Utilizari legale - centre financiare offshore

Utilizari legale - centre financiare offshore

Comparativ cu alte probleme internationale, in ultima vreme se constata o accentuare a preocuparii cercetatorilor si oficialilor guvernamentali cu privire la problemele legate de evaziunea fiscala organizata - legala - practicata de companii si persoanele bogate. Intr-adevar acest fenomen a luat amploare in randul companiilor si indivizilor avizati. Prin intermediul tranzactii artificiale, fara substanta comerciala, sunt evitate in mod legal impozitele de profit sau venit, atragand protestul celor care analizeaza impactul social al acestor planificari fiscale asupra platitorilor de taxe neavizati (taxe mai mari si servicii sociale insuficiente).

Expertii in domeniu creeaza scheme mai mult sau mai putin complexe de evaziune fiscala legala - planificare fiscala internationala -, jongland cu interpretarea notiunilor de tipul preturilor de transfer, rezidenta fiscala, jurisdictie, pierdere sau profit, acorduri de evitare a dublei impuneri, etc.

La inceputul anilor '80, Subcomisia Permanenta de Investigatii a Comitetului de Afaceri Guvernamentale din SUA a condus o serie de audieri care au pus accentul nu numai pe exploatarea infractionala a centrelor financiare offshore, dar si pe raspandirea utilizarii ilegale a sistemului bancar affshore pentru facilitarea evaziunilor fiscale. Datorita dezvoltarii comunicatiilor si a Internetului, acest fenomen a fost catalogat ca mult mai raspandit decat fusese cu 15 ani in urma.

Utilizarea centrelor financiare offshore si a secretului bancar de catre organizatii criminale si indivizii simpli in scop evazionist nu ar trebui sa ascunda rolurile legale pe care aceste centre continua sa le joace, in special intr-o lume in care banii se misca permanent in cautarea unor mai bune rate de profit, in care sume imense de bani pot fi obtinute prin arbitraj si in care s-a inregistrat o deplasare de la o economie a investitiilor spre aceea ce multi observatori numesc o economie speculativa sau "capitalism de cazino" .

Centrele financiare offshore ofera ceea ce un observator a numit "libertati, servicii si oportunitati". Printre "libertati" se numara libertatea cu privire la controlul schimbului valutar, libertatea de a construi rezerve, libertatea de a nu dezvalui informatii , libertatea de a nu mai plati o serie de impozite si taxe impovaratoare; "serviciile" cuprind servicii servicii bancare pentru persoane fizice sau corporatii, custodia globala, managementul fondurilor de investitii offshore, administrarea de companii si trusturi, servicii legislative si de contabilitate si operatiuni bursiere. Urmarind notiunea de "libertati" care este suficient de importanta ca sa i se acorde o discutie aparte, este foarte clar ca bancile onshore folosesc centrele financiare offshore pentru a evita uneori reglementari impovaratoare din onshore. De exemplu, multe banci din SUA trimit bani in insulele Cayman si in alte locuri pentru a evita cerinta Sistemului Federal de Rezerve (FRS) ca un procent din depozitele retinute in SUA, sa fie plasate in fiecare seara la Banca Federala de Rezerve (FRB) intr-un cont pentru rezerve, nepurtator de dobanda. Bancile cu un numar foarte mare de conturi ale corporatiilor, conturi pentru care nu sunt dispuse sa renunte la dobanda cuvenita (sau sa priveze clientii de dobanda cuvenita chiar si pentru o zi) pot stabili o filiala in strainatate, creand centre de profit de unde profiturile sa fie repartizate in momentul cel mai convenabil pentru minimalizarea taxelor.

Investitorii individuali sau companiile transnationale uneori plaseaza banii offshore din motive legate de managementul cash-flow-ului. In mod similar IBC-urile, care pot fi infiintate cu minimum de formalitati in multe centre financiare offshore, ofera o multitudine de avantaje legale cum ar fi detinerea de brevete, exploatarea legala a conventiilor privind evitarea dublei impuneri, managementul tranzactiilor comerciale internationale etc. IBC-urile pot fi folosite si pentru detinere de proprietati in onshore.

