Definitia si structura societatilor transnationale

Definitia si structura societatilor transnationale

La inceput de mileniu, sub presiunea unui complex de determinari de natura economica, tehnologia si politica, procesul internationalizarii intra intr-o noua etapa, cea a emergentei unei economii globale, intemeiata pe un sistem de interdependente transnationale in comert, productie si domeniul financiar. In acest proces, transnationalizarii vietii economice ii revine rolul hotarator. Prin caracteristicile sale esentiale (natura economica, structura de organizare, managementul, investitiile directe externe), o societate transnationala are drept cuvant de ordine expansiunea. Ea tinde sa se dezvolte atat in largime, cat si in adancime. Societatile transnationale au demonstrat ca au capacitatea sa transgreseze, atat frontierele nationale, cat si pe cele ale organizatiilor integrationiste interstatale.

Societatile transnationale constituie cea mai importanta forta de determinare si de promovare a interdependentelor mondiale. Ele se manifesta simultan in toate spatiile economice cunoscute - micro- si macromondo, stergand, de fapt, granitele dintre ele. Societatea transnationala inseamna extinderea sferei spatiale a intreprinderii in proportii nebanuite in epoca "cosurilor de fabrica". Fiecare societate transnationala are drept scop final sa devina o firma globala, care sa manufactureze produse globale. Coca-Cola, Bayer, Sony, Ford, Toyota, ca si multe altele sunt deja, firme globale[1].

Globalizarea este conceputa ca fiind cea mai inalta forma de internationalizare a activitatii economice. O latura a globalizarii este adancirea si expansiunea integrarii corporationale atat in interiorul, cat si intre societatile transnationale. Globalizarea face sa se atenueze, economic, rolul granitelor nationale si sa fie tot mai dificila stabilirea identitatii si originii firmelor internationalizate.

Societatile transnationale constituie "miezul" disputei asupra beneficiarilor integrarii economice globale. In timp ce unii vad societatile transnationale ca exploatatori de resurse umane si materiale fara rezultate majore pentru tari sau comunitate, oponentii considera aceste firme-gigant ca un triumf al capitalismului global, cu un aspect decisiv in reducerea costului de productie si introducerea tehnologiilor avansate in tarile sarace. In randurile opiniei publice, globalizarea si corporatiile multinationale sunt foarte strans legate[2].

Deoarece costurile de transport si barierele comerciale devin din ce in ce mai reduse, devine mai usor a deservi pietele straine prin export in loc de a forma uzine si centre de cercetare in strainatate. Un alt argument ce nu trebuie neglijat este faptul ca firmele ce opereaza intr-o singura tara sunt mai atractive prin emisiunile lor de obligatiuni.

Schimbarile ce au loc in organizarea si structurile companiilor multinationale arata ca integrarea economica globala se va intensifica tot mai mult in primele decenii ale sec. al XXI-lea. Portiunea detinuta de companiile multinationale din productia mondiala s-ar putea dubla in urmatorii 25 de ani. Iar schimburile comerciale intre companiile internationale urmeaza sa se extinda in mod semnificativ. Multe corporatii vor deveni efectiv apartride ca rezultat al obiectivului propus, de diversificare pe plan international.

Intre timp, dupa abolirea in anii '80, de catre mai multe tari, a controlului exercitat asupra burselor, portofoliul investitiilor internationale s-a extins foarte mult. Procesul va continua sa se extinda datorita cresterii unor fonduri cum sunt cele de pensii si mutuale. In sistemul financiar global exista acum 15.000 miliarde USD in fondurile de pensii, dintre care doar fondurile mutuale americane se ridica la 6.000 miliarde USD.

Inainte de anul 1914, majoritatea flxurilor de capital la scara globala erau controlate de cateva mii de familii europene bogate. In sec. al XXI-lea, fluxurile de capital vor fi dirijate de managerii fondurilor care vor gestiona economiile a sute de milioane de oameni. In prezent, majoritatea fondurilor de pensii se afla in S.U.A., Elvetia, Olanda si alte cateva tari. Dar si state in curs de dezvoltare din diferite zone geografice, cum ar fi Chile si Thailanda, promoveaza fondurile de pensii. La incheierea razboiului rece, cu 15 ani in urma, in intreaga lume existau probabil circa 100 de milioane de oameni posesori de actiuni sau membri ai unui fond de pensii. Pana in 2010 se estimeaza ca acest numar va creste la un miliard. In China se afla deja peste 35 de milioane de actionari in comertul cu amanuntul. La inceputul sec. al XX-lea, procesul de integrare economica globala se desfasura atat de rapid incat multi erau convinsi ca el nu poate fi stopat. La inceputul noului mileniu al treilea au avut loc, mai mult ca oricand, experimente in ce priveste arhitectura internationala si integrarea economica globala.

