Analiza economico-financiara in baza bilantului

Analiza economico-financiara in baza bilantului

1. Notiuni introductive

Ca instrument de supraveghere a activitatii si performantelor intreprinderii, necesitatea si utilitatea analizei economico-financiare se concretizeaza prin impactul complex si permanent asupra deciziilor privind optiunile in alocarea resurselor, dimensiunea alocarii, respectiv investirea si eficienta utilizarii lor in vederea asigurarii marjei concurentiale si a viabilitatii.

Sursa de informatii pentru analiza financiara o constituie documentele contabile de sinteza: bilantul, contul de profit si pierdere si anexele la bilant. Bilantul reflecta starea patrimoniala a intreprinderii la un moment dat, inceputul sau sfarsitul exerciului financiar, iar contul de profit si pierdere sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, prelucrare si iesire, pe perioada considerata. Rentabilitatea intreprinderii si noua stare patrimoniala a acesteia se va reflecta in rezultatul net al exercitiului (profit si pierdere), informatie comuna celor doua documente contabile de sinteza.

În documentele contabile de sinteza operatiile economice si financiare se reflecta sub forma fluxurilor si stocurilor. Fluxurile au o influenta imediata asupra rezultatului exercitiului, in timp ce stocurile prezinta un impact, temporar sau de durata, asupra echilibrului financiar, nevoi de finantare a operatiilor de gestiune si asupra solvabilitatii intreprinderii. Analiza rezultatelor intreprinderii se realizeaza pe baza informatiilor oferite de contul de profit si pierdere.

Rezultatele analizei financiare se adreseaza administratorilor, actionarilor actuali sau potentiali, analistilor financiari, participantilor la viata intreprinderii, persoanelor juridice finantatoare (banci, organisme financiare, societati-mama, alte intreprinderi), statului, precum si altor intreprinderi susceptibile de a participa la o absorbtie sau de a face o oferta publica de cumparare.

Acesti utilizatori sunt hotaratori in luarea diverselor decizii, cum ar fi:

- decizii de gestiune a unei intreprinderi;

- decizii de cumparare sau vanzare de titluri;

- decizii de acordare sau refuz al unui credit;

- decizii de achizitionare totala sau partiala a intreprinderii.

Pozitia financiara a intreprinderii exprima capacitatea acesteia de a genera lichiditati si cvasilichiditati - echivalente in numerar - intr-o anumita perioada numita exercitiu financiar sau exercitiu contabil. O asemenea capacitate se traduce prin lichiditatea si solvabilitatea intreprinderii adica puterea de a plati angajatii, furnizorii, datoriile fata de buget si alte organisme publice, de a plati dobanzile, de a rambursa creditele si de a remunera proprietarii intreprinderii.    Lichiditatea se refera la disponibilitatile de numerar in viitorul apropiat, dupa luarea in calcul a obligatiilor financiare aferente acestei perioade. Solvabilitatea se refera la disponibilitatile de numerar pe o perioada mai lunga ce urmeaza sa onoreze angajamentele financiare scadente.

O intreprindere are pozitie financiara pozitiva in cazul in care capitalul propriu este mai mare sau cel putin egal cu datoriile cu valoare economica. Aceasta conditie indica faptul ca intreprinderea are posibilitatea sa plateasca obligatiile fata de terti, atat pe parcursul desfasurarii activitatii sale cat si la lichidarea sa.

2. Valoarea informationala a bilantului

Bilantul este documentul contabil de sinteza care prezinta informatii sub forma de sold, cu privire la bogatia de care dispune intreprinderea, la un moment dat (de regula la sfarsitul exercitiului financiar). Foarte putine sume cuprinse in acesta situatie financiara anuala reprezinta ceva prin ele insele. Pornind de la aprecierea unor autori in domeniu, conform carora "scopul contabilitatii nu este, in mod unic, de a se constitui intr-o memorie a operatiilor intreprinderii", putem adauga ca scopul acesteia este acela de a determina si analiza, prin intermediul unor instrumente si tehnici, rezultatul obtinut.

Analiza bilantului financiar isi propune identificarea starii de echilibru la nivelul intreprinderii analizate, incercandu-se, practic, evidentierea raportului dintre activele si datoriile pe termen lung si scurt. Analiza patrimoniala, numita si analiza lichiditate-exigibilitate, se sustine pe criteriile de clasificare a posturilor bilantiere.

