Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN

afaceri



+ Font mai mare | - Font mai mic



CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN



CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN
- opinii si comentarii -


DESCRIEREA SPECIILOR INDIGENE DE VIPERE
ISTORICUL CERCETARILOR

Bazele cercetarilor herpetologice din tara au fost puse de C. Kiritescu (1901-1930) care a facut inventarul faunistic al reptilelor din Romania si a schitat zoogeografia lor, insistand asupra unor probleme de sistematica.
R.Martens (1921-1923) studiaza un material colectat personal in Romania , interpretand in spiritul sistematicii moderne. Cercetarile sale cuprind indicatii interesante care au putut fi valorificate ulterior si de alti herpetologi. R. Calinescu (1931) introduce nomenclatura ternara dupa lista lui Martens si Muller, alcatuieste pentru prima data harti amanuntite de raspandire a reptilelor din tara si face analiza zoogeografica si ecologica a herpetofaunei. Publicatiile Iui Bacescu (incepand din 1933) reflecta o armonioasa imbinare a insusirilor de sistematician cu cele de ecolog vadind o adanca cunoastere a terenului si a biologiei reptilelor in natura.
Studiile sale asupra soparlei Eromias arguta de la Hanul Conachi , precum si asupra viperidelor si colubridelor din tara sunt deosebit de valoroase. Fauna de reptile din sudul Ddbrogei este amanuntit cercetata de LLepsi (1927).
I. E. Funh (incepand din1932) Funh si Martens (1959) au urmarit studiul variabilitatii si ecologiei - la diferite lacertide; pentru a le incadra in unitatile subspeciei corespunzatoare, indicand totodata afinitatile in comparatie, cu rasele geografice vecine. St. Vancea (incepand din 1934) folosind aceleasi metode moderne ale sistematizarii, a continuat studiul viperidelor initiat de Bacescu.
B. Stugren (1955, 1957 -1960, 1961) s-a ocupat de particularitatile viperei de stepa din fanetele Clujului, de raspandirea reptilelor, din Transilvania si Dobrogea, de sistematica speciei Lacerta praticola intr-o lucrare de sinteza a schitat originea herpetofaunei din Romania in lumina glaciatiunii. Aplica pentru prima oara metode statistice din studiul variabilitatii reptilelor. B. Stugren si I.Ghira, (1987 , 1988) studiaza distributia reptilelor pe zone altitudinale in Muntii Retezat si impreuna cu B. Kiss (1981) studiaza productivitatea secundara la soparla de camp. In 1961, Fuhn si Vancea publica in cadrul 'Faunei R.P.Romane', editata de Academia R.P.Romana , un studiu monografic asupra reptilelor din Romania, in care trateaza morfologia externa,.anatomia, ecologia, filogenia; raspandirea geografica si sistematica a acestor animale .
Pana la ora actuala acesta este cel mai.complet studiu despre reptilele din Romania.





BIOLOGIA SPECIILOR DE VIPERE

Sistematica speciilor de vipere. Viperele fac parte din ordinul Serpentes, grup provenit din Sauria, cu urmatoarele caractere distinctive: absenta membrelor (sau cel putin a celor anterioare) si a centurii, scapulare, lipsa pleoapelor mobile, lipsa deschiderii externe a urechii si a unui aparat auditiv functional, absenta arcului temporal superior si a scvamozalului, absenta lacrimalului jugalului, quadratojugalului, epipterigoidului si postfrontalului. Cutia craniana este complet inchisa prin procesele descendente ale frontalelor si parietalului. Sunt prezente articulatiile vertebrale zigosfrene - zigantrice. Apofizele hemale ale
vertebrelor caudale nu se unesc ventral. 
Familia Viperidae (Bonaparte -1840) are urmatoarele caractere generale primitive: dintii pre maxilari, coronoidul, elementele centurii pelviene si plamanul stang lipsesc. Cate un singur dinte canaliculat, situat pe maxilarele extrem de scurte de lungime egala, fara alti dinti si mobile, putand sa se indrepte perpenticular fata de epipterigoid. Palatinele si pterigoidele sunt de asemenea mobile. Ectopterigoidul este alungit, hipapofizele lungi; oasele prefrontale nu au proces anterior si nu sunt in contact cu oasele nazale; placile cefalice sunt adesea foarte modificate, desi speciile generalizate poseda complexul colubriform al placilor cefalice (5 placi mari). Ochiul este separat de solzii supralabiali prin solzi iniei.. Pupila este verticala. Placile ventrale .acopera toata lungimea abdomenului. Nu exista gheare in regiunea anala. Placa anala este intreaga. Coada este scurta. De obicei pe spate exista un desen inchis in forma de. zig-zag. Viperele sunt ovovivipare.
Sunt speciile cele mai periculoase pentru om, datorita veninului lor. Familia Viperidae ocupa un areal, vast in toate continentele cu exceptia Australiei. Unii autori includ in aceasta familie si Crotaiinele, astfel ca Viperidele cuprind 2 subfamilii : Viperinae si Crotalinae.
Viperinele traiesc in Africa si Eurasia si cuprind 10 genuri:

---Vipera (Europa , Asia , Africa)
---Bitis (Africa)
---Causus (Africa)
---Echis (Africa , Asia)
---Atractaspis (Africa , Israel/Sinai)
---Cerastes (Africa , Asia )
---Pseudocorastes (Israel., Iran )
---Atheris (Africa)
---Eristicophis (Belucistan)
---Aseziops (sud-estul Asiei)

Se cunosc in total 65 de specii. Crotalinele traiesc in America si Asia si cuprind 6 genuri (Agkistrodea, Trimeresurus, Iachesis, Sisturus, Crotalus, Bothropa ) cu 91 de specii. Unii autori considera genurile Bothropa si Trimeresurus ca subgenuri de Lachesis.
Genul Vipera cuprinde 14 specii, care au urmatoarele caractere comune.:
---capul, in general mai muit sau mai putin distinct de gat, acoperit de placi diferite ca forma si dimensiuni, cele din regiunea s.upraoculara sunt mai mari decat cele din jur. :
---ochiul de marime mijlocie cu pupila eliptica vertical si separata de scuturile labiale superioare si de un numar variabil de placute.
---narile situate lateral si in contact cu placa rostrala sau separata de aceasta prin placa nasorostrala.
---corpul subcilindric , acoperit cu scvame carenate.
---coada scurta.
---placa anala unica.
---glanda veninoasa de dimensiuni mici.

Dintre aceste 14 specii, in Europa traiesc doar 9 specii:
1. Vipera ammodytes (Linnaeus. 1758)
---V. a. ammodytes (Linnaeus , 1758)
---V. a. montandoni (Boulenger, 1904)
---V. a. meridionalis (Boulenger, 1903)
---V. a. ruffoi (Bruno , 1968)
---V. a transcaucaziana (Boulenger, 1913)
2. Vipera aspis (Linnaeus , 1758)
---V. a. aspis (Linnaeus , 1758)
---V. a. atrax (Meisner, 1820)
---V. a. balcanica (Buresch et Zonkov, 1934)
---V. a. francisciredi (Laurenti, 1768 )
---V. a. zinnikeri (Kramer, 1958).
3. Vipera berus (Linnaeus , 1758 ) cu subspeciile :
---V. b. berus (Linnaeus , 1758)
---V. b. bosniensis (Boettger, 1889).
4. Vipera Kaznakovi (Nikolskij, 1909)
5. Vipera latastei (Bosca , 1878) cu subspeciile :
---V. I. latastei (Bosca , 1878);
---V. I. gaditana (Saint-Girons , 1977)
6. Vipera lebetina (Linnaeus , 1758 )
---V. I. lebetina (Linnaeus , 1758)
---V. I. obtusa ( Dwigubskij, 1832)
---V. I. schweizari (Werner, 1935)
7. Vipera seoanei (Lataste , 1879 ) cu subspeciile:
---V. s. seoanei (Lataste ,1879 );
---V. s. cantabrica ( Brana et Bas , 1982)
8. Vipera ursini (B.dnaparte , 1835)
---V. u. ursini (Bonaparte , 1835)
---V. u. eriwanensis (T. Rous.s , 1933) ;
---V. u. rakosiensis ( Mehely, 1894 ) ;
---V. u. renardi ( Christoph , 1849);
9. Vipera xanthina (Grav , 1849 ); cu subspeciile :
---V. x. xanthina ( Gray , 1849 );
---V. x. raddei ( Boettger, 1890).

Caracteristicile morfologice ale viperelor.
In ceea ce priveste viperele din Europa , la acestea se manifesta numeroase stadii ale evolutiei Viperidelor care continua inca la grupul lebetina - xanthina si culmineaza cu genul african Bitis. Aparent la taxonii europeni, caracterele morfologice tipice ale Viperinelor se accentueaza progresiv de la Vipera ursini la Vipera ammodytes. Existenta unei proeminente nazale (cresterea numarului de placi apicale) este proprie grupului ursini - ammodytes si nerecunoscuta la grupul lebetina - xanthina. Alaturi de aceasta variatie a
placilor cefalice, a formei capului si a corpului, este evidenta si o tendinta dificil de interpretat, de crestere a dimensiunilor corpului, a numarului vertebrelor, a placilor ventrale si a numarului de solzi ventrali de la mijlocul corpului.
La viperele europene se observa o corelare pozitiva intre lungimea corpului si numarul placilor ventrale. Presiunea selectiei in favoarea unei reduceri a lungimii corpului este importanta. Aceasta a redus de la 21 la 19 numarul de solzi dorsali la mijlocul corpului, dar numarul de placi ventrale nu s-a modificat. Se presupune ca marimea taliei este in stransa legatura cu numarul de ventrale. Se observa pe de alta parte, ca in cadrul speciilor asemanatoare, evolutia a actionat frecvent asupra numarului ventralelor, mult mai rar asupra segmentarii placilor cefalice si niciodata asupra catorva caractere laolalta. De notat ca la speciile politipice, populatiile septentrionale sunt adesea mai mari si detin un numar mai mare de placi ventrale decat populatiile meridionale, contrar caracterelor serpilor in general.
Coloritul viperelor europene este foarte variabil si tenta de fond se aseamana uneori cu aceea a substratului, din cauza presiunii selectiei exercitata de pradatorii care descopera prada cu ajutorul vazului. Coloritul dorsal este in medie mai constant in cadrul speciilor asemanatoare. Zigzagul dorsal, care poate fi mai mult sau mai putin latit si romboidal sau circular, se transforma in bare transversale la 3 taxoni care sunt, mult diferentiati din punct de vedere morfologic si ecologic : v. ammodytes transcaucaziana, v. aspis francisgiradi si v. berus bosniensis. Hemipenisurile viperelor europene, globulare si foarte bifidate, ofera putine variatii la marea majoritate a speciilor. Singura diferenta apreciabila este forma maialungita a hemipenisului la Vipera berus. 


La celelalte specii, nu s-au gasit diferente semnificative. Totusi forma net globuloasa a hemipenisului la Vipera lebetina, sugereaza o tendinta de ingrosare. Se poate lansa ipoteza ca numai Vipera berus a conservat un caracter mai mult sau mai putin primitiv, din acest punct de vedere. Craniul viperelor din Europa ofera putine caracteristici interesante si putine indicii care deosebesc o specie de alta. Pe baza gradului lor evolutiv le consideram in ordine : ursini, kaznakovi, berus, seoanei, aspis, latastei, ammodytes. Totusi sunt prezente fenomene de crestere alometrica, ca de exemplu, Ia Vipera aspis unde craniul unui individ mare se aseamana mai mult cu cel al viperei ammodytes, in timp ce craniul unui individ mai mic se
aseamana mai mult cu cel de vipera berus. Cariotipul celor mai multe vipere europene (2n=36, 14V +2 I + 20m) se regaseste la numeroase colubride si practic la toate crotalinele si viperinele studiate, cu exceptia
viperei ammodytes si viperei aspis, al caror cariotip este 2n=42 cu 8V +14 I +20m.
H.E. Kobel (1967) a demonstrat cum tipul clasic cu 36 de cromozomi ar fi putut aparea prin sciziune centrala urmata de inversiune pericentrala, rezultand tipul aspis cu 42 cromozomi. Aceste diferente considerabile nu sunt, cel putin la prima generatie deloc verificate la hibrizi .al caror cariotip compus, este 2n =39, cu 11 V +8 I + 20m si confirma interpretarea lui Kbbel despre omologia cromozomilor. Asa cum Vipera latastei, specie prin motive bine intemeiate intermediara intre Vipera ammodytes si Vipera aspis, are cariotip normal, este ingaduit sa presupunem ca, modificarile spectaculoase survenite la
aceste ultime doua specii, s-au produs independent si nu corespund unor mutatii genetice importante.
Studiul proteinelor serice prin intermediul electroforezei simple da rezultate dificil deinterpretat din cauza variatiilor individuale. Totusi imunoelectroforeza facuta plecand de la un ser de vipera aspis sugereaza ca aceasta specie este net mai invecinata din acest punct de vedere de Vipera berus si Vipera latastei decat de Vipera ammodytes.
In ceea ce priveste comunitatea antigenica a veninurilor, Vipera ammodytes este destul de departe de majoritatea celorlalte specii (50 pana la 54% antigeni comuni), putin mai indepartata de Vipera ursini (45%) si mai apropiata de Vipera latastei (71%), dar mai putin diferentiata de Vipera seoanei si Vipera berus (64-65%). Vipera berus, foarte apropiata de Vipera ursini si Vipera seoanei (71% din antigenii comuni ) este net indepartata de Vipera Kaznakovi (59%) si se gaseste si mai departe de Vipera latastei si Vipera ammodytes (53%). In cadrul aceleasi specii, proportia de antigeni comuni ai populatiilor sau subspeciilor variaza de la 61 la 100%. Modalitatile de evolutie ale proteinelor antigenice sunt aproape necunoscute, din aceasta cauza este dificil dea considera semnificatia lor drept criteriu filogenetic. Cea mai mare parte a rezultatelor cercetarilor de: imunoelectroforeza si imunodifuziune asupra/comunitatilor antigenice ale veninurilor, confirma clasificarile traditionale bazate pe morfologia comparata.
In cadrul viperelor, palearctice, patru, genuri mai bine cunoscute, (Cerastes, Echis, Eristocophia, Vipera) deriva din viperele etiopiene, evoluate prin natura particulara a regiunii postorbitale a craniului. La aceste genuri, osul post orbital este. de mici dimensiuni si bine sudiat, median si posterior, de procesul parietal. La trei genuri de vipere etiopiene Adenorhinos, Atheris, Bitis, dimpotriva, postorbitalul se invecineaza cu paristalul fara insa a forma un os comun.
Dintre cele trei genuri palearctice evoluate, vipera este probabil cel mai putin evoluata, pentru ca prezinta caractere taxonomice destul de variabile si ocupa o zona extinsa, cu mari valente bioclimatice.