Globalizarea economica, care e un proces ireversibil, deschide noi perspective de dezvoltare, oferind mari oportunitati pentru toate tarile, atat bogate cat si sarace. Globalizarea sporeste rolul comertului international de motor al dezvoltarii. Liberalizarea schimburilor comerciale, ca rezultat al Rundei Uruguay si acordurile multilaterale convenite sub egida O.M.C. dupa aceasta Runda, a integrarii economice regionale si masurile autonome de liberalizare adoptate de numeroase tari, ofera noi posibilitati de promovare si dezvoltare ale societatilor transnationale[3].

Societatea transnationala tine sa-si largeasca continuu sfera de dominatie atat in interiorul tarii de origine, cat si pe piete situate in diferite alte tarii. Orice firma transnationala se manifesta concomitent in trei spatii economice: cel national, autohton, in cazul societatii-mama, cel strain - in cazul filialelor, cel international - ori de cate ori este vorba despre schimburile dintre umanitatile care o compun sau dintre acestea si restul lumii. Prin aparitia si dezvoltarea acestor societati, sfera spatiala de activitate a intreprinderii se extinde considerabil. Ea nu mai este ca odinioara o entitate izolata. Are loc o interactiune, o interpenetratie intre domeniile micro, macro si mondoeconomic[4].

In virtutea relatiilor dintre socitatea-mama si filialele din strainatate, precum si dintre filialele insesi, societatea transnationala isi desfasoara activitatea in cadrul unei piete proprii, care este o piata internationala. Specific acestui tip de piata este ca obiectul schimbului il constituie produsele intermediare, componente ale unor produse finale, in virtutea specializarii impuse de societatea-mama filialelor sale.

Piata interna a societatilor transnationale este si o piata de capital, de tehnologie sau forta de munca.

Centrul coordonator impune, de regula, unitatilor componente relatii de schimb pe care trebuie sa le intretina intre ele, precum si preturile practicabile. De obicei, preturile la care bunurile sunt schimbate sunt fixate pe baza costului. Sunt insa si cazuri cand societatea-mama impune unei filiale sa cumpere productia alteia la un pret diferit fata de cel practicat pe piata mondiala. Asemenea situatii apar atunci cand se urmareste cucerirea sau castigarea unei pozitii dominante, reducerea cuantumului impozitelor pe venit datorat statului gazda, eludarea controlului schimbului valutar si protejarea fata de fluctuatiile monetare. Astfel subfacturarea materiilor prime, a produselor intermediare, permite filialei care le primeste sa vanda la preturi mai mici. Urmarind maximizarea profitului global, societatile transnationale manipuleaza preturile pentru a mari beneficiul filialei din tara de unde rata impozitului este scazuta si invers. In fine, cand o devalorizare este iminenta, societatea transnationala va cauta sa scoata din tara respectiva cea mai mare parte a profitului si sa o indeparteze spre tarile cu moneda forte. Profitul este, astfel, transferat de la o filiala la alta sau adus in tara de origine, prin mecanismul "pretului de transfer", pret care se abate considerabil de la valoarea internationala.

Dupa unele aprecieri[5], ponderea comertului intern al societatilor transnationale in comertul mondial a ajuns destul de mare, la circa 30%. In ceea ce priveste greutatea specifica a "pietei interne" a societatilor transnationale in exporturile ei totale, ea difera in raport cu tara ei de origine.

Tinand cont de trasaturile caracteristice ale pietei societatilor transnationale, se poate afrirma ca, in cadrul ei, se diminueaza incertitudinile legate de fluctuatiile preturilor de aprovizionare si comercializare. La granita pietei interne a unei astfel de firme incepe concurenta cu celelalte societati transnationale.

