Jorge Luis Borges 1899-l986

Jorge Luis Borges

1899-l986

Si care este Borges, care dublura lui? exista acel Borges

care se amuza afirmând ca toate lucrarile noastre sunt produsul

aceleiasi Vointe universale, ceea ce face posibila existenta unui

singur autorul impersonal al tuturor lucrarilor (astfel ca stradaniile

acelui bibliotecar de provincie nu sunt zadarnice) si un Borges a

carui marca particulara o constituie si idiosincrazia, si caracterul

sau indelebil. Scepticul politic si oponentul fervent al lui Peron:

sunt ei unul si acelasi om? Sa fie oare acest diletant poznas

omul care stârneste uimirea noastra?

William H. Gass, „Imaginary Borges and His Books', în Fiction

and the Figures of Life

Imaginea care îl identifica pe Borges este labirintul, o structura corespunzatoare pentru fictiunile sale ca un puzzle jucaus si derutant în acelasi timp. O alta imagine o reprezinta oglinda în care cuvintele lui reflecta lumea si pe ele însele, atunci când imaginatia se pierde si se elibereaza. Borges fabulistul redefineste radical mijloacele si scopurile literaturii si reprezinta, alaturi de KAFKA [78], unul dintre cele mai ironice condeie ale secolului. Cel dintâi scriitor latino-american recunoscut pe plan international, Borges a influentat înflorirea „realismului magic' din America Latina si afirmarea mondiala a celei de-a „doua generatii' de artisti latino-americani, printre care se numara GABRIEL GARCIA MARQUEZ [100], Jose Donoso, Julio Cortâzar, Carlos Fuentes si Mario Vargas Llosa. Dincolo de fruntariile Americii Latine, Borges si-a exercitat influenta asupra romancierilor francezi postbelici si a generatiei antirealistilor americani reprezentate de John Barth, John Hawkes si Donald Barthelme. Lumea imaginatiei si experientei lui nu este mai putin problematica si terifianta decât cea a lui BECKETT [93], dar Borges umple vidul cu o uluitoare expunere a capacitatii mintii de a jongla cu categoriile metafizice si de a face trucuri magice cu iluziile. Faptele lui vitejesti nu sunt mai putin remarcabile în pofida conotatiei lor comice, în esenta, povestirile lui impun o reconceptualizare radicala a literaturii beletristice, a imaginatiei, experientei, pe care literatura a absorbit-o din momentul în care a fost publicata pentru prima data.

Exista alte doua structuri care domina peisajul borgesian - gradina si biblioteca - ambele reflexii ale pregatirii si biografiei lui Borges. Nascut la Buenos Aires, în Argentina, Borges era fiul unei familii distinse, nu însa si prospere, ale carei origini ajungeau pâna la conquistadori. Despre copilaria sa, autorul spunea: „Ani la rând am crezut ca am fost crescut într-o suburbie a orasului Buenos Aires, o suburbie cu strazi periculoase si apusuri de soare stranii, în realitate am crescut într-o gradina, în spatele unor balustrade dantelate de fier si într-o biblioteca cu un numar nesfârsit de carti englezesti'. Tatal lui Borges era pe jumatate englez, avocat si om de litere, care, prin exemplul personal si biblioteca de care dispunea, a calauzit pasii fiului sau în lumea literaturii. „Daca mi s-ar cere sa specific evenimentul esential al vietii mele', îsi aminteste Borges, „ar trebui sa spun ca este vorba de biblioteca tatalui meu. într-adevar, uneori cred ca nu am iesit niciodata în afara acestei biblioteci.' Borges, care a vorbit englezeste înainte sa stie spaniola, a învatat de la tatal sau „în ce consta puterea poeziei faptul ca vorbele nu sunt numai mijloace de comunicare, ci si simboluri magice si muzica'.

în aceasta perioada, tatalui sau i-a slabit vederea, ceea ce i-a facut imposibila continuarea activitatii în domeniul juridic, astfel ca s-a decis sa-si duca familia în Europa pentru o perioada mai lunga de timp, ca sa se trateze. „Eram atât de ignoranti în materie de istorie universala', îsi aminteste Borges, „si mai ales în legatura cu viitorul imediat, încât în 1914 am calatorit în Elvetia si am fost surprinsi acolo de evenimente, în perioada razboiului, Borges a frecventat o scoala franceza, iar dupa terminarea acestuia familia lui s-a mutat în Spania. Aici Borges s-a alaturat unui grup de poeti experimentatori, ultraistii, o varianta a simbolistilor si imagistilor francezi, iar în 1921, când familia s-a întors în Argentina, a condus un grup ultraist argentinian si si-a câstigat reputatia de poet de frunte al avangardismului si eseist.

în 1937, când starea tot mai precara a sanatatii tatalui l-a obligat sa-si caute de lucru, a gasit prin intermediul prietenilor un post la o biblioteca municipala din Buenos Aires. Si-a petrecut timpul catalogând colectia bibliotecii, dar colegii l-au descurajat, nelasându-l sa faca prea multe eforturi, pentru a nu scoate în evidenta propria lor incompetenta. Borges gasea munca si mediul aride, iar compania deplorabila. „Ironia sortii face ca la vremea respectiva sa fiu un scriitor destul de bine cunoscut - mai putin de cei din biblioteca', avea sa afirme el ulterior, „îmi amintesc cum o data un coleg a remarcat într-o enciclopedie numele unui anumit Jorge Luis Borges - ceea ce l-a facut sa-si exprime uimirea cu privire la coincidenta dintre numele noastre si datele nasterii.'

