Ipoteze asupra succesului invaziv

Ipoteze asupra succesului invaziv

Au fost emise o serie de ipoteze asupra cauzelor succesului organismelor invazive. Nici una din aceste ipoteze nu este suficienta pentru a caracteriza toate categoriile de organisme invazive si toate situatiile in care ele formeaza populatii stabile si numeroase. Ipotezele sunt partiale dar se completeaza reciproc si creeaza un cadru teoretic general. Succesul demografic al speciilor invazive se refera la edificarea unor populatii stabile in ecosisteme noi, recipiente (Mitchell si al., 2006).

- ipoteaza dusmanilor naturali - este una din cele mai realiste explicatii ale succesului invaziv si anume, lipsa dusmanilor naturali din ecosistemele recipiente (Elton, 1958); ipoteza este confirmata in o serie de cazuri , dar nu in toate; in cazul plantelor, controlul populatiilor este determinat in special de patogeni si consumatori;

- ipoteza evolutiei invazivitatii - unele specii invazive colonizeaza rapid ecosisteme recipiente datorita unor schimbari rapide in structura lor genetica in conditiile unui mediu nou (Hierro si al., 2005); speciile invazive scapate de sub controlul dusmanilor naturali nu investesc resurse si energie in mecanisme de aparare, astfel incat resursele sunt realocate pentru cresterea in dimensiune sau cresterea fecunditatii care ofera un avantaj competitiv fata de organisme autohtone;

- ipoteza competitiei - limitarea succesului invaziv se datoreaza in multe cazuri competitiei puternice din partea speciilor rezidente; in comunitatile sarace in specii, aparitia de nise libere sau in mod echivalent, resurse relaxeaza controlul exercitat de competitie si favorizeaza patrunderea de specii exotice;

- ipoteza nisei libere - cu toate ca definitia stricta a nisei enunta existenta acesteia numai in raport cu prezenta organismului sau organismelor, ipoteza ia in considerare faptul ca resursele exista in absenta speciilor si devin componente ale nisei in momentul cand sunt utilizate. Cu alte cuvinte, existenta unor resurse nefolosite intr-un ecosistem creeaza premisele ocuparii nisei de specii invazive (Elton, 1958);

- ipoteza elaborarii unor sisteme de aparare noi de catre organismele invazive - in cazul plantelor, alelopatia joaca un rol important in succesul invaziv. Centaurea diffusa, specie euroasiatica, inregistreaza cresteri populationale spectaculoase in America de Nord datorita substantelor chimice eliberate in mediu cu efect negativ asupra altor specii autohtone, in conditiile in care in care in ecosistemele de origine, celelalte specii de plante au mecanisme de contracarare a alelopatiei (Hierro si al., 2005);

- ipoteza perturbarilor - speciile invazive sunt rezistente la perturbari intr-o masura mai mare decat speciile ruderale locale, caracterizate in general de o mare rezistenta la perturbari.;

- ipoteza bogatiei in specii in biocenozele recipiente - comunitatile bogate in specii, cu o mare diversitate sunt mai rezistente la invazii biotice (Elton, 1958). Comunitatile sarace in specii au un numar mai mic de interactiuni interspecifice si mai multe nise neocupate in sensul prezentat mai sus. Aceste elemente le fac permeabile la invaziile biotice;

- ipoteza facilitarii si achizitiei de organisme mutualiste - unul din motivele succesului demografic pare sa fie achizitia de noi organisme mutualiste presupunand ca bogatia de specii potential mutualiste in ecosistemele recipiente este mare. Introducerea de noi organisme exotice este facilitata de prezenta unor populatii stabilite deja de organisme invazive. Categorii importante de specii mutualiste sunt insectele polenizatoare, speciile de animale care functioneaza ca vectori de dispersie a semintelor. Succesul invaziv al plantelor este determinat in mare parte si de capacitatea acestora de a se asocia cu specii de ciuperci micorizante, simbionti importanti pentru supravietuirea in conditiile fluctuatiilor nivelului de nutrienti si de aprovizionare cu apa;

- teoria resurselor fluctuante - presupune ca exista o relatie intre invazibilitate si resursele accesibile in sensul ca modificari in invazibilitate sunt rezultatul modificarilor in competitia pentru resurse cu speciile rezidente. Cresteri pe termen scurt a acesibilitatii unei resurse reduce presiunea competitionala a speciilor rezidente.

Speciile introduse au un succes demografic ca urmare a sumarii mai multor factori favorizanti: lipsa dusmanilor naturali, achizitia de simbionti, capacitatea competitiva, conditii abiotice.