Daca se ia in considerare criteriul investitiilor de capital, se disting doua tipuri de structuri transnationale[6]:

Structura intravertita presupune o activitate orientata prioritar spre interior. Pe termen lung, investitiile efectuate in tara de origine le depasesc ca volum pe cele externe. Este cazul societatilor transnationale in tarile dezvoltate mari. In 2003, General Electric poseda active interne de circa 190 miliarde USD si active externe de 79 miliarde de dolari. O asemenea structura caracterizeaza si alte societati transnationale din tari dezvoltate mari: Toyota, Hitachi, Fujitsu in Japonia, Renault in Franta, Fiat in Italia. Conform calculelor UNCTAD, aceste companii au cel mai scazut indice de transnationalitate: de la 30,7% (General Electric) la 20% (Hitachi).

Structura extravertita se formeaza in conditiile unui accent sporit pus pe activitatea externa. Aceasta structura este caracteristica indeosebi societatilor transnationale cu sediul in tari dezvoltate mici. Nestl (Elvetia) avea in 2003 active externe de aproape 31 miliarde de dolari, fata de numai 3,1 miliarde de dolari in tara de origine. Indicele de transnationalitate UNCTAD al acestor societati transnationale este cel mai ridicat: Nestl 95,3%, Electrolux (Suedia) 88,7%, Philips (Olanda) 84,9% etc.

Ambele structuri transnationale presupun o diviziune a muncii intrafirma, intre unitatile componente ale societatilor transnationale. Aceasta diviziune se produce fie pe orizontala (ca in cazul industriei de automobile), fie pe verticala (cum se intampla, de exemplu, cu industria petrolului). Rezultatul este dezvoltarea unor retele de tip matriceal, care implica nu numai componentele societatilor transnationale (firma-mama, filialele), ci si firme exterioare, independente, nelegate prin raportul de proprietate. Este vorba de asa numitele aliante strategice interfirme, tot mai numeroase in ultimii ani (Rnault-Volvo, Apple-Sony).

In fruntea topului societatilor transnationale se afla cele de sorginte americana. Un clasament din 2005 al primelor 100 de companii pe plan mondial, dupa valoarea lor de piata, plasa pe primul loc pe General Electric, cu 271,64 miliarde USD.

Cu doua exceptii (Royal Dutch-Shell si Nippon Telegraph & Telephone) celelalte companii sunt americane. In acelasi clasament, 60 din primele 100 si 480 din cele 1000 de companii prezentate sunt de asemenea de origine americana[7]. Companiile americane se mentin in top si in alte clasamente, alcatuite dupa alte criterii: cifra de afaceri (5 din primele 10, locul 1 - General Motors), profitul (7 din primele 10, locul 1 - Exxon)⁴.

Expertii UNCTAD, la randul lor, au publicat un clasament al societatilor transnationale (top 10), pentru anul 2005, dupa activele externe: 6 din primele 10 companii sunt americane, pe locul 1 aflandu-se General Electric.

Evolutia unei societati transnationale nu este liniara. Ea inregistreaza oscilatii puternice. Astfel, in topul mondial, intr-un singur an (2004-2005), Pfizer (S.U.A.) ajunge pe locul 7, de pe locul 20, gratie succesului deosebit cunoscut de noul sau produs Viagra; Danone (Italia) salta peste 100 de locuri. Recordul il detine Lehman Brothers (S.U.A.) care castiga 345 locuri.

In acelasi interval s-au produs si caderi. Cele mai spectaculoase au fost caracteristicile unor mari banci japoneze: Bank of Tokyo-Mitsubishi de la pozitia 15 la 68, Sumitomo Bank 50-131, Sanwa 65-156, Dai-Ichi Kongyo 62-211, Fuji Bank 64-287. Motivul este criza puternica in care au intrat, datorita fortarii speculatiilor si a excesului de credite neperformante acordate. "Monstrii sacri" nu sunt scutiti de neplaceri: dupa valoarea de piata, General Motors ajunge pe locul 69 in topul mondial.

