Migratia studentilor

Migratia studentilor

Studentii sunt partea esentiala a sistemului educational. Ei sunt cei in care societatea investeste cunoastere si cei care pot contribui ulterior la prosperitatea tuturor. Ceea ce imi propun in acest scurt capitol este sa ii descriu asa cum arata ei in ansamblu, in ce priveste caracteristicile lor "obiective": sex, varsta, stare civila, mediu de provenienta, educatia parintilor, loc de munca etc. Deloc surprinzator, tinand cont de evolutiile din ultimii 30 de ani studentele sunt mai multe decat studentii: 62% dintre studentii ce au raspuns sondajului Soros din 2007, sunt de sex feminin.

Marea majoritate a studentilor provin din mediul urban, doar 11% fiind nascuti in mediul rural. Dintre acestia din urma, doua treimi au locuit mai mult de 5 ani intr-o localitate urbana, aceasta fiind in esenta localitatea lor de provenienta. Practic ponderea studentilor proveniti din mediul rural nu depaseste 5-6% din numarul total de studenti. Studentii mai in varsta sunt prezenti mai ales in universitatile private, ceea ce confirma faptul ca acestea continua sa fie considerate in general o solutie secundara in alegerea unei facultati. 7% dintre studenti sunt casatoriti, 5% traiesc in concubinaj, 4% sunt deja vaduvi, 1% sunt divortati. Restul (marea majoritate) sunt celibatari.

Binecunoscuta lege a reproducerii sociale se manifesta si in cazul studentilor romani. Jumatate dintre ei provin din familii in care cel putin un parinte a absolvit o forma tertiara de invatamant. In schimb, in populatia adulta ce ar putea avea copii de varsta studenteasca, doar 14% au astfel de studii.

6% dintre studentii intervievati urmeaza si o alta facultate, iar 3% au absolvit anterior o alta facultate. Aproape un sfert dintre studentii din Romania au un loc de munca. Ei petrec, in medie, 32 de ore pe saptamana la locul de munca, cu doar 4 ore mai putin decat, spre exemplu, timpul de lucru saptamanal al unui olandez mediu. In universitatile private, ponderea studentilor care lucreaza creste pana la peste o treime (35%), in timp ce in cele de stat scade la 19%.

Studentii se implica mai des decat restul populatiei in activitati voluntare si asociative

Intentiile de viitor ale studentilor romani in ce priveste continuarea educatiei si emigrarea sunt sintetizate mai jos:

aproape jumatate ar vrea sa se stabileasca in alta tara (43%) sau nu s-au decis inca (4%);

jumatate ar dori sa urmeze stagii de studii in alta tara (50%) , iar alti 5% inca nu s-au decis in acest sens (pentru universitatile private ponderea ce ar vrea sa isi continue educatia in alta tara este mai mica: 37%, in timp ce in universitatile de stat creste la 54%).

90% dintre studentii de la universitatile de stat si 80% dintre cei de la particular

intentioneaza sa urmeze cursuri de masterat. Majoritatea vor sa o faca in Romania, insa 17% dintre cei de la stat si 11% dintre cei de la particular isi propun sa urmeze masteratul in afara tarii.

In ce priveste doctoratul, 30% dintre studenti intentioneaza sa il urmeze in Romania, 13% in alta tara. Alti 43% dintre studenti spun ca nu au intentia de a urma studii doctorale, iar 14% nu s-au decis inca. Si in acest caz, studentii de la stat sunt mai dispusi sa urmeze studiile doctorale decat cei de la particular.

Imaginea de ansamblu releva un risc ridicat ca o parte importanta din absolventii de invatamant superior sa emigreze. In plus, este evidentiata diferenta de aspiratii dintre studentii de la stat si cei de la universitatile private.

43% dintre studenti declara ca pot vorbi si scrie fluent intr-o limba straina, in timp ce alti 41% spun ca pot lua parte fara probleme la o conversatie intr-o limba straina. Astfel, ponderea studentilor ce manevreaza cu relativa usurinta cel putin o limba straina este cu 10 puncte procentuale mai mare decat cea a profesorilor care pot tine un curs intr-o limba straina.

2. Cat de multi studenti

Comparatiile internationale pot constitui o buna metoda de evaluare obiectiva a realitatii existente. Ele sunt de altfel destul de usor de realizat: iei cateva tari sau grupuri de tari, dintre cele care reprezinta referentialul dat de aspiratiile si similaritatile culturale cu societatea pe care o analizezi.