Primul model de bilant, cel orizontal, consacrat de Legea Contabilitatii nr. 82/1991 si de Regulamentul sau de aplicare la inceputul anilor 1990 a privilegiat o analiza pe orizontala a situatiei financiare, aducand in centrul atentiei indicatori specifici echilibrului financiar al intreprinderii: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria neta. Pentru determinarea acestori indicatori era necesara trecerea de la bilantul orizontal, denumit si patrimonial, la bilantul financiar, obtinut prin gruparea posturilor din cadrul acestuia prin punerea in evidenta, in activ, a unor nevoi stabile si a unor nevoi temporare, iar in pasiv a unor resurse permanente si a unor resurse temporare.

Modelul vertical de bilant a deschis perspectiva analizei echilibrului financiar in dinamica, pe baza ratelor de rotatie ce alcatuiesc necesarul de fond de rulment (rotatia activelor, rotatia creantelor-clienti, rotatia datoriilor-furnizori). Ratele de rotatie se determina prin raportarea unui element din bilant la un element al contului de profit si pierdere (flux in sens financiar). Fluxul este reprezentat fie prin cifra de afaceri, fie prin elemente specifice costurilor exploatarii.

Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare al IASC specifica faptul ca bilantul are ca obiectiv furnizarea de informatii privind pozitia financiara a intreprinderii, ale carei elemente definitorii se refera la:

a) resursele economice pe care le controleaza intreprinderea;

b) structura sa financiara;

c) lichiditatea si solvabilitatea sa;

d) capacitatea intreprinderii de a se adapta schimbarilor mediului in care aceasta isi desfasoara activitatea.

3. Analiza prin indicatori

Constituie o modalitate importanta de identificare a relatiilor reprezentative dintre doua componente ale situatiilor financiare (in cazul de fata ale bilantului).

În general, indicatorii reprezinta instrumente sau tehnici utilizate atat pentru evaluarea situatiei financiare a unei intreprinderi, dar si pentru compararea acestora cu rezultatele inregistrate in anii anteriori sau cu cele ale altor intreprinderi.

Principalul scop ai acestora este acela de a evidentia domeniile care au nevoie de o analiza mai aprofundata. Tocmai din acest motiv indicatorii trebuie intrepretati in stransa legatura cu situatia de ansamblu a intreprinderii si cu mediul in care aceasta isi desfasoara activitatea.

4. Analiza structurii activului

Ratele de structura patrimoniala stabilesc ponderea fiecarui post sau grupe de posturi de activ sau datorii in totalul bilantului, oferind posibilitatea exprimarii in procente. Informatiile privind situatia financiara a intreprinderii vor fi relevante in cazul analizelor comparative in timp si spatiu. Analiza structurii activului se realizeaza pe baza datelor din activul bilantului patrimonial. Valorile ratelor de structura ale activului sunt influentate de caracteristicile tehnice, economice si juridice ale activitatii intreprinderii.

Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate

a) (Active imobilizate / Total activ) x 100

Aceasta rata masoara ponderea activelor imobilizate in patrimoniul total al intreprinderii. Continutul diferit al componentelor activelor imobilizate justifica utilizarea si a unor rate complementare:

a1) Rata imobilizarilor necorporale:

(Imobilizari necorporale / Total activ) x 100

Marimea acestui indicator reflecta ponderea activelor intangibile (brevete, licente, marci) in cadrul patrimoniului firmei. În intreprinderile din tara noastra ponderea lor este foarte redusa. În alte tari, insa, ponderea activelor necorporale este importanta, de exemplu in SUA aceasta este curprinsa intre 40% si 80%.

a2) rata imobilizarilor corporale:

(Imobilizari corporale / Total activ) x 100

Aceasta rata reflecta ponderea capitalurilor fixe in cadrul patrimoniului intreprinderii. Ea inregistreaza valori foarte mari in cazul firmelor care folosesc o infrastructura importanta sau echipamente costisitoare (producerea si distributia de energie, transporturi, etc.)