Multe dintre marile companii aflate in top cu ani in urma nu se mai regasesc, in prezent, pe primele locuri. Cauzele sunt diferite. Dupa "Standard and Poors 500", 14 dintre primele 20 de companii in anul 1964 nu mai figureaza in topul respectiv, in 2005. Cazul cel mai celebru este al companiei Standard Oil care, suportand rigorile legislatiei americane anti-trust, a fost dezmembrata. Sunt insa si cazuri in care constanta caracterizeaza evolutia societatilor transnationale. Unele mari companii reusesc sa se mentina in top ani indelungati: General Electric, Exxon, IBM, ATT, Toyota, Nestl, Unilever, British Petroleum si, mai ales Royal Dutch-Shell. De o constanta remarcabila dau dovada societatile transnationale din tari mici: Roche si Nestl (Elvetia), Ericsson si Electrolux (Suedia), Asea-Brown-Boveri (Suedia-Elvetia) etc.

Raportul de forte dintre societatile transnationale se poate evidentia si in functie de situatia existenta in diverse ramuri industriale, precum si in sectorul bancar. Astfel, s-a realizat o evidentiere a raporturilor de forte dintre societatile transnationale prin compararea valorii de piata a fiecarei firme cu cea a firmei lider pe domeniile: productia de calculatoare electronice, de software, electronica industriala si a echipamentului electric, industria aerospatiala si de aparare, chimica, farmaceutica, automobile, industria petrolului si in domeniul bancar[8].

In domeniul producerii de calculatoare electronice (hardware), fata de anii anteriori, situatia ramane neschimbata. Pozitia de cvasimonopol a lui IBM nu este amenintata. Piata continua sa fie dominata de firmele americane. Luand drept baza de comparatie valoarea de piata a lui IBM (11.0791 milioane USD), potentialul financiar al celor mai importante companii se prezinta astfel (in procente):

1. IBM (S.U.A.)100

2. HEWLETT-PACKARD (S.U.A.)..58

3. DELL COMPUTER (S.UA.)48

4. COMPAQ COMPUTER (S.U.A.)..38

5. FUJITSU (JAPONIA)..19

In industria de software, dominatia americana este si mai accentuata. Microsoft este, practic, un monopol. Cu o valoare uriasa (208.984 milioane USD), mai mare de 1,9 ori decat cea a lui IBM, nu se simte amenintata decat de legislatia americana antitrust. Pe locul 2, la mare distanta (numai 27% din valoarea de piata a lui Microsoft) se afla compania germana SAP, urmata de Oracle (S.U.A.)¹².

Domeniul electronicii industriale si al echipamentului electric il are lider incontestabil pe Generalul Electric, cea mai puternica corporatie din lume, cu o valoare de piata de 27.168 milioane USD, in 2005. Firmele rivale, par niste pitici pe langa gigantul american - foarte diversificat. Valoarea de piata a celorlalte firme raportate la cea a lui General Electric reprezinta: Lucent Technologies (S.U.A.) 34%, Ericsson (Suedia) 20%, Siemens (Germania) 14%, Alcatel (Franta) 13%, Asea Brown-Boveri (Suedia-Elvetia) 11%, Hitachi (Japonia) 8%. In acest domeniu fuziunile intre "cei mici" nu vor putea zdruncina pozitia lui General Electric.

In industria aerospatiala si de aparare, dominatia S.U.A. este totala. Firmele americane beneficiaza de cea mai puternica piata de stat din lumea axata pe uriasele comenzi ale departamentului Apararii si ale NASA. In 2005, Boeing se afla pe primul loc, cu o valoare de piata de 46.496 milioane USD. In raport cu Boeing, potentialul financiar al celor mai importante firme era urmatorul: Lockheed-Martin (S.U.A.) 47%, United Technologies (S.U.A.) 46%, Hughes Electronics (S.U.A.) 43%, Rartheon (S.U.A.) 40%, British Aerospace 34%.

Replica europeana s-a concretizat in realizarea primului supersonic de pasageri (Concorde) si Airbus-ului, ambele fiind rezultatul cooperarii franco-britanice, in primul caz, si al celei franco-germane, in cel de-al doilea. Productia lui Concorde a fost oprita, datorita costului ridicat de exploatare si poluarii fonice. In schimb, un consortiu (Franta, Germania, Marea Britanie) se remarca in domeniul lansarii satelitilor artificiali cu ajutorul rachetei Ariane¹⁰.