Vipera ammodytes (vipera cu corn) are corpul relativ masiv, coada scurta si capul net largit posterior. Varful botului este surmontat de o proeminenta carnoasa, de forma unui con, situat deasupra placii rostrale si acoperit de 5-20 (de obicei 7-18) mici scuame 'apicale'. Frontalul si parietalul nu sunt de regula, distincte din cauza faptului ca sunt substituite de placi neregulate, de dimensiuni mici. Prezinta doua serii complete de placi (cateodata una, destul de rar trei) intre marginea inferioara a ochiului si supralabiale. Scvamele la jumatatea corpului sunt dispuse in 21 (exceptional20 sau 23) serii. Placile ventrale in numar de 132 pana la 169 (in general 133-163), nu prezinta diferente datorate sexului. Solzii subcaudali sunt in numar de 22-24 perechi (de obicei 22-35 Ia,femele si 29-44 la masculi). Stralul este mult mai inalt decat lat si in acest caz nu ajunge la nivelul cantalului, avand portiunea sa superioara segmentata in 1-3 placi mici. Nasorostralul este sau divizat in doua placi suprapuse sau intregi si in general la nivelul cantalului. Lungimea minima si maxima la adulti: 54 -110 cm, lungimea medie a adultilor: 65-75 cm. Femelele sunt de
regula mai mari decat masculii, dar recordul de statura apartine ultimilor.
Statura urmeaza o clima crescatoare est-vest, si indivizii din dimensiunile cele mai mari traiesc in Tirolul meridional; populatia cu media cea mai mare a staturii ,se gaseste in Italia in Alto Adige. Femelele sunt in general de culoare brun deschis sau cenusiu cu pete brun - negricioase sau negre si mai rar portocaliu sau roscat (rosu murdar) cu pete mai putin intunecate de aceasta nuanta, in timp ce masculii sunt in general gri cu pete negre . Femelele sunt sarace sau lipsite de pigment intunecat, mai ales pe flancuri si pe cap, in timp ce masculii sunt mai pigmentati. Banda inchisa intre ochi si coltul gurii, intotdeauna prezenta la masculi, este sau redusa sau absenta la femele. Ornamentatia este constituita dintr-o zona (fisie) mediodorsala formata din pete romboidale care uneori formeaza un zig-zag de largime variabila sau dau nastere unei 'haine' din pete circulare sau in forma de tesatura. Fac exceptie populatiile din Caucaz si din N-E Turciei, care. au o ornamentatie dorsala constituita din bare transversale scurte.
Capul prezinta, in regiunea nucala, o pata in forma de 'V', mai mult sau mai putin marcata si putin variabila, a carei baza este, in mod obisnuit , unita cu banda longitudinala medio-dorsala. Pe labialele inferioare, exista pete de culoare inchisa care poate fi continua sau divizata. Pe flancuri sunt aproape intotdeauna prezente numeroase pete inchise dispuse in corespondenta cu axele fasiei vertebrale. Partea inferioara, in mod obisnuit gri, brungalbui sau roscata, cu multe pete mici gri-negricioase. Varful cozii este de cele mai multe ori portocaliu la populatiile occidentale si verde galbui la cele orientale. Irisul, ca si la multe alte specii, poate fi cenusiu, cenusiu-verzui, roscat, brun-galbui, galbui, etc. Pare absent melanismul, albinismul sau albinoticismul. Exista semnalate in literatura doar doua cazuri (Werner,1912 - in Hertegovina si Fuhn, 1986 langa Resita) de melanism. Flavinismul este relativ frecvent, mai ales la femele. Cazuri atipice de colorit sunt semnalate pe unele insule adriatice.


Vipera berus. Botul relativ mare, cu varful plat; capul largit posterior. Frontalul si parietalele (sau cel putin una din aceste placi) de regula mai mari, in raport cu placile din jur. In general o singura serie completa (exceptional, mai ales la populatiile din Balcani, doua) de placute intre partea inferioara a ochiului si supralabiale. Nara este situata in centrul placii nazale. Solzii la jumatatea corpului dispusi in 21 de serii ( rar 19, 20, 22, sau 23); placile ventrale 132-158 (in general 136-157 si fara diferente statistice semnificative intre sexe); placile subcaudale, 23-46 perechi (de obicei 23-36 la femele si 32-
46 la masculi).
Lungimea minima si maxima a adultilor: 40-104 cm, lungimea medie a adultilor: 50-70 cm. Femelele sunt de regula mai mari decat masculii, deja din al doilea an de viata. Recorduri de lungime exceptionale, sunt detinute de o femela gasita in muntii Harjedalen la 950 m altitudine (Suedia) de 104 cm si o femela din Finlanda gasita la 68 grade N, de 94 cm. In Franta au fost observate destul de rar femele mari, de 80-87 cm, iar in Marea Britanie, in 1926 a fost gasit un exemplar de 85 cm.
Coloritul este variabil, iar in populatiile din Balcani foarte variabil. Femelele sunt in general brune, maslinii,
galbui inchis sau roscate (cu toate nuantele posibile intre aceste culori) si cu desenul de pe spate de regula brun, dar mai accentuat decat fondul. Masculii dimpotriva, sunt de obicei gri cu desenul negru. Aceasta schema nu este totusi valabila si pentru populatiile din Balcanii Centrali, care prezinta in general un dicromism sexual mai putin accentuat. Partea inferioara a corpului este anterior deschisa la culoare, si se innegreste spre coada, fiind totusi patata cu pete mici, de culoare deschisa; varful cozii poate fi portocaliu, insa de regula este imaculat. Ornamentatia de baza consta de regula dintr-o serie longitudinala de pete intunecate, in forma de romburi comprimate si/sau triunghiuri isoscele, dispuse pe regiunea medio-dorsala, sub forma unei fisii in zig-zag. De obicei continua la viperele din Balcani si mai ales la cele din Extremul Orient asiatic, acest model tipic este inlocuit cu bare medio-dorsale transversale.


La cap se gaseste o pata putin variabila, in forma de 'X ' in regiunea nucala si o banda intunecata care porneste de la postoculare si trece peste labiale superioare sau peste comisura gurii, continuandu-se pe laturile gatului 1-2 cm, pentru ca apoi sa se intrerupa, transformandu -se in pete laterale de culoare inchisa . Exemplarele melanice si melanotice traiesc mai ales in habitatul montan, iar in unele locuri detin majoritatea in populatie.

Vipera ursini (vipera de stepa). Este de regula cea mai mica specie de vipera europeana. Talia mijlocie sau mica, corpul relativ subtire, capul ingust, botul usor ascutit (mai ales la populatiile orientale). De regula o placa apicala, doua cantale din care cel posterior in legatura cu supraoculara, frontalul si parietalele sunt mai mari decat placile din jur. Subocularele dispuse intr-un singur rand, sau la unele populatii montane orientale intr-un rand si jumatate. Nara este situata la partea inferioara a placii nazale. Solzii la mijlocul corpului sunt dispusi in 19-21 serii, dupa o clima geografica crescanda N-E. Placile ventrale 114-152 (in general 114-149 la masculi si 116-152 la femele), cresc ca numar in mod normal de la vest spre estul arealului. Placile subcaudale dispuse in 19-41 perechi (de obicei 26-41 la masculi si 19-30 la femele, la fel crescatoare de la vest spre est). Numaram de la 6 la 21 intercantale si intersupraoculare, dupa o clima bioclimatica de la uscaciune la umiditate. Exista intre 2-4 loreale, intre 8-10 perioculare, intre 8-9 labiale superioare si 8-10 labiale inferioare, toate dupa O'Clima crescatoare geografica .de la vest la est. Lungimea minima si maxima a adultilor: 30-63 cm; lungimea medie a adultilor, 40-50cm.
Exemplarele de dimensiuni mari se gasesc in centrul continentului, cele din populatiile balcanice ating de regula 40-48 cm. Femelele sunt mai mari decat masculii. Coloritul de baza , al portii dorsale variaza de obicei de la brun la cenusiu, cu pete maslinii sau galbui si in general se prezinta mai putin accentuat in regiunea mediodorsala. Pe ceafa se gasesc bare si pete intunecate dispuse simetric sau la fel cu cele de la Vipera berus sau cu ale unor populatii de vipera aspis. Regiunea vertebrala este acoperita de o fisie longitudinala continua sau intrerupta de regula neagra, brun-inchisa, brun-roscata, constituita din pete
circulare sau de obicei dintr-un zig-zag ondulat cu unghiuri (cu rare exceptii rotunjite). Flancurile de obicei sunt acoperite cu pete inchise, rotunde sau alungite vertical (mai ales la femele). Flancurile pot fi si imaculate. Partea inferioara a.corpului.este de regula gri sau alb-galbuie cu sau fara pete mici inchise la culoare. Exemplare melanotice sunt rare. L.von Mehely (1911) semnaleaza un exemplar din Bosnia cu abdomenul imaculat si lateralul corpului, uniform brun-negricios. Nu se cunosc indivizi melanici, albinosi sau albinotici.

Raspandirea viperei ammodytes. Vipera ammodytes traieste in pantele stancoase (roci eruptive sau calcaroase cu arbusti, de pe malurile apelor (ex. Valea Cernei) si in padurile de foioase (Corylus colurna si
Syringa vulgaris de la poalele Mt. Domogled - Baile Herculane ). Se ascunde sub pietre cu usurinta; se catara pe ramuri pentru a se insori. Vipera sta nemiscata de obicei si avertizeaza, omul de prezenta ei prin sasait; uneori se retrage imediat sub pietre/pana la trecerea pericolului. Raspandita in Austria, Italia de Nord, Romania (S-V si Dobrogea), Bulgaria, Albania, Grecia, Asia Mica, Transcaucazia si Siria.
In tara noastra, subspecia V.amontandoni este intalnita doar in Dobrogea, in zonele calcaroase.
Raspandirea viperei berus. Ocupa biotopuri razlete in interiorul vastului sau areal. Prefera marginile de paduri si poienile, balariile insorite si pantele muntoase, putandu-se ridica pana la altitudinea de 2500m. Este de asemenea intalnita in apropierea paraielor de munte, insorindu-se pe bolovani. Animal crepuscular si nocturn, vaneaza mai mult in primele ore ale diminetii si spre seara, cand temperatura nu este atat de ridicata. Este un animal fricos, simtind apropierea omului de la o distanta destul de mare si refugiindu-se in adapost. Daca este prinsa, devine foarte agresiva, incercand sa muste agresorul. In captivitate unele exemplare se 'imblanzesc' in timp ce altele, mult mai agresive, sar sa muste chiar la cateva luni de captivitate. Se intalneste in Europa (la nord pana la paralela 70, iar la sud pana la limita Muntilor Cantabriei si Pirenei, Alpii Albanezi si Bulgaria) si Asia septentrionala si centrala, iar la est pana la insula Sachalin.
Raspandirea viperei ursini. Traieste in campie, stepe cu vegetatie zerica si in regiuni mlastinoase, de la nivelul marii pana la 300 metri altitudine: in Italia, Franta, o mare parte din Balcani, Turcia, Persia si in unele regiuni din Rusia, traieste exclusiv in pasuni montane, cu expozitie sudica si adapostite de vant, pe substrat ierbos sau calcaros in tara noastra, este intalnita prin grindurile din Delta Dunarii. Este un sarpe inofensiv pentru om, veninul lui nefiind toxic; este specia cea mai putin studiata datorita faptului ca traieste in locuri cu inversiune termica, cresterea lui in captivitate fiind o problema complexa. In tara noastra a fost semnalata langa Cluj (dar se pare ca aceasta populatie s-a stins), in Moldova, langa lasi si in Delta Dunarii.

COMPORTAMENTUL VIPERELOR IN MEDIUL NATURAL

Activitatea zilnica a viperelor are un maxim diurn si in general este conditionata de necesitatile de termoreglare. Atunci cand conditiile o permit, animalul are si o activitate nocturna mai ales in regiunile cu un climat cald. In zona tarii noastre in care predomina un climat temperat continental, in diminetile insorite masculii de vipera ammodytes pot fi intilniti pe grohotisurile de calcare incepand cu ora 8 dimineata. Femelele incep sa apara mai tarziu cu citeva ore. Deplasarile in teren ale viperelor sunt in general motivate de necesitatea procurarii hranei sau de necesitatea termoreglarii. Periodic, dupa cum vom arata in continuare, atat masculii adulti cat si femelele in cadrul ciclului annual se aduna pentru a forma asa numitele 'ghemuri' in locurile de hibernare. Atunci cand sunt deranjate, in general viperele se ascund contrar povestilor in care vipera este descrisa ca un animal agresiv. In perioada de imperechere, masculii sunt cei care se deplaseaza in cautarea femelelor orientandu-se dupa urna olfactiva pe care acestea o emana. Chiar si pe un areal restrans, indivizii unei populatii dezvolta activitati diferite in cursul unei perioade. Acest fapt se datoreaza probabil ciclurilor de hranire care depind de sansa fiecarui individ.

