Cadrul politicii monetare unice. Obiectivele de politica monetara ale BCE.

Cadrul politicii monetare unice. Obiectivele de politica monetara ale BCE.

In urma introducerii euro, statele membre UEM au renuntat la controlul politicii monetare, cedand prerogativele nationale catre BCE si SEBC.

Conform Tratatului de la Mastricht, obiectivul principal (final) al politicii monetare avut in vedere de BCE este stabilitatea preturilor,fara sa precizeze in termini cantitativi sau temporal ce inseamna aceasta. In consecinta, stabilitatea preturilor a fost definite in 13 octombrie 1998 de catre Consiliul Guvernatorilor al BCE ca o crestere anuala a Indecelui Armonizat al Preturilor de Consum (IAPC) pentru zona euro mai mica de 2%. Consiliul Guvernatorilor a anuntat ca urmareste stabilitatea preturilor pe termen mediu, recunoscand faptul ca preturile pot fi distorsionate de factori actionand pe termen scurt.

Aceasta definitie (alegerea valorii de 2%) a fost in accord atat cu practicile anterioare ale multor banci centrale, cat si cu Recomandarea Consiliului UE din 10 iulie 1995 privind liniile economice directoare ale politicilor economice ale statelor member si ale comunitatii, care a desemnat procentul de 2 ca reprezentand rata maxima a inflatiei compatibila cu stabilitatea preturilor.

Definirea stabilitatii preturilor placand de la o aparenta contradictie, o crestere mai mica de 2 % trebuie interpretata astfel:

Tinand cont de dificultatea masurarii precise a variatiilor preturilor in timp BCEa preferat sa opereze nu cu o tinta fixa, ci cu una de tip banda (0-2%). In acest sens, orice rata a inflatiei sub 2% trebuie apreciata din punct de vedere al indeplinirii obiectivului final de politica monetara, ca un asucces;

Autoritatile monetare nu au avut in vedere deflatia ca o alternative la inflatie; reducerea generalizata si prelungita a preturilor, deflatia, trebuie evitata la fel de mult ca si inflatia, nefiind compatibila cu stabilitatea preturilor.

Trebuie insa subliniat faptul ca definitia data de BCE pentru stabilitatea preturilor nu trebuie onsiderata asimetrica: invocand o crestere a preturilor mai mica de 25 este exclusa scaderea preturilor, deci deflatia, insa stabilitatea preturilor in zona euro exclude si inflatia, si definitia este, in acest sens, simetrica.

Institutul Monetar European, ca precursor al BCE, a vut drept misiuyne conturarea viitoarei politici monetare commune. IME a centralizat optiunile posibile (in primul rand tintirea inflatiei si agregatele monetare), lasand BCE sa decida asupra strategiei de urmat.

La momentul conturarii optiunilor pentru alegerea viitoarei strategii de poltica monetara, Institutul Monetar European, a avut in vedere urmatoarele principii:

1.     eficienta masurilor masurile luate de SEBC trbuie sa vizeze obiectivul stabilitatii preturilor;

2.     transparenta obiectivelor: publicul trebuie sa fie informat in olegatura cu aplicarea politicii monetare;

3.     responsabilitatea pentru politica monetara adoptata: publicul trebuie sa poata aprecia performantele SEBC im mentinerea stabilitatii preturilor;

4.     corelarea cu independenta SEBC: trebuie respectata independenta politica a SEBC, asa cum este prevazuta in Tratatul de la Maastricht;

5.     continuitatea actiunii: strategia de politica monetara adoptata trebuie sa place de la practicile (experienta) tarilor din zona euro, pentru a evita rupturile;

6.     orientarea pe termen mediu: obiectivul stabilitatii preturilor trebuie urmarit pe termen mediu, iar in cazul unor abateri pe termen scurt nu trebuie aplicate masuri stricte si sistematice.

In stabilirea unei strategii concrete de politica monetara, BCE, a preferat san u foloseasca, drept obiective intermediarel, cursul de schimb, rata dobanzii sau venitul nominal, fiecaruyia in parte putandu-i-se reprosa unel incoveniente:

• cursul de schimb a fost considerat nepotrivit, tinand cont de dimensiunea zonei euro si de faptul ca in general pentru multe din bancile nationale evolutia cursului valutar nu reprezenta principala preocupare a politicii monetare;
• rata dobanzii a fost considerate nepotrivita intrucat identificarea ratei reale de echilibru ce aasigura stabilitatea preturilor este dificil de determinat;
• venitul nominal, desi clar definit si cu rol important in asigurarea stabilitatii preturilor, a fost apreciata ca dificil de controlat in cazul Eurosistemului, sporind astfel gradul de incertitudine asupra inflatiei in economie.

In schimb, au fost avute in vedere alte doua obiective intermediare;

1.     utilizarea unui agregat monetara determinare unei valori de referinta, in termini cantitativi, penytru cresterea unui agregat monetary (M3) pe termen mediu;

2.     o rata a inflatiei anticipate evaluarea, pe baza mai multor indicatori, a perspectivelor inflatiei.

Astfel, s-a realizat de fapt un compromise intre practicile unor tari member UE, tari ca Franta sau Germania preferand agregatele monetare, in timp ce Marea Britanie, Spania sau altele apreciau ca oportuna urmarirea directa a obiectivului final, al stabilitatii preturilor.

Pag 182 Integrare financiar monatara internationala