In industria chimica, concurenta se desfasoara, indeosebi, intre companiile americane si cele germane. Pe primul loc se afla Du Pont (S.U.A.) cu o valoare de piata de 87.106 milioane USD. Ea era superioara fata de cea a firmelor clasate in continuare dupa cum urmeaza: cu 60% - Bayer, cu 62% - Monsanto (S.U.A.), cu 66% - Hoechest, cu 67 % - BASF.

Si in aceasta ramura se remarca un important decalaj de potential financiar intre prima clasata si urmaritoarele sale.

Bayer (avand o participare de 19% si in industria farmaceutica), Hoechest si BASF previn prin dezmembrarea vechiului trust sfarsitul ultimului razboi mondial. In prezent, fiecare dintre cele trei noi societati este mai puternica decat firma de origine. Prestigiul lui Bayer provine din lunga lista a investitiilor, incepand cu celebra aspirina, continuand cu cauciucul sintetic, procedeul AGFA-color etc. O trasatura comuna a acestor firme germane este faptul ca la conducere se afla universitari-savanti in chimie. Marele dezavantaj al firmelor germane este lipsa materiilor prime vitale (petrol, gaze naturale) pe teritoriul tarii[9].

Industria farmaceutica detine o pozitie de invidiat in economia tarilor dezvoltate: ea nu a cunoscut criza. Cererea a fost intotdeauna salvabila, iar piata in continua crestere. Explicatia rezida in ampla dezvoltare a sistemului asigurarilor de sanatate. Firmele cele mai importante de pe piata medicamentelor sunt apropiate ca potential financiar. Pe locul 1 se afla compania americana Merck. Valoarea de piata a celorlalte firme raportate la prima este: Pfizer (S.U.A.) 95%, Novartis (Elvetia) 83%, Bristol Myers Squilele (S.U.A.) 77%, Roche (Elvetia) 71%, Glaxo Wellcome (Marea Britanie) 69%, Johnson & Johnson (S.U.A.) 66%, Eli Silly (S.U.A.) 49%, American Home (S.U.A.)45%.

Lupta de concurenta se duce intre americani si europeni. Firma clasata pe locul 3 Novartis, este rezultatul fuziunii dintre Sandoz si Ciba-Geigy - binecunoscute prin performantele lor. Succesul companiilor americane se datoreaza uriaselor investitii in cercetarea stiintifica. Merck a declansat lupta anti-sida, iar Pfizer dupa ce a lansat celebra pilula Viagra, a trecut la cercetari mai intense care au drept scop cresterea performantelor memoriei umane.

In industria petrolului primul loc a fost disputat de doi giganti: Exxon (american) si Royal Dutch-Shell (anglo-olandezi). De la un an la altul cele doua companii fac schimb de locuri intre ele. In anul 2005, Royal Dutch-Shell a avut o valoare de piata (195.684 milioane USD) putin mai mare (cu 12%) decat cea a marelui sau rival, dar cu 56% superioara celei a lui British Petroleum. Celelalte firme Mobil (S.U.A.), ENI (Italia) se afla la distante si mai mari ca potential financiar. In aceasta ramura, in 1998, au avut loc importante concentrari de forte: Mobil este achizitionat de Exxon, iar Amoco (S.U.A.) de British Petroleum. Pentru sec. al XXI-lea se intrevede o impartire a pietei intre cele trei firme.

Industria de automobile este un barometru al mersului economiei unei tari. Deoarece incorporeaza in produsul finit o mare cantitate de componente realizate in numeroase alte ramuri (electronica, petrochimie, metalurgie etc.), ea are un puternic efect de atenuare. Anii '90 marcheaza iesirea din randurile marilor producatori auto a celor britanici. Celebrul Rolls-Royce a fost cumparat de Volkswagen. In ultimii 30 de ani, numeroase au fost firmele producatoare de automobile care au disparut. Concurenta este acerba in aceasta ramura. In 2005, pe primul loc se plasa firma japoneza Toyota cu o valoare de piata de 94.345 milioane USD. In ceea ce priveste celelalte firme, valoarea lor de piata raportata la aceea a companiei japoneze reprezenta: Ford 67%, Daimler Benz 55%, General Motors 51%, Honda 35%, Volkswagen 33%, BMW 27%, Renault 13%. Trecand de la economia simbolica la cea reala, dupa numarul de automobile produse in 1998, ordinea marilor companii este urmatoarea (in milioane de bucati): General Motors (7,5), Ford (6,8), Volkswagen (4,6), Toyota (4,5), Daimler Chrysler (4,0).

