Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Gradinita

CURRICULUM – ASPECTE TEORETICE SI METODOLOGICE

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic



CURRICULUM – ASPECTE TEORETICE SI METODOLOGICE

1. Definiri, delimitari conceptuale

2. Tipuri de curriculum




3. Componentele structurale fundamentale ale curriculum-ului

4. Ipostaze curriculare

5. Reforma curriculara in Romania

1. Definiri, delimitari conceptuale

Termenul curriculum are provenienta latina, insemnand „cursa”, „traseu”, „scurta alergarea”. In limba romana, insa el nu a patruns din limba latina, ci pe filiera anglo-saxona. Prezentam, in tabelul de mai jos, un scurt istoric al conceptului:

Con-

cept

Etape

Lat. curriculum, curricula = drum, parcurs, cursa, scurta alergare

Etapa premoderna

- in secolele XVI-XIX, se foloseste in universitati medievale din Anglia, Olanda (Leiden) si Scotia (Glasgow), cu sensul de curs obligatoriu de studiu sau de instruire;

- se utilizeaza resimtindu-se nevoia rigurozitatii in planificare, organizare a traseului de invatare.

Etapa moderna

- J. Dewey, in 1902 („The child and the curriculum”), foloseste sintagma „experiente de invatare a copilului” – se avanseaza ideea curriculumului centrat pe copil;

- F. Bobbitt (1918 – „The curriculum”) – se accentueaza ideea experientelor concrete, directe si indirecte de invatare, preconizate finalist de scoala;

- prin curriclum se intelege atat experientele de invatare scolare formale, cat si cele extrascolare, planificate si proiectate in scoala;

- R. Tyler (Basic principles of curriculum and instruction – 1949) propune accentuarea pe obiective, continuturi, experiente, proceduri active, evaluare standardizata.

Etapa postmoderna

- dupa anii `50-`60, curriculum devine element de politica educationala;

- educatia este abordata din perspectiva curriculara;

- se face racordarea cu educatia permanenta;

- se diversifica tipurile de curriculum si se definitiveaza elementele componente: obiective, continuturi, strategii, evaluare, reglare.

Tabelul nr. 1. Scurt istoric al conceptului curriculum

In literatura pedagogica actuala, exista doua tendinte in definirea si folosirea conceptului de curriculum educational: una restrictiva si alta extensiva.

a) Perspectiva restrictiva consta in restrangerea semnificatiei conceptului fie la continutul invatamantului si educatiei, fie la documentele de planificare a acestuia (planuri de invatamant, programe scolare, manuale scolare).

b) Perspectiva extinsa consta in includerea in sfera conceptului a unor componente ale procesului de invatamant care, traditional, erau studiate de didactica sau in adaugarea unor arii ale educatiei acestei perspective (Cerghit, Neacsu, Negret-Dobridor, Panisoara, 2001).

O incercare de definire a curriculumului scolar (Joita, 2003, pp. 97-98), intr-o trecere de la general la particular, precizeaza ca acesta reprezinta:

  • Un concept, o teorie asupra modului de abordare, proiectare, organizare, realizare a activitatilor de invatare, de educare, pentru dezvoltarea personalitatii elevilor, la nivelul scolaritatii, a unei clase, a unui modul;
  • Un ansamblu de metodologii si tehnici de concepere a proceselor educationale in scoala, in clasa etc;
  • Ansamblul proceselor educative si al experientelor de invatare, prin care trece elevul in timpul scolaritatii;
  • Un proiect, o expresie a unei politici educationale, care indica modalitatile de realizare a finalitatilor educatiei in scoala, prin definirea si combinarea scopurilor si modalitatile realizarii si cu evaluarea lor si a activitatii desfasurate;
  • Un nou mod, diferit de proiectarea educatiei, instruirii, de programare a activitatilor pentru realizarea obiectivelor;
  • Activitatile manageriale de proiectare, organizare a continuturilor, a relatiilor intre componentele procesului de invatamant, de antrenare a lor pentru realizarea obiectivelor;
  • Orice activitate educativa elaborata pentru atingerea unui scop specific, in scoala sau in afara ei;
  • Programul activitatilor scolare in integralitatea si functionalitatea sa: plan de invatamant, programe, manuale, indrumatoare metodice, obiective, continuturi, strategii, evaluare;
  • Diferite proiecte educative concretizate in documente specifice scolare, cu caracter reglator; ansamblul documentelor scolare;
  • Un curs scolar pentru o disciplina sau un grup de cursuri, activitati pentru obtinerea unei calificari in domeniu, conform unui profil de formare;
  • Ceea ce invata elevii in scoala: continuturi informative, situatii variate de viata, experiente, modele, norme, reguli, actiuni cuprinse in programe (curriculum ascuns, estompat, relational, nonformal);
  • Concepte derivate: fapt curricular, continut curricular, consiliere curriculara.