Hranirea. Un animal se alimenteaza in 3-4 etape anuale. Hrana, asa cum am mai aratat consta in general din mamifere mici si soparle. Din observatiile experimentale sa constatat ca hranirea nu este zilnica. Vipera adulta mananca 3-4 soareci la un interval de cateva zile, dupa care face post aproape o luna. Ratia anuala a unei vipere este destul de saraca, la masculii adulti reprezinta intre 100- 130% din greutatea corporala, la femelele care isi refac rezervele si la puii in crestere 200-300%, pe cand la femelele gestante numai 50-60%. Juvenilii in crestere, care isi refac rezervele pot avea chiar 5 cicluri de hranire, iar masculii adulti se multumesc cu numai 2 cicluri. Femelele gestante isi petrec cea mai mare parte a timpului zilei insorindu-si corpul, ele avand nevoie numai de un singur ciclu de hranire.


Se poate constata ca perioadele de alimentare atat la masculi cat si la femele sunt aproape complementare, luna iunie fiind practic singura luna cand hranirea este comuna ambelor sexe. In timpul perioadei de reproducere masculii nu se hranesc. Ciclurile de naparlire tind sa se sincronizeze cu cele de hranire inainte de naparlire viperele nu mananca, in schimb dupa naparlire interesul pentru mancare este deosebit. Victima este inghitita intotdeauna cu capul inainte

Naparlirea. Frecventa, naparlirilor depinde, de trei factori, esentiali: mediu, starea sanatatii, varsta. Puii aflati in perioada de crestere naparlesc mai repede de 3-4 ori pe an. Nu s-au remarcat variatii ale fenomenului datorate sexului. In natura, prima naparlire apare primavara, fiind prenuptiala la masculii de tip berus si post nuptiala la cei cu reproducere de, tip aspis. Naparlirea nu este influentata de cantitatea de hrana, care joaca un rol secundar, ci mai ales de temperatura mediului. In conditii optime actul in sine dureaza relativ putin, aproximativ 10-20 minute. Trebuie mentionat un proces fiziologic care se produce cu cateva zile inainte, pus in evidenta prin culoarea inchisa a invelisului extern si totodata de opacizarea acestuia. In zona placilor ventrale si a zonei orbitale. Mediul concura prin doua componente: temperatura, care trebuie sa fie cu 3-4 grade mai ridicata si prin umiditate care se pare ca accelereaza procesul.
Starea de sanatate a animalului dupa unii autori este pusa in evidenta de o naparlire completa, astfel incat invelisul sa se desprinda in totalitate de corp.

Hibernarea. In biotopurile propice, viperele hiberneaza izolat, in aceste zone aglomerarile fiind rare. In regiunile cu ierni reci, cu adaposturi bune, aglomerarile viperelor devin o regula. De remarcat este faptul ca indivizii unei populatii hiberneaza in acelasi adapost. Toamna, adultii intra primii in adaposturi iar din septembrie pana in noiembrie in afara adapostului nu mai pot fi intilnite decat exemplarele tinere. Primavara ies mai intai masculii, la speciile cu spermiogeneza vernala, apoi femelele reproductive si la urma femelele neproductive cu juvenilii.
Hibernarea necesita o temperatura optima de 4C.Sarpele in perioada de hibernare

Reproducerea. Majoritatea viperelor sunt ovipare, oviparitatea fiind considerata un caracter primitiv. Unele
specii din zonele calde au ramas la acest stadiu, insa speciile din tara noastra fac parte din categoria speciilor vivipare. Vitelogeneza la viperele europene este vernala si depinde de rezervele lipidice ale femelei. Cu cat greutatea corpului gras va fi mai mare cu atat este mai mare numarul de foliculi care se dezvolta. La masculi se remarca doua tipuri de cicluri sexuale: tipul berus care cuprinde speciile Berus, Ammodytes, Ursini si la care spermatocitogeneza este vernala, acuplarea este unica si are loc primavara tarziu, (intodeauna dupa naparlire) si tipul aspis unde spermatocitogeneza este continua. La acest tip, spermiogeneza are loc la sfarsitul verii in luna a treia si a noua si exista doua acuplari, una toamna si alta primavara la iesirea din hibernare. Pentru reproducerea viperelor in natura este necesar un raport dintre masculi si femele de 5/1. In literatura de specialitate studiata nu am gasit date referitoare la aceasta
problema. O explicatie posibila ar fi aceea ca femelele stand mai mult timp la soare in timpul verii, probabil ca sunt supuse agresorilor mai mult decat masculii. In perioada aprilie si inceputul lui mai, au loc jocuri nuptiale urmate de imperechere si fecundare a femelelor adulte. Perioada de acuplare se intinde intre sfarsitul lunii martie si sfarsitul lui mai, continuandu-se pana la inceputul lunii iunie in functie de conditiile climatice. In aceasta perioada au loc jocurile nuptiale care de fapt sunt lupte rituale intre masculi. Femelele reproductive lasa pe sol substante aderente care atrag masculii. Acesta este modul de formare a "ghemelor"de serpi.
Ovulatia la femele se produce independent de conditiile de mediu si se petrece la inceputul lunii mai, sfarsitul lunii, iunie. Acuplarea este variabila, actul putand dura de la 15-20 minute la una doua ore. Gestatia are o durata determinata de temperatura mediului. in natura acest proces dureaza la Vipera aspis intre 97-133 de zile, iar la Vipera berus intre 85-121 zile. In acest timp femela asa cum s-a mai spus cauta locuri insorite unde sta nemiscata timp indelungat. Proportia de femele gestante la o populatie de vipera aspis este de 34% iar la o populatie de vipera berus este de 50%. In unele regiuni nordice, acest procent poate fi si mai mare. Conditiile de mediu nu actioneaza asupra numarului de pui si nici asupra greutatii puilor, ci numai asupra duratei de gestatie si a perioadei dintre gestatii. Femelele europene de vipere isi rezerva un an pentru vitelogeneza si gestatie si un an sau doi pentru refacerea rezervelor de lipide.
Biologii au constatat ca temperatura corpului unei femele gestante de vipera este cu 2C mai mare decat a celorlalti indivizi. Nasterea puilor are loc intre sfarsitul lunii august si inceputul lui octombrie. Dupa nastere, puii sunt inveliti intr-o membrana pe care o indeparteaza imediat. Numarul
de pui depinde de specie, astfel Vipera monticola 1-2, Vipera ammodytes 9-10. Puii au majoritatea functiilor vitale, active imediat dupa nastere (exceptie facand functia sexuala), iar rezervele lor de hrana sub forma grasimii le confera acestora o autonomie de cateva luni de zile.
Puii de vipera. Mortalitatea puilor dupa nastere difera in functie de greutatea lor. Din acest punct de vedere puii de Vipera ammodytes, in greutate de mai putin de 5 g, au o mortalitate de 60%, pe cand cei cu o greutate de peste 9 g au procentul de mortalitate dupa nastere, 0%. Odata veniti pe lume, puii de vipera isi incep propria activitate independent de parintii or, cautandu-si propriul teritoriu. Daca nasterea a avut loc toamna tarziu, puii nu vor manca decat in primavara anului urmator. Acesta este motivul pentru care greutatea la nastere a puilor este determinanta pentru supravietuire. Lungimea la nastere este cuprinsa intre 13-15cm. Coloritul si desenul dorsal este complet, puiul stiind sa-si caute hrana si sa o vaneze. El poseda capacitatea de a secreta venin, cu toate ca acesta este la inceput in cantitate mica si mult diluat. Comportamentul puilor este dezinvolt, curajos, miscarile lor find rapide si neprevazute. Daca este deranjat, puiul sasaie puternic. Asa cum s-a mai aratat ciclurile de hranire la juvenili, sunt mai dese decat la adulti, hrana jucand un rol major in cresterea si dezvoltarea acestora. Timpul de maturizare a unui pui de vipera, pana ajunge la prima reproducere, este de 2-3 ani.




ADAPTABILITATEA IN CONDITII DE CAPTIVITATE

Se cunoaste ca reptilele au supravietuit marilor schimbari climaterice, datorita posibilitatii remarcabile de adaptare. Aceste modificari majore ale climei s-au produs totusi, intr-un interval mare de timp care nu a solicitat individul, ci specia. In concluzie, pentru mentinerea in captivitate a viperelor trebuie creat un microclimat specific. Dupa scopul propus; imitarea conditiilor de mediu natural in terrarii sau incinte de crestere este diversa. O singura idee trebuie subliniata inainte de a dezvolta acest capitol si anume ca oricat ne-am stradui in a imita natura, rezultatul nu poate fi decat o copie, cu neajunsuri mai mari sau mai mici. Animalele sunt constranse sa-si modifice comportamentul, dar nu departe de limitele naturale ale acestora. Deoarece majoritatea spatiilor de crestere artificiala sufera cam de aceleasi inconveniente, vom sistematiza acest capitol dupa unii factori si unele elemente de mediu ce trebuie sa intereseze pe crescator.

Temperatura. In functie de temperatura se deruleaza majoritatea activitatilor fiziologice ale animalului. Variatiile de temperatura, se desfasoara pe trei perioade de timp: una anuala (anotimpuri), una zilnica (ziua
cald, noaptea rece) si una diurna (dimineata rece, la amiaza cald si seara rece). Deoarece reptilele au un sistem de termoreglare primitiv, limitele de temperatura trebuiesc cat mai riguros pastrate. Suprimarea variatiei anuale de temperatura altereaza: ciclul de hibernare, ciclul sexual, ciclul de naparlire. Vipera aspis pusa sa aleaga intre a-si petrece iarna intr-un terariu cu conditii optime si un terariu exterior cu adapost pentru hibernare, a ales hibernarea. Prin repetarea experientei s-a ajuns la concluzia ca in 85% din cazuri, animalul alege hibernarea. Viperele europene isi incep locomotia la 4C, digestia la aproximativ 20C iar activitatile specifice legate de reproducere se desfasoara normal de la 20C. Sunt de remarcat anumite exigente proprii unor specii. Temperaturile din timpul zilei ajuta viperele sa-si ridice temperatura corpului pana la o anumita valoare, apoi ramane oscilanta in jurul acestei valori pe tot parcursul zilei. Noaptea temperatura animalului scade, fiind cu putin mai mica decat temperatura substratului. Temperatura joaca un rol determinant in procesul digestiei. in prima zi dupa ingerarea prazii temperatura trebuie sa fie de 32,4C
(medie) si apoi aceasta trebuie sa scada treptat pana la 30,5C, cand stomacul este gol. Temperatura maxima suportata spontan este cuprinsa intre 35-36,5C; peste aceasta temperatura, viperele regurgiteaza hrana, pentru ca altfel aceasta ar fermenta si ar conduce la moartea animalului. Majoritatea speciilor europene de vipere incep sa manance doar la 25C, singura Vipera berus accepta hrana la 15C si o digera la 10C. Primavara in vederea desfasurarii in bune conditii a ciclurilor sexuale (atat la masculi cat si la femela) este indicat sa se mentina o temperatura constanta mai mare de 20C.
Umiditatea. Acest parametru trebuie mentinut intre 60-80% si de el depinde starea generala de sanatate a animalului. O umiditate anormala provoaca o naparlire discontinua si conduce in timp la diferite boli. Din acest punct de vedere reptilele sunt rezistente si pot suplini lipsa umiditatii atmosferice prin folosirea vaselor de adapat.
Iluminarea. Lumina nu este absolut necesara. La hranire functia de orientare catre prada este preluata de
simtul olfactiv si de aparatul Jacobson. In zilele cand viperele se insoresc practic ele folosesc numai radiatia
termica, fiindu-le indiferente radiatiile din spectrul vizibil. Este stiut de alt fel ca reptilele in general au simtul vazului destul de slab.
Substratul. Numim substrat materialul pe care il asezam in interiorul terariului ca asternut. Chiar daca nu organizam un substrat care sa semene cu cel de pe care am recoltat animalul, totusi este bine sa respectam unele reguli. La naparlire, serpii, in general se ajuta de elemetele de decor pe care le gasesc in apropiere. Un spatiu care este lipsit de pietre sau un substrat pe care invelisul animalului nu adera, poate influenta naparlirii. De asemenea trebuie avute in vedere si masurile de zooigiena (curatirea fecalelor, de exemplu) care nu pot fi puse usor in practica in cazul unui substrat necorespunzator. Este bine sa se foloseasca pietrisul de rau, nisipul de rau si cu precautie, talazul de brad care de multe ori se agata de soarecele dat ca hrana, impiedicand ingurgitarea acestuia.