In cazul Romaniei, referentialul firesc este Europa. Am ales pentru comparatii doi indicatori. Primul - ponderea celor cu studii tertiare[1] in totalul populatiei active - ofera o imagine asupra situatiei istorice a accesului la invatamant tertiar, in care cel universitar detine cvasimajoritatea. Al doilea indicator este extrem de sensibil la situatia de moment si reprezinta raportul dintre numarul de studenti si dimensiunea populatiei intre 20 si 29 de ani, cea din care sunt recrutati, in general, studentii. Indicatorul ofera o imagine asupra investitiei curente pe care societatea o face in invatamant superior

Se observa ca Romania este o tara relativ saraca in ceea ce priveste "cantitatea" de detinatori de titluri universitare si "cantitatea" de studenti.

In Romania, participarea la invatamantul superior a crescut in ultimii ani atat in termeni relativi (raportat la dimensiunea populatiei de referinta, dar si in termeni absoluti: intre 1998 si 2004, numarul de studenti din Romania aproape s-a dublat. In 1998 erau 339.569 de studenti in invatamantul universitar, in timp ce in 2004 erau 621.501 studenti.

In Romania, nivelul indicatorului privind participarea in invatamantul universitar a fost, in 2004, cu 9 puncte procentuale mai mare decat cel inregistrat in 1998. Cresterea

este destul de importanta. Ea se plaseaza peste media Uniunii Europene (5 puncte procentuale), insa este mai redusa decat in toate tarile nordice si cateva tari foste comuniste. Un astfel de ritm de crestere, daca este sustinut pe o perioada lunga, poate contribui la apropierea de media europeana, insa decalajul va ramane destul de important inca mult timp de aici inainte. Spre exemplu, Ungaria a inregistrat o crestere similara cu cea a Romaniei: 9 puncte procentuale , de la 16% la 25%, mentinand astfel distanta de 7 puncte procentuale. Italia a crescut cu doar 5 puncte procentuale, indicatorul de participare in invatamantul universitar fiind acum mai mare in Italia fata de Romania cu 8 puncte procentuale. In cazul in care tendintele actuale vor continua, Romania va fi

la acelasi nivel cu Italia in ce priveste participarea la studiile universitare peste 12 ani si nu va ajunge niciodata Ungaria sau oricare dintre tarile care au avut cresteri mai mari.

Este interesant de observat si faptul ca, dat fiind bazinul restrans din care pot fi recrutati profesorii (asa cum am aratat mai sus, ponderea populatiei cu studii superioare in Romania este cea mai mica din Uniunea Europeana), o politica de crestere a participarii la invatamantul universitar s-ar lovi de

cateva obstacole importante. Pe termen scurt, este practic imposibil sa cresti cu mult numarul de cadre didactice, chiar si daca salariile ar creste substantial. O solutie ar putea fi aducerea de cadre didactice din afara Romaniei, insa limba de predare s-ar putea sa devina o problema, in timp ce nivelul salariilor ar reprezenta o alta. Cresterea normei cadrelor didactice existente ar conduce in mod inevitabil la scaderi ale calitatii. Pe termen mediu si lung, astfel de probleme isi gasesc rezolvarea naturala in intrarea masiva in sistemul de invatamant tertiar a generatiilor nascute dupa 1991, reduse la aproape jumatate din efectivul generatiei nascute in 1989.

Importanta invatamantului superior

Un stereotip des intalnit in societatea romaneasca este cel al lipsei de importanta a educatiei pentru asigurarea reusitei in viata. Cateva exemple intens mediatizate par a fi creat opinia ca pentru a reusi in viata este nevoie mai degraba de relatii, de abilitatea de a lingusi sau de insela statul, acestea fiind calitati mai importante decat munca, cinstea

si capacitatea profesionala. Tocmai mediatizarea intensa a exemplelor care par a dovedi astfel de realitati, a unor nouveaux riches adesea lipsiti de educatie si de bune maniere, reprezinta un semnal ca ei sunt mai degraba exceptii de la regula. Analiza datelor statistice releva de altfel o relatie atat studentii, dar si cadrele didactice asociaza in mod decisiv reusita in viata cu obtinerea unei diplome universitare. 71% dintre studenti si 67% dintre cadrele didactice sunt in aceasta situatie, agreand cu ideea ca "Pentru a reusi in viata trebuie sa termini o facultate". Pe de alta parte, educatia superioara este privita de catre studenti drept o conditie necesara, dar nu si suficienta. Aproape doua treimi dintre ei (64%) considera ca "Degeaba termini o facultate daca nu ai relatii". Doar o treime dintre cadrele didactice se afla in aceeasi situatie.