Dincolo de cele doua tendinte, consideram ca o definitie realista a curriculum-ului este aceea potrivit careia acesta „se refera la oferta educationala a scolii si reprezinta sistemul proceselor educationale si al experientelor de invatare si formare, directe si indirecte, oferite educatilor si traite de acestia in contexte formale, neformale si chiar informale” (Bocos, Jucan, 2008, p. 109).

2. Tipuri de curriculum

Exista o diversitate a tipurilor de curriculum, clasificarea acestora realizandu-se in functie de diferite criterii, dupa cum se poate observa in tabelul urmator (Joita, 2003; Ilie, 2007; Bocos, Jucan, 2008):

Criteriul

Tipuri / categorii de curriculum

Dupa modelul de proiectare

- curriculum bazat pe discipline separate (traditional);

- curriculum bazat pe structuri interdisciplinare;

- curriculum bazat pe competente;

- curriculum bazat pe invatarea deplina;

- curriculum bazat pe activitatea elevului;

- curriculum bazat pe relatia profesor-elevi

Dupa modalitatea de realizare

- curriculum explicit (formal, scris);

- curriculum implicit (influente din mediul scolar, climat, relatii, stil);

- curriculum ascuns (efectele psihosociale ale curriculumului explicit);

- curriculum absent (curriculum explicit nerealizat din diferite motive)

Dupa strategia de cercetare

- strategie fundamentala (curriculum general, specializat, ascuns, informal);

- aplicativa (curriculum scris, predat, invatat, testat, recomandat)

Dupa periodizarea scolaritatii pe cicluri curriculare

- curriculumul achizitiilor fundamentale (grupa pregatitoare-clasa II);

- curriculumul de dezvoltare (clasele II-VI);

- curriculumul de observare, orientare si consiliere (clasele VI-IX);

- curriculumul de aprofundare (clasele X-XI);

- curriculumul de specializare (clasele XII-XIII).

Dupa categoriile de valori dominante

- curriculum umanist;

- curriculum vocational;

- curriculum tehnologic.

Dupa gradul de generalitate

- curriculum general;

- curriculum de profil;

- curriculum specializat.

Dupa modul de organizare



- curriculum formal;

- curriculum nonformal;

- curriculum informal.

Dupa gradul de obligativitate

- curriculum obligatoriu;

- curriculum optional;

- curriculum facultativ.

Tabelul nr. 2. Tipuri de curriculum

Din tabelul anterior, se poate observa, pe de o parte diversitatea tipurilor de curriculum, dar si complexitatea acestui concept.

3. Componentele structurale fundamentale ale curriculum-ului

Curriculum-ul scolar reprezinta deopotriva teorie si practica, in structura lui putand fi identificate patru elemente fundamentale, de baza, intre care exista stranse relatii de interdependenta, de interconditionare, ceea ce permite o abordare sistemica.

Componentele structurale fundamentale ale curriculum-ului sunt:

    1. Finalitatile educationale, organizate in functie de gradul de generalitate;
    2. Continutul invatamantului (continuturile instructiv-educative), utilizate, vehiculate in cadrul activitatilor insrtuctiv-educative desfasurate;
    3. Strategiile de instruire in scoala si in afara ei (in contexte formale si nonformale);
    4. Strategiile de evaluare a eficientei activitatii educationale.

Dupa cum mentionam, intre aceste componente exista relatii de influentare permanenta si reciproca, indiferent de nivelul la care ne raportam, de la cel concret al unei lectii sau activitati pana la al invatamantului, in general.

4. Ipostaze curriculare

In ceea ce priveste ipostazele sau dimensiunile curriculare, exista mai multe perspective de delimitare, identificare si definire a acestora. Prezentam cateva dintre acestea:

a). Din perspectiva unei abordari multidimensionale, identitatea conceptului de curriculum poate fi definita din trei perspective (Bocos, Jucan, 2008):

Din punct de vedere functional, curriculumul indica finalitatile educationale de atins si, prin intermediul acestora, orienteaza, organizeaza procesul de instruire;

Din punct de vedere functional- structural, curriculumul este interpretat din perspectiva elementelor sale componente: finalitati, continuturi, strategii, evaluare, reglare;

Din punct de vedere al produsului, curriculumul se obiectiveaza in planuri de invatamant, programe scolare, manuale in alte documente curriculare auxiliare.