AMENAJAREA UNEI CRESCATORII DE VIPERE

1.AMPLASARE SI DOTARE
Amplasarea spatiului de crestere. Zona in care se poate amenaja o crescatorie de vipere in vederea colectarii veninului acestora, trebuie aleasa in concordanta cu scopul propus si tinand cont de tot complexul de factori de ordin general si local. Pentru o buna incadrare de ansamblu si pentru asigurarea microclimatului corespunzator, este necesar sa se ia in considerare factorii de ordin topografic. Pentru realizarea acestui deziderat, crescatoriile de vipere se vor amplasa cat mai izolat de localitati. Crescatoria trebuie sa aiba posibilitati de acces cu mijloace auto. Alimentarea cu energie electrica a crescatoriei permite utilizarea aparaturii necesare procesului de productie. Dimensionarea crescatoriei trebuie sa fie in deplina concordanta cu volumul de munca ce se va desfasura in el pe tot parcursul anului.
Incalzirea spatiului este una din cerintele de baza pentru buna desfasurare a activitatii zilnice in camera de crestere a soarecilor, a viperelor, de reproducere a acestora si in spatiul unde se face extragerea si prelucrarea veninului. Sistemul de ventilatie trebuie prevazut cu filtre pentru a nu permite vehicularea in laborator a agentilor patogeni.
Materialele de constructie, mai cu seama acelea din interiorul laboratorului, trebuie sa permita o spalare si dezinfectare, usoara. Prin constructie, crescatoria trebuie sa aiba cel putin trei zone de activitate: spatiul de crestere a soarecilor, spatiul de crestere a viperelor si spatiul de extragere si prelucrare a veninului. Compartimentele si dotarile aferente depind de volumul zilnic a activitatii precum si de numarul
de vipere.
Instalatii. Instalatiile sanitare sunt compuse din chiuveta pentru spalarea cu apa a vaselor si instrumentelor
utilizate. Iluminatul si, circuitele de alimentare cu energie electrica se vor realiza astfel incat sa se previna accidentele de munca si incendiile. In spatiul de crestere a viperelor se va elimina pe cat posibil utilizarea aparatelor alimentate prin cabluri si prelungitoare. Se vor optura gaurile, fantele, crapaturile existente in
pereti si in pardoseala. Se vor elimina spatiile de sub mobilier astfelincat animalele ce pot ajunge accidental pe sol, in incapere sa nu poata evada sau sa se ascunda. In spatiul de crestere se vor utiliza numai obiectele de mobilier strict necesare si daca este posibil acestea sa fie suspendate de pereti. Ferestrele vor fi prevazute cu plase de protectie iar pragurile usilor vor fi inaltate cu cel putin 60 cm. incaperile se vor pastra inchise si se vor afisa anunturi de avertizare atat in interior cat si in exterior.
Organizarea spatiului. Dupa scopul urmarit (productie de venin, reproducere, expunere) spatiul trebuie sa asigure animalului minimul necesar locomotiei. Viperele pot fi tinute individual sau in comun. Deoarece pentru productia de venin, exigentele legate de eficienta intra de cele mai multe ori in conflict cu preferintele animalului, se opteaza pentru o densitate mare si o intretinere usoara. Terariile din sticla cu suprafata de 1, 2, 4, 6 mp sunt bune pentru expunere si observarea activitatii de reproducere, dar ridica probleme de mentinere a curateniei.


Terariile din sticla sunt casante si nu asigura o securitate corespunzatoare. Cutiile din plastic (plexic) au avantajul ca sunt mai putin casante, materialul putandu-se lipi, nefiind nevoie de rame din cornier terariul va deveni mai usor. Plasa montata lateral impiedica observarea, ingreunand constructia, in schimb ii confera un plus de securitate. Cutiile cu colturi sunt greoi de curatat si dezinfectat. Terariile mari sunt greu de stivuit. Din aceste considerente au rezultat solutii tehnice mixte care raspund multumitor cerintelor.
Hrana. Un alt factor, important ce contribuie la mentinerea animalului in conditii artificiale este hrana. Meniul unei vipere chiar in conditii naturale, nu este prea diversificat si de aceea nu, sunt multe posibilitati ceea modifica. Un alt aspect este faptul ca vipera isi ucide prada inainte de a o consuma, prin inveninare, din acest punct de vedere, veninul este totodata o 'amprenta', a individului. De exemplu, un soarece muscat de o vipera devine 'proprietatea' acesteia. Este posibil ca inveninarea sa fie un stadiu pregatitor al alimentului (deocamdata acest aspect poate fi privit ca o ipoteza). Cert este ca prada este refuzata de alt individ, in afara celui care a muscat-o. O alta constatare, de data aceasta confirmata stiintific este ca proprietatile fizico-chimice ale veninului depind in mare masura de hrana.
Viperele in captivitate pot fi hranite cu soareci albi de crescatorie, soareci salbatici, pui de hamsteri, pui de o zi de gaina; incercarile de a hrani viperele cu soparle, pui de broasca, oua de gaina nu au dat rezultate. Soarecii albi (albinosi) sunt o solutie optima de hranire deoarece aceste animale cu modificari genetice induse voluntar de cercetatori, au un comportament bland. Cresterea in laborator a soarecilor albi va fi tratata intr-un capitol separat.
Asigurarea cu apa. Apa este un element vital pentru orice animal. In conditiile naturale viperele isi gasesc cu usurinta apa; in captivitate aceasta trebuie asigurata de ingrijitor. Apa potabila este suficient de pura pentru a satisface exigentele viperei. O mica problema apare la distribuirea portiei si la inlocuirea apei statute. Vasul trebuie sa fie suficient de stabil pentru ca animalul sa nu-l verse in miscare. In unele crescatorii am vazut tavi din plastic care au o buna stabilitate, in alta parte am vazut folosite pahare fixate de rama terariului. De retinut este faptul ca apa trebuie schimbata de fiecare data cind ingrijitorul observa ca animalul a transportat involuntar impuritati sau fecale in aceste vase.
Confectionarea terariilor. Terariile pentru vipere pot fi confectionate din diverse materiale si in diferite modele, in functie de scopul urmarit. In literatura de specialitate sunt date doua tipuri de terarii: unul de laborator, de dimensiuni mai mici (suprafata de 0,25 - 0,50 mp) dotat cu instalatii de: incalzire, iluminare, umiditate si aerisire si unul exterior (de 2 - 4 - 6 mp), cu peretii de sticla si/sau plasa de sarma, amenajat intr-un mediu care sa imite conditiile naturale.
Pentru studiul nostru prezentam trei variante care au fost deja experimentate. Terarii confectionate din P.A.L. de 18 mm grosime, de dimensiuni: L=50 cm, 1=50 cm. Fiecare terariu a fost dotat cu o lampa (reflector foto), care asigura cu ajutorul unui transformator cu cursor, prin intermediul unui bec normal de 40 W, o temperatura reglabila, intre 15 si 33C; au fost folosite in cadrul Muzeului de Stiinte Naturale Deva. Substratul (nisip, pietris) a fost asezat pe o folie de plastic pentru ca eventuala umezire a lui sa nu degradeze P.A.L.-ul; in fiecare cusca exista un vas Petri cudiametrul de 15 cm, pentru a asigura necesarul de apa si umiditate in interiorul terariului. Aerisirea se asigura printr-o serie de orificii, facute in jumatatile superioare ale peretilor custilor (anterior si posterior). Accesul la animal se face prin intermediul unei usi, care corespunde cu jumatatea superioara a peretelui anterior, s-a ales aceasta solutie pentru ca terariile sa poata fi suprapuse, economisindu-se astfel mai mult spatiu in
laborator. Temperatura este verificata cu ajutorul unor termometre, care sunt instalate in interiorul terariilor. Inregistrarea temperaturii si a umiditatii in terarii se face cu ajutorul unui termohidrograf, care poate fi instalat in interiorul custilor. .
O alta varianta, aplicata, in cadrul crescatoriei experimentale din Vistea - judetul Cluj, consta din bazine
avand h = 100 cm ,L = 200 cm si l = 100 cm realizat din profil metalic cu peretii din sticla si protejati cu plasa metalica la exterior. Capacele au fost realizate tot din profil metalic, fiind montate pe un sistem culisant pe role. Suprafata de asezare a fost realizata din tabla, peste care s-a asezat un substrat format din pietris si roci de calcar. Incalzirea s-a realizat cu lampi tip foto asezate pe trepiede inalte de 30 cm si echipate cu becuri normale de 40-60 W. In interiorul acestui spatiu pot fi crescute cca. 30-35 de vipere. Vasul de administrare a apei consta dintr-o tava din material plastic de dimensiuni 25/40/3 cm. Hranirea viperelor se face in comun, la perioade regulate de timp. Avantajul metodei este ca animalele au spatiu suficient pentru locomotie, isi pot alege o zona de temperatura corespunzatoare, dar exista si un dezavantaj
prin faptul ca nu mai poate fi facuta o urmarire individuala a viperelor.
A treia varianta, experimentata; in Brasov, consta din baterii de crestere individuala a viperelor. Animalele un fost izolate in cutii confectionate din material plastic avand capacele din plexic transparent. Suprafata de asezare de 255 cm2 fiind rotunda, permite animalului sa ia o pozitie comoda. In cutie se aseaza un substrat de nisip sau talaj de brad si un vas mic cilindric fixat de cutie printr-o bratara pentru apa. Cutiile se aseaza in lazi confectionate din PAL gros de 2 cm, pe doua randuri, sub ele asezandu-se rezistente electrice , de mica putere si cu o suprafata, radianta mare. Aceste rezistente au fost confectionate in laborator si au fost calculate incat sa se incalzeasca pana la o temperatura maxima de 35C, in regim continuu de functionare. Intr-o lada cu dimensiunile 122/480/430 cm se pot aseza pana la 20 de cutii. Pentru controlul riguros al temperaturii am folosit un termostat electronic care a permis reglarea acesteia cu o toleranta de +/- 0,5 C. Avantajul acestei metode de crestere este ca permite o observare individuala a viperelor si o intretinere buna a spatiilor, dar exista si un dezavantaj prin faptul ca metoda implica multa manopera pentru intretinere.


2.APARATE, DISPOZITIVE SI INSTRUMENTAR

Instalatia de ambalare in vid. Pastrarea veninului, dupa ce acesta a fost uscat, este bine sa se faca in fiole din sticla inchise sub vid si care se eticheteaza corespunzator. Aceasta instalatie se poate astazi procura relativ usor interesandu-ne la agentii economici care utilizeaza acest procedeu in tehnologia lor. Majoritatea intreprinderilor de medicamente au in dotare astfel de instalatii. De asemenea, industria alimentara utilizeaza frecvent astfel de procedee. Instalatia de uscare a veninului in mod curent - uscarea
veninului se poate efectua absorbind apa, prin procedee chimice, la temperaturi scazute. Este de remarcat faptul ca probele de venin analizate de catre I.C.C.F Bucuresti si a caror rezultate le prezentam in acest material, au fost uscate la temperatura de 25C printr-un procedeu chimic si apoi pastrarea s-a facut intr-un frigider obisnuit.
Liofilizator. Acest aparat permite uscarea veninului prin tehnica vidului, conferind, produsului calitati superioare. In principiu veninul este transformat din stare lichida in stare solida prin evaporarea apei datorita scaderii temperaturii punctului de fierbere intr-o instalatie de vidare.
Congelatorul. Mentinerea caracteristicilor veninului timp indelungat, depinde de existenta in laborator a unui congelator capabil sa coboare temperatura cel putin pana la 0C. In acest congelator se mai pastreaza si serul antiviperin pe care-fiecare crescatorie trebuie sa-l posede.
Etuva. Pentru extragerea veninului si prelucrarea acestuia sunt necesare vase sterile . Realizarea sterilizarii sticlariei intr-un laborator cu volum redus de activitate, o simpla oala de presiune si o etuva sunt suficiente.
Balante si vase de masurat. Pentru cantarirea veninului trebuie folosita o balanta de mare precizie. Substantele in stare lichida se portioneaza cu ajutorul vaselor de masurat din sticla sau din material plastic. Ele pot fi de diferite forme si marimi. Printre acestea se pot mentiona: sticlele, carafele, vasele Erlenmeyer, cilindri, pahare Berzelius, eprubete, pipete, siringi gradate.
Dispozitiv electronic de termostatare. Cei care au cunostinte de electronica isi pot concepe singuri un termostat care sa satisfaca exigentele de incalzire a spatiilor de crestere a viperelor. Complexitatea acestor scheme poate pleca de la utilizarea a trei tranzistori si pana la folosirea unei scheme bazate pe un microprocesor. In acest caz, pe langa functia de baza, aceea de a mentine o temperatura constanta intr-o incinta, se pot monitoriza mai multe puncte de citire a temperaturii. Este posibil sa se introduca praguri de alarmare si avertizare si chiar se pot crea electronic cicluri diurne, zilnice si anualele temperatura. Noi am obtinut rezultate multumitoare (o mortalitate anuala de sub 5%) cu o schema elementara de termostat. Nu trebuie neglijat nici comertul cu astfel de aparate care pune la dispozitie o diversitate de termostate cu afisaje electronice de temperatura, care mai de care mai sofisticate; inconvenientul ramane pretul.
Bat herpetologic folosit in teren. Un maner de lemn de 40 - 50 cm. , in varful caruia este pusa o sarma de otel dreapta, lunga de 30-40 cm., iar pe ultima portiune (8 - 10cm) indoita in unghi drept. Peste carligul din sarma este indicat sa se aseze un tub din PVC sau cauciuc, pentru a atenua zgomotul (pe stanca ) si pentru a proteja animalul.
Bat herpetologic folosit in laborator. In realitate este o tija metalica cu diametrul de 5 mm si in lungime de 450 mm, cu capatul indoit ca si la batul utilizat in teren. La capatul de prindere se ataseaza un maner scurt din lemn. Acest instrument este mai usor de manevrat si foloseste la fixarea animalului pe masa de lucru.
Pensa herpetologica mica. Se aseamana cu o pensa chirurgicala cu o lungime de 200 mm si cu capetele bratelor turtite pe o lungime de 50 mm. Acest instrument se foloseste pentru imobilizarea viperelor cu dimensiuni mici, a puilor si a juvenililor.
Pensa de teren. Lungimea acesteia este de 450 mm, si spre deosebire de pensa mica are capetele indoite intr-un unghi de 45 fata de planul bratelor. Acest unghi permite fixarea animalelor in teren cu mai multa usurinta fara sa ne aplecam.
Pensa de laborator. Are o lungime de 320 mm , capetele de fixare indoite la un unghi de 45 dar si rasucite
fata de planul bratelor cu un unghi de 90. Acest instrument este foarte des utilizat pentru fixarea animalului pe masa de lucru, permitindu-ne apoi prindera acestuia cu mana.
Penseta mica. Este utilizata, pentru diferite operatii de lucru cu puii, pentru curatat, resturile dupa naparlire,
sau, de exemplu, atunci cand trebuiesc extrasi coltii care se mai rup in timpul operatiei de 'mulgere'. Lungimea pensetei este de 120mm.
Penseta mare. Are o lungime de 180 mm si este folosita la prinderea soarecilor. Deoarece uneori este necesar sa se stimuleze interesul viperei pentru hrana, cu acest instrument ingrijitorul poate balansa provocator soarecele pana cand vipera il musca.