Tari precum Cayman Island - al V-lea centru financiar din lume - sunt atractive datorita facilitatilor fiscale si bancare acordate, nefiind necesara nici publicarea situatiilor financiare. Aici au rasarit peste 600 de banci si institutii financiare, incluzind 47 din cele mai mari 50 de banci ale lumii; totusi numai 50 de banci au o prezenta efectiva aici si numai 31 sunt autorizate sa desfasoare operatiuni cu rezidentii din Cayman. In portofoliul insulei exista aproximativ 45.000 de companii ce-si desfasoara afacerile in afara tarii.

Monaco este tara marilor milionari. Nu exista impozit pe averea personala si evaziunea fiscala nu este considerata un delict. Este aproape imposibil de urmarit cele 340.000 de conturi bancare detinute aici, autoritatile mentinand o strictete absoluta in privinta secretului bancar. Conform The Observer , strategiile financiare ce vizeaza Monaco determina o pierdere anuala pentru Marea Britanie de aproximativ 1 mld. GBP prin neincasarea unor impozite cuvenite Fiscului Britanic (Inland Revenue).

Belize, o alta jurisdictie notorie, este cunoscuta ca fiind resedinta lordului Michael Ashcroft, membru al Camerei Lorzilor din Anglia. Belize a acordat o "vacanta fiscala" de 30 de ani companiei conduse de lordul Ashcroft - Carlisle Holdings. Aceasta societate are insa o slaba activitate in Belize - asigura servicii de aprovizionare, curatenie si paza pentru companii si autoritatile municipale, avand insa relatii de afaceri cu cateva studiouri de la Hollywood. Fiscalitatile fiscale acordate I-au generat o economie de impozit de aproximativ 13,7 mil. GBP din 1997 pana in 2001 .

Departamentele care se ocupa cu plata taxelor in cadrul corporatiilor multinationale din zilele noastre detin o pleiada de instrumente de reducere a obligatiilor fiscale. O caracteristica comuna in majoritatea cazurilor de evaziune fiscala descrise este faptul ca ele se anexeaza pe deduceri folosite pentru compensarea veniturilor. Asadar, in circumstantele potrivite, fiecare instrument de evaziune fiscala poate fi vazut ca o parghie prin care managerul de taxe poate reduce obligatiile fiscale intr-un anumit an.

Sa consideram cazul lui News Corporation, imperiul mediatic al miliardarului australian, Rupert Murdoch. Aceasta opereaza pe o retea de aproximativ 800 de subsidiare, multe intregistrate in tari precum Cayman Island, Bermuda, Antilele Olandeze si British Virgin Islands - locuri in care nu se pun prea multe intrebari, nu se cer situatii financiare auditate si se asigura o deplina confidentialitate a operatiunilor. Conform publicatiei The Economist , in perioada de 5,4 mld. dolari australieni, dar a platit impozite de 325 mil. dolari (aproximativ 6%) - ca urmare a planificarii financiare in offshore. In Marea Britanie, imperiul Murdoch detine ziarele The Sun, The Sunday Times, News of the World, The Times si postul de televiziune BskyB. O investigatie a activitatii celor 101 de subsidiare apartinand holdingului Newscorp Investments pe o perioada de 11 ani a scos la iveala un profit de 1,4 mld. GBP si taxe aproape de 0!! Utilizand rata de impozitare britanica (30%), ar fi trebuit sa plateasca taxe de aproximativ 350 mil. GBP - un randament satisfacator al taxelor platite consultantilor specializati in astfel de operatiuni. Nimic ilegal - totul este simpla planificare fiscala internationala.

Richard desmond detine, de asemenea, un important imperiu publicistic: Daily Express, Sunday Express, precum si OK!Magazine, Asian Babes si Channel X. cele doua holdinguri britanice ale sale (Northern & Shell Group si Portland Investment Ltd) sunt detinute de trusturi inmatriculate in Guersey. In perioada 1992 - 1999, cifra de afaceri totala inregistrata de concernul sau a fost de 301 mil. GBP, un profit brut de 91 mil. GBP si un profit net de 5,6 mil.GBP. Situatiile sale financiare auditate arata ca societatile sale au platit taxe de 200.000 GBP!!! (3,6% - fata de cota standard in Marea Britanie de 30%).

Pe langa colectarea profitului in offshore, companiile mai utilizeaza aceste alocatii si pentru a micsora taxele aferente salariilor angajatilor. Barclays Capital, compania de investitii a Barclys Bank, a platit bonusurile salariatilor sai printr-o structura offshore complexa, utilizind Abacus Corporate Trustee Ltd - o companie din Jersey. Se pare ca angajatii au primit unitati de fond evaluate la 1 GBP/unitate, dar cu o valoare de 100 GBP la o scadenta de 10 ani. Aceasta strategie nu genereaza nici un beneficiu suplimentar pentru angajat, insa determina o economie de cost de 12% pentru angajator.