b). J. Wiles si J. C. Bondi (1984) vorbesc de doua dimensiuni:


Figura nr. 1. Dimensiuni / ipostaze curriculare

c). D. Ungureanu identifica trei ipostaze ale curriculum-ului (Ungureanu, 1999)


Figura nr. 2. Triada generica a ipostazelor curriculare

d). Potrivit lui D. Potolea, curriculum-ul poate fi abordat intr-o tripla ipostaza (Potolea, 2002):

d.1). Planul structurii vizeaza elementele componente ale currciculumului (modelul pentagonal: finalitati, continuturi, strategii, evaluare/reglare, timp):

F


T C

E/R S.

Figura nr. 3. Modelul pentagonal al curriculumului

Legenda:

F - finalitatile educatiei;

T - timp de instruire/invatare;

C - continutul invatarii;

S - strategii de instruire (predare-invatare);

E/R - evaluare/reglare

d.2). Planul procesual – care indica urmatoarele procese fundamentale: cercetare, proiectare, implementare, evaluare, reglare:


Figura nr. 4. Succesiunea elementelor planului procesual

d.3). Planul produsului – se refera la ansamblul de rezultate ale proiectarii curriculare: principale (planuri de invatamant, programe curriculare, manuale scolare) si auxiliare curriculare (ghiduri metodologice, metodologii, seturi multimedia, soft-uri educationale).

5. Reforma curriculara in Romania

Reforma invatamantului din Romania a urmarit in mod special si elementele componente ale curriculum-ului, principalele subcomponente vizate fiind mai ales finalitatile, si strategiile de evaluare.

Vizibila mai ales incepand cu anul scolar 1998-1999, cand a fost aprobat noul Plan Cadru pentru invatamantul preuniversitar, reforma a vizat schimbari importante mai ales pe cele doua paliere mentionate.

Incepand cu anul scolar 1998-1999, a devenit operant Curriculumul National, alcatuit din:

a) Curriculum - nucleu sau trunchiul comun (65-70%) - reprezinta numarul minim de ore obligatorii pentru fiecare disciplina de invatamant – (circumscrie ansambluri de cunostinte fundamentale, capacitati, competente, modele atitudinale si comportamentale);

b) Curriculum la decizia scolii (30-35%) – acopera diferenta de ore pana la numarul maxim pe disciplina si pe an de studiu, prevazute in Planul de invatamant si cunoaste urmatoarele variante:

  • Curriculum nucleu aprofundat – presupune parcurgerea curriculumului - nucleu pana la numarul maxim de ore prevazut in Planul de invatamant, in vederea aprofundarii obiectivelor si continuturilor;
  • Curriculum nucleu extins – presupune parcurgerea numarului maxim de ore din Planul de invatamant, punand accent pe noi obiective si pe noi continuturi;
  • Curriculum elaborat in scoala – se refera la diverse tipuri de optionale propuse ca oferte educative elevilor, in raport cu optiunile acestora, aptitudinile lor (de aprofundare, de extindere, preluat din trunchiul comun al altor discipline, ca disciplina noua, integrat).




Figura nr. 5. Elemente componente ale Curriculumului National

Precizam cateva dintre conceptele – cheie care au devenit operante prin introducerea noului Curriculum National:

I. Arii curriculare reprezinta domenii care ofera o viziune multi- si interdisciplinara asupra obiectelor de studiu: Limba si comunicare, Matematica si stiintele naturii, Om si societate, Arte, Tehnologii, Educatie fizica si sport, Consiliere si orientare;


Figura nr. 6. Ariile curriculare

II. Ciclurile curriculare reprezinta periodizari ale scolaritatii, care au in comun obiective specifice si grupeaza mai multi ani de studiu, apartinand uneori de niveluri scolare diferite: ciclul achizitiilor fundamentale (grupa pregatitoare-clasa II); ciclul de dezvoltare (clasele II-VI); ciclul de observare, orientare si consiliere (clasele VI-IX); ciclul de aprofundare (clasele X-XI); ciclul de specializare (clasele XII-XIII). Aceste periodizari ale scolaritatii se suprapun peste structura formala a sistemului de invatamant, cu scopul de a focaliza obiectivul major al fiecarei etape scolare si de a regla procesul de invatamant prin interventii de natura curriculara.