3.ALCATUIREA BIOBAZEI DE VIPERE
Colectarea viperelor din teren. Deplasarile in vederea colectarilor trebuiesc facute in grup de cel putin doua persoane. Manevrarea animalelor proaspat capturate fiind dificila pentru o singura persoana. Materialele necesare recoltarii sunt: saci de panza groasa, pense de teren, bat herpetologic. Persoanele trebuie sa poarte
incaltaminte adecvata : bocanci de munte sau cizme de cauciuc. Una din dificultatile in ceea ce priveste recoltarea viperelor, consta in identificarea biotopurilor specifice si a perioadei optime pentru recoltare. Referitor la biotipurile specifice, trebuie sa amintim ca pe un masiv calcaros, viperele se vor gasi cu preferinta in partile expuse spre sud, iar in numar mare,doar in locurile ferite de vant. In majoritatea cazurilor acestea coincid cu locurile de hibernare. In ceea ce priveste perioada optima pentru recoltare, putem afirma ca dupa iesirea din hibernare, avem cele mai mari sanse, pentru ca desi sunt slabite, ele vor incepe sa manance imediat. In apropierea locurilor de hibernare, am reusit sa colectam 12 exemplare, pe o suprafata de 25 m patrati, in 4 iesiri consecutive. Lipsa vegetatiei este un avantaj mare pentru noi, intrucat le putem descoperi mult mai repede. Perioada de reproducere (aprilie - mai), este caracterizata la vipere prin deplasari in teren in cautarea partenerului, urmate de acuplare. Desi am efectuat multe iesiri in teren in aprilie - mai 1990 (Turnu Severin , Moldova Veche , Pescari - jud. Caras - Severin , Govajdie, Balsa ,Cheile Crivediei, Muntii Retezat , jud. Hunedoara), nu am reusit sa colectam decat putine exemplare intr-un
singur loc, la Balsa in niste chei foarte abrupte , din calcar, am reusit sa cuprindem o aglomerare de 5 vipere ( patru masculi si o femela ), adunati pentru imperechere. Dupa aceasta perioada, in care nu prea se hranesc,
viperele incep sa vaneze intens , pentru a-si putea reface rezervele de lipide . Femelele sunt cele mai des observate, pentru ca stau mai mult la soare, unde gesteaza.
Colectarea propriu-zisa consta din : imobilizarea animalului cu batul herpetologic, direct cu pensa (in acest caz: cat mai aproape de cap ) sau poate fi prinsa de varful cozii (cu atentie) pentru a nu se intoarce sa muste. Apoi va fi pusa intr-un loc mai accesibil, poteca, drum sau loc drept. Aceasta manevra, se face cu mana indepartata de corp si miscand-o incontinuu, pentru a dezechilibra, animalul, care altfel poate musca.
Urmatoarea,etapa este imobilizarea capului, care se face cu ajutorul pensei, cu multa atentie , pentru ca vipera poate sari sa muste. In sfarsit, odata imobilizat capul, animalul nu mai prezinta pericol, putand fi prins cu mana, imediat de dupa cap . O greseala de cativa milimetri il poate costa viata pe cel care nu se conformeaza, pentru ca vipera are gatul foarte mobil, coltii veninosi si poate foarte usor sa muste de deget. Odata prinsa de dupa cap,ea poate fi studiata si pusa in sacul de panza care fiind de culoare inchisa o tine in intuneric si ea nu va musca. Poate rezista fara apa cateva zile, daca temperatura este scazuta, iar fara hrana, cateva luni de zile.
Lucrul cu viperele. Intretinerea viperelor nu necesita un efort atat de-mare ca in cazul soarecilor. Odata asigurate conditiiie de mediu, este necesar hranirea lor in functie de dimensiunea, starea fiziologica si apetitul fiecarui individ. De exemplu, inainte de naparlire, animalul refuza hrana, pe cand, in primele zile dupa naparlire este foarte lacom si inghite imediat soarecele. In perioada de reproducere, de asemenea nu prea mananca. La puii de vipera si la indivizii tineri este necesar sa li se asigure o hrana corespunzatoare dimensiunii lor (pui mai mici sau mai mari de soareci). Indepartarea excrementelor din fiecare cusca se face
prin punerea animalului intr-o alta cutie inchisa. Manevrarea animalului se face cu ajutorul batului herpetologic sau cu mana inmanusata, cu precautie, fara a-l brusca.
Pentru extragerea veninului este nevoie de doua persoane: una prinde animalul de dupa cap si cu cealalta mana il pune sa muste cu coltii veninosi intr-o eprubeta sau
un alt vas de sticla. Cealalta persoana tine de corpul animalului pentru a nu se zbate. Extragerea veninului presupune masarea glandelor veninoase dinspre inapoi spre inainte, cu degetul mare si cu cel aratator. O mica neatentie poate determina schimbarea pozitiei capului animalului care, avand coltii scosi (si putandu-i misca independent), poate destul de usor sa muste degetele celui care extrage, veninul
Imunizarea naturala. In toate cazurile in care se manevreaza viperele, este necesar sa se lucreze cu foarte mare grija fara a se face miscari bruste sau a le lovi. Unele dintre ele, din fericire un procent scazut, raman agresive mult timp dupa capturare. Pana in prezent nu exista ser antiviperin ,in tara si o muscatura poate fi fatala. Singura modalitate de a preintampina o eventuala inveninare a fost aceea ca personalul care lucreaza direct cu animalele sa se lase muscat; la intervalul de 6 luni, de pui de vipera nou nascuti sau de cateva luni. Este cunoscuta in literatura de specialitate aceasta practica, dar nu o recomandam.
S. Bruno considera (Retili d'ltalia, 1977 ) ca sunt necesare 7-15 doze pentru ca un individ sa devina imun. In cadrul laboratorului una dintre persoane a fost muscata de un adult de vipera ammodytes; avand la activ 5 muscaturi de pui a aceleasi specii; a scapat fara prea mari urmari (o zi spitalizare, datorita exigentei medicilor de a o tine sub observatie, pentru ca ser antiviperin nu aveau). Mana muscata sa umflat, pana la umar, au aparut unele simptome generale (greata, varsaturi, transpiratie) care au disparut a doua zi.
Raportul cu omul. Povestile, superstitiile, frica si ignoranta manifestata de popoarele occidentale si in special cele de origine latina, fata de vipere, justifica abundenta tratatelor referitoare la acest subiect.
In general serpii, sunt considerate in Orient, simboluri falice de virilitate, sau prudenta, intelepciune,
nemurire transcendenta , etc. Uneori vipera este mancata pentru a fi dobandita imunitatea impotriva veninului ei. Medicina homeopata utilizeaza frecvent venin de vipera, in special de Vipera aspis, in dilutii de la 1/100 (sau mai mici), contra epilepsiei, hemoragiei la menopauza, cangrenelor, ulcerelor, anginei difterice, icterului, hemofiliei, pneumopatiilor, etc : Veninul de vipera ammodytes a fost experimentat cu succes contra holerei, tetanosului, leprei, elefantiazisului etc.




4.ALCATUIREA BIOBAZEI DE SOARECI
In vederea alcatuirii biobazei de soareci sunt necesare urmatoarele: animale vii, (care pot fi procurate de la Institutul V. Babes din Bucuresti si de la Institutul de Igiena Cluj Napoca), borcane cu diametrul de 25 cm si cu inaltimea de 30 cm, talas, rumegus de conifere, procurat de la atelierele de tamplarie si hrana pentru soareci. Comportament. Soarecele este un animal activ la intuneric, chiar daca ciclurile unei zile de intuneric si lumina sunt artificial inversate. El isi va petrece o parte din timp facandu-si toaleta. Acesta trebuie considerat comportamentul lui normal si nicidecum o consecinta a infestari cu ectoparaziti. Stresul rezultat din deranjarea animalelor pentru a fi prinse, sau cand animalele se bat intre ele, influenteaza negativ asupra ritmului biologic de crestere.
Manifestarile agresive pot aparea fie intre doi masculi sau doua femele cat si in cadrul cuplurilor de diferite sexe. De regula masculii se incaiera in prezenta femelelor aflate in calduri, dar si femelele, mai ales cele cu pui, introduse in aceeasi cusca, se bat adesea intre ele destul de aprig. De asemenea femelele, se arata mai linistite cand sunt gestante si mai fricoase cand se afla in perioada de lactatie sau inainte de fatare.
Soarecele se adapteaza relativ repede daca temperatura incaperilor, lumina, linistea, asternutul si hrana sunt in limitele corespunzatoare si se mentin astfel mereu constante.
Monta, gestatia si fatarea. Monta poate avea loc in grup, sau individual. Astfel, unii autori recomanda tipul de monta in grup de doua trei femele si un mascul, care sunt introdusi intr-un borcan. Aici se mentin 9 zile, respectiv doua cicluri oestrale, dupa care femelele se separa in cate un borcan de maternitate, iar masculii se folosesc pentru alte monte. Gestatia la femela dureaza intre 15-17 zile, de regula 16 zile. Prezenta fetusilor in uter poate fi sesizata prin simplu examen clinic (vizual) sau prin palpare incepand din a 7-a zi dupa monta. In orice caz, in a 9-a zi fetusii se simt la palpare fiind bine dezvoltati, iar abdomenul femelei este
mult marit. Actul fatarii se realizeaza in circa 30 de minute, ori mai mult. Expulzarea fetusilor se produce ritmic, la intervale scurte, de cateva minute, timp in care femela isi aranjeaza culcusul din talas si se adapa din cand in cand. Numarul puilor nou nascuti difera, fiind de 4 -10 la o fatare. Femela ramasa fara pui intra in calduri in cel mult 4-5 zile.
Cresterea si intarcarea puilor. Puii nou-nascuti ai soarecelui sunt depusi in culcus de mama lor, care ii aduna cu gura de prin diferite locuri ale borcanului. La aceasta varsta ei nu au par pe corp, ochii sunt lipiti, dar se intrezaresc ca doua pete sub pielea transparenta. In a 8-a zi parul incepe sa creasca pe corp pentru ca dupa 14 zile blana sa fie formata. Tot acum le apar ochii si li se poate determina sexul; masculii prezinta testicule sub forma unei pungi bilobate sub coada, iar femelele, doua randuri de puncte albe pe abdomen care indica locul viitoarelor mamele. S-au semnalat cazuri cind femela si-a mancat puii in perioada de alaptare, in special in primele doua saptamani. Se pare ca acest lucru se datoreaza unor stari patologice, deficiente in alaptare etc. Dupa 15 zile puii devin vioi si atunci cand sunt luati in mana sunt destul de greu stapaniti, caci se zbat si adesea aluneca printre degete, sarind in gol fara nici o precautie.
Intarcarea are loc de regula, la 24 - 25 de zile ( uneori si mai tarziu ) cand puii se separa complet de mama,
fiind introdusi in spatii separate de crestere pentru tineret. Apoi, dupa 4 -5 zile, femela intra in calduri si se da la monta.

EVOLUTIA CRESTERII IN GREUTATE A SOARECELUI
la nastere..1,5 g
la 4 zile. 2,2 g
la 7 zile.. ..2,9 g
la 19 zile8 g
la 25 zile ..12 g
la 30 zile.22 g
la 40 zile.27 g
la 50 zile.33 g
Imperecherea animalelor batrane intre ele a dus in multe cazuri la gestatii aparente si adesea conditionate, cu rezultate slabe (34%), ca urmare a tulburarilor in continutul hormonal. Imperecherea femelelor tinere cu masculi batrani este cea mai nerentabila (26% fecunditate). Dimpotriva, imperecherea femelelor batrane cu masculi tineri ridica proportia fecunditatii la 53%. Cele mai bune rezultate le
asigura inmultirea soarecilor tineri intre ei (58%). De regula, soarecii masculi se mentin in stare de
procreare pana la varsta de 1,5-2 ani, desi s-au semnalat cazuri de monte reusite si dupa varsta de 2 ani, evident ca exceptii.
Lucrul cu soarecii de laborator. Intretinerea soarecilor de laborator consta in asigurarea hranei, temperaturii si curateniei lor. Hrana este administrata odata la 24 ore si nu necesita manevrarea animalelor. Temperatura, pe timpul iernii se poate asigura cu ajutorul unei sobe de teracota. Curatenia este asigurata prin schimbarea stratului de talas periodic (odata la 4-6 zile ), urmata de spalarea si dezinfectarea fiecarui borcan. Este necesar ca puii nascuti sa nu fie atinsi de ingrijitor, pentru ca femelele nu-i vor mai ingriji. Un pui ajunge la reproducere in 2 luni.