Faptul ca increderea in educatie ca furnizor al reusitei in viata este ridicata reprezinta un element imbucurator. Ponderea extrem de ridicata a studentilor care isi manifesta fatis neincrederea in corectitudinea functionarii sistemului social contemporan poate insa reprezenta un element de risc important. Credinta ca relatiile reprezinta o conditie care poate trece peste importanta educatiei poate genera strategii de adaptare la aceasta realitate a absolventilor de facultate prin interiorizarea si perpetuarea ei. Cu alte cuvinte, in momentul in care vor fi in situatia de a decide asupra unor criterii de angajare, de exemplu, generatiile acum tinere pot reproduce aceste valori interiorizate,

Profilul studentului care are mai multa incredere decat ceilalti in sansele pe care i le da educatia este unul destul de puternic conturat: el vine din familii mai bine educate, mai avute, dispune de mai multi bani de buzunar, studiaza intr-o universitate mai veche, avand peste 10.000 de studenti si este intr-un an de studiu mai mare (cei din anul IV sunt cei care dau cel mai mult credit educatiei in raport cu relatiile, chiar daca majoritatea lor sustin ca relatiile conteaza decisiv). La polul opus se plaseaza studentii care intentioneaza sa emigreze, aflati in primii ani de studiu, proveniti din familii sarace. In plus, studentii care sunt pe locuri cu taxa tind sa fie mai fatalisti (in raport cu cei de pe locuri subventionate, ei considera in mai mare masura norocul drept un factor determinant pentru reusita in viata). Cei de sex masculin dau mai mult credit muncii in raport cu colegele lor. Acestea, la randu-le, dau mai multa importanta educatiei

Pe ansamblu, studentii mai stapani pe sine prin prisma resurselor si a faptului ca urmeaza o universitate cu un prestigiu mai bine consolidat sunt cei care tind in mai mare masura sa crediteze educatia ca un factor de succes.

In ce priveste cadrele didactice, cele care au mai multa incredere in educatie sunt localizate mai degraba in universitati mari, detin functii de conducere si au publicat articole cotate ISI, sunt mai degraba barbati. La polul opus sunt cadrele didactice din facultati mici, nou infiintate, cei care, desi au ca opinie majoritara parerea ca educatia este aproape obligatorie pentru reusita in viata, nu cred in acest lucru in mai mica masura decat restul colegilor lor.

Calitatea invatamantului romanesc

Este foarte greu, daca nu imposibil, sa caracterizezi valoarea invatamantului superior dintr-o tara.

Orice indicator ai alege, el va depinde de o multime de factori conjuncturali.

Poti discuta despre capacitatea absolventilor de a se integra pe piata muncii, insa acest lucru poate fi afectat de o multime de factori: in timpul unei crize economice caracterizate de somaj masiv, performanta sistemului de invatamant este aproape neinsemnata pentru a caracteriza sansele de integrare a absolventilor pe piata muncii.

Poti discuta despre calitatea cadrelor didactice, utilizand performanta lor academica drept indicator. Cateva incercari recente de ierarhizare a universitatilor lumii au luat in considerare un astfel de indicator, axandu-se pe mult discutatul indice al numarului de articole ISI ponderat cu impactul publicatiei. Criticii indicelui in cauza pot argumenta insa bariera lingvistica si geografica impusa de Thomson Institute prin modul de selectie a publicatiilor considerate, preponderente fiind cele in

limba engleza si venite din spatiul american. Dincolo de orice insa, calitatea educatiei depinde de doi factori esentiali: calitatea studentilor si cea a cadrelor didactice. Studentii depind de o caracteristica fundamentala ce deriva din structura societatii respective: cei proveniti din familii mai educate tind sa aiba sanse mai bune de reusita in viata, indiferent de calitatea sistemului educational. In Romania, ponderea familiilor in care macar un membru detine diplome de educatie tertiara este intre cele mai reduse in plan european. Cadrele didactice sunt la randu-le recrutate din populatia cu studii superioare. Cu cat aceasta este mai dezvoltata numeric, cu atat aria de selectie este mai larga si probabilitatea de a avea mai multe cadre didactice de calitate creste. Cand aria de selectie este ingusta, cei cativa cu studii superioare detin practic monopolul in domeniu, apare riscul de a scadea calitatea si de a aparea coruptia.

