Clasificarea paradisurilor fiscale

Clasificarea paradisurilor fiscale

Scopul acestei clasificari nu il constituie impartirea entitatilor teritoriale intr-un mod permanent viabil, ci mai mult de a reliefa considerentele pentru care se atribuie unor entitati un astfel de calificativ, procedand la cateva exemplificari. In realitate, orice tara poate deveni intr-o buna zi un paradis fiscal sau poate sa inceteze a mai fi considerata astfel.

Paradisurile fiscale se pot imparti in principale si secundare. In cadrul paradisurilor ficale principale se pot identifica sapte tipuri de tari[1]. Aceasta impartire are la baza principalele dispozitii legale, caci in realitate multe tari apartin mai multor categorii:

Tari in care nu aplica nici un fel de impuneri asupra veniturilor si cresterilor de capital - zero heavens sau pure heavens - Bahamas, Bermude Dominica, Madeira, Samoa;

Tari in care impozitul pe venit sau beneficiu este redus - adica rate fixe stabilite de autoritati sau combinate cu reduceri de comun acord ori scutiri - cum sunt Cipru, Liechtenstein, Malta, Elvetia;

Tari in care impozitul este stabilit pe o baza teritoriala: Marea Britanie (pentru societatine nerezidente), Costa Rica, Hong Kong, Malaezia, Panama, Filipine, Venezuela. In aceste tari, contribuabilii beneficiaza de o exonerare a beneficiilor obtinute prin operatiuni realizate in afara teritoriului.

Tari care ofera tratamente speciale companiilor ofshore si companiilor holding; Austria, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Singapore, Thailand;

Tari in care sunt scutite de taxe companiile ce produc pentru export; Irlanda si Madeira;

Tari in care sunt oferite avantaje fiscale companiilor de afaceri internationale - IBC - companii orientate sau nu spre investitii, dar care se califica drept companii financiare offshore privilegiate: Bahamas, Bermude, Barbados, Dominica;

Tari care ofera avantaje fiscale specifice societatilor bancare sau altor institutii financiare cu activitati offshore: Hong Kong, Maderia, Filipine, Singapore, Malaezia.

Marea majoritate a acestor state reprezinta foste colonii britanice ramase fara suportul financiar al Coroanei dupa spargerea imperiului colonial britanic. Fiind tari mici din punct de vedere geografic, cu populatie restransa si in general fara prea multe resurse naturale (pentru dezvoltarea unei industrii), aceste state s-au orientat catre exploatarea frumusetilor naturale (turismul si serviciile diverse joaca un rol important in economia acestor tari) si inchirierea suveranitatii fiscale.

Companiile offshore asigura acestor tari venituri substantiale prin crearea de locuri de munca pentru persoane superior calificate (ceea ce inseamna salarii si impozite pe salarii mai mari), exigenta unor firme de avocatura, institutii de stat inregistrate, banci si institutii financiare inregistrate pe aceste teritorii etc. Pe de alta parte, chiar si in situatia unor sume modeste, taxele obligatorii catre stat (taxe de inmatriculare si de reinmatriculare) si impozitele contribuie la obtinerea unui venit considerabil pe cap de locuitor. Insulele Britanice Virgine au 17.000 de locuitori si, in momentul de fata, sunt inmatriculate in aceasta tara aproximativ 460.000 de companii offshore. Inmultind acest numar cu impozitul anual platit de o astfel de companie (300 USD), se observa ca numai taxele platite de companiile offshore aduc 8.000 USD pe cap de locuitor!

Expresia de paradis fiscal secundar ar putea sa para inexacta. Caracterizate in general printr-o suprafata mica si o populatie redusa numeric, fara a indeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, aceste mici state fie nu aplica nici o impunere fiscala, fie nu impun anumite venituri realizate de persoane fizice sau de societati. Uneori acorda exonerari pentru activitatile desfasurate de anumite societati sau reduc mult cotele de impunere.

Exista insa multe insulite si tari in curs de dezvoltare deficitare la nivelul mediului economico - social, dar care nu prevad impozite si taxe pentru entitatile offshore. Ele nu sunt calificate paradisuri fiscale eficiente deoarece nu ofera celelalte facilitati cerute de aceasta industrie. De exemplu Tonga, in Oceanul Pacific, nu impoziteaza profiturile, ci impune numai o taxa anuala platita de companii; acest stat este insa practic inaccesibil pentru afaceri. In aceeasi situatie se afla insula Pitcarin si Noua Caledonie, aceasta din urma foarte populara printre francezi pentru stabilirea domiciliului si rezidentei fiscale.

