Delocalizarea internationala a productiei

Delocalizarea internationala a productiei

Un alt efect al transnationalizarii vietii economice este delocalizarea - transferul unei productii interne in strainatate. Acest fenomen are la baza urmatoarele considerente mai importante: prelungirea ciclului de viata al produsului, minimizarea costurilor de fabricatie, ocolirea barierelor vamale, evitarea fiscalitatii excesive, extinderea concurentei oligopoliste.

Delocalizarea vizeaza produse standardizate (textile, confectii, electronice, automobile, nave maritime, dar si hardware si software). Ea s-a produs mai intai pe axa Nord-Nord, pentru ca apoi sa includa si tari in dezvoltare. De ani buni, deja, tari in dezvoltare din Asia de Sud si de Sud-Est, din America Latina, cunoscute ca producatoare mai ales de produse primare, au devenit producatoare si exportatoare de produse manufacturate - intens consumatoare de forta de munca. Aceasta noua evolutie a structurilor economice a tarilor in dezvoltare este pusa in evidenta de statisticile comertului international.

Delocalizarea presupune noi firme de organizare internationala a productiei cum sunt: filialele comune, acordurile de licenta, subcontractarea (productia de componente, subansamble, nu de produse finite).[1]

De regula, delocalizarea este controlata de firma-mama, fie printr-o filiala externa proprie, fie prin aranjamente cu firmele locale - subcontractanti. Acestia produc conform specificatiilor tehnice ale societatilor transnationale, devenind parti componente ale sistemului productiv al societatilor transnationale. Noile tehnologii de comunicare faciliteaza considerabil legaturile dintre ordonatori (societatile transnationale) si subcontractanti. Firma americana Nike (numarul 1 mondial in domeniul echipamentului sportiv) are relatii de subcontractare cu 40 de firme din diferite tari asiatice. Ea transmite designul, elaborat la nivel central, prin intermediul unui satelit catre un subcontractant din Taiwan, care apoi il difuzeaza operativ firmelor executante. Firmele americane din electronica, dupa ce produc semiconductorii la sediile din S.U.A., ii transfera pe calea aerului catre firmele subcontractante din zona asiatica, unde sunt ansamblati in circuite integrate, care apoi, sunt trimise, pe aceeasi cale, in S.U.A., pentru testare si distribuire. Se urmareste, astfel, asigurarea standardelor de calitate.

Delocalizarea inseamna deplasarea productiei oriunde este profitabil. Cand, insa, datorita profiturilor realizate, societatile transnationale trec la modernizarea tehnologiilor (de exemplu, introducerea robotizarii), se contureaza un fenomen in sens invers, adica o relocalizare. In aceste conditii, avantajul oferit de existenta unei forte de munca mult mai ieftine in diferite parti de pe glob isi pierde importanta.