Calitatea studentilor mai depinde de modul in care au fost pregatiti in ciclul preuniversitar. Din pacate, performantele sistemelor liceale europene sunt greu de comparat in ce priveste educatia de masa. In ce priveste varfurile, olimpiadele internationale pe discipline pot furniza o serie de informatii utile. Pentru Romania, rezultatele la aceste concursuri scolare in ultimii 12-13 ani indica performante notabile la informatica si matematica, oscilante la fizica, relativ scazute la chimie si

biologie. Pentru un sistem de invatamant universitar care recruteaza exclusiv varfurile, aceste cifre ar putea fi relevante. Cum insa, pe de o parte, sistemul universitar se deschide din ce in ce mai mult catre majoritatea absolventilor de liceu, iar cei ce reprezinta tara in olimpiade internationale tind sa opteze pentru emigrare, rezultatele de la concursurile scolare devin mai putin interesante.

In cazul cadrelor didactice, optimismul privind calitatea invatamantului romanesc descreste in cazul universitatilor mari, a celor de stat, a cadrelor didactice asociate, la grupele de varsta mai tinere, in cazul celor ce au derulat mai multe proiecte internationale, a celor care declara ca pot tine un curs in limbi straine, a celor care au beneficiat de stagii de pregatire in afara tarii, a celor care vin din facultati cu un numar mediu de studenti, din facultati care beneficiaza de granturi internationale.

Practic, orice interactiune anterioara cu alte sisteme educationale tinde sa scada increderea in calitatea invatamantului universitar romanesc.

Egalitatea calitativa dintre invatamantul privat si cel public polarizeaza opiniile cadrelor didactice din cele doua tipuri de universitati. Daca 80% dintre cei ce predau in universitatile de stat considera invatamantul privat mai slab calitativ, intre cei care predau in universitatile particulare, 71% cred ca cele doua sisteme propun o calitate aproximativ similara. Studentii se situeaza pe aceleasi pozitii.

Polarizarile privesc si imaginea cadrelor didactice :cei ce predau in invatamantul particular sunt considerati in general de catre studentii si cei ce predau in universitatile publice ca avand competente mai reduse in comparatie cu cadrele didactice din universitatile de stat.

Calitatea studentilor si a pregatirii pe care o primesc in liceu

Jumatate dintre cadrele didactice investigate considera ca studentii lor sunt in mica sau in foarte mica masura interesati sa invete. Aceasta se intampla in conditiile in care 80% dintre cadre didactice considera ca studentii lor "sunt capabili sa invete cunostintele si abilitatile practice pe care le presupune disciplina" pe care o predau.

Cadrele didactice care au opinii mai bune decat media despre studentii lor au urmatorul profil:

vin din universitati mai mici

sunt cadre didactice asociate

sunt autori de publicatii cotate ISI

sunt femei

vin din facultati mici, cu mai putini studenti

sunt mai in varsta.

81% dintre cadrele didactice considera ca studentii vin la facultate slab pregatiti din liceu.

Diferentele intre categorii de cadre didactice sunt minore. Aceasta majoritate importanta a celor ce cred ca invatamantul liceal are o calitate scazuta ar trebui sa reprezinte un (alt) element de ingrijorare pentru decidentii in domeniu. Ea reflecta in fapt o situatie de tensiune nu atat intre sistemul de invatamant liceal si cel universitar, cat mai ales in interiorul invatamantului universitar, cel care probabil nu reuseste sa isi adapteze metodele la interesele, nevoile si stilul de viata al studentilor, adica al clientilor pentru care sistemul a fost creat ca sa ii deserveasca. Nu intamplator cei care considera ca studentii vin prost pregatiti din liceu sunt in linii mari aceeasi care considera

ca studentii lor nu sunt interesati sa invete. Pe de alta parte, este vorba si de o problema majora a sistemului liceal in sine. 72% dintre studentii insisi considera ca studentii vin din liceu la facultate slab pregatiti. Probabil nu este vorba numai de o chestiune de perceptie, ci de o realitate extrem de dura: subfinantarea cronica declansata in anii

90, aria extrem de ingusta de selectie a resursei umane, calitatea elevilor in sine, probata atat de rezultatele modeste de la testele internationale pentru elevii din invatamantul pre-liceal, dar si de performanta de la olimpiadele internationale - parca nu chiar atat de grozava cum tinde sa o prezinte mass-media, toate conduc la o relativa subdezvoltare a intregului sistem educational romanesc in raport cu standardele contemporane.