In lucrarea "The End of Globalization", Rugman afirma ca exista aproximativ 3.600 de companii americane inmatriculate in US Virgin Inslands si Barbados, ce pastreaza aici cateva zeci de angajati (ce se ocupa de facturare). In felul acesta capata rezidenta fiscala si-si reduc considerabil taxele si impozitele platite. Si alte companii foarte mari utilizeaza zonele offshore pentru cresterea competitivitatii lor internationale: Boeing, Caterpillar, Chevron, Daimler - Chrysler, Eastman - Kodak, Exxon, General Motors, Microsoft etc.

Luand in considerare declinul rapid al platilor din impozitarea profitului din ultimul deceniu, exista posibilitatea ca paradisurile fiscale sa fie o problema foarte raspandita si din ce in ce mai serioasa. Utilizarea paradisurilor fiscale actioneaza atat asupra statelor dezvoltate, cat si asupra celor in curs de dezvoltare, acestea din urma fiind in mod special afectate de imposibilitatea colectarii de taxe la bugetul national si de realizarea de investitii in infrastructuri si servicii sociale. In acelasi timp, prin utilizarea zonelor offshore, companiile multinationale dobandesc un avantaj concurential neloial fata de competitorii nationali sau firmele care nu-si permit astfel de optiuni. Evaziunea fiscala organizata permite fotbalistilor, vedetelor de cinema, milionarilor in EUR si companiilor sa "fenteze" fiscalitatea, pe cand persoanele cu venituri medii (profesori, muncitori si doctori) platesc Fiscului o cota importanta din veniturile lor.

Ca o consecinta a liberalizarii economiilor nationale, fostele tari comuniste au ramas descoperite in fata tranzactiilor cu paradisurile fiscale. Pentru fiecare dolar intrat in anii '90 Rusia a "pierdut" intre 10 si 20 de USD, canalizate in conturi offshore detinute de elita rusa . Economia rusa a fost devastata de transferul in offshore a aproximativ 16,5 mld. GBP anual, iar Departamentul Trezoreriei din SUA estimeaza ca, in 1998, aproximativ 70 mld. USD au parasit Rusia si au intrat in conturi bancare din Nauru (ce are 10.000 de locuitori, un singur drum principal si 400 de banci!!!).

Pentru a intelege modul in care evaziunea fiscala si utilizarea paradisurilor fiscale actioneaza congregat, vom schita un exemplu reprezentativ[5] pentru industria petroliera ca marime din Rusia si una dintre primele companii pedepsite pentru evaziune fiscala.

Pe perioada mandatului presedintelui Yeltsin, cotele de impozitare ridicate si nivelul redus al controlului au incurajat companiile din Rusia sa practice o planificare fiscala agresiva si uneori abuziva. Multitudinea de taxe platibile catre o gama larga de autoritati guvernamentale putea sa duca la o valoare a taxelor mai mare decat cea a profitului . In ciuda acestui lucru, managerii companiei nu-si faceau probleme in privinta fiscalitatii excesive, iar Khodorkovski, managerul general al Yukos, spunea: "Atata timp cat regimul fiscal este nedrept, voi incerca sa gasesc modalitati de ocolire a lui" .

O schema frecventa de evaziune fiscala si de pagubire a actionarilor minoritari era vanzarea de petrol sub valoarea de piata catre companii de comert din afara Rusiei. Pentru a ne face o parere asupra agresivitatii practicarii preturilor de transfer - rapoartele analistilor indica faptul ca sucursalele de productie ale Sibneft vindeau petrol la doar 2,20 USD/baril, cu mult mai putin decat media preturilor de export, de 13,50 USD/baril (fara costuri de export aferente si accize), in timp ce pretul mediu de tranzactie la intern (fara taxe) era de 7,20 USD/baril.

In aceste conditii, nu e de mirare ca situatiile financiare ale companiei petroliere reflectau o cota efectiva de impozitare de doar 2,6% (comparativ cu cota standard de 30%). De fapt Sibneft recunoaste in documente publice ca, pentru optimizarea fiscala si de trezorerie, compania utilizeaza companii terte in activitatile de rafinare si distributie . "Aceste aranjamente s-au bazat in principal pe utilizarea unor companii de comert inmatriculate in anumite regiuni rusesti, efectul general fiind de reducere a profitului impozabil".