VENINUL, PRODUCERE SI VALORIFICARE

1. APARATUL VENINOS
Dintii si aparatul veninos. Maxilarul, fiind legat mobil de osul prefrontal, de fiecare data cand arcul format din osul transvers si pterigoid, se deplaseaza inainte, executa o rotatie in jurul propriei axe, determinand erectia dintelui. Acesta formeaza atunci cu palatinul, un unghi drept sau optuz, si iese in afara extremitatii interioare a botului. Cand sarpele inchide gura, maxilarul descrie o miscare de rotatie in sens invers si dintele revine la pozitia initiala, asezandu-se de-a lungul palatinului. Dintii viperidelor sunt acoperiti cu un: strat gros de smalt si nu sunt implantati in alveole separate ci sudati cu osul.
Rareori pe maxilar se gaseste un singur colt, in mod normal se pot observa 2, 3, sau chiar 4 colti, din care primii sunt functionali, iar ceilalti, din ce in ce mai mici dinspre fata inspre spate sunt destinati ai inlocui pe primii. Chiar si dintii care in timpul prinderii si ingestiei prazii se rup si se desprind de os cu relativa usurinta, pot fi substituiti. O ramificatie a mucoasei bucale formeaza in jurul coltului veninos o teaca, o membrana, care il mascheaza in parte. Aceasta teaca este destul de mare pentru a acoperi tot coltul
veninos atunci cand acesta este in pozitie de repaos, de-a lungul palatinului. in aceasta teaca se termina canaliculul care provine de la glanda cu venin, si veninul poate, fara a exista pericolul, de a se amesteca cu saliva sa patrunda in canalul coltului veninos si de aici in rana.
La viperide trecerea veninului din canalul glandei in cel al dintelui veninos se produce perfect datorita tensiunii la care este supusa membrana in jurul dintelui veninos cand acesta se afla in erectie.
Musculatura si glanda veninoasa. Glanda veninoasa, care se gaseste adapostita aproape complet in faza postorbitala este mentinuta in situ in unele ligamente:
----cel mai puternic, de ligamentul superior care, facand parte din fata interna si superioara a glandei este prins de articulatia osului patrat cu squamesal;
----de ligamentul posterior care uneste extremitatea posterioara a glandei cu articulatia patratului cu mandibula.
----de ligamentul anterior care, trecand pe deasupra canalul glandular, se uneste cu osul posterior frontal si cu fata anterioara si: externa a maxilarului.
Osul pterigoid se divide, in partea,anterioara in doua ramuri: una de care se fixeaza sub maxilar si alta care se infige in partea externa si inferioara, sub membrana coltului veninos.
Osul temporal anterior, este divizat in doua : o parte care: comprima, curbata si una dreapta. Prima, contracta fata interna a glandei si o preseaza de la interior spre exterior (desi functia sa principala este de a ridica mandibula ), adoua dimpotriva exercita o presiune asupra intregii suprafete a glandei, si are deci un rol foarte important in mecanismul de inoculare a veninului.
Glanda cu venin. Aceasta glanda are o forma aproximativ triunghiulara si ocupa partea posterioara si laterala, gasindu-se in spatele si dedesuplul ochilor. Este inconjurata de un strat de tesut conjunctiv, este enervata de ramura maxilara a nervului trigemen si are legaturi stranse cu musculatura. Acinul este de obicei mai inalt spre mijloc si se restrange brusc spre partea anterioara, devenind subtire si formand un canal excretor care se continua pana la baza coltului veninos, unde se deschide printr-o singura pereche de pori. Glanda este constituita din lobi subdivizati in lobuli care la randul lor sunt separati unii de altii prin septuri destul de subtiri. Impreuna, aceste elemente dau glandei aspectul interior al unui canal lung, aproape cilindric. Tubulii glandulari sunt foarte ramificati, iar lumenul lor este acoperit de un epiteliu, constituit dintr-un singur strat de celule, care produce veninul; de fiecare data cand aceste celule isi completeaza secretia, sunt inlocuite de celule noi.
Caracteristica glandei cu venin la Viperide este umflatura care se gaseste in partea distala a conductorului in apropierea punctului de eliminare, la baza coltului veninos. Aceasta umflatura care a fost incorect denumita camera de rezerva a veninului, este formata in partea anterioara, din celule mucoase, si in cea posterioara din tuberculi, al caror epiteliu se aseamana cu cel al celulelor excretoare cu care este in comunicare. Veninul, produs de celule, epiteliale ale tubulilor, este inmagazinat in lumenul diferitelor conducte colectoare situate in, spatele glandei mucoase. Aceasta glanda are probabil, o functie valvulara.
Glanda cu venin a viperidelor este deci de tip mixt: seroasa, seinul (glanda principala) si mucoasa (glanda secundara umflatura caracteristica). Mecanismul muscaturii si inocularea veninului in conditii fiziologice optime , Viperidele iau o pozitie de aparare care consta iri a mentine corpul cat mai adunat, capul in pozitie ridicata si cu prima parte a corpului dispusa in 'S' aproximativ orizontal . Cand o vipera se arunca sa muste printr-o miscare fulgeratoare , aceasta se produce nu numai prin intermediul contractiei muschilor depresori ai mandibulei care deschid larg gura ei , ci si prin contractarea muschilor protractori ai, palatului, prin care este determinata deplasarea inainte a arcului pterigo-palatino-transvers deplasare care provoaca miscarea de rotire a maxilarului in jurul prefrontalului si erectia coltilor veninosi. Tensiunea puternica a membranei , care face sa se uneasca cele doua canale, cel al dintelui si cel al glandei, face ca mecanismul de injectare a veninului la Viperide sa fie mai perfectionat decat la toate celelalte familii de serpi veninosi . Veninul este injectat sub presiune prin actiunea muschiului temporar anterior care apasa puternic pe fiecare parte a seinului. Ridicarea maxilarului si a coltului veninos nu se produce in mod automat, in timpul coborarii mandibulei, ci doar cu vointa animalului, care poate deschide larg gura, fara sa
ridice coltul veninos intreaga faza de atac muscatura si introducerea veninului se producem aproximativ 1/40 dintr-o secunda .

2.VENINUL
Primele note despre veninul Viperidelor europene au fost gasite la medicul grec Kikandros din Colofone (Kojophon actualul Degirmendere in Lybia, Asia Mica , prin anii 200 -130 i.e.n.), care le-a transmis prin lucrarea sa Theriska e Alecsipharmaka. Dintre cercetatorii care au efectuat cercetari in ultimii ani, in acest complex domeniu al veninului serpilor si in special al viperidelor, amintim: D.A. Bellairs, C.Bruno, P.Boquet, J.Detrait, R.Duguy, L.Donatelli, G.Livres, C.J.Hanut, E.Kochva, N.Muic, G. Mangili,
M.Marcacci, C. si M. Phisalix, E.Pozio, A.Sella, H.Schlossberger, G.Schwick, H.W.Raudonat, T.Reuss si
multi altii.
O picatura de venin poate fi recoltata din varful coltului veninos al animalului viu, dupa ce glanda este comprimata dinspre inapoi spre inainte . Veninul este un lichid limpede de regula incolor, inodor, cu gust usor acid, foarte vascos, care se usuca rapid la temperatura camerei. Dupa ce este uscat, este partial solubil in apa distilata si complet solubil in ser fiziologic. Veninul in solutie, oricare ar'fi concentratia, se
altereaza rapid. Pentru a nu-si pierde proprietatile este necesar sa fie liofilizat (uscat,sub vid) in acest mod poate fi pastrat timp indelungat, chiar ani de zile, fara, ca actiunea temperaturii scazute sau ridicate sa-i modifice calitatile. Cu privire la compozitia chimica, se stie ca veninul are un continut ridicat de proteina. Aceasta constituie de fapt 90-92% din greutatea uscata (dupa colectarea veninului din glanda, continutul de apa. este de aproximativ 70%, la Vipera ammodytes), restul este reprezentat de compusi chimici de natura neproteica, in special cu fosfor si de ioni metalici si nemetalici. Analiza componentelor anorganice a veninului la mai multe specii de vipere, printre care Vipera ammodytes si Vipera aspis, a demonstrat prezenta unei cantitati crescute de sodiu, in raport cu alte elemente care exista in cantitati mult mai scazute: Ca 10-1 %, Zn si Mg de la 10-1 la 10-2 %, P 2x10-2 %, Si 10-2 %,.Cu de la 10-2 la 10-3 %, Ag 10-5 % .
Studiul analitic al diferitelor fractiuni, facilitat de folosirea tehnicilor moderne si perfectionate (electroforeza, qromatografie, filtrare pe gel de dextroza etc.) a permis identificarea unui mare numar., de enzime care sunt responsabile de actiunile toxice ale veninului.
Putem spune ca efectul veninului asupra organismului este deosebit de complex, fiind rezultatul
actiunii concomitente a diferitelor principii active. Un simptom determinat poate fi datorat, insumarii diferitelor actiuni. De exemplu, scaderea presiunii arteriale sistolice, care initial era atribuita actiunii veninului asupra sistemului nervos, se datoreaza cu certitudine actiunii directe asupra miocardului cu eliberare de histazine . Veninul este in general, caracterizat prin actiunea toxica asupra functiei unei structuri determinate, sau a unui organ; sau aparat. O clasificare a veninurilor poate, fi facuta pe baza unor actiun.i specifice care, la randul lor sunt legate de prezenta in: venin .arbifentelor substante (vezi tabelul).


STUDII FARMACOLOGICE SI ANALITICE PRIVIND VENINUL DE VIPERA AMMODYTES

Studiul s-a efectuat la comanda Nr.3317 din 16. 11. 2001 lansata de S.C. 'VENOM PROD' S.R.L. catre
Institutul de Cercetari Chimico-Farmaceutice Bucuresti. In urma acestui studiu s-au tras unele concluzii privind calitatea produsului si s-a obtinut primul buletin de analize oficial la veninul de vipera ammodytes in tara noastra. 
In continuare prezentam aceste rezultate:
' S-a primit de la S.C.'VENOM PROD' S.R.L. o proba de venin:de vipera pentru care s-au efectuat urmatoarele studii:
--toxicitatea acuta '
--influenta veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor de soarece
--electroforeza proteinelor in gel de poliacrilamida.
Toxicitatea acuta a fost.determinata pe soareci si sobolani.
S-au folosit soareci albi masculi, in greutate de 18-22 g, carora li s-au administrat intraperitoneal venin de vipera in doza unica. DL 50, determinata pe baza probiturilor, cu ajutorul unui program pe calculator, a fost
de 1,88 mg/kg, cu limite cuprinse intre 1,51 si 2,35 mg/kg. S-a remarcat faptul ca letalitatea a aparut in primele 24 de ore de la administrare si s-a manifestat pana la 48 de ore. La sobolani, veninul a fost administrat intraperitoneal. S-au folosit sobolani albi, masculi si femele, in loturi omogene, cu greutatea cuprinsa intre 80 - 120 g. Intervalul de doze administrate a fost cuprins intre 3,5 si 9 mg / kg. DL a avut valoarea 6,16 mg / kg, cu limite fiduciale cuprinse intre 5,58 si 6,79 mg /kg. Si la sobolani letalitatea s-a manifestat in general in primele 24 de ore de la administrare si nu a depasit 48 de ore. Animalele au fost tinute sub observatie 14 zile. S-au facut observatii, anatomo-patologice si s-au prelevat probe de organe pentru observatii histo-patologice atat la soareci cat.si la sobolani. Observatiile s-au facut la cateva minute de la administrare, la animalele, care au murit in primele 48 de ore si Ia animalele care au supravietuit dupa perioada de observatie de 14 zile. La animalele sacrificate dupa 30 minute de la administrare se evidentiaza faza incipienta a intoxicatiei. Se observa prezenta sangelui in cavitatea peritoneala, iar participarea renala este remarcabila din primele minute ale inocularii.
La examenul microscopic, rinichii au prezentat capsula glomerulara ingrosata, tubii proximali cu distrofie vacuolara, multiple citonecroze pe tubii distali, cu necroza fibrinoida, frecventi cilindri hialino-granulosi si lumen vascular dilatat, cu rare hematii si cu mase hemolizate. La nivelul ficatului s-a observat intumescenta clara cu zone de necroza fibrinoida, vasodilatatie intensa, rare hematii in lumen si masa sanguina hemolizata. La animalele moarte la 24-48 de ore se remarca un hemoperitoneu cu cheaguri in zona pelviana. Hemoperitoneul este prezent si la 14 zile de la injectare, cu depozite fibrino-hematice pe dreptii abdominali si capsulele organelor abdominale: ficat, rinichi, splina, vezicula
seminala si prostata. 

Examenul microscopic a pus in evidenta urmatoarele aspecte:
--edem meningocerebral la 24 de ore, ce se estompeaza la supravietuitorii de 5-6 zile;
--focare de alveolo-bronsiolita hembragica prezente la toate animalele, cu intensitate variabila Insa in functie de doza administrata;
--edem interfascicular miocardic;
--ficat cu intumescenta.tulbure, vasele porte dilatate, in lumen rare hematii, predomina serul sanguinolent, probabil datorita unui proces de hemoliza;
--splina cu limfadenosinuzita cataraia, cordoane Bilroth ingustate prin hiperplazia pulpei albe;
--stomacul si intestinul prezinta depozite fibrinoide, mucoasa edematiata, submucoasa cu marcata staza si elemente glandulare cu distrofie mucoida;
--pancreas cu interstitiu edematiat, infiltrat cu limfomonocite, acinii edematiati, cu zone de necroza fibrinoida;
--rinichiul prezinta edem si nicroze fibrinoide ale arteriolei glomerulare, predominant la glomerulii din cortical, distrofie si fibrinonecroze ale anselor renle, cilindri hialini hematici. La animalele sacrificate dupa perioada de observatie se contureaza aspectul de glumerulonefroza
--testicolul prezinta puternica staza limfo-spermatica si edem al celulelor spermatice .