Marimea ei este influentata si de politica de amortizare practicata de intreprindere.

a3) rata imobilizarilor financiare:

(Imobilizari financiare / Total activ) x 100

Aceasta rata reflecta intensitatea relatiilor si legaturilor pe care firma analizata le-a stabilit cu alte firme cu ocazia operatiilor de crestere externa (participatii, investitii de portofoliu, credite acordate, etc.) Rata ia valori foarte mari in cazul holding-urilor foarte mari al caror obiect de activitate il constituie gestionarea unui portofoliu de participatii si valori foarte scazute la firmele mici si la cele putin axate pe o politica de investitii financiare.

b) Rata activelor circulante

(Active circulante / Total activ) x 100

Aceasta rata reflecta ponderea activelor circulante in totalul mijloacelor economice ale intreprinderii. Ca rate complementare se recomanda a fi stabilite:

b1) rata stocurilor

(Stocuri / Total activ) x 100

Aceasta rata ia valori ridicate in cazul firmelor cu activitate de productie, cu ciclu lung de fabricatie, precum si in cazul firmelor cu specific de distributie de bunuri materiale. Rata ia valori foarte reduse la firmele cu specific de prestare de servicii.

b2) rata creantelor comerciale:

(Creante / Total activ) x 100

Rata reflecta importanta portofoliului de creante comerciale in cadrul patrimoniului. Ea este influentata de durata in care se fac platile catre clienti si de specificul activitatii desfasurate. Prezinta valori ridicate in cadrul intreprinderilor industriale si inregistreaza valori scazute la firmele care vin in contact direct cu o clientela ce plateste in numerar.

b3) Rata disponibilitatilor:

(Disponibilitati / Total activ) x 100

Marimea acestei rate trebuie analizata cu circumspectie datorita faptului ca disponibilitatile sufera modificari de mare amplitudine pe perioade scurte de timp. Aceasta rata are o valoare informationala scazuta pentru ca nu intotdeauna o pondere ridicata a disponibilitatilor in totalul activului semnifica o activitate buna a firmei.

5. Analiza structurii surselor de finantare a intreprinderii

Obiectivul acestui tip de analiza il constituie stabilirea ponderii si evolutiei principalelor categorii de surse ce participa la acoperirea mijloacelor economice ale intreprinderii. Analiza se efectueaza pe baza ratelor de structura a datoriilor patrimoniului. Principalele rate sunt:

a) rata stabilitatii financiare:

Rsf = [(Active totale - Datorii curente) / (Datorii totale+Cap.subscr.vars.+rezerve)] x 100    

Aceasta rata reflecta ponderea surselor ce raman la dispozitia firmei pentru o perioada mai mare de un an in totalul resurselor de acoperire a mijloacelor economice.

b) rata autonomiei globale:

Rag = [Capital propriu / (Datorii totale+Cap.subscr.vars.+rezerve)] x 100

Aceasta rata reflecta ponderea surselor proprii folosite in finantarea mijloacelor economice ale firmei. Ea difera in functie de politica financiara a intreprinderii si rentabilitatea ei. Se recomanda ca valoarea acestei rate sa fie mai mare sau egala cu 1/3.

c) rata datoriilor pe termen scurt:

(Datorii pe termen scurt / Total activ) x 100   

Rata semnifica ponderea datoriilor cu termen de exigibilitate mai mic de un an in totalul surselor intreprinderii.

d) rata datoriilor totale:

(Datorii totale / Total activ) x 100

Rata datoriilor totale sau rata de indatorare globala masoara ponderea datoriilor, indiferent de durata si originea lor in patrimoniul intreprinderii. Valoarea acestei rate semnifica in ce masura activele firmei sunt finantate atat pe seama datoriilor pe termen scurt, cat si pe seama datoriilor pe termen mediu si lung. Aceasta rata prin natura ei este subunitara si pe masura ce valoarea raportului se diminueaza indatorarea se reduce, respectiv autonomia financiara creste.

6. Analiza corelatiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria neta

Fondul de rulment

Fondul de rulment reprezinta marja de siguranta a intreprinderii, impusa de diferentele dintre sumele de incasat si sumele de platit, precum si de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante in lichiditati si durata medie in care datoriile pe termen scurt devin exigibile.

Existenta unui FR suficient de mare este determinata de faptul ca, in cazul datoriilor pe termen scurt probabilitatea de plata a acestora este de 100%, in timp ce pentru activele circulante probabilitatea de transformare in disponibilitati nu este mereu de 100%, ca urmare a existentei unor stocuri fara miscare sau cu miscare lenta, precum si a unor creante incerte.