Utilizarea de companii terte pentru disimularea profitului impozabil a permis actionarilor majoritari sa se imbogateasca pe seama actionarilor mai putin informati. Pentru a reloca profitul si a-l scoate de sub controlul fiscului, majoritatea profiturilor au fost trimise catre firme intermediare localizate in paradisuri fiscale sau regiuni defavorizate din Rusia. In cazul Sibneft, intermediarul principal a fost compania de comert Runicom, prin care Sibneft a efectuat marea majoritate a operatiunilor sale de comert Runicom, prin care Sibneft a efectuat marea majoritate a operatiunilor sale de export in anul 2000.

Exportul profiturilor din Sibneft catre Runicom era beneficiul actionarilor Runicom, pe seama actionarilor Sibnef (care nu aveau actiuni si in Rinicom) si a sucursaleleor sale de rafinare si extractie. Atata vreme cat managementul are optiunea canalizarii profiturilor grupului catre un anumit intermediar, este putin probabil sa nu se profite pe seama pozitiei sale de decizie si sa canalizeze o parte din profituri catre companii controlate in totalitate sau partial de persoane de decizie.

Aceasta oportunitate este cu atat mai pregnanta, cu cat legislatia rusa permitea mentinerea lipsei de transparenta in privinta proprietarilor companiilor rusesti. In acest caz, de exemplu, Runicom a fost asociat cu numele lui Roman Abramovici (patronul echipei Chelsea), care se pare ca detine controlul Sibneft. De asemenea Runicom era si un actionar semnificativ la Sibneft, si nu viceversa , asa cum ar fi fost normal pentru a exista o tratare echitabila a tuturor actionarilor Sibneft.

Dupa alegerea presedintelui Putin in 2000, controlul fiscal din Rusia a sporit in intensitate, fara o modificare imediata a nivelului de impozitare. Una din primele masuri ale presedintelui Putin a fost publicare unui memorandum cu o lista a celor mai mari evazionisti fiscali, in care Sibneft aparea ca platind cea mai mica cota de impozit din intreaga industrie petroliera a tarii. In luna imediat urmatoare, autoritatile fiscale au declansat un control la sediul Sibneft si la cel al firmei sale de export, urmate de grave acuzatii aduse companiei si procese penale.

Sibnef a ramas tinta actiunii guvernametale, suportand sanctiuni penale si civile. Aceasta inasprire a actiunilor de econtrol fiscal asupra industriei petroliere in general si asupra Sibneft, in particular, a condus la o crestere masiva a viramentelor fiscale facute de aceasta companie: taxele asupra activitatii de productie au crescut de 10,4%. Si mai interesant este faptul ca, in urma presiunilor facute de oficialii guvernamentali, Sibneft a anuntat ca nu va mai face afaceri cu Runicom, ci cu o nou creata sucursala (SibOil), ale carei rezultate vor fi raportate in situatiile financiare consolidate ale grupului.

Dupa un an, compania anunta ca va achizitiona pentru aproximativ 1.800 USD doua sucursale nedezvaluite anterior, localizate in paradisurile fiscale interne ale Rusiei, Vester and Olivesta - ce raportase profituri de 300 mil. USD. La putin timp dupa aceea, Sineft anunta ca-si va inchide mai multe sucursale si ca-si va vinde petrolul prin sucursale controlate integral si nelocalizate in paradisuri fiscale.

Pe langa aceste evolutii, si atitudinea Sibneft fata de actionari s-a modificat drastic: pentru prima data a platit dividente - 53 mil.USD in primul an si 1 mld.USD in urmatorul, o suma egala cu aproximativ 67% din capitalizarea bursiera a Sibneft inainte de atacurile autoritatilor fiscale.

Chiar si SUA a avut parte de lovituri grele cauzate de spalarea de bani prin banci de pe teritoriul sau. Prin investigarea unui caz la sfarsitul anului 2000 s-a descoperit ca, in 1990, aproximativ 1,4 mld. USD au fost transmise de Citibank si Banca Comerciala din San Francisco catre conturi suspecte din offshore, fara a se face investigatii adecvate din partea acestor banci; si aceste cazuri nu sunt singulare.