Rezistenta sistemului financiar romÂnesc

REZISTENTA SISTEMULUI FINANCIAR ROMÂNESC

Ne simtim datori ca cercetatori sa supunem atentiei în ce consta o anumita rezistenta a sectorului bancar românesc la un impact sever a crizei financiare internationale. Limitarea impactului initial s-a datorat unor caracteristici specifice mediului financiar din România, precum si masurilor de ordin prudential, de politica monetara si de întarire a stabilitatii financiare adoptate de-a lungul timpului de catre banca centrala. Vom încerca evocarea celor care au fost repere importante în limitarea riscului de contaminare a sistemului bancar românesc, ca urmare a turbulentelor de pe pietele financiare internationale:

Marea majoritate a bancilor care functioneaza în România, inclusiv cele cu capital strain, sunt persoane juridice supuse autorizarii, reglementarii si supravegherii prudentiale de catre Banca Nationala. Aceste banci, în aceeasi masura ca si filialele bancilor straine care au sediul principal în alte tari ale Uniunii Europene, se supun acelorasi standarde prudentiale si de capitalizare Basel II.

Sistemul bancar are cea mai mare pondere în rândul institutiilor financiare prezente pe piata româneasca din punct de vedere al volumului activelor ca pondere in PIB, de peste 85%.

Pe parcursul formarii sistemului bancar românesc în actuala configuratie si a dezvoltarii intermedierii financiare, reglementari ale Bancii Nationale au fost în multe cazuri mai restrictive decât cele prevazute de standardele Basel II. Cerintele de capital initial pentru autorizarea unei institutii financiare în România au fost aproximativ duble fata de nivelul minim impus prin reglementarile Uniunii Europene

Reprezentantii BNR sunt implicati la nivelul structurilor comunitare competente în procesul de analiza si ameliorare a reglementarilor comunitare privitoare la arhitectura sistemului financiar.

Procesul de dezinflatie sustinut, chiar cu inflexiunea suferita în a doua jumatate a anului 2007 si care a durat pâna la mijlocul anului 2009, datorita socului pe partea ofertei în afara controlului total al bancii centrale (puseul preturilor la energie si produse agroalimentare, în conditiile secetei locale) a impus o restrictivitate deosebita politicii monetare, inclusiv datorita lipsei unui mix adecvat de politici economice;

Nivelul rezervelor minime obligatorii s-a mentinut la niveluri ridicate pentru o perioada îndelungata de timp, cu mult peste standardele sistemului bancilor centrale europene;  

Institutiile de credit din România nu au avut expuneri pe produse financiare care se afla la originea turbulentelor crizei financiare, respectiv instrumente de tip „subprime”; acest fapt s-a datorat ponderii ridicate a creditarii prin produse bancare clasice, iar expansiunea creditarii a beneficiat de profitabilitatea asigurata de marjele ample de dobânda practicate pe piata interna.

Masurile de temperare a cresterii creditarii adoptate de banca centrala au avut permanent menirea calibrarii unei dinamici a creditarii sustenabile pe termen îndelungat, demonstrat de faptul ca politica monetara concentrata pe dezinflatie a permis o crestere constanta a intermedierii financiare, respectiv progresarea spre un sistem financiar matur.

Desi lichiditatea din sistemul institutiilor de credit din România a scazut  comparativ cu anii anteriori, ea continua sa se afla la un nivel adecvat pentru buna functionare a pietelor. Scaderea relativa a lichiditatii are si o cauza de repozitionare spre normalitate a rolului bancii centrale în sistemul financiar de la cea de debitor net la cea creditor net.