Fondul de rulment poate fi analizat atat pe baza bilantului patrimonial, cat si pe baza bilantului functional.

Fondul de rulment patrimonial se poate determina in doua moduri:

a) FR = Capitaluri permanente - Nevoi permanente

(excl. amortiz. si proviz.) (in valoare neta)

Fondul de rulment este partea din capitalul permanent folosita pentru finantarea activelor circulante.

Fondul de rulment financiar poate fi analizat in functie de structura capitalurilor permanente, analiza care pune in evidenta gradul in care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii. Indicatorul care releva acest grad de autonomie financiara este fondul de rulment propriu, adica excedentul capitalurilor proprii in raport cu imobilizarile nete.

FRp = Capitaluri proprii - Active imobilizate

Indicatorul care reflecta masura indatorarii pe termen lung, pentru finantarea nevoilor pe termen scurt este fondul de rulment imprumutat.

FR imprumutat = FRF - FR propriu

b) FR = Active circulante - Datorii pe termen scurt

În acest caz, notiunea de fond de rulment rezulta prin punerea in corespondenta a lichiditatii activelor circulante cu exigibilitatea datoriilor pe termen scurt. Fondul de rulment permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plata a intreprinderii. Modificarea FR poate avea drept cauze principale: inregistrarea de profit sau de pierderi, distribuirea de dividende, noi aporturi ale actionarilor, variatia datoriilor financiare pe termen mediu si lung, vanzarea de active imobilizate, etc.

Necesarul de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezinta diferenta dintre nevoile temporare si sursele temporare, adica suma necesara finantarii decalajelor, care se produc in timp, intre fluxurile reale si fluxurile de trezorerie determinate, in principal, de activitatea de exploatare.

Pe baza datelor din bilantul patrimonial NFR se determina astfel:

NFR = (Stocuri + Creante) - Datorii pe termen scurt

Acest indicator reflecta, in esenta, activele circulante de natura creantelor si stocurilor nefinantate pe seama obligatiilor pe termen scurt. Obligatiile pe termen scurt de natura celor fata de furnizori, salariati, etc., pana in momentul platii lor, reprezinta o sursa atrasa de finantare a activelor circulante.

Nevoia de fond de rulment se poate descompune in doua componente: necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE) si necesarul de fond de rulment din afara exploatarii (NFRAE).

Asadar: NFR = NFRE + NFRAE

În analiza financiara, pentru aprecierea necesarului de fond de rulment din exploatare, se poate folosi indicatorul viteza de rotatie exprimata ca numar de zile sau ca numar de rotatii. Relatia de calcul, in acest caz, este:

(NFRE / CA) x 360

Accelerarea vitezei de rotatie a necesarului de fond de rulment din exploatare este un aspect pozitiv si influenteaza disponibilitatile firmei, iar marimea sa este influentata de: natura activitatii, durata ciclului de fabricatie, viteza de rotatie a stocurilor si creantelor, etc.

Trezoreria neta

Un alt indicator al echilibrului financiar, reprezentat de trezoreria neta, care reflecta corelatia dintre fondul de rulment (FR) si nevoia de fond de rulment (NFR) si reflecta situatia financiara a firmei, atat pe termen mediu si lung, cat si pe termen scurt:

TN = FR - NFR

TN poate fi pozitiva sau negativa. Trezoreria neta pozitiva este un excedent monetar al exercitiului financiar, excedent obtinut ca urmare a unei activitati rentabile. În schimb, trezoreria neta negativa reflecta un deficit monetar la sfarsitul anului si care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt.

O trezorerie fara excedent si fara deficit este greu de conceput in activitatea practica. Asigurarea unui echilibru perfect al trezoreriei constituie, in mod cert, o situatie ipotetica care poate fi intalnita numai in cazul in care fondul de rulment asigura finantarea integrala a nevoii de fond de rulment.

Din analiza evolutiei trezoreriei nete de la un exercitiu la altul, rezulta un indicator cu o deosebita putere de sinteza, si anume cash-flow-ul. Cresterea trezoreriei nete, pe perioada exercitiului contabil analizat reprezinta cash-flow-ul perioadei, determinat prin relatia:

CF = TN(1) - TN(0)

Daca fluxul monetar net al exercitiului, respectiv cash-flow-ul perioadei este pozitiv, aceasta semnifica o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor, deci o imbogatire a activului net real, o valoare negativa sugereaza o situatie inversa, o reducere a valorii proprietatii.

