. Politica de inlocuire dupa stare

Presupune aplicarea criteriului restrictiv:

Prob(t ³ T) ³ RL (4)

RL – o limita prestabilita a probabilitatii de buna functionare

În cazul unei distributii exponentiale, intervalul de timp limita (TLM) dupa care se executa lucrarile de mentenanta preventiva se stabileste pe baza reprezentarii grafice din figura

Fig.     Explicativa la modul de calcul a timpului limita de mentenanta pentru un nivel de fiabilitate impus

Din conditia:

(5)

Expresiile de calcul ale duratei (TLM) in cazul distributiei normale se dau in [43]

2.2.6. Politica de inlocuire mixta

Exista foarte multe politici de mentenanta care nu pot fi integrate in tipurile de mentenanta prezentate anterior, sau care reprezinta o combinatie a unor metode clasice de mentenanta. În continuare se vor prezenta cateva dintre acestea.

Principalul dezavantaj al metodelor in care inlocuirea se face in functie de costul necesar efectuarii reparatiei este faptul ca decizia de inlocuire depinde numai de costul de reparare a acelei componente. Pe termen lung, reparatiile frecvente avand costuri mai mici decat limita impusa, nu influenteaza momentul de inlocuire a componentei, desi rata costului total al reparatiei ar justifica o inlocuire. Cu alte cuvinte, ar fi posibila o economie din punct de vedere financiar, daca decizia de inlocuire ar depinde de intreaga istorie a procesului de reparatie. Acest dezavantaj este inlaturat daca se tine cont de rata costului de reparare (Beichelt). Astfel, la aparitia unei avarii sistemul este inlocuit imediat ce rata medie actuala a costului de reparatie a componentei atinge sau depaseste o anumita limita critica.

Nakagawa & Kijima propun o metoda in care decizia de inlocuire se ia in functie de anumiti parametri. Astfel, sistemul se inlocuieste periodic la varsta T, la producerea celui de al N-lea defect sau la atingerea unei limite critice de uzura, Z.

Canfield propune o metoda pentru sistemele care, in timpul functionarii, sunt supuse la stres. Aceasta metoda presupune ca, in urma operatiilor de mentenanta preventiva (ajustari periodice, reglari etc.) efectuate la momentul t, frecventa de defectare revine la forma pe care o avea la momentul , unde τ este mai mic sau cel mult egal cu intervalul de mentenanta preventiva. Este foarte importanta diferentierea intre nivelul frecventei de defectare si forma acesteia relativ la degradarea in timp a sistemelor. Nivelul frecventei de defectare reflecta extinderea degradarii sistemului. Forma frecventei de defectare la un moment dat reflecta rata cu care se degradeaza sistemul.

Conform metodei propuse de Wells, in momentul producerii unei avarii, componenta poate fi reparata, inlocuita sau pur si simplu ignorata. Decizia de adoptare a unei metode sau a alteia se ia dupa studierea anumitei portiuni, aleatoare, dar finita, din durata de viata a componentei.

Introdusa de Barlow & Proschan, notiunea de inlocuire secventiala este relevanta numai pentru o durata limitata de timp si nu infinita, cum s-a presupus la politicile de mentenanta anterioare. De asemenea, principiul este si el diferit. Astfel durata de timp dupa care se planifica inlocuirile nu mai este aceeasi, ci depinde de timpul de functionare care a mai ramas. Cu alte cuvinte, urmatorul moment de inlocuire planificata este ales astfel incat costul mediu pe perioada care a mai ramas sa fie minim. Deci nu se cunoaste de la inceput distributia momentelor de inlocuire planificata, ci dupa fiecare inlocuire se calculeaza urmatoarea perioada de functionare programata. Evident ca aceasta flexibilitate introdusa nu numai ca duce la o marire a complexitatii politicii de mentenanta, ci permite si obtinerea unor costuri de mentenanta inferioare celor de la inlocuirea dupa varsta.

, cu i = 1,2,…,n.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 573
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site