In concluzie se poate afirma ca produsul testat a determinat aspecte cunoscute din cazuistica veninurilor. S-a urmarit efectul specific al veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor de soareci. Pentru aceasta s-a injectat animalelor de experienta, soarecilor albi masculi, in greutate de 20-22 g, doza de 1mg / kg corp. Administrarea s-a facut intraperitoneal. in 21 de eprubete s-a ralizat o scala de dilutii dintr-o solutie de NaCI, cuprinsa intre 0,7 si 0,3% in fiecare eprubeta s-a adaugat imediat dupa recoltare o picatura de sange venos. Eprubetele au fost agitate si apoi examinate la 3 si apoi la 24 de ore. S-a notat concentratia primei eprubete care reprezinta inceput de hemoliza si prima eprubeta la care nu se mai observa sediment de eritrocite (la care hemoliza a fost totala). Media rezultatelor obtinute a fost de 0,5% NaCI pentru hemoliza partiala si 0,44% pentru hemoliza totala. Valorile normale, obtinute pe animale netratate, au fost de 0,44% pentru hemoliza partiala si 0,36% pentru cea totala. Aceste rezultate demonstreaza efectul marcat de scadere a rezistentei hematiilor la animalele tratate cu venin de vipera, si ele sunt in concordanta cu efectul hemolitic evidentiat in experimentul de toxicitate acuta.
Analiza proteinelor din venin s-a realizat, prin electroforeza in gel de poliacrilamida (c=10%, T=10%,pH 8,3 , fixare cu pricat de sodiu, coloratie Coomasie Brilliant Blue R250). In preparatul nativ (N) se evidentiaza 8 benzi proteice, distribuite intre 12 000 si 70 000 Da; tratarea proteinelor in conditii denaturante-reducatoare (SDS-ME); benzile corespunzatoare maselor moleculare 70 si 66 kDa dispar (sugerand natura oligomera a proteinelor respective) si se evidentiaza o fractie importanta cantitativ, cu mobilitate electroforetica ridicata.

Utilitatea veninului. Vipera foloseste veninul pentru uciderea prazii, pentru a o 'pregati ' in vederea digestiei si, probabil, pentru regasirea ei dupa ce a fost muscata, in mod secundar, veninul ii poate servi ca mijloc de aparare. Stimulul care determina comportamentul de pradator este miscarea prazii, nu si forma ei. Perceperea vizuala a prazii este esentiala dar nu fundamentala. Daca de exemplu, in laborator un soarece oferit ca hrana unei vipere aflata in conditii optime fiziologice, este inlocuit cu un tampon de vata, sarpele, in ciuda diferentei de forma, va continua sa-l urmareasca atata timp cat ramane in campul lui vizual . Mirosul este ajutat de miscarea ritmica inainte si inapoi si in sus si in jos a limbii care 'aspira' si impinge mostrele de aer catre partea de jos a camerei olfactive unde se gaseste organul lui Jacobson (cavitate sferica tapetata cu celule senzoriale si conexata prin intermediul nervilor, cu lobii olfactivi ai creierului). Cand un sarpe flutura limba, in realitate el miroase. Comportamentul pradator al unei vipere este diferit de cel al unui colubrid. Colubridele in general vaneaza aproape exclusiv mergand in cautarea prazii care, odata localizata prin olfactie, prin vaz sau prin propagarea undelor mecanice - este muscata si concomitent ucisa prin constrictie. Cand prada scapa printr-o smucitura, colubridul reincepe vanatoarea printr-o noua tentativa. La Viperide,dimpotriva, vanatoarea are mai degraba aspectul unei curse; zgomotul unui soarece care umbla, se propaga prin sol si avertizeaza sarpele,care ia imediat o pozitie de alerta. Miscarea prazii si perceptia vizuala determina miscarea rapida a soarecelui, in momentul cand acesta se gaseste destul de aproape.
Daca vipera este supusa unui stimul trofic intens, prada este imediat apucata cu botul si inghitita cand este inca agonizata. De regula, un soarece, dupa ce este muscat, este lasat liber; in timpul muscaturii, datorita inocularii veninului, vipera colecteaza un stimul chimic, care este analizat de o incapere speciala a organului lui Jacobson.
Incepe acum cautarea soarecelui, care in acest timp poale fi deja mort, sau, imobilizat la o departare de chiar cativa metri de (locul muscaturii. Cu ajutorul mirosului si al stimulului chimic, viperele urmeaza traseul prazii, pe care inainteaza-in zigzag pana o gaseste. Acum, servindu-se doar de stimulul
chimic, sarpele 'identifica" soarecele, apoi localizeaza capul, unde datorita prezentei vibrizelor, stimulul chimic este mai puternic. Actul de inghitire de obicei decurge in 10-15 minute.

Cura impotriva invenirarii: Viperele noastre au, contrar celor ce se povestesc, un temperament bland. Sunt
mai curand rezervate, timide si in general fug la apropierea omului. Reactioneaza doar atunci cand sunt deranjate sau lovite. Muscatura unei vipere poate determina urmatoarele simptome: durere locala intensa, crampe mai mult sau mai putin acute, tumori, inrosirea si cianozarea zonei in jurul locului muscat care se distinge prin doua semne alaturate lasate de colti veninosi. Dupa o perioada de timp, care poate varia de la cateva minute la cateva ore, apar simptomele generale : dureri de cap, somnolenta, voma, sete, stare acuta de slabiciune. Daca doza de venin a fost puternica, simptomatologia se agraveaza ulterior si
presupune alterari ale functiei cardio-respiratorii. 
Stadiile terminale se caracterizeaza prin amorteala puternica , insensibilitate generala si pierderea cunostintei. Moartea poate surveni dupa 4-6 ore, dar in general dupa 24 ore sau mai mult, prin blocarea respiratiei. In general veninul celor 2 specii toxice de la noi (Vipera berus si Vipera ammodytes) mai mult sau mai putin periculos pentru oameni, exercita o actiune redusa sau locala asupra unei persoane adulte in perfecta stare fizica, dar tot asa de bine poate sa fie periculoasa sau foarte periculoasa (din fericire intr:un procent foarte redus din cazuri) pentru copii, debili fizici sau batrani, bolnavi , etc.
In antichitate, impotriva muscaturii serpilor veninosi si a altor animale, era larg folosit un (antidot compus din aproxirnativ 60 de ingrediente (intre care si zeama de carne de vipera), dupa Andromaco din Creta, medicul imparatului roman Claudiu Cezar Nerone. Producerea acestui leac a carui formula, scrisa in
bronz, era expusa in apropierea templului lui Esculap din antica Roma, a continuat pana in secolul XIX si era sub tutela Republicii Venetia . 
In medicina populara, asa cum a fost recunoscut de fitoterapia moderna (P.Fournier 1947, H.Leckerc 1954, L. Binot 1964), contra muscaturii de vipera erau larg folosite frunzele de brusture (Arctium laposa) care au proprietatea de a modifica prin oxidare principiile constitutive ale veninului in virtutea unei actiuni analoge cu aceea a hipermanganatului de potasiu. Un plasture din flori de Umbra iepurelui (Cytisus scoparius), sfaramate intre doua pietre de exemplu, aplicat pe muscatura dupa ce a fost in
prelabil incizata, este foarte util, datorita sulfatului de sperteina, unul din principiile active ale plantei, care are o reala putere antiveninoasa, hipertensiva si cardiotonica. Dupa J.Valnet (1964) si frunza de lavanda (Lavandula officinalis, Lavandula latifolia, Lavandula stoschas), mototolite si frecate pe rana, neutralizeaza actiunea veninului. De asemanea frunza de patlagina (Plantago lanceolata, Plantago major), care are puterea de a strange tesuturile, de a frana secretiile si de a calma, are, dupa P. Lieutaghi (1966) efecte favorabile impotriva muscaturii de vipera.
Descoperirea si folosirea metodelor moderne mai eficace impotriva muscaturilor de sarpe este relativ recenta. Dupa zece ani de experiente (1883-1893), M.Kaufman, C.Phosalix, G. Bertrand si A. Calmotte au reusit sa vaccineze cateva rozatoare, impotriva veninurilor de Vipera aspis si Naja naja. Doar in 1896 A.Calmette, prepara primul ser terapeutic antiveninos. In zilele noastre, in caz de muscatura, masurile care trebuiesc luate sunt urmatoarele :
1. a incerca sa nu se intre in panica; prin pierderea controlului propriilor actiuni si a evita miscarile care ar
putea duce la oboseala;
2. daca muscatura (cum se intimpla de cele mai multe ori) s-a produs la un membru, trebuie comprimat membrul respectiv deasupra muscaturii, pentru a limita difuziunea rapida a veninului in restul organismului pe caile intravenoase sau limfatice (legatura nu trebuie sa fie stransa)
3. necesitatea (in special in lipsa serului antiviperin) de a inciza locul muscaturii, cu o lama dezinfectata empiric (in flacara), printr-o taietura in cruce, incercand sa se elimine prin stoarcere lichidele provenite din rana (rana se poate suge intrucat nu exista pericolul de a fi inveninat prin gura decat in cazurile unor rani ale mucoasei bucale sau a limbii).
4.dezinfectia daca este la indemana, se va face cu permanganat de potasiu 1%, acid cromic 1% sau hippclorit de calciu 2% (in unele truse cu ser antiviperin se gaseste un tampon cu dezinfectant pentru a sterge regiunea muscata pe o suprafata de 5-7cm diametru).
5. in sfarsit, procurarea de ser antiviperin , una sau mai multe fiole de 10 ml si de a le administra subcutanat
sau intramuscular. Este bine ca administrarea sa fie facuta astfel: 5 ml in 4-5 puncte in apropierea muscaturii si restul la baza membrului muscat. Se recomanda o a doua doza , dupa 1-2 ore, care sa fie injectata intramuscular in regiunea fesiera sau subcutanat - in regiunea scapulo-humerala. In cazuri grave, sub controlul medicului, se pot injecta pana la 50 ml ser intravenos, diluand serul cu o solutie salinoizotonica si luand toate precautiile pentru a preveni eventualele fenomene anafilactice. Este bine de amintit ca serurile care se gasesc azi in comert isi mentin proprietatile timp de 4 ani. Daca sunt mentinute in frigider (t = 4 - 6 C). Daca acestea sunt luate de mai multe ori pe teren (in cazul excursiilor scurte), perioada de garantie trebuie redusa la un an.
Pentru ca un ser antiveninos sa fie eficace (impotriva toxicitatii maxime a unui tip de venin), acesta trebuie realizat cu ajutorul veninufui extras de la exemplare diferite, in conditii fiziologice optime, capturate din habitate diferite, in fiecare stadiu de activitate al speciei si apartinand diverselor populatii situate in localitatile cele mai dispersate din tara in care se produce serul.

ACTIVITATI DESFASURATE SI GRADUL DE OCUPARE A TIMPULUI IN CRESCATORIE
Pare surprinzator faptul ca intr-o crescatorie de crestere a viperelor cea mai mare parte a timpului sa fie ocupat de cresterea soarecilor, dar aceasta este realitatea. Mentinerea curateniei, hranirea si adaparea soarecilor, urmarirea acestora pentru a fi separati pentru reproducere si inmultire consuma din totalul de timp ocupat peste 40%. Urmatoarea activitate care solicita timp este aceea de colectare in teren a animalelor pentru biobaza de vipere, aproximativ 22%. 
Din luna mai si pana la inceputul lui iunie, trebuie sa parcurgem trasee dificile in teren pentru
indentificarea si capturarea animalelor. Nu de putine ori aceste expeditii sunt compromise de factorii meteorologici neprielnici.
Multe din activitatile desfasurate de crescator au un pronuntat caracter de noutate si asa cum am mai aratat bibliografia de specialitate fiind foarte saraca, solutiile nu vin decat dupa o munca intensa de cercetare si experimentare. Din acest punct de vedere crescatorul isi pierde multe ore in biblioteci sau in fata. terariilor pentru a gasi raspunsuri la problemele care il framanta. Aproximativ 13% din timp este consumat pentru astfel de activitati.
Intretinerea viperelor, hranirea si adaparea acestora, extragerea veninului are o pondere de 11% din totalul timpului petrecut in crescatorie. Deoarece in momentul de fata orice activitate trebuie caracterizata din punct de vedere al eficientei economice, agentul economic care a deschis un astfel de obiect de activitate, se confrunta cu problema gasirii pietei de desfacere. Activitatile de marketing si cele contabile ocupa cea. 7% din timp.
Intretinerea si repararea aparaturii, executarea prin autoutilare a diferitelor accesorii se estimeaza ca pot ocupa un minim de 4% din timp. Restul de timp trebuie folosit pentru prelucrarea, analiza si ambalarea veninului.

ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE UNEI CRESCATORII

Etapa de laborator
Pentru.a ajuge la performantele unei mari crescatorii se pleaca de la stadiul de laborator in care se pot intretine pana la 50 de vipere. Pentru acest numar de animale este suficient un terariu mare cu suprafata de 2 - 3 mz sau 3 lazi de crestere individuala in care incap 20 de cutii. Pentru soareci daca ne-am hotarat sa ni-i crestem singuri sunt necesare 5 borcane de 10 I, in care se vor pune 10 femele si 3-4 masculi ca reproducatori. Recomandam sa se inceapa cu specia de vipera ammodytes care se adapteaza usor la conditiile de captivitate. 
In acest stadiu nu trebuie sa ne intereseze atat de mult productia, fiind bine sa ne concentram asupra realizarii unui "optim" in ceea ce priveste activitatea, timpii ocupati, calitatea produsului.
Productia anuala poate ajunge la 10 -20 g .
Cheltuielile in aceasta etapa au o variabilitate ce depinde de experienta fiecaruia dar nu se depaseste suma de 1.000 $ din care 100 $ cheltuieli pentru achizitionarea bibliografiei, 450 $ pentru deplasarile in teren, in vederea capturarii animalelor si 330 $ cheltuieli de amenajare , pentru instrumentar si confectionarea terariilor. Consideram ca un spatiu cu o suprafata de max. 12mp poate fi gasit cu usurinta.
Este etapa in care se fac cel mai usor imbunatatiri si modificari pentru a realiza mai tarziu o investitie eficienta. Atunci cand consideram ca ne-am insusit cunostintele de baza, se poate trece la urmatoarea etapa.