Promovarea mobilitatii studentilor, recunoasterea diplomelor si sistemul de credite

O lunga perioada de tip, diplomele universitare romanesti au intampinat probleme de recunoastere in Europa de Vest si in America de Nord. In cazul unor discipline precum medicina, problemele continua si astazi. Subiectul este prin urmare sensibil in planul nevoii de recunoastere externa. Nimic surprinzator prin urmare in sustinerea cvasi-totala a cadrelor didactice si a studentilor pentru echivalarea diplomelor universitare din tari diferite.

Exista de asemenea o sustinere puternica pentru echivalenta diplomelor obtinute in diferite universitati romanesti. Este interesant de observat ca pe aceasta dimensiune (ca de altfel si in ce priveste recunoasterea internationala a diplomelor) nu exista diferente semnificative intre respondenti in ce priveste forma de proprietate, vechimea sau dimensiunea universitatii si/sau facultatii. Doar studentii si cadrele didactice din universitatile mari de stat tind sa fie mai retinuti ince priveste echivalarea diplomelor in interiorul tarii, tinzand probabil sa isi protejeze plusul de prestigiu al institutiei din care provin. Oricum, chiar si in cazul acestor respondenti, suportul pentru echivalenta diplomelor este extrem de ridicat. Echivalenta diplomelor presupune intre altele si un sistem care sa permita echivalarea creditelor obtinute de catre studenti si, implicit, o poarta deschisa catre mobilitatea studentilor. Deopotriva cadrele didactice si - mai ales - studentii sustin ca mobilitatea este un lucru bun. Am vrut sa vedem ce se petrece in universitatile romanesti cand un student se intoarce in universitatea sa dupa a perioada de studii intr-o alta universitate. Cum schimburile de studenti intre universitati romanesti sunt practic inexistente, am pus respondentii in situatia ipotetica de a avea un student revenit dupa o bursa Erasmus si le-am cerut sa ne spuna ce se petrece de regula in

universitatea lor in ce priveste echivalarea creditelor. Surpriza majora a fost numarul mare de studenti (un sfert dintre cei ce ne-au raspuns) care nu stiu ce

este aceea o bursa Erasmus. Li se adauga aproape o treime care nu stiu ce se petrece cu creditele obtinute dupa un stagiu de studiu rezultat dintr-o astfel de bursa.

Studentii care nu stiu ce este aceea o bursa Erasmus, au o probabilitate mai mare decat ceilalti:

Sa invete in universitati private;

Sa provina din universitati avand intre 2 si10 mii de studenti;

Sa provina din universitati infiintate intre 1940 si 1989 sau dupa 1990;

Sa provina din facultati cu peste 1500 de studenti

Universitatile de stat mari sunt singurele in care mai multe cadre didactice (21%) afirma ca creditele sunt echivalate complet, insa chiar si aici, mai bine de jumatate dintre cadrele didactice declara ca echivalarea are loc doar cand studentul a urmat in timpul mobilitatii cursuri similare cu cele pe care trebuia sa le studieze in facultatea de origine.

Prin urmare, in ciuda suportului declarativ pentru mobilitatea studentilor, in realitate, mecanismele

care sa o promoveze sunt extrem de putin dezvoltate. Bursele Erasmus sunt cele mai la indemana pentru studenti ca sa fie mobili. Lipsa de informare in ce le priveste reprezinta un semnal de alarma. Echivalarea doar partiala a creditelor, dincolo de regula agreata formal, constituie un alt element de risc in ce priveste progresul pe liniile de actiune Bologna.

Dincolo de acestea, mobilitatea studentilor nu presupune doar studenti care pleaca din Romania sa studieze unul sau cateva semestre in alte universitati, dar si atragerea de studenti straini in universitatile romanesti pentru scurte stagii de studii.

Limba nu pare a constitui o bariera:

Trei sferturi dintre cadrele didactice intervievate afirma ca pot sustine un curs intr-o limba straina. Acelasi lucru se petrece cu studentii, 4 din 5 dintre ei afirmand ca ar putea urma un curs intr-o limba straina.

O treime dintre studenti cred ca majoritatea colegilor lor ar intelege fara probleme un curs intr-o alta limba, iar o alta treime crede ca jumatate dintre colegi s-ar descurca intr-o astfel de situatie.

78% dintre studenti, respectiv 78% dintre cadrele didactice (exact acelasi procent!)

considera ca "facultatea ar trebui sa ofere studentilor cursuri (de specialitate) in limbi

straine".