Ciclurile curriculare sunt prezentate in tabelul care urmeaza:

Liceu teoretic, tehnologic, vocational

Scoala profesionala

Scoala de ucenici

XIII

Specializare

XII

XI

Aprofundare

X

IX

Observare si orientare

Invatamant gimnazial

VIII

VII

VI

Dezvoltare

V

Invatamant primar

IV

III

II

Achizitii fundamentale

I

Invatamant prescolar

Anul pregatitor

Tabelul nr. 3. Ciclurile curriculare

III. Nivelurile de invatamant – sunt ierarhizate pe verticala, in functie de varsta educabililor, de nevoile lor educationale si de gradul de dificultate al continuturilor invatarii. In prezent, invatamantul romanesc este structurat pe urmatoarele niveluri de invatamant: prescolar, primar, secundar, superior.

IV. Ciclurile de invatamant – ca si nivelurile de invatamant, au o structura ierarhica, pe verticala, diacronica, explicitand mai mult periodizarea scolii. Un nivel de invatamant poate avea aceeasi denumire cu un ciclu de invatamant sau un nivel poate sa inglobeze mai multe cicluri de invatamant. In invatamantul preuniversitar romanesc, identificam urmatoarele cicluri de invatamant: anteprescolar, prescolar, elementar, secundar inferior (gimnazial), secundar superior (liceal).



V. Filierele – spre deosebire de niveluri si cicluri, segmenteaza curriculumul global pe orizontala, nu pe verticala, acest lucru fiind posibil doar la nivelul ciclului secundar superior. In invatamantul secundar superior romanesc, coexista urmatoarele filiere: liceul, scoala profesionala, scoala complementara (de ucenici). Filiera liceala are trei subfiliere: teoretica, tehnologica, vocationala.

In zona invatamantului superior, se poate vorbi de: filiera postliceala (scolile postliceale, scolile de maistri), filiera universitara, cu trei subdiviziuni: invatamant universitar de scurta durata (colegii universitare – care in prezent nu mai exista in invatamantul romanesc), invatamantul universitar de lunga durata (facultati), invatamantul postuniversitar (studii masterale, doctorale, specializari profesionale).

V. Mediile curriculare – reprezinta ambiante generale care influenteaza semnificativ demersurile de proiectare, implementare si evaluare curriculara, prin coordonate spatio-temporale, materiale, ideologice.

S. Cristea (2000) propune urmatoarea clasificare a mediilor curriculare:

Medii curriculare

Exterioare scolii

- structura sistemului social global;

- coordonatele sistemului economic;

- sistemul de comunicare;

- sistemul cunoasterii stiintifice;

- sistemul tehnologic;

- sistemul moral;

- sistemul religios;

- sistemul estetic;

- sistemul de asistenta sociala, medicala, psihopedagogica

Ale scolii

- organizarea sistemului educational pe niveluri si trepte de scolaritate;

- configurarea specifica, coerenta si consistenta interna a nivelurilor si treptelor de scolarizare;

- articularile si interdependenta dintre nivelurile si treptele scolare, pe de o parte, si ciclurile scolare, pe de alta parte;

- ameliorarea continua a sistemului de formare initiala a cadrelor didactice;

- eficientizarea pedagogica a institutiilor angajate in proiectarea, implementarea si dezvoltarea curriculara.

Aflate la intersectia dintre sistemul social global si cel educational

- mediul curricular managerial (al politicii educationale nationale)

- mediul curricular cultural

- mediul curricular economic

- mediul curricular comunitar;

- mediul curricular al tehnologiilor didactice.

Tabelul nr. 4. Inventar al mediilor curriculare

VI. Situatiile educative sunt „totalitati concrete prin care se manifesta fenomenul educational, sunt imprejurari in care factorul educativ se realizeaza” (Ionel, 2004, p. 31);

VII. Experientele de invatare – se refera la modalitatea personalizata de traire intr-o anumita situatie de invatare, ce se poate obiectiva in modificari ale structurilor cognitive, afective, psiho-comportamentale;

VIII. Profilul de formare reprezinta o componenta reglatoare a Curriculumului national care descrie asteptarile fata de absolventii invatamantului obligatoriu si se fundamenteaza pe cerintele sociale exprimate in legi si in alte documente de politica educationala, precum si pe caracteristicile psiho-pedagogice ale elevilor. Capacitatile, atitudinile si valorile vizate de profilul de formare au un caracter transdisciplinar si definesc rezultatele invatarii urmarite prin aplicarea noului curriculum.