Etapa de ferma mica. 
Investitia este de cuprinsa intre 1.500 - 2.000 $; in aceasta etapa se inchiriaza un spatiu in care se separa cele trei activitati de baza : cresterea soarecilor, cresterea viperelor si laboratorul de prelucrare a
veninului. Se considera ca deja stapanim o metoda de inmultire a viperelor, asa ca in aceasta etapa nu se mai cheltuie pentru capturare. Trebuie sa detinem 3 - 4 terarii mari si bateriile de crestere individuala sa le folosim pentru cresterea puilor. 
Numarul de soareci reproducatori trebuie sa creasca la 50 - 60.
Avand un numar de vipere cuprins intre 100 si 200 ne putem concentra pentru obtinerea unei productii mari folosind in acest sens exemplarele care dau mult venin, celelalte mentinandu-le pentru reproducere. Atunci cand cantitatea de venin este de 100 g, putem apela la un institut farmaceutic pentru analize, sigilare si chiar pastrare. In acest fel un eventual client are garantia ca in recipientul nostru se gaseste aceeasi marfa pe care o arata eticheta si ii putem prezenta un certificat de analiza .
Datorita relatiilor de colaborare intre ferme se poate realiza o cantitate mare de venin, marind atractivitatea pentru clientii externi.
Este etapa in care cheltuielile unitare scad , la 30 $ / g , in aceasta valoare fiind inclusa si chiria pe spatiu. Personalul necesar in aceasta etapa este de 2 ingrijitori, iar veniturile realizate ca profit net sunt de peste 250.000 000 lei/an.

Etapa de ferma. 
Investitia este de 5000 $ . Este o etapa la care nu s-a ajuns inca in tara si deci cunostintele, noastre sunt depasite. Exista insa ferme in lume care au peste 30.000 de serpi, acestea gazduind diferite specii de
interes economic. Noi intelegem prin notiunea de ferma o crescatorie mai modesta in care se gasesc la un moment dat intre 500 si 1000 de vipere. 
Aceasta ferma are o productie de aproximativ 250 - 500 g anual si are deja formata o piata
proprie pentru desfacere. Interesant de aratat este faptul ca o astfel de ferma poate fi deservita de numai 4 persoane, din care 3 se ocupa de ingrijirea viperelor si o persoana se ocupa de cresterea soarecilor. Cheltuielile unitare scad in acest caz la 15 - 20 $ / g, iar profitul net depaseste 1 miliard
de lei / an.





ACTIVITATE COMERCIALA
Asa cum se stie, pretul unui produs este reglat de cererea existenta pe piata la un moment dat. In cazul veninurilor lipsa tehnologiei de fabricatie a medicamentelor specifice, face ca industria farmaceutica romaneasca sa nu solicite aceasta materie prima deocamdata.
Chiar inainte de ''89', in tara existau retele comerciale de intermediere a veninului si care sub acoperiri oficiale legau U.R.S.S.-uI de tarile occidentale.
Dupa deschiderea comerciala datorata caderii 'cortinei de fier', retelele de intermediari s-au simplificat.drumul veninului devenind mai scurt. In acea perioada am aflat, ca veninul, in mare parte sustras din crescatoriile rusesti era vandut la un pret foarte mic (20-30% din pretul oficial), devenind o marfa atractiva pentru oportunisti, dar lipsa unor documente de insotire si a unui certificat de calitate a creat o opinie nefavorabila, care mai persista inca.
De aceea va trebui sa dovedim prin activitatea noastra productiva o seriozitate deosebita in-ceea ce
priveste calitatea produsului si a relatiilor comerciale, aceasta inseamna: contracte ferme cu respectarea
termenelor de livrare, analize facute dupa norme occidentale, ambalarea produsului in. conditiile cerute, si
documente oficiale de insotire a produsului.
Platile sa se faca prin intermediul bancilor, (folosind instrumentele bancare puse la dispozitie de acestea pentru garantarea tranzactiei).
Producera veninurilor (si a celor de albine) este o activitate cu specific agricol in 'Nomeclatorul activitatilor
pentru constituirea obiectului de activitate al societatilor comerciale',gasim in capitolul Agricultura, alin. 0128,
'Cresterea animalelor pentru blana-si a altor specii(se vor preciza speciile )'
----- animale de laborator si alte animale neclasificate in alta parte: rozatoare, iepuri, hamsteri, caini, dihori, albine, broaste, prepelite, reptile.
De activitatea comeciala se ocupa societatile comerciale care au in statut acest obiect de activitate si se.obliga sa obtina toate: autorizatiile in acest sens.
S.C.Venom.Prod S.R.L este una din acestea si a inceput sa faca demersurile necesare.
Conditionarea vamala a veninurilor arata ca produsul este permis la export sub doua forme: ca medicament sub forma de doze, apartinand in acest caz pozitiei 30.04 din Anexe la Codul Vamal Sectiunea VI sau
prezentat uscat in fulgi apartinand pozitiei 30.01.


PRODUCTIA DE VENIN
Intervalul de timp dupa care se efectueaza o recoltare de venin este de 30 de zile. Sunt crescatori care au experimentat un interval de timp mai scurt (14 zile) insa in acest caz s-a observat ca ciclurile de hranire, naparlire, repaus nu se mai respecta, animalul intrand intr-un stress care ii grabeste moartea.
Din punctul nostru de vedere recomandam intervalul lunar de recoltare. Cantitatile prezentate mai jos se gasesc intre limitele specifice speciei . Cantitate de substanta uscata maxima produsa de o vipera ammodytes la o mulgere este:
Cmax. ~ 50 mg venin uscat.
Cantitatea minima : Cmin. ~ 25 mg venin uscat.
Cantitatea medie teoretica, pe care o vom folosi incalcul este:
Cmed = ( 25 + 50 ) / 2 = 37 mg. Cmed = 0,037 g.

ARTICOLE

Protejate prin lege in Romania, viperele pot deveni
in scurt timp una din cele mai profitabile achizitii pentru
afaceristii cu initiativa. Veninul este foarte cautat de
fabricile de medicamente din Occident, care ofera in jur de
2000 de euro pentru un singur gram. Singura fabrica de
medicamente din Romania care foloseste veninul viperin
pentru productia medicementoasa se afla la Iasi, insa
achizitioneaza pretiosul lichid din strainatate. Desi exista
mai multi crescatori de vipere in Romania, numai
timisoreanul Marius Buldur are documentele necesare
pentru a incheia contracte cu fabricile de medicamente din
tarile vestice. Acum este pe cale de a-si construi prima
ferma de vipere din vestul tarii.

Din crescator de gaini, crescator de serpi
Dupa ce cumparase o fosta crescatorie de gaini din
Ortisoara, timisoreanului Marius Buldur i-a venit ideea de a
o transforma intr-o ferma de vipere. Si asta dupa ce, in
primavara anului trecut, a citit un anunt intr-o revista de
specialitate. A discutat apoi cu mai multi specialisti, a citit
tot ce a putut gasi despre vipere si a inceput sa faca rost de
actele necesare pentru a-si incropi o crescatorie de serpi.
Astfel a descoperit ca exista mai multi crescatori de vipere,
care insa nu pot vinde veninul pentru ca firmele occidentale
incheie contracte doar cu crescatorii autorizati. 'Exista
persoane care au cateva sute de grame, insa daca ii
pastreaza foarte mult, veninul isi pierde puritatea si nu mai
poate fi folosit', povesteste Marius Buldur. Dupa ce a
razbatut prin 'jungla' legislativa si si-a intocmit
documentatia, crescatorul a aflat ca, fiind protejate de lege,
viperele nu pot fi luate din natura si tinute in captivitate.
Prin urmare, pe baza unui contract, a imprumutat zece
vipere si puii acestora ii vor apartine. Legislatia in domeniu
este si ea destul de ciudata. Pentru o ferma e nevoie de trei
incaperi : una pentru vipere, cea de-a doua pentru recoltarea
veninului si alta pentru cresterea de soareci, sau hamsteri,
hrana principala pentru vipere. De asemenea ferma nu
trebuie sa aiba mai mult de 500 de serpi. Pentru cresterea
celor zece vipere ammodites - cea mai raspandita specie din
Romania - este insa nevoie de foarte multa migala, reptilele
fiind foarte sensibile, dupa cum spune Marius Buldur. Daca
nu au o temperatura stabila de 25 de grade Celsius, nu se
hranesc si astfel scade calitatea veninului. 'Consuma doi
soareci pe luna, cu care se joaca ore in sir inainte de a-i
ucide si, in general, nu ataca omul decat daca sunt atacate.
Am stat nopti in sir in genunchi, incercand sa le inteleg
comportamentul. Perioada de acuplare este in lunile mai -
iunie, iar puii - zece la numar - au aproximativ 2,5 cm
lungime si apar prin octombrie', explica crescatorul de
vipere.

Recoltare de venin cu mainile goale
Intr-un singur an, o vipera produce doar 1,5 grame
de venin, fiind nevoie de o recoltare pe luna. Dupa
extragere, lichidul trebuie purificat, 75% din substanta
eliminata de vipera fiind de fapt apa. Apoi, pentru pastrarea
puritatii, veninul este cristalizat, fiind pastrat la o
temperatura constanta cuprinsa intre 0 si -5 grade Celsius.
'Merita efortul, chiar daca obtin doar 800 de euro pentru un
gram', mai spune Marius Buldur. Despre echipamentul de
protectie, desi 1-a achizitionat, crescatorul de vipere
marturiseste ca nu ii foloseste. 'Prima data cand am recoltat
venin a fost mai ciudat. Acum o fac cu mainile goale si nu
mi-e frica. Stiu un tip care a fost muscat de patru ori de
vipere si nu si-a facut vaccin antiviperin niciodata. De
altfel, vaccinul nu se gaseste decat la Bucuresti. Daca sunt
muscat, veninul isi face efectul in sase ore si am timp sa
merg pana la Bekescsaba, in Ungaria, cel mai apropiat loc
de unde pot achizitiona antidotul', mai spune barbatul. In
urma cu cateva saptamani Marius Buldur a inceput sa isi
promoveze afacerea dand mai multe anunturi in presa scrisa
si pe internet. A fost deja contactat deja de fabrici de
medicamente din Ungaria, Germania si Italia care doresc sa
semneze contracte cu crescatorul de vipere. 'Am fost
contactat si de persoane din tara care sunt interesate de
afacere si astept in continuare noi oferte', a mai spus
Marius Buldur.

Leac pentru cancer
Veninul viperin este folosit de fabricile de
medicamente din intreaga lume ca ingredient principal
pentru productia de medicamente. Veninul este cel mai des
uzitat pentru producerea de vaccinuri folosite in medicina
homeopata. De asemenea, tot pe baza de venin se produc o
serie de medicamente folosite pentru a trata epilepsia,
cangrena, ulcerul, icterul, hemofilia, holera, tetanosul, lepra
si cancerul. Anual, sute de litri de venin iau calea
Occidentului din Ucraina, Rusia si Tadjikistan, tarile cu cea
mai mare productie de venin din Europa. Lichidul se
achizitiona ilegal de catre unele companii din Europa de
Vest si inainte de caderea Cortinei de Fier. Chiar si in 1991,
dupa dezmembrarea U.R.S.S., veninul de vipera era
achizitionat din tarile fostului bloc comunist cu sume
cuprinse intre 20 si 30% din valoarea reala de piata.
Legislatia europeana insa a stabilit insa niste pedepse foarte
dure pentru companiile care achizitioneaza veninul de
vipera, fara contract de la companii autorizate. Exista insa
suspiciuni care planeaza asupra mai multor companii din
Occident, cum ca acestea ar achizitiona si in prezent venin
pe cai ilegale.

Cresterea viperelor, o afacere veninoasa, dar
profitabila
Tot mai multi ieseni se intereseaza de cresterea
acestor serpi, deoarece un gram de venin costa intre 800 si
1.000 de euro
Cistigurile foarte mici, dar si faptul ca multe
persoane au ramas fara slujbe dupa privatizarea
intreprinderilor i-au determinat pe cei mai multi sa inceapa
diverse afaceri. Daca unii s-au apucat de crescut struti sau
melci, altii doresc sa creasca vipere pentru venin, intrucit
afacere se pare ca este deosebit de rentabila. 'Tot mai multi
oameni vin sa se intereseze despre tehnologia cresterii
viperelor, pentru ca veninul se vinde foarte scump, iar o
afacere de acest gen nu implica foarte mari cheltuieli', ne-a
declarat dl Marius Stefaniu, medic veterinar la Oficiul
Judetean de Consultanta Agricola Iasi. Timida inca,
afacerea cu vipere incepe sa prinda contur in toata tara -
unii vind vipere matca, altii venin, iar altii tehnologiile de
crestere. 'Cu 2.000 de euro se poate incepe afacerea cu
30^0 de vipere, iar investitia se scoate in circa doua luni',
ne-a declarat dl Stefan Albu din Iasi, posesorul tehnologiei
de crestere a viperelor. Altii deja au venin de vinzare, iar
gramul de venin se comercializeaza cu 800-1.000 de euro.
'Eu vind gramul de venin cu 830 de euro, dar numai pe
baza de contract, care sa dureze cel putin 2 ani, iar livrarile
de venin le fac lunar', ne-a spus si dl Eugen Brutaru. Chiar
daca la prima vedere cresterea viperelor pare simpla nu este
deloc asa - trebuie sa li se creeze un habitat propice, trebuie
hranite cu soareci de laborator, care fie pot fi cumparati de
la crescatorii de astfel de animale, fie ii
creste cel care detine viperele. Deosebit de dificila
este recoltarea si conservarea veninului pina cind este
vindut celor care au nevoie de el, in speta, veninul
fiind folosit la produsele farmaceutice.
Oricum, chiar daca este VENINOASA, afacerea cu viperele este deosebit
de profitabila. (N.C.)





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4499
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved