PROBLEMATICA TERMINOLOGIEI IN LITERATURA DE SPECIALITATE

PROBLEMATICA TERMINOLOGIEI IN LITERATURA DE SPECIALITATE

Problematica persoanelor cu cerinte speciale constituie un camp semantic complex si in evidenta schimbare. In literatura psihopedagogica se intalnesc frecvent mai multi termeni care, in functie de modul de abordare a problematicii persoanelor cu cerinte speciale, pot clarifica o serie de delimitari semantice utile in intelegerea corecta si nuantata a fenomenelor avute in vedere.

Astfel in literatura de specialitate intalnim termeni, precum: ed.special, psihop.speciala, ed.integrata, deficienta, incapacitate, handicap, dizabilitate, etc.

Educatia speciala este o forma de educatie care se desfasoara in cadrul scolilor speciale.

Educatia speciala are in vedere un anumit tip de educatie adaptata si destinata copiilor care nu reusesc sa atinga in cadrul inv obisnuit nivele educative si sociale corespunzatoare varstei.

Psihopedagogia speciala este o stiinta de sinteza care utilizeaza informatii furnizate de medicina, psihologie, pedagogie, sociologie, asistenta sociala, in studiul personalitatii persoanelor cu diferite tipuri de deficienta sau a persoanelor aflate in dificultate privind integrarea si relationarea lor cu institutiile comunitatii sau cu semenii din comunitatea din care fac parte.

Campul de actiune a psihopedagogiei speciale se situeaza intre studierea starii de normalitate si a starii patologice parcurgand un traseu complex care include prevenirea, depistarea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea, orientarea scolara si profesionala, integrarea socio-profesionala si monitorizarea evolutiei ulterioare a persoanei cu dizabiliti sau aflate in dificultate

Educatia integrata presupune ca relatiile dintre indivizi sa se bazaze pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le poseda.

Ed.integrata este tot o forma de ed speciala care se desf in alte conditii decat cele existente in scolile speciale.In schimb, ed integrate incearaca sa inlature perceptia asupra scolilor speciale ca unitati scolare segregationiste.

Educatia integrata are drept obiective, urmatoarele:

- a educa acei copii cu cerinte speciale in scoli obisnuite alaturi de ceilalti copii normali;

- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educationala, consiliere scolara, asistenta medicala si sociala) in scoala respectiva;

- a acorda sprijin personalului didactic a1 managerilor scolii in procesul de proiectare si aplicare a programelor de integrare ; a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale la programul si resursele scolii obisnuite (sali de clasa, cabinete, laboratoare, biblioteca, terenuri de sport etc.);

- a incuraja rel. de prietenie si comunicarea intre toti copii din clasa/scoala;

- a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea dif dintre ei;

- a tine cont de probl si opiniile parintilor, incurajandu-i sa se implice in viata scolii;

- a asigura programe de sprijin individalizate pentru copiii cu cerinte speciale;

- a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala.

Aspectul medical - deficienta - se refera la deficitul stabilit prin metode si mijloace clinice sau paraclinice, deficit care poate fi de natura senzoriala, mintala, fizica, locomotorie, neuropsihica sau de limbaj.

Prin deficienta se intelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice si desemneaza o stare de anormalitate functionala, adesea cu semnificatie patologica, stabila sau de lunga durata, care afecteaza capacitatea si calitatea procesului de adaptare si integrare scolara sau profesionala.

Termenul generic deficienta include si o serie de alti termeni cu o semnificatie si o sfera semantica mai redusa, cum ar fi:deficitul, defectuozitatea, infirmitatea, invaliditatea, perturbarea.

Aspectul  functional - incapacitatea - reprezinta o pierdere, o diminuare totala sau partiala a posibilitatilor fizice, locomotorii, mintale, senzoriale, neuropsihice etc., consecinta a unei deficiente care impiedica efectuarea normala a unor activitati.

Indiferent de forma de manifestare, incapacitatea conduce la modificari ale capacitatii de adaptare, la un anumit comportament adaptiv, la performante functionale care determina aparitia unor forme, mai mult sau mai putin grave, cu efecte in dezvoltarea nivelului de autonomie personala, profesionala sau sociala. Altfel spus, incapacitatea reprezinta perturbarea sau limitarea capacitatii de indeplinire normala a unei activitati sau a unui comportament; aceasta tulburare poate avea un caracter reversibil sau ireversibil, progresiv sau regresiv.

Aspectul  social rezuma consecitele deficientei si ale incapacitatii, cu manifestari variabile in raport cu gravitatea deficietei si cu exigentele mediului. Aceste consecinte pe plan social sunt incluse in notiunile de handicap, respectiv de inadaptare, si se pot manifesta sub diverse forme : inadaptare propriu-zisa, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.

Handicapul pentru o persoana este considerat un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza indeplinirea unui rol intr-un context social, cultural, in functie de varsta, sexul sau profesia persoanei respective. Altfel spus, handicapul este o particularitate a relatiei dintre persoanele cu incapacitate si mediul lor de viata, fiind evidential atunci cand aceste persoane intalnesc bariere culturale, fizice sau sociale, impiedicandu-le accesul la diferite activitati sau servicii sociale care sunt disponibile, in conditii normale, celorlalte persoane din jurul lor.

Concluzionand, putem spune ca deficienta poate determina o incapacitate care, la randul ei, antreneaza o stare de handicap ce face ca persoana deficienta sa suporte cu dificultate exigente mediului in care traieste, mediu ce poate asimila, tolera sau respinge persoana cu o anumita deficienta; de aici, o serie de urmari atat asupra echilibrului vietii interne a persoanei respective, cat si in planul relatiilor cu cei din jur, fapt care poate determina includerea persoanei cu deficiente intr-un cerc vicios, afectand, uneori destul de puternic, procesul dezvoltarii si structurarii armonioase si echilibrate a personalitatii acesteia.

Dizabilitatea este termen de baza utilizat in legislatia si practica romaneasca obisnuita, alaturi de cel de handicap.

In literatura de specialitate, termenul dezabilitate a inceput sa fie utilizat si promovat ca substitut de regula, pentru termenul handicap, ce tinde sa fie inlocuit in terminologia internationala.

Dizabilitatea face parte din experienta umana, fiind o dimensiune a umanitatii; ea este una dintre cele mai puternice provocari in ceea ce priveste acceptarea diversitatii, deoarece limitele sale sunt foarte fluide, in categoria persoanelor cu dizabilitati putand intra oricine, in orice moment, ca urmare a unor imprejurari nefericite, boli sau accidente.

Cerinte/nevoi educative speciale - CES - este o sintagma, care se refera la cerintele in plan educativ ale unor categorii de persoane, cerinte consecutive unor disfunctii sau deficiente de natura intelectuala, senzoriala, psihomotrice, fiziologica sau ca urmare a unor conditii psihoafective, socioeconomice sau de alta natura; aceste cerinte plaseaza persoana/elevul intr-o stare de dificultate in raport cu ceilatii din jur, stare care nu-i permite o existenta sau o valorificare in conditii normale a potentialului intelectual si aptitudinal de care acesta dispune si induce un sentiment de inferioritate ce accentueaza conditia sa de persoana cu cerinte speciale. In consecinta, activitatile educative scolare si/sau extrascolare reclama noi modalitati de proiectare si desfasurare a lor in relatie directa cu posibilitatile reale ale elevilor, astfel incat sa poata veni in intampinarea cerintelor pe care elevii respectivi le resimt in raport cu actul educational (acest proces presupune, pe langa continuitate, sistematizare, coerenta, rigoare si accesibilizare a continuturilor, un anumit grad de intelegere, constientizare, participare, interiorizare si evolutie in planul cunoasterii din partea elevilor).

Altfel spus, cerintele educative speciale solicita abordarea actului educational de pe pozitia capacitatii elevului deficient sau aflat in dificultate de a intelege si valorifica continutul invatarii, si nu de pe pozitia profesorului sau educatorului care desfasoara activitatea instructiv-educativa in conditiile unei clase omogene sau pseudo-omogene de elevi.

Evident ca aceasta sintagma poate avea un inteles anume pentru fiecare elev in parte, in sensul ca fiecare elev este o individualitate si, la un moment dat, intr-un domeniu sau altul al invatarii, reclama anumite cerinte educationale specifice pentru a putea intelege si valorifica la maximum potentialul sau in domeniul respectiv (spre exemplu, un elev poate intampina dificultati de invatare la matematica sau fizica, unde sunt necesare, in special, anumite categorii de operatii ale gandirii la care elevul respectiv este deficitar; in schimb, la disciplinele din celelalte arii curriculare obtine rezultate bune, chiar peste media clasei).

Totusi, sintagma cerinte educationale speciale este utilizata mai ales in domeniul psihopedagogiei speciale, unde semnifica necesitatea unor abordari diferentiate si specializate ale educatiei copiilor cu dizabilitati/deficiente mintale, intelectuale, ale celor cu afectiuni neuropsihice, neurofiziologice, senzoriale, fizice, somatice.