IX. Standardele curriculare de performanta - sunt criterii de evaluare a calitatii procesului de invatare. In termeni concreti, standardele constituie specificari de performanta vizand cunostintele, competentele si comportamentele stabilite prin curriculum. Sunt criterii de evaluare a calitatii procesului de invatare. Ele reprezinta enunturi sintetice in masura sa indice gradul in care sunt atinse obiectivele fiecarei discipline de catre elevi, la sfarsitul fiecarei trepte de invatamant obligatoriu. Standardele permit:

evidentierea progresului realizat de elevi de la o treapta de scolaritate la alta;

sunt exprimate simplu, sintetic si inteligibil pentru toti agentii educationali;

reprezinta baza de plecare pentru elaborarea descriptorilor de performanta, respectiv a criteriilor de notare;

Standardele sunt centrate pe elev si relevante din punctul de vedere al motivarii acestuia pentru invatare;

sunt orientate spre profilul de formare al elevului;

conduc la finalizarea parcursului scolar si la intrarea in viata sociala;

  • ar trebui sa motiveze elevul pentru invatarea continua si sa conduca la structurarea capacitatilor proprii invatarii active.

Aplicatii si teme de reflectie:

  • Pornind de la acceptiunile conceptului de curriculum, elaborati propriu o definitie si argumentati-o. Care sunt consecintele definitiei formulate pentru realitatea educationala practica?
  • Considerati necesara introducerea termenului curriculum in domeniul educational? Argumentati!
  • Un parinte va cere sa ii explicati semnificatia conceptului curriculum. Incercati sa explicati, pe intelesul acestuia, sensul acestui termen.
  • Elaborati grafic o scala a timpului, marcand principalele momente care au marcat evolutia istorica a curriculumului.
  • Explicati intelesul urmatoarelor sintagme: curriculum formal, curriculum scris, curriculum recomandat, curriculum extins, curriculum elaborat in scoala, curriculum aprofundat.
  • Explicati diversitatea tipurilor de curriculum. Este necesara? Care sunt consecintele educationale care decurg?
  • Analizati ipostazele curriculumului. Ce observati? Ce comentarii/reflectii personale puteti elabora?
  • Identificati avantajele si limitele valorizarii predominante a uneia sau a alteia dintre ipostazele curriculare.
  • Identificati elementele componente ale curriculumului, prezentati relatiile dintre ele si precizati importanta acestora. Puteti identifica o succesiune de prezentarea a acestora, in raport cu importanta lor? Comentati!
  • Analizati relatia dintre curriculum si continutul invatamantului. De ce credeti ca uneori se confunda cele doua concepte?
  • Sunteti rugati de directorul scolii sa le explicati colegilor ca termenul de curriculum nu se suprapune peste cel de documente curriculare. Cum veti proceda pentru a clarifica cele doua concepte?
  • Care sunt avantajele segmentarii perioadei de scolarizare in cicluri curriculare?
  • Ce elemente de noutate, schimbare aduce Reforma curriculara in Romania? Comentati-le critic.
  • Realizati proiecte de cercetare ameliorativa pe una din problemele teoriei si metodologiei curriculumului: manuale alternative, supraaglomerare informationala, oboseala scolara, optionalele curriculare, proiectarea interdisciplinara a unitatilor de invatare, organizarea modulara a continuturilor, educatia la distanta, educatia on-line, informatizarea invatamantului.

Referinte

  • Ilie, V. (2007). Pedagogie. Perspective teoretice si aplicative. Craiova: Editura Universitaria
  • Ionel, V. (2004). Fundamentele pedagogiei. Craiova: Editura Universitaria
  • Joita, E., Ilie, V., Frasineanu, Ec. (2003). Pedagogie – educatie si curriculum. Craiova: Editura Universitaria
  • Bobbitt, F. (1972). The curriculum. New York: Arno Press
  • Bocos, M., Jucan, D. (2008). Fundamentele pedagogiei. Teoria si metodologia curriculumului. Repere si instrumente didactice pentru formarea profesorilor. Pitesti: Editura Paralela 45
  • Cerghit, I., Neacsu, I., Negret-Dobridor, I., Panisoara, I. O. (2001). Prelegeri pedagogice. Iasi: Editura Polirom
  • Chis, V. (2001). Activitatea profesorului intre curriculum si evaluare. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitara Clujeana
  • Cristea, S. (2000). Dictionar de pedagogie. Chisinau – Bucuresti: Editura Litera – Litera International
  • Stanciu, M. (1999). Reforma continuturilor invatamantului. Cadru metodologic. Iasi: Editura Polirom
  • Ungureanu, D. (1999). Educatie si curriculum. Timisoara: Editura Eurostampa
  • Wiles, J., Bondi J.C. (1984). Curriculum Development A Guide to Practice, 2nd edition, Bel land Howell Company, Columbus, OH





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3293
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site