7 Analiza lichiditatii si solvabilitatii intreprinderii

Pentru analiza lichiditatii si solvabilitatii unei firme se recomanda folosirea metodei ratelor. În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute si sub denumirea de rate de trezorerie si au rolul de a masura capacitatea de plata a intreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

a) rata lichiditatii globale (Rlg):

Rlg = Active circulante / Datorii pe termen scurt

Lichiditatea generala (globala) reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un termen scurt in lichiditati pentru a satisface obligatiile de plata exigibile pe termen scurt.

Activele circulante includ disponibilitatile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit si stocurile, iar datoriile curente sunt formate din efectele comerciale de primit, credite bancare pe termen scurt, partea din imprumuturile pe termen mediu si lung a caror scadenta este in cadrul exercitiului financiar curent, impozitele de platit si alte obligatii (in principal cele salariale).

Atunci cand aceasta rata este mai mare decat 1, inseamna ca lichiditatile intreprinderii sunt mai mari decat exigibilitatile si deci, intreprinderea este pusa la adapost de o insuficienta a trezoreriei, iar in cazul in care valoarea sa este subunitara, inseamna ca datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, in principiu, de activele circulante si fondul de rulment are valoare negativa.

Din punct de vedere al analizei evolutiei lichiditatii, nu este suficient ca raportul sa fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia sa fie crescator. O evolutie descendenta a lichiditatii semnifica o activitate in declin.

b) rata lichiditatii restranse (Rlr):

Se poate determina fie prin scaderea valorii stocurilor din valoarea activelor circulante si raportarea la valoarea datoriilor pe termen scurt, fie prin raportarea sumei creantelor si disponibilitatilor la datoriile exigibile pe termen scurt. Asadar, relatiile de calcul sunt urmatoarele:

Active circulante - Stocuri sau Creante + Disponibilitati

Datorii pe termen scurt Datorii pe termen scurt

Aceasta rata este de regula, subunitara. În teoria economica exista opinii potrivit carora o rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta o situatie optima in ceea ce priveste solvabilitatea partiala.

c) rata lichiditatii imediate (Rli):

Aceasta rata permite realizarea corespondentei dintre elementele cele mai lichide ale activului si datoriile pe termen scurt. Ea masoara capacitatea firmei de a rambursa datoriile, utilizand disponibilitatile existente. Relatia de calcul este:

Rli = Trezorerie / Datorii pe termen scurt

Un nivel ridicat al ratei indica o lichiditate, respectiv solvabilitate ridicata, dar care poate fi consecinta unei utilizari mai putin performante a resurselor disponibile. Valoarea acestei rate nu constituie o garantie a solvabilitatii, daca restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

O valoare redusa a acestei rate poate fi compatibila cu mentinerea echilibrului financiar, daca intreprinderea minimizeaza valoarea disponibilitatilor sale, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor mobilizate in concordanta cu exigibilitatea datoriilor imediate.

Pentru a masura gradul in care firma face fata datoriilor sale se utilizeaza rata solvabilitatii globale (Rsg). Aceasta indica in ce masura datoriile totale sunt acoperite de catre activele totale ale intreprinderii (active imobilizate si active circulante). Relatia de calcul este:

Rsg = Total activ / Datorii totale

O valoare mai mare de 1.5 a acestei rate semnifica faptul ca intreprinderea are capacitatea de a-si achita obligatiile banesti, imediate si indepartate, fasa de terti.

8 Analiza riscului intreprinderii

Analiza riscului unei societati comerciale se realizeaza in baza indicatorilor de risc a ratelor de indatorare care evidentiaza importanta indatorarii asupra gestiunii financiare a intreprinderii.

Prin compararea finantarii externe prin datorii cu fondurile proprii, ratele pun in evidenta componenta datoriilor, dar si repartitia capitalurilor permanente intre fondurile proprii si cele imprumutate pe termen mediu si lung.

Coeficientul total de indatorare (L)

L = Datorii totale / Capital propriu

Gradul de indatorare (Gi)

Gi = Capital imprumutat / Capital propriu