Normalizarea este un termen care se refera, in principal, la asigurarea unor conditii de viata, corespunzatoare pentru persoanele cu cerinte speciale, acceptarea acestora in cadrul societatii sau comunitatii din care fac parte, fiindu-le asigurate aceleasi drepturi, responsabilitati si posibilitati de acces la serviciile comunitare ca si celorlalti membrii ai societatii, in scopul dezvoltarii si valorificarii optime a potentialului de care aceste persoane dispun. Altfel spus, normalizarea se refera la sprijinul oferit persoanelor cu cerinte speciale de catre componentele sistemului social pentru a permite acestora un mod de viata similar sau apropiat cu al celorlalti membrii ai societatii; consecintele practice ale normalizarii sunt programele si actiunile bazate pe incluziune si integrare.

Transpunerea in practica a normalizarii se desfasoara pe patru niveluri functionale:

1. normalizarea fizica

2.normalizarea functionala

3.normalizarea sociala

4. normalizarea societala

- normalizarea fizica - se refera la posibilitatea persoanei cu cerinte speciale de a avea acces la mijloacele fizice necesare satisfacerii nevoilor fundam., posibilitatea de a avea o locuinta proprie, bunuri personale, de a se asocia cu alte persoane etc.;

- normalizarea functionala - consta in asigurarea accesului la serviciile publice ale societatii: transport in comun, facilitati de acces in scoli, institutii publice si de cultura, spatii comerciale, facilitati de petrecere a timpului liber, accesul la informatii/ medii de informare in masa etc.;

- normalizarea sociala - are in vedere posibilitatea persoanei de a avea contacte sociale spontane sau permanentizate si de a fi perceputa ca facand parte dintr-un context social normal: relatiile cu membrii familiei, vecinii, prietenii, colegii de munca, oamenii de pe strada, functionarii sau prestatorii de servicii publice etc.;

- normalizarea societala - se refera la nivelul participarii persoanelor cu cerinte speciale in diferite organizatii, sectoare ale vietii publice sau la activiti productive, avand responsabilitati si beneficiind de increderea celor din jur.

Reabilitarea se refera la un proces destinat sa ofere persoanelor cu dizabilitati posibilitatea sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare, furnizandu-le acestora instrumentele cu ajutorul carora isi pot schimba viata in directia obtinerii unui grad mai mare de independenta. Exista tendinta de a utiliza in cuplu notiunile de abilitare si reabilitare, prima referindu-se la acele functii care nu mai pot fi recuperate prin interventie de specialitate; in schimb, prin mecanismele de compensare se pot forma acele abilitati sau capacitati de baza necesare pentru integrarea sociala si profesionala.

Reabilitarea bazata pe comunitate se refera la toate categoriile de varsta si este implementata prin eforturile concertate ale persoanelor cu dizabilitati, familiilor acestora si comunitatilor de care apartin, precum si ale serviciilor de educatie, medicale, sociale si profesionale existente la nivelul comunitatii.

Obiectivul principal al RBC (reabilitarea bazata pe comunitate) consta in dezvoltarea si valorificarea potentialului persoanelor cu dizabilitati prin intermediul serviciilor si oportunitatilor create la nivelul comunitatii, in beneficiul tuturor membrilor acesteia.

Incluziunea sociala se refera la schimbarea atitudinilor si practicilor din partea indivizilor, institutiilor si organizatiilor, astfel incat toate persoanele, inclusiv cele percepute ca fiind "diferite' din cauza unor deficiente, sa poata contribui si participa in mod egal la viata si cultura comunitatii din care fac parte. Operational, acest termen poate fi inteles si astfel: nondiscriminare + actiune pozitiva = incluziune sociala.

Sansele egale pentru persoanele cu deficiente reprezinta rezultatul actiunii prin care diferite sisteme ale societatii si mediului, precum serviciile, activitatile, informarea si documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor, in particular a persoanelor cu dizabilitati. Sintagma de egalizare a sanselor este procesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediu devin accesibile fiecaruia, si in special persoanelor cu dizabilitati.

Serviciile de sprijin se refera la acele servicii care asigura atat independenta in viata de zi cu zi persoanei cu dizabilitati, cat si exercitarea drepturilor ei.

Protectia speciala cuprinde totalitatea actiunilor intreprinse de societate in vederea diminuarii sau chiar inlaturarii consecintelor pe care deficienta cauzatoare de handicap o are asupra nivelului de trai al persoanei cu dizabilitati.

Educatia/scoala incluziva implica cu necesitate pregatirea de ansamblu a scolii si societatii ptr a primi si satisface participarea persoanelor cu handicap la medii scolare si sociale obisnuite, ca elemente componente naturale ale diversitati umane, cu diferentele ei specifice.

Educatia/scoala incluziva implica cu certitudine ideea de schimbare, care sa raspunda nevoilor si aspiratiilor tuturor copiilor.