în anii '30, Borges a abandonat poezia si avangardismul sau timpuriu

si a început sa experimenteze o combinatie de doua genuri literare pe care pâna atunci le cultivase separat - eseul si literatura beletristica. Prima lui culegere, Istoria universala a infamiei, cuprinzând scurte schite biografice care prezentau si trasaturi de literatura beletristica, a aparut în 1935. în 1938, Borges a suferit un grav accident la cap din cauza unor scari prost luminate. Pentru a-si învinge teama ca îsi pierduse capacitatea de rationament si argumentatie lucida, a început sa scrie povestirea Pierre Menard, autorul lui Don Quijote, prima lui realizare de maturitate în acest stilul nou, eliptic si metafizic. Borges si-a imaginat un scriitor care îsi propune un lucru imposibil - acela de a elabora o replica perfecta a capodoperei lui Cervantes. Menard reuseste sa scrie câteva capitole în care povestitorul instruit descifreaza un sens cu totul diferit în texte identice, cele ale lui Menard fiind „infinit mai bogate'. Paradoxul si absurditatea constând în imaginatie si în sistemele de limba si literatura sunt definitorii pentru Borges. în 1941, a aparut prima lui culegere de povestiri, Gradina drumurilor bifurcate. Referindu-se la ea biograful Emir Rodriguez Monegal afirma ca este „probabil cea mai importanta lucrare literara în proza scrisa în spaniola în acest secol', în 1944 au urmat Ficciones, care au adaugat sase povestiri noi la cele existente deja, devenind lucrarea cea mai importanta a autorului. Printre culegerile ulterioare s-au numarat Aleph (1949), Alte inchizitii (1952), Cartea fiintelor imaginare (1957), Raportul doctorului Brodie (1970) si Cartea nisipului (1975).

Opozitia lui Borges fata de dictatura militara a lui Juan Peron a avut drept rezultat îndepartarea lui din postul de la biblioteca si oferta umilitoare de a ocupa un post în serviciul public ca inspector la departamentul gainilor, post pe care l-a refuzat imediat. Dupa 1955, o data cu caderea lui Peron de la putere, Borges a jucat un rol important în viata intelectuala a tarii ca director al bibliotecii publice, membru al Academiei Argentiniene de Litere si profesor de literatura engleza la Universitatea din Buenos Aires. La mijlocul anilor '50, vederea a început sa-i slabeasca, caci suferea de aceeasi afectiune congenitala ca si tatal sau, care în cele din urma a dus la orbire totala. A locuit împreuna cu mama sa ramasa între timp vaduva, care îi citea si îl ajuta în activitatea literara. S-a casatorit pentru prima data la vârsta de saizeci si opt de ani cu o iubire din copilarie de care a divortat trei ani mai târziu. Cu putine saptamâni înainte sa moara s-a însurat cu secretara sa, o fosta studenta. Desi îsi pierduse vederea, Borges a calatorit mult în lume tinând prelegeri si conferinte, recunoscut fiind ca una dintre cele mai influente voci din literatura mondiala.

Mostenirea lui Borges consta în capacitatea lui de a înlocui veridicitatea îngusta a literaturii de fictiune, supusa constrângerilor consecventei si probabilitatii, cu un joc mai amplu al mintii care încorporeaza fantezia; ceea ce este de neconceput dobândeste o forma în imaginatia lui Borges. Acceptând artificiul naratorului, Borges realizeaza o dubla focalizare, care

ilustreaza experienta, precum si paradoxurile rezultate din reflectarea lumii în limbaj si lectura. Renuntând la roman în favoarea formei comprimate a povestirii, Borges a explicat ca:

elaborarea unor carti voluminoase este o extravaganta laborioasa care duce la saracire. Sa parcurgi cinci sute de pagini pentru a dezvolta o idee care poate fi exprimata verbal în câteva minute! Ar fi mai bine sa ne prefacem ca acele carti exista deja si dupa aceea sa oferim un rezumat, un comentariu Am preferat sa scriu adnotari pe marginea unor carti imaginare.

Comentariul lui Borges surprinde absurdul dintr-o varietate de per­spective, incluzând lipsa de încredere în limbaj ca forma de reflectare a realitatii, incapacitatea ratiunii de a cuprinde misterul esential al universului si esecul oricarui sistem moral sau filozofic absolut în încercarea de a descoperi sensul existentei. Multe din povestirile lui iau forma unei cautari a cunoasterii sau a salvarii care sunt estompate de scepticismul sau si de maniera sa caracteristica de a împinge la extrem logica unei idei. Dominata de teama si teroare, pe masura ce gândirea continua sa se revolte împotriva i însesi, literatura lui Borges este eliberatoare prin exprimarea resurselor naginatiei care creeaza o lume mereu diferita si paradoxala. Liberatoare e si transcendenta lui Borges de la realismul fictiunii prin fantezie, una n'ntre conditiile definitorii ale literaturii beletristice din cea de-a doua umatate a secolului al XX-lea, la fundamentarea careia a contribuit si iorges.