Desi intens pusa sub semnul intrebarii, existenta dominionului Melchizedeck pare sa se lamureasca in prezent. Insula South Pacific, pe suprafata careia se pare ca s-a proclamat acest stat este situata la 1.000 de mile sud de Tahiti si la sud de Cook Islands, in arhipelagul polinezian Te Parataz. La ora actuala, acest foarte tanar stat se zbate inca sa obtina recunoastere internationala. Cu o legislatie bancara noua si moderna, serviciile acestei jurisdictii sunt promovate prin trusturi inregistrate in Belize, Nauru si Indonezia. Aceasta autoproclamata jurisdictie a intampinat multiple obstacole dupa anuntul aparitiei sale, in 1990, confruntadu-se cu o serie intreaga de articole defaimatoare la adresa sa. In 1996, dominionul anunta ca a preluat intr-o forma de "inchiriere suverana" si atolul Taongi (in apropierea insulelor Marshall).

Daca aceasta natiune exista sau nu, nu este probleme principala, desi, pana in prezent, consensul autoritatilor se pare ca duce spre o opinie negativa; ce este cel mai important este ca acest stat a fost asociat cu o serie de operatiuni ilegale si riscante, ceea ce scade mult valoarea comerciala a acestei optiuni.

In Marea Nordului, pe coasta germana, in statul Schleiswig Holstein, se afla un satuc de aproximativ 50 de locuitori, utilizat in scopuri fiscale de 70 de companii. Relaxarea fiscala a existat aici de 300 de ani, de cand un duce german I-a eliberat de taxe pe locuitori in schimbul construirii unui dig pentru prevenirea inundatiilor. Dupa ce, in 1996, satul a inceput sa ie cautat pentru a beneficia de avantajele sale fiscale, autoritatile au incercat sa stavileasca profitorii fiscali conditionand facilitatile fiscale de derularea operatiunilor societatii din satul respectiv si de tinerea evidentelor tot in aceeasi locatie. Rezultatul s-a materializat in introducerea de noi linii telefonice si in demararea afacerilor.

Oamenii de afaceri chinezi din Hong Kong pot cumpara pasapoarte de investitori straini (la un pret aproximativ 15.000 USD) de la Republica Kribati - un arhipelag in Pacificul de sud, fosta componenta a Insulelor Gilbert $ Ellice. Aceasta si-a castigat independenta in 1979 si este acum membru al Commonwealth-ului britanic.

Albania, in zona est-europeana, a fost initial recunoscuta ca un posibil paradis fiscal ca urmare a fiscalitatii reduse, dar politica guvernului si lipsa de entuziasm fata de investitiile straine au compromis potentialul de dezvoltare al acestei tari.

Bahrein a fost multa vreme pe lista de atentie a operatorilor in offshore, ca urmare a lipsei taxelor, dar in ultimul timp a inregistrat o evolutie rapida, consecinta a perspectivelor de a lua locul Libanului, ca paradis fiscal al lumii arabe. In acest fel, Bahreinva putea colecta si o mare parte a petrodolarilor din zona, intr-un mod nesperat inainte de autoritatile statului.

Alte jurisdictii de acest gen sunt: Vatican, Republica Malteza, Polinezia franceza, Insulele Norfolk, Insula Christmas, Djibouti (fost teritoriu francez ce are consulate in Geneva si Motreal si in care o companie poate fi inmatriculata in 24 de ore de la data prezentarii documentelor cerute), St.Bartolomeu (o mica insula franceza in apropiere de Antilele Olandeze), Emiratele Arabe Unite si Oman.

Totusi, in aceasta grupa se incul atat tari mici, cat si tari industrializate, in care nivelul de impunere a anumitor forme de venit este ridicat, dar in care exista dispozitii legale cu caracter particular, care pot fi utilizate intr-o operatiune de tax planning de catre investitori. La randul lor, tarile industrializate pot deveni un punct de atractie pentru activitatile desfasurate de unele societati. Tari precum SUA, Franta, Belgia, Austria sunt cateva exemple care reflecta faptul ca denuntarea paradisurilor fiscale ca instrumente eficiente de evaziune fiscala este uitata repede cand interesul primeaza.

Paralel cu lupta impotriva fraudei fiscale, tarile industrializate sunt tentate sa acorde facilitati fiscale atragatoare, prin acordarea de reduceri sau scutiri de impozite, pentru atragerea capitalului strain sau cresterea exporturilor.

O mentiune aparte merita Elvetia, care este considerata mai curand un "paradis bancar", deoarece avantajele sistemului bancar - traditie, profesionalism, protectie internationala, stabilitate, prestigiu, capitalizare, diversitatea serviciilor oferite, siguranta, pastrarea secretului bancar - prevaleaza asupra celor fiscale, care nici ele nu sunt de neglijat. Asa cum se cunoaste, Elvetie a cedat presiunilor UE si SUA, eliminand posibilitatea deschiderii conturilor cu numar.