STABILIREA SI CONTROLUL PRETURILOR IN CONDITII DE MONOPOL

STABILIREA SI CONTROLUL PRETURILOR IN CONDITII DE MONOPOL

Atat in fata monopolurilor, cat si a organelor publice menite sa reglementeze si sa controleze activitatea firmelor monopoliste apar multe probleme economice contradictorii. In raport cu acesta varietate de probleme, practica si teoria economica ofera o gama destul de larga de solutii cu obiective ce difera intre ele in mod radical in functie de natura monopolului si de politicile economice guvernamentale din diferite tari. Unele din aceste politici se refera la desfiintarea tuturor acelor monopoluri formate legal sau ilegal, in scopul de a proteja consumatorul; altele se refera la introducerea controlului direct sau indirect al statului asupra pretului, indeosebi la monopolurile naturale publice. In literatura economica din tarile cu economie de piata se intalnesc multe referiri la experienta unor firme monopoliste si la politicile unor guverne ori ale unor agentii economice guvernamentale de fixare a preturilor pe baza unor principii cum sunt: realizarea eficientei sociale maxime avand ca fundament costul marginal (asemanator sistemului concurential), maximizarea cifrei de afaceri, costul mediu sau gestiunea economica cu echilibru etc.

In ce constau aceste variante adoptate in practica, fie de organe guvernamentale, fie de insasi firmele monopoliste sub presiunea unor forte exogene? Continutul acestora si al altor variante ar putea fi descifrat cu mai multa usurinta daca am recurge la reprezentarea grafica a curbelor fundamentale (fig. 7.9)

In grafic sunt consemnate patru variante care au la baza stabilirii preturilor urmatoarele obiective: maximizarea profitului monopolist (Q₁ si p₀); maximizarea beneficiului social pe baza costului marginal (Q₁ si p₁); maximizarea cifrei de afaceri (Q₂ si p₂); realizarea gestiunii economice cu echilibru (Q₃ si p₃). Vom reda, pe scurt, principalele caracteristici ale fiecareia din cele patru variante, cu recomandarea de a urmari si continutul graficului din fig 7.9.

Varianta bazata pe maximizarea profitului monopolist, unde cantitatea s-a notat cu Q₀ si pretul cu p₀. Pretul de echilibru p₀ fixat de monopol, caruia ii corespunde o productie Q₀, asigura profitul maxim cand se realizeaza egalitatea venitului marginal cu costul marginal. Din punctul de vedere al monopolistului varianta este optima, insa din punctul de vedere al societatii varianta este dezavantajoasa intrucat se inregistreaza pierderi de productie si o redistribuire a venitului in favoarea monopolului si in detrimentul consumatorului.

Varianta bazata pe costul marginal (in scopul maximizarii beneficiului social), unde cantitatea s-a notat cu Q₁ si pretul p₁. Pretul bazat pe costul marginal, stabilit de organele guvernamentale, priveste de obicei, monopolurile publice. Pretul e aliniat la nivelul costului marginal, aliniere data de intersectia curbei costului marginal c_m cu dreapta venitului mediu V ce consemneaza cererea. Odata cu pretul fondat pe costul marginal se stabileste si cantitatea de productie la nivelul la care se poate asigura echilibrul necesar dintre cererea si oferta. Este evident ca acest model de formare a pretului reprezinta o simulare a modelului concurentei perfecte. Spre deosebire de celelalte variante, aplicarea acestui model asigura un volum maxim de productie la preturi ce se inscriu la nivelul costului marginal, ceea ce asigura maximizarea beneficiului social. Formarea pretului dupa acest principiu se practica in mai multe tari cu economie de piata in cazul monopolurilor publice.

Varianta bazata pe maximizarea cifrei de afaceri unde cantitatea s-a notat cu Q₂ si pretul cu p₂. In dorinta de a-si mentine dominatia absoluta pe piata unor produse si servicii, monopolurile renunta adeseori la realizarea unor profituri maxime, adoptand o politica de reducere a pretului de vanzare si a ratei profitului si de augmentare maxima a volumului vanzarilor. Se stie ca obtinerea unor venituri ridicate pe o durata mai indelungata se poate realiza nu numai pe calea unor preturi ridicate, ci si pe calea sporirii volumului desfacerii la preturi mai scazute. Actionand in acest fel, firma monopolista cauta, pe aceasta cale, sa bareze intrarea in concurenta a altor firme si, eventual, eliminarea celor existente in ramura, care au o putere economica mai redusa sau nesemnificativa. Unele monopoluri accepta situatia de a renunta la supraprofit sau chiar de a avea, temporar, pierderi in dorinta de a preintampina aparitia unor concurenti, de a-si mentine dominatia pe piata produsului.

Varianta bazata pe costul mediu (denumita si varianta de gestiune cu echilibru), unde cantitatea s-a notat cu Q₃ si pretul cu p₃. Varianta anterioara nu ofera monopolistului nici o garantie din punct de vedere metodologic, ca maximizarea cifrei de afaceri nu poate fi soldata cu pierderi. Monopolul poate realiza un volum foarte mare de vanzari (deci o cifra de afaceri foarte ridicata), insa aceasta poate sa-i aduca pagube daca curba costului mediu este superioara curbei venitului mediu din vanzari. Adoptarea principiului de formare a pretului pe baza costului mediu sau a gestiunii cu echilibru ofera monopolistului mijlocul de control necesar din acest punct de vedere. In ce consta acest principiu? Este vorba ca agentia guvernamentala sa fixeze pretul la un nivel la care curba costului mediu se intersecteaza cu cea a venitului mediu (a cererii). Cantitatea de productie este cea proiectata pe axa cantitatilor (abscisa). Vorbind in termeni economici, pretul bazat pe costul mediu implica fixarea unui pret care va acoperi costul mediu in care sunt incluse si elementele costului de oportunitate privind utilizarea capitalului. Deci, pretul de vanzare reglementat de guvern sau de agentia guvernamentala acopera costurile medii si exclude profitul monopolist. In acest fel se urmareste, pe de o parte, pastrarea unui nivel al pretului suficient de scazut pentru a preveni intrarea in ramura a unor virtuali concurenti, iar pe de alta parte, practicarea unor preturi suficient de ridicate care sa asigure firmei un anumit profit pentru a o mentine in activitate. Varianta este acceptata si practicata frecvent de autoritatile guvernamentale, mai ales pentru monopolurile publice. Uneori, ea se aplica si de monopolurile private, mai ales atunci cand sunt interesate in preintampinarea intrarii altor firme. Este greu pentru o noua firma, care trebuie sa faca un mare effort investitional, sa intre in concurenta cu un monopol puternic care are avantajul economiei de scara si practica un pret relativ scazut.