Industria de automobile se remarca printr-o intensificare a fuziunilor si absorbtiilor: nasterea lui Daimler-Chrysler, achizitia diviziei de automobile Volvo de catre Ford. Este semnificativ ca aceste operatiuni se desfasoara pe axa Europa-America in timp ce firmele nipone se abtin. Piata mondiala a automobilelor prezinta urmatoarele trasaturi[10]:

- este o piata oligopolistica;

- cuprinde doua segmente: cel al automobilelor de lux (limuzinele Rolls-Royce, Mercedes, BMW, Cadillac-ul si masini sport - Ferrari, Maseratti, Porsche), pe de o parte, si al automobilelor de serie mare, pe de alta parte;

- datorita transnationalizarii productiei sunt tot mai numeroase "automobilele mondiale". Mondializarea productiei a devenit un fapt evident; de exemplu, Ford Escort este asamblat in S.U.A., Germania si Marea Britanie, cu piese produse in Italia, Marea Britanie, Japonia si Brazilia;

- pragul de saturatie in tarile dezvoltate este foarte aproape; in consecinta, se pune un accent sporit pe modelele de capacitate cilindrica si dimensiuni reduse.

Centrele de putere din domeniul bancar sunt diseminate. Bancile transnationale din S.U.A., Japonia, Marea Britanie, Germania, Franta si Elvetia isi disputa in permanenta locurile fruntase. Pana la mare criza asiatica, bancile japoneze s-au aflat intr-o puternica ofensiva; in prima jumatate a anilor '90, ele ocupau in bloc primele locuri din lume. In prezent, aceste banci suporta consecintele unei politici agresive, caracterizata prin speculatii riscante. Dupa caderea bancilor japoneze, cele britanice si americane au revenit in forta[11].

In 2005, in clasamentul celor mai puternice banci din lume, dupa valoarea lor de piata, pe primul loc se afla grupul britanic Lloyd's (cu 78.275 milioane USD). Valoarea de piata a celorlalte banci in raport cu cea a liderului reprezenta (in acelasi an, in procente): Nations Bank (S.U.A.) 93%, Citicorp (S.U.A.) 86%, HSBC Holdings (Marea Britanie) 74%, Bank of America 72%, Bank of Tokyo-Mitshubishi 61%, Deutsche Bank 59 %, Union des Banques Suisse-UBS (Elvetia) 55%. In acelasi an, Deutsche Bank a achizitonat Bankers Trust (S.U.A.), fapt care a propulsat-o in pozitiile superioare, in perioada imediat urmatoare.

Bancile elvetiene ocupa o pozitie aparte. Ele reusesc sa se mentina in top de foarte mult timp, dovedind o mare stabilitate. Elvetia este una din tarile cu cea mai densa retea bancara, raspandita pe toate continentele. Marile sale banci sunt foarte active in finantarea operatiunilor de comert international prin credite pe termen lung. Ele se ocupa si cu plasamente de capital in strainatate, precum si cu operatiuni cu devize si aur. Bancile elvetiene, superior organizate, constituie un punct de atractie si datorita strictului secret al operatiunilor, conturilor lor cu numar devenind faimoase. In domeniul bancar, situatia este volatila, de la un an la altul apar schimbari in ordinea de clasificare.

Asadar, dupa aceasta prezentre generala a societatilor transnationale se impun cateva concluzii:

q       companiile american detin pozitii cheie in majoritatea cazurilor;

q       firmele japoneze, in anumite domenii, nu se regasesc deloc (productia de software, industria aeronautica, medicamente) sau joaca un rol secundar (productia de hardware, electronica industriala si echipament electric). In schimb, ele se remarca in industria de automobile, in electronica de larg consum (Sony), in sectorul bancar si in cel de asigurari.

q       actualii lideri isi vor mentine pozitia in hardware si software, in domeniile aerospatial si chimie;

q       domeniile unde se vor produce modificari repetate vor fi industria de automobile, de medicamente si sectorul financiar-bancar.